Pasoptismul. Cadrul cultural

Pasoptismul. Cadrul cultural

1. Introducere

Prima jumatate a secolului al XIX-lea este o perioada agitata si bogata in transformari, care au pregatit, printr-o miscare social-culturala larga, evenimentele Revolutiei de la 1848. Dupa incheierea tratatului de la Adrianopol (1829), prin care Tarile Romane dobandeau autonomie administrativa si libertatea comertului, se creeaza premisele modernizarii vietii sociale si a culturii. Cu toate acestea procesul se va desfasura lent, intrucat mecanismele oranduirii feudale si despotismul domnilor pamanteni constituiau tot atatea impedimente in calea europenizarii statelor romanesti. In ciuda tuturor represiunilor, se intensifica in epoca starea de spirit antifeudala, cerandu-se tot mai insistent schimbarea sistemului de guvernamant si ingradirea drepturilor abuzive ale marilor boieri.

Pe la 1840, ca o reactie impotriva imitatiei si importului de forme din cultura occidentala, se dezvolta in miscarea culturala de la noi un puternic spirit national. Astfel, se insista asupra importantei folosirii in scris a limbii romane, asupra creatiei originale si asupra valorilor nationale. Acum se pun bazele unei adevarate renasteri culturale, manifestate in domenii precum invatamantul, presa, teatrul, stiinta sau literatura. Iau fiinta societati culturale si stiintifice, creste numarul publicatiilor, se formeaza un public cititor, se infiinteaza biblioteci si se infiripeaza o viata artistica. Perioada pasoptista este o epoca dinamica, pitoreasca, plina de avant si de entuziasm, pe care Alecu Russo o caracteriza astfel: ".o lupta uriasa intre o lume tanara si una batrana, o lupta pe viata si pe moarte intre vechi si nou, care se va solda cu victoria celei din urma." Paradigmele specifice pasoptismului se circumscriu formelor verbale "a lucra, a lupta, a fi curajos, a fi unit, a fi devotat cauzei". Imperativele acestea sunt preluate de oameni polivalenti care intreprind lucruri noi in domenii diferite.

2. Cadrul cultural al epocii

2.1. Invatamantul

Daca la 1800 principalele scoli erau academiile, unde se invata in limba greaca, in primele decenii ale veacului se fac propuneri pentru infiintarea unui invatamant in limba romana si pentru introducerea unor materii care sa ii faca pe absolventi utili societatii. Folosirea limbii grecesti se restrange, cedand locul francezei, limba de larga circulatie europeana care avea avantajul de a ne pune in contact cu miscarea de idei din apusul continentului.

Sub presiunea ideilor progresiste ale vremii se pun bazele invatamantului in limba romana, infiintandu-se primele scoli primare, scoli pentru fete, scoli normale si cateva conservatoare muzicale si dramatice. La Iasi, in 1814, Gheorghe Asachi introduce o clasa de inginerie civila (hotarnica) si pune bazele invatamantului tehnic romanesc, iar in Bucuresti, in 1818, Gheorghe Lazar deschide si el o scoala in limba romana, "Scoala de la Sfantul Sava", unde preda geometrie, aritmetica, geografie si filozofie. In Transilvania, merite in crearea de scoli romanesti au George Baritiu, Simion Barnutiu si Timotei Cipariu. Prin largirea numarului de scoli, creste numarul celor care stiu sa citeasca si asistam la crearea unui climat care stimuleaza dezvoltarea literaturii.

2.2. Presa

Prima gazeta a fost infiintata in 1631, in Franta. Tot in Franta apare primul cotidian, in 1777. La noi, primele incercari se fac inca din 1789, cand un grup de ardeleni cerea aprobarea pentru scoaterea unei gazete pentru lumea satelor. Abia in 1829, prin grija lui Ion Heliade-Radulescu, apare primul ziar romanesc, "Curierul romanesc". La scurt timp, in Moldova, Asachi tipareste si el "Albina romaneasca". Programul celor doua publicatii se aseamana, ambele continand stiri politice, vesti despre negot, articole economice sau filosofice si anunturi. Ele vor avea si suplimente: "Curierul de ambe sexele", respectiv, "Alauta romaneasca". In Ardeal, George Baritiu initiaza in 1838 editarea "Gazetei de Transilvania". De aici inainte, numarul gazetelor creste concomitent cu diversificarea lor. Insa pana la aparitia "Daciei literare", niciuna dintre aceste gazete nu traseaza o directiva clara pentru literatura.

2.3. Teatrul

O contributie de seama la promovarea spiritului national si la raspandirea culturii in randul maselor a avut-o teatrul. Din initiativa acelorasi Ion Heliade-Radulescu si Gheorghe Asachi, se pun bazele teatrului in limba romana, initial prin traduceri si apoi prin scrieri originale. Pana la aparitia teatrului ca institutie stabila, reprezentatiile erau date de actori care jucau in limba franceza. Prima piesa in limba romana, Mirtil si Hloe, s-a jucat in 1816, la Iasi, sub ingrijirea lui Asachi. Tot un precursor al teatrului romanesc poate fi socotit Dinicu Golescu, cel care in 1827 infiinteaza, impreuna cu Heliade "Societatea Literara" ale carei obiective erau raspandirea culturii, infiintarea unui teatru si innoirea institutiilor statului. Activitatea ei va fi continuata de "Societatea Filarmonica", fondata de Heliade-Radulescu si Ion Campineanu in 1833.

In 1840, conducerea Teatrului National din Iasi este luata de Alecsandri, Negruzzi si Kogalniceanu, care, constatand necesitatea unor piese originale, incep sa scrie ei insisi teatru, preconizand piese care sa faca educatia cetatenilor si sa satirizeze nedreptatile sociale. Teatrul era un mijloc de stimulare a sentimentelor nationale si de aceea intelectualii fac eforturi pentru a realiza acest deziderat: "Insotit cu invatatura publica - spunea Eliade-Radulescu - teatrul este cel mai de-a dreptul si sigur mijloc de a darapana obiceiurile cele urate si a forma gustul unei natii."

2.4. Literatura

Literatura epocii are o structura complexa, data de confluenta mai multor directii: prelungirea influentelor luministe, amestecul de clasicism si romantism sau marea diversitate a temelor, precum si a modalitatilor de abordare. Trecerea de la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistand, uneori chiar in cazul aceluiasi scriitor. Asachi, Heliade-Radulescu, Negruzzi, Alexandrescu si altii parcurg drumul de la clasicism la un romantism moderat, trecand printr-o faza premoderna. Poezia lui Gr. Alexandrescu are note lamartiniene. Prin preocuparea pentru istorie si folclor, Negruzzi ilustreaza estetica romantica. Mai vehement se arata Cezar Bolliac scriind satire. Tipuri caricaturale fixeaza in proza Negruzzi si Kogalniceanu. Aspectele comice i-au preocupat pe dramaturgii Constantin Faca, Matei Millo, Costache Caragiale si Vasile Alecsandri. Luciditatea si spiritul critic apar in studiile lui Nicolae Balcescu sau studiile lui Alecu Russo.