Suportul material al scrisului

SUPORTUL MATERIAL AL SCRISULUI

Una dintre problemele cele mai importante pe care omul a trebuit sa o rezolve spre a

putea sa comunice in scris a fost cea a suportului material, pe care el avea sa-l

inventeze si il va confectiona nu numai in functie de ingeniozitatea sa, ci determinat

de conditii geo-economice, diferite uneori de la o epoca la alta. Conditionarile istorice

aveau sa induca o anumita evolutie a suporturilor materiale ale scrisului de-a lungul

timpului.

Materialele folosite pentru comunicarea scrisa au fost clasificate:

1. dupa cele trei regnuri;

2. dupa criteriul cronologic;

3. dupa starea lor, sens in care pot fi diferentiate:

a. starea naturala (piatra, oasele, frunzele, coaja copacilor, lemnul);

b. confectionate anume (tablita de lut, pergamentul, tesaturile textile, foile

metalice, pagines, buunul mayasilor si amalt-ul aztecilor. Acestia din urma macerau a

doua scoarta de copac cu var, uscand apoi compozitia, ce devenea un suport al scrierii

realizate cu culori dobandite din elemente vegetale, animale sau minerale, fixate cu

anumite gume secretate de unele plante, alcatuind codicele formate in sistem de

acordeon, impodobite cu pietre pretioase. Abia mai apoi avea sa se confectioneze

hartia propriu-zisa.).Fara sa intentionam a respecta perfect ordinea cronologica in care

au fost folosite diferitele materiale ca suport al scrisului, dat fiind faptul ca in termeni

absoluti nici nu se pot face distinctii in acest sens, vom enumera pe cele mai

reprezentative.

. 1. Se stie ca primele urme de comunicare scrisa dateaza din epoca pietrei. Pe

peretii grotelor de la Altamira, Spania, datand de aproximativ 20.000 de ani, zimbrul

in plin atac este facut cu carbune, cu ocrul rosu si galben. Acest stravechi semn al

unui mesaj formulat spre a fi transmis altor oameni, care isi exprimau astfel la modul

ritualic increderea in izbanzi viitoare, a fost descoperit in anul 1875. Desigur ca

pietroglife s-au mai descoperit si in alte parti ale lumii. Desenele cu valoare de

amintire a unor evenimente vor aparea si in Scandinavia sau in Insula Pastelui. Olof,

batranul rege viking, a cerut sclavilor sa-i aduca din munti bolovani uriasi de piatra,

spre a ridica o cladire cu coloane, pe care a scris tot ce vroia sa transmita posteritatii.

Asa au aparut runele scandinave. Unii savanti, intre care era si francezul E.Piette,

interpreta pietrele colorate din raurile pesterilor nu ca pe niste simboluri totemice

'purtatoare de suflete"6,), ci drept cea mai veche forma de scriere. Functia totemica

6 Ovidiu Drimba, Istoria universala, edit. cit., vol.I, pag.87

era importanta in Antichitate. Bolovanii din cultura aziliana a paleoliticului mijlociu

sunt pusi de catre Mircea Eliade7alaturi de churingas, bolovanii pictati cu functie

totemica din Australia, despre care scria Ch. Monteford in lucrarea sa intitulata

Oameni negri si nisipuri rosii.

. Interes prezinta si tablitele de piatra neagra din Mesopotamia, supranumite

Tablitele Hofman, care dateaza de prin anul 6000 i.Hr. in forma pictografica

primitiva, cu caractere preuniforme.

. Folosirea pietrei ca suport al scrierii a fost detectata si in ebraica, unde cuvantul a

scrie are sens de a grava, a scobi. In cele mai diverse civilizatii antice maniera

aceasta de scriere a fost indelung folosita, din moment ce si

. Darius, regele persan, a imortalizat victoria din anul 522 i.Hr.8 pe o stanca de la

Behistun pe drumul comercial cel mai umblat. La inaltime de 100 m sclavii lui au

netezit suprafata si scribii apoi au scris textul, atarnati de franghii sau urcati pe schele;

gravura avea 20 m lungime si 7 m inaltime.

