Carti
Timpul Neamului Romanesc - roman
DESPRE TIMPUL SI
MISTICA NEAMULUI unde Adrian Botez va vadi ca adevaratul taran e cel care nu
tradeaza mistica pamantului, iar adevaratul intelectual e cel care nu tradeaza
mistica spiritualitatii neamului - pentru a imbogati spiritualitatea umanitatii
Timpul Neamului Romanesc nu se masoara cu grabele apocaliptice (asa cum il
masoara neamurile vestice): el, Timpul Neamului Romanesc, se masoara cu Soarele
si Luna, cu ochiul clipire, cu sufletul. Se masoara cu
multumire si impacare sufleteasca - sau cu nemultumirea si zbuciumul (nu unul
nauc, ci unul adanc sufletesc).
Inca se masoara cu roada pantecului si cu roada pamantului.
Inca se masoara pe tampla usii: cat a crescut, in raport cu lemnul cosmic, in
raport cu intrarile si iesirile vietii din lume (dupa porunca divina) - copilul
omului. Serviciile la oras, navetele pentru o foarte vaga
slujba, goana dupa castig mai mare (necumpanit cu masura Dreptei Fiinte a
sufletului) - au frant Copacul Crucii din inima oamenilor, le-au stins, ca de
furtuna, icoanele - au intors pe dos, au naucit spiritele oamenilor.
Romanul are un ceas interior (infinit mai precis decat masinariile lumii), un
ceas fara fierul demonic si fara rotite: e ceasul anotimpurilor, ceasul luminii
si intunericului, al cocosilor, al Soarelui si al Lunii - ceasuri subordonate
scopului rodului, al implinirii misiunii de viata si de iluminare, de pe pamantul
tot mai aburit de toate intunecarile si intunecimile. Si nu se grabeste romanul
nici la rod, nu siluieste pana la artificializare timpul rodului; rodul va iesi din contemplare si din dreapta chibzuinta. Daca nu in
roata aceasta a anului - atunci in cealalta roata. Daca nu in roata de aici - atunci in roata de dincolo, roata cea sfanta.
Roata este sfanta - nu capriciul, sub chip de vointa
falsa al omului. Omul care apartine spiritului stramosilor (caci, in definitiv,
aceasta e perceptia noastra, in legatura cu spiritul neamului), are pipairea
tuturor lumilor (posibile si imposibile) la care, prin gratie, l-a facut si-l
face partas (daca respecta regulile spirituale) Dumnezeu.
Este un timp de trait, un timp de nuntit, un timp de
rodit - si, fireste, un timp de murit. Toate la timpul lor.
Minunat si extrem de exact (prin inexactitatea lui, ca o boare mistica, divina)
acest adevar. Cata grija, serioasa si treaza, pune Romanul (acest
”primitiv”, tatal inteleptilor lumii) in drumul vietii catre moarte: nu
uita nimic din ceea ce trebuie trait - pentru a nu scapa nici un amanunt al
modului cum trebuie murit. Doar impacand toate grijile - a fi
sigur de implinirea rostului, a misiunii sale pe pamant. Lasati
diavolului ”productivitatea” muncii, ca asasinare multipla; crima asupra
ritmului cosmic al omului, siluire a diverselor forme materiale (care sunt
distruse disproportionat, fata de capacitatea lor naturala de autosacrificiu, in
vederea rostului divin, (deci a re-spiritualizarii lor, progresive, prin datul
lor interior), unilateralizare si saracie demonica a plinatatii si eternitatii
rostului: totul se misca (de fapt, este miscat, prin consimtirea noastra
complice, prin indiferenta noastra spirituala - de catre fortele ahrimanice)
spre falsa si demonica tinta a profitului-ban.
Taranul s-a miscat - si trebuie lasat iar sa se miste
- spre telul polar: viata-moarte - din conjugarea misticelor demersuri pentru
viata si pentru moarte, rasarind, ca un fruct de aur, rostul omului pe pamant.
