Crima perfecta de gradul patru

de Catalin Ionescu

Motto:

Securistii, ii spusese odata un prieten,

sunt toti niste mistici. - Nu crezuse asta

niciodata.

(Ted Anton - „Eros, magie si asasinarea

profesorului Culianu')

Multa vreme nu i-am acordat atentie. Am gresit, stiu, si acum se pare ca va trebui sa suport consecintele sau, in cel mai bun caz, doar o parte a acestora. Ceea ce ma deranjeaza insa cu adevarat este ca ceilalti vor suporta consecintele neglijentei mele .

Locatarul meu a parut la inceput a fi un tip sters. Mai bine zis nu a parut a fi deloc. Lasase vorba la administratie ca serviciul il face sa calatoreasca foarte mult si va sta putin timp pe acasa. Desigur, isi va achita cu constiinciozitate datoriile sale - si s-a tinut de cuvant. Avea un cont deschis la una din bancile serioase din oras, din care i se retineau cheltuielile lunare. Pentru celelalte cheltuieli, neprevazute, periodic aparea la administratie un batranel cu o figura deschisa, amabil si intotdeauna pus pe vorba, care nu pregeta sa spuna celor care aveau timp sau chef sa-l asculte ca este unchiul lui Geo, care l-a avut sub aripa sa mai toata viata, ca Geo este un baiat bun si timid, dar tocmai timiditatea si bunatatea sunt principalele sale defecte, pentru ca prea profita sefii de el cu munca si mai toate fetele pe care le-a cunoscut nu s-au hotarat sa faca pasul cel mare cu el.

Ascultandu-l pe batran iti puteai face o impresie destul de apropiata de realitate - ma rog, de realitatea aparenta - cu o singura exceptie: infatisarea individului. Bunul simt te ducea cu gandul la cineva care semana, mai mult sau mai putin cu batranelul vorbaret, dar care era, de buna seama, mai tanar: un barbat in jur de douazeci de ani, cu ochelari, eventual cu un inceput de chelie, inalt, dar si cu o burtica ceva mai mare decat ar fi trebuit la varsta lui.

Si la prima vedere Geo semana perfect cu imaginea zugravita de unchiul sau, cu o singura exceptie: parea mult mai in varsta, trecut binisor de treizeci de ani. Mai mult, era genul de om care nu este capabil sa-si ascunda anii, ba chiar care dimpotriva, afiseaza mai multi de cat ar fi cazul.

Iar eu trebuie sa marturisesc ca, la prima vedere, m-am bucurat. Individul nu poseda o amprenta psihometrica extraordinara si deci avea sa ma lase si pe mine in pace. Oricum nu ii prevedeam un viitor prea sigur intre zidurile acestei case, parea tipul de om incapabil sa reziste prea mult intr-un singur loc. Si, intr-un mod mai degraba ironic, a fost singura impresie corecta a mea de la inceputuri.

Prima data cand am simtit ca ceva nu este in ordine a fost intr-o noapte, cand m-a incercat brusc un sentiment adanc de mandrie. Era, se pare, a doua sau a treia noapte in care Geo statea in noul sau apartament si privea la televizor.

Dormiti, dormiti fratii si surorile mele. Dormiti bine, dar pentru ca voi sa dormiti bine, sa stati la casele voastre, sa va uitati la programele voastre idioate de televizor, sa va regulati, sunt niste oameni care vegheaza la bunul mers al lucrurilor. Niste oameni care au chemarea suprema a datoriei. Niste oameni care fac orice pentru voi, ascunsi in umbra de nepatruns a misterului ce trebuie sa invaluie conducerea.

Captam un sentiment pe care nu-l mai incercasem niciodata pana acum. Desigur, avusesem parte de mai multi locatari, si, prin insasi natura mea, nu eram strain de conditia umana. Dar nu mi se mai transmisese niciodata un sentiment atat de puternic de trufie de o nuanta aproape religioasa. Am crezut initial ca m-am acordat fara voie pe lungimea de unda a individului acela ciudat, care se hranea cu cititul si care incepuse sa-si piarda atributele umane, spre disperarea apartamentelor vecine dispuse alaturi de mine. La urma urmei, casa era, in cel mai bun caz, bizara, ca sa nu spun de-a dreptul ca era plina de nebuni: capitanul care este urmarit de mare in garsoniera de la etajul de deasupra, individul care retraieste karmic aceleasi intamplari catastrofale chiar deasupra noastra, femeia care se lasa ingropata in mancare si in garsoniera cumparata de un politist obtuz si obsedat.

Dormiti, cetateni, dormiti . Este ora doua . Ora la care cei chemati stau treji pentru ca dusmanii nu dorm nici ei niciodata . Pentru ca cineva trebuie sa vegheze la ordinea lasata de bunul Dumnezeu . Pentru ca cineva trebuie sa fie strajerul tarii asteia invidiata de toate scursurile pamantului . Pamantul binecuvantat de Dumnezeu cu darul viitorului .

Mi-am dat seama ca era vorba de locatarul meu. Era intr-adevar ora doua noaptea si omul tocmai inchisese telefonul. Apoi se dusese si aprinsese o lumanare in sufragerie. In momentul cand eu am inceput sa-l privesc cu atentie s-a asezat in genunchi in fata lumanarii si a inceput sa se roage.

Doamne Dumnezeule, ajuta-ma sa-mi duc misiunea la indeplinire. Ajuta-ma sa-mi apar tara, ajuta-ma sa dobor trimisul Satanei. Ajuta-ma sa pastrez pacea acestor tinuturi.

S-a ridicat din fata lumanarii si s-a dus in dormitor, cautand ceva intr-o valiza. A revenit apoi cu mai multe acte in mana. Dar ceea ce m-a facut sa fiu extrem de atent a fost faptul ca ducea cu sine mai multe acte de identitate si mai multe pasapoarte. Am privit cu mai multa atentie: erau trei randuri de acte pe tot atatea nume: George, Gelu si Gorut. A ales cu atentie pasaportul pe numele Gelu, i-a studiat viza pentru Statele Unite si apoi l-a pus deoparte multumit, ascunzand celelalte acte la locul lor. In cele din urma s-a culcat cu un zambet de multumire pe fata. Iar eu l-am privit indelung, incercand sa inteleg cine era ciudatul meu locatar care calatorea mult si al carui gand era atat de puternic: Domnule profesor Culin, esti un om mort!

A doua zi locatarul meu a plecat cu o valiza nu foarte mare si eu am inceput sa fac niste investigatii mai serioase.

Mai intai mi-am pus la incercare talentele psihometrice, incercand sa rezonez cu obiectele lui personale. Numai ca, spre deosebire de alte apartamente, psihometria nu a fost niciodata punctul meu forte. Mai mult, conditia de apartament intr-o casa gen bloc, are multe dezavantaje, pentru ca amprentele constiintelor pot migra si pe verticala si pe orizontala. Astfel incat orice apartament de bloc prefera sa-si reduca la minim perceptia psihometrica si sa-i lase pe oameni sa-si vada linistiti de treburile lor nebunesti.

