Hanul Ancutei De Mihail
Sadoveanu - comentariu
Hanul ca motiv literal n-ar fi fost o descoperire a
lui Sadoveanu, el fiind intalnit si la Caragiale si Slavici. Spre deosebire de
Caragiale si Slavici la ale caror hanuri se petrec lucruri ciudate, bizare,
situate la interferenta realului cu irealul, accentul fiind pus pe elementul
miraculos, supranatural, la Sadoveanu se petrec intamplari reale. Hanul
Sadovenian se afla situat pe valea Moldovei la intretaierea drumurilor ce duc
spre Roman si Suceava. Asca cum precizeza unul dintre ei acest han era mai mult
o cetate dand sigurata trecatrlor si animalelor acestora " Hanul acela al
Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana acolo si
niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se
puteau poposi oameni, vite si carute si nici habar nu aveau dinspre partea
hotilor".
Hanul lui Sadoveanu este mai degraba un spatiu al
povestilor si al petrecerilor. La acest han poposesc intr-o seara de toamna cei
9 naratori ai celor 9 Povestiri ce formeaza volumul "Hanul Ancutei" a aparut in
anul 1928 si fiind una din capodoperele sadoveniene. Cei 9 povestitori sunt: Comisul
Ionita din Dragasan, Calugarul Gherman de la Durau, Capitanul Neculai Isac,
Ienache Corocarul, un egstr lipscan, un cersetor orb, Mos leonte Zodierul,
Cobanul Consantin Motoc, Zaharia fantanaru. Daca spatiul celor 9 povestiri este
unul complet reprezentat de acest han al Ancutei, timpul cand se petrec faptele
este unul mitic, trecutul si viitorul acel ilotempore. Este vorba de un timp
fabulos, diferit totusi de acel a fost o data secific basmului. Autorul isista
pe creerea unei atmosfere specifice povstirilor, astfel faptele sunt relatata
in momentul cand ziua se ingana cu noaptea la lumina puternica a focului din
han, iar pentru a li se dezlega limba naratrilor Ancuta ii serveste pe drumeti
cu pui fript la tigla si vin nou in ulcele de lut. Sadoveanu nu nu punea
accetul pe petrecere de dragul acesteia ci pe creearea unui nou cadru specific
povestilor. Tehnica folosita de autor este aceea a povestirii in povestire sau
a povestiri in rama intalnita si in Decameronul de Bocaccio sau Halima sau O
mie si una de nopi din literatura universala. In literatura romana in Amintiri
din copilarie de Ion Creanga, Riga cripto si Lapona Enigel de Ion Barbu. Cercul
povestiriilor este unul deschis in sesul ca orice individ care poposeste la han
poate sa-si depene amintirile, criteriul de apreciere fiind darul de a povesti.
Asa se explica ca o parte dintree naratori apar pe neasteptae din randul
multimii isi spun povestea dupa care se retrag in multime si raman anonomi.
Haralambie: Povestire
Haralambie este una cu haiduci. Narator in aceasta povestire este Calugarul
Gherman de la Durau, care fusese harazit vietii monahale pentru rescumpararee
unor pacate mai veci al parintiilor. Dupa 34 de ani petrecti in rugaciune la
Monastirea Durau, Calugarul Gherman coboara indreptandu-se spre Iasi pentru a
inalta o rugaciune intr-o biserica mai putin cunoscuta ascultatrilor, Biserica
Sfantul Haralambie. In drumul sau spre Iasi Calugarul Gherman poposeste la
Hanul Ancutei unde dupa ce se ospateaza si bea relateaza asculatatorilor cum a
luat nastere aceasta biserica. Din faptele sale observam ca acest caugar ca mai
toate fetele bisericesti este mai mult atras spre cele lumesti de cat spre cele
monahale. Haralambie a fost un arnaut domenesc care s-a inhaitat cu hotii de
codru calcand mosiile boierilor si chiar domeniile domnitorului Voda Ipsilant.
Suparat domnitorul da ordin oamenilor hangiei sa puna mana pe el. Cum insa
acesta nu reusesc domnitorul porunceste fratelui sau, Ghiorghie, care ii
cunoaste foarte bine drumuriile si potecile batute de haiduc. Gherman isi
amninteste cum intr-o sara pe cand era copil, in casa lor a poposit acest
haiduc in care el a recunoscut pe unul din obisnuitii casei care-l mangaia cu
tandrete pe cap. Ghiorghie da ordin oameniilor domnitoruli sa inconjoare casa
si cu propria-i mana taie capul fratelui sau, pe care-l prezinta pa tava
domnitorului. Gheroghie este mahnit nu atat de faptul ca si-a ucis fratele dar
mai ales ca a varsat sangele parintiilor si cere permisiunea domnitoruli sa se
retraga la pamanturile sale la tara, iar in amintirea fratelui sau inalta in
Iasi, biserica Sfantul Haralambie.
Judet al sarmanilor: O alta povestire cu haiduci este si Judet al
sarmaniilor" a carei actiune este plasata in satul Fierbinti, pe mosia
boierului Raducan Chioru. Acesta ademeneste un testemel, pe Ilinca, sotia
ciobanuluu Constantin Motoc care merge sa-i ceara socoteala boierului. Acesta,
suparat pe indrazneala taranului pune oamenii sa-i aplice o corestie tipic
feudala, astfel Constantin Motoc va fi batut pana la lesin, va fi bagat cu
piciorul in laptucul morii spre a simti zmtii ghetii. Bagat cu capul in gard
dandui-se fum de ardei iute spre as subtia plamanii. Taranul suporta, se
indarjeste si odata scapat din ghearele mortii devine haiduc si asteptand
momentul prielnic spre a se razbuna. In aceste conditii se intalneste cu
haiducil Vasile cel Mare la indemnul caruia vor descinde in sat in zi de
sarbatoare cand oamenii ieseau din biserica de la slujba si care vor asista
precum corul in tragedia antica la judetul adica judecata facuta de Constantin
Motoc, care-l omoara pe boier in vazul multimii. Se constata realizarea
legaturii afective intre narator si ascultator sau cititor, urmare a folosirii
unor formule de adresare si de la apelativele ceremonioase: " Si precum vi
spun", "cum va spuneam domnii mei", Ce sa va spun", am strasnice indrepatri.
Sublinierea adevarului istoric este realizat cu ajutorul constructiei
intr-adevar"Cinstite comise si oameni buni, asta s-a intamplat ciar in ziua
aceea, " stapanii mei si fratii mei, pe
cand eu eram un prunc". De asemenea Sadoveanu foloseste adevarul asa in
constructia absoluta : si asa preacinstite comise Ionita", "asa pedeapsa celui
rau", " asa s- intamplat cinstiitiilor
crestini aceasta fapta acum 30 de ani. Farmecul povestiri este dat si de
multime povestiriilor frazeologice precum a slobozi cuvintele: a se indeletnici
cu oala, rodul pamantului, si al soarelui, a vedea lumina lunii, a sta in
cumpana, a pune in pamant, a se afla in mare mahnire, a pune in pamant, a se
invalui intru tristare. Aceste sinonme frazeologice spun mult mai mult de cat
sinoimele lor lexicale.
