Lacrimi de fericire-Iris Valentine

Lacrimi de fericire-Iris Valentine

Capitolul 1

— O sa va coste cincizeci de „franci” in plus pentru fiecare etaj si pentru fiecare om ca sa urcam totul acolo sus.

Andie il privi ingrozita pe muncitorul solid, care-si plimba guma de mestecat dintr-o parte in alta a gurii, cu un aer obraznic. Ceilalti trei care-l ajutau pareau preocupati de altceva, ca si cum jucau un rol pe care-l stiau pe dinafara.

Ea se afla in New York abia de vreo ora si deja incepeau problemele. In spate, se inalta imobilul in care urma sa se instaleze, dar mutarea aceasta se anunta a fi mult mai scumpa decit prevazuse.

Isi sterse fruntea si-si ridica ochelarii de soare in crestet.

— Nu mai inteleg nimic. Ieri, cind am plecat din casa mea din Winston-Salem, ne inteleseseram asupra unui pret.

— Asta era inainte sa stim ca vor fi de urcat patru etaje, ii explica pe indelete omul.

El stia bine ca ea va fi obligata sa cedeze.

Andie se incrunta si spuse, accentuindu-i cu buna-stiinta intonatia din sud:

— Acesta-i frumosul New York! Daca as fi angajat niste oameni de pe la mine, ei s-ar fi tinut de cuvint!

Barbatul nu paru deloc impresionat. Evident, singurul mijloc de a-si vedea mobilele urcate in apartament era sa-i plateasca acestui individ suma exorbitanta pe care o cerea.

— Ia sa vedem, zise ea furioasa: trei etaje inmultite cu o suta cincizeci .

— Patru etaje, doamna .

Omul arata spre treptele ce duceau la usa de la intrare incadrata de doua statui fioroase de piatra. De ce n-ar putea ele sa prinda viata dintr-o data, si sa-i sperie pe banditii astia!

— Asta este hotie curata! protesta ea zadarnic.

Privi cu disperare in jurul ei, ca pentru a gasi vreun ajutor. Dar o singura persoana tocmai iesea din cladire, un barbat ducind in brate un copil de doi ani care-si sugea degetul.

La inceput el nici n-o vazu, pentru ca privea nerabdator spre strada. Cind in sfirsit lua cunostinta de ceea ce se petrece la picioarele lui, schita un zimbet politicos.

— Va mutati aici? intreba el.

Privi cu indrazneala chipul incruntat al fetei, cu parul roscat ce zbura in vint, silueta supla si picioarele lungi imbracate in niste blugi ponositi.

Ochii lui aveau o licarire aprobatoare care poate ar fi tulburat-o daca n-ar fi fost mai intii fascinata de culoarea lor unica, de un brun-auriu asemanator cu parul. Combinatia aceasta extraordinara o bloca pentru moment, incit nu reusi sa raspunda imediat. El era de talie mijlocie, suplu si viguros, iar infatisarea lui seducatoare era pusa in valoare de croiala clasica a hainelor, o croiala impecabila. Semana cu un afis publicitar dintr-o revista de moda, dar arata chiar mai bine. Infatisarea lui rafinata emana o energie si o vitalitate tipic masculine.

Privirile li se intilnira si parca un fluid electric trecu printre ei, fluid intrerupt insa de caratorul de mobila.

— Asta face patru etaje, ori patru oameni a cite o suta cincizeci de om si de etaj.

— Data viitoare probabil ca o sa numarati si fiecare treapta! se enerva Andie.

— Cincizeci si trei, anunta noul-venit.

— Ce?

— Cincizeci si trei de trepte, pina la ultimul etaj. Si n-o sa va fie deloc usor sa urcati divanul asta cotind la fiecare palier.

— Trebuie sa ma duc sa vad! sari muncitorul repezindu-se in casa.

Andie ofta, dar barbatul cu copilasul in brate zimbi. Cobori treptele ca sa ajunga la nivelul ei, si zimbetul lui parca radia caldura. O atragea ca un magnet, nu se simtea in stare sa-si intoarca privirea. In ciuda faptului ca arata atit de seducator, in comportamentul lui exista si ceva hazliu. Copilasul din bratele lui crea un contrast uimitor cu eleganta barbatului, imbracat cum era intr-o salopeta veche din catifea albastra, cu camasuta alb cu albastru patata toata, cu sandalutele lui pline de noroi. Barbatul parea ca nici nu-si da seama de minutele murdare ale copilului agatate de gulerul lui imaculat. Ai fi zis ca tocmai se pregatea sa prezideze un important consiliu, cu conditia sa-l scape cineva de copilasul agatat de gitul lui.

— Inteleg ca dumneata te muti deasupra mea?

— Da. Eu sint Andie Maguire.

— Sint George Demarest. Iar el este Jose Carmichael, zis Argint-Viu sau pur si simplu Vif .

Micutul o privi cu candoare atit de dezarmanta incit ea ii zimbi. Avea o claie de par castaniu si niste ochi albastri care nici nu clipeau privind-o.

— Citi ani are?

— Doi ani . Si iata ca, din cauza lui, sint in intirziere la un important dejun de afaceri, adauga el nervos.

Privi in lungul strazii, apoi isi privi ceasul.

— Astepti pe cineva?

— Pe verisoara mea Mindy, raspunse el pe un ton vag. Mama copilului.

Micutul incepu sa se zvircoleasca in bratele lui si George il strinse mai tare, cu un oftat de exasperare.

— M-a rugat sa am grija de el. A zis ca lipseste vreo ora .

Andie il privi cu oarecare curiozitate, intrebindu-se de ce isi luase el raspunderea acestui copil. Nu reusea sa se obisnuiasca deloc cu contrastul existent intre acest barbat atit de elegant si seducator si pustiul care se tot zbatea in bratele lui.

— Sint sigura ca verisoara dumitale va ajunge curind.

— Eu nu prea sint atit de sigur . Asta mi-a spus-o acum trei zile.

Andie facu ochii mari.

— Vorbesti serios?

El nu-i raspunse, si ea intelese ca era adevarat. Parea totusi ca el mai spera s-o vada sosind la timp pe verisoara lui, ca sa poata ajunge la intilnirea de afaceri.

In clipa aceea, aparu muncitorul cel solid.

— O sa faca o suta de dolari pe palier.

— Asta-i culmea! exclama Andie.

Ii arunca noului sau vecin o privire acerba.

— Iti multumesc nespus!

— Imi pare rau . murmura acesta mecanic.

Era evident ca nu-l interesau problemele ei, ii erau de ajuns ale lui.

Caratorul se scarpina in cap si-si trase creionul de dupa ureche.

— Nu-i vina lui. As fi observat si eu cind am fi inceput sa caram mobila . Ia sa vedem cit face asta; va sa zica, o suta cincizeci inmultit cu patru .

Scrise la repezeala o cifra.

— Doua mii cinci sute, de platit in avans.

Andie fu cit pe ce sa se sufoce.

— Doua mii cinci sute?

Nefiind altcineva catre care sa se intoarca, il privi cu speranta pe George Demarest.

— L-ai auzit pe tipul asta? Incearca sa ma fure!

Omul la care se referea protesta:

— Ce insinuati, domnisoara? Trebuie sa traim si noi! Poate vreti sa va las toate lucrurile aici, pe asfalt?

— N-ai indrazni sa faci asta!

— Nu? O sa vedeti! Hei, baieti, ajutati-ma sa descarc!

Se duse la camion si incepu sa-si puna in aplicare amenintarea. Andie, depasita de situatie, privi cum masuta ei de ceai aterizeaza pe o pubela, urmata de fotoliul ei preferat, de rafturile bibliotecii, de cutiile cu discuri, vesela, carti, adevarate comori pentru ea, si in sfirsit, palmierul ei pe care-l sprijinira neglijent de grilajul gardului. Ochii ei aruncau fulgere ucigatoare, dar barbatii ii ignorara cu stoicism furia.

— Ce o sa faci dupa plecarea lor? intreba George, curios.

El incerca in continuare s-o zareasca aparind pe verisoara lui disparuta. Andie ridica din umeri.

— Nevoia te invata. O sa gasesc eu ceva.

Disperarea ei crestea insa pe masura ce pachetele se ingramadeau in strada.

— Cutiile astea pot sa le car chiar eu, remarca ea cu voce tare ca sa-si mai dea curaj.

— Si divanul? Si etajerele? intreba George.

— Si biroul? interveni caratorul. Ce-o sa faceti cu ele? Ei?

Ea privi intrebator spre George care insa ridica din umeri.

— A marcat un punct, recunoaste, remarca el.

Disperata, Andie spuse:

— Mi-ar trebui niste catiri ca sa urc toate astea.

— Asadar, ce facem? intreba nerabdator muncitorul. Pe aici nu prea sint catiri!

— Asa este, recunoscu ea. Nu sint decit magari!

Grasanul se infurie si-si chema oamenii care scoteau din camion ultimele pachete.

— N-am sa stau aici ca sa fiu insultat. Veniti incoace, baieti, plecam!

Andie ramase pe pozitie. Ar fi fost prea umilitor sa cedeze tocmai acum cind camionul se indeparta, lasind-o sa mediteze asupra sortii ei. Se prabusi pe divan, desi considera ca este foarte nepotrivit aici, in mijlocul strazii. Nu mai avea decit sa se apuce de treaba. Cutiile de carton erau ingramadite intr-un echilibru fragil, destul de periculos, unele peste altele. Isi lua deci avint si incerca s-o ridice pe prima, fara nici un rezultat. Descurajata, ridica privirea spre George Demarest care o contempla cu un ochi critic.

Pina acum, el nu-i fusese de prea mare ajutor, drept care ea nu-i ceru parerea.

— Pot sa fac si eu o propunere?

— Nu, raspunse ea sec. O spinare solida mi-ar fi mai de folos.

Apuca o alta cutie de carton pe care, de data asta, reusi s-o ridice citiva centimetri, dar era totusi prea grea, si o lasa sa cada la loc pe canapea.

— Dumneata esti incapatinata ca un catir, zise George. Nici nu vrei sa asculti ce vreau sa spun.

Cu Vif pe bratul sting, el ridica fara probleme cutia grea care aterizase pe genunchii lui Andie, si o puse jos.

— Pot sa ma asez si eu?

Ea ofta si-i arata locul de alaturi.

— Daca vrei.

George se aseza, il instala pe micut intre ei, si exclama:

— Dar chiar ca ai accent din sud.

— Fireste. Ce este asa de caraghios?

— Credeam ca te prefaci pentru ca banditilor astora sa li se faca mila de dumneata.

— Nu este genul meu . riposta ea cu demnitate.

Accentul specific dadea vocii ei profunzime si feminitate.

Stia ca multe femei se folosesc de asta. Dar pe ea cum putea s-o acuze de o stratagema atit de ridicola? Il privi pe George cu un aer banuitor.

— Te afli aici ca sa ma insulti sau ca sa ma ajuti?

— Ca sa te ajut, fireste.

— Atunci, gata cu trancaneala, la treaba!

— Ce nerabdatoare esti! Probabil ca lucrezi ca reporter sau redactor la vreo revista oarecare .

Andie trecu imediat in defensiva.

— De ce spui asta?

— Pentru ca ziaristii au in general programe si termene foarte stricte. Intotdeauna mi s-au parut grabiti si inclinati sa ia decizii rapide si adeseori incorecte!

Ea il privi, uluita.

— Sint redactor la o revista, marturisi ea, neluindu-i in seama zimbetul triumfator. Acum insa scriu scenariul la o comedie muzicala intitulata Zi dupa zi. In principiu, ar trebui sa incep lucrul miine dimineata, daca reusesc sa ma mut pina atunci. Asadar, ma ajuti sau nu?

Deodata, Vif care intre timp privise cu interes evident gramada de cutii, se pravali de pe canapea si incepu sa scotoceasca in cutia cea mai apropiata. George il recupera repede si se aseza din nou la locul lui. Copilul o privea pe Andie cu un zimbet irezistibil.

— Dlaguta, tanti .

Andie ii zimbi la rindul ei.

— Si tu esti dragut, iubitule. Dar deocamdata .

— Mi-e foame, continua nestapinit copilul, scuturindu-l pe George de mineca.

— Nu acum.

— Vleau sa maninc! insista Vif.

Dar George nu-i dadu atentie.

— Iata cum o sa facem, incepu el pe tonul omului de afaceri care era.

— Vleau sa maninc! Vleau mincale!

Copilul inceta dintr-o data sa mai ceara si incepu sa plinga zgomotos.

— Ii este foame, zise Andie, mingiindu-l pe cap.

— Si mie imi este, dar acum nu asta e cel mai important lucru.

George scoase din buzunar un pachetel cu stafide pe care Vif il apuca imediat. Apoi trecu in revista lucrurile depuse pe trotuar.

— Deci, sint cincizeci si opt de cutii de carton pline . calcula el rapid. Ia sa vedem . Vom duce canapeaua la sfirsit. Masuta de ceai nu prezinta nici o dificultate, nici lampadarele . Cu biroul, o sa avem o mica problema la fiecare palier, dar daca-l luam intr-o parte . o sa mearga . zise el, triumfator.

Vif isi indesa lacom stafidele in gura. Incepu sa scotoceasca prin buzunarele lui George pina cind proviziile acestuia se epuizara.

— Nu mai sint, zise Vif pe un ton plingaret.

— Fii cuminte. Terminam repede treaba aici si apoi o sa mincam.

Copilul fu foarte dezamagit, dar curind cutiile de carton ii atrasera din nou atentia.

— Asadar, care este verdictul? intreba Andie.

George se uita la ceas.

— Eu am o intilnire intr-o ora. Trebuie ca pina la douasprezece si jumatate dumneata sa fii instalata, deci in exact saizeci si sapte de minute si patruzeci de secunde.

— Programarea este perfecta, dar cum o sa faci ca s-o respecti?

El o privi fermecator, cu un zimbet de incurajare.

— Iti propun un tirg. Te ajut, si dumneata o sa te ocupi de Vif in dupa-amiaza asta. De acord?

Andie sovai.

— Depinde la ce ora ai de gind sa te intorci. Si eu am o intilnire cu noul meu patron, la ora trei.

El se gindi o clipa. Parea iritat de faptul ca ea ii punea bete-n roate, si Andie abia isi stapini un zimbet. George parea atit de sigur pe el, incit ea se intreba ce s-ar intimpla daca cineva i-ar raspunde „nu”.

— Am gasit. Schimba-ti ora intilnirii pentru la patru, si va fi perfect.

Andie scutura din cap.

— Imposibil. E prima mea zi aici si nu pot sa incep prin a schimba totul.

— Deocamdata insa, n-ai incotro, ii replica el pe un ton sec, lasind evident la o parte tactica dragalaseniei.

— Nici gind, o sa mearga ca pe roate.

Ea isi arunca privirea peste toate lucrurile imprastiate pe strada si se hotari sa accepte planul lui George. Exista totusi o problema.

— Cum ai sa urci toate astea intr-o ora? Ar fi nevoie de cel putin zece oameni.

El izbucni in ris.

— Ai incredere in mine.

— Va trebui de asemenea sa asez lucrurile la locul lor .

— Am sa te ajut eu diseara, ii propuse el imediat.

— Zau ca ar fi fost mai bine sa cauti o baby-sitter, n-ai mai fi avut toate necazurile astea!

El o privi, iritat.

— Crezi ca n-am incercat? Dar sint incepator in asemenea treburi, sa stii .

— Asta nu-i o scuza, insista Andie. In fond, se pare ca nu esti un tip prea organizat.

— Eu, nu sint organizat! se indigna el.

— Copiii nu pot sa depinda de un program fix, trebuie mai multa suplete.

— Ma acuzi degeaba. Eu consider ca sint foarte ingaduitor cu programul. Dar un copil iti poate schimba viata. Mai ales atunci cind nu stii ca va trebui sa-l tii mai mult de o ora .

Andie isi incrunta sprincenele.

— Va trebui totusi sa te organizezi mai practic, sa-ti adaptezi programul dupa cel al lui Vif.

George se ridica dintr-o miscare, se impiedica de un scaun pe care scria FRAGIL, si ateriza linga grilajul gardului.

— Sint deja in intirziere la un prinz de afaceri care poate sa aduca milioane, si dumneata imi tii o predica despre cum trebuie crescuti copiii!

Andie ramase impasibila la izbucnirea lui.

— Ai nevoie de asta. In primul rind, lui Vif ii este foame. In al doilea rind e obosit, n-ai decit sa privesti cum se freaca la ochi. In al treilea rind, i-ai pus pantofii invers. In sfirsit, ar fi trebuit sa te gindesti la o baby-sitter inainte de a-ti programa prinzul de afaceri.

George privi consternat piciorusele copilului si-si inabusi o injuratura.

— De fapt, ce meserie ai dumneata? continua Andie.

El ofta.

— Sint consilier financiar.

Ea izbucni in ris.

— Mi-as fi dat seama!

— Afacerea mea merge foarte bine! exclama el. Cel putin, pina astazi . Atitudinea dumitale este absolut ne justificata. Daca o sa te gindesti mai bine, ai sa vezi ca .

