Titu Maiorescu - indrumator al culturii si al literaturii romane -

- REFERAT -

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie , Craiova; d. 18 iunie , Bucuresti) a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician si scriitor roman, prim-ministru al Romaniei intre si , ministru de interne, membru fondator al Academiei Romane, personalitate remarcabila a Romaniei sfarsitului secolului al XIX-lea si inceputului secolului XX.

Titu Maiorescu (numele sau complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a nascut la Craiova, la 15 februarie . Tatal sau, Ioan Maiorescu, fiu de taran transilvanean din Bucerdea Granoasa, se numea de fapt Trifu, dar isi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu Petru Maior. Ioan Maiorescu a fost inspector al scolilor din Oltenia, profesor la Scoala Centrala din Craiova. In timpul revolutiei de la 1848 a stabilit legatura dintre revolutionarii munteni si ardeleni si a activat ca agent al Guvernului provizoriu langa Dieta germana din Frankfurt. In acest timp, familia lui, constand din sotia, Maria, nascuta Popasu, si cei doi copii, Emilia si Titu, a calatorit la Bucuresti, Brasov, Sibiu si Blaj, ramanand mai mult timp la Brasov, unde viitorul critic urmeaza clasa intai a gimnaziului romanesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie in ziarele austriece articole despre romani si redacteaza memorii in legatura cu problema romaneasca. Revenit in tara dupa Unire, a indeplinit functiile de presedinte al Obstestii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la "Sfantul Sava", director al Eforiei Instructiunii Publice si profesor la Scoala Superioara de Litere din Bucuresti.

In timpul sederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmeaza cursurile Academiei Tereziene. In aceasta perioada incepe redactarea Insemnarilor zilnice, pe care le va continua pana la sfarsitul vietii si care constituie o pretioasa sursa de cunoastere a omului Maiorescu. Insemnarile ni-l prezinta inca din adolescenta ca pe un caracter puternic, ambitios si iubitor de ordine, pasionat de cultura si dornic sa se afirme prin capacitatile sale intelectuale in fata colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, il priveau de sus.

Succesul pe care il obtine in absolvind ca sef de promotie Academia Tereziana reprezinta o incununare a eforturilor sale si a vointei de care daduse dovada.

Graba pe care o manifesta in obtinerea diplomelor universitare (dupa numai un an de studii la Berlin obtine la Giessen doctoratul "magna cum laude", dupa inca un an, licenta in litere si filosofie la Sorbona si, dupa inca un an de studii universitare la Paris, licenta in drept) nu afecteaza seriozitatea pregatirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu se instaureaza acum.

Intors in tara la sfarsitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic sa contribuie din toate puterile la inscrierea statului recent format in urma Unirii din pe fagasul unei vieti culturale si politice de nivel european. In acel moment in care totul era de facut si in care era nevoie de energii proaspete si de oameni de cultura formati in scolile inalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaste la varsta tineretii o ascensiune vertiginoasa, greu sau aproape imposibil de conceput mai tarziu: profesor universitar (la Iasi) la 22 de ani, decan la 23 si rector la aceeasi varsta, academician (membru al Societatii Academice Romane) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar aceasta ascensiune n-a fost mereu lina si nici scutita de grele incercari, precum procesul care i-a fost intentat in urma calomniilor aduse de adversarii sai politici, care atrasesera si suspendarea lui din toate functiile in , pana cand verdictul de achitare din anul urmator avea sa dovedeasca netemeinicia acuzatiilor indreptate impotriva lui.

Anii 1860 au mai insemnat pentru Maiorescu "prelectiunile populare" (conferinte asupra unor variate probleme de cultura adresate unui public destul de larg), intemeierea Junimii impreuna cu prietenii sai I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor si Th.Rosetti, inceperea activitatii de avocat, directoratul la Scoala Normala "Vasile Lupu" din Iasi, infiintarea, in , a revistei Convorbiri Literare.

