Teatrul romanesc. Intaii autori dramatici

Teatrul romanesc. Intaii autori dramatici

1. Evolutia teatrului

Desi literatura romana nu a produs nicio lucrare dramatica importanta pana la Alecsandri, preocuparile pentru teatru au o oarecare vechime in Tarile Romane. Se pare ca primele reprezentatii ar fi avut loc la curtile domnesti inca din secolul al XVII-lea, insa mentiuni referitoare la spectacole dateaza din a doua jumatate a secolului urmator. Cert este ca la inceputul secolului al XIX-lea teatrul devine o nazuinta permanenta, un simbol al emanciparii culturale. Ca atare se inmultesc si manifestarile specifice. In 1815, la Brasov, o trupa germana joaca in limba romana, iar la Iasi, un an mai tarziu, cativa tineri boieri interpreteaza Mirtil si Hloe, intr-o adaptare de Gh. Asachi.

In acest context se simte tot mai acuta nevoia unor piese in limba romana, care vor veni mai intai sub forma unor traduceri si mai apoi prin lucrari originale. Dintre intaile incercari de teatru original romanesc amintim satirele politice ale lui Iordache Golescu sau comediile lui Costache Faca, Matei Millo, Costache Balacescu ori Costache Caragiali. Alaturi de filonul comic al comediei sociale, teatrul romanesc abordeaza si trecutul istoric, urmand in general modele romantice. Telul lor era trezirea sentimentului national si indemnul la lupta pentru emanciparea principatelor. Sub nivelul realizarii artistice asemenea drame istorice sunt lipsite de insemnatate. Meritul lor este acela de a fi pregatit calea afirmarii dramaturgiei romanesti de dupa 1848.

2. Vasile Alecsandri (1818?-1890)

Teatrul lui Alecsandri poarta, cu precadere in primii ani, pecetea modelelor straine pe care autorul le urmeaza indeaproape. De la comedia Farmazonul din Harlau pana la drama istorica Ovidiu din 1885, opera sa dramatica ilustreaza evolutia teatrului nostru in general. Interesant este ca Alecsandri avea o intelegere exacta a rolului teatrului si "misiei" sale, pe care si-o asuma inca din tinerete. Stau marturie urmatoarele randuri tiparite ca introducere la editia "Teatru", din 1875:

"Un autor dramatic s-ar expune la multe neajunsuri din partea puternicilor zilei . dar aceasta consideratie nu m-ar impiedica de a-mi ascuti condeiul. Dificultatile ce se ridica in ochii mei cu forme uriase de fantasme, au sorgintea lor chiar in sanul institutului teatral; caci trei lucruri sunt de creat pentru a se dobandi un rezultat satisfacator: 1. limba, 2. giocul actorilor si 3. educatia publicului."

Iar Alecsandri a contribuit din plin la realizarea acestor deziderate.

Inca din 1840, cand preia conducerea Teatrului National din Iasi, el s-a vazut silit sa fie productiv pentru a acoperi deficitul repertoriului national. In acest sens scrie scenete, vodeviluri si comedii in care satirizeaza tipurile negative ale vremii. Comediograful utilizeaza reteta de succes a farselor si a incurcaturilor generatoare de ras. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt canticelele comice Sandu Napoila, ultra-retrogradul si Clevetici, ultra-demagogul, respectiv comediile din ciclul Chiritelor: Chirita in Iasi, Chirita in provintie si Chirita in balon, savuroase transpuneri in practica a criticii pe care ulterior Titu Maiorescu o va teoretiza sub formula devenita celebra "a formelor fara fond".

