Patrologie
(cf. fr. patrologie < lat. pater, "parinte" + gr. logos, "stiinta")
Patrologia - sau patristica
- este o disciplina care are in obiectivul
cercetarii viata si scrierile Sfintilor Parinti, viata si operele scriitorilor
bisericesti din primele opt veacuri ale erei noastre, doctrina lor teologico-filosofica.
Intrarea in circuit a termenului, in
acceptiunea de mai sus, se datoreaza secolului al XVII-lea, mai exact spus,
pentru prima data, in anul 1653, Patrologia apare ca titlu al
lucrarii teologului luteran Johannes Gerhardt. Ca istorie
a vechii literaturi crestine / bisericesti, patrologia are in "prim-planul" / "panoul central" de
cercetare, cuprinsul doctrinal-teologic; si studiaza
viata Sfintilor Parinti, a scriitorilor bisericesti, pentru puterea exemplara a vietilor
respective «in luptele doctrinale, in fenomenele literare, in fixarea datei
aparitiei operelor respective, in folosul real pe care frumusetea ei morala,
inaltimea ei spirituala si stilul ei social il ofera contempranilor si celor
urmatori» (CPatr, 7); si critic cerceteaza scrierile
Sfintilor Parinti, "fond si forma", caci, in cea mai mare parte, acestea se
constituie in «tezaurul scump al Sfintei Traditii si sunt izvorul nesecat al
teologiei crestine post-patristice; ele sunt expresia framantarilor doctrinale
si a luptelor Ortodoxiei cu marile curente eretice, expresia evenimentelor
istorice si sociale ale timpului, cum si a ravnei dupa imbunatatire si
desavarsire» (ibid.);
si analizeaza invatatura Sfintilor Parinti si a
scriitorilor bisericesti invatatura
care, «impreuna ce cea a Sfintelor Scripturi, a Sinoadelor Ecumenice, a
marturisirilor de credinta si a cartilor de ritual, este normativa pentru
credinta noastra» (CPatr, 8); si abordeaza si
"maiestria artistica", aspectele estetic-teoretic-literare ale scrierilor Sfintilor Parinti; si se ocupa totodata si de «productiile literare pagane
anticrestine, eretice si gnostice», neputand «ignora - fara mare paguba -
aceste productii literare ca
expresie literara a unitatii organice a intregii vieti spirituale crestine din
primele opt veacuri, Patrologia trebuie sa cuprinda nu numai produsele
directe ale spiritului crestin, ci si pe cele care trateaza despre acest
spirit, mai ales daca ele au fost provocate de acesta.» (CPatr, 9) In
ceea ce priveste sinonimia dintre patrologie si
patristica, Ioan G. Coman subliniaza: «Numele Patrologiei e insotit uneori de acela al Patristicii Numele de "Patristica" a avut o
intrebuintare ambigua in secolul al XIX-lea. El apare cand ca sinonim al
termenului si ideii de Patrologie, cand ca deosebindu-se de acesta si
avand intelesul de tratare dezvoltata a invataturii Parintilor. Acest din urma
inteles era si este justificat, intrucat el deriva,
istoriceste, din expresia Theologia patristica In timpul nostru se mentine inca demarcatia intre Patrologie si Patristica, dupa cum se pune accentul pe viata si operele parintilor sau pe
ideile lor. Patrologia si Patristica formeaza un
singur tot. Pastrarea termenului de Patristica alaturi de cel de Patrologie nu reprezinta deci nici un inconvenient.».(ibid.). Patrologia /
Patristica are trei
epoci fundamentale: (1) perioada
scriitorilor-martiri, din orizontul anului 92 d. H. pana in orizontul anului 313,
inregistrand "culminatia" prin operele lui Tertulian (160 - 240) si Origen
(aprox. 185 - 255); (2) perioada de aur, dintre anii 314 (primul an de la
Edictul Milanez al imparatului dacoroman Constantin cel Mare) si 451 (anul
Sinodului de la Calcedon), inregistrand culminatia prin operele Sfantului
Chiril al Alexandriei, Sfantului Chiril al Ierusalimului, Sfantului Vasile cel
Mare, Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfantului Efrem Sirul, Sfantului dacoroman
Niceta Remesianu, Sfantului Dacoroman Teotim I, Sfantului Dacoroman Ioan
Cassian s. a.; (3) epoca postcassiana (452 - 749), avand ca
straluciti reprezentanti in Leontiu de Bizant, Sfantul Maxim Marturisitorul,
Sfantul Ioan Scarariul, Roman Melodul, Boetiu, Grigorie cel Mare, Martin de
Bracara / Braga (dacoroman-pannonic), Isidor de Sevilla s. a.
