Timpul Neamului Romanesc - roman

DESPRE TIMPUL SI MISTICA NEAMULUI unde Adrian Botez va vadi ca adevaratul taran e cel care nu tradeaza mistica pamantului, iar adevaratul intelectual e cel care nu tradeaza mistica spiritualitatii neamului - pentru a imbogati spiritualitatea umanitatii

Timpul Neamului Romanesc nu se masoara cu grabele apocaliptice (asa cum il masoara neamurile vestice): el, Timpul Neamului Romanesc, se masoara cu Soarele si Luna, cu ochiul clipire, cu sufletul. Se masoara cu multumire si impacare sufleteasca - sau cu nemultumirea si zbuciumul (nu unul nauc, ci unul adanc sufletesc).

Inca se masoara cu roada pantecului si cu roada pamantului. Inca se masoara pe tampla usii: cat a crescut, in raport cu lemnul cosmic, in raport cu intrarile si iesirile vietii din lume (dupa porunca divina) - copilul omului. Serviciile la oras, navetele pentru o foarte vaga slujba, goana dupa castig mai mare (necumpanit cu masura Dreptei Fiinte a sufletului) - au frant Copacul Crucii din inima oamenilor, le-au stins, ca de furtuna, icoanele - au intors pe dos, au naucit spiritele oamenilor.

Romanul are un ceas interior (infinit mai precis decat masinariile lumii), un ceas fara fierul demonic si fara rotite: e ceasul anotimpurilor, ceasul luminii si intunericului, al cocosilor, al Soarelui si al Lunii - ceasuri subordonate scopului rodului, al implinirii misiunii de viata si de iluminare, de pe pamantul tot mai aburit de toate intunecarile si intunecimile. Si nu se grabeste romanul nici la rod, nu siluieste pana la artificializare timpul rodului; rodul va iesi din contemplare si din dreapta chibzuinta. Daca nu in roata aceasta a anului - atunci in cealalta roata. Daca nu in roata de aici - atunci in roata de dincolo, roata cea sfanta. Roata este sfanta - nu capriciul, sub chip de vointa falsa al omului. Omul care apartine spiritului stramosilor (caci, in definitiv, aceasta e perceptia noastra, in legatura cu spiritul neamului), are pipairea tuturor lumilor (posibile si imposibile) la care, prin gratie, l-a facut si-l face partas (daca respecta regulile spirituale) Dumnezeu.

Este un timp de trait, un timp de nuntit, un timp de rodit - si, fireste, un timp de murit. Toate la timpul lor. Minunat si extrem de exact (prin inexactitatea lui, ca o boare mistica, divina) acest adevar. Cata grija, serioasa si treaza, pune Romanul (acest ”primitiv”, tatal inteleptilor lumii) in drumul vietii catre moarte: nu uita nimic din ceea ce trebuie trait - pentru a nu scapa nici un amanunt al modului cum trebuie murit. Doar impacand toate grijile - a fi sigur de implinirea rostului, a misiunii sale pe pamant. Lasati diavolului ”productivitatea” muncii, ca asasinare multipla; crima asupra ritmului cosmic al omului, siluire a diverselor forme materiale (care sunt distruse disproportionat, fata de capacitatea lor naturala de autosacrificiu, in vederea rostului divin, (deci a re-spiritualizarii lor, progresive, prin datul lor interior), unilateralizare si saracie demonica a plinatatii si eternitatii rostului: totul se misca (de fapt, este miscat, prin consimtirea noastra complice, prin indiferenta noastra spirituala - de catre fortele ahrimanice) spre falsa si demonica tinta a profitului-ban.

