Morometii - comentariu

MOROMETII - COMENTARIU

Marin Preda a debutat cu volumul de nuvele " Intalnirea din pamanturi ", insa prestigiul literar si-l castiga cu primul volum al romanului " Morometii ", aparut in 1955. Alte romane: " Intrusul ", " Marele singuratic ", " Delirul ", " Viata ca o prada ", " Cel mai iubit dintre pamanteni ". Ca dramaturg a publicat piesa " Martin Bortman ", ca eseist " Convorbiri cu Florin Mugur ". Romanul " Morometii "a cunoscut o gestatie indelungata, dovada ca cel de-al doilea volum a aparut la o distanta de 12 ani fata de primul. Marin Preda daca voia sa se impuna in literatura cu un roman despre tarani, trebuia sa vina cu ceva nou, intrucat literature noastra fusese suprasolicitata cu aceasta tema. Noutatea lui Marin Preda consta in prezentarea pentru prima data in literature noastra a unui taran care nu mai este mutilat din punct de vedere intelectual, in prezentarea unui taran filozof. Actiunea primului volum este plasata intr-un sat din Campia Dunarii, Silistea Gumesti, se pare localitatea natala a autorului. Actiunea primului volum al romanului incepe cu cativa ani inainte de izbucnirea celui de-al doilea Razboi Mondial, cand timpul era rabdator cu oamenii. Se pare ca actiunea este plasata in vara anului 1937. Viata la sat se scurge normal, fara conflicte deosebite, taranii fiind acupati sa-si achite impozitele, foncierea sau ratele la banca pentru cei care facusera imprumutul. Singura noutate in viata satului era introducerea premilitarei, in care taranii vad la inceput o gluma tampita, dar cu timpul se obisnuiesc si cu aceasta. Mai mult de un sfert din actiunea primului volum se petrece de sambata seara de la sosirea Morometilor de la munca de pe camp si pana duminica noaptea, cand are loc fuga Polinei Balosu cu Birica. Odata sositi de la munca campului, membrii familiei Moromete se imprastie care incotro. Astfel, Ilie Moromete isi aprinde o tigara si iese la poarta spre a intalni vreun taran intelligent ca el, sa discute, insa apare Tudor Balosu care-l sacaia de mult cu vinderea unui salcam si iritat, Ilie Moromete intra in ograda. Baietii mai mari se ascund pentru a se odihni, fetele pleaca la garla spre a face baie, iar feciorul mai mic, Niculae, se prinde pe undeva prin fundul gradinii.  Catrina, singura, ramane sa pregateasca cina, la un moment dat cerand sprijinul feciorului mai mic pentru a o ajuta la mulsul oilor. Autorul se opreste apoi indelung asupra prezentarii cinei ritualice, ce are loc in familia Moromete. Acestia de primavara devreme si pana toamna tarziu serveau masa in tinda casei, asezati in jurul unei mese rotunde, de lemne, masa tronata de Ilie moromete, un adevarat " pater familial " al carui cuvant avea caracter de lege atat pentru membrii familiei, cat si pentru sateni. Din felul cum sunt asezati la masa membrii familiei, ne dam seama de dimensiunile latente ce exista intre ei, astfel baietii mai mari din prima casatorie sunt asezati cu spatele spre tinda, avand o pozitie centrifuga, gata parka in orice moment sa-si paraseasca familia. Marin Preda adduce pentru prima data in literatura noastra tipul taranului care nu mai este preocupat sa acumuleze pamant, ci sa si-l mentina pe care-l are. Ilie Moromete trece in ochii satenilor drept un taran mijlocas, instarit, ce avea pamant destul, un lot al sau si unul al Catrinei, sotia sa de-a doua. Avea si forta de munca cu care sa-l lucreze: trei copii din prima casatorie: Paraschiv, Nila, Achim si trei copii din cea de-a doua casatorie: Ilinca, Tita si Niculae. Moromete este un taran filosof, stiutor de carte, abonat chiar la un ziar simtind o placere deosebita in a discuta politica, in a comenta diferite articole din ziar cu alti tarani liberali si inteligenti ca si el in poiana din fata fierarii lui Iocan, unde are loc un adevarat  mini-parlament taranesc. Principala trasatura de character a lui Ilie Moromete o constituie disimularea din care el isi face o a doua natura. Pentru a sublinia disimularea lui