Iar din unirea mistica a Rosturilor Neamurilor - se naste Fat-Frumosul: rostul
omului pe pamant. Lasati taranii sa fie - si, apoi, sa
fie iar ce-au fost: fii ai Pamantului, de care sa asculte ca de singura lor
mama buna. De fapt, pe mama noastra buna, a tuturor - a
noastra mama, pe care, in fiecare zi, o otravim cu perversitatea noastra - o
sugrumam, cu egoismul si indiferenta noastra rece, satanica. Lasati
taranii sa intarzie, cat mai mult: ei intarziind pe la
icoanele sfinte ale Pamantului, cu rugaciunile rostului, ne vor salva si pe
noi, ratacitii in labirintul grabei satanice - graba de nerost. De disperare si orbire. Taranii sunt ochii
lui Dumnezeu pe pamant. Striviti acesti ochi - si, apoi toata miscarea
voastra in lume va fi doar zvarcolire oarba, in trup
de Satana si cu rost de Satana: vom distruge, in zvarcolirea oarba, tot ce-i in
noi acum inca bun - si tot ce ar trebui sa fie in noi, prin reinglobarea
cosmica - atunci, la Judecata divina. Nu mai huliti, orbilor,
incetineala aceasta ritualica (incetineala-ritual), incetineala-cautare, metodica
si inteleapta, a caii de reunire cu Dumnezeu. Sanctionati, mai curand si
cu folos, nechibzuinta si graba sinucigasa (ucigase de seninatate a Cerului) -
prin care, intelegeti o data, va predati
neconditionat, Satanei. La Judecata, Sfantul Dumnezeu nu va
va intreba cate lucruri ati apucat sa faceti - ci va va intreba ce fel de lucru
ati facut. Va va intreba daca ati facut singurul lucru pe care l-a cerut mereu,
cu insistenta, de la noi - prin toate semnele, pe care, indracitii de noi, am
refuzat, cu superbie, sa le intelegem: daca ati urmat chemarea sufletlui, pe
care suflet vi l-a dat drept calauza, spre implinirea acelei unice fapte
rotunde, ca rezultanta a tuturor micilor, dar bine indrumatelor, de suflet,
gesturi: rostul vostru pe pamant. Nu-I aratati cadavrele
grabei bezmetice - aduceti la picioare Pruncului Sfant intelegerea propriei
fiinte. Nu furiile descreierate I le veti pune la picioare - ci rasul
naiv, surprins si copilaresc, al descoperirii luminii pe care El v-a plantat-o,
secret, in strafundul fiintei voastre: sa vada: -
vrednici sunteti, au ba, sa gasiti singurul ROST al trimiterii voastre in lume.
Opriti masinile infernale, cu o docilitate suspecta de ele - stingeti focurile
demonice, risipiti fumurile otravite - opriti ceasurile Satanei, care masoara cata
vreme v-a mai ramas, pana sa-i cadeti prada definitiva. Si apoi, dupa ce ati scapat de ticaitul metalelor rele, dupa ce ati scapat
de ticaitul vorbelor rele, ale agentilor Satanei (care imbraca, perfid, chip de
oameni-afise, de savanti scriitori) - ascultati-va bataia, navalnica spre
stele, a inimii, romantismul. Dar romantismul acesta este
sublimul realism divin. Apoi, incet, ca atunci cand luati, fara nici o
pripeala, Sfanta Impartasanie: deschideti ochii. Veti vedea, in
sfarsit, lumina. Lumina este timpul adevarat,
iar inima este potirul in care v-a dat Dumnezeu, spre pastrare tainica si
rodnica, timpul-lumina: desteptarea sufletului nostru. Invierea! Neam al
Omului, desteapta-te in timpul adevarat! Invie! Lazare, vino afara! Uita, ca pe
aratarea de noapte a Satanei - timpul fals, al nechibzuitelor grabe de a te uita pe tine si de a-L uita pe Dumnezeu. * Timp de mii de
ani a existat constiinta apartenentei la neam (o
mistica a sangelui tribal - mistica prin care inima si mintea se supuneau
aceleiasi credinte si aceleiasi limbi - aceste forte fiind inglobate, in mod
organic, intr-o comunitate de semne). Apoi, pe masura ce semnele credintei isi
pierdeau semnificatia, adica spiritul pierdea aderenta la interiorul formelor
(si gestul ramane gest, fara sa antreneze cosmicul, lipsindu-l pe om de fiinta
sa dumnezeiasca ) - a ramas, totusi, instinctul de
apartenenta la mosie, adica la o mistica a pamantului, ca entitate spirituala
imediata - mioapa, in raport cu cosmosul. A ramas instinctul
de apartenenta la o limba anume, la o realitate anume (la o Biserica
institutionalizata, concretizata de niste date interioare, specifice unui anume
perimetru spatial si spiritual, de neinlocuit, pentru fiecare NEAM).
Biserica ortodoxa, spre exemplu, nu este aceeasi, ca
atitudine interioara, dar si ca semne exterioare, pentru fiecare neam ce se
revendica de la ortodoxie: sunt mari deosebiri spiritual - atitudinale intre
ortodoxia romaneasca, cea greceasca si cea slava, vorbind doar de zona
europeana. Echilibrul interior al romanului, vesnic situat in mijlocul unei
seninatati native - este exteriorizat in bisericute zburatoare, cu forme
zvelte, gratioase, aerisite si absolut lipsite de ostentatie (cum lipsit de
ostentatie este si gestul crucii, la romani - cumpanit si faurit cu gesturi
lente, de obicei) - in violenta opozitie cu trufas-imperialele lacasuri sfinte
ale slavilor si cu gesturile lor patimase, largi, ostentative, ale insemnarii
crucii. Grecii ortodocsi isi stiu meteahna alunecarii spirituale - si de aceea
vor sa se ascunda, sau sa se fereasca, prin biserici ca Meteora si in general,
complexul sacral de la Muntele Athos tradeaza o vie neliniste, in legatura cu
profunzimile propriului sine - sine care, de atatea ori, i-a tradat, le-a jucat
feste, le-a creat renumele de popor viclean si alunecos, instabil. Veninos, cu paranoia si tirania disimulate in credinta.
