SARA PE DEAL - comentariu
Poemul se incadreaza in prima etapa a
poeziei de iubire si de natura. A fost publicata in 1885 in
revista "Convorbiri literare". O varianta dateaza din 1871 iar alta
din 1872, se pot regasi fragmente din "Sara pe deal" in romanul "Geniu
pustiu" si nuvela "La curtea cuconului Vasile Creanga". "Sara pe
deal" nu este nici pastel nici idila ci este un poem eminescian specific
in care temele naturii si iubirii fuzioneaza, si in care se
creaza imaginea paradisul adolescentilor in care aspiratia spre
iubire este pura, poetul crezind in idealurile iubirii. Compozitia se
realizeaza prin alternarea a doua planuri: spatiul natural
si cel sufletesc. Spatiul natural este larg dimensionat, un spatiu
in care pluteste melancolic cu jale cintul buciumului ca un ecou a
starii sufletesti a poetului indragostit. Elementele de peisaj
constituite de imagini auditive si vizuale unele intensitati
abia perceptive redau tacerea necuprinsului de la satul din vale pina
la turmele care urca dealul si apoi pina la bolta senina a
cerului, pina la infinit unde stelele se nasc spre bolta senina, in
momentul inserarii si a intrarii in noapte. Inca din primul
vers se observa o contopire a spatiului natural cu cel sufletesc
sugerat de sunetul melancolic al buciumului pe fondul unui ritm metric original
alcatuit din 12 silabe. In al doilea vers contopirea spatiului poetic
cu cel sufletesc este amplificata prin adaugarea aliteratiei
precum si de imaginea creata in care se impletesc elemente terestre
cu cele cosmice" turmele-l urc, stelele scapara in cale". In versul 3
elementul sonor este prezent prin prelungirea aliteratiei "se" dar si
prin imaginea murmurului dulce al apei in fintine. Remarcam splendida
personifcare "apele pling clar izvorind din fintine" este imaginea
primordiala a izvorului. Tacerea necuprinsului creata prin
armonie muzicala e o tacere care este perceputa cu sufletul. In
al patrulea vers apare imaginea copacului sacru al iubirii "salcimul" devenit
loc protector al intilnirii celor doi unde iubita toropita de dragoste
asteapta acest moment "ochii tai mari cauta-n frunza cea
rara". Incepind cu strofa a doua tabloul de natura devine evocator
infatisind miscarea lenta a lunii pe cer "sfinta
si clara", nourii intr-o scurgere halucinanta proiecteaza casele
parca in luna, oamenii cu coasa in spinare se intorc de la cimp,
cumpenele fintinilor scirtiie in vint, nici unul din aceste detalii nu
individualizeaza tabloul dar nici nu se poate spune ca tabloul este
abstract. Aceste detalii zugravesc imagini eterne asa cum l-a
cunoscut poetul in Ipotestiul cu turme, cu deal si vale in care
murmura fluierele, culorile ce domina peisajul sint astompate,
lipsesc caci lumina este putina domina jocul de umbra
si lumina. Sunetele sint estompate dar melodioase. Muzicalitatea se
realizeaza prin prezenta buciumului, a scirtiitului domol al
cumpenelor, a murmurilor fluierelor, a sunetelor ritmice de toaca
culminind cu glasul clopotului ceea ce creaza o vibratie ampla
"Clopot vechi umple de glasul lui sara". Spatiul natural s-a dizolvat
total si este inlocuit de spatiul sufletesc "Sufletul meu arde-n
iubire ca para"; acest vers face trecerea la momentul urmator, sentimentul
sufletesc este abia schitat prin nerabdare dar izbucneste in
finalul poeziei unde poetul creaza visul de iubire, imaginea pura a
iubirii in care apare perechea sub salcim unde ore intregi isi va
sopti vorbe de iubire si isi va face gestul culminant ce face
iubirea pura. "Ne-om razima capetele unul de altul"; versifica
sarutul, in final intervine usor retorica intrebare "Astfel de noapte
bogata cine pe ea n-ar da viata lui toata" poetul exprima
ideea ca este gata sa-si dea viata pentru acest gest de
suprema puritate a iubirii. Chipul iubitei este imaterial abia definit
fiind un simbol al iubirii insusi. Este o iubita ideala spre a
carei iubire aspira poetul in versurile "sub un salcim draga
ma astepti tu pe mine", "Pieptul de dor, fruntea de ginduri
ti-e plina" simbolizeaza acea pasionata si gingasa
plenitudine a iubirii.
|
|
|
