PLUMB de George Bacovia - comentariul poeziei

PLUMB de George Bacovia - comentariul poeziei

George Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului romanesc. In lirica bacoviana, cele mai importante motive simboliste sunt: plumbul (sugerand cenusiul existential, apasarea, caderea in moarte sub greutatea de plumb a destinului universal), orasul de provincie (spatiu dezolant, cu ploi putrede de toaman si copii bolnavi de tuberculoza), ploaia depresiva, solititudinea, golul, plictisul, somnul, agonia, culorile bolii, etc.

Plasata in fruntea primului volum de versuri bacovian ("Plumb"), poezia mentionata poate fi socotita o ars poetica si o sinteza nu doar a volumului pe care il deschide, ci a intregii lirici bacoviene.

Imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta prin corespondenta elementelor din natura, ale caror caracteristici rezoneaza in stari interioare lirice, viziune artistica specific simbolista prin functia expresiva si estetica a simbolurilor, sunetelor si culorilor. Lirismul subiectiv se defineste prin amrcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe si pronume la persoana I singular: "stam singur", "am inceput","sa strig", "meu", ceea ce confirma incadrarea poeziei in categoria artelor poetice.

Poezia este alcatuita din doua catrene, fiind prezente doua planuri ale existentei: unul exterior sugerat de cimitir, cavou, vesmintele funerare si unul interior, imaginat de sentimental de iubire care-I provoaca poetului tristetea, spleenul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, spaima, degradarea psihica, dezolarea.

Tema poeziei este simbolista si exprima conditia de damnat a poetului intr-o societate inchistata, sufocanta, superficiala, dezinteresata de valoarea artei adevarate, imagineconstruita prin simboluri exterioare care insinueaza stari interioare depressive. Ideea profileaza starea de tristete, oboseala psihica si solitudinea poetului care se simte incatusat, sugrumat spirirtual in aceasta lume care il apasa si in care sufletul este inchis definitive, fara a avea o solutie de evadare.

Titlul poeziei este simbolul "plumb", cuvant avand drept corespondenta in natura metalul, ale carui trasaturi specifice simbolizeaza stari sufletesti, atitudini poetice:

greutatea metalului- sugereaza apasarea sufleteasca

culoarea cenusie- rezoneaza cu monotonia, angoasa, cenusiul existential

maleabilitatea metalului- simbolizeaza labilitatea psihica, dezorientare

sonoritatea scurta a cuvantului exprima inchiderea definitive a spatiului existential, fara solutii de iesire, ceea ce provoaca disperare, spaima, dezolare.

Incipitul este marcat de imperfectul verbului "dormeau", care simbolizeaza absenta trairilor interioare, incremenirea psihica, precum si actiunile nefinalizate ale eului lyric, intrucat "sicriele de plumb" sugereaza imposibilitatea evadarii dintr-un spatiu asfixiant, care inabusa existenta.

Strofa intai exprima symbolic spatiul inchis, sufocant, apasator in care traieste eul liric, care poate fi societatea inabusitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viata, destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spatii interioare este sugerat de simboluri din campul semantic al elementelor funerare- "sicirele de plumb", "cavou", "funerar vesmant", "coroanele de plumb"-, trimitand, ca stare, catre evanescenta si iminenta mortii:

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

"Dormeau adanc sicriele de plumb

Si flori de plumb si funerar vesmant-

Stam singur in cavou . si era vant .

Si scartaian coroanele de plumb."

Oximoronul "flori de plumb" are semnificatii simboliste: florile constituie elemental din natura ca imagine a vietii, gingasiei, frumusetii, care fiind "de plumb", sugereaza stari de apasare existentiala, povara, impas sufletesc ale eului liric. Solitudinea este exprimata sugestiv prin sintagma "stam singur", carea alturi de celelalte simboluri, proiecteaza in simtirea poetica pustietatea sufleteasca printr-un fenomen al naturii- "era vant", precum si nevroza, spleen, prin verbul auditiv "scartaiau".

Strofa a doua a poeziei compune spatiul poetic interior, prin amnifestarea nefericita a sentimentului de iubire:

"Dormea intors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, Si-am inceput sa-l strig

Stam singur langa mort . si era frig .

Si-I atarnau aripile de plumb."

