Navetistul — “the commuter” 1953

Maruntelul era obosit. Incet, isi facu loc prin aglomeratie, de-a lungul salii de asteptare, spre casa de bilete. Se aseza la rand, nerabdator. Umeri cazuti, pardesiu bej si sifonat; istoveala se citea in fiecare cuta.

“Urmatorul”, se rasti Ed Jacobson, vanzatorul de bilete.

Maruntelul impinse pe tejghea cinci dolari. “Da-mi un abonament nou. Celalalt a expirat.” Privi dincolo de Jacobson, la ceasul de pe perete. “E chiar asa tarziu?”

Jacobson lua banii. “In regula, sefule. Un abonament pentru naveta. Pana unde?”

“Macon Heights”, spuse maruntelul.

“Macon Heights.” Jacobson cerceta un tabel. “Macon Heights. Nu exista un astfel de loc.”

Chipul celuilalt se incrunta banuitor, “Asta vrea sa fie un banc?”

“Sefule, nu este nici un Macon Heights trecut aici. Nu pot sa-ti fac abonament pentru o localitate inexistenta.”

Ochii barbatului cel scund se holbara neincrezatori. “Da’ acolo-i casa mea. Fac naveta in fiecare seara. Eu”

“Poftim.” Jacobson ii intinse tabelul statiilor. “Gaseste-l mata.”

Maruntelul trase tabelul de-o parte. Il cerceta febril, parcurgand lista oraselor cu degetul tremurator.

“L-ai gasit?” intreba Jacobson, sprijinindu-se de ghiseu. “Asa-i ca nu e?”

Barbatul scutura ametit din cap. “Nu inteleg. E ilogic. Ceva in e-n neregula. Trebuie sa fie”

Brusc disparu. Tabelul cazu pe cimentul salii de asteptare. Maruntelul nu mai era - intr-o clipita se stersese.

“Sfinte Duh ocrotitor”, murmura Jacobson. Deschise gura, apoi o inchise. Pe pardoseala de ciment nu ramasese decat tabelul.

Tipul cel scund incetase sa mai existe.

“Si pe urma?” intreba Bob Paine.

“Am iesit si am ridicat tabelul.”

“Chiar disparuse?”

“Disparuse mie-n suta.” Jacobson isi sterse fruntea. “Tare-as fi vrut sa-l fi vazut si dumneavoastra. S-a dus de parca nici n-ar fi fost. Complet. Fara zgomot. Fara miscare.”

Paine isi aprinse o tigara, lasandu-se pe spate in scaun. “L-ai mai vazut vreodata pana acum?”

“Nu.”

“Cand a venit?”

“Cam pe la ora asta. Aproape de cinci.” Jacobson se duse spre ghiseu. “Tocmai acum apar si navetistii.”

“Macon Heights.” Paine rasfoi paginile Ghidului Urban Districtual. “Nu figureaza nicaieri. Daca apare tipul, vreau sa-i vorbesc. Sa-l aduci inauntru.”

“Sigur. Nu tin sa mai am de-a face cu el. E nefiresc.” Jacobson se intoarse. “Da, doamna.”

“Doua bilete dus-intors pentru Lewisburg.”

Paine isi stinse tigara, apoi aprinse alta. “Am senzatia c-am mai auzit numele asta.” Se ridica si se apropie de harta de pe perete. “Dar aici nu e trecut.”

“Nu e trecut pentru ca nu exista un astfel de loc”, spuse Jacobson. “Tocmai eu, care sunt angajat de-atatia ani sa vand bilete, sa nu stiu nimic de el?” Se intoarse la ghiseu. “Da, domnule.”

“As dori un abonament pentru naveta pana la Macon Heights”, spuse maruntelul, privind nervos la ceas. “Si cat mai repede, va rog.”

Jacobson inchise ochii. Stranse tare pleoapele. Cand ii deschise din nou, maruntelul era tot acolo. Fata mica si ridata. Parul rar, ochelari. Pardesiu invechit, sifonat.

“Un moment” Jacobson se apropie de Paine. “El e.” inghiti in sec; palise. “Il recunosc.”

