Operatiunea K3 de Gheorghe Sasarman

Se trezi cu un sentiment straniu, ca dupa un cosmar. Ar fi putut jura ca, intr-adevar, visase. Insa ce anume visase, ii era cu neputinta sa-si mai aminteasca. In clipa care desparte somnul de trezie ar mai fi gasit, poate, un capat de fir care sa-l duca, din aproape in aproape, spre abisurile tulburi ale acelei viziuni, dar clipa trecuse fara ca el s-o fi intuit. Ar mai fi zabovit in asternutul framantat, semn de mare zbucium nocturn, sub plapuma care-i mai pastra caldura trupului, dar nu putea sa-si ingaduie asemenea slabiciuni. Se ridica fara graba, arunca o privire spre desteptator - mai erau trei minute pana sa sune - si-i bloca soneria, a carei somatie rastita ar fi fost acum fara sens. Trecu in baie si, ca de obicei, se aseza pe closet, spre a-si deserta basica si colonul. O senzatie incerta, mai putin chiar decat amintirea unui vis tenebros, il urmarea fara voia lui. Era ca un amestec strain, o prezenta suparatoare, de care nu stia cum sa se debaraseze. Percepu deodata un zumzet departat, monoton si persistent, greu de definit. Isi incorda auzul, fara sa-i poata deslusi totusi pricina, sau directia din care venea. Mecanismul ca de ceasornic bine reglat al programului sau zilnic avea totusi capacitatea, verificata de ani de zile in practica, de a elimina micile dereglari, datorate unor evenimente neprevazute. Intra sub dus. Tumultul produs de siroaiele de apa acoperi ciudatul zumzet si, pret de cateva minute, se lasa masat de jetul improscat cu maxima presiune. Se sapuni si se limpezi, apoi se usca, frecandu-si metodic tegumentele cu prosopul. In cele din urma, se posta in fata oglinzii si isi examina critic fata nebarbierita.

Un zgomot ascutit, ca de burghiu care musca in beton, il facu sa tresara. Cine sa fi avut ideea de a-si violenta vecinii, la o ora atat de matinala? Alte sunete, produse fara indoiala prin lovirea furioasa a tevilor de calorifer, ii semnalara prompt ca nu era el singurul deranjat. Manuitorul sfredelului isi continua impasibil actiunea, fara a parea sa se lase impresionat de protestele pe care le starnise, ba chiar sporind treptat intensitatea. Bufnituri vehemente in plansee se adaugara sunetelor propagate prin instalatia de incalzire centrala, lipsite insa si ele de orice succes. Acest dialog al surzilor si nu tocmai, care nu mai contenea, ii acapara pentru o vreme atentia, dar fara a risca sa-l scoata din tipicul toaletei de dimineata. Prevazator cum era, isi pastra intotdeauna o rezerva, caci nimic nu i-ar fi fost mai neplacut decat ca, intrat in criza de timp, sa ajunga sa fie nevoit sa se grabeasca. Se decise, asadar, sa nu mai dea importanta zgomotelor si se concentra asupra barbieritului. Trecu cu grila nichelata a braun-ului sau prin peria tepoasa, cu fire negre, roscate si argintii, care ii impanzise peste noapte barbia. Intensul acompaniament sonor, cu totul neobisnuit pentru aceasta operatie cosmetica si pe care incerca sa-l ignore, ii dadea totusi senzatia curioasa ca ar fi manevrat nu aparatul de ras, ci o masina de tuns gazonul. Isi turna in palma din flaconul cu after shave, isi frictiona bine fata, isi trata apoi axilele cu deodorant si se contempla senin in oglinda, multumit de rezultat.

Revenit in dormitor pentru a-si schimba pijamaua cu hainele de oras, constata ca tocmai de aici parea sa vina, de undeva de sus, suparatorul zgomot, a carui stridenta ajunsese intre timp de nesuportat. Ridica privirea si descoperi uluit ca pe tavan se ivisera cateva fisuri care, in mod vizibil, se tot lateau, cuprinse de o vibratie suspecta. Zugraveala incepu a se desfolia, o bucata de beton cat pumnul, desprinsa din planseu, cazu pe covor, iar din gaura ramasa porni sa se scurga un amestec de pietricele, nisip si praf de ciment. Cu ochii pironiti pe tavan, continua sa se imbrace, inca greu de clintit din tabieturi, dar urmarind cu stupoare cum frezele unei sape de foraj isi faceau, cu un scrasnet sinistru, intrarea triumfala in spatiul lui locativ.

