Victorie involuntara (din volumul Povestiri cu roboti, ― The Rest of The Robots, 1964)

Nava spatiala ajunsese, vorba ceea, ca o sita.

Asa si trebuia. De fapt, tocmai asta era ideea.

Urmarea a fost, desigur, ca, in timpul calatoriei de pe Ganymede pe Jupiter, nava a fost umpluta pana la refuz de vidul spatial. Si pentru ca nava n-avea nici dispozitive de incalzire, acest vid spatial era la temperatura normala, adica o fractiune dintr-un grad peste zero absolut.

Si asta facea parte din plan. Fleacuri, precum absenta caldurii si a aerului, nu deranjau absolut pe nimeni pe acea nava spatiala.

Primele farame de atmosfera de pe Jupiter, asemanatoare cu vidul, au inceput sa se strecoare in nava la cateva mii de mile departare de suprafata planetei. Practic, era doar hidrogen, desi poate ca o analiza atenta a gazului ar fi putut descoperi si o urma de heliu. Indicatoarele aparatelor de masurat presiunea au inceput sa alunece spre limita maxima.

Alunecarea a continuat in ritm accelerat, in timp ce nava cadea intr-o spirala ce inconjura planeta Jupiter. Indicatoarele setului de aparate de masurat presiunea ― fiecare aparat proiectat pentru presiuni din ce in ce mai mari ― incepura sa se deplaseze pana ce ajunsera in apropiere de un milion de atmosfere, unde cifrele isi pierdeau aproape orice semnificatie. Temperatura, asa cum o inregistrau termocuplele, crescu incet si ciudat si, in cele din urma, se fixa la vreo saptezeci de grade Celsius sub zero.

Nava se deplasa incet spre capatul calatoriei, croindu-si cu greu drum printr-un labirint de molecule de gaz atat de inghesuite, incat pana si hidrogenul era strivit pana la densitatea unui lichid. Vapori de amoniac, iesind din oceanele incredibil de mari formate din acest lichid, saturau atmosfera oribila. Vantul care se starnise cu o mie de mile mai sus atinsese o forta careia denumirea de uragan nu i s-ar fi potrivit.

Era foarte clar, cu mult inainte ca nava sa aterizeze pe o insula jupiteriana, poate de sapte ori mai mare decat Asia, ca Jupiter nu era un taram prea placut.

Si totusi, cei trei membri ai echipajului credeau ca era. Erau foarte convinsi ca era. Numai ca acesti membri ai echipajului nu prea erau oameni. Si nici nu prea erau jupiterieni.

Erau pur si simplu roboti, proiectati pe Pamant pentru Jupiter.

ZZ Trei spuse:

― Pare un loc foarte pustiu.

ZZ Doi i se alatura si privi incruntat peisajul batut de vant.

― Exista oarece constructii in departare, zise el, care sunt, evident, artificiale. Sugerez sa-i asteptam pe locuitori sa vina la noi.

ZZ Unu, aflat in nava, asculta, dar nu raspunse nimic. Era primul construit dintre cei trei si pe jumatate experimental. Prin urmare, vorbea ceva mai rar decat cei doi insotitori ai lui.

Asteptarea n-a fost lunga. De sus se pravali o nava spatiala de o constructie ciudata. Urmara altele. Apoi se apropie un sir de vehicule de teren, isi ocupara locurile si revarsara organisme. Impreuna cu aceste organisme aparura diverse anexe neinsufletite, care ar fi putut fi arme. Unele din acestea erau purtate de un singur jupiterian, altele de mai multi, iar unele inaintau prin autopropulsie, poate cu jupiterieni inauntru.

Robotii nu-si dadeau seama.

ZZ Trei spuse:

― Acum ne-au inconjurat. Atitudinea pasnica si logica ar fi sa iesim si noi. De acord?

Asa era, iar ZZ Unu impinse si deschise usa grea, care nu era nici dubla, nici ermetica.

Aparitia lor in usa a fost semnalul unei agitatii pline de emotie printre jupiterienii care-i inconjurau. Se faceau niste operatiuni cu unele din cele mai mari anexe neinsufletite, iar ZZ Trei deveni constient de o crestere a temperaturii pe invelisul exterior al corpului sau din beriliu indiu-bronz.

Arunca o privire spre ZZ Doi:

― Simti? Cred ca tintesc in noi cu energie termica.

ZZ Doi isi arata surprinderea:

― Ma intreb de ce?

― E clar o unda termica de un anumit tip. Priveste!

Una din raze fusese deviata dintr-un motiv nelamurit, iar traseul ei intersecta un rau stralucitor de amoniac pur, care incepu imediat sa fiarba cu furie.

Trei se intoarse catre ZZ Unu:

― Asta s-o notezi, Unu, da?

― Sigur.

Treburile de secretariat cadeau in seama lui ZZ Unu, iar metoda lui de notare consta intr-o completare mentala facuta pe rola de memorie de precizie incorporata in el. Inregistrase deja ora de ora fiecare instrument important de la bordul navei, in timpul calatoriei spre Jupiter.

Adauga bucuros:

― Ce motiv sa trec pentru reactie? Cred ca stapanii oameni s-ar bucura sa stie.

― Nici un motiv. Sau, mai bine ― se corecta Trei ― nici un motiv anume. Poti spune ca temperatura maxima a razei a fost de circa plus treizeci de grade Celsius.

― Sa incercam sa comunicam? intrerupse Doi.

― Ar fi o pierdere de timp, zise Trei. Nu pot fi decat foarte putini jupiterieni care sa stie codul radio stabilit intre Jupiter si Ganymede. Vor trebui sa trimita dupa unul din acestia, iar cand va sosi, legatura va fi stabilita foarte repede. Intre timp, hai sa-i observam. Drept sa-ti spun, nu le inteleg reactiile.

Si nici nu le-a inteles prea curand. Radiatia termica inceta si in prima linie fura aduse si puse in functiune alte dispozitive.

Cateva capsule, prabusindu-se rapid si cu forta sub influenta gravitatiei de pe Jupiter, cazura la picioarele robotilor care urmareau scena. Ele pocnira desfacandu-se si eliminara un lichid albastru, care forma balti ce incepura imediat sa se micsoreze prin evaporare.

Vantul de cosmar matura vaporii, facandu-i pe jupiterieni sa o ia la sanatoasa. Un jupiterian mai mototol se impletici buimac, apoi deveni teapan si linistit.