Ochii lui Paine sclipira. “Adu-l imediat inauntru.”

Jacobson aproba si reveni la ghiseu. “Domnule, vreti sa intrati va rog o clipa? Arata spre usa.” Directorul adjunct doreste sa va vorbeasca.”

Fata maruntelului se intuneca. “Da’ ce se-ntampla? Trenul e gata sa plece.” Deschise usa si intra, bombanind. “N-am mai pomenit asa ceva. Atata tevatura pentru o hartie Daca pierd trcnu’, compania asta”

“Luati loc”, spuse Paine, oferindu-i un scaun. “Dumneavoastra doriti un abonament pentru Macon Heights, asa-i?”

“Si ce, e ceva-n neregula cu asta? Da’ ce naiba se-ntampla aici? Nu-mi mai puteti vinde abonamentul, asa ca si pana-acum?”

“Ca si pana-acum?”

Barbatul cel scund se stapani cu un efort vizibil. “In decembrie trecut, m-am mutat cu sotia la Macon Heights. Fac naveta cu trenu’ asta de zece ori pe saptamana, de doua ori pe zi, de sase luni incoace. Si-mi reinnoiesc abonamentul in fiecare luna.”

Paine se apleca spre el. “Mai precis, care din trenurile noastre le folositi, domnule”

“Critchet. Ernest Critchet. Trenul B. Nu va stiti propriile orare?”

“Trenul B?” Paine lua un grafic al trenului B, urmarind traseul cu creionul. Nicaieri nu aparea Macon Heights, “Cat de lung e drumul? Cat de mult va ia sa-ajungeti acasa?*'

“Fix patrus’noua de minute.” Critchet privi spre ceas. “Daca prind trenu’.”

Paine socoti in minte. Patruzeci si noua de minute. Cam treizeci de mile de oras. Se ridica si se apropie de harta cea mare de pe perete.

“Care-i problema?” se interesa Critchet, vadit neincrezator.

Paine trasa un cerc de treizeci de mile pe harta. Cercul intretaie cateva orase, dar nici-unul din ele nu era Macon Heights. Iar pe linia B nu se afla absolut nimic.

“Ce fel de loc e Macon Heights?” intreba Paine. “Cam cati locuitori, dupa parerea dumneavoastra?”

“Nu stiu. Poate cinci mii. Eu toata ziua mi-o petrec la oras. Sunt contabil la Bradshaw Insurance.”

“Macon Heights este o localitate relativ noua?”

“Pai, cred ca da. Avem o casuta cu gradina, n-are mai mult de doi ani.” Critchet se foi nerabdator. “Cum ramane cu abonamentul meu?”

“Mi-e teama”, rosti incet Paine, “ca nu vi-l pot elibera.”

“Si de ce ma rog?”

“Nu exista o statie numita Macon Hieghts.”

Critchet sari de pe scaun. “Ce vreti sa spuneti?”

“Nu exista un astfel de loc. Uitati-va si dumneavoastra la harta.”

Critchet casca gura, muschii fetei zvacnindu-i. Dupa care se rasuci furios spre harta, fixand-o concentrat.

“Este o situatie foarte curioasa, domnule Critchet”, murmura Paine. “Localitatea nu figureaza pe harta si nici in Registrul Districtual. Nu avem curse care s-o includa. Nu exista abonamente pentru ea. Nu”

Se intrerupse. Critchet disparuse. Acum o secunda era acolo, studiind harta agatata. In secunda urmatoare, nu mai era. Disparut. Fara urma,

“Jacobson!” striga Paine. “A disparut!”

Ochii lui Jacobson se marira. Pe frunte ii aparura broboane de sudoare. “Asa e”, baigui el.

Paine privi ingandurat la locul gol ramas in urma lui Ernest Critchet, “Ceva se intampla”, murmura el. “Ceva al naibii de ciudat.” Isi lua brusc pardesiul si pomi spre usa.

“Nu ma lasati singur!” se ruga Jacobson.

“Daca ai nevoie de mine, suna-ma acasa la Laura. Numarul il gasesti pe biroul meu.”

“Va duceti la distractie?!”