Astazi, tineretul (si nu doar), in Romania (si nu doar.), trece prin cea
mai grava criza spirituala posibila: nu mai are nevoi (zice el) de apartenenta
la un neam - si aceasta negare este tradusa, in plan profund, prin negarea
oricarei mistici pozitive: neaga atat mistica cosmica a sangelui, cat si
mistica cuvantului, a pamantului etc. (Bineinteles ca este dirijat, in mod
subtil sau mai putin subtil, de catre cercuri internationale, cu sustinere
interna - cercuri care, ele insesi, apartin, esential, zonei mistice
negativ-distructive). Tineretul (si nu numai.) vorbeste prost, numai cat sa comunice nevoi fiziologice rudimentare de gandire, pentru
starnirea unor stari de veselie ori manie (ca surescitari nervoase), de
excitatie sexuala etc. Dispare, vertiginos, simtirea (sentimentele pure,
intuitia, ca punte spre sacralitate). Acest tineret nu-si da seama ca-l bat
toate vanturile, ca-l inglobeaza, in sistemul lor de semne, neamurile
“nationalist”-satanice (e vorba de semnele neantului spiritual, semnele
antispirituale: insemnele dimensiunii luciferice ale economicului si
mercantilismului, auto invadatoare). Nu-si da seama ca imbraca portul altora,
vorbeste vorba altora, mananca si bea bautura altora, gandeste si crede ce gandesc
si cred altii (si acesti altii nu reprezinta o spiritualitate superioara, ci,
dimpotriva, reprezinta antispiritualitatea Satanei: imbracamintea, vorba, mancarea,
bautura, asa-zisa ”credinta” a altora - si, clar, o vorba de american - cei mai
agresivi antispiritualisti din lume - ei bine, toate acestea poarta semnul de
neconfundat al neantului, caci in mod silnic si parodic, tind la o aplatizare,
pretinsa ”modernizare” - la o desemantizare grosolana, pretinsa ca solidaritate
spiritual-umana etc.). Ca o contrapondere (deocamdata extrem
de firava, necoagulata suficient, din pacate) la acest proces de infiltrare a
mediului romanesc cu miasme satanice - s-a nascut in Romania miscarea tineretului
national-crestin (dupa modelul proto-spiritualitatii legionare, din epoca
interbelica). Intorcandu-ne la discutia despre procesul de descompunere
spirituala, in cadrul actual, din Romania - trebuie sa constatam cauza:
existenta (ca impunere agresiva, dinafara, cu sustinere dinauntrul corupt, mai
ales la nivel social-politic, al tarii-natiune) a unui „nationalism” economic
materialist, ca antinationalism, ca satanism, negator al diversitatii, in
unitate, a lui Dumnezeu: acest pseudo-nationalism satanic (impus prin
economicul cel mai grosolan, prin idolatrizarea banului) sufoca nationalismul
autentic, spiritual. Pentru a fi nationalist spiritual, pentru a nu te bate
toate vanturile altora (vanturi-furtuni, care, de obicei, in acest secol XX, au
componente luciferic - ahrimanice), deci, pentru a avea identitate spirituala
(care sa determine si o identitate materiala, o forta economica nationala,
forta alimentata de elemente sanatoase, conforme cu natura neamului) si a nu fi
subjugat de semnele altora - semne incarcate, de obicei, de antinationalism
satanizator - trebuie sa faci mari eforturi spirituale. O munca intelectuala
pura nu este de ajuns: intelectualii sunt alt fel de ignoranti decat vulgul (in
plus, prin intelectualizare excesiva a unor elemente care tin de
spiritualitatea divina sau de intuitia inimii, se introduce, in mod foarte
periculos, elementul de pervertire, de confuzie interioara, de suficienta si
trufie satanica), devenind cosmopoliti, inainte de a-si da seama cine sunt - ce
sunt, de fapt, in esenta, in profunzimea lor interioara. E nevoie de intuitia
spiritului neamului - si aceasta forta nu se poate dobandi decat printr-o
re-initiere in semnificatia de dincolo de semnele lasate goale, in trecut -
re-initiere in clocotirile spirituale de dincolo de cuvintele reci, secate de
semantica divina - re-initiere in modalitatea existentiala credinta, dincolo de
orice formalism. Neam nu se mai numeste multimea care se sterge din palma lui
Dumnezeu, ne mai deosebindu-se de celelalte neamuri - dar nu aducand vreo
contributie, in cadrul unei solidaritati universal-spirituale - ci pur si
simplu, disparand din peisajul multicolor si multiform al lumii. Neam se numesc
initiatii (spiritual), si care vor, intr-o masura sau alta,
sa se initieze in mistica neamului.