ZZ Doi se apleca, isi muie un deget intr-o balta si fixa lichidul care se scurgea.

― Cred ca e oxigen, zise.

― Asa e, oxigen, incuviinta Trei. E din ce in ce mai ciudat. Trebuie sa fie o actiune foarte periculoasa, pentru ca mi se pare ca oxigenul e otravitor pentru fiinte. Una din ele a murit!

Urma o pauza, apoi ZZ Unu, a carui simplitate considerabila il acea sa-si exprime cateodata gandurile foarte direct, spuse cu violenta:

― S-ar putea ca aceste fiinte ciudate sa incerce, copilareste, sa ne distruga.

Iar Doi, socat de idee, raspunse:

― Stii, Unu, cred ca ai dreptate!

Dupa o usoara acalmie a activitatii jupiterienilor, fusese adusa constructie de tip nou. Aceasta avea o tija subtire, care se indrepta spre cer prin intunericul de nepatruns de pe Jupiter. Statea in vantul de o forta incredibila cu o incapatanare care demonstra clar o remarcabila rezistenta. Din capatul tijei iesi o trosnitura, apoi un fulger, care lumina adancurile atmosferei ca o ceata verde.

Pentru o clipa, robotii au fost scaldati de o radiatie puternica, apoi Trei spuse ganditor:

― Curent electric de inalta tensiune! Si inca de o energie foarte mare. Unu, cred ca ai dreptate. La urma urmei, stapanii oameni ne-au spus ca aceste fiinte incearca sa distruga intreaga umanitate, iar niste fiinte de o rautate atat de nebuneasca, incat pot nutri gandul de a face rau unei fiinte omenesti ― aici, vocea ii tremura ― nu-si vor face deloc scrupule incercand sa ne distruga pe noi.

― E o rusine ca au minti atat de deformate, zise ZZ Unu. Saracii de ei!

― Consider ca e un gand foarte regretabil, aproba Doi. Hai sa ne intoarcem la nava. Am vazut destule pana acum.

Asa au facut si s-au pus pe asteptat. Dupa cum spunea ZZ Trei, Jupiter era o planeta intinsa si pentru transporturile jupiteriene ar fi putut lua mult timp aducerea la nava a uni expert in codul radio. Oricum, pentru roboti, rabdarea este o marfa ieftina.

De fapt, pana sa soseasca expertul, Jupiter s-a rasucit in jurul propriei axe de trei ori, dupa cronometru. Desigur ca rasaritul si apusul soarelui n-aveau nici o importanta pentru intunericul de la capatul celor trei mii de mile de gaz dens ca un lichid, asa ca nu putea fi vorba de zi si noapte. Pe de alta parte, nici jupiterienii, nici robotii nu vedeau cu ajutorul radiatiilor luminoase vizibile, asa ca n-avea importanta.

In acest interval de treizeci de ore, jupiterienii din jur si-au continuat atacul cu rabdare si perseverenta, pe marginea carora robotul ZZ Unu a facut o multime de insemnari mentale. Nava era asaltata de trupe fara numar, iar robotii examinau cu atentie fiecare atac, analizand armele pe care le recunosteau. In nici un caz nu le recunosteau pe toate.

Dar stapanii oameni construisera bine. Constructia navei si a robotilor durase cincisprezece ani, iar trasatura lor caracteristica putea fi exprimata in doua cuvinte ― forta bruta. Atacul se dovedi fara rost si nici nava, nici robotii nu avusesera de suferit.

― Cred ca aceasta atmosfera ii dezavantajeaza, zise Trei. Nu pot folosi descarcatoare atomice, pentru ca n-ar face decat o gaura in atmosfera asta ca o supa si s-ar arunca singuri in aer.

― N-au folosit nici explozive puternice, zise Doi, ceea ce este bine. Sigur ca nu ne-ar fi putut dauna, dar ne-ar fi zgaltait un pic.

― Nici un poate fi vorba de explozive puternice. Nu se poate folosi un exploziv fara dilatarea gazului, iar gazul pur si simplu nu se poate dilata in atmosfera asta.

― E o atmosfera foarte buna, mormai Unu. Mie imi place. Ceea ce era si firesc, de vreme ce fusese construit pentru asta.

Robotii ZZ erau primii pe care-i livrase vreodata Corporatia pentru Roboti si Oameni Mecanici din Statele Unite, fara cel mai vag aspect uman. Erau scunzi si bondoci, cu centrul de gravitatie la mai putin de treizeci de centimetri de la suprafata pamantului. Fiecare din ei avea cate sase picioare butucanoase si groase, proiectate sa ridice tone intregi la o gravitatie de doua ori si jumatate mai mare decat cea de pe Pamant. Reflexele lor erau tot de doua ori si jumatate mai rapide decat pe Pamant, ca sa compenseze gravitatia. Si erau alcatuiti dintr-un aliaj de beriliu-iridiu-bronz, rezistent la orice agent coroziv cunoscut, precum si la orice agent distrugator, cu exceptia unui descarcator atomic de o mie de megatone, in orice conditii.

Ca sa n-o mai lungesc, erau indestructibili si atat de izbitor de puternici, incat erau singurii roboti construiti vreodata, carora roboticienii de la corporatie nu avusesera tupeul sa le puna porecle derivate din numarul de serie. Un tanar cu idei sugerase Sissy Unu, Doi si Trei ― dar mai mult in soapta, si sugestia nu s-a mai repetat vreodata.

Ultimele ore de asteptare s-au scurs intr-o discutie incurcata, referitoare la o descriere posibila a aspectului unui jupiterian.

ZZ Unu isi notase faptul ca au tentacule si o simetrie radiala si aici se impotmolise. Doi si Trei au facut tot ce-au putut, dar n-au fost de nici un ajutor.

― Nu poti descrie nimic foarte bine ― declara Trei in cele din urma ― fara sa ai un standard de referinta. Aceste fiinte nu seamana cu nimic din ce stiu eu ― sunt complet in afara traseelor pozitronice din creierul meu. E ca si cum ai incerca sa descrii radiatia gama unui robot care nu e echipat pentru captarea radiatiei gama.

Tocmai atunci atacul armat inceta inca o data. Robotii si-au indreptat atentia in afara navei.

