Costache negruzzi - limba romana literara in proza pasoptista si postpasoptista

COSTACHE NEGRUZZI - LIMBA ROMANA LITERARA IN PROZA PASOPTISTA SI POSTPASOPTISTA

Poate intr-o masura mai mare decat alti scriitori contemporani moldoveni, Negruzzi a incercat sa-si apropie cat mai mult exprimarea de vorbirea literara din Muntenia, contribuind astfel la unificarea loimbii romane literare. Inca in anul 1836, Costache Negruzzi ii scria lui Heliade: “sa ma scriti in numarul prenumaratilor Sotietatii Filarmonice ca membru ajutator si conlucrator, cu incredintarea ca ma voi sili a contribui spre folosul literaturii si al teatrului”. Din majoritatea scrisorilor lui Negruzzi se desprinde conceptia unei limbi pure si frumoase, folosita si in scrierile vechi bisericesti; consideratia lui negruzzi pentru limba si literatura romana veche se reflecta si in stilul sau personal. In operele de inspiratie istorica, Negruzzi utilizeaza, pe langa vocabularul de nuanta populara, care predomina, numeroase expresii din cronici sau din textele religioase.

Alaturi de formele limbii vechi, limba operelor lui Negruzzi contine si expresii moldovenesti care dau savoare stilului sau. Cursivitatea naratiunii, oralitatea stilului, precizia descrierilor fac din paginilor de proza ale lui Negruzzi modele epice pentru scriitorii acestei perioade. La scriitorii grupati in jurul revistei “Dacia literara” se poate constata tendinta folosirii unei limbi literare expresive, care sa se intemeieze pe vorbirea populara. Secolul XIX a fost epoca marilor primeniri si reforme din care avea sa se nasca limba romana literara contemporana.

Nascut in 1808, in comuna Trifestii Vechi, jud. Iasi, mort la 24 august 1868, la Iasi. Inceputurile sale literare cuprind traduceri din franceza si limba greaca. Negruzzi sprijina aparitia gazetei “Albina romaneasca”, a lui Asachi si participa activ la viata cultural-artistica a vremii. Colaboreaza la “Gazeta Teatrului” din Bucuresti, corespondeaza cu Heliade-Radulescu, e membru al Societatii Filarmonice. In 1840 publica capodopera sa, nuvela istorica Alexandru Lapusneanu, in “Dacia literara”. E unul dintre animatorii revistei “Propasirea” (1844). In 1840 e director, impreuna cu Vasile Alecsandri si Mihail Kogalniceanu al Teatrului national din Iasi, iar in 1853 tipareste revista “Saptamana”. Opiniile lingvistice ale lui Costache Negruzzi sunt exprimate mai als in corespondenta sa. Astfel, in doua scrisori adresate lui heliade, Negruzii se pronunta pentru romanizarea partiala a neologismelor, insa de pe pozitii conservatoare. Uneori, el nu este de acord cu introducerea neologismelor in cazuri in care exista cuvinte romanesti (de exemplu, el propune sa se spuna nu delicios, ci desfatator, nu ruina, ci naruire).

In urma cestor observatii, Negruzzi trage concluzia utilitatii si a necesitatii unui dictionar al limbii romane, in care ar trebui sa se inregistreze si formele dialectale (cosciug-sicriu, gade-calau, cioc-plisc). De asemenea, Negruzzi critica tendinta de grecizare si framtuzire a limbii romane in Principatele Romane, apreciind, pe de alta parte, eforturile filologilor ardeleni, care mai pastreaza, dupa cum remarca Negruzzi, influente maghiare si germane in scrierile lor. Desi subliniaza meritele lui heliade, Negruzzi arata ca, dupa revolutia de la 1848, s-a ajuns la un jargon latino-franco-italian, foarte pagubitor pentru evolutia limbii romane.

In aceeasi perioada, Negruzzi sustine necesitatea unei ortografii unice pentru toti romanii: “Ar fi de dorit ca din toate provinciile Romaniei, alegandu-se cate un filolog, sa se alcatuiasca un comitet, care sa stabileze odata ortografia si prozodia noastra (…). Credem in originea limbei romane si marturisim literele strabune, dar nu ni plac inovatiile nepotrivite cu natura limbei”. Pe de alta parte, Negruzzi cerea eliminarea consoanelor duble, inlaturarea lui u in finalul cuvintelor, aceasta vocala folosindu-se doar pentru a distinge singularul de plural, eliminarea sufixului –ciune si a unor forme aberante (apt, aptiv, pentru act, activ).