. In India, intr-o maniera asemanatoare, Asoka isi publica edictele imperiale pe

stanci in calea trecatorilor, care puteau astfel sa vada cum sa se comporte si cat de

neintrecut in lume era imparatul lor. Au fost scrise in felul acesta brahmi indiene. Neam

putea intreba astazi cine avea pe atunci initierea necesara spre a descifra

asemenea semne. Pare explicabil astazi faptul ca in vechime scrisul si cititul erau

indeobste privilegiul suveranilor si demnitarilor, al preotilor si al inaltilor functionari.

Dar situatia din Egipt si India nu era identica cu cea din Mesopotamia, unde scrisul si

cititul devenisera o ocupatie mult mai larg populara.

. 2.Scrisul a fost asezat apoi pe placile de metal confectionate, spre exemplu, in

Grecia si Italia (indeosebi la Teba si la Roma), cu texte zgariate cu un cui special sau

cu o daltita. O asemenea placa metalica avea sa cuprinda Periegesis Tes Hellados,

cunoscuta descriere a Greciei, facuta de geograful si istoricul grec Pausanias

(secolul al II-lea i.Hr. ), ea devenind o sursa de informatii, folosita de arheologii care

cauta vechile monumente. El a vazut in Nordul Greciei, in Beotia, o colectie de

maxime morale in versiunea lui Hesiod, gravate pe benzi lungi de plumb. In practica

scrisului au fost introduse, asadar, metalele plumb si bronz. In Cartea lui Iov, XIX,

23 - 4 a fost consemnat faptul ca inainte de Solomon (973 - 935 i.Hr.), Iov se confesa:

'As dori ca vorbele mele sa fie scrise pe plumb cu un stil de fier si sa fie cuprinse intro

carte'.Nu ne va mira ca atare faptul ca Munci si zile, opera lui Hesiod (secolul VIII

i.Hr.), era notata pe placi de plumb.

. Cadmus, regele Tyrului, preda zeitei Atena alfabetul fenician gravat pe un vas de

bronz. Placile metalice, asadar, aveau sa se raspandeasca larg. Un pastor beduin isi

cauta capra pierduta intr-o grota de pe tarmul Marii Moarte. Ca sa-i aprecieze

adancimea, el a aruncat o piatra si astfel in 1947 descopera, dupa 2000 de ani de

uitare, vasele uriase de lut in care stateau 'manuscrisele' de la Marea Moarta. In 1952

se descopera sulurile de arama, care derulate in 1956 s-au dovedit a fi opisul unui

tezaur important, ele fiind pastrate, se pare, in 60 de tainite, ramase pana atunci

nedescoperite.

Tablitele metalice, asa cum au fost descoperite si in Grecia si in Italia, nu se vor

raspandi prea mult. Cauzele, dovedite a fi obiective, constau in faptul ca:

a.Scrierea lor era alfabetica si pretindea prea mult loc fata de cea pictografica si

ideografica a orientalilor.

7 Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase,vol.I, Editura tineretului,

Bucuresti,1991,p.

8 Ovidiu Drimba in Istoria universala, edit. cit., vol.II, pag.8 - 9

b. Hartia de papirus si pielea din Pergam erau deja introduse in lumea antica.

La Roma acele placi metalice cu texte de legi formau o arhiva, care nu avea

dulapuri, bibliorafturi ori sertare. Mai precis, placile erau puse direct pe podea de-a

lungul peretilor, fiind batute in cuie sau zidite in perete. Daca placa era gravata si pe

dos, se atarna de perete cu lanturi, ca sa poate fi intoarsa spre citire. Se cunoaste placa

de bronz de la Muzeul din Parma (Italia), in care era vorba despre functionarea unui

orfelinat, prima institutie de acest fel cunoscuta in istorie. Alta placa de bronz, aflata

la Muzeul din Lyon (Franta), acopera un perete de sala si cuprinde cuvantarea lui

Nero privind cetatenii acestui oras (Lugdunum), ea fiind o prima dovada istorica

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

despre Lyon.