Primul vers al strofei dezlantuie o stare emotionala intense, verbul "dormea", la imperfect, sugereaza un sentiment de dragoste incremenit, tern si nerealizat, iar epitetul "intors" semnifica "intoarcerea spre apus", Cuma r spune L.Blaga, ceea ce echivaleaza cu moartea. O alta interpretare simbolista se refera la neputinta rasfrangerii "amorului" asupra cuiva drag, el fiind "intors" si "de plumb", profiland crispare psihica, deprimare. Eul liric face eforturi sa se salveze din ipostaza de prizonier al lumii :de plumb", cu disperarea, "strig", provocata de vietuirea intr-o solitudine morbida, "stam singur langa mort", iar iubirea nu este inaltatoare, ci dimpotriva, rece, "era frig", fara perspective de implinire, simbolizand degenerarea psihica. Ultimul vers al poeziei suprima orice speranta, aripile, ca symbol al zborului, al inaltarii, atarna si sunt "de plumb", ceea ce presupune "zborul in jos", totala dezolare si prabusire sufleteasca a eului liric.

Finalul exprima sugestiv imposibilitatea evadarii, deprimarea totala si definitiva a eului liric, care simte in profunzime disperarea nepuntintei de a se revigora spiritual: "Si-I atarnau apripile de plumb".

De remarcat la cele doua catrene bacoviene este simetria construita riguros prina sezarea acelorasi cuvinte/ sintagme concordante in fiecare vers:

-primul vers al fiecarei strofe incepe cu verbul la imperfect "dormea/u" si are ca rima simbolul "plumb"

-versul al doile incepe cu sintagma- subiect "flori de plum", ca symbol al vietii degradate, deosebindu-se prin conectorul introductive: conj-"si"- prep "pe"

-sintagma solitudinii "stam singur" incepe versul al treilea al fiecarei strofe, care se finalizeaza cu manifestarea unui fenomen al naturii: "era vant . /era frig . "

-simetria ultimului vers se reduce la rima inchisa, realizata prin simbolul "plumb"

Diferentele de la nivelul limbajului in cele doua catrene se contureaza destul de palid, intrucat ele constau in cuvinte din acelasi camp lexical al mortii: "funerar vesmant", "sicrie","cavou", "coroane de plumb", "mort".

Expresivitatea poeziei este sustinuta de verbele aflate la imperfect, care profileaza actiuni si stari provizorii, nefinalizate, ci permanentizeaza nesiguranta, deruta existentiala, senzatia de incremenire si confuzie psihica, nevroza: "dormeau", "stam", "era", "scartaiau, "atarnau".

Ca element de compozitie, relatiile de simetrie sintactica de la inceputul versurilor- "dormeau/ dormea", "si flori de plumb/ pe flori de plumb", sintagma "stam singur"- sunt sustinute si de prezenta simbolului "plumb", asezat ca rima.

Tehnicile simboliste se manifesta prin corespondente musicale, cromatice si olfactive, cu aportul definitoriu al simbolului.

Muzicalitatea poeziei este realizata prin repetarea simetrica a simbolului "plumb", plasat ca rima la primul si ultimul vers al fiecarui catren , sugerand apasarea sufleteasca, neputinta eului liric de a evada dintr-un spatiu obositor, stresant, sufocant. Verbele auditive cu sonoritate stridenta, enervanta sugereaza disperarea, "sa strig" sau stare de nevroza, "scartaiau".

Natura ca stare de spirit simbolizeaza prin fenomene deazagreabile, discomfort psihic si un suflet pustiit- "era vant"- sau incremenire si raceala interioara, "era frig".

Cronatica este numai sugerata in poezie, negrul, prin "funerar vesmant", iar policromatica florilor si a coroanelor, fiind de "plumb", devine terna, cenusie, anulad orice forma a vitalitatii.

Olfactiv nuantat prin simbolul "mort", dezvaluie prabusirea inevitabila si definitive a simtirii poetice.

Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domina aproape intreaga poezie, alternand cu peonul si amfibrahul, masura versului fiind de 10 silabe, iar rima imbratisata.

Poezia lui Bacovia este, neindoielnic, inscrisa in simbolismul European prin atmosfera, procedee, cromatica, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind "pictor in cuvinte si compositor in vorbe".