Stapanindu-si expresia fetei si, ceva mai greu, iritarea, urca treptele spre etajul al doilea, decis sa-l depisteze - chiar cu riscul de a se abate de la program - pe autorul nemaipomenitei sfidari. Desi locuia acolo de cativa ani, era pentru prima oara ca se aventura mai sus de palierul sau si isi marturisi in gand ca habar n-avea cine locuia in apartamentul de deasupra. Adevarul era ca nu-si prea cunostea vecinii. Cu exceptia batranei pe jumatate surde de la parter, care-si petrecea cea mai mare parte a zilei stand la fereastra, urmarind cu vadit interes tot ce se intampla pe strada, inregistrand cine si cand intra sau iesea pe poarta, si care mormaia ceva in chip de binete ori de cate ori il vedea intorcandu-se acasa, el ii stia pe locatari doar din vedere, probabil ca nici macar pe toti, fara sa poata spune la ce etaj statea fiecare. De salutat, se salutau rar, mai mult din greseala, si numai cand se vedeau in incinta blocului. Pe strada treceau unii pe langa altii fara a da vreun semn ca s-ar cunoaste, iar in tramvai se tineau la distanta si isi fereau privirile, ca nu cumva sa fie confruntati cu dilema identificarii. Aceasta prefacuta amnezie era doar unul dintre simptomele fobiei proprii marilor urbe, pentru ai carei subiecti refugiul in anonimat nu-i niciodata destul de sigur.

In fata usii mai ezita o clipa, jenandu-se intrucatva sa dea buzna in casa altora, si inca la acea ora, dar imaginea scandaloasa a sapei de foraj penetrandu-i tavanul il facu sa se creada indreptatit de a trece peste regulile bunacuviintei si, cu un gest scurt, apasa pe butonul soneriei. Neprimind nici un raspuns, suna inca o data, mai insistent. Apoi, presupunand ca, din pricina galagiei provocate de cumplita instalatie, taraitul soneriei ar fi fost greu de auzit, batu de mai multe ori cu pumnul in tablia usii. Rezultatul - altul decat cel scontat - nu intarzie sa se arate: usa apartamentului vecin se deschise si o cucoana in capot, cu un batic sub care se ghicea parul pus pe bigudiuri, i se adresa pe un ton iritat:

- Nu mai bate, dom'le, nu vezi ca nu-i nimeni acasa!

Tacu, incurcat. Ce sa si spuna - ca nu putea sa vada prin usa daca e cineva acasa ori ba? Ori, poate, ca refuzul de a deschide nu-i neaparat o dovada de absenta

- Sunt plecati la bai, de vreo zece zile, mai tinu cucoana sa precizeze, inainte de a inchide usa.

Asta era, desigur, cu totul altceva. Parea cu totul improbabil ca agresorul sa fi operat de la acel nivel, de vreme ce locatarii lipseau de acasa de atata vreme. Pus in fata evidentei, se indrepta spre scara, dar nu ca sa coboare, ci ca sa mai urce un etaj, caci o logica elementara il povatuia sa-l caute mai sus pe faptas. Ajuns la etajul al treilea, se ciocni frontal cu un adolescent care, cu ghiozdanul purtat neglijent la subsuoara, se arata foarte grabit sa ajunga undeva - poate chiar la scoala, ceea ce ar fi fost de mirare, in raport cu entuziasmul indeobste redus aratat acestei institutii de catre musteriii ei. Freneticul scolar o zbughi pe trepte in jos, fara a catadicsi sa-si ceara scuze.

Clatina din cap a nerostita dojana si dadu cu ochii de usa la care intentiona sa sune: era inca deschisa, iar de dincolo de prag, dupa ce urmarise speriata scena, o femeie intre doua varste i se adresa umil, ca si cum toata viata ei ar fi fost alcatuita dintr-un lung sir de penitente:

- Iertati-ne, domnule!

- Un moment, ii bloca el intentia de a inchide usa, numai un moment!

Nedumerita, sau mai curand speriata, ca si cum ar fi fost cuprinsa brusc de o anume banuiala, femeia se opri cu mana pe clanta.

- Sper sa nu mi-o luati ca extravaganta, dar v-as cere permisiunea sa arunc o privire in dormitor

- In dormitor! exclama femeia, prada unei crescande agitatii, pe care se straduia s-o ascunda.

- Exact. In dormitor, rosti el apasat.

In vestibul isi facura pe rand aparitia doi baietei, o fetita si, in cele din urma, un barbat preocupat sa-si lege nodul la o cravata nu tocmai noua.

- Ce-i, draga? se interesa acesta. Ce se petrece aici?

Femeia ingana incet, aproape in soapta:

- Domnul zice ca ar vrea sa arunce o privire in dormitor

- In dormitor! exclama barbatul, la randul lui. Dar cine esti dumneata? se interesa el, circumspect. Ai vreo legitimatie ori poate

Un mandat de perchezitie, ar fi vrut sa spuna, dar se opri. Izbutise, in fine, sa-si stranga nodul si isi netezea acum cravata, cu o palma usor crispata.

- Sunt vecinul de la etajul intai.

Apasase din nou pe fiecare cuvant, dand sa se inteleaga ca n-avea de gand sa se lase prostit. Femeia deveni parca si mai palida, iar barbatul remarca fara prea mult entuziasm:

- Deci a ajuns si la intaiul.

- Exact.