Taranul s-a miscat - si trebuie lasat iar sa se miste - spre telul polar: viata-moarte - din conjugarea misticelor demersuri pentru viata si pentru moarte, rasarind, ca un fruct de aur, rostul omului pe pamant. Iar din unirea mistica a Rosturilor Neamurilor - se naste Fat-Frumosul: rostul omului pe pamant. Lasati taranii sa fie - si, apoi, sa fie iar ce-au fost: fii ai Pamantului, de care sa asculte ca de singura lor mama buna. De fapt, pe mama noastra buna, a tuturor - a noastra mama, pe care, in fiecare zi, o otravim cu perversitatea noastra - o sugrumam, cu egoismul si indiferenta noastra rece, satanica. Lasati taranii sa intarzie, cat mai mult: ei intarziind pe la icoanele sfinte ale Pamantului, cu rugaciunile rostului, ne vor salva si pe noi, ratacitii in labirintul grabei satanice - graba de nerost. De disperare si orbire. Taranii sunt ochii lui Dumnezeu pe pamant. Striviti acesti ochi - si, apoi toata miscarea voastra in lume va fi doar zvarcolire oarba, in trup de Satana si cu rost de Satana: vom distruge, in zvarcolirea oarba, tot ce-i in noi acum inca bun - si tot ce ar trebui sa fie in noi, prin reinglobarea cosmica - atunci, la Judecata divina. Nu mai huliti, orbilor, incetineala aceasta ritualica (incetineala-ritual), incetineala-cautare, metodica si inteleapta, a caii de reunire cu Dumnezeu. Sanctionati, mai curand si cu folos, nechibzuinta si graba sinucigasa (ucigase de seninatate a Cerului) - prin care, intelegeti o data, va predati neconditionat, Satanei. La Judecata, Sfantul Dumnezeu nu va va intreba cate lucruri ati apucat sa faceti - ci va va intreba ce fel de lucru ati facut. Va va intreba daca ati facut singurul lucru pe care l-a cerut mereu, cu insistenta, de la noi - prin toate semnele, pe care, indracitii de noi, am refuzat, cu superbie, sa le intelegem: daca ati urmat chemarea sufletlui, pe care suflet vi l-a dat drept calauza, spre implinirea acelei unice fapte rotunde, ca rezultanta a tuturor micilor, dar bine indrumatelor, de suflet, gesturi: rostul vostru pe pamant. Nu-I aratati cadavrele grabei bezmetice - aduceti la picioare Pruncului Sfant intelegerea propriei fiinte. Nu furiile descreierate I le veti pune la picioare - ci rasul naiv, surprins si copilaresc, al descoperirii luminii pe care El v-a plantat-o, secret, in strafundul fiintei voastre: sa vada: - vrednici sunteti, au ba, sa gasiti singurul ROST al trimiterii voastre in lume.

Opriti masinile infernale, cu o docilitate suspecta de ele - stingeti focurile demonice, risipiti fumurile otravite - opriti ceasurile Satanei, care masoara cata vreme v-a mai ramas, pana sa-i cadeti prada definitiva. Si apoi, dupa ce ati scapat de ticaitul metalelor rele, dupa ce ati scapat de ticaitul vorbelor rele, ale agentilor Satanei (care imbraca, perfid, chip de oameni-afise, de savanti scriitori) - ascultati-va bataia, navalnica spre stele, a inimii, romantismul. Dar romantismul acesta este sublimul realism divin. Apoi, incet, ca atunci cand luati, fara nici o pripeala, Sfanta Impartasanie: deschideti ochii. Veti vedea, in sfarsit, lumina. Lumina este timpul adevarat, iar inima este potirul in care v-a dat Dumnezeu, spre pastrare tainica si rodnica, timpul-lumina: desteptarea sufletului nostru. Invierea! Neam al Omului, desteapta-te in timpul adevarat! Invie! Lazare, vino afara! Uita, ca pe aratarea de noapte a Satanei - timpul fals, al nechibzuitelor grabe de a te uita pe tine si de a-L uita pe Dumnezeu. * Timp de mii de ani a existat constiinta apartenentei la neam (o mistica a sangelui tribal - mistica prin care inima si mintea se supuneau aceleiasi credinte si aceleiasi limbi - aceste forte fiind inglobate, in mod organic, intr-o comunitate de semne). Apoi, pe masura ce semnele credintei isi pierdeau semnificatia, adica spiritul pierdea aderenta la interiorul formelor (si gestul ramane gest, fara sa antreneze cosmicul, lipsindu-l pe om de fiinta sa dumnezeiasca ) - a ramas, totusi, instinctul de apartenenta la mosie, adica la o mistica a pamantului, ca entitate spirituala imediata - mioapa, in raport cu cosmosul. A ramas instinctul de apartenenta la o limba anume, la o realitate anume (la o Biserica institutionalizata, concretizata de niste date interioare, specifice unui anume perimetru spatial si spiritual, de neinlocuit, pentru fiecare NEAM).