Ilie Moromete, autorul isi plaseaza eroul in cateva scene memorabile. Disimularea consta in a gandi un ape plan mintal si a afirma alta. Astfel, atunci cand Tudor Balosu intreaba daca mai are de gand sa-I vanda sau nu salcamul, Moromete prefacandu-se ca n-a inteles intrebarea si ii trage o injuratura in gand, apoi se uita pe cer spunandu-i: " Tudore, sa tii minte ca la noapte o sa ploua ", ceea ce ar fi insemnat o recolta bogata si, deci, n-ar mai fi fost nevoit sa-i vandal salcamul. Atunci cand agentii fiscali, in frunte cu Jupuitu vin sa incaseze impozitele, fonciirea, iar una din fiicele sale il cheama acasa din poiana fierarii lui Iocan. Moromete, suparat ca a fost deranjat de la una din putinele sale placeri, intra in ograda, trece pe langa agenti ca si cum nu i-ar fi observat, striga la o Catrina inexistenta, desi stia ca aceasta e plecata la biserica, striga la Paraschiv sa ridice o furca de jos, desi stia ca acesta este plecat cu caii, apoi se intoarce spre agenti si le raspunde scurt: " N-am ". Ii lasa pe acestia sa se agite, sa-I stranga lucrurile din casa, sa le puna in caruta, spre a le spune ca n-are cine s-o traga. In cele din urma le da 1000 de lei, din 1500 luati pe un salcam, oprindu-si 500, spre a se lauda in sat ca are bani. Atunci cand unul din feciorii sai mai mari, termina de lucrat o poarta, iar vecinul sau Cocosila, trecand pe drum si intrebandu-l daca e noua, Moromete ii spune ca mai trebuie un vitel sa se uite la ea. Atunci cand are loc taierea salcamului, iar Nila nu sesizeaza pericolul caderii acestuia peste cai, Moromete ii spune: " Mana-i ma, mai repede, sa cada salcamul pe ei." Aflandu-se la secerat, Moromete gusta primul din ciorba de fasole, se frige, darn u spune nimic celorlalti, intrucat il stia pe Nila cam lacom sic and mananca si el, ca sic and nu s-ar fi intamplat nimic, ii intinde bola cu apa, spunandu-i " Ce ma, de unde era sa stiu eu ca frige? ". Marin Preda prezinta si situatia altor tarani din Silistea Gumesti. Astfel, Botoghina este nevoit ca sa vandal o parte din pamant, pentrua merge la un sanatoriu sa-si caute sanatatea. Alti tarani, precum Dumitru lui Mihai, nu au pamant deloc, desi luptasera si ei in primul Razboi Mondial si se vad nevoiti sa ia in arenta de la mosieri. Preda prezinta si alte obiceiuri din viata satului, precum jocul calusarilor, paparudelor, jocul copiilor cu biciul, fara a insista prea mult asupra acestor aspecte, dovada ca romanul nu capata un aspect monographic. La indemnul matusii lor Guica, baietii din prima casatorie: Nila, Paraschiv si Achim vor fugi cu caii si oile lui Moromete la Bucuresti, nu inainte ca acesta sa le fi administrat o bataie de pomina cu parul. Taierea salcamului si fufa baietilor mai mari la Bucuresti simbolizeaza destramarea unei familii, ca principala celula a societatii si in acelasi timp disparitia de pe scena istoriei a unei clase sociale, taranimea. Marin Preda nu a scris versuri, are predilectii lirice, prezentandu-ne un adevarat poem in proza, cu prilejul prezentarii seceratului, desi acesta are o munca istovitoare. Este asteptat cu bucurie de tarani, care incepea conform unor legi nescrise, a doua zi dupa Sf. Petru. De asemenea, autorul ne prezinta serbarea de sfarsit de an, care avea loc intotdeauna in ziua de Sf. Petru, iar Ilie Moromete, asteptandu-se ca fiul lor mai mic, Neculai sa ramana repetent, nu-i cumpara nici macar o citire, trimitandu-l toata ziua cu oile, iar una dintre acestea, Bisisica, ii va marca existenta pentru tot restul vietii, va lua premiul I. Pentru prima data intre tata si fiu se stabileste o relatie de afectivitate, in ciuda faptului ca acesta are bolnav de friguri, nu reuseste sa recite poezia. Acum Ilie Moromete se vede nevoit sa faca ceea ce n-ar fi dorit sa faca niciodata in viata lui, sa vandal o parte din pamanturi, pentru a-si cumpara o caruta si o pereche de cai. Actiunea celui de-al doilea volum este plasata in aceeasi localitate, numita de data aceasta Silistea Noua, la