Discursul acesta plin de demnitate fu intrerupt de Vif, care-si deschise larg ochisorii albastri si anunta:

— Vleau pipi .

George il puse imediat pe genunchii lui. Gest prostesc, pentru ca imediat o pata umeda ii impodobi pantalonii .

— Oricum, trebuia sa-i duc la curatatorie diseara, zise el. Andie il privi de data asta cu simpatie, lua copilul si-l puse alaturi de ea, pe un ziar vechi .

— Iti repet: este obosit, ii este foame, iar acum, are nevoie sa fie schimbat.

George isi musca buzele si-si privi ceasul.

— Ne-au mai ramas saizeci si patru de minute. Ei, ne-am inteles cum facem?

— Mi se pare ca n-am de ales!

— Nici eu!

Dar in loc sa se apuce de treaba urgenta a caratului mobilei, George se aseza din nou pe canapea. Dupa o tacere lunga si apasatoare, fata indrazni:

— N-ar trebui sa incepi?

El zimbi misterios.

— Imi astept ajutoarele. Ar trebui sa ajunga aici exact peste doua minute.

Andie incepea sa creada ca el isi bate joc de ea, cind, brusc, ii vazu privirea luminindu-se.

— Ah, iata-i! Cu optzeci si noua de secunde inainte.

Vreo duzina de elevi maricei in uniforma urcau strada in directia lor. George li se adresa pe un ton usor autoritar dar si glumet in acelasi timp:

— Hei, baieti, care dintre voi vrea sa faca rost de niste bani de buzunar?

Baietii se ingramadira in jurul lor. Andie se intreba ingrijorata daca nu cumva este vorba despre vreo banda ca aceea din West Side Story. Ei o examinau din cap pina-n picioare, evaluind situatia.

— Zece dolari pentru fiecare daca o ajutam pe domnisoara sa-si care mobilele in casa, relua George pe un ton convingator.

Baietii se privira. Inca nu rostisera nici un cuvint.

— Cinci dolari in plus de persoana, daca faceti asta in mai putin de o ora, adauga el.

In sfirsit, ultima oferta ii hotari. Un baiat mai voinic se desprinse din grup.

— Haideti, baieti, zise el brusc. Sa-i dam drumul!

Intr-o clipa, te-ai fi crezut intr-un spital de nebuni, fiecare alergind intr-o directie diferita, carind in brate cite trei cutii deodata. Se repezeau spre scara cind George ii opri.

— Trebuie sa va organizati. Faceti un lant.

Baietii il privira nedumeriti. George le explica repede despre ce este vorba:

— Doisprezece baieti impartiti la patru etaje. Vreau sa fie cite trei baieti la fiecare nivel. Va veti trece unul altuia cutiile, fara sa fie nevoie sa urcati scarile.

Chipurile baietilor se luminara.

— Este o idee isteata, zise unul.

— Eu urc sus, zise baiatul mai voinic. Va rog dati-mi cheile. Andie le dadu cheile, si in citeva minute baietii se aflara la posturile lor, cite trei pe palier.

— Hei, domnisoara!

Andie privi in sus si-l zari pe baiat la fereastra de la etajul patru.

— Prindeti cheile!

Acestea cazura pe o traiectorie intimplatoare, dar George le prinse cu indeminare si le puse cu un gest reflex in buzunarul pantalonilor.

— Start! striga el declansind cronometrul ceasului sau. Andie era impresionata. George intindea, una cite una, cutiile primului baiat, care le intindea urmatorului, si asa mai departe de-a lungul intregului lant.

Dupa o vreme, el isi privi ceasul.

— Sint necesare aproximativ douazeci si trei de secunde pentru ca o cutie sa ajunga sus. Ia sa vedem: cinci secunde cutia, inmultite cu trei baieti pe palier, scazind citeva cazaturi, plus factorul oboseala .

O privi pe Andie cu un zimbet radios.

— Sase minute!

Ei nu-i venea sa creada.

— Este imposibil! zise ea.

Dar George ii alunga scepticismul.

— De ce nu te-ai duce sa-l schimbi pe Vif? ii sugera el. Eu locuiesc in apartamentul aflat chiar sub cel al dumitale.

Scoase cheile lui din buzunar.

— Ai sa gasesti tot ceea ce vei avea nevoie in vechiul lift de marfa . Si este in cuptor si ceva de mincare.

— Hranesti copilul asta cu semipreparate?

— Nu-s prea rele, si este foarte practic, zise el.

Ea dadu din cap, neincrezatoare, si incepu sa urce scara. O cutie de carton tocmai trecu pe linga ea.

— Iata un barbat care mai are multe lucruri de invatat . lansa ea tare.

— Oh, Andie!

Ea se intoarse incet si-i intilni privirea.

— L-am dus ieri la magazin si i-am cumparat citeva hainute. O sa gasesti niste salopete curate in dulapul de la intrare. Pampersii sint in lacasul vechiului ascensor de marfa. Au un sistem ingenios de banda adeziva. Nu mai este nevoie sa folosesti ace de siguranta, sint intr-adevar foarte .

— Stiu . ii taie ea vorba cu nonsalanta, sint intr-adevar foarte practice, nu-i asa?

Capitolul 2

Andie se opri in prag, uluita. Locul era stralucitor, in intregime alb.

Isi scoase cu un gest reflex ochelarii de soare ca pentru a corecta o falsa impresie, dar asta nu facu decit sa inrautateasca lucrurile.

— Asta nu-i un apartament, este o sala de operatie! exclama ea.

Vif se zbatea nerabdator in bratele ei si cerea imperios:

— Vleau mincale!

— O clipa, puiule, trebuie mai intii sa ma obisnuiesc cu lumina asta .

Patrunse in salon, orbita de albul peretilor, al mobilelor, al covorului, din fericire acesta impodobit cu un desen geometric albastru-inchis. Soarele se reflecta in cristalul care acoperea masuta joasa, proiectind raze luminoase pe peretele alb si albastru, cu motive abstracte, din spatele canapelei. In fata lui se afla un perete cu oglinzi care marea impresia de lumina si de spatiu. Andie ofta. Era ceva grandios . dar cu siguranta ultimul loc din lume potrivit pentru a adaposti un copil de doi ani.

Se aseza usor pe marginea unui fotoliu din piele alba si, dupa ce mai privi inca o data in jurul ei, ii marturisi lui Vif:

— Cred ca am murit si am ajuns in cer. Nu exista alta explicatie .

Micutul se repezi spre lampadar si incepu sa traga de fir. Ea se ridica si-l lua in brate.

— Bun, puiule, o sa te schimbam acum, dupa vechiul obicei de odinioara. Unde a zis unchiul tau ca sint scutecele acelea?

Dupa ce scotoci peste tot, descoperi in sfirsit lacasul vechiului ascensor linga baie, ascuns in spatele unei usi cu balamale vechi, camuflata de mai multe straturi de vopsea alba lacuita. Pe o etajera erau asezate mai multe pachete cu scutece, tampoane de vata si o cutie cu pudra de talc, printre niste vechi sfori uzate. Andie se intreba in treacat daca ascensorul mai functiona si trase apoi cu grija zavorul la loc.

O salteluta pusa pe jos folosea in mod evident ca masa de infasat, si observa cu satisfactie ca era acoperita cu un cearsaf alb, cu o cuvertura peste care se afla un urs mare de plus.

Isi aminti de vremurile cind ii schimba pe cei doi frati ai ei mai mici, il puse pe Vif pe saltea si nu-i fu deloc greu sa-i vina de hac. Arunca scutecele murdare in galeata pusa in acest scop si concluziona, multumita:

— La urma urmei, nu arata prea rau apartamentul asta pentru un celibatar. Cu siguranta ca este . practic.

Dar Vif n-avea de gind s-o lase sa scape atit de usor. Cu un gest rapid, rasturna pachetul cu scutece, apoi tampoanele de vata si pudra, si izbucni intr-un ris vesel.

— Ti se pare nostim, nu-i asa?

— Acum, mincale? intreba copilul plin de speranta.

— Bine, ai cistigat, dar nu-i prea drept!

Deodata, in bucatarie se auzi o sonerie care o facu sa tresara. Inainte ca ea sa aiba timp sa se intoarca, George intra ca o vijelie.

— Masa este gata, declara el, indreptindu-se direct spre bucatarie. Gesturile lui mecanice se inlantuiau cu o asemenea precizie incit Andie nu stia daca trebuie sa rida sau sa-l aplaude. El opri soneria ceasului plasat pe frigider, scoase farfuria din cuptor si o puse sa se raceasca in congelator. Apoi porni din nou alarma.

— Peste doua minute va fi la temperatura potrivita, ii explica el. Acum laptele .

Rasuci butonul aragazului si imediat biberonul plin cu lapte, pus intr-o oala cu apa, incepu sa se incalzeasca.

— Pentru asta, de cite secunde este nevoie?

— Intre saptezeci si optzeci si cinci, ii raspunse el prompt, aruncindu-i o privire care o reduse la tacere.

Se vedea bine ca stie ce face si intelegea sa ramina stapin al acestor operatiuni. Privirea lui se opri o clipa pe chipul perplex al fetei. Licarirea amuzata din ochi astepta parca un compliment. Siguranta gesturilor lui o facea sa se minuneze si o atragea in acelasi timp.

George verifica ceasul de pe frigider.

— Ar trebui sa sune in clipa cind farfuria va fi gata de scos din congelator.

— Incredibil . gindi ea cu voce tare.

Ca sa-l testeze, continua:

— Pun pariu ca ai putea chiar sa-mi spui exact la ce ora vor termina tinerii aceia de carat .

— Au terminat, acum trei minute.

Dar nu mai zabovi ca sa rida de stupefactia ei si se repezi in dormitor desfacindu-si grabit cravata.

— Vin imediat, ii striga el din mers. Ma schimb.

Usa ramase inchisa cam un minut si jumatate. Andie astepta, curioasa, usor tulburata de gindul ca George era pe cale sa se dezbrace in incaperea de alaturi. Nu i-ar fi displacut sa-i vada trupul suplu si musculos .

Ceasul suna, si in aceeasi clipa aparu George, imbracat intr-un costum albastru-inchis, cu pantalonii cei patati de Vif pe brat. Ii agata de clanta usii, apoi isi lega cravata cea noua. Silueta lui virila emana un puternic magnetism.

— Te-ai miscat repede!

— Fireste.

Isi aranja cravata si, din doi pasi, fu in bucatarie si opri soneria.

— Acum, sa-i dam copilului sa manince.

Inainte ca Andie sa aiba timp sa rasufle, el lua trei carti de telefon de pe un raft si le puse una peste alta pe un scaun din fata mesei. Apoi, turna mincarea intr-o farfurie de plastic si o taie in bucatele mici; il aseza pe Vif pe cartile de telefon si puse farfuria si biberonul in fata lui. Ritmul si energia miscarilor lui erau fascinante . Se opri brusc cind observa scutecele si pudra rasturnate.

— Ce-i dezordinea asta? intreba el pe un ton critic.

Andie deschise gura sa spuna ceva, dar fara s-o asculte el incepu sa adune obiectele raspindite si sa le aranjeze ordonat pe raftul din dulapiorul improvizat in lacasul ascensorului.

— Trebuie sa-ti dau adresa restaurantului.

Disparu in cealalta camera, si ea auzi clinchetul unei masini de scris. Cind reveni, el flutura in mina o fisa rosie de zece centimetri pe cincisprezece, pe care erau inscrise numele restaurantului si numarul de telefon, dactilografiate.

— De ce pe o fisa rosie si nu una alba?

— Este o chestie psihologica . ii explica el pe un ton dezarmant de serios. Psihologii au facut, la cererea industriasilor, un studiu asupra culorii si a impactului acesteia asupra individului.

Intors in incaperea alaturata, el ridica tonul si-si continua monologul.

— Rosul s-a dovedit a fi cea mai potrivita culoare atunci cind este vorba despre intilniri.

— Dar de ce ai batut la masina? nu se putu ea abtine sa intrebe. Cu un stilou sau un creion ar fi fost exact acelasi lucru.

De fapt, raspunsul lui n-o interesa prea mult, o intriga doar comportamentul lui.

Nu auzi nici un raspuns.

— Hei, George .

El aparu, cu o servieta intredeschisa in brate. Dupa ce-i verifica continutul, o incuie si o puse linga usa.

— Ai face mai bine sa-ti suni patronul si sa-i propui sa va intilniti la ora trei, ii ordona el.

Ea se supuse automat si se aventura in camera de alaturi. Aceasta era o replica a salonului, dar mai functionala. Intr-un colt, pe o masuta, se afla un computer si o imprimanta. Alaturi, stralucea biroul, gol, cu exceptia telefonului si a unei fise rosii asemanatoare celei pe care ea o tinea in mina, pe care era dactilografiat, chiar in centru, numele partenerului de afaceri cu care George urma sa ia masa.

Andie forma numarul studioului.

— Sint Andie Maguire, se grabi ea sa spuna, vrind sa faca o buna impresie. Pot sa vorbesc cu domnul Collier?

Dupa o clipa de asteptare, la capatul firului se auzi o voce ragusita.

— Collier la telefon. Cu cine vorbesc?

Ea se stradui sa foloseasca un ton entuziast.

— Sint eu, Andie Maguire.

— Cine?

Andie refuza sa cedeze panicii. La urma urmei, abia sosise in acest oras strain.

— Andie Maguire, repeta ea prudenta, noua dumneavoastra redactor’ la scenariul Zi dupa zi.

— Senzational! exclama el. Avem nevoie de singe proaspat, tocmai l-am concediat pe redactorul sef.

Se opri o clipa, apoi intreba:

— Stai putin . Dumneata esti cea care vine din Carolina de Sud?

— Pai . da, domnule, de fapt din Carolina de Nord. Va mai amintiti? Am avut o intrevedere la Raleigh, luna trecuta.

— Cind poti sa incepi? racni Collier.

— Ma gindeam ca am putea sa ne intilnim la un pahar si .

— La un pahar?

— Asa ati spus dumneavoastra ultima oara .

— Eu?

— Bineinteles, nu este obligatoriu .

Chipul lui George aparu in cadrul usii, facindu-i semn sa se grabeasca si spunindu-i in soapta:

— Ba da, aminteste-ti de intelegerea noastra.

Andie se uita la fisa rosie pe care o tinea in mina si se auzi, consternata, spunindu-i lui Collier:

— Ba da, trebuie sa bem impreuna un pahar, repeta ea cuvintele lui George, uimita de propria-i indrazneala.

— De acord! exclama Collier pe un ton amuzat. Dupa o dimineata ca asta, simt si eu nevoia de un pahar, si chiar mai multe . Ne intilnim la doua si jumatate la cafeneaua din coltul strazii Columbus. Este foarte aproape de studio si .

— Nu, nu acolo, il intrerupse Andie.

— Cum nu?

— Cunosc un loc mai placut.

La celalalt capat al firului, Collier ofta, si Andie ii arunca lui George o privire imploratoare. Acesta ii lua din mina fisa rosie si i-o puse in fata ochilor.

— La Clubul 21, zise ea scurt.

Urma o pauza lunga, urmata de un enorm hohot de ris al patronului ei.

— La Club 21?

— Da, continua cu curaj Andie dupa ce el se opri din ris. Am adresa in fata ochilor, este .

— Stiu unde este, o asigura Collier.

— Si pentru ca aveti nevoie de mai mult timp ca sa ajungeti, am putea sa ne intilnim la, sa zicem . ora trei? Alo? Domnule Collier . mai sinteti pe fir?

— Da.

Si incepu din nou sa rida.

— Bun. Ne-am inteles, la ora trei, la Club 21, repeta el.

Inchise telefonul intr-un hohot de ris.

— Este de acord? intreba George.

— Nu stiu ce sa zic . marturisi Andie, putin stinjenita.

El o prinse usor de brat si o conduse in salon. Gestul lui exprima siguranta si autoritate in acelasi timp.

— Ajungi impreuna cu Vif la Club 21 la ora trei fara cinci minute si eu ti-l iau. Ce s-ar putea intimpla neplacut?

— Orice . raspunse ea cu un aer sumbru.

El ii zimbi fermecator, dezarmant, ceea ce facu sa-i tresalte inima.

— Priveste, imi pun ceasul de mina sa sune la ora trei fara cinci.

Isi potrivi cu meticulozitate ceasul, apoi se indrepta spre divan. Scoase pernele si, dupa ce trase cu indeminare cuvertura, le aseza de o parte si de alta a saltelei.

— Ca sa nu cada dracusorul asta mic, ii explica el.

Scoase apoi paturica de lina albastra din sertarul de sub divan.

— Asa, acum sa scot si pernuta lui.

Andie dadea din cap, impresionata.

— Trebuie sa recunosc ca te descurci grozav!

El accepta complimentul cu placere.

— Evident. Doar sint consilier, nu uita asta .

Ochii ii straluceau, amuzati. Cu o mina, el lua pantalonii murdari, cu cealalta servieta, si deschise usa cu hotarire. Andie nu mai vazuse niciodata pe cineva controlind cu atita usurinta o situatie. Dar, oare acum era in interesul ei? se gindea oare el macar un pic si la ea?