3.Istoria scrisului nu se opreste aici. Oamenii au continuat sa caute un material

propice, incercand sa foloseasca frunza de palmier, cea de arbori tropicali. Frunza

de palmier a fost folosita prima data in Orient, in India sau China. Indienii preparau

frunzele astfel: le uscau, le lustruiau, le taiau in forma necesara si le coseau cu un fir

subtire la margini spre a fi pliate si ornate cu rosu, negru ori cu initiale aurite. Frunza

s-a dovedit a fi fragila, nerezistenta in timp. Pana la noi au ajuns putine exemplare. Cu

ingeniozitatea sa, omul a continuat maratonul spre civilizatie prin perfectionarea

cailor de comunicare scrisa.

Cum arata hartia de papirus ? Imaginati-va niste foi de 20 - 25 cm latime si 30

cm lungime, de culoare alb - galbui. Papirusurile se tineau in suluri de 18 m, alcatuite

din mai multe foi cap la cap; partea interioara era pentru scris. Din vechime charta

papyracea avea mai multe calitati, cele mai bune privind scopul propus,anume

scrierea, constau in aceea ca ele erau deschise la culoare, subtiri, lucioase, rezistente,

ca hartia buna de azi. Dupa scriere, benzile se pastrau sub forma de sul (in latina -

volumen insemna initial sul, iar apoi carte). Egiptenii au fost de-a lungul a 2000 de

ani stapanii absoluti ai papirusului, pe care nu-l exportau decat cu restrictii, din cauza

ca fiind folosit pentru texte religioase era considerat sacru, iar negustorii prin el

castigau enorm 9. Avantajul consta in faptul ca specia Cyperus papyrus din Delta

Nilului avea cea mai buna lungime, fata de papirusul din arhipelagul grecesc sau din

insula Malta si din Sicilia. Mai tarziu romanii in vremea lui Augustus (27i.Hr.-14

d.Hr), primul imparat atotstapanitor al Imperiului Roman, foloseau papirusul fabricat

de ei pentru a raspandi cunostintele. In "secolul lui Augustus" imparatul a impulsionat

dezvoltarea artelor si stiintei, el inconjurandu-se de cei mai renumiti poeti ai epocii.

Desigur ca nu era lipsita de importanta gasirea unui suport de scriere cat mai ieftin si

cat mai eficient pentru o noua circulatie a valorilor culturale, cum a fost aceea. Dar poate ca nicaieri in lume papirusul nu s-a constituit intr-o prezenta mai semnificativa ca in Egiptul obarsiei sale. Nu intamplator,pe baza scrierilor pe papirus s-a reconstituit exact istoria Egiptului antic, tara unde acest suport al scrisului se folosea de la sfarsitul mileniului al IV-lea i.Hr., caci la Teba egipteana s-a descoperit cel mai vechi sul, datand din anul 3350 i.Hr. Un sul mai bogat era Papyrusul Prisse,  cuprinzand o culegere de maxime scrise cu cerneala rosie si neagra, el fiind redactat in mileniul al III-lea i.Hr. Documentele au atestat faptul ca in Grecia papirusul a ajuns abia in secolul al VI-lea i.Hr., iar in restul bazinului mediteranean s-a raspandit mai tarziu.

- Cum se explica, oare, greutatea cu care papirusul a fost preluat de greci de la egipteni, data fiind marea distantare in timp creata ?

9 Horia Matei, Cartea, un calator milenar, Editura tineretului, 1964, Bucuresti, pag.34

. Papirusul (Cyperus papyrus) planta de 3 - 4 m inaltime din Delta Nilului, era

cunoscut din mileniul IV i.Hr., la putin timp dupa tablitele de lut. El crestea

salbatic sau se cultiva pe domenii private si chiar ale statului. Plantatiile apartineau unor negustori si fabricanti de hartie, ca domenii ale templelor sau ale faraonului.