Fara alte comentarii, barbatul ii facu semn sa-l insoteasca. Porni dupa el, urmat de intreaga trupa. In mijlocul dormitorului, din tavan pana-n pardoseala, trona o coloana metalica, un cilindru unsuros din otel, angrenat intr-o lenta miscare de rotatie. Prezenta aceea implacabila, rece, incompatibila cu ambianta intima a unei locuinte, il facu sa se infioare. Patul fusese strans cu grija, acoperit cu o cuvertura dantelata, dar usile dulapului erau intredeschise, iar cateva haine stateau insirate pe spatarul unui scaun. Covorul, rulat si impins la perete, lasa la vedere podeaua deteriorata, pe care se mai distingeau urme de moloz. Femeia nu se mai putu stapani si izbucni in plans. Copiii se lipira de poalele ei, cautandu-i parca ocrotirea, ori poate dimpotriva, tocmai din dorinta instinctiva de a o ocroti, si il fixara cu priviri rele pe oaspetele nepoftit.

Jenat, el se retrase spre vestibul, mergand de-a-ndaratelea. Barbatul il conduse si, din prag, inainte de a inchide usa, ii arunca o fraza in doi peri, ca pe un fel de scuza, ridicand totodata din umeri:

- Ce sa facem si noi

Resemnarea acestuia avu darul sa-i sporeasca indignarea. Ca si cum ar fi proiectat propria lui nevoie de ordine asupra intregului univers, se lasa condus de impulsul irezistibil de a pune cu meticulozitate lucrurile la punct. Urca spre ultimul palier aproape in fuga, sarind cate doua trepte deodata si fara sa ia in seama ca toata casa scarii era strabatuta de o trepidatie surda. Ajuns in fata usii, se opri ca sa-si traga suflarea. Cartea de vizita din dreptul soneriei, ornata excesiv, ii facu cunoscut ca acolo locuia un profesor universitar, ceea ce nu se prea potrivea cu portretul-robot al prezumptivului faptas, pe urmele caruia o pornise. Suna, totusi, socotind ca trebuia sa procedeze sistematic, cu metoda, fara a lasa vreo ipoteza neverificata. O voce baritonala ii propuse sa aiba putina rabdare si, intr-adevar, posesorul vocii - un ins rotofei, cu chelie si barbison, costumat intr-un fastuos halat de casa - se arata curand in prag.

- Cu cine am onoarea? se interesa profesorul cu o politete calpa, masurandu-l din cap pana-n picioare.

- Locuiesc la primul etaj.

Fraza scurta, ca o parola, nu avu efectul scontat asupra profesorului, care continua sa-l cerceteze cu privirea, asteptand lamuriri suplimentare. Agasat, ridica tonul:

- Forajul! Coloana de foraj!

- Care coloana?

Referat: Enigma Otiliei de George Calinescu - studiul operei si titlul Referat: Programul “Daciei Literare”. Literatura pasoptista

Simti ca-l cuprinde furia:

- Cum care coloana? Coloana metalica din dormitor! Cea care a perforat planseele, care mi-a gaurit si mie tavanul! Chiar nu stiti despre ce e vorba?

- In dormitor? intreba profesorul, facand o figura uimita. O coloana metalica?

Era prea de tot! Il impinse la o parte, fara prea multe menajamente, pe amfitrion si se precipita spre dormitor, insensibil la protestele vehemente cu care era escortat.

- Asta e violare de domiciliu! Am sa chem politia!

- Ar fi, intr-adevar, o idee excelenta!

Dupa ce trecu ca o vijelie prin camera de zi si dadu de perete usa dormitorului, ramase pironit locului: nici urma de vreo instalatie, nici macar prelungirea acelui cilindru metalic, pe care-l depistase cu un etaj mai jos, nu era de zarit nicaieri. De tavan era prinsa, la locul cu pricina, o plafoniera, iar pardoseala era acoperita cu un impecabil covor persan. Descumpanit, isi roti privirea prin incapere, nestiind ce sa mai creada. In patul dublu conjugal, rezemata neglijent de perne si invelita doar pana-n brau, vazu o tanara drapata intr-o camasa de noapte vaporoasa, care lasa sa i se intrezareasca conturul voluptos al sanilor.

- De ce nu te acoperi ca lumea, scumpa mea, o certa profesorul pe un ton intepat. Nu vezi ca avem o vizita?

- Tocmai ma pregateam sa merg la baie, replica ea ca si cum n-ar fi priceput rostul mustrarii - si, in loc sa-si traga plapuma pana sub barbie, cum era de asteptat, o dadu de tot la o parte, pentru ca mai apoi sa se ridice alene din pat, dezvelindu-si pana sus coapsele trandafirii. Doar stii cat pret pune seful meu pe punctualitate!

O surprinse aruncandu-i, chiar cand trecea pe langa el, o ochiada indrazneata, plina de talcuri ascunse, de promisiuni ispititoare. O urmari ca hipnotizat cum se indrepta spre baie, mladiindu-si trupul sub faldurile stravezii.

- Ei, stimate domn, i se adresa profesorul, fara a parea sa fi luat in seama ochiada, dar cu intentia vadita de a-i abate atentia de la evolutia concupiscenta a scumpei sale partenere de pat. Despre ce coloana de foraj era vorba? Cazul mataluta, mai adauga apoi ironic, imi pare a fi nu atat de competenta politiei, cat a clinicii de psihiatrie!