— George . il striga ea, nelinistita.

El se intoarse cu o certitudine zdrobitoare.

— La ora trei fix, nu uita.

Cu un zimbet condescendent, el reveni spre ea atit de aproape incit era gata s-o atinga. Apropierea lui o tulbura, nu pentru ca i s-ar fi parut amenintator, ci dimpotriva, puternic si seducator.

Un instinct ascuns o avertiza ca el nu-i va fi doar prieten sau vecin. Intre ei se aprinsese o scinteie, si ea fu sigura de faptul ca si el era constient de asta. Se privira indelung drept in ochi .

— Trebuie neaparat sa ne intilnim la trei fara cinci, zise in sfirsit George. Dupa ce ai avut grija de un copil de doi ani, inainte sa-ti intilnesti noul patron, poate ca o sa ai nevoie sa-ti retusezi un pic machiajul.

Privirea lui poposi pe silueta ei maruntica, pe blugii decolorati, pe tricou si pe sandalele vechi.

In fine, se indeparta, si ea se simti usurata. Dar in clipa cind sa iasa, se intoarse spre ea, cu o licarire ciudata in ochi.

— I-am pus pe baieti sa-ti aseze rochiile in primul dulap. Sa ti-o pui pe cea rosie cu decolteul in V.

Stupefiata, ea ii replica imediat:

— Ma gindeam sa-mi pun taiorul negru, este mai sobru.

— E adevarat. Dar mi-ar placea sa te vad in rochia aia .

Andie ar fi putut sa jure ca el ii facuse cu ochiul inainte sa inchida usa.

Dar nu avu deloc timp sa se gindeasca mai mult la asta. Vif terminase mincarea. Din pacate, nu totul ii intrase in gurita, cel putin jumatate din mincare era imprastiata in jurul lui, pe jos. Se repezi, ingrozita, sa curete cu servete de hirtie. La sfirsit, sterse si obrajorii rotunzi ai copilasului, mizgalit tot.

— Inteleg acum de ce te-au poreclit Vif! exclama ea.

— Acum dolmim? intreba el cu un aer nevinovat.

— Excelenta idee, incuviinta ea, uimita cit de repede trecuse deja o jumatate de ora. Tu o sa te culci chiar acum. In timpul asta eu am sa fac o baie si o sa ma schimb.

Dupa vreo ora si jumatate, Andie inca astepta ca micutul sa se trezeasca. Facuse un dus fara probleme intr-o baie de o curatenie sclipitoare si se invelise in halatul de baie, enorm pentru ea. Parul ei roscat, ondulat natural, se uscase in valuri usoare, si se folosise de trusa de machiaj pe care o avea mereu in poseta. Era aproape doua si jumatare si nu stia ce sa faca. Nu era deloc recomandabil sa trezesti un copil adormit, dar nu avea incotro. Inca nu avusese timp sa urce la ea ca sa-si ia hainele, si se facea tirziu.

— Imi pare rau, puiule, dar acum trebuie sa te trezesc.

Il mingiie cu tandrete pe cap. O clipa mai tirziu, el se trezi si-i zimbi, ca si cum nici nu dormise.

— Acum, melgem la plimbale? ginguri el.

— Ei bine, exclama Andie, te cam grabesti!

— Plimbale?

— Da, da, ne ducem la plimbare. Dar mai intii trebuie sa urcam in noul meu apartament, pe care nu l-am vazut inca, si sa ma imbrac.

Dupa ce-l schimba pe Vif, urcara la etajul de deasupra. Dar ajunsa in fata usii, ii ingheta singele in vene.

— Nu se poate! Cheile mele sint la George!

Innebunita, cobori in fuga scarile, cu Vif in brate, intra ca o furtuna in apartament si se repezi la telefon.

— Alo, informatiile? . Da, informatiile? As dori sa-mi dati numarul de la restaurantul 21. Da, da acesta, Club 21.

Forma apoi, cu mina tremurind, numarul. Ii raspunse o voce distanta.

— Aici Club 21.

— Cu George Demarest, va rog. Este .

— Poftim?

Vocea deveni mai putin distanta dar si mult mai politicoasa.

— Este un director . Tocmai ia masa cu .

Arunca o privire pe fisa rosie de pe birou.

— Cu domnul Jeremie Shere, presedinte la Compania Generala Dinamica.

Aproape ca se sufoca atunci cind realiza ca clientul lui George era intr-adevar o persoana foarte sus-pusa. Se simti chiar foarte stinjenita sa vorbeasca cu atita usurinta despre el.

— Mie mi-e foame ial, proclama cu putere Vif. Vleau tiocolata.

— Nu acum, puiule, sopti ea asteptind la telefon. Puteti sa-l gasiti, va rog, este ceva urgent.

— O clipa, doamna. Sa vad ce pot face pentru dumneavoastra.

— Vleau tiocolata! incepu sa tipe Vif.

Andie era usor enervata. Barbatul de la telefon nu mai venea. Dupa minute interminabile in care Vif nu conteni s-o tracaseze cu ciocolata lui, auzi in sfirsit:

— Imi pare rau, doamna, dar am ordin de la domnul Demarest sa nu-l deranjez.

— Dar nu intelegeti. Trebuie sa-i duc copilul si .

Andie se opri, dindu-si seama ca pentru cel de la capatul firului, cuvintele ei nu aveau nici un sens.

— Bun, relua ea, disperata. Pot sa-i las atunci un mesaj? Spuneti-i ca vin imediat cu copilul, ca nu am haine si .

— Va rog?

— M-ati auzit bine. Nu am haine in ce sa ma imbrac si vin imediat cu copilul.

— Doamna, raspunse omul cu nervozitate. Este inutil sa veniti. Voi fi foarte onorat sa-i transmit acest mesaj domnului Demarest imediat.

— Spuneti-i de asemenea ca, de acum, copilul este responsabilitatea lui, adauga ea furioasa.

— Sigur, doamna, dar .

Andie inchise telefonul, prea panicata incit sa-i mai pese de impolitetea ei neobisnuita.

— Tiocolata? ceru Vif de indata ce ea termina de vorbit.

— Da, scumpule, raspunse ea cu un zimbet malitios. Cu siguranta ca la Club 21 vor avea si ceva cu ciocolata. Mergem.

Soferului de taxi ii fu greu sa opreasca in fata restaurantului, din cauza numeroaselor limuzine si masini de lux parcate in zona. Soferii acestora se plimbau cu un aer important in sus si-n jos asteptindu-si stapinii, dar Andie nu avea nici un chef sa priveasca spectacolul. In clipa cind platea cursa, aparu un om in livrea si-i deschise portiera. Paru surprins s-o vada pe aceasta tinara imbracata in blugi si tricou, si de-a dreptul uluit cind ea i-l intinse calm pe Vif. Omul lua cu stingacie copilul si astepta ca ea sa coboare ca sa i-l inapoieze.

Cu Vif in brate, Andie se repezi spre intrarea restaurantului. Portarul alerga dupa ea dar nu reusi s-o ajunga decit inauntru. Ea abia daca remarca toate privirile care o urmareau, cind intra in sanctuarul sofisticat care era Club 21.

Clientilor foarte sic ai barului nu le venea sa creada cind o vazura pe femeia aflata acum la usa salii de mese, cu un copil in brate. Vif nu era deloc cooperant si, simtind parca disperarea lui Andie, se zbatea ca un diavol in bratele ei, in timp ce ea incerca sa-l zareasca pe George.

— Imi pare rau, doamna, dar nu puteti ramine aici, spuse portarul.

O apuca ferm de brat, ceea ce facu sa slabeasca strinsoarea lui Vif.

— Oooo! urla acesta, vazind cum ii trece pe sub nas o tava imensa cu prajituri, in echilibru pe palma intinsa a unui chelner.

— Mi-e foame! Vleau mincale!

Intr-o fractiune de secunda, se elibera din bratele ei si se lansa in urma chelnerului tropaind pe piciorusele-i grasute, urmarit de Andie si de seful de sala, innebunit.

Il prinsera linga o masa la care se aflau o femeie si doi barbati, in tinuta de gala.

— Te-am prins, nazdravanule! striga ea, aplecindu-se dupa el, fara sa-si dea seama de uimirea celor de la masa.

Zimbetul politicos ii incremeni pe buze cind ii recunoscu pe cei trei. Erau Mia Farrow, Andy Warhol si Steven Spielberg care o contemplau stupefiati. Andie se retrase, stinjenita.

Simti o mina care-i apucase bratul ca o menghina, dar de data asta nu mai era seful de sala. Se trezi fata-n fata cu George Demarest ai carui ochi aruncau fulgere.

— In sfirsit, striga ea, te-am gasit! Poftim, ia copilul, de acum este in grija ta.

— Vorbeste mai incet . ii ordona George, incercind s-o conduca intr-un colt mai ferit. Dar ea refuza sa se miste.

— Sint pierduta, gemu Andie. Uita-te la mine, nu pot sa ma prezint in fata noului patron in halul asta, imbracata asa.

— De ce nu te-ai schimbat? suiera el printre dinti.

Pe Andie o cuprinse furia, alungindu-i panica.

— Pentru ca ai dus pantalonii aceia la curatatorie cu cheile mele in buzunar, domnule consilier!

George pali. Toti clientii localului se aratau teribil de interesati de aceasta drama intima care se derula in fata lor. Seful de sala isi folosi inca o data toata diplomatia pentru a-i indeparta pe cei doi, dar fara succes.

— Prosteste, m-ai facut sa nu pot intra in propriul meu apartament!

— De acord, ofta George, am uitat, eram atit de grabiti. Nu sint obisnuit sa fac lucrurile in graba. Daca n-ai fi complicat toata situatia cu mutatul tau .

— Daca n-as fi facut ce?!

— Asculta, zise el autoritar tinind-o de brat. Sa nu mai stam aici, in mijlocul restaurantului, si sa discutam!

— Va multumesc, zise seful de sala. N-ati putea dumneavoastra sa .

— Nu, ii taie ea vorba. Este aproape ora trei, si eu am intilnire in mai putin de un sfert de ora cu noul meu patron. Ce o sa zica atunci cind o sa ma vada astfel?

Privirea lui George se lumina dintr-o data. Ii venise o noua idee.

— Un sfert de ora? repeta el. Asculta-ma, eu nu sint degeaba consilier. O sa-ti cumperi imediat o rochie.

Andie il privi furioasa.

— Ai innebunit? Intr-un sfert de ora?

— In douazeci de minute. Poti sa-ti permiti sa intirzii cinci minute.

Il lua pe Vif si si-l puse pe umeri.

— Iata cartea mea de credit. Cumperi totul pe cheltuiala mea. Magazinele Bergdorf sint la sase minute de aici, la intersectia strazii Cincizeci si sapte cu bulevardul Cinci. Cumpara prima rochie pe care o vezi. Puneti-o chiar acolo si te intorci imbracata. Daca te grabesti, iti ajung douazeci de minute.

— Imposibil! protesta Andie.

— Pierzi un timp pretios protestind, raspunse George punind degetul pe cadranul ceasului. Ai pierdut deja cincisprezece secunde.

— Dar .

— Douazeci de secunde, continua el, impasibil. Douazeci si una, douazeci si doua, douazeci si trei .

Capitolul 3

Era evident ca nu avea de ales. Dupa o ultima privire speriata adresata lui George, pleca in fuga. Avea impresia ca traieste intr-o lume de nebuni, dar ea era cea care se aruncase in aceasta aventura, fara sa se gindeasca, iar acum trebuia sa mearga pina la capat.

— Sase minute pina la Bergdorf . gindi ea cu voce tare alergind de-a lungul bulevardului. Era el oare expert si in cronometrarea deplasarii?

Exact dupa sase minute, cu cardul lui George in mina, Andie traversa ca o vijelie raionul de parfumerie si se indrepta spre scara rulanta. La etajul cu rochii, privirea ii fu atrasa imediat de un manechin suplu ce purta o eleganta toaleta bleumarin cu decolteu patrat, inchisa in fata cu niste nasturi mari. Fusta dreapta era plisata in ultima treime. Nu era acesta stilul ei obisnuit, dar tinuta era sic si, oricum, nu avea timp sa-si continue cautarile.

— Am sa iau acest model, marimea treizeci si opt, ii zise ea primei vinzatoare care-i iesise in cale. Va rog sa mi-o pregatiti, vin imediat. Ati putea sa-mi spuneti unde este raionul de incaltaminte?

— Care? Avem raionul pentru juniori la etajul sase, pantofii de firma la opt si .

— Care-i cel mai apropiat . o ruga Andie. Repede!

Tulburata de atita graba, vinzatoarea incepu sa se bilbiie.

— Pai . la doi . Drept inainte si la stinga.

Andie deja plecase in pas alergator.

— Cum platiti? striga vinzatoarea dupa ea.

— Cu carte de credit, ii raspunse Andie strigind la rindul ei. Ma duc sa iau si pantofii si voi plati totul deodata.

Tot alergind, privindu-si ceasul la fiecare cincisprezece secunde, lua prima pereche de pantofi albastri pe care o zari si se ruga Cerului sa i se potriveasca. Ciorapi nu-si va lua noi, Collier n-o sa observe asta.

— Mai am doar patru minute, murmura ea, dindu-si seama ca era pe cale sa devina la fel de meticuloasa ca George Demarest.

Lua cutia cu pantofi si se intoarse in graba la raionul de rochii.

— Va rog grabiti-va, o ruga ea pe vinzatoare, mai am doar patru minute. Poftim cardul.

Fara sa-i puna intrebari, vinzatoarea ii arata unde erau cabinele de proba si-si continua treaba.

Andie se dezbraca repede si-si puse rochia cea noua. Masura i se potrivea si ofta usurata. Isi puse apoi pantofii si arunca o privire in oglinda.

Rochia ii venea bine, si imaginea pe care o zari i se paru intr-adevar draguta. Modelul era mult mai sofisticat decit cele pe care ea era obisnuita sa le poarte, dar ii placea.

Ceasul arata deja trei fara doua minute. Din fericire poseta ei era destul de prezentabila. Acesta fu ultimul ei gind coerent inainte sa alerge la casa.

— Poftim, doamna Demarest, zise vinzatoarea.

Andie tresari.

— Dar eu nu sint .

Isi musca buzele si-si inghiti restul frazei.

— Multumesc, reusi ea sa articuleze.

Intinse mina ca sa ia stiloul sa semneze si, vai, pierdu atunci inca vreo citeva secunde pretioase cind vazu totalul.

— Atita face . ? murmura ea, ingrozita.

— Este vreo greseala? Nu .

Ofta adinc, ridica din umeri cu fatalism si semna nota de plata, cu numele de Andie Demarest .

— O sa spuna ca este o nebunie ce-am facut . gindi ea cu voce tare.

— Nu va faceti griji, raspunse vinzatoarea. Invitati-l la o cina de indragostiti, si lasati-va admirata in aceasta rochie inainte sa-i spuneti pretul. Va vine de minune.

— Multumesc, ofta Andie.

Un minut mai tirziu, alerga spre restaurant, in ciuda basicilor pe care i le facusera pantofii cei noi. Ajunse la timp, asa cum prevazuse George.

— Buna seara, doamna, zise seful de sala in timp ce isi consulta lista invitatilor. Dumneavoastra sinteti . ?

— Andie Demarest. Nu, vreau sa spun Andie Maguire, se corecta ea, ingrozita. Am intilnire cu domnul Collier.

Seful de sala gasi numele in registrul sau si-i arunca lui Andie o privire aprobatoare.

— Pe aici, doamna. Domnul Collier n-a venit inca.

— N-a venit inca? Este in intirziere?

Fu cit pe ce sa izbucneasca in ris, dar isi dadu capul pe spate si, recapatindu-si siguranta de sine, il urma pe seful de sala in incaperea zgomotoasa a restaurantului. Il zari pe George asezat la o masa din colt impreuna cu un domn intre doua virste. Catarat pe genunchii acestuia din urma, foarte ocupat sa infulece o spuma de ciocolata, se afla Vif.

In clipa cind trecu pe linga ei, George ridica ochii si o privi admirativ. Si nu numai admirativ, remarca ea, ci chiar impresionat . Impresionat de aceasta aparitie sigura pe ea, care trecea maiestuoasa prin fata lui. Arata pe furis cu degetul spre ceas si-i facu, complice, cu ochiul.

— Ti-am spus eu, exact douazeci de minute, zise el abia auzit.

Insotitorul lui se intoarse, curios, si evident, fu si el impresionat de aceasta tinara foarte sic.

George se grabi sa-i prezinte.

— Domnul Shere, domnisoara Andie Maguire.

Andie ii intinse mina, straduindu-se sa nu-l deranjeze pe Vif.

— Tiocolata . zise acesta, cu un aer fericit, mizgalit tot pe fata.

— Vad ca amindoi controlati situatia, zise ea cu gratie. Va rog sa ma scuzati acum, am o intilnire.

Ii intinse mina lui George si-i strecura in acelasi timp si chitanta de la Bergdorf.

— Fii atent!

George o lua zimbind.

— Este o placere pentru mine, zise el curtenitor fara sa se uite la chitanta.