Paine deschise usa spre sala de asteptare. “Ma cam indoiesc”, spuse el sumbru, “sa fie vorba de asa ceva.”

Urca scarile catre apartamentul Laurei Nichols, cate doua trepte deodata. Tinu soneria apasata pana la deschiderea usii.

“Bob!” Laura clipi surprinsa. “Carui fapt datorez aceasta”

Paine intra ocolind-o. “Sper ca nu deranjez.”

“Nu, dar”

“Probleme. Am nevoie de ajutor. Pot conta pe tine?”

“Pe mine?” Laura inchise usa in urma Iui. Apartamentul, elegant mobilat, se afla in penumbra. Pe noptiera, la capul unei canapele verde-inchis, era aprinsa o veioza. Draperiile grele stateau trase in dreptul ferestrei. Radioul canta incet intr-un colt.

Referat: Enigma Otiliei de George Calinescu - studiul operei si titlul Referat: Programul “Daciei Literare”. Literatura pasoptista

“Poate innebunesc.” Paine se tranti pe canapea. “Dar macar sa fiu sigur.”

“Cum sa te ajut?” Laura i se alatura, languroasa, cu bratele incrucisate, o tigara intre buze. Isi sufla parul lung din ochi. “Ce-ti trece prin cap?

Paine o privi, zambind absent. “E o surpriza. Vreau sa te duci in centru maine dimineata, la prima ora si”

“Maine dimineata! Eu lucrez, mai tii minte? Si saptamana asta primesc o serie intreaga de noi dosare.”

“Da-le-ncolo. Invoieste-te. Du-te in centru la biblioteca municipala. Daca nu gasesti nimic acolo, du-te la tribunalul districtual si rascoleste fisetele de taxe. Cauta pana gasesti.”

“Ce sa gasesc?”

Paine isi aprinse meditativ o tigara. “O localitate numita Macon Heights. Precis am mai auzit numele asta. Acum multi ani. E clar? Cauta prin atlase vechi. Ziare de la raft. Reviste. Dari de seama. Proiecte urbane. Propuneri inaintate legislaturii districtuale.”

Laura se rezema de bratul canapelei.

“Glumesti?”

“Nu.”

“Si cam de cand sa-ncep?”

“De-acum zece ani ― daca e nevoie.”

“Doamne Dumnezeule! S-ar putea sa am”

“Stai acolo pana gasesti ceva.” Paine se ridica brusc. “Ne vedem mai tarziu.”

“Pleci? Nu ma inviti la cina?”

“Imi pare rau.” Paine pomi spre usa. “O sa fiu ocupat. Foarte ocupat.”

“Cu ce?”

“Cu vizita la Macon Heights.”

Pe langa tren se desfasurau campii nesfarsite, intrerupte ocazional de ferme singuratice. Stalpi de telefon mohorati se inaltau spre cerul inserat. Paine isi privi ceasul. Nu mai avea mult. Un orasel micut se contura in fata. Cateva statii de benzina, tejghele la marginea drumului, magazine cu vitrinele luminate. Trenul se opri in gara, scrasnind din frane. Lewisburg. Cativa navetisti coborira, imbracati cu trenciuri, ducand ziare de seara. Usile se inchisera si trenul pomi.

Paine se lasa inapoi pe bancheta, ingandurat. Critchet disparuse in timp ce privea harta. Disparuse prima oara cand Jacobson ii aratase tabelul statiilor Cand i se demonstrase ca Macon Heights nu exista. Era asta oare un indiciu? intreaga poveste parea ireala, ca un vis.

Paine privi afara. Aproape ajunsese ― daca ar fi existat un asemenea loc. Dincolo de fereastra, campia bruna se intindea pana 1a orizont. Coline si ogoare nivelate. Stalpi de telefon. Masini gonind pe autostrada districtuala, mici pete negre grabindu-se prin apus.

Dar nici urma de Macon Heights.

Trenul isi continua drumul. Paine privi la ceas. Trecusera cincizeci si unu de minute. Si nu observase nimic. Doar ogoare.