Recoltarea plantei si confectionarea hartiei de papirus erau sarcina sclavilor. Demn de consemnat este adevarul ca Plinius cel Batran in Istoria naturala descrie

prepararea papirusului, pregatit astfel sa devina un suport al scrisului. Descrierea suna astfel: "cu un ac se desfac foi subtiri, dar late, asezate pe o masa inclinata si umezite cu apa din Nil (clei). . Primele foi sunt cele lungi, apoi se pun in curmezis alte foi, ca o tesatura. Se preseaza, se usuca la soare, se lustruieste cu o cochilie de scoica, dar apoi cerneala nu se mai prinde bine. Cu un clei din faina fina, apa fierbinte si otet se intareste papirusul subtiat anterior prin baterea cu un ciocan de lemn. Se ajusteaza marginile si se bate iar cu ciocanul." A;adar, aceasta este descrierea cea mai cuprinzatoare despre fabricarea papirusului transmisa din Antichitate.

. Pe baza metodei descrise de Plinius cel Batran, la mijlocul secolului al XIX-lea

francezul Auguste Dureau de la Malle folosind tulpini de papirus din niste mlastini siciliene a fabricat cateva foi de charta papyracaea, similare celor gasite in piramide si temple din Egipt.

In general papirusul se procura greu in Orient si chiar in bazinul mediteranean,

unde era inlocuit cu lutul ars, ceramica, piatra, tablitele metalice, tesaturile textile,

scoarta copacilor. Papirusul era foarte scump, pretul lui depinzand de anul de recolta.

In anul 30 d.Hr.la Roma in vremea lui Tiberius, transportul pe mare al papirusului, ce

venea de la Alexandria, a intarziat atat de mult incat a provocat o revolta impotriva

conducerii lui Tiberius, conform relatarii aceluiasi istoric Plinius cel Batran.

4. Uneori, cand recolta era slaba, papirusul lipsea chiar si in Egipt. Astfel, la inceputul

erei noastre in primele decenii, soldatii romani aflati in Egiptul de Sus semnau

adeverintele de primirea soldei pe fragmente de oale. Se foloseau coji de ou,

cioburi, carapace de scoica, de stridie, de rac. Aceste materiale erau numite de

greci ostrakon, iar de latini ostraka. In secolul al II-lea d. Hr., pe vremea imparatilor

Antonini, autorii scriau opere, fragmente de ceramica, neputand cumpara papirus, din

cauza saraciei. In Atena antica numele celor exilati se scriau pe fragmente de

ceramica, pe strakon, cuvant din care a derivat in franceza a ostraciza (a alunga din

viata publica, a persecuta). In limba romana veche cuvantul ostrac insemna scoica,

stridie, iar ca sens secundar ciob, harb.

Sa mai precizam ca in timp s-a instituit o disciplina stiintifica de cercetare,

papirologia, pentru papirusurile cu scriere hieroglifica si hieratica, ce aveau sa fie

descifrate tarziu in 1822 de catre arheologul francez Jean Francois Champollion, ca

egiptologul german Richard Lepsius sa stabileasca apoi sistemul scrierii hieroglifice

care are figuri de animale, plante, constelatii, oameni si obiecte, fara a fi scriere

iconografica. Desi incercasera, grecii nu au putut citi hieroglifele, intrucat Herodot,

calator in Egipt, recunoaste ca era vorba de o scriere simbolica, de neinteles. Nici

piatra de la Rosette, descoperita in Egipt, cu scriere greceasca, egipteana demotica si

hieroglifica, nu a lamurit acest sistem de scriere. La Fort Rachid, pe malul stang al

Nilului, la 1,5 km pe bratul Rosette, s-a gasit o stela trilingva pe o piatra de granit

negru, dur, de 1,26 m inaltime cu 0,98 m jos si 0,32 - 0,35 m in partea de sus si care

era scrisa in hieroglife (14 randuri), egipteana demotica (32 randuri) si greaca (54

randuri). Textul cuprindea o inchinare catre zeii Isis si Osiris. Piatra e la Cairo intr-un

muzeu cunoscut .