Adica, mai exact, neamul nu mai exista cantitativ, ci strict
calitativ. Orgoliul de a fi, de a insemna ceva in fata lui Dumnezeu -
orgoliul paradoxal, orgoliul smerit, de a fi implinitorul misiunii - misionarul
neamului (orgoliul de a scrie litera neamului tau, in cartea lui Dumnezeu,
pentru a putea Dumnezeu sa citeasca lumea creatiei sale, si s-o indrepte, nu
s-o piarda, in Apocalipsa) - orgoliul acesta nu-l mai au decat cativa. O esenta
umana, o elita spirituala ascunsa. Neam nu mai inseamna
prosti, dar multi - ci putini si initiati. Astfel,
Cartea lui Dumnezeu, probabil, se clarifica, in registrul mistic. E mai aproape de re-indumnezeire aceasta reducere a neamurilor la
pura calitate. Exista o oligarhie antispirituala internationala (si internationalista,
ca actiune de influentare) masonica - trebuie sa
re-trezeasca la veghe si datorie sacra - oligarhia spirituala nationalista si
spiritualista crestina. Oligarhia spirituala nationalista -
si turma. Acesta este rezultatul operatiunii
mistico-reductioniste, de care am pomenit mai sus. Dar se iveste, imediat, intrebarea:
e necesara turma - si de ce? La ce
mai sunt bune po***tiile cantitative - cand am avea initiati intru neam -
calitativi. Raspunsul aproape ca se impune de la sine: nu poate exista pastor,
daca nu exista turma. Da, trebuie sa existe, ca
realitate necesara, turma fara (sau aproape lipsita de) ale initiatilor, cat
si, implicit ale neamului, ca entitate divina, lasata-incredintata, spre
identitate nationala: prin contrast, se vor preciza mai bine coordonatele de
fiintare - atat exprimare initiatorilor.
Se va preciza, prin contrast fata de existenta si
mentalitatea gregara a neinitiatilor - rostul neamului, misiunea sacra a
neamului, ocrotit de Arhanghel (in cazul romanilor: Arhanghelul Mihail). Numai
prin mentinerea tensiunii constant acute intre oligarhia spirituala si masa
gregara - se va putea indrepta neamul spre Judecata de
Apoi, unde va trebui sa dea seama de implinirea rostului sau in lume. Neam nu inseamna
pace: inseamna stare de lupta continua, intre ignoranta gregara a maselor in
curs de stergere (cu vointa de stergere a identitatii,
de renuntare la misiune) si intuitia misionara (vointa initiatilor de a pastra
rostul neamului, pentru a nu ne face neamul de ras, la Judecata lui Dumnezeu).
Initiatii nu sunt, neaparat, dintr-o tagma anume: nu tarani neaparat (taranul, in
adevaratul sens al cuvantului, a disparut, aproape total, printr-o strategie a elementelor ahrimanice, strecurate in sanul natiei
noastre), nu intelectualii neaparat. Nu. Sunt cei cu spiritul treaz, cu spirit si orgoliu misionar - in
raport cu entitatea metafizica a neamului. Nationalismul,
azi, e o revolutie spirituala, cu atat mai profunda, cu cat e mai tacuta, mai inversunata
si mai mistica. Cu atat mai profunda, cu cat e o revolutie paradoxala: e
o atitudine prin care se redobandesc si pastreaza - nu se schimba inceputurile
omului (se readuc, in umanitatea despartita si, prin aceasta, imbogatita:
rostul, misiunea) - nu se schimba, in neant, totul. Pana cand va dura razboiul surd intre elita misionara - si
turma-popor? Pana cand va fi dezgropat, din spiritul
mistic al neamului, in intregime, rostul neamului. Atunci, ca dintr-un potir
plin ochi cu mir, se va revarsa de neistovitul Sfant
Duh, care va produce revelatia globala. Turma si Elita se vor uni sub acelasi
har - si vor pasi intr-o lumina comuna si specifica, lumina rostului neamului, in
lumina lui Dumnezeu, la Sfarsitul Lumii, la Judecata Luminilor, pentru a se
reface atotinglobatoarea intoarcere in si intru Dumnezeu. Pana atunci, insa, mari nemultumiri, hule, injosiri si razboaie (galagioase sau
mut-inversunate) se vor duce in sanul neamurilor cu oligarhii nationaliste. Dar
oligarhia spiritual -nationalista nu trebuie sa
cedeze, cu nici un pret, in fata turmei - caci cedarea inseamna pierderea
rostului mistic al neamului: inseamna, deci, furarea-saracirea, cu buna
stiinta, a viziunii-Dumnezeu - inseamna, deci, tradarea fata de Dumnezeu.
Misiunea trebuie indeplinita, fie si cu pretul mortii multor
oameni. Caci Misiunea este insasi dumnezeirea. Plata sangeroasa e pentru mantuirea neamului, pentru regasirea lui
Dumnezeu. Deci, este necesara la modul absolut.
Vor muri oameni din neam, ucisi de oameni-turma, din interiorul neamului! Vor
muri oameni dintr-un neam, ucisi de oameni din pseudo-neamuri, infiltrate de
spiritul ahrimanic. Misiunea, rostul - au prioritate absoluta, fata de aratarea
instabila, pur fizica, a indivizilor - caci moartea pentru ca Dumnezeu sa nu fie tradat, pentru ca Dumnezeu sa fie re-imbogatit cu
spiritualitatea neamului - duce, deci, nemijlocit, la nemurire, la mantuire.
Misiunea este, deci, supraindividuala, individul
initiat trebuie sa accepte ideea autosacrificiului. Madularele
lui Hristos sunt neamurile (rosturile mistice ale neamurilor.). Fiecare neam contine o picatura din sangele potirului Graal.