Obiectele lui nu mi-au lasat o impresie clara. Cele mai multe erau noi, cumparate de curand si foarte putin folosite, sau mai degraba nefolosite de loc. Mai curand dadeau impresia ca aveau doar un rol pur decorativ, de mobilier impersonal intr-o casa care era un simplu paravan si nu un camin.
Am luat apoi legatura cu apartamentele pe care le cunosteam. Garsoniera de la etajul de deasupra a avut bunavointa sa-mi explice notiunea de apartament de serviciu. Garsoniera era puternic saturata de personalitatea Cristinei, femeia care locuia acolo, incat devenise la fel de lenesa in comunicare. Am inteles ca initial garsoniera avusese acelasi scop, acela de locuinta de serviciu, pentru unul din membrii politiei secrete. Apoi, pentru ca locatarul a disparut brusc, se pare ca dezertase si fugise peste granita, locuinta a fost preluata de politia locala, initial tot pentru niste actiuni secrete, pentru un agent care lucra sub acoperire. Cum agentul lucra de fapt sub acoperire ca politist, fiind de fapt unul dintre membrii de frunte ai unei organizatii mafiote si s-a trezit intr-o buna zi aruncat in aer cu masina politiei cu tot de niste rivali zelosi, politia a lichidat proprietatea, care a fost preluata in particular de politistul care si-a instalat aici amanta. Era, la urma urmei vorba tot de o locuinta de serviciu: uneori, politistul venea in misiune la amanta sa.

Politistii merita anumite avantaje pentru munca lor de veghere la bunul mers al societatii. Sunt asemeni legiunilor de arhangheli pazitori ai Paradisului. Fara ei, oamenii decad si dispar. Politistii merita din plin rasplata primita . I-am multumit garsonierei si am blestemat traditia asta stupida ca noi, lumea considerata de oameni neinsufletita - mare idiotenie! - sa preluam caracteristicile celor care vietuiesc pe langa noi; garsoniera mai avea putin si incepea sa fluiere la mine cu un tignal de politai .

Nu am inteles insa ocupatia exacta a locatarului meu. Ce rost aveau pasapoartele acelea? Si cine era profesorul Culin si ce treaba avea cu locatarul meu?

Geo s-a reintors dupa doar trei zile, obosit, dar cu un zambet teribil de multumit. S-a aruncat pe pat si a dormit pana la ora doua noaptea, cand s-a trezit si a aprins o lumanare.

Iti multumesc Doamne, Dumnezeule, pentru puterea pe care mi-ai dat-o sa strivesc raul si sa aduc binele, pacea si linistea pe meleagurile mele- Iti multumesc, Dumnezeule, ca mi-ai dat misiunea de a-mi apara tara si poporul si ca mana mea nu tremura in fata dusmanului.

Apoi s-a intamplat ceva ciudat. Am perceput in alt fel gandurile omului, de parca s-ar fi deschis un canal de comunicatie suplimentar, si cineva - ceva? - mi-ar fi expediat niste imagini. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca accesasem intamplator memoria locatarului meu .

Niste ziduri reci, rosiatice. O toaleta publica, undeva departe, unde mirosul marii se impleteste cu cel al excrementelor umane.

Un barbat intrand inauntru preocupat, avand niste ochelari fumurii care-i acopera privirea neobisnuit de patrunzatoare.

- Am sosit, spuse acesta in limba engleza.

Astepta un moment, dar toaleta parea pustie, apoi repeta vorbele in limba romana.

Zidurile continuara sa-l ignore.

Ridica din umeri si intra fara nici o ezitare intr-o cabina a toaletei. A doua de la fereastra.

Apoi facu un lucru ciudat. Se ghemui si isi apropie mana de pardoseala, ca si cum ar fi vrut sa simta vibratiile ei, plimband-o pe o mica portiune.

Din cabina din stanga se auzi un zgomot usor. Barbatul cu ochelari fumurii zambi si murmura ca pentru sine: Astazi, 21 mai, tocmai de Sfintii Imparati Constantin si Elena . De ce nu, este o zi buna pentru Marea Trecere .

Din cabina din stanga, prima de la geam se iti pe deasupra peretelui despartitor o mana inmanusata, cu un revolver. Apoi capul unui tanar cu parul lung, se ridica deasupra si se apleca in cabina numarul doi.

- Este timpul, murmura barbatul cu ochelari fumuri, stand in continuare ghemuit.

Tanarul lua linia de ochire a armei si apasa pe tragaci. O singura data. Glontul il lovi pe celalalt la baza craniului.

Apoi tanarul cu parul lung iesi linistit din cabina si apoi din toaleta. Nimeni nu tulbura pentru un timp linistea incaperii si balta de sange care se formase in dreptul usii celei de-a doua cabine de la geam.

Nu am inteles prea bine scena din mintea locatarului meu. Nici unul dintre protagonisti nu era el. Putea sa fie o secventa dintr-un film, un paragraf dintr-o carte, sau un simplu vis.

Dar, la urma urmei, de ce trebuie sa inteleg eu prostiile tuturor locatarilor din casa asta atat de ciudata?

Locatarul meu a mai disparut cateva zile si s-a reintors pe nepusa masa, intr-o seara, tarziu. Tocmai comunicam cu apartamentele de la demisol cand l-am sesizat intrand pe scara blocului.

- Stapane, n-ai un ban si pentru patriotii care au ajuns sa n-aiba unde sta? l-a intrebat Rabbi, cersetorul.

M-a surprins chestia cu patriotismul. Omul asta, Rabbi, avea un simt deosebit de a-i mirosi pe ceilalti.

Locatarul meu a tresarit. L-a privit cu luare aminte, apoi s-a cautat in haina, a scos portofelul si a extras de acolo trei bancnote mari, intinzandu-i-le.

Cersetorul le-a luat, le-a studiat cu atentie, apoi i-a dat doua inapoi:

- Stapane, sunt si alti patrioti care are nevoie de banii astia. Mie mi-e de-ajuns atat.

Locatarul meu dadu din umeri, puse bancnotele la loc, se rasuci sa urce scarile, dar se razgandi si se intoarse iar spre Rabbi.

- Cum ti se spune, Rabbi? intreba el.

- Da, da'i o porecla pe care n-o accept decat prin nuanta de intelepciune pe care-o degaja. Nu-s si n-am nimic de-a face cu jidanii ai imputiti, imbuibatii care conduc lumea prin puterea nemiloasa a lovelelor lor. Numele pe care mi-l stiu de cand eram mic este de Tudor Vadim.

- Ei bine, Tudore, vrei sa bei ceva cu mine?

- Stapane, nimeni nu mi-a oferit vreodata ceva din toata inima si eu sa refuz. Si-apoi, imi face o mare placere sa beau c-un mare patriot, ca dumneata .

- De unde stii ca sunt un patriot? l-a intrebat locatarul meu pe Rabbi, dupa ce s-au asezat la masa.

- Se vede, stapane, se vede, murmura Rabbi. Esti unu' dintre cei care vegheaza la bunu' mers al lucrurilor pentru neamu' asta binecuvantat de Dumnezeu cu un viitor extraordinar, dar care are si niste dusmani pe masura destinului ce-l asteapta .

- Omule, sunt doar un cetatean obisnuit.
Rabbi zambi.

- Stii, stapane, patriotismu-i de cele mai multe ori o vorba aruncata-n vant. E multi oameni care se lauda-n gura mare ca e patrioti, ca tin cu neamul lor, cu, cum dracu' zic, cu interesele fundamentale ale tarii, da' nu-s decat niste rahati cu ochi. Patriotu' al mare, domnule, este altu', cu totu' altu'.