Descumpanit, derutat, statea inca pe palierul ultimului etaj, ezitand, incercand sa-si ordoneze gandurile. Era absurd, era de neconceput ca o instalatie de foraj, a carei sapa cu role ii perforase lui tavanul si a carei coloana cilindrica era incontestabil prezenta la etajul al treilea, sa se dizolve in neant mai sus numai cu un cat, sa dispara, pur si simplu, fara urma! Ar fi trebuit sa insiste, sa cerceteze punct cu punct si palma cu palma tot spatiul dormitorului. Poate ca profesorul instalase un sistem de oglinzi, realizand cine stie ce efecte optice, o proiectie tridimensionala amagitoare, ca la cinematograful in relief, o imagine virtuala menita sa redea aparenta calma, armonioasa, unui camin desfigurat cu brutalitate. Poate ca purtarea provocatoare a tinerei era si ea menita doar sa creeze o diversiune, spre a-l impiedica sa examineze mai de aproape, cu tot discernamantul, realitatea care se ascundea sub infatisarea desigur trucata a incaperii.

Mai avea oare sens sa-si continue investigatiile, sau era mai curand cazul sa-si vada de treaba, stiind cat pret punea seful lui, si chiar el insusi, pe punctualitate In vreme ce cugeta astfel, nestiind incotro sa-si indrepte atentia, lua act de trepidatia peretilor, rampelor si podestelor, pe care pana atunci o ignorase. Auzi apoi, venind de undeva de sus, un puternic clinchet metalic, ca de tevi rostogolite. Realiza pe data ca pierduse din vedere un aspect important, poate chiar esential: o adevarata instalatie de foraj avea nevoie de o schela de dimensiuni apreciabile, care n-ar fi incaput in nici un caz intre planseele unui bloc de locuinte. Cum putuse, oare, sa fie atat de miop? Cu terasa blocului ar fi trebuit el sa-si inceapa ancheta! Abia acum isi aminti ca, in ultima saptamana, observase in mai multe randuri tevi stivuite in fata intrarii si camioane parcate pe trotuar, ca intalnise uneori in casa scarii, fara sa le dea importanta, oameni in salopeta, incovoiati sub povara unor ciudate piese de otel.

Pe terasa! Cu siguranta ca acolo se afla cheia enigmei! Urca precipitat ultima rampa a scarii si iesi pe terasa. Asa cum banuise, aici se inalta, in toata maretia, o impunatoare turla metalica, ancorata in cele patru vanturi de parapetul din beton care marginea blocul. De un scripete atarna o legatura de tevi, cabluri erau intinse in toate directiile, iar motoarele huruiau molcom, imprimand o lenta miscare circulara unei platforme rotunde, prin centrul careia treceau prajinile metalice ale coloanei propriu-zise de foraj. Mai la o parte, pe un panou fixat si el de parapet, se putea citi:

OPERATIUNEA K3

COMPANIA PETROLIERA WW & Co

Bulevardul Hidrocarburilor 21

In jurul turlei trebaluiau cativa muncitori care, antrenati in activitatea lor, nici nu-l luara in seama. Se apropie de unul dintre ei si, fierband de indignare, il apostrofa rastit:

- Ati innebunit? In casa asta locuiesc oameni!

Cum cel caruia i se adresase nu dadea semne ca l-ar fi auzit, striga cat il tineau bojocii:

- Sunteti cu totii surdo-muti?! La naiba! Ce-i porcaria asta?!

Isi pierdu de tot stapanirea de sine. Puse mina pe o ranga si se repezi la tabloul electric, decis sa-i faca de petrecanie. Ca la un semnal, de parca atata ar fi asteptat, muncitorii il imobilizara, mai inainte ca el sa-si fi putut duce la indeplinire intentiile demolatoare. Cu o dexteritate ce vadea antrenament, semn ca nu era primul care, aventurandu-se pana pe terasa, se lasase prada maniei, ii administrara pe tacute pumni cu nemiluita, pana cand, moale ca o carpa, se ghemui gemand pe dalele de ciment. Atunci ii mai aplicara cateva suturi peste gura, la ficat si pe unde il mai nimereau, apoi il taraira de picioare pana la usa terasei si-l imbrancira pe scara. Dupa care, ca dupa un lucru bine facut, isi vazura mai departe, linistiti, de treaba.

Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Coloana de foraj isi continuase, in tot acest rastimp, inaintarea implacabila prin maruntaiele blocului.

Cand isi reveni in simtiri si deschise pleoapele umflate, vazu doar cercuri multicolore, ca intr-un caleidoscop, jucandu-i prin fata ochilor. Minute in sir nu cuteza sa faca vreo miscare, de teama sa nu recada in lesin. Apoi, dupa ce vederea i se mai limpezi, incerca sa se ridice. Genunchii ii tremurau, dureri ascutite ii spintecau viscerele, dar reusi sa se tina pe picioare. Cu multa grija, cramponandu-se de balustrada spre a nu se prabusi la urmatorul pas, cobori treapta cu treapta, rampa dupa rampa, pana ajunse in fata apartamentului sau. Isi cauta cheile, descuie usa si, revenit la el acasa, se deplasa cu greu pana la baie, rezemandu-se de pereti. Se privi in oglinda. Fata ii era de nerecunoscut: obrazul tumefiat, nasul zdrobit, un ochi vanat, o rana inca supurand la tampla. Camasa mototolita ii era patata cu sange si smoala, iar pantalonii, manjiti si ei, aveau o ruptura mare la un genunchi.

