Tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga (eseu structurat)

Tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga (eseu structurat)

Poetul modern se manifesta, dupa cum afirma Hugo Friedrich (Structura liricii moderne), ca "o inteligenta poematica si un operator de limbaj". El cauta noi forme de expresie, cultivand ambiguitatea, sugestivitatea si polisemantismul.

Una dintre directiile de inovare in literatura moderna a fost expresionismul, reprezentat in lirica romana interbelica de Lucian Blaga. Creatia expresionista reflecta drama omului modern "dezumanizat". Din repertoriul sau nu lipsesc orasul, strada, ritmul modern si trepidatia metropolelor, dar fundamentala este ideea reintoarcerii omului la natura. Atitudinea expresionista inseamna aspiratia catre unitate universala si deriva din convingerea ca "omul si natura sunt fete ale aceluiasi tot". In imaginarul expresionist elementele naturii sunt, de aceea, antropomorfizate, iar figura umana este cosmicizata. Sunt astfel regasite: sentimentul absolutului, vitalismul, fondul mitic primitiv, energiile demiurgice, empatia cu peisajul. Orice act uman capata o semnificatie supraumana si putem sa vedem in aceasta un elan catre divinitate, afirma unul dintre teoreticienii curentului, Ivan Goll.

Cautarea izvoarelor existentei il conduce pe artistul expresionist la arhetipuri, la cultura primitiva si populara, la mitologie. Pentru el, arta este o experienta in adancime, o cale de cunoastere intuitiva  a universului care-i permite sa vada "cealalta fata a lucrurilor". El vrea sa exprime un "real al profunzimilor", activandu-l in expresia artistica. A exprima, expresie sunt conceptele care dau, de altfel, numele curentului.

Motive poetice ca energia, miscarea, ritmul (dansul cosmic) reflecta optiunea pentru o atitudine activa, participativa la miscarea universala a formelor si fenomenelor, in antiteza cu postura contemplativa a romanticilor. Expresionistul este omul proiectat in afara, scos din el insusi, omul extatic, o faptura a impulsurilor de elevare. Naturismul, naturizarea se observa si la nivelul discursului poetic, caracterizat prin naturalete

Lucian Blaga vine in contact cu noua estetica in perioada studentiei vieneze si se regaseste integral in ea. Asimiland-o, autorul roman va produce insa o "blagianizare a expresionismului" (Marin Mincu), adica o adecvare originala a curentului european la spiritul metafizic autohton.

Pentru a evidentia particularitatile viziunii expresioniste a lui Lucian Blaga ma voi referi la poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii care deschide volumul de debut al autorului, Poemele luminii.

Textul apartine esteticii expresioniste prin atasamentul declarat al eului poetic fata de universul natural cu care se simte intr-o permanenta comunicare emotionala. El nazuieste sa-i patrunda esenta tainica, miraculoasa, cu "lumina" creatiei poetice. Totodata, Eu nu strivesc apartine lirismului confesiv, discursul fiind intemeiat pe afirmarea persoanei intai (discurs elocutiv); eul poetic face o marturisire esentiala  despre viziunea lui asupra lumii si despre caile de cunoastere a acesteia. Conceptia marturisita aici, perfect coerenta, va ramane definitiva in toata opera lui Lucian Blaga. Deoarece calea de intelegere a realului este pentru artist poezia, Eu nu strivesceste, implicit, si o arta poetica.

Decurge de aici ca textul avanseaza mai multe teme solidare: lumea ca miracol de contemplat, cunoasterea si poezia ca instrument al acestei cunoasteri.

Pentru a intelege legatura dintre ele trebuie sa avem in vedere faptul ca lirica lui Blaga comunica permanent cu filosofia lui metafizica, organizata intr-un sistem de constructie speculativa si metaforica. In centrul lui se afla conceptul de mister. Misterul invaluie existenta si constituie, in egala masura, o frana si un stimul pentru cunoasterea omeneasca. Gardianul misterelor si, totodata, misterul suprem este numit de Blaga Marele Anonim Acesta pune o bariera in fata incercarilor noastre de a accede la mistere (o cenzura transcendenta), bariera pe care omul tinde sa o depaseasca prin actele sale de cunoastere. Filosoful Blaga distinge doua cai ale cunoasterii, numite de el paradisiaca (de tip I sau plus-cunoastere) si, respectiv, luciferica (de tip II sau minus-cunoastere). Prima este caracteristica stiintei, opereaza empiric si rational, reducand misterul doar la dimensiunea lui perceptibila (fanica) si, prin aceasta, distrugandu-l. In schimb, cunoasterea luciferica, proprie filosofiei, religiei si creatiei artistice, inainteaza in orizontul misterului tatonand, problematizand, asumandu-si riscul si esecul, si determina misterul sa-si arate natura duala (fanica / criptica), sa se deschida, sa se reveleze. Un instrument intuitiv de cunoastere este, in contextul celor prezentate pana aici, metafora revelatoare, pe care Blaga, in studiul Geneza metaforei si sensul culturii, o contrapune metaforei plasticizante (simplu element retoric in discursul poetic). Lirica si filosofia lui Lucian Blaga se contopesc, dupa cum se poate constata, in spatiul unei viziuni metafizice moderne.

Avand in vedere explicatiile anterioare, observam ca eul liric din Eu nu strivescisi declara chiar din titlu optiunea etica, filosofica si estetica pentru cunoasterea luciferica. In maniera expresionista, el se defineste in relatie cu lumea perceputa in profunzime ca manifestare a misterului (a sacrului). Acest "real al profunzimilor" il desemneaza prin sintagma "corola de minuni a lumii" care functioneaza ca o metafora revelatorie si ca simbol central. Ea evoca un univers circular, perfect structurat, asa cum il imagina Platon, univers sacru in mijlocul caruia se afla fiinta umana. Forma negativa a verbului ("nu strivesc") exprima refuzul poetului de a interveni cu brutalitate in frumusetea miraculoasa, dar fragila, a "corolei".