Locatarul meu ii umplu iar paharul.

- Sa traiti! Patriotu', domnu' meu, e al care trage toate sforile - sforile ale corecte, ma-ntelegi - fara ca nimeni sa stie ce-nvarte el, da fapt si da drept. Al care are revelatia destinului unui neam si care face totu', da', pa bune, totu', pentru ca destinu' asta sa se implineasca. Am zis totu', inclusiv moarte de om.

Locatarul meu zambi.

- Ei, chiar asa? Chiar crime?

Rabbi ragai si dadu din umeri.

- Uite, domnu' meu, vecinu' dumitale, asta de la etaju' asta, il cunosti?

Interlocutorul dadu din cap, negativ.

- E unu' care se pretinde descendentu' tarilor rusi, al Romanovilor, sau cum mama dracului ii chema pa ei. Da' nu asta voiam sa-ti zic. Omu'i cumsecade, da' are o manie. Ii place de Saddam. Si Saddam asta, domnule, i-un mare patriot. Il doare-n cur de americani, de vecini, ii trage cu islamu' si cu arabii lui. Cum sa-ti spun, eu unu' i-as trage un glonte-n ceafa, da' ce-i al lui e pus deoparte: e patriot, dom'le. Da', vezi mata, dom'le, patriotii ai mari sunt altii: politia lui secreta. Astia dom-le sunt tari, tari de tot. Stii, daca-as fi Saddam, m-as inchina in fiecare noapte o data la Allah si de trei ori la sefii politiei secrete, ca ei sunt stapanii lui ai mari. Asa-i?

Locatarul meu zambi si goli paharul.

- Daca zici tu .

- Si Saddam asta mai face o chestie care-mi place. Face crime. Crime perfecte.

Eseu: Secventa narativa - unitatea structurala de baza este propozitia Referat: Limba literara - aspectul cel mai ingrijit al limbii nationale

- Ei, asta-i acum. Nu exista crime perfecte. Exista in schimb pedepsele cu moartea, dar astea numai in urma unui proces.

- Dom'le, te rog, nu manca rahat. Eu nu vorbeam de executii, ci de crime perfecte. Sa nu ma iei ca asa ceva nu exista, ca nu tine. Crime perfecte exista de cand lumea, pentru ca omu'i o fiinta eminamente criminala. Toata istoria omenirii nu-i altceva decat o secventa nesfarsita da crime, dintre care cele mai multe au fost crime perfecte. Ce-nseamna de fapt o crima perfecta? Este o crima in care autoru' nu numai ca scapa nepedepsit, ba, mai mult, comite un act necesar al existentei unei comunitati. Exista chiar mai multe feluri: crime perfecte da gradu' unu, da gradu' doi si da gradu' trei. Te intereseaza?

Locatarul meu casca dar incuviinta din cap.

- Crima perfecta de gradu' unu e cea care ramane in veci nesolutionata. De altfel, mai mult de trei sferturi din dosarele politiei e crime nesolutionate, dosare clasate. Chestia e ca treburile astea-s facute de betivi sau criminali intamplatori, fara nici un interes imediat. Totusi are meritu' ca pastreaza simtu' de vanator al omului, ascute sentimentu' ca crima-i un obiect al progresului.

Gradu' doi al crimei e mult mai interesant: crimele politice mari, la care anchetatorii au ramas cu buzele umflate. Mortile presedintilor intra in categoria asta, indiferent de tara: asasinii presedintilor sunt or niste dezaxati, asa ca mine, ori niste mari patrioti, asa, ca dumneata . Lincoln, al-Sadat, Kennedy, asta asa ca sa nu dau decat cateva nume mari.
Rabbi facu o pauza si sorbi restu' paharului, dupa care se ridica in picioare si merse spre usa:

- Multam frumos, domnule. Sa traiti!

Locatarul meu il opri:

- Stai, nu mi-ai zis nimic de crima perfecta de gradul trei.

Rabbi zambi si-si trecu mana peste barba nerasa de cateva zile.

- Asta domnule, exista si nu exista. Este crima in care criminalul are toate dovezile tradarii unui mare personaj, da' n-are cum sa-l trimita pe mana calaului, pentru ca dusmanu', inamicu' unui neam intreg a fugit peste granita. Si-atunci, un oarecare, se sacrifica pe altarul unei crime perfecte, multumindu-se cu un rol de pion de sacrificiu, intr-o partida avand ca miza viitoru'. Cum a fost pustanu' ala de Ramon Mercander, al de i-a tras-o lu' Trotki c-un spargator de gheata, la fel ca curva aia de Sharon in filmu' ala in care a jucat fara chiloti. Ramon a facut douaj' de ani de bulau, dar a intrat in panoplia secreta a eroilor neamului sovietic. Alaturi de marele Iosif Vissarionovici, cel care a pus la cale totu'. O crima perfecta de gradul trei este comisa intr-un loc anume si se casapeste un cetatean al altei tari, pentru binele indiscutabil al acesteia din urma. Si indiferent daca asasinul este prins sau nu, crima este perfecta pentru ca autorul adevarat, cel din umbra, este destinul unei intregi natiuni. Destin care, indiferent de consecinte, nu poate fi adus intr-o sala de tribunal. Stii, stapane, daca ar fi sa faci vreodata vreo crima, ar fi tare misto sa iei parte la o crima perfecta de gradul trei. Sa traiti!

Se rasuci pe picioare si iesi pe usa.

Locatarul meu privi indelung in urma sa, apoi inchise usa. Rabbi cobori in holul blocului, la culcusul sau. Se foi putin, apoi privi cu atentie in sus, spre apartamentul numarul . , murmurand ca pentru sine, dar destul de tare sa-l auda oricine ar fi ascultat la usa: „Dumnezeii ma-tii de securist imputit!' Apoi zambi incantat si adormi.

Discutia avuta de Geo cu Rabbi m-a pus pe ganduri. Luand-o ca atare, m-am gandit ca Rabbi, unul dintre oamenii dati naibii, a jucat cam tare si poate ca nu trebuia sa-i spuna in fata locatarului meu niste adevaruri de genul acesta. Daca, asa cum faceam eu niste asociatii de idei acum, Geo sau Gelu sau Gorut facea parte intr-adevar din serviciile secrete si se ocupa cu eliminarea unor persoane indezirabile, stabilite peste hotare, atunci Rabbi era, la randu-i in pericol de moarte. Desigur, in cele din urma motivatiile ascunse ale oamenilor imi ramaneau, ca de obicei, necunoscute. Poate ca Rabbi supralicitase din ambitia lui prosteasca de a-si bate joc de oameni, spunandu-le adevarul in fata. Nu puteam insa intelege de ce nu era la fel de sincer si fata de sine. Poate ca Rabbi se imbatase pur si simplu, si insiruise acele verzi si uscate care-i trecusera atunci prin minte, si daca il intrebai acum ce vorbise atunci, nu era in stare sa-ti spuna nimic. Nu puteam insa pricepe de ce debitase teoria aceea ciudata a crimei perfecte ce se potrivea ca o manusa unui locatar atat de insipid ca pensionarul meu. Sau poate ca, in fondul fondurilor, oamenii astia bausera un pahar de vin amandoi, fiind amandoi exact ceea ce pretindeau: locatarul meu un comis voiajor blazat si putin speriat de viata, Rabbi un cersetor impertinent si pisalog, ca toti cersetorii. La urma urmei, ce treaba aveam eu cu fosnaielile nebunesti ale oamenilor?