Din cuvantul papirus deriva hartia moderna in plan lingvistic. Din latinescul

papyrus s-a format papier (franceza), papier (germana), paper (engleza). In limba

romana denumirea respectiva nu a derivat din latina, intrucat cuvantul hartie are ca

etimon slavul vechi chartija. In schimb pe filiera franceza au intrat in limba romana

ca derivate neologistice cuvintele papetarie, papirologie, papiota.

5. In fata timpului nici lemnul folosit ca suport al scrisului n-a avut o soarta mai

buna. Dimpotriva. Se stie doar ca pe "scandurele vorbitoare' era prezentata istoria

bastinasilor si ca fiecare scandurica cuprindea fila unei carti

Asa cum preciza E. Hering 10: Carol cel Mare se exersa in arta scrisului si obisnuia

sa tina tablite de lemn in pat, sub perne pentru ca sa isi deprinda mana cu scrierea

literelor. De la regii Frantei tablitele au trecut in Italia, la Florenta si Genova, chiar si

in Anglia, unde au rezistat pana la sfarsitul secolului al XIV-lea dupa relatarile lui

Geoffrey Chaucer (1340 - 1400). Tablitele se confectionau din material ieftin,

refolosindu-se de cate ori se reintinde stratul de ceara. In secolul al XIII-lea la Paris

functiona corporatia producatorilor de tablite.....

6. La randul lor, incasii din Peru foloseau pentru scriere sforile cu noduri numite

quippu. Aztecii din Mexic si mayasii din Guatemala, urmasii toltecilor, scriau pe

piele de caprioara, pe tesaturi din fibre de agava - scriere pictografica - arsa de

misionari. Codicele aztece, din care s-au pastrat bine conservate 17 exemplare11, erau

legate elegant, fiind impodobite cu pietre pretioase. Si acestea erau considerate carti,

pentru ca erau transportabile si cuprindeau texte de interes mai general: cronici,

legende, genealogii imperiale, referiri la zei, imnuri religioase, tabele astronomice. In

timpul cuceririi spaniole multe codice s-au distrus din cauza razboiului. Mult timp s-a

considerat ca primul episcop al Mexicului, Juan de Zumarraga, si Sfantul Oficiu al

Inchizitiei, pe care l-a reprezentat pana in 1544, organizand autodafeuri, se facusera

vinovati de distrugerea aproape totala prin ardere a codicelor aztece. Garcia

Icazbalceta, biograf al lui Zumarraga si prestigios bibliograf al Mexicului in secolul

al XVI-lea, a demonstrat injustetea unei asemenea acuze, intrucat distrugerea

codicelor data din 1520, cand aztecii avusesera confruntari cu tlaxcaltecii, dusmanii

lor locali. Dimpotriva, Zumarraga se dovedise a fi un protector al indienilor. El a

infiintat pentru copiii acestora un colegiu prestigios si a tiparit primele texte in limba

nahua, pe care a promovat-o si in calitatea sa de director onorific la catedra de nahua

la Universitatea din Mexico. La randul ei, Inchizitia nu se ocupa decat de catolici,

ignorand cu totul indienii si alte categorii de necredinciosi. Descifrarea scrierii maya,

datorata in anul 1955 rusului F.V.Knorozov, este, la randul ei, un pas inainte pe calea

stabilirii vechimii civilizatiei lor si chiar a relatiei acesteia cu cea polineziana.

. Cu cercetarea inscriptiilor se ocupa epigrafia, care a descoperit limbi necunoscute

ca limba asiriana, feniciana, sau a descifrat scrieri disparute (hieroglifele egiptene)

cu ajutorul inscriptiilor bilingve si trilingve. Azi inscriptiile se folosesc cu scop

comemorativ.