Spre deosebire de unii puristi extremisti ai acestei epoci, Negruzzi este de parere ca elementele lexicale slavone nu pot fi eleminate din limba, pentru ca ele s-au incetatenit in spatiul limbii romane, au capatat, astfel, organicitate. De asemenea, Negruzzi militeaza pentru ideea ca orice limba se formeaza in mod natural, iar slavonismele nu au fost impuse, ci asimilate treptat, contribuind la configurarea unei trasaturi particulare a limbii romane. Ideile teoretice pe care le-a exprimat Negruzzi contin sugestii realiste, in concordanta cu evolutia fireasca a limbii. In corespondenta sa, scriitorul a adus o contributie importanta la evolutia limbii romane literare; el a combatut toate exagerarile (latinismul, purismul, italienismul, sau arhaizarea cu orice pret. Cu o deosebita arta expresiva, Negruzzi a stiut sa proportioneze elementele limbii romane vechi cu cele ale limbii populare, inregistrand insa, cu aceeasi abilitate lingvistica, neologismele, ca expresie a noutatilor epocii. Primul sau volum publicat e Pacatele tineretelor, in 1857. Negruzzi e primul prozator roman complet si complex, de o deosebita disponibilitate tematica si stilistica, cu o viziune totalizanta asupra posibilitatilor epicului. Scriitorul este un precursor si un model nu doar in ceea ce priveste nuvelistica, dar si in privinta eseului, a prozei epistoliere sau a memorialisticii.

In domeniul prozei, Negruzzi publica, in 1837, nuvela Zoe, cu subtitlul O alergare de cai. Aceasta opera ilustreaza o capacitate de expresie predominant romantica, preferinta pentru conflictele melodramatice, generate de pasiunile extreme ale unor personaje antagonice. In aceasta nuvela sunt foarte relevante schimbarile frecvente de planuri narative si accentele ironice, mai ales din finalul operei, prin care prozatorul isi relativizeaza propriul demers narativ.

In ciclul epic Negru pe alb (Scrisori de la un prieten) din volumul Pacatele tineretelor (1857), Negruzzi prefigureaza literatura eseistica a lui Odobescu, prin simplitatea si disponibilitatea expresiva. In acelasi volum din 1857 se afla impresii de calatorie (Plimbare, Pelerinagiu), anecdote (Statistica lupilor, Istoria unei placinte), biografii (Un poet necunoscut – D. Scavinski) sau fiziologii literare (Fiziologia provintialului).

Negruzzi a fost, de asemenea, interesat de alcatuirea unui repertoriu dramaturgic national, de problema crearii unei limbi literare comune si unitare, pe temeiul cartilor vechi, religioase sau laice, dar, in acelasi timp a cules si cercetat literatura populara, publicand, in 1840, studiul Cantece populare ale Moldovei.

Costache Negruzzi a reusit sa imbine in proza sa tonalitatea romantica si locul privilegiat acordat eroilor de exceptie cu folosirea documentelor istorice, cultivarea “micilor fapte adevarate” recurgand la tipizarea realista. Ideea de material documentar, de marturie veridica reprezinta nucleul semantic al prozei lui Negruzzi, documentul suplinind, astfel, deficientele de inventie epica.

Din acest punct de vedere, memorialistica sa este foarte ilustrativa. Marea majoritate a textelor grupate sub titlul Negru pe alb pornesc de obicei de la unele foiletoane si stiri din publicistica vremii. E vorba de fapte aparent banale, de oameni si intamplari ce ofera scriitorului prilejul de a alcatui un comentariu scris cu dezinvoltura, imbinand lirismul cu descrierea obiectiva a atmosferei, elementul dramatic cu reflectia (Ex.: Fiziologia provintialului, Pacala si Tandala, Istoria unei placinte, Un protest de la 1826 etc.). Scrisorile lui Negruzzi infatiseaza un peisaj divers de la reportajul memorialistic la polemica vehementa, de la discutiile filologice la critica literara.

Boierimea e privita de Negruzzi cu un ochi critic si satiric. Scriitorul considera ca inalta societate strabate o perioada de tranzitie rapida, in cadrul careia demnitatea umana e degradata, intre indolenta orientala si cosmopolitism, dorinta de preluare grabita a ideilor si elementelor de civilizatie occidentala. In schita Ochire retrospectiva, de exemplu, rechizitoriul facut boierimii se ridica la tonalitati de o extrema vehementa, intr-un tablou viu colorat, in care se amesteca pitorescul si satira, costumatia de carnaval si caricatura foarte expresiva.