O urmari cu privirea in timp ce ea traversa incaperea, facind sa se intoarca dupa ea toate capetele. Seful de sala o conduse la o masa din centru, si ea se aseza, cu o tinuta de regina. Avu timp doar cit sa se reculeaga inainte de sosirea lui Lou Collier.

— Asadar, dumneata esti noua fata din redactie? intreba o voce ragusita.

Andie zari un barbat gras si chel, cu pantalonii sifonati, cu o camasa alba cu minecile suflecate, cu o cravata demodata. Isi tinea haina pe brat si o arunca pe speteaza scaunului inainte sa se aseze.

— Da, eu sint Andie Maguire. Sint incintata sa va cunosc.

— Acum imi amintesc de dumneata . Adu-mi un scotch dublu . ii ceru el chelnerului.

Apoi, scuzindu-se, se intoarse spre Andie.

— Sper ca nu te-am facut sa astepti prea mult. Astazi toate au mers pe dos la birou. Am crezut ca n-o sa ies viu din toata harababura aia. Dumneata macar esti punctuala. Este o calitate pe care o apreciez.

— Multumesc, raspunse Andie cu un zimbet senin.

„Daca ar sti el . ” gindi ea in timp ce comanda o apa minerala. Il zari deodata pe George care o observa din celalalt capat al incaperii. Acesta ridica paharul ca pentru a toasta, si ea ii zimbi discret inainte sa se intoarca spre noul ei patron.

— Pe aici, domnisoara, domnul Demarest va asteapta.

Portarul arata spre o limuzina lunga neagra, parcata ostentativ chiar in fata restaurantului, si o conduse spre adincurile ei impresionante.

Andie ezita, clipind din ochi in soarele care se pregatea sa apuna.

— Nu, cred ca va inselati, nu este masina mea.

Dar portiera se deschise brusc si aparu capul lui George Demarest.

— Vino, Andie, zise el voios.

De pe bancheta larga, el ii intinse un pahar cu sampanie.

— Acum, ce se mai intimpla? intreba ea, uluita.

O clipa mai tirziu, aparu la rindul ei si o fetisoara mizgalita de ciocolata.

— Am plimit o tiocolata, Andie! declara mindru Vif.

Cu minutele unsuroase, stringea o tableta de ciocolata topita pe jumatate.

— Oh, Vif! striga ea uitind de toate cele, esti dezgustator.

Scoase o batista din poseta si, in ciuda protestelor micutului, ii sterse viguros obrajorii rotunzi.

— N-ar trebui sa-l lasi sa se indoape cu ciocolata si alte dulciuri, remarca ea. Nu-i face bine.

— Astazi sarbatorim, zise George fara sa se tulbure. Vino, ti-am lasat si tie putin caviar.

Intrigata la culme, Andie urca in masina spatioasa. Dupa caldura sufocanta de afara, aerul conditionat i se paru o binecuvintare. Se sprijini de speteaza moale si se intinse cu placere. La dreapta lui George se afla un mini-bar, unde el puse sticla de sampanie in frapiera. Televizorul mergea, evident pentru fericirea lui Vif, ai carui ochi nu se desprindeau de ecran.

George se apleca si inchise portiera. Instantaneu, nu se mai auzi nimic din zgomotele orasului sau din freamatul strazii; totul fusese estompat de geamurile fumurii. Andie se cufunda in pernele moi si se relaxa total.

— Parca as fi in paradis . declara ea.

George ridica incet cupa de sampanie.

— Sa bem pentru ca m-ai ajutat sa inchei afacerea cea mai importanta din viata mea.

— Eu?

— Tu si Vif, amindoi. Cind Jeremie Shere m-a vazut intorcindu-ma la masa lui cu Vif in brate, bunicul din el s-a topit de dragoste.

— Intr-adevar, am observat si eu.

— Dar n-ai vazut contractul pe care l-am semnat!

— Imi pare rau, probabil ca in momentul acela eram ocupata.

George incepu sa rida.

— Shere a auzit toata discutia noastra cind ai aparut acolo. Cind te-a vazut zburind ca o sageata ca sa-ti cumperi o rochie, mi-a promis ca, daca te intorci in timpul pe care l-am stabilit, ma angajeaza ca expert-consilier la societatea lui.

Andie facu ochii mari.

— Asadar, amindoi ati pariat pe mine?

El dadu din cap.

— Si ai reusit sa apari . exact la timp.

Isi puse mina pe mina ei cu un gest care se voia amical, dar privirea ii era incarcata de subintelesuri, si mina lui, provocatoare, intirzie indelung. Inima fetei incepu sa bata cu putere.

— Felicitari, Andie. Astazi mi-ai salvat viata de doua ori. Batrinul Shere a fost atit de impresionat incit mi-a imprumutat limuzina lui pentru restul zilei.

Privirea lui pina acum serioasa se mai imblinzi si ochii capatara acea nuanta aurie atit de seducatoare.

— Nu ne-a mers prea rau, nu-i asa?

— Deloc, recunoscu ea.

Era totusi hotarita sa pastreze o oarecare rezerva. Abia se cunoscusera, iar Vif era cocotat alaturi de ei.

— Cred totusi ca este timpul sa ne intoarcem acasa. Am avut cu totii o zi foarte incarcata, iar Vif trebuie sa mai manince si altceva decit dulciuri.

George paru dezamagit.

— De ce sa ne grabim? Avem la dispozitie masina pentru toata seara. Ne-am putea plimba prin parc si te-as conduce sa facem un tur al orasului.

Andie ezita. Ideea de a strabate orasul in limuzina impreuna cu George era extrem de tentanta, dar se simtea epuizata de toate evenimentele de peste zi, iar copilul pe care-l carasera ore intregi dupa ei avea nevoie de o baie si de o masa buna.

— Imi pare rau, George, poate alta data, zise ea cu reala parere de rau, privind in gol, ingindurata.

El avu o reactie de nemultumire, neobisnuit sa fie refuzat, apoi isi retinu un zimbet. Poate ca refuzul acesta nu era chiar atit de rau.

— Care-i problema? intreba el.

— Vif are nevoie sa fie schimbat si sa faca o baie. Eu sint istovita si mai am multe de facut. De fapt, nici n-am prea mincat, si daca beau prea multa sampanie pe stomacul gol, o sa ma prabusesc in bratele tale.

Ideea o amuza, pentru ca avea impresia clara ca lucrul acesta nu l-ar fi suparat pe George. Dar era timpul sa revina la realitate . Se apleca in fata si batu in geam.

— Da, doamna?

Vocea soferului ajunse la ei prin intermediul unui microfon.

— Du-ne acasa, James.

— La intersectia bulevardului Columbus cu strada optzeci si unu, adauga George, resemnat.

— Si intilnirea ta cum a decurs? o intreba el.

Andie incepu sa rida.

— Patronul meu este incredibil. Este absolut contrariul tau.

— Adevarat?

Siguranta lui George o provoca parca ironic, si ea nu rezista ispitei. Zimbi malitios.

— Pe de alta parte, se imbraca aiurea, doar daca nu cumva ne-am intors la moda anilor saizeci . In plus, este foarte direct si repezit. Cu siguranta ca pe biroul lui este o dezordine totala . e foarte dezorganizat.

El ridica sprincenele.

— Nu seamana deloc cu mine, asadar?

— Nimeni nu poate fi ca tine, George, relua ea, deschizindu-si larg ochii verzi. Tu esti unic.

— Asta este un compliment?

— Nu stiu . Nu m-am gindit inca la toate consecintele acestei afirmatii.

De data asta, George fu luat pe nepregatite. Dar departe de a se arata vexat, parea dimpotriva, ca-i apreciaza ironiile. Totusi nu era genul lui Andie de a flirta atit de indraznet, dar nu putuse sa se abtina. In fata perfectiunii intruchipate, a controlului de sine, a sigurantei afisate, un demon feminin o incita sa rastoarne leul de marmura de pe piedestalul lui. In adincul sufletului, dorea pe undeva sa-l vada mai vulnerabil.

— Stii, continua ea, jucindu-se cu suvitele ce-i cadeau pe fata, uneori cred ca simtul tau organizatoric atit de dezvoltat iti dauneaza .

Asta era prea mult! El o privi de parca ea ar fi innebunit.

— Ce vorbesti? Cum iti inchipui ca mi-ar dauna?

— Vezi tu, insista ea, nici macar nu-ti poti imagina o situatie in care tu sa fi gresit.

— Fireste ca nu. Stilul meu de viata imi reuseste suta la suta.

Andie isi intensifica accentul sudist si-l privi cu niste ochi fermecatori.

— Pun pariu ca tu nu-ti poti imagina ceva care sa nu fie planificat, clasat, catalogat, cronometrat .

— Nu, raspunse el, usor agasat. Nu-i nici un rau in faptul ca esti organizat.

Va reusi totusi sa-l scoata din sarite .

— Nu, fu ea de acord. Dar tu depasesti acest stadiu!

— Ce vrei sa spui?

— De exemplu, am vazut ca clasezi inutil corespondenta.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

— Si ce-i cu asta?

Andie fu cit pe ce sa-si piarda cumpatul.

— Nu ti se pare ciudat sa clasezi reclamele in ordine alfabetica? De fapt, ce faci cu ele?

— Pot sa te intreb ce cautai in clasoarele mele?

— Un burete.

George fu gata sa se sufoce.

— Un burete? In clasoarele mele?

— Imi pare rau, se scuza ea, retinindu-si un zimbet. Dar n-am putut rezista. N-am mai vazut niciodata un loc ca apartamentul tau. Pare ca totul a fost asezat dupa un anumit plan. Camasile tale sint toate atirnate in acelasi sens, pantalonii pusi la exact trei centimetri unul de altul . Cum reusesti?

George facu o mutra misterioasa.

— Secret profesional, care costa foarte scump ca sa-l obtii .

Andie il privi, uluita.

— Esti uimitor .

— Multumesc.

De data asta, ea nu mai gasi nici un argument, iar el era mindru de originalitatea sa.

— Nu-ti cer sa faci ca mine, dar totusi, nu eu eram azi- dimineata cu toate lucrurile pe trotuar.

Era rindul lui s-o puna la zid, cu logica lui implacabila. Andie ofta, dezamagita. Nu reusise sa-l invinga. Pacat ca era atit de frumos . Arunca o privire piezisa spre profilul lui energic. Era prea perfect .

George ii surprinse privirea si zimbi enigmatic.

— Nu te imbufna. Unei femei nu-i sade bine sa aiba idei preconcepute .

Andie ramase blocata vazindu-se astfel data in vileag.

Cu o mina usoara, el ii mingiie bratul.

— Sa nu ne jucam, Andie. Esti prea seducatoare, si de asemenea foarte inteligenta.

Apoi tacu, dar isi intensifica mingiierea. Andie simti cum inima incepe sa-i bata mai repede, cu atit mai mult cu cit nu era deloc pregatita pentru scena asta.

— As vrea sa te sarut, chiar aici, acum, sopti el, sorbind-o din priviri.

Arata apoi spre Vif care era fascinat de ecranul televizorului, si continua:

— Sint sigur ca nici n-ar observa.

Andie simti ca i se taie rasuflarea. Intr-un fel, vrusese sa-l aduca aici, dar acum se simtea nesigura. George nu era un adolescent pe care poti sa-l manevrezi. Era un barbat matur, dinamic, pregatit sa tina totul sub control, inclusiv pe ea.

El o privi cu atentie si spuse, sorbind o gura de sampanie:

— Dar n-am s-o fac. Cel putin nu imediat .

Andie isi recapata glasul:

— Cu siguranta ca nu! Gindeste-te ca abia ne-am cunoscut.

— Este adevarat, incuviinta el, cu ochii stralucind. Dar a trebuit sa facem fata atitor evenimente impreuna incit asta compenseaza. Nu poti sa nu recunosti, soarta ne-a adus impreuna, si vreau sa aflu de ce.

Siguranta lui o descumpanea, dar o si fascina.

— Chiar asa?

— Dar n-am sa te fortez, iti promit.

Pentru o clipa, in ochi ii licari o scinteie, apoi continua:

— Si asta face sa-mi fie mai usor sa-ti spun ce am de spus .

Andie tresari.

— Ce anume?

El isi relua mingiierea senzuala de-a lungul bratului ei.

— Am pentru tine vesti bune si vesti proaste .

— Ce s-a mai intimplat? se nelinisti ea.

— La urma urmei, poate ca nu este o veste atit de proasta. Totul depinde de felul tau de a vedea lucrurile.

Andie habar n-avea unde voia el sa ajunga.

— Stii pantalonii aceia pe care-i purtam azi-dimineata, incepu el incet. Cei pe care i-am dat la curatat pe bulevardul Columbus, la o curatatorie care, pe timp de vara, inchide la ora cinci .

Fetei ii trebuira citeva secunde ca sa inregistreze mesajul. Apoi isi aminti cu precizie ca cheile apartamentului sau fusesera aruncate in graba in buzunarul pantalonilor in chestiune.

— Oh, George, nu se poate! exclama ea.

George dadu din cap.

— Sint lucruri care se mai intimpla .

— Unui consilier-expert ca tine?

— Eram grabit, am uitat sa-mi golesc buzunarele.

Andie nu putu sa-si ascunda consternarea.

— Ai uitat?! Tu, marele George Demarest, care-si bate la masina mesajele pe fise rosii de zece pe cincisprezece centimetri, care-si claseaza corespondenta publicitara in ordine alfabetica? Tu, ai uitat?

— Nu-ti face griji, raspunse el repede. Sint sigur ca se afla tot in buzunarul meu. O sa le luam miine cind deschide curatatoria.

— Miine?

Andie era pierduta.

— Si pina atunci, unde imi sugerezi sa dorm?

El ii zimbi fermecator.

— Ei, asta ne aduce la vestea cea buna. Eu sint foarte sensibil la farmecele tale .

Se opri, fascinind-o cu privirea.

— In seara asta, continua el ca si cum i-ar fi facut o mare favoare, vei dormi cu mine .

— Imi pare rau, domnisoara, dar nu este chip sa descui broasca asta. Va trebui sa asteptati sa va recuperati cheile de la curatatorie.

Andie era pe palier, in fata usii apartamentului ei. Ofta cu tristete, si privi fisa galbena pe care erau dactilografiate cuvintele: „Depanare lacatuserie” urmate de numarul de telefon si de sloganul: „deschide usi cu orice marca de broaste”, fisa pe care George considerase necesar s-o claseze. Ea ii repeta acest lucru lacatusului venit s-o ajute, dar acesta ridica din umeri.

— Bineinteles, pot s-o deschid. Dar numai daca tai in jurul ei si inlocuiesc toata broasca. Numai ca atunci, usa dumneavoastra atit de frumoasa va fi complet distrusa.

Veni si George, cu Vif in brate, tragind dupa el un carucior pliant.

— Cum merge?

Andie ii arunca o privire ucigasa, in timp ce lacatusul isi relua povestea spunindu-i-o si lui George.

— Este o broasca foarte eficace . fu singurul comentariu al lui George.

— Ai inceput sa abuzezi de acest cuvint, ii arunca ea, furioasa.

Fara sa mai spuna nimic, el ii lua fisa galbena din mina si nota pe ea marca broastei.

— Vai, dar cum de n-o bati la masina?

El n-o lua in seama.

— Cit costa deplasarea?

— Treizeci de dolari.

George scrise si aceasta cifra pe fisa si-si scoase portofelul.

— Pot sa-mi platesc si eu notele . il asigura Andie.

— O iau pe cheltuiala mea, la fel ca si rochia asta incintatoare. Daca nu ai oricum nimic altceva sa-ti pui, este o placere pentru mine sa te admir in tinuta asta.

Risul in care izbucnise lacatusul se opri brusc in fata privirii glaciale a femeii.

— Daca nu mai aveti nevoie de mine, biigui el, eu o sterg.

Isi aduna sculele si se grabi sa dispara.

— Ei bine, zise George vesel, mi se pare ca nu mai avem altceva de facut decit sa petrecem o seara placuta amindoi .

Capitolul 4

Urma o clipa de tacere, intrerupta de vocea lui Vif, plina de speranta:

— Mai ai tiocolata?

George incepu sa rida si o privi pe Andie.

— Hai sa incercam sa ne descurcam! Bucataria mea este de aceeasi dimensiune cu a ta, vrei s-o incerci?

— Credeam ca sint invitata la cina, raspunse ea, inca agasata. Acum trebuie sa si gatesc?

— Vrei sa maninci ce gatesc eu?

Ea ofta amintindu-si de semipreparatele lui.

— Ai cistigat. Asa ca, asta-seara o sa mincam pui dupa o reteta sudista . Dar trebuie sa facem cumparaturi inainte sa se inchida magazinele. Frigiderul tau nu ma inspira deloc . Este de-a dreptul „necorespunzator”.

— Astazi dupa-masa era foarte eficace .

— Iata problema ta: confunzi eficace cu necorespunzator.

— Nici mai mult nici mai putin!

Cu Vif cocotat pe umerii lui, George incepu sa coboare scara, urmat de Andie care ducea caruciorul pliant.

— Tu ce zici, Vif? il intreba George pe copil. Sint eu „necorespunzator”?