. Caramizile babiloniene si asiriene erau considerate carti intrucat:

1. sunt reproduse in multe exemplare, in tehnica xilogravurii de azi;

2. sunt transportabile, caci asa s-a intamplat ca in Egipt sa se gaseasca placute din

Babilon si din Palestina;

3. se scriau in continuare pe mai multe placute nenumerotate, depasind cifra 100.

Timp de 3 milenii oamenii au folosit lutul ars pentru scrierea cuneiforma. Intre cei

care au studiat limba persana in vechile scrieri, germanul Georg Friedrich Grotefend a

10 Elisabeth Hering, Povestea scrisului, Editura tineretului, Bucuresti, 1960, pag.122

11 Eric Leconte, Uimitoarea civilizatie azteca, Editura Prietenii Cartii, Bucuresti, 2001, p.215

pornit de la numele proprii, stabilind valoarea fonetica a unor semne si a descifrat

primele 12 litere ale scrierii cuneiforme persane. Abia dupa 3 decenii inscriptiile

persane, babiloniene, elamite si sumeriene au fost descifrate. Dar izbanda lui

Grotefeld a fost cruciala, caci el a descifrat o scriere necunoscuta, intr-o limba

necunoscuta, ele nemaifiind folosite nici in scris, nici in vorbire.

Aceste texte erau, asadar, considerate carti:

. -intrucat prin continut tratau teme istorice, religioase, juridice si beletristice - ca

Epopeea lui Ghilgames,cu radacina in Sumer;

. -ele formau biblioteci ca cea din Boghaz-keuy, capitala imperiului hititilor si cea a

regelui asirian Assurbanipal din Ninive (668 - 626), dezgropata de arheologul francez

Layard. Sistemul organizarii bibliotecii era destul de perfectionat: tablitele din

Boghaz-keuy au mentinut numele, profesia si adresa autorului, iar cand copistul gasea

in textul original, se dadea o nota si se lasa loc liber pentru adaosuri ulterioare.

Biblioteca din Ninive avea 30.000 volume, realizate prin copierea textelor aduse de

emisari din toata tara. Scrisul era caligrafic, iar intr-o nota se preciza ca acea carte

face parte din biblioteca regala din Lübeck. Nu se preciza ce s-a intamplat cu aceste

biblioteci dinaintea lui Noe. Ipoteza nu e stiintifica, ci legendara ca si poporul, dupa

cei mai multi dintre oamenii de stiinta ai domeniului.

CATEVA CONCLUZII

. Fiecare zona a civilizatiei antice si-a ales pentru scriere materialul de care dispunea

in teritoriul respectiv. Sumerienii au valorificat lutul care se dovedise a fi minunat in

tinutul dintre cele doua fluvii ale Mesopotamiei.Egiptul avea din abundenta pe

malurile Nilului o specie de trestie din care au preparat papirusul In China se scria pe

bambus , iar prin secolul al II-lea d.Hr. pe hartia din pai de orez, ca materii prime

gasite din belsug acolo. La Roma ca si in Asia Mica se scria pe pergament, pe tablite

cerate si pe papirus. Fiecare material mentionat avea si mari dezavantaje. De aceea

oamenii au incercat sa scrie si pe tesaturile textile ca in: mumiile egiptene, unde s-au

gasit fese lungi facute din in si acoperite cu hieroglife ce reprezentau incantatii care sa

asigure sufletului mort intrarea in Amenti, locasul de veci, ale carui desfatari erau

descrise acolo. Se scria, de asemenea, pe matase cu penel din par de camila.

. -Deci, matasea chinezeasca, papirusul egiptean si pergamentul Asiei Mici stateau

la originea manuscrisului ca cea dintai forma de carte. La chinezi sulurile de matase in

biblioteca ajung sa egaleze legaturile de bambus.

. -In secolul al III-lea d. Hr. matasea a cedat locul hartiei.