Pacatele tineretelor ni se infatiseaza ca o retrospectiva imaginara, selectata de autorul insusi, un scriitor ce are constiinta vocatiei sale. Ciclul Negru pe alb este dupa, E. Lovinescu: “prilej de a vorbi de orice, (…) sub o forma cat mai libera (…), cu un aer de nepasare, de diletantism, fugind de orice argumentatie mai stransa si de tot ce ar putea parea pedantism”.

Aceste texte sunt adevarate modele ale stilului publicistic, ce ne dezvaluie o filosofie a vietii, foarte revelatoare pentru om, cetatean dar mai ales pentru artistul C. Negruzzi.

Capodopera lui Negruzzi este nuvela Alexandru Lapusneanul, publicata in primul numar al revistei “Dacia literara” (1840). Subiectul e preluat din cronica lui Grigore Ureche si infatiseaza o Moldova slabita de lupte interne si secatuita de boieri, in care autoritatea domneasca era amenintata de interesele si intrigile boierilor. Chiar daca imprumuta ceva din concizia verbala, din expresivitatea aforistica a cronicarului, totusi, Negruzzi reconsidera viziunea asupra istoriei, raporturile dintre domnitor si boieri, reliefand figura personajului principal in spirit romantic.

Secventele componente ale nuvelei au o simetrie deosebita, scriitorul reusind sa distribuie efectele narative in mod gradat. In desfasurarea actiunii, Alexandru Lapusneanu, personajul principal, devine elementul constitutiv al textului. Spirit complex, integrat in mentalitatea si in contextul epocii, domnitorul guverneaza autoritar, chiar despotic.

Autorul l-a caracterizat foarte pregnant prin cele patru replici asezate ca motto al nuvelei (“Daca voi nu ma vreti, eu va vreu pe voi”, “Ai sa dai sama, Doamna”; “Capul lui Motoc vrem”, “Pre multi am sa popesc si eu”). Prin tema, continut, caracterele personajelor si culoarea de epoca, Alexandrul Lapusneanul e o nuvela romantica, insa prin luciditatea si veridicitatea evocarii, prin obiectivitatea unor descrieri este realista. Detasarea cu care prozatorul infatiseaza evenimentele narative se conjuga cu arta portretului, definit prin psihologia sumara si prin detalii de fizionomie.

George Calinescu observa ca Alexandru Lapusneanu “ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, de cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista”.

Aspectele romantice, evidente, reies din alegerea subiectului (interesul pentru trecutul natiunii si pentru personajele iesite din comun). Din aceasta perspectiva, Lapusneanu e redat ca un personaj demonic, cu manifestari uneori patologice, un caz de exceptie, tragic si, in acelasi timp, monstruos. Personalitate puternic individualizata, capabila o vreme sa-si afirme in mod exclusiv vointa si libertatea extrema, tiranica, Alexandru Lapusneanu e o fire imprevizibila si labila, un erou alcatuit din contraste foarte vii. Naratiunea este concentrata indeosebi in partile introductive ale capitolelor, mai ales in capitolele al doilea si al patrulea. Pasajele narative inglobeaza de multe ori si elemente de descriere (portrete, descrieri de interior, sau de natura).

Conflictul nuvelei este aproape dramaturgic, el fiind exprimat printr-o suita de scene violente, bine motivate si memorabile, atat prin tensiunea lor, cat si prin suportul psihologic bine conturat de autor. Tema nuvelei, structurata pe un scenariu istoric, e reprezentata de relatia dintre pasiunile individuale si ratiunea de stat ori ordinea destinului istoric.

Nuvela Alexandru Lapusneanul este remarcabila si prin imbinarea unor elemente lexicale diverse, prin echilibrul compozitiei, sustinut si de regula celor trei unitati, prin realismul atmosferei de epoca, dar si prin caracterul de erou exceptional al lui Lapusneanu. La nivelul scriiturii se remarca sobrietatea si concizia stilistica, atentia acordata detaliului relevant, inclinatia autorului pentru “expresiile memorabile” dar si echilibrul si precizia frazelor. Creatie remarcabila a literaturii pasoptiste, nuvela Alexandru Lapusneanul ramane un model al genului narativ.