Fetisoara copilului se incrunta si micutul parea sa-si cintareasca raspunsul.

— Da, zise el in sfirsit.

Andie si George se privira si izbucnira in ris. Fata simti cum ii trece supararea incetul cu incetul. Aceasta mica gluma fusese de ajuns ca sa-i apropie din nou.

Un minut mai tirziu, mergeau pe bulevardul Columbus printre numeroasele magazine si prin fluviul multimii. Pareau o tinara pereche iesita la plimbare cu copilasul lor. Andie trebuia sa recunoasca faptul ca aceasta idee nu-i displacea deloc. De altfel, mama lui Vif tot nu aparuse.

Privind pe furis profilul frumos al lui George, ea se intreba unde s-o fi aflind Mindy si de ce varul ei nu facuse nimic ca s-o gaseasca. Dupa cum ii era obiceiul, acesta parea foarte linistit, ca si cum totul nu era decit o problema de organizare si de bun-simt.

Atunci cind voia, George stia sa se arate fermecator. Ii arata cu amabilitate toate locurile interesante, si pentru prima oara de cind sosise la New York, Andie incepu sa priveasca in jurul ei. Pina acum, toata atentia ei fusese concentrata pe problemele cu mutatul si pe intilnirea cu noul patron. Acum avea timp din belsug sa priveasca la ceea ce o inconjura.

Peste tot, vitrinele expuneau marfuri imbietoare. Chiar si bacania avea farmecul ei, cu rafturile de stejar pline de mirodenii si diverse borcane. Treceau prin fata a tot felul de magazine. Se vedeau in vitrine produse de patiserie unguresti, jucarii mecanice, umbrele de import, pantofi de firma, buchete japoneze, vinuri si brinzeturi italienesti, mincare indiana de luat acasa . Bulevardul era plin de restaurante, de la cele mai mari si mai scumpe pina la modestele pizzerii.

Aceeasi diversitate se regasea si in multimea de oameni. Lui Andie nu-i venea sa-si creada ochilor. Vedea blugi decolorati, pieptanaturi punk, costume europene, mape si serviete de lux . Oamenii mergeau in ritmul in care parea sa traiasca orasul, grabiti, preocupati.

— Este un adevarat circ aici! exclama ea cind revenira in fata cladirii lor. N-am vazut in viata mea atitia oameni la un loc. Este ca o cursa cu obstacole .

George ii zimbi.

— Este prea mult pentru tine, asa, ca de prima data?

Andie puse punga cu alimentele cumparate pe trepte si privi in jurul ei.

— Oh, nu! Ador asta!

Soarele, ajuns la orizont, colora strada in nuante portocalii. Undeva, un sunet de vioara anunta parca venirea serii. Pe strada, oamenii se intorceau la casele lor. O doamna maruntica si in virsta isi plimba pe trotuar cei doi dobermani uriasi. In fata portii imobilului alaturat, copiii se mai jucau inca cu bile.

Andie zimbi incintata. New York-ul putea sa fie un oras istovitor, dar niciodata plictisitor. Se intoarse radioasa spre George.

— Am impresia ca iti place totusi faptul ca sintem vecini.

— Oh, da! Nu mi-as fi imaginat niciodata asta . si nici ca poate sa existe o fiinta ca tine . adauga ea ironic.

— Este un compliment sau o critica? intreba el, saltindu-l din nou pe Vif pe umeri.

— Sa zicem ca esti probabil persoana cea mai originala din intregul imobil.

— Te inseli! protesta el. Asteapta sa-i cunosti pe ceilalti. Eu nu sint nimic pe linga ei.

Lucrul acesta nu era prea linistitor pentru Andie. Dar instinctul ii spunea sa nu-l mai hartuiasca cu intrebari. El ii venise in ajutor la nevoie, si acum, dupa ce „criza” trecuse, nu avea nici un motiv sa-i intoarca spatele. Simtea ca si el este atras de ea. Daca isi va juca corect cartile, seara s-ar putea dovedi mult mai interesanta decit prevazuse, mai ales dupa o singura zi petrecuta la New York. Cit de repede se derulau aici lucrurile! se gindi ea. Cine stie ce-i rezerva viitorul .

— De acord, George, raspunse ea cu caldura in glas. Vorbeste-mi despre cei ce locuiesc in casa asta; am sa hotarasc dupa aceea care este mai original.

Lua punga cu alimente de pe trepte si se pregatea sa urce, cind el o opri.

— Vezi usa aceea de dedesubt?

Arata spre un grilaj din fier forjat sub scara de la intrare, mascind usa de intrare la subsol.

— Acolo locuieste Barnes. Nu l-a vazut nimeni de sase ani .

Andie il privi pe George citeva clipe ca sa se asigure ca nu-si bate joc de ea, si apoi se apleca sa examineze mai bine locul.

— De sase ani? repeta ea. Esti sigur ca inca mai traieste?

— Singura dovada a existentei lui este corespondenta pe care o primeste, si enormul teanc de jurnale pe care le arunca la fiecare sfirsit de luna. Cred ca citeste tot ce e tiparit. Este incredibil. Asteapta sfirsitul lunii iunie si ai sa vezi .

— Este ciudat, intr-adevar. Dar tot mai ramii si tu in competitie!

— Asteapta, exista si mai rau.

Andie incepea sa urce scara, cind careva in spatele ei incepu sa strige. Tresari si se intoarse. In mijlocul strazii, un tinar urla:

— Daryl! Daaaryl!!

— Iata un alt rival in aceasta competitie a ciudatilor, zise George aratind spre etajul superior al imobilului, de cealalta parte a strazii.

Fereastra se deschise, cineva se apleca in afara si arunca un obiect care ateriza pe pavaj cu un zgomot metalic. Tinarul din strada il culese si disparu in imobil.

— Acolo, sus, este Daryl; nu-i merge interfonul.

— Si atunci musafirii lui il striga si el le arunca cheile. Este inca destul de logic.

George incepu sa rida.

— Crezi? Asteapta citeva saptamini inainte sa dai un verdict definitiv.

— De cind ii este stricat interfonul?

— De aproximativ patru ani. La New York totul merge repede, in afara de cazul cind vrei sa obtii ceva de la proprietarul tau.

Lui Andie nu-i venea sa creada.

— De ce nu si-l repara singur? La noi acasa, tata repara tot ce se strica. Este stupid sa astepti s-o faca altul in locul tau.

— Intr-adevar, dar acesta nu este punctul forte al lui Daryl.

Cind ajunsera la primul etaj, George ii spuse:

— Familia Hernandez. Iti place salsa?

— N-am mincat niciodata, raspunse ea, mirata.

— Asta nu se maninca, se asculta . fie ca-ti place sau nu. Familia Hernandez si-a cumparat o combina stereo noua. Din pacate, nu le-au mai ramas suficienti bani ca sa-si cumpere mai multe discuri. Nu-l au decit pe asta, pe care adora sa-l asculte .

Andie nu facu nici un comentariu. La etajul doi, adulmeca o aroma dulceaga, persistenta. De fapt, aroma de betigase arse.

Citi pe usa numele:

— Sheila Neuman. Miroase bine .

— Sheila este guru-ul nostru. Primeste adeseori la ea corul local al lui Swami Brhavtahambu. Asta inseamna cinci ore de cintece acompaniate de instrumentele acelea indiene care scot sunete tinguitoare. In comparatie cu asta, cei din familia Hernandez sint niste „linistiti”.

Arata apoi spre usa din fata si facu o grimasa.

— Aici sta Candida. Este o cintareata care n-a avut niciodata un angajament, dar isi petrece timpul exersindu-si vocea. Si iti poti da seama cu usurinta de ce n-a obtinut niciodata vreun rol!

In sfirsit, ajuns pe palierul lui, George ii arata:

— Thea Beaumont, scriitoare. Lucreaza acasa, si n-o vad deloc. Isi petrece timpul la telefon, rezolvindu-si problemele banesti. Incepura amindoi sa rida. Dupa ce termina cu prezentarile, George introduse cheia in broasca, deschise usa si declara:

— Cel ce locuieste aici este singurul normal!

O ora mai tirziu, Andie se bucura de o scena de perfecta fericire casnica. Vif mincase niste oua-ochiuri si un iaurt cu fragi, facuse o baie, iar ea se afla in bucatarie, incercind sa pregateasca puiul cu porumb, dupa reteta sudista, pentru cina. In salon, George ii citea copilului o poveste iar acesta isi sugea nepasator degetul.

— Si mama ursuletului spuse: cine a dormit in patul meu?

— Dolmit? ginguri Vif.

Amindoi erau intinsi pe canapea, bratul lui George cuprinzindu-l pe micut, si Andie fu frapata de tandretea care emana din acest gest simplu. Se gindi ca el era de fapt mult mai vulnerabil decit voia sa arate.

— Si cind Cirliont Auriu se trezi si zari ursii, isi lua picioarele la spinare si fugi .

Vif smulse cartea din miinile lui George si o studie cu atentie. Pentru prima oara, in apartament se facu liniste. Pe Andie o cuprinse o usoara emotie la gindul serii care o astepta. Era sigura ca intre ei se va petrece ceva. George era imprevizibil dar nu era timid. Ea se simtea fericita in rolul de stapina a casei. Afara, orasul vibrind, ii acompania cu zgomotul lui de fond. Prin cele trei ferestre inalte, se zarea cerul care se intuneca incetul cu incetul.

— Este ciudat sa ma aflu intr-un mare oras, zgomotul nu inceteaza zi si noapte.

— De aceea New York-ul este numit orasul care nu doarme niciodata . raspunse George.

Vif i se catara pe genunchi si i se ghemui la piept in timp ce el ii mingiia parul cu tandrete.

— Dar se mai si doarme uneori? intreba ea in vreme ce undeva, jos, se trintea o usa.

— O sa te obisnuiesti.

Andie ii privi o clipa pe cei doi, barbatul dinamic si copilasul obosit. I-ar fi placut sa le faca o fotografie . Cu siguranta ca George nici nu-si dadea seama de locul pe care-l ocupa in inima lui copilul. Un bebelus cerea multa munca, dar existau si momente binecuvintate, ca acesta .

Un gind ii intuneca insa visarea.

— In afara de mama lui, mai stie cineva ca Vif se afla aici?

— Nu, de ce? Ce vrei sa spui?

Andie introduse prajitura in cuptor si dadu focul mic sub cratita in care se aflau puiul si boabele de porumb.

Ii explica apoi:

— Ma refer la autoritati. Iti dai seama ca Vif este un copil abandonat?

— Eu nu consider ca este intr-adevar. Mindy poate sa apara in orice clipa.

— Dar .

— Eu sint unchiul lui, de ce n-ar ramine o vreme sa stea cu mine?

Bratele i se strinsera instinctiv in jurul copilului, si Andie simti o stringere de inima.

— Bineinteles, spuse ea cu blindete. Poate sa ramina cu tine o vreme. Numai ca poate ar trebui sa anunti pe cineva, politia de exemplu.

Chipul lui George se intuneca.

— Te rog sa uiti asta, bine? Lucrurile sint perfecte asa cum sint. Nu este pentru prima oara cind Mindy dispare.

Uimirea ei fu de scurta durata, simtise ea ca se ascundea altceva in povestea asta. Se aseza asadar si-l indemna sa continue.

— Mindy n-a fost niciodata o mama pentru acest copil. Avea saisprezece ani cind s-a trezit insarcinata, si mama ei, matusa Dorothee, l-a luat in grija pe Vif. Mindy a fost trimisa intr-un internat, si intotdeauna l-a tratat pe Vif ca pe un fratior cazut din cer. Totul ar fi fost perfect daca matusa Dorothee n-ar fi murit acum sase luni. Bietul micut chiar ca n-are noroc.

Observa ca Vif adormise, si-si puse un deget pe buze. Andie se ridica in virful picioarelor si-l lua usurel in brate ca sa-l lase pe George sa-i pregateasca patul. Dupa ce-l culca, ei il privira indelung, stinsera lumina si se retrasera in bucatarie.

— Poftim, ii zise ea intinzindu-i o furculita, intoarce puiul. Eu verific prajiturile, si cind porumbul va fi fiert, am sa fac si salata.

— Esti foarte eficace.

— Te previn, George, daca te mai aud o data rostind cuvintul asta .

El incepu sa rida.

— Dar il spun special. Te-am observat in timp ce gateai. Pun pariu ca gustul merita toate pregatirile.

Se afla foarte aproape de ea, umplind mica bucatarie cu vitalitatea lui.

— Totul este sub control?

Mai degraba lui si-ar fi pus aceasta intrebare, si ea ii marturisi:

— Pentru cineva care se afla dintr-o data pus in fata unei astfel de responsabilitati, pot sa spun ca te descurci destul de bine.

Il privi atent o clipa, apoi il intreba direct:

— De ce?

Chipul lui ramase impasibil.

— Ma simteam raspunzator.

Sub masca lui nonsalanta, Andie banuia o fiinta extrem de sensibila si de profunda. Asa ca isi puse in glas toata caldura si intelegerea de care era in stare.

— Din ce motiv?

George o privi si citi in ochii ei sinceritate. Privirea ei luminoasa merita adevarul.

— Sa zicem ca Vif si cu mine am avut parte de aceeasi experienta, cu o diferenta esentiala insa: el stie cine sint mama si tatal lui.

Ridica mina ca sa impiedice orice manifestare de simpatie din partea lui Andie.

— Nu este nimic dramatic in asta. Eu sint adult.

Andie sovai inainte sa vorbeasca.

— Nu cred ca ti-a fost prea usor . Macar stii unde te-ai nascut?

George ridica din umeri.

— Mi s-a spus ca undeva in Muntii Appalasi, sau o alta regiune la fel de saraca pe plan economic. Mama mea nu era nici ea mai in virsta decit Mindy, si m-a abandonat cind aveam doar o luna.

Foarte emotionata, Andie intreba:

— Si ce s-a intimplat?

— N-am sa te plictisesc acum cu povesti dramatice. Sint foarte multumit de viata mea, si n-am nici un regret.

— Nu te cred. Trebuie sa simti amaraciune, furie .

— De ce?

— Pentru copilaria ta nefericita.

— Dar copilaria mea n-a fost nefericita. Am fost adoptat la virsta de cinci saptamini de catre domnul si doamna Jonathan Demarest, un cuplu burghez foarte fericit, locuind intr-un cartier tipic burghez. Viata mea a decurs foarte banal: scoala unde am studiat si am jucat baschet, universitatea, unde am avut o relatie lunga cu o fata fermecatoare care m-a parasit si s-a maritat cu altul. Dupa ce mi-am cautat o vreme calea, m-am instalat intr-un oras mare si am pornit sa caut visul american clasic. Am mai avut o legatura care s-a terminat la fel de clasic. Si, din una in alta, iata-ma aici in bucataria mea, privindu-ti ochii induiosati.

Andie intoarse capul. El nu voia sa-si manifeste in fata ei nici o emotie. Dar ea era convinsa ca atasamentul lui fata de Vif era legat de experienta lui personala. In ochii ei, el nu va reprezenta niciodata imaginea americanului de conditie medie, il gasea extraordinar si fascinant.

— Dar tu? intreba el, curios.

O privea ingindurat cu ochii lui de aur.

Andie zimbi, cu un aer un pic misterios.

— Eu? eu sint clasica „frumoasa din sud” care a crescut intre slujbele de duminica, verile lungi si calde, si gospodaria fermei, incluzind aici si bucataria. Animalele mele favorite erau un cal numit Pretzel, o juninca, Annabelle, si batrinul ciine Tatty pe care tata mi l-a facut cadou cind am implinit saisprezece ani. Pina azi-dimineata, singurul oras mare pe care l-am vizitat, intr-o excursie cu scoala, a fost Washington. Am urmat facultatea la Duke, unde am obtinut o diploma de redactor. Dupa care, am colaborat la Ora copiilor cu unchiul Wiggly, din Winston-Salem. Unchiul Wiggly era un baiat din sud, simpatic, atunci cind nu era in fata camerelor de luat vederi. Mai tirziu, a obtinut rolul unui veteran ranit in razboi, intr-o comedie muzicala, si mi-a propus sa scriu eu scenariul, ceea ce am facut pina vinerea trecuta.

— Si cu unchiul Wiggly ce s-a intimplat?

Ea ridica din umeri.

— Piesa a sfirsit prin a muri de la sine. Eu voiam sa-mi largesc orizontul si sa traiesc intr-un oras mare. David, asa il chema de fapt, stia ca nu poate sa ma opreasca. De altfel, cind am plecat, el avea deja o noua relatie.

— Asadar, acum iti vezi de viata ta?

Ea ridica din nou din umeri si se prefacu ca nu observa privirea lui provocatoare.

— Piesa aceasta noua nu prea are succes si poate fi oricind retrasa. Au nevoie de idei noi, si nici nu puteau sa gaseasca idei mai noi decit ale mele!

Andie zimbi amuzata, si se lasa brusc o liniste placuta, plina de promisiuni.

— Cina este gata . anunta ea, o clipa mai tirziu.

El se apropie de ea, si dintr-o data o prinse de umeri. Foarte incet, dar cu hotarire, buzele lui George le cautara pe ale ei.