Isi obloji cum se pricepu ranile, spalandu-le cu apa si sapun, tamponandu-le cu o vata muiata in tinctura de iod si aplicandu-le cate-un pansament steril. Cu gandul sa-si schimbe hainele, trecu in dormitor, unde constata ca sapa de foraj traversase intre timp tot golul dintre plansee, de la tavan pana spre pardoseala, apropiindu-se la cateva degete de covor. Se cazni sa traga la o parte covorul imbacsit de moloz si se intinse pe pat, neinstare sa mai faca nici cel mai mic efort. La vederea desteptatorului, ii trecu prin minte ca, la acea ora, s-ar fi cuvenit sa fie in fata plansetei, adancit in vreo formula subtila de calcul al rezistentei la forfecare ori la flambaj.

Remarca cu surprindere ca nu-l incerca deloc spaima de a se prezenta cu intarziere la pontaj, ba ca isi putea reprezenta cu o anume satisfactie pana si eventualitatea de a chiuli o zi intreaga. Rob zelos al lantului fara sfarsit de indatoriri cotidiene, nu-i daduse nicicand prin minte cat de savuroasa putea fi libertatea de a nu face nimic. O sa-i taie o zi din salariu, ei si? Nu-si putea, oare, permite? Nu avea familie de intretinut si n-avea de gand sa adune averi, nici pentru cine. Ii evoca pe nenorocitii de la etajul al treilea - patru copii, curata catastrofa! Acela era adevaratul rob, nu el, acel tata care-si lega la gat in fiecare dimineata, ca pe un posibil streang, cravata ponosita, grabit nevoie mare sa nu piarda tramvaiul, un slujbas oarecare, terorizat la birou de vreun sef chitibusar si nazuros, iar acasa de jelania muierii, desperata ca nu stie cum s-o mai scoata la capat cu cosnita.

Dintii frezelor pornira sa rontaie parchetul, improscand jerbe de rumegus. Acum ii venise randul babei de la parter! Gandul acesta il inveseli de-a binelea. Incerca sa si-o imagineze pe batrana, izolata in surzenia ei, fara sansa de a fi avertizata asupra primejdiei prin zgomote prevestitoare si confruntata brusc cu realitatea concreta a unei sape de foraj suspendate taman in mijlocul dormitorului ei de moda veche! Bucuria cea mai pura, cugeta el amintindu-si o zicala, e sa te bucuri de raul altora Cu un ceas mai devreme, s-ar fi rusinat numaidecat de o asemenea idee rautacioasa, dar acum o gasi cat se poate de amuzanta. In definitiv, baba n-o fi fost nici ea usa de biserica, mai mult ca sigur ca avea micile ei rautati, nu degeaba pandea ore in sir de la fereastra, in asteptarea unui prilej de cancan, fie el cat de marunt.

Si totusi, isi zise, cineva ar fi trebuit sa ia atitudine. Era inadmisibil ca nimeni sa nu protesteze impotriva acestei vatamari mai mult decat grosolane a principiului sacru, ancorat in constitutie, al inviolabilitatii persoanei si a domiciliului. Daca slujbasul de la trei s-a resemnat, daca profesorul de la patru si-a construit, poate, in chip de compensatie, o realitate fictiva, el va lua initiativa! Si daca tot avea de gand sa chiuleasca, atunci macar sa foloseasca acea zi pentru a actiona prompt, cu maximum de eficienta. Doar n-o sa stea si el cu mainile in san! Acea actiune abuziva trebuia stopata, iar vinovatii trasi la raspundere - el nu se va da batut, la rigoare va merge pana la ultima instanta, pana la tribunalul constitutional!

Bulevardul Hidrocarburilor 21 Adresa Companiei Petroliere WW & Co ii aparu brusc in fata ochilor. Primul drum il va face chiar la sediul companiei. Va depune acolo o plangere, cu tot dichisul, va cere sistarea imediata a Operatiunii K3, demontarea instalatiei de foraj, repararea blocului, va cere despagubiri substantiale pentru toate daunele materiale si morale. O sa le arate el lor!

Mobilizat de aceste intentii cat se poate de laudabile, isi aduna puterile si, fara a mai acorda atentie zgomotului infernal produs prin perforarea planseului de beton armat, nici ripostelor sacadate, transmise prin conductele de calorifer, isi schimba, cu mare truda, hainele. Incuie usa apartamentului si cobori la parter. Dupa ce iesi, schiopatand, pe poarta, ii trimise un salut malitios batranei care, nebanuind inca ce primejdie o pastea si pe ea, se instalase la fereastra, neclintita la postul ei de veghe.

Pe drum spre sediul companiei isi dadu seama ca, in febra entuziasmului sau, pierduse din vedere ca orice petitie, pentru a putea fi inaintata, ar fi trebuit sa fie asternuta mai intai pe hartie. Cum insa nu-i prea venea sa se intoarca din drum, isi urma mai departe calea, spunandu-si ca o audienta la directiune ar fi chiar de preferat unei petitii scrise, care, ca orice document, avea de trecut nenumarate bariere, mutata dintr-un dosar intr-altul, de pe un birou pe altul, impovarata cu referate si apostile, ratacita pentru o vreme sau chiar inmormantata definitiv prin cine stie ce sertare.

