Livius Andronicus (c. 280- 200 i.e.n.)

DATE BIOGRAFICE

Primul autor de limba latina nu e roman ci grec originar din Tarent, cetate cucerita de romani in 272 i.e.n. Luat prizonier si adus ca sclav la Roma, la varsta de opt ani, va fi eliberat, preluand numele gentilic al fostului stapan (fusese pedagog in familia Livia) S-ar putea ca fostul lui stapan, Livius, sa fi fost tatal lui Livius Salinator, invingatorul lui Hasdrubal la Metaurus. Si-a pastrat si vechiul nume Andrónikos. Probabil dupa anul 240 a inceput sa traduca si sa scrie opere originale.

OPERA

A fost profesor de greaca si latina si a avut o opera bogata, exersandu-se in mai multe genuri literare: epic, liric, dramatic. (Un adevarat poligraf, asa cum vor fi mai multi autori romani, dar de la care nu ni s-a pastrat un corpus autentic de lucrari, ci aproximativ 60 de versuri izolate).

Dupa eliberare a deschis o scoala, continuandu-si activitatea de profesor (grammaticus). Pentru ca avea nevoie de material didactic, a decis sa traduca Odiseea in limba latina, optand nu pentru hexametru ci pentru versul autohton, saturninul. (Titlul traducerii avea forma Odissia sau Odyssia). Multe generatii de scolari au folosit aceasta traducere. In Epist. II, 1, 69, Horatiu isi aminteste ca a invatat dupa manualul lui Andronicus.

Din fragmentele conservate deducem ca Andronicus avea mai multa ravna decat talent. Traducerea lui avea de buna seama si reusite dar si destule stangacii si solutii greoaie. "Nu e urgie-n stare sa macine un om, / Ca marea infuriata: pe insul cel mai tare, / Talazurile-avane au sa-l doboare indata"(Odiseea, VIII, v.138-140, apud J.Bayet, Literatura latina, p.64). El a latinizat numele divinitatilor (Kronos si Hermes devin Saturnus si Mercurius), in loc de Musa (din grecescul Moυσα), nume pe care il va folosi si Vergilius in Eneida, el utilizeaza echivalentul italic Camena. Cand nu gaseste echivalent latin, pastreaza insa cuvintele grecesti adaptandu-le la limba latina: Latona, Calupsonem (la acuzativ). Primul vers din epopeea homerica era:

"Аνδρα μοι έννεπε, Moυσα, πολύτροπον".

In versiunea lui Andronicus:

"Virum mihi, Camena, insece versutum" ("O, Muza, povesteste-mi de barbatul iscutit").

Traducatorul a incercat uneori sa introduca efecte expresive inexistente in original, inlocuind enuntul simplu cu exclamatie si apostrofa. Pierre Grimal observa, in aceasta privinta: "Aceasta cautare a pateticului, a efectului asupra cititorului schiteaza deja un fel de estetica romana, contrastand cu simplitatea tonului homeric. () Astfel, inca de la primii sai pasi, literatura latina se afirma cu o suma de trasaturi distincte: apetenta spre expresivitate, cautarea efectului si, in general, tot ceea ce, mai tarziu, va apartine domeniului retoricii."(Literatura latina, p. 61) Autorul francez opineaza ca e verosimil ca redactarea sa fi fost influentata si de carmina convivalia; oricum, transpunerea latineasca a legendei lui Ulixes,deja familiara romanilor, trecuta si in folclorul etrusc, a apelat la "simbioza culturala dintre lumea elenica si lumea latina."(Idem, Op.cit., p.60)

Cunoastem titlurile a 9 tragedii bazate pe ciclul troian (Achilles, Ajax Mastigophorus - "Aiax Biciuit", Equos Troianus), pe cel al Atrizilor (Aegisthus, Hermione), sau pe vulgata mitologica (Danae, Ino, Tereus, Andromeda). S-au pastrat 42 de versuri, in senari iambici si in septenari.

A scris si comedii, dar titlurile care ni s-au pastrat sunt nesigure: Gladiolus, Ludius, Virgus. In Gladiolus e ridiculizat un mercenar, un fel de "miles gloriosus" ca mai tarziu la Plaut. Gramaticii care au transmis fragmentele le citau pentru arhaismul limbii si nu pentru valoarea estetica a textelor.

Nu era doar dramaturg ci se implica in toate aspectele performarii teatrale, interpretand el insusi roluri: Activitatea de actor ii era foarte apreciata de public, oamenii dorind sa-l vada pe scena chiar la batranete, dupa cum ne spune Titus Livius. Interpreta rolurile vorbite (diverbia si atunci cand n-a mai putut canta, le mima pe cele muzicale (cantica), lasand alt actor sa cante. (cf. Istoria lit.lat.de la origini pana la destramarea Republicii, coord. N.I.Barbu, EDP, Bucuresti, editia a II-a, p. 61)

In anul 240 i.e.n. e invitat la Roma regele Hieron al II-lea al Syracusei, aliatul romanilor impotriva cartaginezilor. Cu aceasta ocazie se prezinta la Roma prima piesa tradusa in limba latina, nu se stie daca tragedie sau comedie. Meritul e tot al lui Livius Andronicus, care raspunde solicitarii senatului si devine cumva prin aceasta "parintele" literaturii de limba latina.

In 207 i-e.n. i s-a cerut, ca unui adevarat poet oficial, sa scrie imnul in cinstea zeitei Iuno Regina, care trebuia sa protejeze orasul in momentul in care Hasdrubal patrunsese in Italia. Oda patriotica religioasa s-a numit Carmen Parthenion. S-a pastrat ceea ce pare a fi primul vers: "Sancta puer Saturni filia Regina." E posibil ca statul sa fi recurs la el deja din 249, la jocurile seculare, cand s-a constituit un cor in cinstea Proserpinei. Acest statul al lui Livius e motivat si de protectia gintei Iulia, dar si de penuria de poeti la acea data precum si de necesitatea ca un autor versat in cele grecesti sa se implice in ritualuri de sorginte elenica. (Cf. J.Bayet, Op.cit., p. 63) Prin acest imn Andronicus anticipa Carmen Saeculare al lui Horatiu si intemeiaza traditia imnodica romana.

Tot in anul 207 poetii dobandesc dreptul de a se asocia intr-un colegiu profesional si se constituie Collegium Poetarum, cu sediul pe colina Aventin, in templul Minervei. Incepand cu acest an, autorii dramatici se vor separa de actori si nu vor mai aparea pe scena, asa cum se intamplase cu Livius Andronicus insusi.

Contributia lui Livius Andronicus nu rezida in originalitate dar a fost considerabila, in masura in care el a aclimatizat la Roma mai multe genuri grecesti, i-a familiarizat pe romani cu traditia greaca, a pus fundamentele travaliului de traducere si adaptare prin care se va constitui literatura latina. Da dovada de un admirabil patriotism cultural in serviciul patriei lui adoptive.

Chiar daca i s-au recunoscut meritele de a fi pus bazele literaturii latine, posteritatea nu i-a fost intotdeauna favorabila. Cicero compara Odiseea lui cu opera primitiva a lui Daedalus. Sub domnia lui Hadrian, la sfarsitul secolului al II-lea e.n., traducerea lui era o curiozitate si o raritate in biblioteci (Aulus Gellius, Noctes Atticae, XVIII, 9,5, apud Istoria, N.I.Barbu, p.63) Pentru Augusto Rostagni contributia lui Andronicus e in primul rand tehnica, in domeniul stilului, al versificatiei