Cantecelele comice, adevarate schite de viata sociala, descriu oameni de la mijlocul secolului trecut. Impactul lor asupra publicului era destul de insemnat pentru ca teatrul tinea adesea loc de tribuna politica. Fiecare personaj dezvaluie un mod propriu de intelegere a vietii. Dovedind moderatie, autorul nu il admira nici pe liberalistul absolut Clevetici, dar nici pe boierul retrograd Sandu Napoila. Pe langa satirizarea maniei frantuzismelor si a contrastului dintre aparenta si esenta, comediile au si meritul de a fi dat un personaj memorabil, pe Chiritoaia, reprezentanta tipica a unei clase sociale cu pretentii de rafinament, dar cu apucaturi intru totul orientale.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Inaintea lui Caragiale, Alecsandri este primul dramaturg acorda o importanta speciala onomasticii ca mijloc de caracterizare. De aceea, personajele sale se cheama in mod sugestiv Clevetici, Sandu Napoila, Grigore Barzoi, Slugarica, Afrodita, Papa-Lapte etc..

Celalalt filon al teatrului sau il reprezinta piesele de inspiratie istorica, Alecsandri planuind o trilogie inspirata din cronici, din care nu a realizat decat Despot-Voda. In schimb, spre finalul vietii, a scris alte doua drame, Fantana Blanduziei si Ovidiu, cu subiecte luate din antichitatea romana.

"Legenda istorica in versuri", piesa are ca model dramele romantice ale lui Victor Hugo (dupa cum a aratat Constantin Ciopraga). Se intalnesc in piesa intamplari stranii, travestiri, salvari miraculoase, monologuri solemne si tirade lirice. Insa totul graviteaza in jurul personalitatii exceptionale a robului Despot, ajuns la marire si apoi la pierzanie prin intermediul Anei, ambitioasa fiica a lui Motoc. Viteaz si perseverent, viclean si seducator, el isi atrage sprijinul Ruxandei, sotia lui Lapusneanu, castiga increderea palatinului Laski si ii intretine iluzia de marire lui Motoc. Pierzania ii vine dintr-o prejudecata a vremii, careia ii da glas intr-o meditatie semnificativa acelasi Motoc:

"Cine-si cata razim afara din popor/

Se razema pe-o umbra de nor trecator."

3. B. P. Hasdeu (1838-1907)

Exponent al ideologiei pasoptiste, B. P. Hasdeu se remarca in domenii diverse, aspirand sa fie un indrumator cultural al romanilor. Activitatea sa stiintifica se impleteste cu o publicistica sustinuta si cu realizari literare inegale valoric. Monografia istorica Ion Voda cel Cumplit il apropie de conceptia lui Nicolae Balcescu, in vreme ce Istoria critica a romanilor e scrisa din perspectiva evolutionismului englez. In Cuvente den batrani se dovedeste primul critic de texte vechi de la noi, in vreme ce marele dictionar etimologic roman, Etymologicum Magnum Romaniae, ramas la cuvantul "barbat", il confirma faima de filolog. Activitatea sa stiintifica se imbina cu publicistica, beletristica si filosofia, intr-o sinteza de tip umanist, asemanatoare aceleia realizate de Cantemir sau de Eliade-Radulescu.

Duduca Mamuca, pe care Al. Piru o considera "o excelenta nuvela romantica", a starnit un scandal rasunator, soldat cu inscenarea unui proces autorului intrucat ii satiriza pe Maiorescu (doctorul Tucia) si pe V. A. Urechia (Aleschin-Uho). Scriitorul a fost achitat, dar la publicarea in volum a mutat actiunea in Germania si a numit textul Micuta. Din proiectatul roman istoric Viata unui boier a aparut doar episodul Ursita, scris cu recuzita romantica. Nici ca poet, Hasdeu nu exceleaza. Volumele sale Poeziei si Sarcasm si ideal s-au vrut "O poezie neagra, o poezie dura,/ O poezie de granit". Mai interesante se dovedesc pamfletele Oda la ciocoi si Complotul bubei, remarcabile prin vehementa lor.

Singura opera literara cu adevarat valoroasa a lui Hasdeu ramane Razvan si Vidra (initial, Razvan-Voda), drama in cinci acte, publicata in 1867. Piesa este istoria maririi si caderii unui personaj de origine modesta, fost rob, pe care calitatile exceptionale si ambitia sotiei il ridica pe tronul Moldovei, dar ii aduc si pieirea. Eminescu insusi o va aprecia intr-unul din articolele sale, "Repertoriul nostru teatral", plasand-o alaturi de comediile lui Alecsandri: "Afara de astea e Razvan-Voda a d-lui Hasdeu, drama in cele mai multe privinte buna.".