Bulevardul care purta numele, evocator de arome grele, al hidrocarburilor, era flancat de la un capat la altul de imobile moderne, pe frontispiciul carora se puteau citi initiale ale unor institutii oficiale sau private, ale unor companii industriale, comerciale, sau de transporturi. Multe cladiri, de curand terminate, ofereau prin panouri puse la vedere spatii de inchiriat, altele erau impresurate de schele, semn ca se mai aflau in constructie sau in renovare. Parcajele erau intesate de automobile mai vechi si mai noi, dar trotuarele pareau destul de pustii, doar pe ici-colo aratandu-se cate-un trecator, grabit fiecare sa ajunga la o presupusa destinatie.

Sediul firmei WW & Co se numara printre exemplarele cele mai aratoase - un turn cu douazeci de etaje, cu fatade compuse din pilastri de granit rosu si panouri imense de sticla fumurie, in care se reflecta spectacolul magnific al cerului involburat. Impresionat de aspectul monumental al edificiului, trecu prin caruselul usii turnante in holul somptuos si se prezenta la receptie. Portarul ii examina contrariat fata pocita, ochiul invinetit, pansamentul de la tampla. Ii ceru sa se legitimeze si, afland ca avea treaba la directiune, ramase o clipa in cumpana, apoi il puse in legatura telefonica cu secretariatul. Fara a da prea multe explicatii, preciza ca, desi venise intr-o chestiune personala, avea in vedere o tema de interes mai general. Cum interlocutoarea de la celalalt capat al firului nu parea sa se lase convinsa cu una, cu doua, crezu de cuviinta sa pomeneasca de Operatiunea K3. Efectul se dovedi miraculos: fu rugat sa astepte si, in mai putin de un minut, i se aduse la cunostinta ca un curier il va lua numaidecat in primire.

Curierul - un ins purtand, ca si portarul, uniforma cu fireturi a companiei - il conduse cu ascensorul pana la etajul ultim si-l depuse la secretariat. De o amabilitate trecuta cu mult peste smile-ul profesional, radiind din tot make-up-ul ei impecabil, secretara se ridica de la birou, ii intinse o mana cu unghii foarte ingrijite si-l invita sa ia loc intr-un fotoliu. Asezat comod pe pernele imbracate in piele de antilopa, incerca sa-si aminteasca unde anume o mai intalnise pe secretara. Incercare fara succes, caci cu cat se straduia mai tare sa-si scruteze memoria, cu atat mai mult se retragea, spre adancuri insondabile, umbra tot mai palida cu care el cauta s-o confrunte. Se lasa pagubas, nu fara un anume regret. Din cabinetul directorului iesira, judecand dupa aerul lor degajat, cativa dintre colaboratorii apropiati ai acestuia, continuand sa discute, plini de importanta, in jurul subiectului pe care, pe semne, tocmai terminasera sa-l dezbata cu seful lor.

- Domnul director va primeste, il anunta cu incantare secretara, ca dandu-i o veste foarte buna.

Directorul ii veni in intampinare cu bratele larg desfacute, mai-mai sa-l imbratiseze, de parca ar fi reintalnit un vechi prieten.

- Dragul meu, te rog din tot sufletul sa ma ierti ca te-am lasat sa astepti!

Si fara sa-i dea posibilitatea de a mai spune ceva, ii marturisi pe un ton spasit, cu ochii plecati:

- Stiu, stiu tot E ingrozitor

Apoi, cercetandu-i, plin de compasiune, fata:

- Ce ti-au facut, dumnezeule mare! Inadmisibil! Inadmisibil! Niste brute Voi pune sa li se desfaca imediat contractul de munca. Fara preaviz!

Ar fi vrut sa-si pledeze cauza, sa insire argumentele pe care le pregatise atat de minutios, cantarite pe toate fetele. Ar fi vrut sa peroreze cu vehementa despre demnitatea umana si despre libertatile fundamentale - dar directorul ii taiase complet avantul si nu-i lasa nici o sansa sa treaca la ofensiva.

- Vei fi despagubit, dragul meu, fii fara grija, ma voi ocupa personal de asta.

Incerca, totusi, sa spuna si el ceva.

- Stiu ce vrei sa zici, il opri directorul, facandu-i semn sa se apropie. Stiu. Respectul demnitatii omului sta mai presus de orice! Asa este. Nimic nu e mai sfant pe lume decat ocrotirea sferei private, decat protejarea familiei si a caminului, decat inviolabilitatea absoluta a domiciliului! Te rog sa ma crezi, dragul meu, ca toate aceste principii fundamentale, care i-au calauzit pe parintii Constitutiei, pe acesti patres patriae, toate aceste idei inaltatoare imi sunt si mie la fel de scumpe

Vorbind cu patos, directorul il cuprinse cu bratul pe dupa umeri si il lua cu el, deplasandu-se lent spre fereastra neobisnuit de ampla, acoperita cu o draperie visinie, a cabinetului sau.