Si, pentru aceasta picatura, fiecare neam isi faureste un
potir Graal al sau. La judecata neamurilor, toate picaturile de sange se vor
recontopi in lumina, toate potirele se vor topi in potirul mantuirii divine.
Adevaratul taran e cel care nu tradeaza mistica Pamantului. Adevaratul
intelectual e cel care nu tradeaza mistica spiritualitatii neamului - pentru a imbogati spiritualitatea umanitatii. Nu poti imbogati
(mistic) decat dinspre centru - spre centru: trebuie sa
vii dinspre inima-neam (mistic - pamanteasca) - spre inima-Dumnezeu (mistic -
celesta).
Chapter
4: 'Close encounters'
'El e! El trebuie sa fie! E acelasi parfum! Aceeasi ochi!'
In timp ce Tara alerga ca o nebuna pe coridoare cautand camera baiatului cu
ochii de onix, se gandea la cat de nebunesc era ceea ce tocmai facea: 'Ce
tot fac? De ce alerg in halul asta? As vrea sa ma opresc, insa cu cat vreau mai
mult, cu atat alerg mai repede. As vrea sa ma gandesc la altceva, insa nu-mi
pot scoate din minte acei ochi negrii de onix, care sunt complet diferiti de
ochii verzi de smarald ai blondutului meu Oare de ce mi-a lasat bluza lui?
Ce s-a intamplat seara trecuta? Si pe unde naiba e camera lui?!'
Dupa ce in sfarsit gasi camera lui Chris, intra ca o furtuna pe usa, mai mai sa
o doboare, dar intr-o fractiune de secunda din acea furtuna ramase doar o
adiere usoara de vant
-Umm, scuzen-nu stiam c-cad-daca vrei t-te astept afara
-Ai intrat deja, deci ia loc!
Roscata se indrepta cu pasi inceti spre o canapea din centrul camerei,
inchizand usa dupa ea. Era rosie in obraji, murind pe dinauntru de rusine.
Fusese atat de agitata si de nechibzuita incat uitase sa bata la usa. Cand
aceasta intra pe usa, Chris tocmai se schimba. Tara il gasi numai cu blugii pe
el, iar mai sus de cureaua de la blugi i se puteau observa boxerii negrii. Tara
se aseza pe canapea, uitandu-se cand pe fereastra, cand pe pereti, incercand sa
evite pe cat de mult posibil privelistea pe care i-o oferea Chris. Ea incerca
sa evite sa se uite la el, insa nu prea putea, caci brunetul avea un corp bine
cladit, pe care puteai sa observi si sa deosebesti fiecare muschi in parte.
Tara observa ca ( , ) camera care i se repartizase lui Chris era aceeasi cu a
ei, cu mici deosebiri. Spre deosebire de camera sa, camera brunetului avea
canapeaua asezata in centrul camerei, iar intr-un colt statea aruncat un cuier
vechi, in care statea agatata o punga, probabil a lui Chris. In stanga
canapelei, era o masa care avea pe ea urarile organizatorilor si repartitia pe
coloane. In fata canapelei era un covor albastru, cu imprimeuri rosii, pe care
statea Chris. Tara isi lua privirea de la covor, si se uita la corpul
baiatului, observand mai tarziu ca si acesta se uita la ea, parca asteptand
sa-si ridice privirea si sa se uite in ochii lui. Chris avea o privire de
gheata, iar cu acei ochi negrii de onix, ingheta totul in jurul lui. Privirea
sa inspira frica oricui, chiar si Tarei, insa aceasta se uita in ochii lui de
ceva timp, dar nu cuteza sa spuna ceva, nici un cuvant, nici macar un
sunetSe uitau amandoi in ochii celuilalt, fara sa spuna nimic, pana cand
Chris rupse tacerea:
-Si, deci, de ce ai venit? Sa te dai mare ca ai castigat? spuse acesta pe un
ton glaciar
-Evident ca nu! Eu nu-mi pierd timpul cu asa ceva. Si tu sti prea bine de ce am
venit!
-Daca as sti nu te-as mai fi intrebatii raspunse sarcastic baiatul
-Ba stii! Tu ar trebui sa-ti aduci aminte mai bine decat mine! E bluza ta, nu-i
asa? Tu ai fost seara trecuta in parc, nu?