Amestecul de tandrete si forta pe care el il emana o emotiona profund. Isi inlantui bratele pe dupa gitul lui si-l trase spre ea. Inima ii batea cu putere. Se imbratisara plini de pasiune.

Ea deschise ochii si-l privi cu timiditate. Resimtise el oare aceeasi tulburare ca si ea? Chipul lui emotionat o umplu de bucurie. George ii cuprinse din nou buzele, si miinile ii coborira intr-o mingiiere voluptuoasa de-a lungul sinilor si coapselor.

Se privira indelung in tacere. Apoi Andie se stradui sa-si recapete stapinirea de sine. Aveau toata seara inaintea lor, si ea nu voia sa grabeasca lucrurile.

— Prajiturile sint coapte, zise ea, aplecindu-se ca sa le scoata din cuptor.

Se arsesera de fapt putin, dar George parea sa nu observe. Tacut, sorbea din priviri silueta supla din fata lui.

Masa fusese aranjata foarte aproape de locul in care dormea Vif, si se asezara usurel, fara zgomot.

— Este ziua cea mai ireala din viata mea, sopti ea.

Privirea lui George ar fi putut sa topeasca si pietrele, iar degetele lui ii mingiiau foarte provocator palma.

Ea se ridica sa stinga lumina si sa aprinda cele doua luminari de pe masa. Se trezira scaldati in intimitatea luminii lor calde.

Zgomotele orasului ajungeau inabusite pina la ei . Trecu un autobuz, un ciine incepu sa latre . Andie se simtea acceptata in acest univers. O adiere linistitoare patrundea prin fereastra intredeschisa.

— Nu-mi vine sa cred ca sint cu adevarat aici, murmura ea.

— Vrei sa-ti dovedesc?

— Cum?

— Sarutindu-te.

Ea incepu sa rida, pentru a mai amina scadenta. Totul mergea atit de repede . Nu voia totusi sa precipite lucrurile, mai ales cind simtea atitea promisiuni .

— Nu acum, George, mai intii sa mincam si .

— Nu fi nervoasa, Andie, mai devreme sau mai tirziu tot vei fi a mea; eu sint un om rabdator.

Tinara nu gasi nimic sa-i raspunda, dar inima ii batea sa-i sparga pieptul cind el se apleca si, prinzindu-i fata in miini, o saruta cu tandrete.

— Esti o mica zina venita din Sud ca sa ma tulburi . Nici macar nu stiu daca esti reala, dar sint foarte hotarit sa descopar asta.

Andie era de-a dreptul cucerita. Ochii i se inchisera instinctiv cind el ii cuprinse din nou buzele. Dar visul fu intrerupt cu brutalitate de un urlet venit din strada:

— Daaaryl!

— Oh, nu! gemura amindoi deodata.

Vif se misca, si-si puse minuta peste fata.

— Daryl!

Urletul facea sa zornaie geamurile.

— Daryl! Daaaryl!

Gata, era prea tirziu; baietelul se ridica in sezut, arunca o privire inspre masa incarcata cu bunatati si hotari imediat:

— Mi-e foame! Vleau mincale!

Capitolul 5

— Bine, asaza-te.

George puse iarasi trei carti de telefon pe un scaun si instala copilul. Andie simtea o oarecare incordare in vocea lui. Se vedea ca era la fel de dezamagit ca si ea de aceasta intrerupere, dar hotarit sa ia partea buna a lucrurilor.

Vif se arunca pe puiul aflat in fata lui, de parca n-ar fi mincat nimic toata ziua.

— Ma intreb unde baga atita .

— Este in crestere.

George se aseza la rindul lui si-si puse servetul.

Foarte curind, micutul pierdu orice interes pentru farfuria din fata lui si-si indrepta atentia spre cele doua luminari.

— Flumoasa lumina, zise el intinzind minuta spre flacara.

— Atentie, arde!

Unchiul lui il opri imediat si puse luminarile in afara razei lui de actiune.

— Unde eram, va sa zica? Ah, da, vorbeam despre .

— Atentie! Paharul!

Prea tirziu. Vif il rasturnase incercind sa ajunga la prajituri. Vinul se prelinse pe fata de masa, dar Andie il sterse repede.

— Nu sint pagube prea mari, remarca ea, usurata.

Si intorcindu-se spre copil, il ameninta cu degetul.

— Data viitoare cind o sa mai vrei ceva, te rog sa ceri!

— Lapte? zise imediat micutul.

George se ridica repede.

— Ma duc sa aduc. Supravegheaza-l pina atunci.

— Poate ca ar trebui sa asteptam sa termine el de mincat ca sa ne continuam masa.

— Nu-i nevoie.

Puse bolul cu lapte pe masa, si se servi cu pofta din puiul cu porumb.

— Este delicios .

Un minut trecu in liniste. Prezenta lui Vif o facea pe Andie sa fie incordata, dar incerca sa relanseze discutia.

— De cit timp ti-ai facut propria ta afacere?

— Nu de prea multa vreme.

Se apleca sa ia de jos o bucatica de pui cazuta.

— Am lucrat timp de zece ani ca analist intr-o mare societate. Apoi serviciul nostru a fost desfiintat, fara preaviz.

Ea il asculta doar pe jumatate, fara sa-l piarda din ochi pe

Vif.

— Dupa care, nereusind sa gasesc ceva de lucru cu un salariu echivalent .

— Te-ai hotarit sa-ti creezi propria societate, incheie ea repede in locul lui, aratind spre cutitul pe care copilul incerca sa-l apuce.

George il lua imediat, ceea ce provoca un urlet de protest.

— Il vleau! Vleau!

— Nu, este periculos pentru tine, ii spuse unchiul cu fermitate, punind cutitul departe de el.

Apoi se intoarse spre Andie si relua discutia.

— Ideea asta imi umbla prin minte de ceva vreme. Acum era ocazia, sau niciodata, sa ma lansez.

Prinse la timp farfuria care era gata sa cada.

— Zolz, mai vleau!

— Eu cred mai degraba ca pica de somn, zise Andie.

George parea ca este pe punctul de a-si pierde rabdarea, dar se stapini, taie citeva bucatele si le dadu copilului care, in loc sa le manince, le arunca peste masa. Doua bucatele aterizara in paharul lui Andie, stropindu-i rochia cea noua.

— Asta mai lipsea! striga ea, cu o privire crunta. Iti repet ca baietelul asta este obosit. Nu-i e foame.

— Vrei sa maninci puiul asta? intreba George pe un ton sever.

Vif scutura din cap, si-si plimba lingurita prin farfurie inainte sa si-o indese in gura.

— Cel mai nostim este insa, relua George discutia, ca societatea care m-a concediat a fost primul meu client.

— Vleau unt! ceru micutul.

— Aveam zece ani de experienta la ei, continua George impertubabil. Cind au avut nevoie de un expert, eu am cistigat fara probleme contractul. Si i-am incasat cu salariul meu pe un an intreg .

— Flumos! exclama Vif.

Fara nici un avertisment se catara pe masa, punindu-si genunchiul in untiera. George il prinse rapid si-l aseza din nou pe cartile de telefon.

— Vleau asta! Vleau asta! urla copilul zbatindu-se ca un dracusor.

— Te asigur ca este epuizat.

Dar unchiul scutura din cap si lua copilul pe genunchi.

— Ce vrei?

— Vleau asta! zise el aratind luminarile.

— Luminarile?

— Da, luminalile! veni raspunsul repede.

— Nu, zise scurt Andie.

— Nu, repeta si George. Este periculos.

Vif incepu sa suspine.

— Luminalile! Vleau luminalile!

— Asta este numai vina lui Daryl! exclama Andie. O sa-l scutur eu pe idiotul asta si pe prietenii lui timpiti ca au trezit copilul.

Vif continua sa plinga; George facu greseala sa nu-l mai stringa in brate. Imediat, copilul se urca iarasi pe masa, rasturnind totul: pui, porumb, farfurii, vinul, un adevarat dezastru.

— Ajunge! exclama Andie pierzindu-si rabdarea. Du-te la locul tau!

Si, iritata, adauga:

— Ii trebuie un scaun inalt cu bare. Nu-l poti pune pe un teanc de carti de telefon si sa te astepti ca el sa fie cuminte.

— Este vina mea? Nu eu am avut ideea acestei cine fanteziste. Ai vrut sa ma impresionezi!

— Un scaun inalt este eficace, domnule expert, cartile de telefon nu sint.

Din nou, copilul isi incerca norocul si porni spre luminari, dar Andie fu mai rapida.

— In pat, dracusorule!

— Dolm, Zolz? intreba Vif, smiorcaindu-se.

— Este obosit, traduse George. Vrea sa doarma.

— Nu mai spune! zise ironic fata.

— Dolm . repeta Vif.

— Da, scumpule, incuviinta ea, acum o sa te culci. De altfel, cu totii o sa facem asta .

Se opri, stinjenita, in mijlocul frazei. Dar din fericire, George nu auzise nimic. Curata cu eficacitate dezastrul de pe masa. Pina la urma, remarca stinjeneala ei.

— Ce cauti?

— Tu unde ai sa dormi? Ai vreun pat pliant sau vreun sac de dormit?

El nu-i raspunse, ceea ce nu facu decit sa-i creasca nervozitatea.

— Poate citeva paturi groase, puse una peste alta?

— Imi pare rau, dar n-am decit un singur pat. In general, nu opresc pe nimeni sa doarma la mine . adica in incaperea alaturata.

Ea rosi si arunca o privire in dormitor. Patul, dublu, era destul de larg pentru doua persoane, dar destul de strimt pentru a favoriza intimitatea. Andie inghiti cu dificultate.

— Camasile mele sint atirnate in dulap, poti sa iei una ca sa dormi in ea.

Andie nu avea de ales. Fisa galbena pe care se afla numarul de telefon al lacatusului era pe birou. Sau spargea broasca si cheltuia apoi o avere pe una noua, sau dormea cu George. Dupa cele doua luni de chirie platite in avans, fara sa mai puna la socoteala comisionul agentiei si comisionul pentru mutat, chiar ca nu-si mai putea permite sa plateasca o noapte la hotel.

Ghemuit in bratele ei, Vif adormise, si ea isi dadu dintr-o data seama cit este de obosita.

George lua copilul si-l culca, asezat bine intre perne. Linistit acum, micutul se ghemui confortabil sub paturica. Andie remarca tandretea cu care unchiul sau il saruta. Apoi, in virful picioarelor, veni linga ea.

— Sint darimat, sopti el. Haide, in pat toata lumea.

Ea il privi cu un aer sever care insa nu avu nici un efect asupra lui. El disparu, desfacindu-si intre timp cravata, si reveni o clipa mai tirziu cu o camasa curata pe care i-o arunca. Ea o prinse din zbor fara sa spuna nimic. La rindul lui, George isi scoase camasa, dind la iveala torsul viril si puternic. Apoi se duse in dormitor, lasind usa deschisa.

Cu siguranta ca se purta special asa. Visasera amindoi la o seara romantica, dar asta nu era un motiv sa se joace cu ea. Doar daca nu cauta o scuza buna ca s-o atraga in patul lui. Andie ofta si se retrase cu demnitate in baie.

Dar fireste, fu obligata sa iasa, imbracata in camasa apretata care-i venea pina la jumatatea coapsei. Vif dormea, si dormitorul era cufundat in intuneric.

Intra cu precautie, nestiind ce o sa gaseasca si, consternata, zari silueta lunga sub cearsafuri, ca o mumie infasata.

— George, striga ea incet. Dormi?

Tacere. Se apropie de ceea ce se presupunea ca este partea ei de pat si murmura, in cazul in care el ar fi ascultat:

— Nu-mi place deloc aranjamentul asta .

Deodata, ii veni o idee si incepu sa rida. O idee foarte simpla . si foarte eficace . gindi ea. Trase cuvertura care era bine prinsa sub saltea la picioarele patului si se strecura in pat in sens invers.

— Noapte buna, zise ea vesela. Si vise placute .

George ramase nemiscat, si fara indoiala ca ar fi ramas asa toata noaptea, daca n-ar fi fost trezit cu brutalitate douazeci de minute mai tirziu.

Chiar in clipa cind Andie incepea sa atipeasca, o muzica asurzitoare izbucni undeva in apropiere. Parca ar fi fost intr-o discoteca din New Orleans. Se auzeau trompete, tobe mari, instrumente de percutie care acompaniau un cor spaniol.

Se gindi la inceput ca poate viseaza. Dar o lovitura mai puternica in toba o facu sa tresara. Se ridica in pat si se trezi nas in nas cu George. Acesta parea sa admire sistemul ingenios pe care ea il inventase ca sa se culce, si o privea amuzat.

Noroc ca Vif nu se trezise.

Deodata intelese ce se intimpla.

— Familia Hernandez! exclama ea.

— Ei da, este melodia de care-ti spuneam, Los caballos de Madrid.

— Dar este atit de tare . Nu se plinge nimeni?

— Ba da, toata lumea. Asteapta un pic.

— Hei! Hernandez! Opreste imediat muzica aia!

Dupa citeva secunde, acelasi ordin se repeta. Si slava Domnului, muzica inceta, lasind locul zgomotelor orasului.

Andie se intinse la loc, usurata. George isi aseza bine perna si se pregati sa se culce. Privind cu respect spre fereastra, Andie murmura:

— Iti multumesc, suflet bun, oricine ai fi .

George sopti rizind:

— Sufletul bun este Daryl .

Prima saptamina petrecuta de Andie la New York fu un adevarat caleidoscop de impresii noi. Munca ei, destul de rigida la inceput, deveni destul de repede interesanta. Cunoscu o multime de oameni si intra intr-un fel de rutina din care faceau parte Vif si George.

Prima noaptea petrecuta la el in apartament crease un precedent, si acum cina destul de des cu ei.

In fiecare seara, cind se intorcea acasa pe la ora sase, urca repede scara si gasea pe usa cite un mesaj dactilografiat, de exemplu:

„Am cumparat un pui enorm. Ai sti sa-l gatesti? . ” Sau: „Poti sa-l iei pe Vif la tine simbata pe la doua?” . Sau: „Cit timp trebuie sa fierbi un ou ca sa fie moale?” etc .

Dupa noaptea lor de pomina, George pastra distanta. Andie nu stia daca sa se simta usurata sau dezamagita, dar cu exceptia citorva saruturi rapide pe palier, intimitatea lor fizica raminea intr-un punct mort. Devenisera buni prieteni, in general prea grabiti sau prea obositi ca sa se mai gindeasca si la altceva. Atractia fizica era in continuare prezenta dar tinuta deoparte. Prezenta permanenta a lui Vif ii impiedica sa dea friu liber sentimentelor.

In prima saptamina, Andie se simti usurata ca nu trebuie sa gateasca la ea acasa. Inca nu-si desfacuse toate bagajele si se gindea s-o faca in weekendul urmator. Doar patul si citeva mobile fusesera instalate la locul lor.

Totul se invirtea in jurul lui Vif, si Mindy tot nu daduse vreun semn de viata.

— Trebuie sa privesti realitatea in fata, ii spuse ea vineri lui George. Nu esti pregatit sa ai grija de un copil de doi ani. Acesta are nevoie de o prezenta permanenta; nu pun la socoteala orarele tale adaptate si rabdarea ingereasca pe care o ai.

Tocmai il culcasera pe Vif, si George era linga patutul lui, cu fata ravasita.

— Nu uita ca miine este rindul tau, ai promis ca te ocupi de el in weekend.

Andie incuviinta. Il va tine pe copil la ea doua zile, cit timp unchiul lui va fi plecat la Syracusa pentru afaceri. Il privi pe George cu simpatie.

— Pari istovit.

— Aparentele insala .

O lua de brat si o conduse in dormitor, unde se lasa sa cada pe pat, complet descumpanit.

— Am depasit stadiul epuizarii. Ai in fata ta intruchiparea totalei disperari.

— Dar tot nu vrei sa abandonezi aventura asta. Cind ma gindesc ca m-ai facut incapatinata ca un catir . Sint sigura ca saptamina asta nici n-ai putut sa lucrezi.

— Nu, recunoscu el. Am incercat totusi. Luni de exemplu, am avut trei convorbiri importante la telefon, si de fiecare data Vif a inceput sa urle. Imagineaza-ti ce inseamna sa vorbesti la telefon, cu un copilas care plinge in brate. Adineauri, ma straduiam sa conving un client inr-o problema, cind a trebuit sa ma scuz ca sa ma duc sa-l extrag pe nazdravan din ascensorul de marfa in care reusise sa se catere, numai Dumnezeu stie cum.

Andie se lasa sa cada alaturi de el.

Devenisera o obisnuinta aceste schimburi zilnice de impresii, fiecare aprecia faptul ca poate sa se descarce la urechea unui prieten.

— Acum este rindul tau, relua el. Ai gasit vreo idee in scenariu in privinta noii neveste a lui Foster, dupa ce cealalta a inviat din morti? Cum o cheama? Ah, da, Fredonia.

— Te-ai uitat la spectacolul nostru? intreba ea, surprinsa.

— Asta imi umple timpul cind aranjez lucrurile lui Vif sau ii pregatesc mincarea. De fapt, unul din sponsorii vostri imi este client.