Un grup de jupiterieni inainta intr-un mod ciudat de inegal, dar nici cea mai atenta supraveghere nu putea preciza exact metoda lor de deplasare. Nu se stia sigur cum isi foloseau tentaculele. Din cand in cand, organismele capatau o miscare de rostogolire remarcabila, apoi se miscau cu mare viteza, probabil cu ajutorul vantului, deoarece se deplasau in directia acestuia.

Robotii iesira din nava ca sa-i intampine pe jupiterieni, care se oprira la trei metri distanta. Ambele parti ramasera tacute si nemiscate.

ZZ Doi spuse

― Probabil ca ne observa, dar nu stiu cum. Vede vreunul din voi ceva organe fotosensibile?

― Nu-mi dau seama, mormai Trei drept raspuns. Nu vad la ei nimic care sa aiba vreun sens.

Din grupul de jupiterieni se auzi un clinchet metalic brusc, iar Unu spuse cu incantare:

― Este codul radio. L-au adus pe expertul in comunicari.

Era, si-l adusesera. Sistemul complicat punct-liniuta care, dupa o munca de douazeci si cinci de ani, fusese transformat de catre fiintele de pe Jupiter si pamantenii de pe Ganymede intr-un mijloc de comunicare extraordinar de flexibil, era in sfarsit pus in aplicare.

Acum in fata ramase un jupiterian, iar ceilalti se retrasera. El era cel care vorbea. Clinchetul zicea:

REFERAT: Fantazie literara - capacitatea artistilor de a inventa REFERAT: Liviu Rebreanu – creator al romanului romanesc modern - evolutia romanului romanesc

― De unde sunteti?

ZZ Trei, fiind cel mai avansat din punct de vedere mental, bineinteles ca-si asuma rolul de purtator de cuvant pentru grupul de roboti:

― Suntem de pe satelitul lui Jupiter, Ganymede.

Jupiterianul continua:

― Ce doriti?

― Informatii. Am venit sa va cercetam lumea si sa ducem inapoi descoperirile noastre. Daca ati putea colabora cu noi

Clinchetul jupiterianului il intrerupse:

― Trebuie sa fiti distrusi!

ZZ Trei se opri si vorbi aparte, pentru insotitorii lui:

― Exact atitudinea despre care ne-au prevenit stapanii oameni. Sunt foarte ciudati.

Revenind la clinchet, intreba simplu:

― De ce?

Evident ca jupiterianul considera ca anumite intrebari sunt foarte neplacute ca sa li se raspunda. Zise:

― Daca plecati in timpul unei singure perioade de revolutie, va vom cruta ― pana ce ne vom ridica din lumea noastra ca sa distrugem parazitul nejupiterian de pe Ganymede.

― As vrea sa precizez, spuse Trei, ca noi, cei de pe Ganymede si de pe planetele interioare

Jupiterianul il intrerupse:

― Astronomia noastra are cunostinta de Soare si de cei patru sateliti ai nostri. Nu exista planete interioare.

Trei incuviinta cu dezgust:

― Atunci, noi, cei de pe Ganymede. N-avem nici un plan referitor la Jupiter. Suntem pregatiti sa oferim prietenie. De douazeci si cinci de ani poporul vostru a comunicat liber cu fiintele umane de pe Ganymede. Exista vreun motiv sa incepeti dintr-o data razboi cu oamenii?

― De douazeci si cinci de ani, veni raspunsul rece, am presupus ca locuitorii de pe Ganymede sunt jupiterieni. Cand am aflat ca nu sunt si ca am avut de-a face cu animale inferioare pe scara inteligentei jupiteriene, am fost siliti sa luam masuri pentru a spala dezonoarea.

Rar si cu violenta el incheie:

― Noi, cei de pe Jupiter, nu vom suporta existenta nici unui parazit!

Jupiterianul mergea cu spatele inainte intr-un mod ciudat, luptand impotriva vantului, iar intrevederea era clar terminata. Robotii se retrasera in interiorul navei.

ZZ Doi spuse:

― Nu-i a buna, asa-i?

Continua, ganditor:

― E asa cum au spus stapanii oameni. Au un complex de superioritate extraordinar de dezvoltat, combinat cu o intoleranta dusa la maximum fata de oricine sau orice le tulbura acest complex.

― Intoleranta, observa Trei, este urmarea fireasca a complexului. Necazul e ca intoleranta lor e violenta. Au arme ― iar stiinta lor e dezvoltata.

― Acum nu ma mai mir ― izbucni ZZ Unu ― ca am fost instruiti in mod special sa nu respectam ordinele jupiterienilor. Sunt fiinte asa-zis superioare, groaznice si intolerante.

Adauga, plin de energie, cu credinta si incredere de robot:

― Nici un stapan om n-ar putea vreodata sa fie asa!

― Asta, desi e adevarat, nici nu se discuta, zise Trei. Vorba e ca stapanii oameni sunt in mare pericol. Aici e o lume uriasa, iar acesti jupiterieni sunt de o suta de ori mai tari ca numar si resurse, sau poate de mai multe ori, decat oamenii de pe intregul Imperiu Terestru. Daca isi dezvolta campul de forta intr-atat incat sa-l poata folosi drept invelis spatial ― asa cum au facut deja stapanii oameni ― vor invada sistemul dupa cum le va fi voia. Se pune intrebarea cat de avansati sunt in acest sens, ce alte arme au, ce pregatiri fac si asa mai departe. Rolul nostru e sa ne intoarcem cu aceste informatii, desigur, si mai bine am hotari care este urmatorul pas.

― Ar putea fi greu, zise Doi. Jupiterieni! n-or sa ne ajute. Asta, pe moment, era mai degraba o declaratie incompleta. Trei cugeta o vreme:

― Mi se pare ca nu trebuie decat sa asteptam, observa el. De treizeci de ore incearca sa ne distruga si n-au reusit. Cu siguranta ca au facut tot ce le statea in putere. Acum, un complex de superioritate implica intotdeauna nevoia vesnica de a salva aparentele, iar ultimatumul ce ne-a fost dat dovedeste asta. Nu ne-ar ingadui vreodata sa plecam, daca ar putea sa ne distruga. Dar daca nu plecam, atunci, mai degraba decat sa recunoasca faptul ca nu ne pot alunga, vor pretinde cu siguranta ca doresc sa ramanem, pentru folosul lor.