Biserica ortodoxa, spre exemplu, nu este aceeasi, ca atitudine interioara, dar si ca semne exterioare, pentru fiecare neam ce se revendica de la ortodoxie: sunt mari deosebiri spiritual - atitudinale intre ortodoxia romaneasca, cea greceasca si cea slava, vorbind doar de zona europeana. Echilibrul interior al romanului, vesnic situat in mijlocul unei seninatati native - este exteriorizat in bisericute zburatoare, cu forme zvelte, gratioase, aerisite si absolut lipsite de ostentatie (cum lipsit de ostentatie este si gestul crucii, la romani - cumpanit si faurit cu gesturi lente, de obicei) - in violenta opozitie cu trufas-imperialele lacasuri sfinte ale slavilor si cu gesturile lor patimase, largi, ostentative, ale insemnarii crucii. Grecii ortodocsi isi stiu meteahna alunecarii spirituale - si de aceea vor sa se ascunda, sau sa se fereasca, prin biserici ca Meteora si in general, complexul sacral de la Muntele Athos tradeaza o vie neliniste, in legatura cu profunzimile propriului sine - sine care, de atatea ori, i-a tradat, le-a jucat feste, le-a creat renumele de popor viclean si alunecos, instabil. Veninos, cu paranoia si tirania disimulate in credinta. Astazi, tineretul (si nu doar), in Romania (si nu doar.), trece prin cea mai grava criza spirituala posibila: nu mai are nevoi (zice el) de apartenenta la un neam - si aceasta negare este tradusa, in plan profund, prin negarea oricarei mistici pozitive: neaga atat mistica cosmica a sangelui, cat si mistica cuvantului, a pamantului etc. (Bineinteles ca este dirijat, in mod subtil sau mai putin subtil, de catre cercuri internationale, cu sustinere interna - cercuri care, ele insesi, apartin, esential, zonei mistice negativ-distructive). Tineretul (si nu numai.) vorbeste prost, numai cat sa comunice nevoi fiziologice rudimentare de gandire, pentru starnirea unor stari de veselie ori manie (ca surescitari nervoase), de excitatie sexuala etc. Dispare, vertiginos, simtirea (sentimentele pure, intuitia, ca punte spre sacralitate). Acest tineret nu-si da seama ca-l bat toate vanturile, ca-l inglobeaza, in sistemul lor de semne, neamurile “nationalist”-satanice (e vorba de semnele neantului spiritual, semnele antispirituale: insemnele dimensiunii luciferice ale economicului si mercantilismului, auto invadatoare). Nu-si da seama ca imbraca portul altora, vorbeste vorba altora, mananca si bea bautura altora, gandeste si crede ce gandesc si cred altii (si acesti altii nu reprezinta o spiritualitate superioara, ci, dimpotriva, reprezinta antispiritualitatea Satanei: imbracamintea, vorba, mancarea, bautura, asa-zisa ”credinta” a altora - si, clar, o vorba de american - cei mai agresivi antispiritualisti din lume - ei bine, toate acestea poarta semnul de neconfundat al neantului, caci in mod silnic si parodic, tind la o aplatizare, pretinsa ”modernizare” - la o desemantizare grosolana, pretinsa ca solidaritate spiritual-umana etc.). Ca o contrapondere (deocamdata extrem de firava, necoagulata suficient, din pacate) la acest proces de infiltrare a mediului romanesc cu miasme satanice - s-a nascut in Romania miscarea tineretului national-crestin (dupa modelul proto-spiritualitatii legionare, din epoca interbelica). Intorcandu-ne la discutia despre procesul de descompunere spirituala, in cadrul actual, din Romania - trebuie sa constatam cauza: existenta (ca impunere agresiva, dinafara, cu sustinere dinauntrul corupt, mai ales la nivel social-politic, al tarii-natiune) a unui „nationalism” economic materialist, ca antinationalism, ca satanism, negator al diversitatii, in unitate, a lui Dumnezeu: acest pseudo-nationalism satanic (impus prin economicul cel mai grosolan, prin idolatrizarea banului) sufoca nationalismul autentic, spiritual. Pentru a fi nationalist spiritual, pentru a nu te bate toate vanturile altora (vanturi-furtuni, care, de obicei, in acest secol XX, au componente luciferic - ahrimanice), deci, pentru a avea identitate spirituala (care sa determine si o identitate materiala, o forta economica nationala, forta alimentata de elemente sanatoase, conforme cu natura neamului) si a nu fi subjugat de semnele altora - semne incarcate, de obicei, de antinationalism satanizator - trebuie sa faci mari eforturi spirituale. O munca intelectuala pura nu este de ajuns: intelectualii sunt alt fel de ignoranti decat vulgul (in plus, prin intelectualizare excesiva a unor elemente care tin de spiritualitatea divina sau de intuitia inimii, se introduce, in mod foarte periculos, elementul de pervertire, de confuzie interioara, de suficienta si trufie satanica), devenind cosmopoliti, inainte de a-si da seama cine sunt - ce sunt, de fapt, in esenta, in profunzimea lor interioara. E nevoie de intuitia spiritului neamului - si aceasta forta nu se poate dobandi decat printr-o re-initiere in semnificatia de dincolo de semnele lasate goale, in trecut - re-initiere in clocotirile spirituale de dincolo de cuvintele reci, secate de semantica divina - re-initiere in modalitatea existentiala credinta, dincolo de orice formalism. Neam nu se mai numeste multimea care se sterge din palma lui Dumnezeu, ne mai deosebindu-se de celelalte neamuri - dar nu aducand vreo contributie, in cadrul unei solidaritati universal-spirituale - ci pur si simplu, disparand din peisajul multicolor si multiform al lumii. Neam se numesc initiatii (spiritual), si care vor, intr-o masura sau alta, sa se initieze in mistica neamului.