- Dar, mai zise acesta, bunastarea fiecaruia, tel nu mai putin vrednic de respect, nu-i de conceput fara stradania noastra, a tuturor, fara bunastarea intregii tari! Iar bunastarea tarii, in conditiile actuale, ale limitarii dramatice a resurselor, nu poate fi nicidecum asigurata, cata vreme balanta noastra energetica e atat de deficitara. Sa nu ne ascundem dupa deget: oricat ne-am stradui, oricat am incerca sa ne imbatam cu apa de ploaie, suntem la cheremul strainatatii. Depindem, domnule, orice s-ar zice, de tarile exportatoare de petrol! Acesta e adevarul gol-golut

Directorul facu o pauza plina de efect, in timp ce scotea din buzunar un mic telecommander.

- Mai bine zis, acesta era adevarul, pana de curand. Caci prospectiunile noastre recente au relevat prezenta unor rezerve considerabile de hidrocarburi, chiar aici, in subsolul binecuvantatei urbe ai carei locuitori suntem! Iti dai seama, dragul meu, ce sansa unica!

Directorul declansa printr-o apasare pe buton deplasarea silentioasa a draperiei care obtura fereastra, deschizand treptat privirii, de la inaltimea etajului al douazecelea, o superba vedere panoramica. Dupa care isi invita oaspetele sa se apropie. Acesta se porni sa cerceteze, intrucatva neutru, din acea noua perspectiva, silueta oricum familiara a orasului. I se paru apoi ca remarca ceva anume, ca o prezenta noua, straina parca, si greu de identificat de la prima vedere. Brusc, realiza ca, in mai toate directiile, pe acoperisul a numeroase constructii de tot soiul tronau schele metalice argintii semanand leit cu turla de foraj de pe terasa blocului sau. Ramase clipe lungi cu ochii pironiti pe fereastra, ravasit de surprinzatoarea constatare pe care o facuse. O viziune teribila il coplesi, viziunea unei intregi natiuni de locatari vitregiti de caldura ultimului lor refugiu, a mii si mii de camine lipsite de rostul lor esential, acela de a oferi ocrotire si intimitate, si peste care trona acum, infigandu-si tentaculele metalice dezgustatoare, o colosala caracatita poftind la titeiul adancurilor.

- Ce sansa unica, repeta directorul, dus si el pe ganduri. Eu sper, dragul meu prieten, ca intelegi in ce situatie delicata am fost nevoiti sa luam aceasta decizie de importanta nationala! Orice bun patriot va intelege, adauga apoi, conducandu-si vizitatorul spre usa. Contam pe spiritul de responsabilitate civica, pe solidaritatea neconditionata cu destinele neamului!

Ii dicta, automat, secretarei datele sale personale, asa cum ii sugerase directorul cand ii intinse mina, la despartire - spre a fi luat si el in evidenta pentru plata despagubirilor. Ca din intamplare, ochii li se intalnira - secretara ii adresa o privire stranie, marcata de un soi de complicitate, vrand parca sa reinnoade un dialog candva intrerupt. O auzi spunandu-i pe un ton minat de echivocuri:

- Poate ca vom face, totusi, o derogare

Abia cand ajunse din nou in strada, inca incitat de acel schimb de priviri si de fraza aparent fara sens, isi aminti el unde credea ca o mai vazuse. Desi machiajul ii conferea o cu totul alta alura, secretara semana izbitor cu soata profesorului de la etajul al patrulea, in a carui locuinta intrase abuziv in acea dimineata.

Lua pranzul in oras, in drum spre casa, la un restaurant dietetic care oferea garantia, daca nu a unei bucatarii rafinate, macar a prepararii si servirii igienice a bucatelor. Intra apoi intr-o cabina telefonica, spre a-l anunta, totusi, pe seful de birou ca va lipsi toata ziua. Motivul? Era bolnav. Mai precis, suferise un accident. Nu, nu era foarte grav, spera ca a doua zi sa se poata prezenta la lucru. Nu sunase mai devreme, pentru simplul motiv ca nu avusese de unde. Cu aceste lamuriri, incheie convorbirea si se indrepta spre statia de tramvai.

Facu un ocol prin parc, nevrand sa rateze ocazia unei plimbari in miez de zi si de saptamana - mai ales ca, intre timp, norii se mai risipisera. Parcul era aproape pustiu la acea ora, doar ici-colo se vedea cate-un apatic pensionar, zabovind la umbra pe o banca, sau o slujnica impingand in dorul lelei la un carucior cu perdelute, indaratul carora cate-un prunc isi facea siesta. Lacul, cu lebedele lui albe si negre, cam grase, ii paru lipsit de orice poezie, ba de-a dreptul meschin. Hotarat lucru, nu se stia bucura de ceasurile de ragaz pe care isi ingaduise sa le deturneze slujbei. In ciuda satisfactiei pe care o inregistrase pe cand isi planuia chiulul, constata acum ca, iesit din ritm, nu prea izbutea sa-si gaseasca rostul. Se aseza pe o banca, dar dupa cateva minute se ridica iar, sacait, fara sa priceapa prea bine ce anume il sacaia.