Din nou asteptara. Trecu ziua. Atacul armat nu inceta. Robotii nu plecara. S-a jucat tare. Iar acum, robotii se aflau din nou fata in fata cu jupiterianul expert in codul radio.

Daca modelele ZZ ar fi fost prevazute cu simtul umorului, s-ar fi distrat copios. Asa, simtira doar o imensa satisfactie.

Jupiterianul spuse:

― Noi am hotarat ca vi se va permite sederea pentru foarte putin timp, astfel incat sa vedeti singuri puterea noastra. Apoi va veti reintoarce pe Ganymede ca sa-i informati pe tovarasii vostri paraziti despre ingrozitorul sfarsit la care vor ajunge neindoios in timpul cat se va roti Jupiter o data in jurul Soarelui.

ZZ Unu calcula in minte ca o revolutie a lui Jupiter dura doisprezece ani terestri.

Trei raspunse in treacat:

― Multumesc. Putem sa va insotim pana la cel mai apropiat oras? Sunt multe lucruri pe care am vrea sa le invatam.

Adauga, de parca ideea i-ar fi venit mai tarziu:

― Bineinteles ca nava noastra nu trebuie atinsa.

Asta o spuse ca pe o rugaminte, nu ca pe o amenintare, pentru ca nici un model ZZ nu era certaret. Orice posibilitate de iritare, fie ea cat de mica, fusese blocata cu grija in constructia lor. La roboti atat de puternici precum ZZ, buna-dispozitie inepuizabila era esentiala pentru siguranta functionarii in timpul anilor de testari de pe Pamant.

Jupiterianul spuse:

― Nu ne intereseaza nava voastra de paraziti. Nici un jupiterian nu se va murdari, apropiindu-se de ea. Ne puteti insoti, dar cu nici un chip nu trebuie sa veniti mai aproape de trei metri de orice jupiterian, pentru ca veti fi imediat distrusi.

― Fac pe grozavii, nu-i asa? observa Doi, soptind voios, in timp ce-si croiau drum impotriva vantului.

Orasul era un port la tarmul unui lac de amoniac incredibil. Vantul sufla cu furie peste valurile inspumate, care agitau suprafata lichidului cu o forta sporita de gravitatie. Portul in sine nu era nici mare, nici cine stie ce, si era destul de clar ca majoritatea constructiilor erau subterane.

― Care este populatia acestui loc? intreba Trei.

Jupiterianul raspunse:

― E un orasel de 10 milioane.

― Inteleg. Inregistreaza asta, Unu.

ZZ Unu asa si facu, mecanic, apoi se mai intoarse o data spre lac, la care privise fermecat. Il trase pe Trei de cot:

― Ia spune, crezi ca aici sunt pesti?

― Ce importanta are?

― Cred ca ar trebui sa stim. Stapanii oameni ne-au ordonat sa aflam tot ce se poate.

Dintre roboti, Unu era cel mai simplu si, prin urmare, singurul care inregistra ordinele la propriu.

Doi spuse:

― Daca vrea, Unu sa se duca sa vada. Nu dauneaza nimanui daca-l lasam pe pusti sa se distreze.

― Bine. Nu am nimic impotriva, daca nu-si pierde timpul. Nu pentru pesti am venit noi ― dar du-te, Unu.

ZZ Unu o lua la sanatoasa foarte emotionat si se napusti in jos pe plaja, plonjand in amoniac cu un pleoscait. Jupiterienii priveau cu atentie. Bineinteles ca nu intelesesera nimic din conversatia anterioara.

Expertul in codul radio clincani:

― Se pare ca insotitorul vostru s-a hotarat sa-si puna capat vietii, disperat de maretia noastra.

Trei spuse, surprins:

― Nici vorba. Vrea sa cerceteze organismele vii, daca exista, care traiesc in amoniac.

Adauga, impaciuitor:

― Prietenul nostru e curios cateodata si nu este chiar atat de destept ca noi, desi asta e doar spre ghinionul lui. Intelegem asta si incercam sa-i facem pe plac de cate ori putem.

Urma o pauza lunga, apoi jupiterianul observa:

― Se va ineca.

Trei raspunse nepasator:

― Nu e nici un pericol. Noi nu ne inecam. Putem intra in oras, de indata ce el revine?

In acea clipa, din lac se ridica o tramba de lichid inalta de cativa zeci de metri. Se risipi in sus navalnic si apoi se pravali intr-o pacla dusa de vant. Alta tramba, apoi alta, apoi o spuma alba, imbelsugata, care forma o dara indreptata spre tarm, subtiata pe masura ce se apropia.

Cei doi roboti urmarira scena amuzati, iar imobilitatea absoluta a jupiterienilor arata ca si ei o urmareau.

ZZ Unu scoase capul la suprafata si isi croi incet drum spre uscat. Dar era urmat de ceva! Un organism urias, care parea sa nu fie alcatuit decat din colti, gheare si tepi. Apoi se vazu ca acesta nu-l urma de buna-voie, ci era tarat spre plaja de ZZ Unu si era cuprins de o oarecare moleseala.

ZZ Unu se apropie foarte timid si incepu sa comunice pe cont propriu. Foarte agitat, lansa un mesaj catre jupiterian:

― Imi pare foarte rau ca s-a intamplat asa, dar creatura asta m-a atacat. Eu faceam doar insemnari referitoare la ea. Sper ca nu e o fiinta valoroasa.

Nu i se raspunse imediat, deoarece, la prima aparitie a monstrului, jupiterienii rupsera randurile frenetic. Randurile se formara din nou, incet si, cand o observatie atenta dovedi ca intr-adevar creatura era moarta, se restabili ordinea. Cativa din cei mai curajosi impungeau corpul plini de curiozitate.

ZZ Trei zise abatut:

― Sper ca-l veti ierta pe prietenul nostru. Cateodata este neindemanatic. Nu avem absolut nici o intentie sa facem rau vreunei fiinte jupiteriene.

― M-a atacat, explica Unu. M-a muscat fara sa-l provoc. Uite! Si arata un colt lung de saizeci de centimetri, care se termina cu o crapatura zimtata:

― Si l-a rupt in umarul meu si aproape ca m-a zgariat. L-am plesnit numai putin cu palma, ca sa-l gonesc ― si a murit. Imi pare rau!