cativa ani dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand timpul nu mai era rabdator cu oamenii, autorul insistand acum pe procesul de distrugere a agriculturii in cadrul asa-zisului process de transformare socialista a agriculturii, ocazie cu care dispare de pe scena istoriei o clasa sociala taranimea. Asistam acum la incercarea lui Ilie Mormete de a-si reface familia, mergand la Bucuresti dupa fii mai mari, dand impresia fetelor ca le va da zestre, pe Niculai il va da la scoala, reusind chiar sa-si reintregeasca lotul de pamant. Toate incercarile sale se vor dovedi in cele din urma zadarnice, intrucat timpul nu mai era de partea sa. Asistam acum la o confruntare intre tata si fiu, la o confruntare intre generatii, Ilie Moromete ca reprezentant al generatiei varstnice si fiul sau, Niculai, ca reprezentant al generatiei tinere. Intre timp Niculai absolvise o scoala de artivisti de partid si se intorsese in sat pentru a asista la stangerea recoltelor, cerandu-le taranilor sa-si dea cotele de la arie, san u mai transporte garul acasa. De asemenea, le cere sa dea graul prin trior,desi ei nu primisera samanta selectionata. Va intra in conflict cu taranii, fiind batut, abia mai scapand cu viata. Treptat, Ilie Moromete isi pierde autoritatea atat in randul membrilor familiei, cat si in randul satenilor. Cuvantul sau nu mai are character de lege, nemai fiind ascultat nici de familie, nici de sateni. De fapt o parte din vechii lui prieteni disparusera de pe scena satului, fie ca murisera, fie ca se restransesera, devenind tacuti. Apar acum pe scena satului oameni noi, indivizi veniti din alte localitati, oameni fara nici un capatai, care-si propun sa-i ruineze pe cei instariti. Acesti indivizi noi nu mai gusta glumele lui Ilie Moromete.Acesta nici nu mai are dreptul sa discute politica in poiana fierariei lui Iocan. Apar acum numa noi, precum Plotoaga, Ouabei, Zdroncan, Vasile Almoasei, care vor pune bazele unei gospodarii agricole, distrugand agricultura din localitate. In momentul in care Vasile Almoasei ajunge primar, jura sa-I ruineze pe cei instariti. Asistam in cel de-al doilea volum la un dialog intre Ilie Moromete si Niculai, de fapt la un monolog, intrucat tatal dialogheaza cu un Niculai absent, impunandu-i acestuia ca nu intelege de ce trebuie sa dea el 3 cote de lana, de lapte si de carne de pe o singura oaie, ca nu intelege cum va guverna fara opozitie generatia lui Niculai. De ce n-ar fi el ultimul tampit care dispare de pe scena istoriei si nu Ilie Moromete ultimul taran. Si in acest al doilea volum, autorul prezinta secerisul, dar care nu mai era asteptat cu bucurie de catre tarani. Acum vin artivistii de la raion care la cer taranilor sa-si recolteze cereale, ca si cum acestia si-ar fi lasat vreodata munca pe camp. Treptat, Ilie Moromete intra intr-un con de umbra, intr-o mutenie totala, fiind plimbat de nepoti intr-o roaba. Marin Preda ne prezinta o ultima incercare a lui Ilie Moromete de a-si salva familia, prezentandu-l pe acesta incercand sa sape un sant in jurul unei sure de paie, pe o ploaie torentiala si discutand cu un Niculai absent. Prezentarea mortii lui Ilie Moromete este tot ceea ce s-a scris mai tulburator in literature romana pana acum despre moartea unui barbat. Inainte de a muri, venind felcerul sa-l consulte, Moromete ii face prezicerea: " Sa stii, domnule ca eu am trait toata viata independent! ", de unde se vede rabufnirea finala a liberalului Moromete. Sub raport stilistic, primul volum urmeaza traditia romanului taranesc de natura sociala. Se disting cateva fonetisme specific muntenesti, fara a face abuz insa nici de acesta. In cel de-al doilea volum se resimte influenta lecturilor lui Marin Preda din romancierii moderni precum: James Joyre, Cafrom. Acum au loc intoarceri in timp, asa cum este cazul prezentarii visului lui Niculai Moromete dupa doi ani de la moartea tatalui, pe care-l viseaza intors cu spatele spre el, semn ca acesta a murit suparat pe fiul sau mai mic.