Desi perioada care a urmat Unirii din a reprezentat o epoca de implinire a idealurilor pasoptiste, totusi unele accente se schimbasera, conditiile erau altele decat pe vremea tineretii romantice a lui Heliade Radulescu, Alecsandri sau Balcescu. Maiorescu reprezinta noua generatie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturale romanesti. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evolutii naturale, organice si temeinic pregatite, adversar al "formelor fara fond", al caror rechizitoriu il face in articolul din , In contra directiei de astazi in cultura romana, in care condamna introducerea unor institutii imitate dupa cele occidentale si carora nu le corespundea un fond adecvat in mentalitatea, creatia si nivelul de cultura al poporului roman.

Inceputurile activitatii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiasi despartiri de generatia anterioara. Spre deosebire de anii premergatori revolutiei de la , cand o nevoie acuta de literatura originala il facea pe Heliade Radulescu sa adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri romanesti, deceniul al saptelea al secolului XIX ajunsese sa cunoasca o relativa afluenta de poeti si prozatori, ale caror mijloace artistice erau adesea mult disproportionate fata de idealurile si de pretentiile lor. Se punea acum problema unei selectari a adevaratelor valori pe baza unor criterii estetice si o asemenea sarcina isi asuma Maiorescu. Adversarii de idei i-au numit depreciativ actiunea "critica judecatoreasca", intrucat studiile si articolele lui nu analizeaza detaliat opera literara discutata, ci contin mai mult sentinte asupra ei. Acestea se intemeiaza pe o vasta cultura, un gust artistic sigur si pe impresionante intuitii. Insusi mentorul Junimii considera acest fel de critica (net afirmativa sau negativa) necesara doar acelei epoci de confuzie a valorilor, urmand ca modalitatile ei de realizare sa se nuanteze mai tarziu, intr-o viata literara in care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic si, implicit, vor fi facut sa sporeasca exigenta publicului.

Lucrare: Replicarea si biosinteza adn-ului. implicatii si aplicatii medicale. Referat: Anatomia si fiziologia aparatului cardio-vascular

Aceasta opera de indrumator, de luptator pentru impunerea valorilor avea s-o duca Maiorescu intreaga viata, impartita intre activitatea politica (in care avea sa ajunga pana la functia de prim-ministru, dar si sa piarda un prieten din tinerete, pe P.P. Carp), universitara (ca profesor a avut si a promovat discipoli de valoarea lui C. Radulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade si altii), de avocat si de critic literar. I s-a reprosat lui Maiorescu faptul ca n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atata cat este, opera lui de critic marcheaza profund una dintre cele mai infloritoare epoci din istoria literaturii romane: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu insusi, este legat de creatia si impunerea in constiinta publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu si altii.

In privinta comportarii, a felului de a fi i s-a reprosat lui Maiorescu raceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiana, care parea sa ascunda un suflet uscat; este celebra in acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga: "Cald si frig nu i-a fost nimanui langa dansul". Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii si discipolilor sau, chiar adversarului sau, Dobrogeanu-Gherea, intr-un moment important din viata acestuia, ne releva insa un om de o mare si, in acelasi timp, discreta generozitate. Iar randurile adresate lui Eminescu bolnav, care isi facea scrupule in legatura cu provenienta mijloacelor materiale permitand intretinerea sa la sanatoriul de la Ober-Döbling, dovedesc la Maiorescu o admirabila delicatete sufleteasca:

"Vrei sa stii cu ce mijloace esti sustinut deocamdata? Bine, domnule Eminescu, suntem noi asa straini unii de altii? Nu stii d-ta iubirea (daca-mi dai voie sa intrebuintez cuvantul exact, desi este mai tare), admiratia adeseori entuziasta ce o am eu si tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru poeziile d-tale, pentru toata lucrarea d-tale literara si politica? Dar a fost o adevarata exploziune de iubire, cu care noi toti prietenii d-tale (si numai acestia) am contribuit pentru putinele trebuinti materiale ce le reclama situatia. Si n-ai fi facut si d-ta tot asa din multul-putinul ce l-ai fi avut cand ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale".

