Arta gotica

Arta gotica

Arta gotica este interludiul dintre arta romanica austera si exuberanta Renasterii. De aceea arta gotica are ceva din misticismul romanic dar si din tehnica, din dexteritatea renascentista. De fapt goticul tarziu cu greu poate fi diferentiat de Renasterea timpurie. Cu toate acestea intelegerea ei nu trebuie sa fie una pur ermetista, legata de necesitatea de a crea o epoca de legatura intre arta romanica si Renastere. Sunt cateva influente social-economice decisive pentru aparitia sa. Una este cea a dezvoltarii cetatii in jurul vechiului castel sau a unor posibilitati de dezvoltare economica. Astfel ca in loc sa se faca un castel s-a ajuns la imprejmuirea cetatii cu ziduri masive. Stilul gotic s-a nascut din cel romanic ca fluturele din larva. Zidurile de aparare reprezinta relicva romanica in care s-a dezvoltat goticul. Aceste cetati s-au trezit deodata cu o anumita autonomie si astfel ca nevoia de emfaza prin intermediul artei, a arhitecturii in special, s-a impus de la sine. Aici intervine si o situatie favorabila finantarii, situatie care s-a constituit in valurile de epidemii care au sufocat sfarsitul Evului Mediu. Biserica avea dreptul de preluare a averilor celor ucisi de cumplitele boli, si astfel ca s-a trezit in posesia unor averi fabuloase. Aceste averi se regasesc in puzderia de amanunte a goticului.

Spiritul gotic reprezinta o aristocratie mistica ceea ce este din start o contradictie interna, o improvizatie etica ceea ce a atras blamul libertatii renascentiste care a numit cu titlu pejorativ aceasta arta, respectiv arta gotica. Si totusi goticul reprezinta una dintre ultimele etape, daca nu chiar ultima, in care misticismul s-a constituit ca fenomen general. Senzatia pe care catedralele gotice o lasa este una de transparenta arhitecturala, de regularitate matematica in stare de vapori. Arhitectura clasica greaca este una pur materiala, calma, stabila si armonica, aceasta este una care da impresia ca zboara, ca se alungeste si ca taie cerul. Asa cum pasarea lui Brancusi devine o traiectorie, la fel flesele si turnurile ascutite din goticul lanceoalat sunt traiectorii cartezianiste ale ideilor absolute ce leaga cerul de pamant. Socul adevarului revelat, asa cum il descrie un R. Otto este acelasi cu viteza matematicista a acestor idei.

In gotic se intampla altfel decat in baroc, care este tot un fel de puzderie, insa nu una matematicista, ci una trecuta prin filtrul Renasterii, este o puzderie senzualista, luxurianta. La gotic totul pare calculat, totul este precis, inclusiv fericirea. Arta gotica este o arta evlavioasa, entuziasta, dar una precisa, sigura calculata. Nevoia de ornament, de modulatie in general, a suprafetei este o nevoie de comunicare, de prosperitate, de absolut. A gandi materia dupa rigorile armonice si ritmice ale spiritului este scopul artei gotice. Principiile scolastice din filosofie, nevoia de siguranta ce emana din ele sunt secundare matematicii care a fost stiinta de referinta a spiriului medieval. De aceea arta gotica este o arta matematicista, este o scolastica a arhitecturii.

Din punct de vedere tehnic au existat cateva conditii care au determinat principala inovatie tehnica specifica goticului. Una este necesitatea inaltimii, care este o necesitate a axiologiei dualiste si verticale a mentalitatii occidentale, dar si spatiul redus pe care se putea construi (datorita spatiului redus al interiorului cetatii medievale in general, ca urmare a rigorilor zidurilor de protectie). Cealalta este nevoia de precizie si luciditate, care, in plan arhitectural, se traduce in nevoia de lumina. S-ar putea spune ca nevoia de a aduce lumina in interiorul lacasului de cult este un mobil mai profund al lumii occidentale, care mai tarziu va deriva in spiritul protestant al bunastarii si interpretarii scripturii in favoarea realizarii de sine si implinirii personale pe plan practic. Solutia la aceste cerinte a venit din partea arcelor butante care au putut sa preia greutatea acoperisului si sa descompuna forta lui in forte egale la numar cu arcele. In felul acesta structura de rezistenta era realizata. Finalizarea constructiei viza doar o simpla umplere a spatiilor goale fara povara fricii de prabusire. Libertatea de ornamentare era decisiva.

Mai departe trebuie spus ca diferentele dintre variantele de gotic se explica prin sentimentul pe care il redau acestea. Mai intai cel radiant da impresia de precizie de mai putina agitatie si de mai mult echilibru. Rozeta fatadelor parca atesta cercul echilibrului. Este foarte clar ca aici birocratia autoritatilor religioase era forte puternica. Daca tinem cont de apetenta poporului francez pentru ateism (ceea ce a facut si posibila revolutia franceza), ca o repulsie fata de aceasta birocratie religioasa (cam la fel cum exista pe timpul romanilor), si de faptul ca radiantul este foarte raspandit in Franta, atunci legatura apare in mod clar. Apoi, cel lanceoalat este fara indoiala romantic, are o predispozitie spre romantism. Aproape ca nu mai trebuie spus despre romantismul cavalerilor din turnirele medievale. In sfarsit, cel flamboaiant, concentreaza in sine intreg goticul, el este cel mai mistic, si prin aceasta, cel mai sincer sub raportul religios dintre toate. Aspectul de flacara il face sa fie la antipodul arhitecturii grecesti cu simplitatea constructiilor acesteia. Deci este clar ca cei care l-au preferat au avut mai putin din celelalte si mai multa credinta.