. Cum s-a preparat la inceputuri hartia?

In China Tai-Lun, care in anul 75 d.Hr. era numit consilier imperial, a prezentat

imparatului in primul an din dinastia Juen-Sing, in anul 105 d.Hr. un raport asupra

procedeului de fabricare a hartiei, care s-a numit tai-hou-dja (hartia nobilului Tai).

Imparateasa-mama, Tam, i-a acordat titlul onorific de nobil si, ca venit, impozitele

agricole si produsele a 300 de familii. Numeroase erau palatele ridicare in vremea

imparatilor dinastiei Cin., daca avem in vedere faptul ca in timpul unui singur imparat

s-au construit 700 palate imperiale.

Tai-Lun avea in provincia Hunan, pe malul raului Handjou-Fu un castel, unde isi

petrecea vacantele, ocupandu-se cu confectionarea hartiei. Intr-o groapa, ucenicul sau

Tuo-Bo prepara pasta pentru hartie din carpe vechi, bete de trestie udate cu apa,

lasate la macerat spre a se desface in fibre. Se putea folosi si coaja de dud. Apoi piua

de piatra le faramita in pisalogul de lemn si astfel se facea pasta uniforma de fibre.

Intr-o cuva se amestecau doua parti de pasta cu 100 parti de apa. Se amesteca

permanent, ca fibrele sa nu se depuna pe fund

Astfel se forma coala de hartie. Intr-un ciur de forma patrata, pe care se intindea o

panza grosolana sau pe un gratar format din fibre subtiri de bambus ori chiar din fire

de matase legate intre ele cu fire de par de cal, apa se va scurge, ramanand hartie,

uscata apoi la soare. Denivelarile se netezeau cu o piatra lustruita ori cu o bucata de

fildes.

Astfel s-au pus bazele acelei arte albe pe care o va sluji Mang-Tien prin

inventarea penelului. Asadar, hartia (dza) e o impaslire de deseuri de matase. Dupa

alti cercetatori procedeul de fabricatie era cunoscut si inainte, de pe vremea

invatatului Siu-Sang. Ceea ce a adus nou inventatorul Tai-Lun a fost largirea bazei de

materii prime si generalizarea folosirii hartiei. Hartia de matase era folosita la curtea

imperiala inca din anul 12 i..Hr. pentru ambalarea medicamentelor. Ca atare, Tai-Lun

a perfectionat procedeul, insa nu l-a inventat.

FORME INITIALE ALE SCRISULUI INAINTE DE HARTIE

Forma cea mai veche a scrisului este inscriptia, descoperita de obicei pe

piatra, pe care s-au gasit semne ale scrierii ideografice, pictografice, atat babiloniene

cat si egiptene, ori create de hethiti cu mii de ani inainte de inventarea alfabetului.

Inscriptiile nu sunt carti, intrucat ele:

1. Sunt in exemplar unic.

2. Nu circula la mai multi cititori.

3. Sunt fixe, netransportabile, chiar daca ele fiind asezate in locuri publice, erau

accesibile mai multor cititori.

Inscriptiile sunt scrise de mana, dar depasesc ca importanta manuscrisul din

punct de vedere al realitatii istorice. Astfel tratatul din 421 i.Hr. intre Atena si cele 3

cetati: Argos, Elida, Mantineea (Spania) se pastreaza in mai multe forme: in

cuvantarile unor oratori atenieni (Isocrate, Demostene) si in lucrarea lui Tucidide

Istoria razboiului peloponeziac, scrisa pe baza cunoasterii evenimentelor

contemporane, la 421. Dupa alte cercetari s-a constatat ca Isocrate era adolescent, iar

Demostene nu se nascuse inca. Timp de peste 2000 de ani pana la 1877 Tucidide

parea autoritatea indiscutabila in interpretarea evenimentului. Prin sapaturi facute la

Atena a fost descoperit fragmentul unei stele de marmura cu textul tratatului. Exista

30 deosebiri intre cele 2 texte, constand in schimbari de cuvinte, omisiuni, interpolari,

modificari de fond. Textul definitiv e cel de pe stela de marmura din Atena. In

versiunea cealalta greselile pot fi ale copistilor.