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu

Indrumator al culturii si al literaturii romane

Originar din Transilvania, fiul profesorului Ioan Maiorescu, in al carui suflet au vibrat puternic ideile Revolutiei de la 1848, Maiorescu manifesta un patriotism constient si responsabil, aratand in activitatea sa ca poporul roman se poate ridica, prin puterile proprii, in universalitate.
Studiile facute la Brasov, Viena si Berlin, doctoratul in filozofie si licenta in drept, la Paris, definesc performanta formarii unei personalitati complexe.
Tudor Maiorescu este mentor al Societatii 'Junimea' alaturi de P.P.Carp, Th.Rosetti, V.Pogor si Iacob Negruzzi. Programul societatii cuprindea: organizarea de prelectiuni populare, stabilirea unei ortografii unitare a limbii romane, precum si editarea unei antologii de poezie romaneasca, de la origini si pana la vremea aceea.
Ca rod al discutiilor de la Junimea, se nasc studiile maioresciene, dintre care: 'Despre scrierea limbei romane', 'O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867', 'Asupra poeziei noastre populare', 'Limba romana in jurnalele din Austria', 'In contra directiei de astazi in cultura romana', 'Directia noua in poezia si proza romana', etc.
Revista 'Convorbiri literare' apare la Iasi la 1 martie 1867, fiind revista cu cea mai larga aparitie din literatura romana (1867-1944). Iacob Negruzzi este secretarul, adevaratul conducator fiind Titu Maiorescu. activitatea Junimii se reflecta in paginile revistei.
Domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian sunt numeroase. A publicat studii despre limba, literatura, cultura, estetica, filozofie.
Afirmatiile lui critice sunt patrunzatoare, exacte si adeseori memorabile. Ecoul lor in epoca a fost enorm, iar in posteritate profund, influentand numeroase generatii de critici si cititori. Ideile sale referitoare la limba si literatura sunt edificatoare:
Principalele idei lingvistice: alfabetul latin, ortografie fonetica, combaterea etimologismului, imbogatirea vocabularului cu neologisme, combaterea stricatorilor de limba prin respingerea traducerii literale a expresiilor ideomatice si prin ridiculizarea betiei de cuvinte.
In analiza operelor literare, Maiorescu pune accent pe forma artistica, raportandu-se la continutul ei. Originalitatea si autenticitatea, conditii primordiale ale valorii operei de arta, sunt definite de particularitatile creatoare individuale si de asimilarea in creatie a specificului national.
Dintre studiile reprezentative in acest domeniu, putem enumera: 'Directia noua in poezia si proza romana', 'Eminescu si poeziile lui', 'Asupra poeziei populare', 'Poeti si critici', 'Comediile d-lui Caragiale', 'Povestirile d-lui M.Sadoveanu', etc.
Intreaga sa activitate in domeniul invatamantului (profesor de liceu la Iasi, cadru universitar si rector al Universitati din Bucuesti, ministru al Instructiilor Publice si al Cultelor); in domeniul culturii si al literaturii (estetician, critic literar, lingvist, scriitor, publicist), in domeniul politic (deputat, prim-ministru, minstru de externe) il defineste ca genial strateg al culturii romane, ca organizator exemplar al teritoriilor culturale romanesti.

Junimea

Junimea a fost un curent cultural si literar, dar si o asociatie culturala infiintata la Iasi in anul .

Un curent literar este adeseori o simpla constructie istorica, rezultatul insumarii mai multor opere si figuri, atribuite de cercetatori acelorasi inrauriri si subsumate acelorasi idealuri. Multa vreme dupa ce oamenii si creatiile lor au incetat sa ocupe scena epocii lor si rasunetul lor s-a stins, istoricii descopera filiatii si afinitati, grupand in interiorul aceluiasi curent opere create in neatarnare si personalitati care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fara indoiala ca nu acesta este cazul "Junimii". Sarcina istoricului care isi propune sa studieze dezvoltarea acestui important curent este usurata de faptul ca inca de la inceput el se sprijina pe consensul mai multor vointe si ca tot timpul o puternica personalitate il domina. In afara de aceasta, "Junimea" nu este numai un curent cultural si literar, dar si o asociatie.

Ea insa nu a luat nastere printr-un act formal (asemenea Academiei Romane, intemeiata cam in aceeasi vreme in Bucuresti) si nu s-a mentinut dupa legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. "Junimea" n-a fost atat o societate, cat o comunitate de interese culturale dar si socio-politice.

