Rubaiat
(din persanul / arabul ruba'iyyat, "tetrastih" / ruba, "patru")
Rubaiatul este o forma fixa de poezie persano-araba,
constand intr-o meditatie asupra trecerii si petrecerii lumii, turnata intr-un
catren, in general, cu incrucisata rima, in masura "libera".
Rubaiatul s-a impus in literaturile Orientului Mijlociu, din
persana, trecand in araba, mai intai, gratie poetului-savant (matematician,
fizician, astronom si medic), Omar Khayyam (1045 - 1122), apoi, datorita lui
Saadi (sec. al XIII-lea), lui Hafez (sec al XIV-lea) s. a. Rubaiatele lui Omar
Khayyam impresioneaza prin limpiditatea interogatiilor existentiale, prin
seninatatea intampinarii norilor de pulbere de fiinta: Am venit pe lume: mai bogata-i ea ?
/ Voi pleca din lume: pierderea-mi e grea ? / Vai,
cine-mi va spune pentru ce din pulberi / M-am iscat,
si-n pulberi ma voi spulbera? Alteori, poetul simte, aidoma unui Arghezi - psalmistul
din secolul al XX-lea, insingurarea cosmica a ens-ului, ostilitatea celesta: Cerul ce m-alunga astazi ca si maine / De-ar avea si pietre-ar da ca dupa caine. / Pentru-un
pic de apa, salele imi frang, / Merg hoinar pe
drumuri, pentru coji de paine Cateodata, eroul liric, obosit de
lupta pentru existenta, de jungla cotidiana, isi exprima dorinta de a fi
cuprins de somnul eternal: Vreau beat sa fiu intruna si-as vrea sa dorm mereu. / Am renuntat sa aflu ce-i bine si ce-i rau. / Durerea, bucuria - la fel
sunt pentru mine, / Caci zambetu-i solia tristetii care vine
