Compozitie
(cf. fr. composition "asamblarea, unirea
mai multor elemente intr-un tot" )
Prin compozitie - sau constructie - se intelege armonizarea, structurarea elementelor de
arhitectura in intregul unei creatii literare, «modul de organizare interna
a operei literare, aranjamentul diferitelor elemente ale ei (versuri, subiecte, actiuni, personaje
etc.), care fac posibila exprimarea unui intreg unitar, cu o anume semnificatie.» (DTL, 91)
Compozitia, din punctul de vedere al
unei organizari succesive, poate fi lineara si dislocata. In compozitia lineara, evenimentele se deruleaza in cronologica
ordine, ca in Iliada; in compozitia
dislocata, nu se respecta derularea cronologica a evenimentelor si avem de-a
face cu interesante «actiuni colaterale, secundare», «cu intoarceri, reveniri
etc.» (ibid.) ca, de exemplu, in Odiseea. Fata de compozitia
antichitatii homerice, modernitatea compozitiei inseamna, in afara de
modalitati specifice de organizare a limbajului, si extensiune spatio-temporala
(pana la ucronie / utopie), ordine, ritm, motivare etc. Moderna
compozitie a evoluat de la rigiditatea regulii unitatii de loc, de timp si de actiune,
«de la ordinea logica si istorica a expunerii evenimentelor» etc., la
"libertatea absoluta".
Din punctul de vedere al organizarii
simultane a compozitiei, se evidentiaza un paralelism al planurilor
temporale / actionale, stratificarea simultana a nivelurilor ideatice, fonetice
/ verbale, prezenta / absenta vocii auctoriale, interactiunile progresive /
regresive angajate de raportul narator personaj / actiune, ori de raportul constiinta
emitatoare / auctoriala constiinta receptoare etc. Prin modernismul resurectional, adica prin
paradoxism, textul s-a angajat sa substituie existenta, devenind text-existenta > texistenta (cf. SSra, IV, 474).
In compozitia clasica, subiectul
unei epopei, al unei povestiri, al unei nuvele, al unui basm, al unui roman
etc. se structureaza in: expozitiune (cuprinzand "unitatea de loc",
"unitatea de timp", "infatisarea protagonistului" si a celorlalti eroi
importanti in "prima instanta" a creatiei respective), conflict (ciocnirea, infruntarea prima / fundamentala dintre vointele / interesele
personajelor / grupurilor, claselor etc.), desfasurarea
actiunii ("curba
intreprinderilor conflictuale" si "rezultanta" / "rezultantele" acestora), intriga ("ramificarea / tesatura conflictelor"), punct culminant ("apogeul" / "culmea" actiunilor conflictuale) si deznodamant ("dezlegarea" nodului gordian, solutionarea problemelor); de
obicei, in romanele clasicismului, se mai adauga un prolog si un epilog