Parcurse vagonul si se aseza alaturi de conductor, un om in varsta, cu parul alb. “Ai auzit vreodata de statia Macon Heights?” se interesa Paine.

“Nu, domnule.”

Paine se legitima. “Esti sigur ca nu cunosti pe-aici, prin imprejurimi, o localitate cu numele asta?”

“Absolut sigur, domnule.”

“De cat timp esti pe linia asta?”

“Pai, sa tot fie unsprezece ani.”

Paine merse pana la prima statie, Jacksonville. Cobori si urca in trenul B ce mergea in sens invers. Soarele apusese. Cerul era aproape negru. Putea intrezari, vag, imaginile de dincolo de fereastra.

Se incorda, tinandu-si respiratia. Inca un minut. Patruzeci de secunde. Era ceva acolo? Ogoare nivelate. Stalpi de telefon mohorati. Un peisaj pustiu, gol, intre orase.

Intre? Trenul gonea in continuare prin bezna. Paine privea fix, afara. Era oare ceva acolo in intuneric? Altceva in afara campiei?

Deasupra sesurilor se latea o aglomerare prelunga de fum translucid. O aglomerare omogena, acoperind aproape o mila. Ce era? Fum de la locomotiva? Dar locomotiva era diesel. De la un camion de pe autostrada? Tufisuri incendiate? Nicaieri nu se zareau flacari.

Deodata trenul incepu sa incetineasca. Paine se incorda. Trenul oprea, intrand intr-o gara. Franele tipara, vagoanele sc smucira. Pe urma liniste.

La celalalt capat al vagonului, un barbat inalt, cu haina deschisa, se ridica, isi puse palaria si porni repede spre usa. Sari jos din tren, pe terasament. Paine il privi, fascinat. Barbatul se indeparta rapid, mergand peste campul intunecat. Mergea cu un scop precis, indreptandu-se catre bancul de negura cetoasa.

Barbatul se inalta. Pasea la vreo treizeci de centimetri deasupra solului. Coti spre dreapta. Se inalta din nou, acum aproape un metru. Cateva secunde continua sa mearga paralel cu solul, indepartandu-se mereu de tren. Apoi disparu in bancul cetos. Ca si cum n-ar fi fost.

Paine se grabi spre interval. Dar deja trenul incepuse sa accelereze. Afara, solul se misca in sens invers. Paine il vazu pe conductor, un tanar cu fata rotunda, sprijinit de peretele vagonului.

“Asculta”, scrasni Paine. “Ce-a fost oprirea asta!”

“Ma scuzati, domnule?”

“Oprirea asta! Unde dracu’ am fost?”

“Intotdeauna oprim aici.” incet, conductorul baga mana in buzunar si scoase un teanc de orare. Le cerceta pe rand si ii dadu unul Iui Paine. “B-ul intotdeauna opreste la Macon Heights. Nu stiati asta?”

“Nu!”

“E trecut in orar.” Tanarul ridica din nou revista ieftina pe care-o citea. “Intotdeauna opreste acolo, intotdeauna a oprit. Intotdeauna va opri.”

Paine rasfoi nervos orarul. Adevarat. Macon Heights era trecut intre Jacksonville si Lewisburg. Exact la treizeci de mile de oras.

Norul de ceata gri. Norul acela masiv, capatand rapid concretete. Ca si cum ceva ar fi luat fiinta. De fapt, ceva chiar lua fiinta.

Macon Heights!

A doua zi, dimineata, o gasi pe Laura acasa. Era la bucatarie, imbracata cu un pulover roz-pal si pantaloni inchisi la culoare. Pe masa, in fata ei, se afla un teanc de notite, un creion, o guma si o cana cu lapte.

“Cum te-ai descurcat?” intreba Paine.

“Bine. Am gasit ce te interesa.”

“E lunga povestea?”

“Oarecum.” Laura rasfira teancul de hartii. “Ti-am facut un rezumat.”

“S-auzim.”

“Acum sapte ani, in august, consiliul districtual a votat construirea a trei noi asezaminte suburbane. Macon Heights era unul dintre ele. A avut loc o dezbatere lunga. Majoritatea antrepenorilor s-au opus acestor proiecte. Spuneau ca prea multa mana de lucru va fi atrasa in afara orasului.”

