Pilotii orbi - M.Eliade - 1937 (fragment)

SCRISE IN 1937, VALABILE SI IN 2010

Pilotii orbi - M.Eliade - 1937 (fragment)

Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine "puterea" politica de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere - toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea - dupa marea victorie finala - sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 - lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.

Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) - dar i-am folosit cu statornica voluptate la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.

Intr-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa - luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob - elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice care au pierit in mai putin de o suta de ani fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile - si sunt inghititi de popoare vecine.

Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.

Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara "puterea". Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze. [.]

Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor - care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vin�� noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi.[.]

Sunt unii, buni "patrioti", care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru odata cu introducerea secarei ( la sfarsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul - slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, austriecii in Ardeal si "cultura" in Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.

Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman, lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita care bate tot mai rar si to mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara de acum cateva veacuri.

.Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta, si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata - instinctul statal - nu vad suvoaiele slave scurgandu- se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri. Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.

Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor - putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.

[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]