Suprarealismul - eugen Ionescu

Suprarealismul

Poetica suprarealista

Al doilea val suprarealist ar fi opus celui dintai, politizat, in slujba revolutiei comuniste modiale, marcat de ideologia marxista.

Suprarealistii romani se divizeaza si ei. Fie in revoltati total de epoca, precum G. Luca, fie in revoltati de ideologia marxista, ca D. Trost. E. Simion subliniaza marxismul chiar si la Breton! Marxisti ar fi Naum, P. Paun si V. Teodorescu, in manifestul lor Critica mizeriei, 1945.

Suprarealismul a revenit mai ales prin Naum din deceniul 7, intr-o cultura care se prefacea a fi marxista.

Poeti suprarealisti

Eugen Ionescu

Elegii pentru fiinte mici

Poezia, credea Eugen Ionescu (1909-1994), este efemera si nu eterna, accesibila exclusiv contemporanilor, sfarsind prin a-si avaria codul. Poezia nici nu poate avea public, ea oricum nu trebuie sa tina seama de el, iar publicul romanesc e iremediabil neinstruit. Poezia ar avea doar originalitate tehnica, ar exprima doar ingeniosul si nu adevarul ori frumosul.

Ionescu crede ca poezia este indefinibila, inefabila, totusi aproape de jurnal, de document, de autenticitate. Nu face distinctie intre proza si poezie decat prin gradul de concentrare a limbajului.

Calea poeziei - va spune apoi: calea teatrului - este una singura: metafizica si abisurile eului.

In limba romana, el a scris poezii (Elegii pentru fiinte mici, l93l), proza scurta si fragmente de roman (l927-l938), republicate in volumul Eu (l990).

Chiar si-n Elegiile pentru fiinte mici, unde nesiguranta este adesea evidenta, poate fi bine intrevazut, in spatele unei cortine conjuncturale, adevaratul scriitor.

Metaforele ontologice tradeaza retorica umilintei, uneori grotesti. Derizoriul irumpe in elementul originar.

Existentul poetic apare artificios. Spatiul predilect este tara de carton si vata, unde se afla biserica de mucava ori gara mica de carton.

Erosul e starnit de artificial. Un Cantec de dragoste isi centreaza melosul retoric pe 'Chipul ei ca o basma;/nasul ca de mucava.' O ontologie a vidului si a uratului opresiv este deja pre-figurata. Ea e circum-scrisa universului mic, cazanier.

Poeticii simboliste, dominante, li se adauga aceea suprarealista ori aceea expresionista (v. Copacii).

Unele motive lirice vor fi reluate in dramaturgie.

Jean din Setea si foamea poate fi redescoperit, printr-o lectura analeptica, in locutorul Elegiilor pentru fiinte mici: 'Ratacesc prin maracini/fara aripi, fara lumini.'

Obositul ins, paratext emblema si simptom, anticipa raul imanent. 'Din el o forta rea/crestea si-l cuprindea.'

Totul plange sfasietor in fiinta pentru moarte. Universul thanatic supravietuieste printr-o hipercomunicare disperata si disperanta. Vorbesc stelele, soptesc pietrele. Limba ingerilor pare accesibila. Tacerea e fabula stapanitoare acolo unde nu te astepti.