In ziua urmatoare Geo a disparut iar, pentru mai bine de o saptamana. Incepusem sa ma obisnuiesc cu tipul acesta de locatar onorific cand omul meu a revenit, dupa vreo zece zile, tot in miez de noapte. A facut un dus, apoi, in jurul orei doua - ca de obicei - a aprins o lumanare si a inceput sa se roage. M-am asteptat sa captez starea aceea de trufie mistica care-l incerca cand facea chestia asta, dar de data aceasta nu am receptionat nimic. Barbatul parea ca-si repeta ritualul mai curand din inertie, decat din convingere. Dar a fost repede intrerupt de sunetul ascutit al telefonului:

- Alo, da?

Asculta cu atentie si fruntea i se increti.

- Confirmarea este sigura?

Clatina din cap nemultumit in timp ce primea raspunsul.

- Am inteles. Maine, ca de obicei. Sa traiti!

A inchis telefonul si apoi a stins lumanarea si s-a bagat in pat.

Doamne, Dumnezeule, cum este oare posibil? Culin este mort. De ce aceasta activitate frenetica? Ce-am mai putea face pentru a ne apara neamul de atacurile furibunde ale Satanei? Ce Doamne? Ce?

In cele din urma il cuprinse un somn agitat.

Fara vreun motiv aparent m-am gandit ca Rabbi, cersetorul ar putea fi in pericol. Nu detectasem insa nici un semn ca locatarul meu ar fi avut intentii criminale. De fapt, nu avusesem niciodata un locatar asasin. Oare Geo era intr-adevar asa ceva? Imi inchipuisem intotdeauna ca amprenta psihometrica a unui ucigas ar fi trebuit sa includa, in mod cert, crima - sau crimele - comise. Ori Geo parea mai curand un fanatic religios decat un asasin. Numai ca, la urma urmei, pe mine nu prea ma interesau chestiile astea. Poate ca, per total, mi-ar fi parut rau de Rabbi, dar oamenii au inclinatia de a-si incheia, inainte de termen, socotelile cu viata. Asta-i stilul lor inconfundabil .

Geo se trezi devreme, se barbieri cu grija, imbuca ceva si pleca la o ora cand ceilalti locatari incepeau sa se scoale.

Reveni in jurul pranzului si incepu sa scormone printre lucrurile lui. Nu se opri insa asupra actelor pe care le avea si scoase niste instrumente ciudate: o pereche de tije lungi de metal, cu niste manere speciale, ce le permitea rotirea, niste anse micute, de diferite forme si, spre marea surpriza, un cristal de cuart de dimensiuni apreciabile. Am ezitat doar pentru o fractiune de secunda. In mod cert cristalul era complet acordat pe personalitatea lui Geo, altminteri ar fi fost primul lucru pe care l-as fi simtit in interiorul meu. Dar cristalul era tacut si aparent impenetrabil. Retras precum Geo, sau Gelu, sau Gorut. Numai ca era un cristal viu de cuart, care pastra in el o gramada de lucruri. Unele poate ca erau prea personale. Unele poate ca erau chiar dureroase. Poate ca aveam sa sufar. Dar eram un apartament curios. Este singura scuza pe care o gasesc acum pentru prostia pe care am facut-o atunci.

Cristalele sunt folosite de oameni de multa, de foarte multa vreme. Poate aveti impresia ca linia de legatura dintre un apartament si un cristal este, daca nu de-a dreptul absurda, atunci ceva extrem de complicat de realizat. Aiurea! Unul dintre cele mai vechi concepte ale omului, in aceeasi masura simbolic si material, este casa, apartamentul. Din aceasta cauza, motivul apartamentului este prezent in majoritatea simbolurilor si arhetipurilor umane. Casa, cetatea sau templul nu este altceva decat imaginea universului. Mai mult, imagistica subtila asociata cristalului este structurata in forma unei case care contine diferite incaperi, fiecare incapere oferind oamenilor unul sau mai multe raspunsuri la intrebarile sau problemele lor. Asadar, nimic mai simplu sa ma acordez pe imaginea continuta de cristalul lui Geo si sa devin, pentru o clipa suspendata de-a lungul timpului, casa din interiorul cristalului sau .

Un coridor, lung si intunecos. Un sir de usi cu etichete. Le privesc pe rand: „Cunoastere teoretica', „Cunoastere ezoterica', „Antrenament', „Geografie subtila Carpatina', „Contraactiune', „Contraspionaj', si tot asa. Etichetele usilor m-au nelamurit. Desigur, casa din cristal era masura personalitatii lui Geo, dar nu vedeam usile clasice ale ghizilor spirituali, ale studiului. Intrigat am trecut de usa pompos etichetata „Cunoastere ezoterica'.

Un individ in uniforma, incarcat de decoratii, perora in fata lui Geo.

Patria noastra, stimate domnule, ascunde multe comori ravnite de altii. Sunt foarte multe izvoare care arata faptul de netagaduit ca viitorul acestei planete depinde de aceste meleaguri. De aceea, de-a lungul timpului, pamantul nostru a tot fost calcat de dusmani. Iar razboiul continua si in prezent. Bombardamente subtile sunt dezlantuite periodic, pe anumite frecvente subtile, in tot felul de experimente nemiloase. Suntem in mijlocul unor forte dezlantuite de mai multe genii ale raului. Cea mai mare parte dintre acestea sunt tinute sub control de oamenii nostri. Exista insa, din cand in cand, persoane foarte periculoase. Profesorul Culin, de pilda, a reusit cateva atacuri extrem de bine orchestrate la adresa statului nostru, nu prin articolele sale, puerile si insignifiante, din presa si radioul altor state, ci prin incercarile sale de a trimite sentimente de revolta prin reteaua Hartman. Mai mult, ultimele doua cutremure, de magnitudine 4,5 si 5,1 au fost concepute si orchestrate de el .

Am zambit in sinea mea. Cutremure orchestrate de un om aflat pe alt continent, asta da cunoastere ezoterica. Nepatrunse sunt personalitatile umane. Am intrat apoi in camera numita „Contraactiune'. Un personaj asemanator tinea o predica cam la fel, in fata altui Geo, care nu se deosebea cu nimic de cel precedent:

Avem oameni bine antrenati in toate domeniile importante. Avem personalitati capabile de a oferi aparare psihica oricarui potential uman, indiferent de natura sa. Cei mai buni subiecti ai nostri s-au antrenat in grupul de aparare al lui Kadhafi si Saddam. Am reusit sa bruiem tentative de spionaj psihic in buncarele din Bagdad. Am sondat incaperile ascunse din marea piramida de la Gizeh si rezultatele au fost identice cu cele ale rusilor si americanilor. Am reusit sa facem harti de la distanta ale palatelor prezidentiale din Europa.