-Aaa, de asta e vorbaDaca pentru atat ai venit sti unde e usa
-Vroiam doar sa-ti multumesc si sa-ti inapoiez bluza
-Aha, bineLa partea cu multumitul, multumeste-mi dandu-mi tricoul de langa
tine. Cat despre bluza, pastreaz-o, ti-ai castigat-o, in lupta
Tara ii dadu tricoul, si dupaia vru sa plece
-Stai! Vino putin, am sa-ti zic ceva
Roscata se aseza langa baiat, si fiindca orice pozitie ii era incomoda langa
acesta pe covor, se aseza in fund (scuzati dar alta expresie n-am gasit) cu
picioarele intinse. Vru sa-l intrebe ce dorea sa-i zica, insa nu mai apuca sa
faca acest lucru, caci in secunda urmatoare se trezi trantita pe covorul
prafuit de timp, iar brunetul cu ochii negrii de onix era deasupra ei. Fata se
uita uimita la Chris, nu-i venea sa creada ce se intampla. Spre surprinderea
ei, baiatul avea aceeasi privire de gheata, nu schita nici un ranjet, nici un
sentiment, nici macar o intentie de a se da jos de pe ea. Tara avea mainile
libere, insa nu facea nici o miscare spre a se elibera. Pur si simplu nu putea,
se uita in ochii negrii ai baiatului, care o paralizaseraDin pozitia in care
se afla, razele soarelui ii dadeau parului brunetului o usoara tenta de blond,
lucru ce-i amintea Tarei de Alex. Insa nici macar amintirea iubitului ei nu o
facea pe Tara sa reactioneze, dimpotriva aceasta vroia sa-i atinga parul. Vroia
atat de mult acest lucru, era ca o obsesie de moment, asadar roscata intinse
mana spre parul brunetului. Nu apuca sa-l atinga, caci acesta ii prinse mana si
i-o tranti pe covor, ridicand astfel praful care-si gasise locuinta in acesta.
Intre timp baiatul ii prinsese si cealalta mana si i-o trantise pe covor, asa
ca Tara nu mai putea sa se elibereze folosindu-si mainile. In mod normal, s-ar
fi eliberat inainte ca asta sa se intample, insa acum nu avea nici cea mai mica
intentie de a face ceva. Era pur si simplu vrajita de ochii acelui baiat, care
cu o seara inainte o salvase. Se uita la fata lui,la privirea lui, si totul ii
parea ca este cioplit in gheata.Pana si mainile le avea reciTara ajunsese sa
se intrebe daca intr-adevar este om, daca intr-adevar ce curge prin venele sale
este sange,si nu gheata. Se uita incontinuu in ochii lui, avand aceeasi fata
plina de uimire. Deodata observa cum fata brunetului se apropie din ce in ce
mai mult de a sa, cum buzele sale se apropiau din ce in ce mai mult de ale
sale. Dar roscata nu facea nici macar in acest moment ceva spre a se elibera.
Ea se uita cu uimire cum buzele brunetului se apropiau din ce in ce mai mult de
ale sale, in cele din urma prinzandu-ile intr-un sarutInsa chiar si cand
acesta o saruta, Tara nu isi schimba expresia fetei, o fata ce exprima uimirea.
Ii simtea buzele, buze care, spre surprinderea ei, nu erau reci, ci foarte
fierbinti
Insa chiar acele buze au facut-o pe Tara sa se trezeasca la realitate si sa
realizeze ce face, si cine este pe ea. Il inlatura imediat pe Chris, rupand
astfel vraja, insa nu il dadu jos de pe ea. In urmatoare secunda obrazul baiatului
fu lovit de o tornada, adica de palma Tarei. Aceasta il lovise cu toata forta,
iar palma sa se imprimase pe obrazul sau. Spre surprinderea ei, brunetul nu
scoase nici un sunet, ci se intoarse cu fata la ea, ii arunca o privire
fulgeratoare, si, din nou isi apropie buzele de ale Tarei. Se apropia din ce in
ce mai mult, iar inima roscatei batea cu atata putere, incat ai fi crezut ca
vrea sa-i sara din piept si sa se duca in pieptul brunetului, alaturi de inima
saDin nou, Tara se uita numai in ochii baiatului, si din nou, acei ochii o
paralizasera. Tocmai cand Tara se pregatea pentru ce era mai rau (sau ce era
mai bun, dar poate ca inca nu realiza) vazu ca buzele baiatulului nu vroiau
sa o sarute, ci sa- i spuna ceva, acel ceva.
-Nu tu ai castigat, eu te-am lasat sa castigi. De ce? Pentru ca mi-a placut
decolteul tau ii sopti acesta la ureche
Chapter
5: 'Vizita'
Partea 1:
-Nu tu ai castigat, eu te-am lasat sa castigi. De ce? Pentru ca mi-a placut
decolteul tau ii sopti acesta la ureche
-Arrgh, da-te jos de pe mine! tipa roscata inlaturandu-l in sfarsit de pe e.
Dupa asta vru sa plece
-Stai! Bluza mea
-Ai zis ca mi-am castigat-o in lupta, nu? Deci e a mea! i-o reteza scurt
roscata dupa care iesi trantind usa dupa ea.
-Vroiam sa-ti zic sa ai grija de ea, e preferata mea Hmm, Tara Hamilton, cu
siguranta ne vom mai intalni! Si asta se va intampla mai devreme decat crezi.
In timp ce Chris vorbea de unul singur, Tara statea rezemata de usa camerei
acestuia, incarcand sa-si revina din starea in care era. Ii era foarte rau din
cauza efortului depus in cadrul concursului, si dupa tot ce se intamplase cu
Chris, ii era si mai rau. Auzise tot ce brunetul zisese, insa nu prea lua in
seama cuvintele sale. Tot ce vroia era sa ajunga cu bine in camera sa, dar stia
ca era putin probabil sa ajunga de una singura, asa ca cel mai bun lucru pe
care putea sa-l faca era sa stea in continuare rezemata de acea usa, in
speranta ca poate Misa se va ingrijora indeajuns de mult incat va porni in
cautarea ei
Deodata usa se deschise, iar Chris aparu in spatele ei. Roscata se
dezechilibra, si cazu pe spate direct in bratele brunetului. Inca uimita de ce
se intamplase, aceasta privea cum doua maini puternice o straqngeau in brate,
nevrand sa-i dea drumul.
