Parodie
(cf. fr. parodie < lat. parodia < para-, "alaturi", + -ode "cantec")
Parodia desemneaza o imitatie cu accente
ironice / satirice in punctele vulnerabile, a unei creatii considerata de
expertii in materie si de autor in randurile valorilor "unice",
"incontestabile" si "indiscutabile", "imitatia" avand chiar o "bataie mai
lunga", vizand critic un intreg fenomen artistic, ori un sistem anacronic, o
intreaga stare proasta de lucruri etc.
In literatura romana, specia este bine reprezentata, de la I. L.
Caragiale, G. Toparceanu s. a., la Marin Sorescu, Efim Tarlapan s. a. Volumul
de debut al lui Marin Sorescu, Singur printre poeti publicat in 1964, volum continand
numai parodii, se constituie intr-o "subtila" critica a "roadelor" politicii
stalinist-culturale in perimetrul literaturii din epoca proletcultismului. O
arhitrambitata "ars poetica angajata" a lui Mihai Beniuc - Cand voi izbi odata eu cu barda / Aceasta stanca are sa se
crape / Si va tasni din ea suvoi de ape ! / Baieti, aceasta este arta ! -,
analizata in toate manualele scolare, in toate cursurile universitar-filologice
etc., memorata de zeci de promotii, impusa tuturor din pozitia politica foarte
inalta a autorului (doctor in psihologia animalelor, atasat cultural al
Romaniei la Moscova, intre anii 1946 si 1948, deputat in Marea Adunare
Nationala = "Parlamentul Comunist din Romania" si presedinte al Uniunii
Scriitorilor din Romania, intre anii 1949 si 1965), devine in viziunea
parodic-soresciana o "inundatie", sugerand de fapt "stihial-acvaticul",
"potopul": Cand voi izbi cu barda eu, profund, /
Aceasta stanca are sa se crape / Si va tasni din ea suvoi de ape / Baieti:
pazea ca va inund. ( SSin . Ilustram specia cu trei parodii -
dupa Alain Bosquet, Nichita Stanescu si Marin Sorescu - si cu o autoparodie,
«Ciber-Pegas», din volumul «Academia Aricilandiana» de Ion Pachia Tatomirescu. Parodia «Note pentru un plural», dupa
poetul francez, Alain Bosquet, are drept motto un vers
din textul parodiat, «Un chêne allait se souvenir»: Un brontozaur era gata sa-si aduca aminte. / Un magar se visa calare pe filosof, / intre doua capite
egale, de iarba. / Un ocean iubea o balena albastra / mai tare de cat e voie sa iubesti. / Lavei sale tematoare, / vulcanul isi povestea
copilaria. / O mlastina avea nenumarate inimi. / Pur si simplu, pe trotuar, / un castan foarte verde / nu accepta moartea in vreun chip.
// Mai sensibili ca elicopterul prezidential. Parodia «Cotiga» de Ion
Pachia Tatomirescu, la «Quadriga» de N. Stanescu,
poema publicata in volumul «Dreptul la timp» (1965), are ca motto primele doua
si ultimele doua versuri ale poeziei respective - «Suiera o cvadriga pe campia
/ secundelor mele. / () / alearga-n afara, alearga-n afara / si nu se mai
vad.»; umorul fin provine din "discrepanta" angajata - prin titlu - intre
latinescul quadriga,
din care, intr-adevar, a rezultat romanescul apelativ cotiga, dar si din substituirea quadrigii de
catre "locomotiva cu aburi": Suiera o locomotiva cu
aburi pe campia / secolelor mele. / Are mai multi cai,
are doi luptatori. / Unul e cu ochii-n flacari si-n carbuni, altul / ca Fat-Frumos cu ochii in lacrima cerului.
/ Unul isi tine inima inainte, in caii de fier, / altul si-o taraste peste
pietrele colturate, / in urme / Unul strange fraiele cu mana din cap, /
altul tristetea, intre masele. / Unul e neclintit ca sarmele si
ca tevile / prin care curg amintirile celuilalt. / Suiera o cotiga pe campia /
locomotivelor mele. / Are cai negri, are doi
luptatori. / Unul isi tine viata in vulturi de fum, / altul isi tine aburariul
in rotile rostogolite / si caii alearga pana cand sparg cu boturile / ceasul
meu "Poliot", / alearga-nauntru, alearga-n afara / si nu se mai zaresc
decat sinele / pe care suiera o alta locomotiva / de data asta, electrica, incat / nu se mai vad cei doi
luptatori din front Parodierea poemului «Melcul» de Marin
Sorescu atrage discret atentia asupra originalei ecuatii poetice a firescului,
care i-a adus genialului dacoroman-bulzestean circuitul universal, din Japonia
pana-n Patagonia: Ieri, la scapatatul /
programului de la magazinul «Fier Lucrat», / mi-am cumparat / un tirbuson / pentru
extras idei / din dopurile de pluta. // Azi-dimineata, / un melc / statea pe
tirbuson, / cu ochii in miere de mai, / cu coarnele-n piept, / privind fix in
el / si izbindu-ma cu elicea-ntrebarii: / « Domnule, / cine ti-a dat stang-dreptul, / de a-ti insusi
licenta / cochiliei mele?». Autoparodia
«Ciber-Pegas» de Ion Pachia Tatomirescu pare a fi un soi de "satira duhului
meu", dar sageata ironiei se fixeaza-n aporia lirismului: Am cal supersonic, de rasa, / face sarituri peste casa, /
peste munti, peste natii, / peste rifturi, peste baobabi-constelatii! /
Calul meu are parul alb, ochii rosii, / copitele lui emana raze infrarosii, /
merge pe orizontala, pe verticala, / peste Pacific face doar o escala! / Nu
bea, nu mananca, e pasnic, / am, cum se zice, "cal strasnic!" / Poetii cu cai va pot spune mai mult / de-aceea-s dispus
sa-i ascult / «Calu-mi cu aripile flintelor / galopeaza pe zidul cuvintelor / amprentele
copitelor pe consoane de fan, / chiar dupa taifun, aprinse raman»; «Ma duce-n
toate partile, / stie singur unde sunt portile / c-a tot galopat prin urechea universala: / arta
hipica-i o mare scofala!» // «Eu n-am Ducipal - ar
fi fost prea banal! / Am Ciber-Pegas, dar de-ar fi si un
cal
Intre «categoriile estetice ale epitetului», se retin in primul
rand epitetele apreciative («umbra mareata» La mormantul lui Aron Pumnul; «inimi batrane, urate» Epigonii etc.)
si epitetele evocative morale / fizice: «veselul Alecsandri» Epigonii «placerile sirete» Povestea magului calator in stele «ura cea mai cruda» Rugaciunea unui dac «luna argintie» etc.); mai exista: epitet ornant ("generalizator": lumea-i vesela
si trista; viata amara etc.),