Inscriptiile in stil hieroglific din Insula Pastelui (Oceania) facute pe lemn, cu

aschii de absidian sau dinti de rechin rezvaluie o scriere ingrijita si simetrica.

Denumite de bastinasi rongo-rongo, ele au ramas nedescifrate pentru ca misionarii

sositi pe insula dupa 1863 spre a raspandi crestinismul au aruncat in foc tablitele, iar

intre bastinasi ultimul cunoscator al acestui scris a murit de lepra in 1913, tocmai cand

sosise o expeditie de etnologi englezi..

Plutarh (45 - 125 d. Hr.) afirma ca Solon (640 - 558 i. Hr.) si-a fixat legile din

594 i.Hr., pregatite pentru 100 de ani, pe tablite de lemn mari, montate intr-un

dispozitiv ce se invartea pe un ax pentru inlesnirea lecturii. Astfel apar codexurile (

care ca sens insemnau trunchi de copac). Au fost descoperite tablite si la Pompei si la

curtea lui Carol cel Mare (768 - 814).

Pe oase apar asa- numitele libri elephantini, ele amintindu-ne de insula Elephantis de

pe Nil, unde era un templu al zeitei fertilitatii. Suetonius in cartea Viata lui Tiberius

considera ca acele libri elephantini au fost de fapt primele reviste pornografice

cunoscute. Mai apoi chinezii au incercat sa citeasca oracolul de pe pe omoplati de

cerb si de pe carapace de broasca testoasa , supuse unui ritual religios special al

interpretarii. Pe omoplati de miel, arabii scriau Coranul. Grecii foloseau albul

scoicilor (ostrakon) pentru versurile poetilor si recurgeau la scrisul cu stilul si pentru

sentinte judecatoresti. Ei foloseau si ceramica drept suport al scrisului.

. Pinius cel Batran (23 - 79 d. Hr.) opina ca primii care au folosit frunza de palmier

au fost egiptenii pe vremea cand nu se descoperise papirusul. Grecii le numeau

scrisori feniciene pentru ca in greaca phoenix = palmier.

. Diodor din Sicilia (sec.I i.Hr.) scria pe frunze de maslin numele celor condamnati

la exil. Erau petalismele (gr. petalon = frunza).

. Juvenal (65 - 128 d.Hr.): 'Credite me vobis folium recitare sibyllae' unde

frunzele Sibilei certificau adevarul cu ajutorul unor practici de divinatie.Dar atunci

cand Juvenal indemna sa se creada vorbele anumite, care ar fi la fel de adevarate ca si

profetiile sibilei, nu lipseste ironia provocata de neclaritatea mesajelor venite de la zei.

Frunzele erau folosite si de indieni, de la palmier la aloe, asa ca in cazul frunzelor de

palmier insirate pe o sfoara - cunoscute azi drept Manuscrisul brahman de la

Muzeul din Oxford. S-a descoperit si reteta indiana a prepararii materialului. Indienii

fasonau frunzele de palmier proaspete. Se uscau si se netezeau. Ei le scriau cu

cerneala din pana. Pentru a se vedea crestaturile, ele se acopereau cu un pigment

negru, amestecat cu apa.

. Un alt material suport al scrisului era lemnul.

Tablitele de lemn erau folosite de indieni cu 5 milenii inainte de romani, de

druzii din Galia - in ceremonii, cand aruncate la intamplare dadeau sentinta divina.

Enigmatice raman tablitele Kohau rongo - rongo din Insula Pastelui, unde s-au gasit

niste scandurele de 90/10 cm, cu semne ca cele hieroglifice. Cel mai frecvent tablitele

de lemn erau folosite in Grecia - Roma si China, unde se utiliza si bambusul si

tamariscul.