“Continua.”

“S-au purtat discutii pro si contra. In cele din urma, doua proiecte au fost aprobate. Waterville si Cedar Groves. Nu si Macon Heights.”

“Inteleg”, murmura ganditor Paine.

“Macon Heights a fost respins. Un compromis: doua aprobari in loc de trei. Celelalte doua orasele au fost finalizate intr-un timp record. Le si cunosti. Am trecut prin Waterville intr-o dupa-amiaza. Un loc mic si dragut.”

“Dar Macon Heights nu.”

“Nu. Macon Heights a fost lasat deoparte.”

Paine isi freca barbia. “Deci asta-i treaba.”

“Da. Iti dai seama pentru ce-am pierdut eu jumatate de zi? Trebuie sa iesi cu mine asta-seara. Poate ar fi cazul sa-mi caut alt prieten, incep sa cred ca nu esti o partida chiar atat de reusita.”

Paine incuviinta absent. “Acum sapte ani.” Deodata ii veni o idee. “Votul! Cat de strans a fost votul pentru Macon Heights?”

Laura cauta in notite. “Proiectul a fost respins cu un singur vot impotriva.”

“Unul singur. Acum sapte ani.” Paine porni spre hol. “Multumesc, scumpo. Lucrurile incep sa se lege. Chiar foarte bine!”

Opri un taxi in fata blocului. Masina il duse spre gara, prin centru. Afara, firme si strazi treceau fulgerator. Oameni, magazine si automobile.

Intuise corect. Mai auzise acea denumire. Acum sapte ani. O inveninata dezbatere districtuala asupra unui proiect suburban. Doua orase aprobate: unul respins si uitat.

Acum, insa, orasul uitat incepea sa existe ― sapte ani mai tarziu. Orasul si laolalta cu el o felie nedeterminata de realitate. De ce? Se schimbase ceva in trecut? Survenise o alterare intr-un continuum depasit?

Ar putea fi o explicatie. Votul foarte strans. Macon Heights aproape aprobat. Poate unele parti ale trecutului sunt instabile. Poate acea perioada specifica, de acum sapte ani, era critica. Poate niciodata nu “inghetase” definitiv. Un gand straniu: trecutul schimbandu-se, dupa ce a avut deja loc.

Ceva ii fulgera prin fata ochilor, retinandu-i privirea. Se ridica repede. Pe partea cealalta a strazii, la jumatatea unei cladiri, era o firma. Deasupra unui stabiliment mic si sters. Cand taxiul trecu prin dreptul blocului, Paine se apleca s-o citeasca.

BRADSHAW INSURANCE

(SAU)

NOTARIAT PUBLIC

Isi aminti imediat. Locul de munca ai lui Critchet. Aparea si disparea la randul lui? Fusese intotdeauna acolo? Simti o vaga neplacere la acest gand.

“Da-i bataie”, ii spuse Paine soferului. “Mai repede.”

Cand trenul incetini la Macon Heights, Paine se grabi sa-si faca loc pe interval pana la usa. Rotile se oprira cu un zvacnet, scrasnind, si Paine sari jos, pe terasamentul fierbinte.

In soarele de dupa-amiaza, Macon Heights stralucea si scanteia, cu siruri uniforme de case raspandite pretutindeni. In centrul orasului se inalta un cinematograf.

Chiar si cinematograf. Paine traversa liniile spre ocean. Dincolo de gara se afla o parcare. Pasi pe portiunea rezervata si trecu pe langa benzinaria de la coltul trotuarului.

Iesi chiar in strada principala. Un dublu rand de magazine se intindea inaintea lui. Articole de menaj. Doua patiseriii. O casa de schimb. Un supermarket.

Paine continua sa mearga, cu mainile in buzunare, privind in jur la Macon Heights. Un bloc cu mai multe etaje se inalta in apropiere, larg si masiv. Un portar spala treptele la intrare. Totul parea nou si modern. Casele, magazinele, pavajul si trotuarele. Parcmetrele. Un politist fixa o amenda pe parbrizul unei masini. Copaci, succedandu-se la intervale regulate. Tunsi cu grija si scurtati.