Isi scurta plimbarea, iesi din parc pe o alee laterala si ajunse in statie tocmai cand tramvaiul pornea. Desi n-avea nici un motiv sa se grabeasca, interpreta si aceasta minima nesansa ca pe un nou renghi pe care i-l juca pronia cereasca. Trebui asadar sa astepte urmatorul tramvai, mult peste cele zece minute ale intervalului maxim, pe care orarul afisat in statie pretindea sa-l garanteze. In tramvai o intalni pe cucoana de la etajul doi, care se intorcea si ea acasa; fara batic si fara bigudiuri, arata parca mai urban si ii paru a raspandi chiar un anume sarm feminin. Bineinteles ca se ferira sa-si arate ca s-ar cunoaste si, coborand pe usi diferite, pastrara intre ei, si pe trotuar, o distanta respectabila. Ajuns in dreptul blocului, observa ca, desi fereastra de la parter era deschisa, batrana lipsea din post, semn ca, dupa toate probabilitatile, descoperise si ea efectele mirifice ale Operatiei K3.

Revenit acasa, se dezbraca tacticos si isi randui cu minutiozitate hainele in dulap, ignorand cu totul coloana de foraj, care isi continua misiunea de importanta nationala, nemaicontenind sa se tot roteasca si sa tot trepideze. Infasurat intr-un halat de casa, se lungi in pat, cu ochii pe tavan. Dupa o vreme, isi spuse ca s-ar fi cuvenit, poate, sa curete parchetul si covorul. Scoase, mai mult in lehamite, aspiratorul si trebalui fara tragere de inima, pana aduse dormitorul intr-o stare cat de cat suportabila. Isi alese apoi o revista din teancul de pe noptiera si incepu sa o rasfoiasca. Interesul ii fu retinut de un comentar amplu pe tema dependentei energetice a tarii, comentar caruia, inainte de intrevederea cu directorul de la WW & Co, nu i-ar fi acordat desigur nici cea mai mica importanta. Textul era atat de anost, incat trebui sa faca mari eforturi pentru a-si tine ochii deschisi si, in cele din urma, atipi cu revista deschisa pe piept.

Buimac, trezit de semnalul repetat al soneriei, crezu mai intai ca desteptatorul suna si intinse cu un gest reflex mana spre noptiera. Se dezmetici insa numaidecat, pricepand ca era cineva la usa. O fi cotoroanta de la parter, isi zise fara chef, vine desigur pusa pe harta! Acum, ca rolurile pareau sa se fi inversat, cugeta daca n-ar fi fost mai bine sa nici nu deschida. Se deplasa totusi, in varful picioarelor, pana in vestibul si privi iscoditor prin vizor. Nu era cotoroanta, ci o zana.

- Nu binevoiesti sa ma poftesti inauntru, il intreba surazand secretara dupa ce el deschise usa, tutuindu-l ca pe o veche cunostinta si vazandu-l cum statea in prag, ca paralizat, fara a sti ce avea de facut.

Isi lua seama si-i facu loc sa intre. Ea inchise usa si, fara alta introducere, incepu sa-i deznoade cordonul halatului. Cuprins de friguri, ars de palmele care i se plimbau direct pe piele, o ridica pe brate, nesperata prada fierbinte, si o purta ca in transa, cu inima bubuind, spre patul lui de burlac inrait. Despuiati, carne pe carne, isi inclestara torsurile intr-o confruntare deznadajduita, rostogolindu-se, respingandu-se si inlantuindu-se iar, invalmaseala clocotitoare de madulare si de incisivi, de gemete ragusite si lungi suspine.

Cand se trezi din nou, ea plecase. Sa fi fost doar un vis? Incaperea era cufundata in penumbra, dovada ca afara se lasa inserarea. Sau poate ca se crapa de ziua? Avea oare vreo importanta? O liniste ciudata, o deplina impacare pusese stapanire pe sufletul lui. Trecura minute lungi pana sa-si dea seama ca aceeasi liniste domnea si in casa. Sa se fi oprit forajul? Cauta cu privirea coloana, ca sa se convinga daca mai continua sa se roteasca ori ba. Degeaba, cilindrul acela metalic disparuse, ca si cum n-ar fi existat niciodata. Desi nu tocmai, caci in tavan si in pardoseala se casca cate-o gaura rotunda, exact la locul pe unde isi croisera drum prin plansee dintii duri ai frezelor. Asta sa fi fost derogarea pe care i-o promisese secretara? Derogarea de care beneficia, precum constatase de dimineata, si apartamentul profesorului Il pufni rasul, cuprins brusc de o voiosie fara noima.

Apoi se auzi un suierat dubios, iar in dormitor se raspandi un miros de pucioasa, urcand parca de-a dreptul din iad. Si gura spurcata ce ranjea din mijlocul pardoselii porni sa scuipe jerbe de pacura si noroi, improscand pereti si mobila, inundand incaperea cu valuri de materie vascoasa si manjindu-l din cap pana-n picioare cu acea substanta infernala pe cel care, gol-pusca, tolanit in patul ce mai purta, ca un mulaj, ca un negativ de ceara, amintirea unui alt trup, nu-si putea nicicum stapani hohotele de ras.

München, 6 mai 2000