In sfarsit, vorbi si jupiterianul, iar clinchetul lui codificat era mai degraba o bolboroseala:

― E o fiinta salbatica, rar se gaseste atat de aproape de tarm, dar lacul e adanc acolo.

Trei spuse, inca ingrijorat:

― Daca o folositi pentru hrana, am fi foarte bucurosi

― Nu. Putem face rost de mancare pentru noi fara ajutorul paraz fara ajutorul altora. Mancati-o voi.

Auzind asa, ZZ Unu salta creatura si o tari inapoi in lac, miscand usor un brat. Trei spuse nepasator:

― Multumim pentru oferta amabila, dar n-avem nevoie de hrana. Bineinteles ca noi nu mancam.

Escortati de vreo doua sute de jupiterieni inarmati, robotii coborara printr-o serie de rampe in orasul subteran. Daca la suprafata orasul parea mic si nesemnificativ, dedesubt parea un adevarat megalopolis.

Fura urcati in masini de teren teleghidate ― pentru ca nici un jupiterian cinstit si care se respecta nu si-ar fi periclitat superioritatea urcandu-se in aceeasi masina cu un parazit ― si purtati cu o viteza inspaimantatoare spre centrul orasului. Vazura destul ca sa-si dea seama ca orasul se intindea pe cincizeci de mile, de la un capat la celalalt, si ca patrundea cel putin opt mile in scoarta lui Jupiter.

ZZ Doi nu paru prea vesel cand spuse:

― Daca asta e o mostra a civilizatiei jupiteriene, raportul pe care-l vom duce inapoi stapanilor oameni nu va fi imbucurator. La urma urmei, am aterizat la intamplare pe suprafata intinsa a lui Jupiter, cu o sansa la o mie de a nimeri langa un oras cu densitate mare de locuitori. Asa cum spune expertul in coduri, asta trebuie sa fie doar un orasel.

― Zece milioane de jupiterieni, zise Trei distrat. Populatia totala trebuie sa fie de trilioane, ceea ce e mult, foarte mult, chiar si pentru Jupiter. Probabil ca au o civilizatie complet urbana, ceea ce inseamna ca dezvoltarea lor stiintifica trebuie sa fie extraordinara. Daca au campuri de forta

Trei nu avea gat deoarece, de dragul rezistentei, capetele modelelor ZZ erau pironite bine de trunchi, avand delicatele creiere pozitronice protejate de trei straturi separate din aliaj de iridiu, groase de doi centimetri si jumatate. Dar, daca ar fi avut gat, ar fi dat din cap cu tristete.

Acum se oprisera intr-o zona mai libera. Pretutindeni in jurul lor se vedeau bulevarde si cladiri intesate de jupiterieni, la fel de curiosi cum ar fi fost orice multime de pe Pamant in imprejurari asemanatoare.

Expertul in coduri se apropie:

― Pentru mine a venit timpul sa ma retrag pana la urmatoarea perioada de activitate. Am mers pana acolo incat sa va asiguram cazarea, cu un mare dezavantaj pentru noi, pentru ca va trebui bineinteles, sa daramam cladirea si sa o reconstruim dupa aceea. Totusi, veti avea voie sa dormiti o perioada.

ZZ Trei dadu dintr-o mana in semn de dezaprobare si comunica:

― Va multumim, dar nu trebuie sa va deranjati. Nu ne suparam daca ramanem chiar aici. Daca dumneavoastra doriti sa dormiti si sa va odihniti, va rugam s-o faceti, neaparat. Noi va vom astepta. In ceea ce ne priveste, zise nepasator, noi nu dormim.

Jupiterianul nu spuse nimic, desi, daca ar fi avut fata, expresia intiparita pe aceasta ar fi fost interesanta. Pleca, iar robotii ramasera in masina, cu trupe de jupiterieni bine inarmati, care se schimbau des, inconjurandu-i ca niste paznici.

Au trecut ore pana ce randurile acestor paznici s-au rupt, pentru a-i permite expertului in coduri sa revina. Impreuna cu el erau alti jupiterieni, pe care-i prezenta:

― Cu mine sunt doi oficiali din guvernul central, care au consimtit cu bunavointa sa va vorbeasca.

Evident ca unul din oficiali stia codul, intrucat clinchetul il intrerupse taios pe expertul de coduri. El se adresa robotilor:

― Parazitilor! Inaltati-va din masina de teren, astfel incat sa va putem vedea.

Robotii erau foarte doritori sa se conformeze, astfel incat, in timp ce Trei si Doi au sarit pe partea dreapta a masinii, ZZ Unu s-a aruncat prin stanga. Cuvantul 'prin' este folosit dupa o matura chibzuinta, deoarece, pentru ca el a uitat sa manevreze mecanismul care lasa in jos o sectiune laterala, astfel incat sa poata iesi, smulse acea parte, plus doua roti si o osie. Masina se prabusi, iar ZZ Unu ramase sa priveasca la resturi intr-o tacere jenanta.

In cele din urma, el clincani cu blandete:

― Imi pare foarte rau. Sper ca nu era o masina scumpa.

ZZ Doi adauga impaciuitor:

― Prietenul nostru este adesea neindemanatic. Va rog sa-l iertati.

Apoi ZZ Trei incerca, fara tragere de inima, sa faca masina la loc.

ZZ Unu facu inca un efort sa-si ceara scuze:

― Materialul masinii era cam subtire. Vedeti?

Ridica in ambele maini o foaie de material plastic de duritatea metalului, de un metru patrat si groasa de vreo sapte centimetri si apasa putin. Foaia plesni imediat in doua.

― Trebuia sa-mi fi dat seama, recunoscu el.

Oficialul din guvernul jupiterian spuse, ceva mai putin taios:

― Masina ar fi trebuit distrusa oricum, dupa ce a fost spurcata de prezenta voastra.

Facu o pauza, apoi zise:

― Creaturilor! Noua, jupiterienilor, ne lipseste curiozitatea ordinara fata de animalele inferioare, dar savantii nostri cauta sa cerceteze realitatea.

― Gand la gand, raspunse Trei voios. La fel ca noi.

Jupiterianul nu-l baga in seama:

― Dupa cate s-ar parea, va lipseste organul de simt pentru substanta. Cum se face de sunteti constienti de obiectele de la distanta?

Trei deveni atent:

― Vrei sa spui ca poporul vostru este direct sensibil la substanta?