Trecu pe langa supermarket. Langa intrare se afla o lada cu fructe ― portocale si struguri. Lua un ciorchine si musca din el.

Strugurele era real, in mod cert. Un Hamburg, mare si negru, dulce si zemos. Si totusi, acum douazeci si patru de ore, aici nu fusese decat un camp pustiu.

Paine intra intr-una din patiserii. Rasfoi cateva reviste, apoi se aseza la tejghea. Ceru o cafea unei chelnerite micute, cu obrajii imbujorati.

“E un oras frumos”, spuse el, cand fu servit.

“Da, nu-i asa?”

Paine ezita. “De cat ― de cat timp lucrati aici?”

'Trei luni.”

“Trei luni?” Paine o studie pe blonda maruntica si durdulie. “Locuiti in Macon Heights?”

“A, da.”

“De mult?”

“Cam doi ani.” Blonda pleca sa ia comanda unui soldat, care tocmai se asezase la tejghea.

Paine sorbi cafeaua si fuma, observand alene trecatorii. Oameni obisnuiti. Barbati si femei, multe femei. Aveau sacose cu alimente sau carucioare mici din sarma. Masini treceau si veneau incet. Un orasel provincial oarecare, somnolent. Modern si instarit. O localitate spilcuita. Fara cartiere marginase. Case mici, atragatoare. Magazine cu vitrine incasabile si firme de neon.

Cativa pustani navalira in patiserie, razand si imbrancindu-se. Doua fete cu pulovere de culoare dcschisa sc asezara langa Paine si cerura limonada. Vorbeau vesele, franturi din conversatia lor ajungandu-i la urechi.

Le privi, agasat. Erau reale, cat se poate de reale. Ruj de buze si unghii rosii. Pulovere si bratele incarcate cu manuale scolare. Elevi multi, inghesuindu-se nerabdatori in patiserie.

Paine isi masa fruntea, obosit. Parea imposibil. Poate-si pierduse mintile. Oraselul era real. Absolut real. Trebuia sa fi existat dintotdeauna. O intreaga localitate nu se putea inalta din nimic; dintr-un nor de ceata cenusie. Cinci mii da oameni, case si strazi si magazine.

Magazine. Bradshaw Insurance.

Descoperirea fulgeratoare il ingheta. Dintr-o data intelese. Se raspandea. Dincolo dc Macon Heights. In oras. Orasul, la randul lui, se schimba. Bradshaw insurance. Locul de munca al lui Critchet.

Macon Heights nu putea exista fara a deforma orasul. Erau strans legate. Cei cinci mii de oameni veneau din oras. Slujbele lor. Vietile lor. Orasul era implicat.

Dar cat de mult? Cat de mult se schimba orasul?

Paine zvarli o moneda de un sfert pe tejghea si se grabi afara din patiserie, spre gara. Trebuia sa se intoarca. Laura, schimbarea. Va mai fi ea oare acolo? Si chiar viata lui, ce baza mai avea?

Spaima il cuprinsese subit. Laura, toate bunurile sate, planurile, sperantele si visele. Macon Heights devenise deodata neimportant. Propria-i lume se afla la ananghie. Un singur lucru mai conta acum. Trebuia sa se convinga ca viata ii ramasese nealterata. Neatinsa de cercul de schimbare crescand ce inconjura Macon Heights.

“Incotro, amice?” intreba soferul de taxi, cand Paine iesi in fuga din gara.

Paine ii dadu adresa locuintei. Taxiul demara, intrand in trafic. Paine se lasa pe spate, nervos. Afara, strazile si cladirile birourilor fulgerau in sens opus pe langa fereastra Deja functionarii iesiti de la lucru se raspandeau pe trotuare, adunandu-se la fiecare colt.

Cat de importante erau schimbarile? Se concentra asupra unui sir de cladiri. Magazinul universal. Se aflase dintotdeauna acolo? Pravalia aceea de pantofi, mica si neagra, de alaturi. N-o remarcase niciodata.

