Relatia de coordonare

Relatia de coordonare

"Relatia de coordonare se stabileste intre minimum doua unitati sintactice situate la nivelul aceleiasi structuri sintactice"[1].

Relatia de coordonare nu este o relatie ierarhica, nu genereaza functii sintactice, nu creeaza signtagme, se aseamana sub acest aspect cu relatia coreferentiala. Limitarea numai la trei a tipurilor de serii coordinative ce pot fi generate prin acest tip de raport sintactic ( parti de propozitie homofunctionale; parti de propozitii subordonate homofunctionale, propozitii principale) se dovedeste insuficienta.

Cea mai simpla forma de manifestare a coordonarii presupune o amplificare a extensiunii. Coordonarea este asadar monovalenta extensiva (Mananca ciorba si cartofi). Cand sunt puse in relatie de coordonare doua unitati sintactice care satisfac valente sintactice diferite, coordonarea este bivalenta extensiva (Citeste oriunde si oricand). Coordonarea poate fi si monovalenta, extensiv-expansiva (Ma gandesc la ce a facut bine si la ce a facut rau). Se pot da exemple cu grupuri formate prin coordonare bivalenta extensiv-expansiva: ( Ma plimb oricand si cu cine-mi place).

In felul acesta se observa ca asa-zisul raport mixt binar (cf. Gh. D. Trandafir, 1982, p.154;1996, p.122) sau raport sintactic mixt (Dimitriu, 2002, p.1196) este un raport de coordonare intre doua unitati sintactice, prin extensiune si prin expansiune. Trecerea de la coordonarea extensiva la una extensiv expansiva face sa existe alaturi o conjunctie coordonatoare cu un relator subordonator, impus de expansiune.

Un alt aspect al coordonarii dintre o regenta si o subordonata este legat de enunturi concesive de tipul: Desi esti diavol, dar ti-e tigva goala.

Tipurile relatiei de coordonare sunt determinate atat de continutul semantic al unitatilor puse in relatie, cat si de conectorii prin care se realizeaza: copulativa, disjunctiva, adversativa si concluziva (conclusiva cf. Dumitru Irimia). Mioara Avram adauga coordonarea alternativa, altii, coordonarea cauzala sau explicativa.

Coordonarea copulativa exista intre doua sau mai multe unitati sintactice homofunctionale sau heterofunctionale.

Din punct de vedere formal, coordonarea copulativa se realizeaza prin juxtapunere si prin jonctiune. Jonctiunea este folosita cu ajutorul relatorilor, care pot fi conjunctii simple, locutiuni conjunctionale si conjunctii corelative, iar juxtapunerea este folosita deseori din necesitati stilistice.

Coordonarea disjunctiva se desfasoara intre termeni supusi unei optiuni si care se excud reciproc, ei nu pot participa simultan la realizarea planului semantic concret al unei functii sintactice si al relatiei sintactice in care functia isi are originea. Coordonarea disjunctiva se manifesta in planul expresiei prin doua mijloace: prin conjunctii ( sau, ori, fie, fie ca) si prin pauza(Vino somn - ori vino moarte).

Coordonarea adversativa se desfasoara intre termenii care se asociaza in constituirea planului semantic al enuntului sau al functiilor sintactice in pofida caracterului lor divergent, in mod obiectiv sau subiectiv. Se manifesta in planul expresiei prin elemente relationale: conjunctii (dar, iar, insa) si locutiuni conjunctionale( numai ca si in schimb).

Coordonarea concluziva se desfasoara intre doi termeni dintre care cel de-al doilea este o concluzie impusa de continutul semantic al celui dintii.

Se manifesta in planul expresiei concomitant prin pauza si conjunctii (deci, asadar, dar, prin urmare, in concluzie, va sa zica, ca atare).