Aparitia ei se datoreaza afinitatii viu resimtite dintre personalitatile intemeietorilor. Ea se mentine apoi o perioada indelungata prin functiunea atractiilor si respingerilor care alcatuiesc caracteristica modului de a trai si a se dezvolta. Vechea deviza franceza potrivit careia 'Intra cine vrea, ramane cine poate' este si aceea pe care asociatia ieseana o adopta pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vietii mentine unitatea "Junimii" in decursul existentei ei. Asociatia doreste sa-si dea o oarecare baza materiala si o anumita ordine sistematica a lucrarilor, castiga noi membri, se ingrijeste de formarea noilor generatii si poarta polemici colective. Dar peste tot ce constituie in viata "Junimea", produsul deliberat al vointei de a se organiza, pluteste duhul unei intelegeri comune a societatii, a culturii, a literaturii, iar dintai sarcina a istoricului este sa-l extraga si sa-l arate lucrand in opere si oameni.

Tudor Vianu punea in evidenta patru serii de trasaturi distincte ale junimismului: A. Spiritul filosofic B. Spiritul oratoric C. Ironia D. Spiritul critic

Mentorul Junimii, Titu Maiorescu, se detaseaza prin publicarea mai multor studii si cercetari, pe baza carora se structureaza principiile filozofice si estetice ale culturii romane. Dintre acestea amintim:

Despre scrierea limbii romane )

O cercetare critica asupra prozei romane de la 1867 ( )

Directia noua in poezia si proza romana )

Neologismele )

Comediile d-lui I.L. Caragiale )

In prima lucrare, Maiorescu pledeaza pentru scrierea fonetica, sustinand ideea, novatoare pentru vremea aceea, ca scrierea trebuie sa reflecte schimbarile survenite in evolutia sunetelor limbii. Respinge alfabetul chirilic, sustinand folosirea literelor latine. Argumenteaza si probeaza necesitatea imbogatirii limbii, pe cai externe, prin introducerea neologismelor, combatand, in acelasi timp, calcul lingvistic si tendintele de stricare a limbii (Neologismele).

Ideile, privind procesul de desavarsire a limbii romane literare, emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate, incat, in anii - , Academia Romana isi insuseste aceste principii, contribuind astfel, in mod efectiv, la unificarea limbii romane moderne.

In celelalte lucrari, Maiorescu fundamenteaza teoretic conceptele estetice si directiile criticii literare. Pornind de la estetica lui Hegel, in lucrarea O cercetare critica asupra poeziei romane ( ), el conchide ca "frumosul este ideea manifestata in materie sensibila", de unde artele se diferentiaza intre ele, pornind de la materialul prin care se concretizeaza ideea. Muzica, de pilda, se bazeaza pe sonuri, in timp ce sculptura se reflecta prin piatra, lemn sau alte materiale.

Realizand, intr-un anume fel, deosebirea dintre forma si fondul operei literare, Maiorescu stabileste, pentru prima oara, conceptele: "conditia materiala" si "conditia ideala" a poeziei, demonstrand ca, nu cuvintele, in cazul literaturii, reprezinta materialul ei, ci imaginile ce se nasc in mintea noastra cu ajutorul lor.

Astazi se poate afirma ca, atat de controversata, in perioada postbelica, teorie a "formelor fara fond", elaborata de Maiorescu, a raspuns, in timp, necesitatilor obiective de respingere a mediocritatii si a altor forme de impostura manifestate in arta.

Junimea si Convorbiri literare au avut un rol decisiv in cultura si literatura romana. Dupa cum este unanim recunoscut si dupa cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi si exegeti ai activitatii Junimii, trebuie sa recunoastem ca, spiritul junimist a facut sa triumfe ideea conform careia, in evaluarea operei de arta, este imperios necesar sa primeze valoarea estetica, indiferent de ideea tematica.

Interesantele si instructivele Memorii de la Junimea au lasat doi dintre participantii la lucrarile societatii, Ioan Slavici si Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi . Evident un alt material foarte bogat se gaseste in Insemnarile zilnice, jurnalul intim al lui Titu Maiorescu.