Dar, o buna contraactiune psihica se impleteste cu actiuni curajoase, directe, chiar in inima teritoriului controlat de inamici. Esecul atacului cu rachete de acum cativa ani asupra postului de radio Europa libera nu a facut altceva decat sa dea un impuls nou actiunilor noastre. Mai multi asa numiti dizidenti au murit, fie in accidente „banale' de circulatie, fie rapusi de otravuri care provoaca stopuri cardiace sau respiratorii. Faci parte, la ora actuala, dintr-un serviciu secret bine pus la punct, cu o traditie puternica, si cu un mare viitor.

Nici acest personaj nu a reusit sa ma lamureasca. Cine era de fapt Geo? Mi-a venit ideea sa ma intorc la camera cu eticheta „Antrenament'.

Inauntru, Geo pregatea un plan de actiune ciudat. Acesta incepea cu o scrisoare catre un oarecare Adrian, un tip plecat cu multi ani din tara, care ramasese in toti acesti ani un agent activ al serviciilor de informatii. Destinatarul era solicitat sa gaseasca un individ dependent de droguri, cu o personalitate extrem de instabila, care sa comita o crima. Individul trebuia platit cu o suma considerabila, drogat si apoi omorat, chiar de catre Adrian. Adrian, la randul lui, urma sa dispara definitiv. Prima crima trebuia sa para, in acelasi timp, o executie tipic mafiota si un ritual barbar. Cheia acestui scenariu bine pus la punct era atragerea victimei la locul asasinatului, la o data si o ora bine stabilita, prin mijloace psihice.

Am cutreierat mai multe incaperi din cristalul lui Geo. Portretul care reiesea nu se deosebea fundamental de ultimele impresii pe care le aveam despre locatarul meu. Era, mai mult ca sigur, membru al unei organizatii secrete, un soi de politie, dar a carei activitatea parea ca nu se supune nici unei alte organizatii din tara aceasta. Parea mai curand a fi tipul perfect de organizatie secreta, de masonerie a carui unui scop, dar si unica obsesie, era destinul uman. Era, la urma urmei, o activitate umana pe care eu o consideram a fi extrem de plicticoasa . Mi-a venit o idee, m-am decuplat de cristal si am incercat sa accesez o serie de apartamente straine, care sa ma conduca in cele din urma la apartamentul profesorului Culin. Nu-mi inchipuiam ca am mari sanse de izbanda, dar am reusit mult mai repede decat speram.

Apartamentul din districtul Wentworth nu prea avea chef de comunicatii cu mine. Nici cand i-am explicat ca s-ar putea ca locatarul meu sa fie implicat in moartea locatarului sau nu a parut foarte interesat.

- Cine ti-a spus ca pensionarul meu, profesorul Culin, a fost ucis?

Intrebarea m-a naucit.

- Adica locatarul tau traieste? am ingaimat, complet derutat.

- Nu, n-am spus asta, am spus doar ca nu este clar daca a fost omorat sau nu.

- Nu inteleg, am replicat sincer.

- Uite, facu rabdator apartamentul de pe celalalt continent, profesorul Culin a parasit lumea aceasta intr-adevar pe 21 mai, intr-un mod apropiat de ceea ce mi-ai povestit tu. Numai ca eu unul nu sunt convins ca a fost vorba de o crima. O crima implica o vointa a unui criminal si un plan, mai mult sau mai putin improvizat, dus la indeplinire de catre criminal. Ori, in cazul locatarului meu, eu cred ca planul i-a apartinut de fapt si de drept lui. Ca s-a folosit de probabil de actiunile politiei secrete din tara lui de bastina, pentru a realiza o trecere rituala de o natura deosebita, foarte rara. Ceva in genul unei sinucideri in care vina karmica este preluata in intregime de criminal. O sinucidere care moral este transformata intr-un act de martiraj, avand o valoare extraordinara pe cursul vietilor viitoare.

- Adica vrei sa spui ca locatarul tau a renuntat de buna voie la toate avantajele si proiectele pe care le avea pentru a accepta un salt ritual in necunoscut?

Nu-mi venea sa cred. La urma urmei nici noi, entitatile statice, nu eram foarte convinse despre ceea ce se intampla dupa moarte. Era vorba desigur de o continuare, dar in ce sens? La urma urmei, ce pretentie puteam avea noi, niste biete apartamente, sa intelegem adevarurile fundamentale ale existentei? Iar apartamentul asta plin de el din districtul acela cu un nume atat de imposibil purta si el, din plin, amprenta stapanului sau. Prin urmare, afirmatiile sale erau relative.

- Nu e vorba de un salt in necunoscut, raspunse plictisit interlocutorul meu. Ci de un ritual intors pe dos. De sansa unica de a face o trecere mai grabita si mai adanca prin lumea de dincolo .
I-am multumit apartamentului din alt continent si m-am retras, incercand sa meditez la cele aflate. Si am deplans conditia noastra de entitati statice, supuse influentei celorlalte entitati, nevoite sa-si caute drumul prin personalitatile atat de violente, de contradictorii si de mizerabile ale oamenilor .

Au mai trecut doua zile. Geo, care plecase in ziua in care eu intrasem in cristalul lui s-a intors ca o vijelie, in mijlocul amiezei. Si atunci s-a petrecut faptul acesta nemaivazut si nemaiintalnit pe nicaieri in istoria cunoscuta de mine. Faptul care va pecetlui poate existenta noastra, a apartamentelor din acest bloc, precum si a oamenilor care traiesc aici. Locatarul meu m-a contactat!

Am simtit vibratia cristalului si ceva m-a atras cu forta iar in cladirea imaginara din interiorul cristalului, purtandu-ma pe coridorul cel lung pana in fata unei usi pe care scria „Apartament'. Sunt sigur ca usa nu exista la trecerea mea anterioara, dar lucrul acesta nu m-a mirat. La urma urmei, interiorul cristalului era imaginar. Si, ca sa fiu la fel de sincer in continuare - desi, prin definitie, notiunea de minciuna nu este specifica decat oamenilor - nu exista nici o forta pe lumea asta care sa ma oblige sa intru. Intrarea mea acolo era in aceeasi masura si o invitatie, si o confirmare. Dar mai era, intai de toate, si masura curiozitatii mele nestavilite. Este, asa cum am mai spus deja, singura circumstanta atenuanta a nesabuintei mele. Astfel incat, fara sa ezit, am intrat.

Inauntru se afla locatarul meu intr-o tinuta neobisnuita, purtand o mantie precum unul din domnitorii din urma cu sute de ani. Mi-a perceput imediat si imaginea mea umana, un barbat cu barba, imbracat in niste vestminte puternic colorate, care purtau totodata un desen geometric, de cercuri si patrate. Desigur, faptul ca eram barbat cu barba nu avea nici o importanta, puteam si tot atat de bine si o femeie grasa - nu am inteles de ce femeile grase par sa fie simbolul urateniei umane, mie mi se par destul de simpatice - dar mi-a placut ideea imbracamintei mele umane, o imagine destul de stravezie a ceea ce ar fi putut sa fie o mandala, simbolul ciudat al universului, apropiat de multe ori cu camerele unei case.

- Asadar ai intrat in teritoriul meu, spuse ganditor Geo.
Desigur, transparenta functiona in ambele directii. Stiam deja ca nu-l chema de fapt Geo ci Voicu, dar la ora actuala numele lui nu mai avea nici un fel de importanta. Am preferat totusi numele de Gelu, pentru a avea un mod oarecare de adresare.

- Te mira, domnule Gelu? Aveam impresia ca esti omul care intelege multe in jurul sau .