Adica, mai exact, neamul nu mai exista cantitativ, ci strict calitativ. Orgoliul de a fi, de a insemna ceva in fata lui Dumnezeu - orgoliul paradoxal, orgoliul smerit, de a fi implinitorul misiunii - misionarul neamului (orgoliul de a scrie litera neamului tau, in cartea lui Dumnezeu, pentru a putea Dumnezeu sa citeasca lumea creatiei sale, si s-o indrepte, nu s-o piarda, in Apocalipsa) - orgoliul acesta nu-l mai au decat cativa. O esenta umana, o elita spirituala ascunsa. Neam nu mai inseamna prosti, dar multi - ci putini si initiati. Astfel, Cartea lui Dumnezeu, probabil, se clarifica, in registrul mistic. E mai aproape de re-indumnezeire aceasta reducere a neamurilor la pura calitate. Exista o oligarhie antispirituala internationala (si internationalista, ca actiune de influentare) masonica - trebuie sa re-trezeasca la veghe si datorie sacra - oligarhia spirituala nationalista si spiritualista crestina. Oligarhia spirituala nationalista - si turma. Acesta este rezultatul operatiunii mistico-reductioniste, de care am pomenit mai sus. Dar se iveste, imediat, intrebarea: e necesara turma - si de ce? La ce mai sunt bune po***tiile cantitative - cand am avea initiati intru neam - calitativi. Raspunsul aproape ca se impune de la sine: nu poate exista pastor, daca nu exista turma. Da, trebuie sa existe, ca realitate necesara, turma fara (sau aproape lipsita de) ale initiatilor, cat si, implicit ale neamului, ca entitate divina, lasata-incredintata, spre identitate nationala: prin contrast, se vor preciza mai bine coordonatele de fiintare - atat exprimare initiatorilor.