― Nu sunt aici pentru a raspunde la intrebarile voastre ― intrebarile voastre nerusinate ― referitoare la noi.

― Atunci inteleg ca obiectele cu o masa specifica scazuta sunt transparente pentru voi, chiar in absenta radiatiei.

Se intoarse spre Doi:

― Asa vad ei. Atmosfera lor este pentru ei la fel de transparenta ca aerul.

Clinchetul jupiterianului reincepu:

― Intai sa raspunzi la prima mea intrebare, sau rabdarea mea se va sfarsi si voi ordona sa fii distrus.

Trei spuse imediat:

― Noi suntem energosenzitivi, jupiterianule. Ne putem autoregla pentru toata scala electromagnetica dupa dorinta. In clipa de fata, vederea la distanta mare pe care o avem se datoreaza radiatiei de unde radio pe care o emitem noi insine, iar de aproape vedem cu ajutorul

Se opri si ii spuse lui Doi:

― Nu exista cuvant de cod pentru radiatia gama, nu-i asa?

― Dupa cate stiu eu, nu, raspunse Doi.

Trei continua catre jupiterian:

― De aproape vedem cu ajutorul altei radiatii, pentru care nu exista cuvant de cod.

― Din ce este alcatuit corpul vostru? intreba jupiteriana.

Doi sopti:

― Probabil ca intreaba asta pentru ca sensibilitatea lui la substanta nu poate patrunde dincolo de pielea noastra. Stii tu, densitatea crescuta. Chiar trebuie sa-i spunem?

Trei raspunse nesigur:

― Stapanii nostri oameni nu ne-au spus ca ar trebui sa tinem ceva anume secret.

In limbajul de cod radio el spuse jupiterianului:

― Suntem mai ales din iridiu. In rest, cupru, staniu, putin beriliu si un numar mic de alte substante.

Jupiterienii se dadura inapoi si, din cauza crisparii nelamurite a diferitelor parti din corpurile lor absolut de nedescris, faceau impresia ca discuta agitat, desi nu scoteau nici un sunet.

Apoi oficialul reveni:

― Fiinte de pe Ganymede! S-a hotarat sa vi se arate cateva fabrici de-ale noastre, ca sa va putem prezenta o foarte mica parte a maretelor noastre realizari. Apoi va vom da voie sa va intoarceti, ca sa puteti raspandi disperarea printre ceilalti paraz celelalte fiinte din lumea indepartata.

Trei ii spuse lui Doi:

― Fii atent la psihologia lor. Trebuie sa-si trambiteze acasa superioritatea. Oricum, salveaza aparentele.

Apoi spuse, in codul radio:

― Va multumim pentru inlesnire.

Dar salvarea aparentelor dadea roade, dupa cum si-au dat seama robotii, in curand. Demonstratia deveni o excursie, iar excursia o Mare Expozitie. Jupiterienii prezentau totul, explicau totul, raspundeau plini de zel la toate intrebarile, iar ZZ Unu facu sute de insemnari menite sa provoace disperarea.

Potentialul de lupta al acestui singur oras, asa-zis fara importanta, era de cateva ori mai mare decat cel al intregii planete Ganymede. Inca zece orase din astea ar coplesi intregul Imperiu Terestru.

Totusi, inca zece orase la fel n-ar fi decat o farama din puterea pe care o putea exercita intreaga planeta Jupiter.

Trei se intoarse, pentru ca Unu il inghiontea:

― Ce e?

ZZ Unu spuse cu seriozitate:

― Daca au campuri de forta, stapanii oameni sunt pierduti, nu-i asa?

― Ma tem ca da. De ce intrebi?

― Pentru ca jupiterienii nu ne arata aripa care trebuie, din aceasta fabrica. Poate ca aici se realizeaza campurile de forta. Daca ar fi asa, ar dori sa tina asta secret. Mai bine am afla. Stii tu, e partea importanta.

Trei il privi pe Unu cu tristete:

― Poate ca ai dreptate. Nu trebuie sa neglijam nimic.

Acum se aflau intr-o moara uriasa de otel, privind cum grinzi de trei mii de metri, din aliaj de siliciu si otel, rezistent la amoniac, erau debitate cate douazeci pe secunda. Trei intreba incet:

― Ce cuprinde aripa aceea?

Oficialul din guvern se interesa la cei raspunzatori din fabrica si explica:

― Aceea este sectia de temperatura ridicata. Anumite procese necesita temperaturi inalte pe care fiintele vii nu le pot suporta, iar la aceste temperaturi trebuie lucrat indirect.

Ii conduse spre un compartiment din care se simtea radiind caldura si arata o zona mica, rotunda, din material transparent. Era o zona dintr-un sir de acest fel, prin care, in atmosfera densa ca o supa, iesea lumina rosie si difuza de la forjele incandescente.

ZZ Unu il fixa cu neincredere pe jupiterian si clincani:

― Am putea intra sa ne uitam? Ma intereseaza foarte mult.

Trei spuse:

― Te porti ca un copil, Unu. Ei ne spun adevarul. Ei bine, adulmeca, daca altfel nu poti. Dar nu sta prea mult; trebuie sa mergem.

Jupiterianul spuse:

― Nu sunteti constienti de caldura de care e vorba. Veti muri.

― O, nu, explica Unu nepasator. Caldura nu ne deranjeaza.

Avu loc o consfatuire jupiteriana si apoi o scena de zapaceala, deoarece viata fabricii era tulburata de acest caz neprevazut. Se montara ecrane din material care sa absoarba caldura, apoi se deschise o usa ce nu se mai clintise vreodata in timp ce lucrau forjele. ZZ Unu intra, iar usa se inchise in spatele lui. Oficialii jupiterieni se inghesuira sa priveasca prin zonele transparente.

ZZ Unu merse catre cea mai apropiata forja si o batu usor cu palma la exterior. Pentru ca era prea scund ca sa vada in ea comod, inclina forja pana ce metalul topit se scurse pe buza containerului. Se uita la el curios, apoi isi cufunda mana inauntru, ca sa-i incerce consistenta. Dupa aceea isi scoase mana, scutura cateva din picaturile de metal incandescent si restul il sterse de una din cele sase coapse ale lui. Merse incet pe langa sirul de forje, apoi isi manifesta dorinta de a iesi.

Cand iesi pe usa, jupiterienii se retrasera la distanta mare si turnara pe el un suvoi de amoniac. Acesta tiui, fierse si fumega pana ce Unu avu din nou o temperatura suportabila.