- Cine esti dumneata?

- Stii foarte bine cine sunt. Doar apartamentul tau. Nu sunt o imagine a altei personalitati, nu sunt folosit psihometric de alti oameni, asa, ca o placa turnanta, dupa cum ai crezut la inceput si ti-ai luat toate masurile astea psihice de aparare care, intre noi fie vorba, nu sunt defel infailibile, domnule Voicu .

A tresarit, dar a realizat imediat ca spuneam adevarul.

- Prefer, daca nu te superi, numele de Gelu, asa, fara vreun motiv aparent.

A dat din umeri si a spus:

- Unul din fostii tai locatari a fost agent secret al altei puteri? Sau este la ora actuala unul dintre locatarii actuali ai blocului in slujba altor interese nationale?

I-am transmis date despre toti locatarii mei anteriori si ceea ce stiam despre actuali vecini din bloc. A sesizat esenta datelor dar nu a dat semne de multumire.

- Si ce vrei de fapt?

- Nimic, am raspuns. Sunt doar curios, atat.

A facut cativa pasi prin incapere, preocupat.

- Hm, un apartament curios! Exact asta ne mai lipsea! N-ajung toate scursurile pamantului care ne ataca in fel si chip.

Facu o pauza, apoi continua:

- Bine, de vreme ce te afli aici, cred ca este totusi de datoria mea sa fiu gazda. Deci, pentru un timp rezonabil, iti stau la dispozitie. Cu conditia desigur, sa fi la fel de sincer.

- Fara indoiala. Ce vrei sa stii de la mine?

- Iti voi pune o singura intrebare. Dar mai intai intreaba tu ce vrei sa stii. Nu am mai discutat pana acum cu o entitate ca tine .

- De ce ai vrut sa-l omori pe profesorul Culin?

Rase, mai mult cu buzele.

- Drept la tinta, nu? Dar scuza-ma, nu am vrut sa-l omor, l-am omorat chiar.

Ma privi intrebator, dar eu am tacut, asteptand sa continue.

- Profesorul Culin era tipul perfect de dusman al acestei tari. Fugise in strainatate de mai multi ani si in ultima perioada desfasura activitati profund dusmanoase la adresa statului nostru.

- Faci parte din politia secreta? l-am intrerupt eu.

- Oficial, da. Numai ca nu este vorba propriu-zis de o politie secreta, de o politie politica, daca vrei. Grupul din care fac eu parte este o organizatie veche de multe sute de ani, care vegheaza la binele acestei natiuni. Ai impresia ca profesorul Culin a devenit periculos prin activitatea lui, asa zis dizidenta, publicand articole rautacioase la adresa conducatorilor nostri de ieri si de azi, sau perorand insulte grosolane pe la diferite posturi de radio de mare audienta? Nici vorba. Din punctul asta de vedere, domnule - sper ca nu te deranjeaza adresarea asta - Culin era un mare nimeni. Devenise insa un mare expert in magie si divinatie. Nu numai la modul teoretic. Ajunsese sa faca practic diverse forme divinatorii cu studentii sai. Intelegi?

- Nu. Adica nu va deranja activitatea lui politica si va deranjau jocurile de-a magia?

- Exact. Cu precizarea ca, de fapt, jocul este cea mai serioasa activitate umana. Inclinatia lui spre ludic, spre teoria si practica jocurilor l-a facut sa devina un dusman periculos al acestei tari. Din simplul motiv ca formatia lui de baza era anarhista. Nu accepta sub nici un motiv vreo autoritate conducatoare. Toate jocurile lui ducea la concluzia ca singurii conducatori adevarati sunt magicienii care, mai mult, nu au nevoie in jur de supusi, de cetateni obedienti care constituie baza unei societati trainice si de viitor, ci de parteneri la un joc a carui miza finala este inca imposibil de precizat. Ce ineptie!

- Asa vedeti voi viitorul natiei voastre?

Interlocutorul meu ranji.

- Esti neobisnuit de ironic pentru un apartament de bloc. Dar, fara nici o urma de rea vointa, asta este totusi viitorul. O civilizatie ordonata, disciplinata, care-si va urma, daca va fi nevoie, si in iad, conducatorul care se dovedeste a fi cel mai mare patriot posibil. Asta este singurul viitor, in marea de nebunie care ne inconjoara. Este, de altfel, traseul urmat de Moise prin desert cu afurisitii lui de evrei. Este calea spre viitor sugerata de bunul nostru Dumnezeu. Iar noi nu suntem slujbasii unei institutii oarecare, ci preotii nemijlociti ai lui Dumnezeu. Puterea politiei secrete este sublimata astfel in arma binelui indreptata impotriva raului. Simplu, eficace si absolut necesar.

- Si n-ai niciodata momente de indoiala?

- Niciodata. Cred in Dumnezeu si in viitorul neamului cu toata fiinta mea!

- Ai de cand sa-l ucizi si pe Rabbi?

M-a privit nelamurit.

- Rabbi? Ah, cersetorul blocului . De ce sa-l omor? m-a intrebat plin de uimire.

- Pai s-a apropiat foarte tare de teoria asasinatelor practicate de voi.

A inceput sa rada cu pofta.

- Ai tras cu urechea si la convorbirea aia? Esti tare. Dar fii pe pace, nu am nimic cu bietul cersetor. Nu-ti dai seama, este un tip atat de insignifiant . De altfel, destinul nebunilor este sa strige in gura mare niste adevaruri care nu folosesc nimanui, niciodata .

Am incercat atunci o senzatie de plictiseala. Ce ma interesau pe mine oamenii si preocuparile lor demente?

- Bine, iti multumesc pentru lamuriri, am spus si am dat sa ies din incapere, pentru a ma reintoarce in lumea reala.

- Stai putin, vreau sa te intreb si eu ceva, facu Gelu.

M-am oprit si l-am privit intrebator.

- Cum poti fi ucis? a spus el, fara alte ocolisuri.

Am apreciat iar sinceritatea lui.

- Nu stiu, am spus clatinand din cap. N-am mai ucis niciodata un apartament.

Am astepta pret de o clipa, avand senzatia ca va declansa totusi un atac psihic imediat asupra mea, atac care, evident, nu avea cum sa ma afecteze. Dar care aveam totusi sa-l percep ca atare. Nu s-a intamplat insa nimic, astfel incat m-am decuplat de cristal direct, fara sa mai recurg la gestul simbolic al iesirii pe usa. Inca nu-mi dadeam seama in ce ma bagasem.

La scurt timp dupa cele intamplate, Gelu a parasit iar locuinta. Dar nu a lipsit decat cateva ore. S-a intors spre seara, cu o privire posaca, dar insotit de o femeie. A intins imediat masa, a desfacut o sticla de vin, au petrecut si apoi au facut dragoste. I-am lasat in pace, fara sa incerc sa ma acordez pe frecventa lor. De altfel am avut senzatia ca Gelu incerca mai curand sa-si recapete increderea in lumea in care traia, incredere care fusese zdruncinata de contactul cu mine. Desigur, o biata inchipuire de apartament orgolios.

A parasit iar apartamentul a doua zi dis de dimineata, reintorcandu-se insa in jurul pranzului, cu o geanta mare de voiaj. S-a asezat iar in fata unei lumanari aprinse si a inceput sa se roage. Nu l-am perceput: o facea ori intr-un mod foarte discret, ori de forma. Impresia mea era ca era vorba doar de un alt ritual de recapatarea increderii, precum noaptea de dragoste cu o femeie luata de pe strada .