Din punct de vedere compozitional, textul este alcatuit din trei secvente. Cea dintai, coincidenta cu prima fraza poetica ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/ in calea mea/ in flori, in ochi, pe buze ori morminte"), este si incipitul poetic. Reluand enuntul din titlu si amplificandu-l, poetul accentueaza refuzul cunoasterii logice ("nu ucid/ cu mintea"). Sunt sugestive pentru intensitatea acestui refuz formele negative ale verbelor ("nu strivesc", "nu ucid"), ca si semantica lor, "a strivi", "a ucide" numind actiuni distructive si brutale. Metafora totalizatoare "corola de minuni" se desface in patru simboluri care trimit la domeniile majore ale miraculosului. "Florile" simbolizeaza frumosul natural, dar si rodirea din care viata se hraneste intr-un infinit ciclu. "Ochii" sugereaza "constiinta umana reflexiva" (Marin Mincu), misterul complexitatii launtrice a spiritului uman. "Buzele" exprima taina cuvantului (a vorbirii) si a sarutului (a iubirii), iar "mormintele" marea taina a mortii. "Florile", "ochii", "buzele", "mormintele" fac parte din lumea perceptibila, dar sunt mai mult decat atat, porti catre necunoscut. Fiecare constituie un fragment din misterul universal al carui stapan este Marele Anonim, misterul ultim.

A doua secventa dezvolta, polemic, antiteaza dintre optiunea asumata de poet si atitudinea "altora" fata de obiectul cunoasterii reprezentat de lume in integralitatea ei.  Opozitiile eu / altii, lumina mea / lumina altora confera textului simetrie. Ele disting transant cele doua atitudini pe care omul le poate avea in fata lumii: sa o cunoasca rational, logic (cunoasterea paradisiaca) sau meta-logic, prin contemplatie, entuziasm, eros, extaz mistic (cunoasterea luciferica). Eul poetic adera pe deplin la cea de-a doua cale, fiind convins ca inteligenta care nu-si asociaza emotia are efecte profanatoare asupra misterelor. Opozitia este subliniata lingvistic si prin conjunctia adversativa "dar" care face parte din cel mai scurt vers al textului ("dar eu"), urmat de cel mai lung vers ("eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"). "Lumina" motiv recurent in acest text, ca si in tot volumul intitulat sugestiv Poemele luminii, este o metafora prin excelenta expresionista, avand semnificatii contextuale foarte variate. Aici ea inseamna "forma de cunoastere" si, asumata de eul poetic, se echivaleaza cu poezia: Asadar, pentru Lucian Blaga poezia este o cale de cunoastere prin participare la mister.

In cea de-a doua secventa este dezvoltata si o ampla comparatie, asezata intre linii de pauza asemeni unei explicatii furnizate pentru ideea anterioara. Poetul compara capacitatea "luminii" sale de a amplifica misterul cu efectul pe care-l are lumina lunii asupra obiectelor realului: "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii, / asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister, / si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari sub ochii mei." Ideea comunicata astfel este aceea ca prin poezie ca forma de cunoastere luciferica constiinta avanseaza in orizontul misterului, intuind sub invelisul fanic al tainelor mistere tot mai grave, mai profunde. Aceasta amplificare progresiva e sugerata de campul semantic tot mai extins consacrat ideii de "mister": metafora "vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi de intuneric", sintagma "a lumii taina", metaforele "taina noptii" si "largi fiori de sfant mister", gradatia "ne-nteles" - "ne-ntelesuri si mai mari".

In fine, cea de-a treia secventa, scurta de numai doua versuri, exprima o concluzie si ofera o motivatie deschisa prin conjunctia cauzala "caci": "caci eu iubesc/ si flori, si ochi, si buze, si morminte." Poetul adopta, situandu-se in orizontul misterului, o atitudine panerotica ("iubesc") si contemplativa ("sub ochii mei").

Sub aspect prozodic, textul este compus din 20 de versuri albe cu masura variabila (de la doua la 13 silabe) si ritm dominant iambic, incluzand din cand in cand cate un amfibrah.

Asadar, pentru eul poetic blagian lumea in care traim este produsul perfect al unui creator divin. De aceea calea paradisiaca nu e adecvata pentru apropierea de marile inefabile ale existentei, adica de taine ca frumusetea, sufletul, moartea, iubirea, caci miezul lor criptic se refuza cunoasterii rationale. In acest joc al manifestarii si ascunderii simultane a sacrului, joc prin care lumea isi dezvaluie frumusetea, dar isi pazeste ca pe o taina sacra intelesul, rezida puterea fascinatorie a "corolei".

Subiect cunoscator, omul poate deveni subiect creator prin participarea emotionala la mister. Dar el trebuie sa renunte la intelectualism in favoarea entuziasmului si a iubirii. Destinul creatorului de arta, deci si al poetului, este acela de a se apropia prin contemplatie de marile mistere ale lumii si ale fiintei. Aceasta asumare empatica si estetica a lumii il singularizeaza, il deosebeste de "altii", de cei multi pe care Blaga ii numea intr-o alta poezie "fiii faptei". Dimpotriva, participand, prin creatie artistica, la mister, poetul "sporeste-a lumii taina". Dupa cum afirma criticul George Gana, fundamentul trairii poetice a lui Lucian Blaga este "sentimentul misterului cosmic". Scriitorul este convins ca prin mit, metafora revelatorie si simbol poezia are rolul de a ne deschide tainele universului.