ZZ Unu nu baga in seama dusul de amoniac si spuse:

― Ne spun adevarul. Nu sunt campuri de forta.

― Vezi incepu Trei, insa Unu il intrerupse nerabdator:

― Dar n-are rost sa intarziem. Stapanii oameni ne-au dat instructiuni sa aflam totul si asta este.

Se intoarse catre jupiterian si clincani fara urma de ezitare:

― Asculta, stiinta jupiteriana a realizat campuri de forta?

Grosolania era, desigur, una din urmarile firesti ale faptului ca Unu avea energii mentale mai putin dezvoltate. Doi si Trei stiau asta, asa ca se abtinura sa-si exprime dezaprobarea fata de aceasta observatie.

Oficialul jupiterian isi destinse incet tinuta ciudat de teapana, care daduse cumva impresia ca el se holba prosteste la mana lui Unu ― cea pe care acesta o cufundase in metalul topit. Spuse incet:

― Campuri de forta? Deci acesta este lucrul care va intereseaza cel mai mult?

― Da, spuse Unu cu putere.

Dintr-o data, se observa o crestere vizibila a increderii jupiterienilor, intrucat clinchetul deveni mai taios:

― Atunci veniti, parazitilor!

La care Trei ii spuse lui Doi:

― Iar suntem paraziti, observ de parca ne-ar astepta o veste proasta.

Iar Doi aproba, mohorat.

Acum fura dusi chiar la capatul orasului ― in partea care pe Pamant s-ar fi numit suburbie ― in una dintr-o serie de cladiri apropiate, care amintea vag de o universitate de pe Pamant.

Oricum n-au fost explicatii si nimeni nu le-a cerut. Oficialul jupiterian ii conduse repede, iar robotii il urmau cu convingerea nestramutata ca era pe cale sa se intample cel mai rau lucru.

ZZ Unu a fost cel care s-a oprit in fata unei portiuni de perete descoperita, dupa ce ceilalti trecusera inainte.

― Ce e asta? vru el sa stie.

Camera era prevazuta cu banci inguste si scunde, de-a lungul carora jupiterienii manevrau siruri de dispozitive ciudate, intre care se distingeau electromagneti puternici, lungi cam de trei centimetri.

― Ce-i asta? intreba din nou Unu.

Jupiterianul se intoarse si i se simti nerabdarea:

― Este un laborator biologic pentru studenti. Aici nu-i nimic interesant pentru voi.

― Dar ei ce fac?

― Studiaza viata la microscop. N-ati mai vazut niciodata un microscop?

Trei il intrerupse, explicand:

― A vazut, dar nu de felul asta. Microscoapele noastre sunt destinate pentru organe energosenzitive si functioneaza prin refractia energiei radiante. Este clar ca microscoapele voastre functioneaza pe baza dilatarii de masa. Destul de ingenios.

ZZ Unu spuse:

― As putea cerceta cateva din specimenele voastre?

― La ce bun? Nu puteti folosi microscoapele noastre din cauza limitelor voastre senzoriale si vom fi siliti sa aruncam probele, pentru ca va apropiati degeaba.

― Dar n-am nevoie de microscop, explica Unu surprins. Eu ma pot autoregla cu usurinta pentru vederea microscopica.

Pasi spre cea mai apropiata banca, in timp ce studentii din incapere se inghesuira in colt, incercand sa evite pangarirea. ZZ Unu trase de-o parte un microscop si cerceta lamela cu grija. Se trase inapoi, buimacit, apoi lua alta a treia a patra.

Veni inapoi si i se adresa jupiterianului:

― Acelea trebuie sa fie vii, nu-i asa? Vreau sa spun, acei viermisori.

― Desigur, spuse jupiterianul.

― Ciudat ― cand ma uit la ei, mor!

Trei scoase o exclamatie taioasa si le spuse celor doi insotitori ai sai:

― Am uitat de radiatiile noastre gama. Hai sa iesim de aici, Unu, altfel vom ucide orice farama de viata microscopica din camera asta.

Se intoarse catre jupiterian:

― Mi-e teama ca prezenta noastra este fatala pentru forme mai plapande de viata. Mai bine am pleca. Sper ca probele nu sunt prea greu de inlocuit. Si intre timp ar fi mai bine sa nu stati prea aproape de noi, pentru ca radiatia noastra v-ar putea influenta in rau. Pana acum va simtiti bine, da? intreba el.

Jupiterianul ii conduse mai departe intr-o tacere plina de mandrie, dar se putea observa ca dublase distanta pe care o mentinuse pana atunci intre el si ei.

Nimeni n-a mai vorbit, pana cand robotii au ajuns intr-o incapere intinsa. Chiar in mijlocul ei stateau in aer, fara sa fie sprijinite ― sau mai degraba sprijinite de ceva invizibil ― lingouri uriase de metal, in ciuda fortei puternice de gravitatie de pe Jupiter.

Jupiterianul clincani:

― Iata si campul vostru de forta in ultima forma, asa cum a fost perfectionat de curand. In acest balon este vid, astfel incat sustine intreaga greutate a atmosferei noastre plus o cantitate de metal egala cu doua nave spatiale mari. Ce spuneti de asta?

― Ca acum puteti calatori in spatiu, zise Trei.

― Absolut. Nici un metal sau material plastic nu au forta de a mentine vidul in atmosfera noastra, dar un camp de forta o are, iar nava noastra spatiala va fi un balon de camp de forta. Anul asta le vom executa cu sutele de mii. Apoi vom navali pe Ganymede, ca sa distrugem asa-zisele inteligente parazite care incearca sa conteste faptul ca noi stapanim universul.

― Fiintele umane de pe Ganymede nu au incercat niciodata ― incepu Trei, usor dojenitor.

― Liniste! suiera jupiterianul. Acum, intoarceti-va si spuneti ce ati vazut. Bietele lor campuri de forta ― cum e cel cu care e prevazuta nava voastra ― nu vor rezista in fata noastra, intrucat cea mai mica nava a noastra va fi de o mie de ori mai mare si mai puternica decat ale voastre.