Apoi a desfacut geanta si a scos o multime de piramide de cupru, rosiatice. A plasat cate una in fiecare colt al fiecarei camere, inclusiv in holuri, la baie, la bucatarie si chiar in camara si in debara. A luat apoi cristalul in mana si s-a concentrat pe entitatea mea. L-am simtit foarte puternic.

Imi pare rau, domnule apartament, dar scurta noastra colaborare a luat sfarsit aici. Imi permit sa spun, scurta si accidentala noastra colaborare. Mi-am consultat superiorii cu privire la problema existentei tale si, asa cum ma asteptam, esti un caz absolut aparte. Dar avand in vedere si singularitatea existentei mele, s-a tras concluzia logica ca nu esti decat un fel de prelungire a fiintei mele.

Concluzie care, sincer sa fiu, nu era foarte inexacta. Dar nici foarte exacta.

Astfel incat va trebui sa tragem linie si sa adunam. Sau, mai corect, sa scadem. Sa scadem existenta dumitale. Daca te consoleaza in vreun fel anume, sa stii ca vei muri pentru o cauza nobila. Pentru viitorul neamului pe teritoriul caruia ai fost construit. Esti, asadar, inca o data deosebit. Atat prin existenta, cat si prin moartea ta. Adio.

Se repezi, ca si cum as fi avut vreun mijloc anume sa-l impiedic, si a rasturnat piramidele instalate la colturi cu varfurile spre centrul incaperilor. Dupa o clipa de mirare am simtit un soi de bruiaj pe canalele mele senzitive si de comunicatii. O senzatie mai curand de neplacere, decat una care mi-ar cauza cu adevarat oarece probleme. Dar, dintr-o prudenta elementara mi-am redus la maxim activitatea pe care o putea el sesiza.

Am cugetat pret de cateva minute. Asadar era gata sa ma elimine. Desi nu ma gandisem niciodata la asa ceva, o astfel de actiune nu prezenta in sine nici o dificultate. Orice cladire poate fi distrusa. Stiam si eu cazuri nenumarate de demolari. Si daca nu avea sa faca rost de un buldozer, Gelu putea foarte usor face rost de explozibil. Putea taia, si mai simplu, conducta de gaze. Putea face o gramada de chestii. Totusi prefera sa ma atace direct pe plan subtil. Motivul era insa evident: Gelu era un initiat in anumite lucruri. Stia foarte bine ca o entitate poate fi distrusa fizic, fara a fi afectat planul subtil. De altfel, din campania de demolari purtata in urma nu cu foarte multi ani se pare ca politia secreta trasese anumite invataminte. Urmele bisericilor aruncate in aer ramasesera impregnate ani in sir in locurile respective. Superbele case vechi de zeci sau chiar sute de ani demolate caramida cu caramida ramasesera alaturi de entitatile cenusii ale blocurilor fara personalitate construite acolo. Desigur, in cele din urma entitatile dispareau. Dar nu atat de rapid pe cat se asteptau oamenii care aveau dinamita in buzunar. Si parfumul trecutului deranja intotdeauna .

Deci Gelu imi voia moartea subtila. Dar intrebarea era, avea sa se opreasca la mine?

Gelu insa era pus pe fapte mari. Nu s-a multumit cu piramidele care ma deranjau, ci s-a apucat apoi cu migala sa schimbe polaritatea nodurilor retelei mele de radiatii. Si avea un potential ridicat de putere. Am vazut ca folosea pentru acest lucru ansele metalice de mici dimensiuni. Distorsiunea in reteaua mea energetica m-a deranjat cu adevarat. Atunci mi-am dat seama ca omul acesta nebun putea sa ma ameninte cu adevarat. Pe mine si pe ceilalti. Era cazul sa fac si eu ceva. Dar, exact in acel moment, apartamentul cel mai apropiat, cel de la acelasi nivel, a luat el legatura cu mine:

„Ce se intampla cu radiatiile tale?' m-a intrebat direct.
I-am povestit in fuga toata afacerea.

„Jale' a concluzionat. „Poate n-ar strica sa iei si tu niste masuri de aparare.'

„Ai vreo idee?' am intrebat eu.

„Da' raspunse el. „Daca gluma se ingroasa, poti cere protectia micii biserici de peste drum.'

„Care biserica mica de peste drum?' am intrebat aiurit.

Blocul nostru se invecina vizavi cu o otelarie invechita si obtuza.

„Imbecilul meu de locatar, al de se crede descendentul tarilor, vede peste drum o clopotnita in locul otelariei. Pare ciudat, mai ales ca din cate stiu, inainte de otelarie acolo se aflau cateva case de nevoiasi. Dar omul, nu stiu prin ce mijloace, a adus-o cu sine, exact acolo unde o crede el. Mai mult, desi el nu percepe decat clopotnita, toata biserica este acolo, stand dreapta si mandra in acelasi spatiu fizic cu otelaria asta blestamata.

„Ia te uita' am zis. „Nu stiam. Oare locatarul tau doar o vede sau, asa cum desteptul ala de deasupra ta a carat marea cu sine, si-a carat si el clopotnita? Greu de crezut. Mai curand as inclina sa cred ca toate otelariile au inlauntrul lor cate o clopotnita. Ce zici?'

„Zic ca numai tu puteai avea ca locatar un securist' pufni prietenul meu.

„Securist?' am facut eu. „Numai Rabbi, cersetorul, foloseste expresia asta. Se vede ca tarul tau e prieten cu Rabbi.'

„Esti idiot!' s-a suparat el. „Sa stii ca nebunul tau e in stare sa arunce toata cladirea in aer. Si, in cazul asta, tu esti raspunzator de ceea ce se va intampla.' a mai adaugat si s-a retras.

Si avea perfecta dreptate. Din cauza mea altii putea suferi consecinte extrem de serioase.

Il privesc cum munceste cu sarg si rememorez toate intamplarile care au dus aici. Gelu este intr-adevar nebun. Nebun de legat. Un tip greu de inteles, de catalogat, cel putin de la nivelul meu. Este, fara discutie, un individ rar.

Il privesc cum alterezeaza cu migala reteaua Hartman. Reteaua Hartman, daca numele dat de oameni nu va spune nimic, este baza sistemului de comunicatii intre entitatile acestei lumi. Oamenii care o pot simti, o percep ca o retea de radiatii, ca un caroiaj indreptat pe directia nord-sud si est-vest, lat cam de 20 de centimetri si avand distanta dintre noduri cam de aproximativ 50 de centimetri. Desigur oamenii sunt constienti ca asa numitele „radiatii' nu sunt de natura electromagnetica, ci telurica. De aceeasi natura cu radiatiile cladirilor si radiatiile diferitelor surselor subterane. Aspectele telurice nu sunt recunoscute oficial, si doar putini oameni au curajul de a le studia. Dar chiar si asa, au facut repede legatura dintre radiatiile telurice si miscarile tectonice. Stiu deja ca radiatiile Hartman isi modifica distantele intre noduri in preajma cutremurelor. Si este pana si la mintea oamenilor ca relatia este biunivoca. Modificarea structurii radiatiei Hartman poate provoca miscari tectonice, eruptii vulcanice sau doar de gaze naturale sau petrol; si oamenii inca nu stiu ca pe o planeta vie, toate magistralele informationale comunica intre ele: via radiatia Hartman se pot provoca si cicloane, si alte urgii climatice.