-Deja ti-e dor de mine? spuse baiatul cu un zambet pervers
-Lasa-ma in pace! Da-mi drumul!
-De ce? Doar tu ai venit in bratele mele! Si in plus, nu te-a invatat mamica ca
nu e frumos sa asculti pe la usi? Cred ca cineva trebuie sa-ti dea o lectie
spuse acesta uitandu-se cu interes la gatul roscatei.
-Auch! Ce crezi ca faci?!
-Iti dau o lectiespuse acesta muscand-o si mai tare pana cand sangele dulce
al fetei ii satura pofta de razbunare
-Ahh! Doare! Da-mi drumul odata! se rasti aceasta smucindu-se din bratele baiatului.
Din nefericire pentru Tara, inca era slabita, si imediat ce se elibera din
bratele lui Chris, cazu in genunchi. Baiatul ii sari imediat in ajutor, insa
roscata se ridica singura clatinandu-se si sprijinindu-se de usa.
-Ahh! Lasa-ma odata in pace!
-Esti slabita, Tara, se vede ca ti-e rauLasa-ma sa te ajut!
-Da, mi-e rau! De aceea n-am putut sa plec! De aceea am ramas la usa ta! De
aceea am auzit tot ce ai zis! Multumit?!
-Ha! Crezi ca ti-am lasat semnul ala pe gat doar pentru a-ti da o lectie?!
-Din cate imi amintesc asta ai zis!
-Te inseli amarnic! Semnul ala dovedeste ca imi apartii! Esti a mea! Numai a
mea!
Partea a 2-a:
-Te inseli amarnic! Semnul ala dovedeste ca imi apartii! Esti a mea! Numai a
mea!
-Da, da, viseaza in continuare!
-Nu sti ca si visele se indeplinesc?
-Asta nu se va intampla! Te asigur! spuse fata incercand sa plece. Dar nu se
ridica bine si fu luata pe sus de catre brunet.
-Ce crezi ca faci?!
-Te duc in camera ta! E clar ca nu poti sa mergi singura, asa ca te duc eu!
-In brate?! Sa sti ca nu sunt asa de slaba! Daca tot vrei sa ma duci in camera
mea, sa sti ca puteam sa merg si sprijinindu-ma de tineApropo, ce-am facut
sa merit atatea griji din partea ta???
-In locul tau nu as mai vorbi atata si m-as tine mai bine! Nu as vrea sa
cazi spuse baiatul prefacandu-se ca o lasa sa cada din bratele sale
-Idiotule! Daca ma lasai sa cad, te omoram pe loc! tipa aceasta. Dar brunetul
zambea satisfacator, si in curand roscata intelese de ce.(sau credea ca
intelegeanevermind..) Bratele ei erau dupa gatul baiatului, iar dupa
zambetul acestuia, parea ca obtinuse ce vroia.
'Ok, deci asta era intentia lui. Daca el se joaca cu mine, atunci si eu o
sa fac la fel!'
Intr-o fractiune de secunda fata il saruta pe Chris cu toata pasiunea sa. Baiatul
ramase surprins de gestul acesteia, insa dupa ce buzele lor se despartira, isi
dadu seama de jocul fetei
-Cred ca pana la urma chiar am sangele dulce! Aah, scuze, dar mai aveai putin
sange pe buze, si cum mereu m-am intrebat ce gust are sangele meuVezi ca
aici faci la dreapta!
-
Dupa cinci minute cei doi ajunsera in fata usii camerei Tarei. Intrara si, spre
surprinderea roscatei, in camera era doar Misa. Bruneta fu foarte surprinsa
cand isi vazu prietena in bratele adversarului ei, dar observa muscatura de pe
gatul ei rosiatic, cat si petele de sange de pe gulerul bluzei. Baiatul o lasa
pe Tara pe canapea, dupa care vru sa plece, dar fu oprit de mana fetei (mana
Tarei) care ii tinea strans mana, nevrand sa-i dea drumul.
-Mersipentru ca m-ai adus
-Deasemenea si eu iti multumesc pentru ca mi-ai adus prietena! Sper ca nu a
fost un deranj pentru tine! Nu stiam ca Tarei i s-a facut rau! Scuze pentru
deranj!
-Nu-i nimic! NU-i nimic! NU a fost nici un deranj! In plus, mi-am primit
rasplata deja..spuse baiatul plecand
-Cred ca si noi ar trebui sa plecam! Cat timp ai lipsit tu Laura a primit un
telefon urgent de la mama sa si au trebuit sa plece imediat. Aa da, au venit
sa-ti aduca si premiul intre timp! O diploma si un plic, probabil cu bani.Sunt
in rucsac.