— Da? Care?

— Dusty Dan, fabricantul de ceara. A avut niste dificultati de productie la uzina lui din Jersey, pentru care m-a consultat. Acum functioneaza cu randament maxim.

Ea incerca sa si-l imagineze pe George rezolvind o problema complexa intr-o uzina, cu Vif zbatindu-i-se in brate.

— Priveste lucrurile in fata, George, zise ea, ingrijorata; ai nevoie de ajutor.

— Vrei sa spui de o baby-sitter?

— Ma refer la o parere profesionista, ii explica ea cu blindete. Sint sigura ca exista specialisti pentru astfel de situatii.

El o privi de parca ar fi avut in fata un tradator.

— Vif nu are nevoie de nimeni decit de mine. Daca Mindy nu-si vrea copilul, am sa ma ocup eu de el.

— Dar cum? Esti epuizat, depasit de situatie, surmenat. Nu poti sa faci totul singur si Vif are nevoie de o familie adevarata.

— Habar n-ai ce vorbesti!

— Ba da. Nu spun ca n-ar trebui sa-l pastrezi, ci doar ca nu mai poti continua astfel. Nu este bine nici pentru el nici pentru tine.

— Adica, tu nu ma crezi in stare sa fiu un tata bun?

— Dimpotriva, esti perfect pentru Vif, si te admir mult.

— Atunci care-i problema?

— Nu vrei sa accepti inevitabilul: mai devreme sau mai tirziu, va trebui sa urmezi calea legala.

— O sa vedem asta cind se va intoarce Mindy. Pina atunci, de ce sa ne facem probleme?

— Si ce o sa se intimple daca ea vine anul viitor si-si cere copilul? Ce o sa spui atunci? Ca l-ai gasit in pragul usii si ca ai suferit de amnezie timp de un an? O sa para ciudat ca nu ai semnalat disparitia mamei. Cu cit intirzii mai mult, cu atit mai mult complici lucrurile.

— Nu-ti face tu griji pentru complicatii, eu sint expert in acest domeniu, stii bine.

— Am remarcat, raspunse ea cu un zimbet.

Nu voia sa-l hartuiasca, ci doar sa-l ajute, si de aceea adauga cu caldura in glas:

— Te porti minunat cu Vif, George. N-am mai vazut niciodata un barbat atit de tandru si atit de atent cu un copil.

Se facu liniste, o liniste profunda. Andie putea aproape sa palpeze fluidul ce trecea intre ei.

El ii lua mina si i-o mingiie incet.

— Ne-am cunoscut acum o saptamina, si totusi am impresia ca te cunosc dintotdeauna.

— Ce liniste este acum, spuse ea dupa o vreme.

— Este adevarat, prietenii lui Daryl sint departe. Familia Hernandez lucreaza pina tirziu, Candida are curs de canto la celalalt capat al orasului, Sheila este in munti cu guru-ul ei, iar Vif doarme adinc.

Privira copilasul adormit cu degetul in gura. O adiere usoara patrundea prin fereastra deschisa, aducatoare de pace. George se apleca spre Andie si-si incolaci bratele in jurul gitului ei. Absolut firesc, buzele li se contopira.

— Am asteptat multa vreme . murmura el linga obrazul ei.

— Stiu, dar Vif .

— Nu este numai din cauza lui . Nu voiam sa te grabesc.

Ea nu-i raspunse, plecindu-si ochii sub privirea lui patimasa.

George o saruta din nou. Miinile lui calde si puternice ii mingiiau spatele, apoi ii desfacura bretelele care-i tineau corsajul subtire pe dupa git, eliberindu-i astfel sinii mici.

Andie isi pierdu siguranta de sine. Intotdeauna considerase ca silueta ei este prea slaba ca sa fie cuceritoare. Dar George ii prinse delicat in palme sinii albi ca laptele, mingiindu-i cu voluptate si soptindu-i:

— Esti fermecatoare .

Fascinata si mindra de ea, Andie gemu de placere, cind el se apleca s-o sarute. O strinse cu putere la piept. Era minunat sa-l simta atit de aproape, era excitant si linistitor in acelasi timp. Simtea ca poate avea incredere in el, atunci cind el o acoperea cu sarutari, si era pregatita sa-si deschida si sufletul.

— Zolz! se auzi o voce subtirica din camera alaturata.

— Oh, nu! protesta el.

Andie zimbi, resemnata.

— Razboinicul nu are voie sa se odihneasca .

Se ridica si-si aranja la loc corsajul.

— Nu-i nimic, nu era nici momentul cel mai bun, nici locul potrivit .

— Este adevarat, zise George cu parere de rau.

Apoi ochii lui aurii isi recapatara stralucirea si, inainte sa se ridice ca sa raspunda la apelul copilului, el ii marturisi cu o voce calda:

— Cind vom face dragoste, Andie, vom fi complet singuri, si vom avea inaintea noastra o vesnicie .

Capitolul 6

Luni dimineata, la studioul de filmare era o stare de criza. Noua actrita din serial fusese grav accidentata in timpul week-endului, si scenariul trebuia refacut inainte de ora unsprezece.

Si, ca lucrurile sa fie si mai complicate, George, care trebuia sa se intoarca duminica seara pentru a o elibera pe Andie dupa doua zile in care fusese baby-sitter, nu putuse sa decoleze din cauza cetii, si-i promisese la telefon ca va lua un tren. Dar luni dimineata inca nu ajunsese, astfel ca ea se hotari sa-l ia pe Vif la studio.

In holul plin de lume la ora aceea matinala, nu o remarcase nimeni, si reusi astfel sa duca copilul pina in biroul ei. Abia ajunse, si forma imediat numarul lui George.

— Buna ziua, se auzi raspunzind robotul. Aici este societatea Demarest-Consilier Expert. Daca doriti sa lasati un mesaj .

Andie astepta nerabdatoare semnalul sonor si spuse:

— Sint Andie. Ai promis ca te intorci pina azi-dimineata la ora opt. Comportamentul tau este total iresponsabil. Iti dai seama ca stau cu Vif de simbata? Mi-am inceput serviciul doar de o saptamina, si aici la studio sintem in plina stare de criza .

Cauta un final potrivit disperarii ei:

— AJUTOR!!!

Puse brusc receptorul in furca si-l privi pe micut care se juca cu creioanele ei colorate. Deja ii aparuse o mustata deasupra gurii si acum era pe cale sa adauge favoritii. Ea ii trase creionul din miini. In clipa aceea, se auzi interfonul, facind-o sa tresara.

— Hei, Maguire! rasuna vocea patronului. Esti la curent cu vestea proasta?

Vif tot incerca sa puna mina pe carioci, si ea i le lasa pina la urma, ca sa nu-l faca sa plinga.

— Da, sint la curent, repeta ea, incordata, privind cum se mizgaleste copilul.

— Avem sedinta in cinci minute, la sala de conferinte. Mai avem doua ore ca sa refacem scenariul, ceea ce inseamna ca mai ramine doar o jumatate de ora pentru repetitii.

Inchise interfonul fara ca macar sa-i spuna la revedere. Disperata, Andie implora Cerul:

— Doamne, adu-l repede pe George!

Se auzi o bataie in usa, si imediat aparu Gail Conway. Cele doua tinere se simpatizasera chiar de la inceput. Gail juca un rol secundar, dar stabil, in serialul muzical, de mai multi ani incoace. Stia de existenta lui George si nu paru deloc surprinsa sa gaseasca un copilas asezat pe biroul prietenei sale.

— Sa nu spui nimic, o avertiza Andie, ocupata sa frece cu un servetel fata micutului.

Gail il lua apoi pe Vif pe genunchi si continua ea sa-l curete. Copilul parea s-o accepte, spre marea usurare a lui Andie.

— Presupun ca acest copil ii apartine imposibilului acela de George.

Andie incuviinta, cu o mutra jalnica.

— Nu crezi ca abuzeaza un pic de tine?

— Ce vrei sa fac? Chiar are nevoie de ajutor.

— Are nevoie mai ales de o baby-sitter adevarata.

Andie isi aminti seara de vineri. Daca ar fi fost singuri si liberi sa urce in apartamentul ei .

— Cred ca se teme sa-l lase pe Vif singur cu o necunoscuta.

— V-ar placea amindurora sa aveti o simbata de libertate? Eu nu sint o necunoscuta .

Andie se lumina la fata.

— Ai face tu asta?

— Bineinteles, in schimbul unui mic serviciu.

— Adica?

— Sa inventezi un nou scenariu, astfel ca eu sa nu fiu nevoita sa ma „marit” cu actorul acela oribil pe care l-a angajat Lou. Este un mitocan. De fiecare data cind ma saruta pe platoul de filmare, merge mult mai departe decit este nevoie, daca intelegi ce vreau sa spun .

Andie facu o grimasa de simpatie si Gail se infiora la gindul de dinainte.

— Nu pot sa suport ideea ca va trebui sa joc cu el scene de dragoste tot sezonul asta.

— N-o sa fie usor. Va trebui sa-i convingem si pe ceilalti scenaristi, iar Lou se gindeste sa va faca sa turnati vreo doua scene, pot sa spun, destul de indraznete .

Gindul de a petrece o seara singura cu George era foarte ispititor. Ar pregati specialitatile ei culinare: kulibiak cu somon si prajitura cu scortisoara .

— Am sa vad ce pot face, Gail. Poate ca voi fi obligata sa-l prind pe iubitul tau din film „asupra faptului” si astfel sa inchei relatia cu el.

— Oh, iti multumesc! iti multumesc din suflet!

Apuca in ultima clipa minuta lui Vif care voia sa decoreze cu creioanele colorate manuscrisul de pe birou.

— Am sa ti-l iau chiar acum, ca sa ne cunoastem un pic . Apropo, ce o sa scrii pentru personajul care ne lipseste? Fredonia tocmai a reaparut, nu poti s-o elimini imediat .

— Ei bine, se gindi Andie, poate oricind sa aiba un accident de masina. O sa acoperim cu pansamente o inlocuitoare, o punem pe un pat de spital, si o tinem in coma, pina cind actrita noastra isi va relua munca.

— Asta nu va avansa prea mult actiunea.

— Ar trebui introdus un element nou .

— Am putea sa introducem o amanta, pentru ca Foster sa aiba remuscari, atit fata de tinara si frumoasa lui sotie, cit si fata de fosta, aflata sub pansamente.

— Nu, raspunse imediat Andie, fara sa-si ia ochii de la copil. Este prea neverosimil, chiar si pentru o comedie muzicala. Ne trebuie un mister . Ia sa ne gindim. De ce sa dispara Fredonia?

— Pentru ca ar fi deprimata? propuse Gail.

— E exagerat.

— Pentru ca a crezut ca o sa moara?

— Prea complicat.

— Sufera de amnezie?

— Lsa-ma sa ma gindesc .

Cautarile lor fura intrerupte de Vif, a carui minuta reusise sa ajunga la creioanele colorate. Dar spre marea lui disperare, acestea se rostogolira pe jos, urmate de intreg manuscrisul.

Andie ofta, exasperata.

— Tu n-ai nici o idee, Vif?

Deodata chipul i se lumina. Il privi, radioasa, ca si cum ideea care-i venise ar fi fost chiar a lui.

— Asta ar trebui sa mearga . zise ea.

— Ce anume? intreba Gail, nerabdatoare. La ce te gindesti?

Andie ii facu semn prietenei sale sa taca si-si nota rapid citeva idei pe o foaie de hirtie.

— Stralucit . si atit de simplu . ! exclama ea cu o emotie crescinda. Vif, esti un destept!

Gail tocmai voia sa spuna ceva cind Lou Collier intra ca o vijelie in incapere, fara sa bata la usa. Evident nervos si preocupat, nici macar nu remarca prezenta copilului, asezat pe jos in mijlocul creioanelor.

— Maguire! racni el. Credeam ca te-am anuntat ca avem o sedinta de urgenta. Trebuie sa-ti trimit o invitatie speciala?

— Am gasit o idee . ii replica ea repede, obisnuita de acum cu furiile patronului ei.

Collier ridica mirat sprincenele.

— Ascult. Dar n-am timp de pierdut cu prostii.

Deodata, il zari pe Vif, care-i zimbea si arunca spre el un creion. Lou evita obiectul si intreba cu severitate:

— Ce cauta copilul asta aici?

— Este noul nostru personaj din scenariu, indrazni Andie, fara sa clipeasca. Fredonia a disparut de doi ani, nu-i asa? Ei bine, fara stirea nimanui, are un fiu pe care l-a crescut in secret. Dar iata ca acum se afla la spital, infasurata in pansamente, intr-o stare critica .

Privea chipul ca de marmura a lui Collier, care continua sa fixeze copilul.

— Problema cea mare este: ce sa faca acum cu copilul?

— Da, ce este de facut?

— Raspuns: tatal copilului va trebui sa aiba grija de el. Acum intervine intrebarea de o mie de puncte: cine este tatal?

— Mi se pare o idee buna . zise Gail. Dar, vorba aceea, eu nu sint decit o actrita, parerea mea nu conteaza, ce zici, Lou?

Acesta isi freca barbia si ramase o clipa tacut. Apoi dadu din cap, ingindurat.

— Nu-i deloc rau . si daca adevaratul tata nu se arata, copilul va trebui adoptat de cineva . Asta va smulge lacrimi publicului .

Isi indrepta capul si batu din palme, vizibil usurat.

— Buna treaba, Maguire. Ne salvezi viata. Suna imediat la Serviciul de Ajutorare a Copilului, astfel ca sa avem toate informatiile necesare, ca sa fim cit se poate de autentici. Dupa aceea, intinde-o la sedinta!

Si adauga zimbind:

— Felicitari .

Andie se umfla in pene la complimentul lui, dar intrebarea urmatoare o facu sa tresara:

— Am altceva sa te intreb. Cum de a aparut copilul asta aici atit de repede?

— Sint obligata sa raspund la intrebarea asta?

El se gindi o clipa.

— Nu. Numai sa fii peste un sfert de ora in biroul meu, cu toate informatiile necesare, si pune-i pe parintii micutului sa semneze un formular de contract. Dar de acum incolo, sa nu mai angajezi nici un actor!

Ea incuviinta slab si, dupa plecarea lui, se lasa sa cada intr-un fotoliu, acoperita toata de o sudoare rece.

— Uf! ofta ea, stergindu-si fruntea.

— Bravo! striga Gail. Dintr-un foc, ai dat trei lovituri: comedia este salvata, Vif are un motiv sa se afle aici, si tu si cu George veti avea o seara de libertate!

Lua copilul si se indrepta spre usa.

— Eu iau copilul, tu telefonezi, si dupa aceea te duci la sedinta.

Andie incepu sa rasfoiasca grabita cartea de telefon cind se auzi o bataie in usa.

— Intra, raspunse ea, fara sa ridice ochii.

— Buna ziua, se auzi o voce cunoscuta.

Ea tresari. George se afla in fata ei, vizibil cu sufletul la gura. Aproape ca uitase cit este de seducator, si in ce masura prezenta lui este linistitoare.

— Iata-ma in sfirsit! Unde este Vif!

Pe chipul lui se citea oboseala.

— Este cu prietena mea, Gail, in hol.

— Perfect, ma duc sa-l iau si plec.

— Oh, nu! Nici nu-ti imaginezi ce se intimpla . Te rog sa ma asculti si, mai ales, sa nu ma intrerupi. Am nevoie de cooperarea ta, si am prea putin timp ca sa-ti explic.

— Imi pare rau ca am intirziat, dar n-am gasit nici un tren mai devreme, si .

— Te rog, ia loc .

Il impinse intr-un fotoliu si se apleca spre el.

George o privea cu un aer vinovat.

— Cred ca iti par teribil de iresponsabil .

— In urma cu citeva minute, chiar asa era .

— Si parerea ta s-a schimbat brusc?

— Exact.

Inainte ca ea sa poata face vreun gest, el o trase pe genunchii lui.

— George, este imposibil acum! protesta ea.

Dar vocea ei era lipsita de convingere. Era atit de bine sa-l simta aproape! Putea foarte bine sa-i explice cum stau lucrurile, asezata pe genunchii lui .

— Ce s-a intimplat? Ce este atit de urgent?

Andie lua scenariul de pe birou si i-l flutura pe sub nas.

— Asta! N-am la dispozitie decit doua ore ca sa-l rescriu. Asa ca, lasa-ma.

Dar el, dimpotriva, isi inteti strinsoarea.

— Fara indoiala ca au nevoie de un bun consilier-expert . zise el.

Ii lua textul din miini si incepu sa-l citeasca, in timp ce ea raminea prizoniera bratelor lui, de buna-voie.

— Nu glumesc, este important. Si slujba mea si Vif depind de asta. Dar acum n-am timp sa-ti explic.

El continua sa rasfoiasca manuscrisul, fara sa dea atentie spuselor ei.

— Tu ai scris asta?

— Da, de ce?

Ochii lui straluceau cu licariri ironice.

— Parca ar fi scris exact pentru mine .

O strinse mai tare la piept.