NORRIS ― FURNIZORI DE MOBILA

Si nici de asta nu-si amintea. Dar cum putea fi sigur? Totul era confuz. Cum putea recunoaste deosebirile?

Taxiul il lasa in fata casei. Paine astepta o clipa, privind in jur. La celalalt capat al blocului, proprietarul delicatesurilor italiene iesise afara sa stranga tenda. Existase vreodata un asemenea magazin de delicatesuri?

Nu-si putea aminti.

Dar cu alimentara de peste drum ce se intamplase? In locul acela erau acum niste vile mici si ingrijite; pareau a fi de mult timp acolo. Fusese vreodata peste drum o alimentara? Vilele pareau trainice.

In dreptul blocului urmator sclipea reclama luminoasa a unei frizerii. De cate ori o mai vazuse, oare?

Poate de fiecare data cand venea aici. Sau poate niciodata. Totul se disloca. Lucruri noi se materializau, altele dispareau. Trecutul se modifica si memoria era legata de trecut. Cum mai putea conta pe ea? Cum mai putea fi sigur?

Il cuprinse groaza. Laura. Lumea lui

Paine alerga pe scara de la intrare si patrunse in bloc. Se grabi pe treptele capitonate, spre etajul doi. Apartamentul nu era incuiat. Impinse usa, rugandu-se in tacere. Sangele ii zvacnea in tample.

Sufrageria era tacuta si intunecata. Perdelele erau pe jumatate trase. Privi disperat injur. Canapeaua albastru-deschis pe care erau raspandite reviste. Masa joasa din lemn de stejar. Televizorul. Insa camera era goala.

“Laura!” exclama.

Laura aparu grabita din bucatarie, evident surprinsa. “Bob! Ce faci acasa? S-a intamplat ceva?”

Paine se linisti, rasufiand usurat. “Buna, iubito.” O saruta, strangand-o la piept. Era calda si consistenta: absolut reala. “Nu, nu mi s-a intamplat nimic. Totul e-n regula.”

“Esti sigur?”

“Sunt sigur.” Paine isi scoase tremurand pardesiul si-l lasa sa cada pe speteaza canapelei. Se plimba prin camera, studiind obiecte, lasand increderea sa-i revina. Canapeaua albastra, familiara, cu urme de tigara pe brate. Vechiul sau suport pentru picioare, jerpelit. Biroul unde lucra pana noaptea tarziu. Unditele sprijinite de perete in spatele bibliotecii.

Televizorul pe care-l cumparase abia luna trecuta; inca un lucru sigur.

Totul, tot ceea ce poseda, era neatins. Neschimbat. Intact.

“Masa e gata peste o jumatate de ora”, murmura Laura, inca nelinistita, desfacandu-si sortul. “Nu te asteptam atat de devreme. Toata ziua am avut de lucru. Am facut luna cuptorul. Un comis-voiajor a adus o mostra dintr-un nou praf de curatat.”

“Da.” isi privi copia favorita dupa Renoir, atarnata pe perete. “Nu te grabi. Uitasem ce bine e acasa. Eu”

Din dormitor se auzi un planset. Laura se intoarse repede. “Cred ca l-am trezit pe Jimmy.”

“Jimmy?”

Laura rase. “Draga, nu-ti mai amintesti de propriul tau copil?”

“Bineinteles”, murmura nesigur Paine. O urma incet pe Laura in camera de alaturi. “Pentru o clipa doar, mi s-a parut totul ciudat.” isi freca fruntea, incruntandu-se. “Ciudat si strain. De parca n-ar fi fost precis.”

Erau langa leagan, privind la copil. Jimmy se uita in sus, la mama si la tata.

“Probabil a fost de vina soarele”, spuse Laura. “E ingrozitor de cald.”

“Da, cred ca asta s-a intamplat. Acum insa e-n regula.” Paine se apleca si atinse precaut, copilul. Isi imbratisa apoi sotia. “Probabil a fost de vina soarele”, repeta el. Isi cobori privirea spre ochii ei si zambi.

[Originally published in „Amazing” Aug/Sep 1953]