-Haha! Din povestea asta cu presupusa pedeapsa eu am iesit profitabil! Cineva
chiar ma iubesta acolo sus! spuse roscata zambind invingator
-Nu uita ca mai trebuie sa-i ceri scuze lui Mike! O sa mergem chiar maine in
vizita la spital!
-Dar maine e sambata! Si in plus, avem o saptamana intreaga la dispozitie! Doar
am intrat in vacanta intersemestriala! De ce vrei sa mi-o strici chiar de la
inceput?!
-Tara, daca am zis ca mergem maine la spital, mergem maine la spital! In plus,
saptamana asta avem de lucru.Hai sa mergem odata!
-Ce vrei sa spui? Cum adica 'avem de lucru' ?
-Nimic, nimic! O sa afli tu cand ajungem acasa. Asta-seara dorm la tine! Hai
odata!
Partea a 3-a:
-Nimic, nimic! O sa afli tu cand ajungem acasa. Asta-seara dorm la tine! Hai
odata!
Tara nu mai insista pe tema aceasta, caci avea incredere in Misa ca va afla
totul cand vor ajunge acasa. Misa era cea mai buna prietena a sa, nu o mintise
niciodata, asa ca avea incredere in ea. Dar roscata nu se simtea bine
ascunzandu-i fetei tot ce se intamplase intre ea si Chris,faptul ca in urma cu
doua seri lesinase si faptul ca bluza de pe ea era a lui, asa ca ii spuse
brunetei totul cu lux de amanunte. Misa era singurul spirijin pe care il mai
avea, si nu vroia sa o piarda dintr-o prostie. Desi era firesc pt ele sa se
certe mereu din prostii, stiau cand sa se opreasca si sa se impace, deoarece
prietenia lor era unica. Amandoua isi pretuiau prietenia foarte mult, punand-o
mai presus de mandrie, mai presus de minciuni, mai presus de orice! Nici una
nu era dispusa sa renunte la cealalta, deoarece prietenia lor era singurul
lucru care le mai facea sa se trezeasca dis-de-dimineata si sa zambeasca.
Bruneta nu insista pe tema 'Chris' caci o preocupa mai mult starea de
sanatate a prietenei sale, si oricum avea sa o interogheze acasa, dupa ce totul
se va rezolva. Din cate ii povestise aceasta, se putea deduce usor ca tanara nu
avea o alimentatie corecta. Defapt, inca din copilarie aceasta nu manca prea
bine, si intotdeauna antrenandu-se, nu era deloc sanatos pentru ea, niciodata
nu fusese. Fiind ingrijorata pentru ea, Misa ii propuse ca sa mearga sa faca
cumparaturi pentru cina, caci daca oricum ele isi vor gati cina,macar sa
gateasca ceva gustos! (atat parintii Tarei cat si parintii Misei fiind ocupati
cu munca, cele doua fete mancau mai mereu impreuna)
Intrara intr-un supermarket din apropierea casei, si odata cu cumparaturile,
incepura si certurile. Tara nu vroia sa-si piarda timpul cu asemenea lucruri ca
prepararea mancarii si cumparaturi pentru cina, in opinia ei era o totala
pierdere de timp, dar pentru Misa nu! Misa cumpara carne, legume, fructe cat
pentru o luna intreaga, si la fiecare raft se oprea sa vada produsele. Tara
mergea pe langa ea carand caruciorul, care devenea din ce in ce mai plin cu bunatati,
totodata si din ce in ce mai greu. In opinia acesteia( a Tarei ), produsele
fast-food acompaniate de o Coca-Cola erau cele mai bune! Erau gata preparate,
iar timpul alocat unei mese nu era mai mare de 10 minute. Dar cum
'mama' Misa se facea ca nu o aude pe roscata de cate ori ii zicea sa
mearga sa manance undeva in oras, pana si o supa la plic devenea mai mult decat
suficienta
Dupa ca facura turul supermarketului de vreo 3 ori, si dupa ce in carucior nu
mai incapea nimic, Misa incuviinta sa mearga la casa sa plateasca. Vanzatoarea
se uita destul de ciudat la cele doua fete, lucru ce o enerva pe Tara la culme.
-S-a intamplat ceva?! spuse roscata destul de iritata
-Aah, ma scuzati, insa ati cumparat destul de multe! Probabil ca va trimis mama
voastra la cumparaturi pentru cina!
-Mamanoastra?! inganara fetele in cor, abia mai putand vorbi de uimire
-Da! Mi-am dat seama ca sunteti surori de cum a-ti intrat! Cu toate ca aratati
cu totul diferit, se poate observa usor ca sunteti surori. V-ati certat cam la
fiecare lucru pe care l-ati cumparat, insa se observa ca tineti foarte mult una
la cealalta. Sunteti foarte apropiate! Ca doua surori!
-Multumimdar stiti, noi nu suntem surori. Si deasemenea, acestea nu sunt
cumparaturi de cina pe care le-am facut pentru mama mea sau pentru mama ei.
Sunt cumparaturile noastre1 Noi ne gatim sing
|
|
Carti
|
|
|
Referate pe aceeasi tema
|
|
Ramai informat |
Informatia de care ai nevoie Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. |
Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.
|
|
|
|
|