Insa nimeni - sau aproape nimeni - nu a avut puterea de a manipula corect radiatia Hartman. De fapt nu e vorba atat de putere, cat mai curand de tehnica. Stiu ca nici Gelu nu stapaneste aceasta tehnica; dar are un noroc chior. A reusit, involuntar, sa coreleze cele 3 energii telurice, reusind in plus si o rezonanta cu forta obtuza a otelariei de vizavi. Ceea ce inseamna ca ar putea declansa intr-adevar un cutremur extrem, cu epicentrul chiar sub blocul nostru. Simt schimbarile ce traverseaza entitatea mea. Ceva se intampla si, pentru prima data in existenta mea, simt ceva ce s-ar putea traduce prin frica. Frica si neputinta in fata unor forte superioare si nemiloase.

Gelu s-a asezat iar in mijlocul camerei, in genunchi, in fata unei lumanari aprinse, cu cristalul in mana dreapta. Se concentreaza pe entitatea mea si apoi trece cristalul in mana stanga.

Vreau sa-mi iau adio de la tine, domnul meu. De fapt, de la voi toti. Voi provoca un cutremur si voi veti disparea. Nu-mi pare rau, sunteti niste entitati periculoase. Nu-mi pare rau nici dupa victimele umane care vor urma: in cele din urma, daca cersetorul stie niste chestii, de buna seama ca nu-si va tine gura. Si chiar daca majoritatea locatarilor de aici sunt nebuni, nu am de ales. Sunt chemat de Dumnezeu sa mentin pacea si linistea si destinul maret al acestui neam. Din cand in cand e nevoie de sacrificii. Am convingerea ca tu poti intelege lucrul asta. De fapt asta este si scopul pentru care te-am contactat acum, pentru ultima oara. Ai ceva de spus?

„Da' am replicat eu indarjit. „Sa-ti spun doar ca nu tu l-ai ucis pe profesorul Culin.'

Rade. Un ras ciudat, poate chinuit, dar totusi un ras.

De buna seama ca nu eu. Asasinul lui zace intr-o fundatie de beton, nevazut si nestiut de nimeni. Adrian a disparut si el in mijlocul Atlanticului. N-ai priceput chestia asta?

„Nu, domnule Gelu' continui eu. „Profesorul Culin s-a folosit de voi, pionii politiei secrete, pentru a trece dincolo. A mizat pe culoarea mortii intr-un joc pe care voi nu-l intelegeti si a castigat. S-a folosit de voi tot timpul si voi habar nu aveti de chestia asta. Intelegi?'

Nu, nu inteleg. Culin a pierit asa cum pier tradatorii. Cu un glonte in cap, alaturi de un morman de rahat. Ce vezi nobil in chestia asta?

„Faptul ca si-a batut joc de voi. Faptul ca a stiut de le bun inceput ce joc joaca, care-i sunt regulile si care-i va fi finalul. Iar efectele jocului sau nici nu au inceput inca. Dar mecanismul a fost pus in miscare si nu mai poate fi oprit de nimeni.'

Vorbesti prostii, fostul meu prieten, apartament. O singura data insa ai avut dreptate, cand m-ai intrebat daca am de gand sa-l omor pe Rabbi. Nu ai inteles ca te-am mintit. De altfel, pe planul Culin, cea mai mare realizare a mea nu este, dupa teoria cersetorului, crima perfecta de gradul 3, uciderea lui Culin. Eu sunt pe cale sa reusesc in momentul acesta o crima perfecta de gradul 4: elimin, fara nici o consecinta ulterioara, toti martorii subtili ai unei actiuni de mare finete. Distrug un bloc de nebuni dintre care cativa, intamplator, au aflat un adevar relativ. Este, daca vrei, chintesenta crimei perfecte. Sau, de ce nu, chintesenta dezvoltarii umane sub obladuirea unei puteri descinse direct din Divinitate. Ce zici?

Nu aveam nimic de zis. M-am multumit sa repet vorbele lui Rabbi:

„Dumnezeii ma-tii de securist imputit!'

Ma dezamagesti, prietene. Chiar ma faci sa-mi para rau de timpul pierdut cu tine.

„Este concluzia trasa de Rabbi, cersetorul, dupa discutia avuta cu tine' am replicat calm.

In cazul asta nici el nu este nebunul cel intelept. Si deci moartea lui, strivit sub scara, nu mai are nici o revelanta. Adio, domnule- apartament.
Se concentreaza si-si incheie treaba. Simte - ca si mine - vuietul din pamant si percepe foarte clar cutremurul care se apropie. Zambeste si se indreapta cu pas linistit spre iesirea din apartament. Coboara apoi scarile cu acelasi pas egal, impasibil. In holul de la intrare flutura miinile spre Rabbi, care-si face veacul pe-acolo.

- Dumnezeu sa-i aiba in paza pe marii patrioti, spune Rabbi.
Gelu nu se opreste si iese din cladire, trecand la fel de imperturbabil strada, ajungand in fata otelariei de vizavi. Exact in momentul acesta eu simt navala si tremurul pamantului si furia sa in fata celor care i-au tulburat odihna. Vad, intr-o fractiune neterminata ce se va intampla si incerc senzatia regretului. Si, totodata, ma intreb cum oare simt oamenii palpitatia mortii .

* *

Extras din raportul de ancheta al comisiei de investigare a mortii ofiterului - din U.M. 0- astazi, 13 septembrie 19 . :

«Moartea maiorului - a survenit in urma impactului cu camionul cu numarul - al carui sofer a pierdut controlul volanului si a urcat pe trotuar, pe strada - exact in fata blocului in care era una din locuintele de serviciu ale ofiterului nostru.

Soferul camionului si-a pierdut si el viata in urma impactului cu zidul de beton. Cercetarile ulterioare nu au putut stabili nici o legatura a soferului, sau a intreprinderii care poseda autocamionul cu vreo putere straina, sau serviciu de informatii al altei natiuni.

Desi maiorul a dus la indeplinire mai multe actiuni extrem de periculoase de contraspionaj, nu exista nici o proba ca ar fi decedat in urma actiunii unor elemente dusmanoase impotriva statului nostru, in ciuda faptului ca au existat doi martori - dintre unul fiind vecinul de apartament al maiorului - si al doilea un individ declasat, propasit in holul imobilului - care au sustinut vehement ca moartea s-a datorat prabusirii peste el a unei clopotnite misterioase, inexistente, care ar coexista cu spatiul otelariei de peste drum de locuinta de serviciu. In ciuda faptului ca primul martor pretindea ca este descendentul familiei tariste si al doilea se lauda cu o porecla de nuanta sionista, investigariile ulterioare nu au putut confirma aceasta teorie bizara, in ciuda faptului ca autopsia medico-legala indica drept cauza a mortii un traumatism cranian produs de un obiect de mari dimensiuni, si nu socul loviturii camionului.

Datorita meritelor deosebite ale angajatului nostru, propunem avansarea post-mortem la gradul de colonel si inmormantarea sa cu onoruri militare.»