Figura lui Razvan a preluat-o autorul dintr-un articol al lui Balcescu, unde se pomeneau calitatile acestui tigan mai patriot decat moldovenii insisi. In piesa lui Hasdeu, Razvan e un tigan de isprava, cu stiinta de carte, fost rob manastiresc, eliberat de vladica. Expresia prejudecatii de rasa o intalnim la Tanase, roman nevoit sa cerseasca:

Dumnezeu sa mi te-ajute, precum tu m-ajuti pe mine;

Zilele tale sa curga tot zile lungi si senine;

Iar nevoia sa doboare pe-oricine-ti va fi dusman!

Ramai sanatos baiete! Ce pacat ca esti tigan!

Sub influenta teatrului romantic, dar si a poeziei populare, Hasdeu pune pe Vidra, nepoata lui Motoc, sa-l impinga pe fostul rob la domnie, dar si sa-l piarda. Insa nu personajul feminin, cu poftele ei de marire, da cheia textului, ci lupta lui Razvan cu sine. El stie ca nu poate ravni la tron din cauza conditiei sale si in acelasi timp are calitatile necesare ocuparii unei asemenea functii. E ceva din tragedia greaca in destinul sau. Locul destinului implacabil care il invinge pe erou a fost luat aici de reaua nastere care apasa asupra geniului.

Prin incercarea de a reda culoarea locala si atmosfera epocii, prin alegerea unor personaje care intruchipeaza caractere puternice, dominate de pasiuni devoratoare si prin amestecul omenescului cu tragicul, Razvan si Vidra este o piesa romantica, in ciuda faptului ca apare intr-un moment in care curentul romantic isi incheiase existenta. De altfel, textul contine numeroase elemente tipic romantice, cum ar fi tema saracului cinstit care nu primeste bogatia intamplatoare, tema stapanului ajuns robul slugii sale, tema ridicarii celui umil prin meritele proprii sau tema razbunarii prin bunatate. Vorbele lui Razvan, care ii da drumul lui Sbierea au incarcatura aforistica si il caracterizeaza:

Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau

E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!

Exista in text si alte personaje viabile cum ar fi avarul Sbierea, aproape simpatic in viciul sau, taranul Tanase, cu prejudecatile lui, sau hotii de codru, priviti cu simpatie. Acestor calitati ale textului, li se adauga o versificatie sprintena si un umor sanatos, de factura populara, care contrabalanseaza nourii grei ce plutesc asupra soartei lui Razvan.

Bibliografie minimala:

1. *** Cartea cronicilor, texte antologate si comentate de Elvira Sorohan, Iasi, Editura "Junimea", 1986

2. *** Poezie romana clasica, vol. I, editie ingrijita de Al. Piru si Ioan Serb, Bucuresti, Editura "Minerva", 1976

3. Alexianu, Al., Istoria poeziei romane de la 1570 la 1830, editie ingrijita de Mircea Colosenco si Laurentiu Avram, prefata de I. C. Chitimia, studii introductive: Mircea Colosenco si Laurentiu Avram, Galati, Editura Porto-Franco, 1993

4. Calinescu, G., Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a II-a, Bucuresti, Editura "Minerva", 1982

5. Cartojan, N., Istoria literaturii romane vechi, postfata si bibliografii finale de Dan Simionescu, prefata de Dan Simionescu, Bucuresti, Editura "Minerva", 1980

6. Manolescu, Nicolae, Istoria critica a literaturii romane, Pitesti, Editura "Paralela 45", 2008

7. Negrici, Eugen, Iluziile literaturii romane, Bucuresti, Editura "Cartea Romaneasca", 2008

8. Piru, Al., Istoria literaturii romane de la inceput pana astazi, Bucuresti, Editura "Univers", 1981

9. Puscariu, Sextil, Istoria literaturii romane. Epoca veche, editie ingrijita de Magdalena Vulpe, postfata de Dan C. Mihailescu, Bucuresti, Editura "Eminescu", 1987