Trei spuse:

― Atunci nu mai e nimic de facut si ne vom intoarce, cum spuneti, cu informatiile. Daca ne conduceti inapoi la nava, va vom spune 'la revedere'. Dar apropo, doar ca informatie, e ceva ce va scapa. Oamenii de pe Ganymede au, bineinteles, campuri de forta, dar nava noastra nu are asa ceva. N-avem nevoie de el.

Robotul se intoarse si facu semn insotitorilor lui sa-l urmeze. Acestia au tacut o clipa, apoi ZZ Unu bombani, descurajat:

― Ce-ar fi daca am incerca sa distrugem locul asta?

― N-ar servi la nimic, spuse Trei. Ne-ar intrece prin numarul mare. N-are nici un rost. In zece ani terestri, stapanii oameni vor fi terminati. E imposibil sa te ridici contra lui Jupiter. E prea de tot. Atata timp cat jupiterienii erau legati de suprafata, oamenii erau in siguranta. Dar acum, daca au campuri de forta Tot ce putem face e sa ducem vestea. Daca se pregatesc adaposturi, cativa pot supravietui un timp.

Orasul ramasese in urma lor. Erau in camp deschis, langa lac, nava lor era un punct intunecat la orizont, cand deodata vorbi jupiterianul:

― Creaturilor, spuneti ca n-aveti campuri de forta?

Trei raspunse apatic:

― N-avem nevoie de ele.

― Atunci cum rezista nava voastra la vidul din spatiu fara sa explodeze, cu presiunea atmosferica din interior?

Si isi misca o tentacula, aratand in tacere spre atmosfera de pe Jupiter, care ii apasa cu o forta de circa paisprezece milioane de tone pe metru patrat.

― Pai, simplu, explica Trei. Nava noastra nu e etansa. Presiunile, cea de-afara si cea dinauntru, sunt egale.

― Chiar si in spatiu? Vid in nava voastra? Mintiti!

― Va poftesc sa ne inspectati nava. Nu are camp de forta si nu e etansa. Ce-i asa grozav in asta? Noi nu respiram. Ne obtinem energia direct din energie atomica. Prezenta sau absenta presiunii aerului nu prea are importanta pentru noi si ne simtim perfect in vid.

― Dar zero absolut!

― Nu conteaza. Noi ne reglam propria temperatura. Nu ne intereseaza temperaturile exterioare.

Facu o pauza:

― Ei bine, putem ajunge singuri la nava. La revedere. Vom transmite mesajul vostru oamenilor de pe Ganymede ― razboi total!

Dar jupiterianul spuse:

― Asteptati! Ma intorc.

Se intoarse si porni spre oras.

Robotii privira lung, apoi asteptara in tacere.

In mai putin de trei ore, jupiterianul se intoarse, grabit si cu respiratia taiata. Se opri la distanta obisnuita de trei metri fata de roboti, dar incepu sa inainteze putin cate putin, intr-un mod ciudat si umil. Vorbi de-abia cand pielea lui cenusie, ca de cauciuc, aproape ii atinse, apoi se auzi codul radio, supus si plin de respect:

― Onorati domni, am luat legatura cu presedintele guvernului nostru central, care cunoaste acum toate aspectele, si pot sa va asigur ca Jupiter doreste doar pace.

― Poftim? intreba Trei apatic.

Jupiterianul continua grabit:

― Suntem gata sa reluam comunicarea cu Ganymede si va promitem cu draga inima ca nu vom face nici o incercare de a ne aventura in spatiu. Campul nostru de forta va fi folosit doar pe suprafata lui Jupiter.

― Dar incepu Trei.

― Guvernul nostru va fi incantat sa-l intampine pe oricare alt reprezentant pe care onoratii nostri frati oameni de pe Ganymede vor binevoi sa-l trimita. Daca inaltimile voastre vor binevoi acum sa jure pace

O tentacula solzoasa se intinse spre ei, iar Trei, foarte uimit, o stranse. Doi si Unu facura la fel, deoarece alte doua tentacule le erau intinse.

Jupiterianul spuse solemn:

― Deci va fi pace vesnica intre Jupiter si Ganymede.

Nava, perforata ca o sita, era din nou in spatiu. Presiunea si temperatura erau din nou la zero, iar robotii urmarira globul imens, micsorandu-se vazand cu ochii, care era Jupiter.

― Sunt absolut sinceri, zise ZZ Doi, si e foarte placuta aceasta schimbare, dar n-o inteleg.

― Ma gandesc, remarca ZZ Unu, ca jupiterienilor le-a venit mintea la cap exact la timp si ca si-au dat seama ce daunatoare e ideea de a face rau stapanilor oameni. E firesc.

ZZ Trei suspina si zise:

― Uite, e doar o problema de psihologie. Acesti jupiterieni aveau un complex de superioritate gros de o mila si, pentru ca nu ne-au putut distruge, au fost siliti sa salveze aparentele. Toate manifestarile lor, toate explicatiile au fost doar laudarosenie, menita sa ne impresioneze pana la umilinta in fata puterii si superioritatii lor.

― Inteleg asta, intrerupse Doi, dar

Trei continua:

― Dar a iesit pe dos. Din tot ceea ce au facut si-au dat seama ca noi suntem mai puternici, ca nu ne-am inecat, n-am mancat si n-am dormit, ca metalul topit nu ne-a vatamat. Chiar prezenta noastra era fatala pentru viata pe Jupiter. Ultimul lor atu era campul de forta. Si cand si-au dat seama ca noi n-avem nevoie deloc de el si ca putem trai in vid, la zero absolut, au capitulat.

Facu o pauza si adauga, filozofic:

― Cand un complex de superioritate de felul asta capituleaza, capituleaza de tot.

Ceilalti doi apreciara asta, apoi Doi spuse:

― Dar tot n-are nici o noima. De ce le-ar pasa ce stim si ce nu stim sa facem? Suntem doar roboti. Nu noi suntem cei cu care ei trebuie sa lupte.

― Tocmai asta e, Doi, zise Trei incet. De-abia dupa ce am plecat de pe Jupiter mi-am dat seama. Stii ca din nebagare de seama, fara nici o intentie, am uitat sa le spunem ca suntem doar roboti?

― Nici nu ne-au intrebat, spuse Unu.

― Exact. Asa ca ei au crezut ca suntem fiinte omenesti si ca toate celelalte fiinte omenesti sunt la fel ca noi!

Privi inca o data spre Jupiter, ganditor:

― Nu-i de mirare ca s-au hotarat sa capituleze!