Harap Alb - Caracterizare

Harap Alb - Caracterizare

Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Alb' ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind imparati si crai, Sfanta Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila. Basmul cultiva inalte principii morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive si comdamna nedreptatea, rautatea, minciuna intruchipate de zmei, balauri sau spani.

Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale, plante, insecte sau obiecte ori pot sa reinvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorati.

Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce reies indirect din intamplari, fapte, din propriile vorbe si ganduri si direct din ceea ce alte personaje spun despre el.

Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara viitorului adult.

Semnificatia numelui reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: 'Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putand insemna 'negru alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'.

Faptele eroului raman si ele in limita umanului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului, care greseste pentru prima oara, netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie. Lipsit de experienta, 'boboc in felul sau la trebi de aieste,', mezinul craiului devine sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, 'piatra cea mare din capul cerbului stralucea' atat de tare, incat multi crai si imparati il rugara sa-i 'deie banet cat o cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat calea fara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. O singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros, 'mai nu-i venea s-o duca' spanului, ci mai degraba fetei.

Probele la care il supune spanul sunt menite a-1 deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si in viata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos si de Sfanta Duminica. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din experienta cu spanul. Depasind cu bine toate probele, flacaul demonstreaza ca e 'soi bun' prin valorile morale care compun codul comportamentului taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de adaptare la diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i, de asemenea, viata.

O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Episodul calatoriei spre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului (calatoria este un mijloc de cunoastere), deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-1 ajute in orice imprejurare dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie - adevarate talente: 'tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul'.

In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-1 pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-1 din morti. Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, scapand de povara juramantului facut spanului, acela ca ii va fi sluga 'pana cand va muri si iar va invia'.

Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.