Se va preciza, prin contrast fata de existenta si mentalitatea gregara a neinitiatilor - rostul neamului, misiunea sacra a neamului, ocrotit de Arhanghel (in cazul romanilor: Arhanghelul Mihail). Numai prin mentinerea tensiunii constant acute intre oligarhia spirituala si masa gregara - se va putea indrepta neamul spre Judecata de Apoi, unde va trebui sa dea seama de implinirea rostului sau in lume. Neam nu inseamna pace: inseamna stare de lupta continua, intre ignoranta gregara a maselor in curs de stergere (cu vointa de stergere a identitatii, de renuntare la misiune) si intuitia misionara (vointa initiatilor de a pastra rostul neamului, pentru a nu ne face neamul de ras, la Judecata lui Dumnezeu). Initiatii nu sunt, neaparat, dintr-o tagma anume: nu tarani neaparat (taranul, in adevaratul sens al cuvantului, a disparut, aproape total, printr-o strategie a elementelor ahrimanice, strecurate in sanul natiei noastre), nu intelectualii neaparat. Nu. Sunt cei cu spiritul treaz, cu spirit si orgoliu misionar - in raport cu entitatea metafizica a neamului. Nationalismul, azi, e o revolutie spirituala, cu atat mai profunda, cu cat e mai tacuta, mai inversunata si mai mistica. Cu atat mai profunda, cu cat e o revolutie paradoxala: e o atitudine prin care se redobandesc si pastreaza - nu se schimba inceputurile omului (se readuc, in umanitatea despartita si, prin aceasta, imbogatita: rostul, misiunea) - nu se schimba, in neant, totul. Pana cand va dura razboiul surd intre elita misionara - si turma-popor? Pana cand va fi dezgropat, din spiritul mistic al neamului, in intregime, rostul neamului. Atunci, ca dintr-un potir plin ochi cu mir, se va revarsa de neistovitul Sfant Duh, care va produce revelatia globala. Turma si Elita se vor uni sub acelasi har - si vor pasi intr-o lumina comuna si specifica, lumina rostului neamului, in lumina lui Dumnezeu, la Sfarsitul Lumii, la Judecata Luminilor, pentru a se reface atotinglobatoarea intoarcere in si intru Dumnezeu. Pana atunci, insa, mari nemultumiri, hule, injosiri si razboaie (galagioase sau mut-inversunate) se vor duce in sanul neamurilor cu oligarhii nationaliste. Dar oligarhia spiritual -nationalista nu trebuie sa cedeze, cu nici un pret, in fata turmei - caci cedarea inseamna pierderea rostului mistic al neamului: inseamna, deci, furarea-saracirea, cu buna stiinta, a viziunii-Dumnezeu - inseamna, deci, tradarea fata de Dumnezeu.

Misiunea trebuie indeplinita, fie si cu pretul mortii multor oameni. Caci Misiunea este insasi dumnezeirea. Plata sangeroasa e pentru mantuirea neamului, pentru regasirea lui Dumnezeu. Deci, este necesara la modul absolut. Vor muri oameni din neam, ucisi de oameni-turma, din interiorul neamului! Vor muri oameni dintr-un neam, ucisi de oameni din pseudo-neamuri, infiltrate de spiritul ahrimanic. Misiunea, rostul - au prioritate absoluta, fata de aratarea instabila, pur fizica, a indivizilor - caci moartea pentru ca Dumnezeu sa nu fie tradat, pentru ca Dumnezeu sa fie re-imbogatit cu spiritualitatea neamului - duce, deci, nemijlocit, la nemurire, la mantuire. Misiunea este, deci, supraindividuala, individul initiat trebuie sa accepte ideea autosacrificiului. Madularele lui Hristos sunt neamurile (rosturile mistice ale neamurilor.). Fiecare neam contine o picatura din sangele potirului Graal. Si, pentru aceasta picatura, fiecare neam isi faureste un potir Graal al sau. La judecata neamurilor, toate picaturile de sange se vor recontopi in lumina, toate potirele se vor topi in potirul mantuirii divine. Adevaratul taran e cel care nu tradeaza mistica Pamantului. Adevaratul intelectual e cel care nu tradeaza mistica spiritualitatii neamului - pentru a imbogati spiritualitatea umanitatii. Nu poti imbogati (mistic) decat dinspre centru - spre centru: trebuie sa vii dinspre inima-neam (mistic - pamanteasca) - spre inima-Dumnezeu (mistic - celesta).