Ideea apartenentei geniului la nemurire ca si statutul de muritoare al fetei sunt exprimate prin antiteza dintre eternitae si efemeritate: "-Dar cum ai vrea sa ma cobor?/ Au nu-ntelegi u oare,/ Cum ca eu sunt nemuritor,/ Si tu esti muritoare?". Fata insa nu poate accede in lumea lui si nici nu-l poate intelege- "Desi vorbesti pe inteles/ Eu nu te pot pricepe"-, de aceea ii cere sa devina el muritor, sa coboare el in lumea ei, "Tut e coboara pe pamant,/ Fii muritor ca mine".

Puterea de sacrificiu in numele implinirii iubirii ideale este proprie numai geniului, viziune romantica exprimata prin intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renuntarea la nemurire, "Da ma voi naste din pacat/ Primind o alta lege;/ Cu vecinicia sunt legat,/ Ci voi sa ma dezlege". Superlativul popular absolute folosit in versul "Cat te iubesc de tare" sugerand transpunerea fetei in conditia obiectului unic al pasiunii erotice simtite de Luceafar si dorinta acestuia de cunaostere a lumii pamantene. El accepta ideea "pacatului originar" din mitologia crestina, si, implicit, dezlegarea de legile vesniciei.

Luceafarul pleaca spre Demiurg pentru ai cere acestuia dezlegarea de nemurire, "S-a rupt din locul lui de sus/ Pierind mai multe zile".

Tabloul al doilea este o idila pastorala intre doua finite apartinand aceleiasi lumi. Cadrul naturii este dominat de planul uman-terestru, fata se individualizeaza prin nume, Catalina, si prin infatisare, iar Luceafarul este doar aspiratie spirituala, ideal.

Tabloul incepe prin prezentarea lui Catalin, "viclean copil de casa", caruia Eminescu ii face un scurt portret, in care tonul ironic este evident: "indraznet cu ochii", cu "obrajei ca doi bujori" si care o urmareste :panditor: oe Catalina. Numele celor doi, Catalin si Catalina nu este intamplator acelasi, deoarece ei sunt expornentiiindividuali ai aceeasi spete omenesti. Intalnirea celor doi pamanteni reprezinta dragostea dintre un flacau si o fata de la tara, o idila pastorala argumentata si prin limbaj si prin gesture: "-Dar ce vrei, mari, Catalin/ I-a dut' de-ti vezi de treaba".

Prezenta Luceafarului este ina cest tablou doar sugerata, ca aspiratie spirirtuala, ca dorinta erotica ideala: "O, de luceafarul din cer/ M-a prins un dor de moarte".

Jocul drogostei ca ritual ce se manifesta in toate poeziile erotice eminesciene este ilustrat de gesturile tandre, mangaietoare pentru invatarea iubirii: "-Daca nu stii, ti-as arata/ Din bob in bob amorul [..] Si ochii tai nemiscatori/ Sub ochii mei ramaie../ [..], Cand fata mea se pleaca-n jos,/ In sus ramai cu fata,/ [..] Cand sarutrandu-te ma-nclin,/ Tu iarasi ma saruta".

Ideea compatibilitatii celor doua lumi este ilustrata foarte sugestiv, intr-un limbaj popular, cat se poate de obisnuit: "Si guraliv si de nimic/ Te-ai potrivi cu mine . ". Superioritatea geniului, in ipostaza Luceafarului, este constientizata de Catalina, prin exprimarea propriei neputinte de a patrunde in lume aideilor inalte: "In veci il voi iubi si- n veci/ Va ramanea departe . ".

Tabloul al treilea, numit si "drumul cunoasterii", este dominat d epalnul universal-cosmic, Luceafarul este Hyperion, iar fata este motivatia calatoriei, simbolul iubirii ideale.