— „Oh, draga mea”, citi el pe un ton teatral. „Nu vezi ca soarta ne-a apropiat? Orice s-ar intimpla, sintem facuti unul pentru altul . ”

— Te rog inceteaza . zise Andie. Sint deja in intirziere.

Dar el continua, imperturbabil:

— „in toate aceste zile cit n-ai fost aici, nu m-am gindit decit la tine. Mi-ai lipsit ingrozitor . ”

Fata lui era atit de aproape, ochii aurii parca o vrajeau .

— „Ma faci sa innebunesc de dor . ”

— Exagerezi! protesta ea.

— Eu? Dar sint cuvintele tale .

El relua textul, si ochii ii sclipira veseli.

— Ah, iata partea cea mai interesanta. Vrei sa ti-o citesc?

— Eu am scris scena asta, ofta Andie. Deci cunosc urmarea .

— Atunci stii ce trebuie sa fac .

Ii cuprinse cu tandrete in palme fata. Ea ii intilni privirea de aur, si toate hotaririle se topira. Pina la intrarea lui in incapere, nu-si daduse seama cit de mult ii lipsise. Azi- dimineata, ar fi vrut sa-l stringa de git si acum se simtea ca de ceara in miinile lui.

El o imbratisa si foile se risipira pe jos. Andie se abandona cu placere, ca si cum nu mai avea nimic de facut, nici cercetari, nici telefoane de dat, nici o sedinta la care trebuia sa se duca.

— Este pentru prima oara cind ne aflam singuri intr-o incapere, fara Vif in preajma, observa el pe un ton cald, acoperindu-i cu sarutari gitul si umerii. Mi se pare minunat .

— Si mie, raspunse ea, cu ochii ei verzi cufundati intr-ai lui.

El zimbi si-i duse miinile la buze. Acest simplu gest o facu sa pluteasca. Daca macar ar putea acum sa scape cumva si sa se bucure de un moment mai lung de singuratate .

— Am o surpriza pentru tine, relua ea. Te invit simbata la mine la cina, fara copil, doar intre adulti. De Vif va avea grija Gail. Dar pina atunci, n-am deloc timp pentru tine. Am de lucru pina peste cap si n-as vrea sa aminam intilnirea.

— Ma pedepsesti pentru intirzierea mea?

— Nu, ii marturisi ea sincer. Este singurul meu mijloc de existenta. Am o saptamina supraincarcata, si la sfirsitul zilei nu visez decit la patul meu. Ca sa dorm . adauga ea in graba.

— Inteleg, zise el dupa o clipa, cu o privire intunecata. Dar mai da-mi numai un sarut, ca sa pot suporta asteptarea.

— Unul adevarat, ca sa tina toata saptamina . raspunse ea, cu fata deja intoarsa spre el.

Buzele li se contopira cu sete. George o strinse cu putere la piept.

In clipa aceea, usa se deschise la perete.

— Hei, Maguire! striga Collier. Unde este mama copilului aluia? Trebuie sa-mi semneze contractul si .

Se opri brusc si ridica mirat sprincenele.

— Esti pe cale sa faci cercetari, sau ce?

Andie sari jos din bratele lui George, si-si aranja in graba bluza.

— Puteai macar sa bati la usa, Lou! exclama ea.

Fara sa-i raspunda, Lou il privi pe George.

— Dumneata cine esti?

Acesta raspunse fara sa clipeasca:

— Mama copilului, evident!

Urma un moment lung de tacere, apoi Collier spuse:

— Urmeaza-ma in biroul meu ca sa semnezi contractul. O sa-l punem pe copil sa joace numai astazi.

Apoi, intorcindu-se spre Andie, continua:

— Ai obtinut informatiile de care ti-am spus?

— Imediat . am avut doar . o clipa de pauza.

— Grabeste-te, ceilalti redactori au inceput deja sa lucreze pe marginea ideii tale.

Ea ii privi iesind. George ii facu discret cu ochiul inainte sa treaca pragul. Saptamina va fi lunga, dar gindul la simbata ce urma ii ridica moralul. Simbata dimineata va dormi pina tirziu, iar seara in doi va fi minunata . Asta ii dadu curajul sa se apuce de treaba.

Citeva clipe mai tirziu, tocmai rasfoia cartea de telefon, cind o voce in interfon o facu sa tresara.

— Hei, Maguire!

Mai intii, crezu ca este Lou, dar nu era el.

— Buna idee sa ne gasesti o baby-sitter pentru simbata. Nu mai visez decit la intilnirea noastra .

— George! se supara ea. Daca merge tot asa, o sa fiu data afara. Unde este Lou?

— M-a lasat aici si s-a dus sa caute nu stiu ce document pentru sedinta asta a redactorilor. Si daca tot astept, m-am gindit ca putem relua aceasta discutie pasionanta.

— Eu chiar trebuie sa lucrez, George!

Inchise interfonul si lua din nou cartea de telefon, apoi, totusi, ispita fu mai tare. Apasa pe butonul interfonului.

— Dragule, mai esti acolo?

Dar nu vocea lui George ii raspunse.

— Ajunge, Maguire! Scenariul tau trebuie sa fie gata la ora unsprezece. Si telefoneaza la Serviciul Social. Ai inteles . draga?

— Oh . da, Lou.

Isi retrase degetul de pe buton de parca ar fi curentat-o, si gemu, exasperata:

— Ce zi!

In timp ce cauta numarul de telefon al Serviciului Social, ii trecura prin minte ultimele evenimente petrecute.

Sosise la New York, ii cunoscuse pe George si pe Vif. Imediat, se trezise amestecata in viata lor. Pentru ca George trebuise sa plece, ea luase copilul pe perioada weekendului, dar el nu se intorsese la timp. Urmase incurcatura de astazi si folosirea lui Vif in scenariu ca ultima solutie. Forma numarul, iritata dintr-o data fara sa stie de ce.

Apoi, totul in minte i se limpezi. La ce bun sa se mai prefaca? Pentru ce simtea nevoia sa afle aceste informatii de la Serviciul Social pentru Ajutorarea Copilului? Farsa aceasta cu Vif nu putea sa mai dureze. Nu puteau sa mai jongleze cu el astfel. Astazi, de fata cu Lou, se descurcase bine cind acesta intrebase de mama copilului, dar data viitoare cind va intreba altcineva?

Oare aceasta situatie era buna pentru copil? Sau care? Habar nu avea care va fi hotarirea legala, dar ce-o sa se intimple cind i-l vor lua pe Vif lui George? Oricit de greu ar fi fost, nu era mai bine sa afle chiar acum cum stau lucrurile? Si daca Vif se ataseaza profund de unchiul lui si apoi vor trebui despartiti? Gindul la fetisoara aceea micuta cu parul ciufulit si la lacrimile lui, ii frinse inima.

Trebuia facut ceva. Mama lui trebuia sa ia o hotarire definitiva: fie sa aiba grija de el, fie sa-i permita sa-si gaseasca o familie iubitoare in care sa fie fericit. Si daca Mindy nu daduse nici un semn de viata pentru ca i s-o fi intimplat ceva: accident, boala, sau Dumnezeu mai stie ce?

Hotarita, Andie lua telefonul si forma inca o data numarul.

— Alo, Serviciul de Ajutorare Sociala a Copilului? As vrea sa stiu care este calea legala de urmat cind un copil este .

Se opri, cuprinsa de remuscari. Avea oare dreptul sa faca asta? isi reaminti hotarirea inversunata a lui George de a-l pastra pe Vif cu orice pret, dar oare interventia Serviciului Social l-ar impiedica? Era absolut posibil ca sa-i fie lasat in grija copilul fara probleme, si sa nu aiba nici o dificultate in a-si dovedi competenta si buna-credinta.

Adunindu-si tot curajul, relua, cu o oarecare tristete in glas:

— As vrea sa va semnalez abandonul unui copil.

Capitolul

Dupa o saptamina de munca intensa, vineri seara Andie se prabusi pe pat si nu se trezi decit a doua zi la prinz, in ciuda familiei Hernandez, a prietenilor lui Daryl si a vocalizelor Candidei.

Orasul in sarbatoare zumzaia ca un stup. Aparatele de radio erau date la maximum, copiii strigau, masinile, in care erau ingramadite provizii pentru plaja sau pentru mers la tara, circulau fara intrerupere. Era mult-asteptata zi de odihna, in care ea va putea sa pregateasca seara visurilor ei .

Reusise sa-si alunge din minte telefonul pe care-l daduse la Serviciul Social. Persoana care-i raspunsese fusese foarte intelegatoare si-i daduse de inteles ca nu se va face nimic inainte de citeva zile. Erau de verificat multe detalii, iar situatia descrisa de Andie nu era la drept vorbind de maxima urgenta. Dupa ce facuse ceea ce considerase a fi de datoria ei, hotarise sa lase evenimentele sa-si urmeze cursul.

Bucuroasa de timpul frumos de afara, dadu la o parte planta verde si se apleca pe fereastra care dadea chiar deasupra celei a lui George.

— Buna ziua! striga ea. E cineva acolo jos?

Daryl tocmai trecea strada, cu un rucsac in spate, parca ar fi plecat undeva pentru weekend. Ce noroc! gindi ea.

Capul lui George aparu pe balcon.

— Abia te-am zarit in saptamina asta. Mai avem intilnire diseara?

— Sigur! Pregateste-te sa maninci cel mai bun kulibiak din viata ta.

— Eu am sa aduc vinul.

— Si in nici un caz altceva!

Andie arata spre Vif, care reusise sa se catare prin spatele lui pe marginea balconului.

— Atentie! striga ea alarmata.

George il prinse rapid, apoi spuse:

— Cred ca as face mai bine sa inchid fereastra.

— Sau sa-i pui niste bare, domnule expert, de aceea exista bare.

— Am sa incerc si asta. Saptamina a fost foarte obositoare. De indata ce intorc spatele, Vif face numai prostii. Azi- dimineata s-a ascuns in lacasul ascensorului pentru a patra oara de luni incoace.

— Straduieste-te sa-l tii intreg pina se intoarce Mindy. Tot nu te-a sunat?

El scutura negativ din cap.

— O sa mai vorbim diseara despre asta.

— Da, raspunse ea, cuprinsa brusc de remuscari.

Nu mai stia nimic despre interventia celor de la Asistenta Sociala, si acum nu stia cum sa dea ochii cu George si sa-i marturiseasca ceea ce facuse. Se intreba cu neliniste care va fi reactia lui.

Apoi, gindindu-se la minunata seara care o astepta, ii reveni optimismul. Poate ca el va fi chiar usurat ca ea facuse acest demers. Nu era cazul sa-si faca griji dinainte.

Dupa un mic dejun copios, se imbraca intr-o camasa in carouri si blugi, si cobori scara in graba. Afara o astepta un spectacol uimitor. In fata intrarii se ingramadeau tone de ziare, in cinci pachete enorme bine facute.

Cu siguranta ca erau ale lui Barnes. Ea se uita la muntele de ziare si reviste: nici una nu era mai veche de o luna. Privi din nou cu stupoare grilajul ferestrelor in spatele carora traia omul.

„Macar el nu face zgomot . ”

Unul dintre prietenii lui Daryl incepu sa strige de pe trotuarul din fata. Dar nu se arata nimeni.

— Tocmai a plecat, il informa ea.

Oaspetele tresari, de parca s-ar fi aflat in fata unei fantome, o privi de sus in jos, ridica din umeri si pleca.

Andie o lua in directia opusa, spre nenumaratele magazine de pe bulevardul Columbus. Inca nu avusese timp sa le exploreze, dar avea de gind s-o faca chiar astazi, incepind prin a-si cumpara o rochie in fata careia insusi domnul-perfectiune nu va putea decit sa se incline .

Indeletnicirea aceasta placuta ii lua doua ore, tot incercind diferite modele in vreo duzina de magazine. Dar merita! Ce varietate de stiluri, de la cele mai delirante, mai indraznete, pina la adevarate nebunii . isi alese pina la urma o rochie neagra fara mineci, strinsa in talie, care-i punea in evidenta silueta frumoasa. Sandalele cu toc inalt, colierul si bratara de argint ii completara tinuta. In sfirsit, dupa citeva ezitari, isi cumpara si o esarfa neagra cu care sa-si prinda parul.

Constatind ca se facuse deja ora patru, se grabi sa-si faca cumparaturile pentru cina si se intoarse acasa incarcata de pachete. La ora sapte, kulibiakul era gata iar faimoasa prajitura cu scortisoara se racea pe marginea ferestrei. Facu un dus, din ce in ce mai emotionata, si se stropi cu apa de colonie. Prin aburii care se formasera in baie, isi zari in oglinda obrajii imbujorati, iar in ochii verzi dansau numai scintei. „Stii ce te asteapta asta-seara, si esti pregatita . ” gindi ea, scuturindu-si buclele roscate ce-i incadrau fata.

George intirziase deja douazeci de minute. Arzind de nerabdare, Andie hotari sa coboare. Poate ca Gail nu venise inca, era mai bine sa se asigure.

Prietena ei ii deschise usa.

— Ce se intimpla? intreba Andie.

Tinara ii flutura in fata ochilor cinci fise de culori diferite.

— Stii tu ce sint astea?

— Am o mica banuiala .

Gail amesteca fisele si i le intinse.

— Ia-o pe oricare dintre ele.

Andie ezita, dar Gail insista. Trase la intimplare o fisa rosie, intitulata Urgente.

— Priveste! A notat aici toate dramele posibile: otraviri, raniri, fracturi din cap pina-n picioare, asfixie, cu numele si specialitatea fiecarui spital.

— Are simtul raspunderii, atita tot.

— Prietenul tau George ar fi trebuit sa fie profesor.

—Trebuia sa te previn, este un pic cam meticulos cind e vorba de Vif.

— Este chiar mai mult, continua Gail. Ia mai trage o fisa.

Andie trase una albastra de data asta si citind-o, izbucni in ris. Scria: Instructiuni privind scutecele.

— Exact! Si in cazul ca n-as pricepe, exista si o schema pe verso, insotita de o demonstratie. Vrei sa mai vezi si altele?

Andie i le lua din mina si-si arunca ochii pe ele. George prevazuse totul, de la felul cum se incalzeste un biberon, pina la povestile preferate ale copilului, clasate in ordine alfabetica.

— Zau, Andie, gemu prietena ei, esti sigura ca stii ce faci? Tipul asta e teribil. N-are incredere in nimeni. Parca ar pleca sa faca inconjurul lumii!

Deodata, se auzi vocea lui George:

— Gail, vrei sa vii un minut, sa-ti arat cum functioneaza telefonul. Am programat urgentele, astfel ca nu ai de apasat decit un buton.

— Vezi, e sonat! Un tata adevarat nu si-ar face atitea probleme .

Andie intra in camera, unde George tocmai mai punea o fisa linga telefon, cu Vif in brate. Ea ii lua copilul, privi fisa si dadu din cap.

— Esti complet ridicol, George! O sa fii la etajul de deasupra si nu la Tombuktu. Am pregatit o cina excelenta care o sa fie toata uscata daca n-o mincam imediat. Gail este absolut capabila sa telefoneze, sa incalzeasca laptele, sa schimbe copilul si sa-l culce. Vii, sau trebuie sa te iau cu forta?

El o privi cu o mutra jalnica.

— Cred ca sint un pic nervos.

— Este o reactie normala, raspunse ea cu blindete. Dar adauga la nervozitate si originalitatea ta care inseamna a prevedea totul. Eu te cunosc, dar Gail nu. Asa ca, vino!

La aceste cuvinte, expresia lui Vif se schimba.

— Peci, Zolz?

George se crispa.

— Vezi, este nelinistit la gindul ca-l las singur.

— Nu, nu peci, Zolz! incepu sa scinceasca micutul.

— Vino! zise Andie.

Dar George nu se clinti.

— Poate ca ar trebui sa cinam aici, si .

— Nu!

Strigatul lui Andie il facu pe Vif sa tresara.

— Nu, repeta ea mai calm. Esti nebun? Este prima noastra seara singuri, nu o strica .

— Zolz! Nu peca!

El il privi cu tandrete pe copil care, brusc, se arunca la gitul lui si se agata, de parca ar fi fost o problema de viata si de moarte.

— Da-mi-l mie, zise Andie.

Dupa citeva scincete, Vif se lasa convins si se agata de ea, la fel de disperat.

— Andi! Nu peca!

Ea isi controla cu fermitate emotiile.

— Pleaca tu mai intii, ii sugera ea lui George. Eu am sa i-l dau apoi lui Gail si vin imediat.

— Nu! striga Vif, panicat, zbatindu-se cu picioarele si cu pumnii lui mici ca sa-si recapete unchiul.

— Haide, pleaca! ii ordona ea. Nici un copil nu moare cind se desparte de cineva.

In urletele micutului, George ajunse la usa, dar nu se putu hotari sa treaca pragul.

— O sa-l mai sarut o data, ca sa-i spun noapte buna.

Andie simti o stringere de inima la gindul ca poate fusese prea dura cu el. Chipul i se imbuna si-i intinse copilul. Dar cind vru sa-l ia inapoi, George era cel care nu-i dadea drumul.

— Esti sigura ca e bine ce facem? Vezi ca are nevoie de noi.

— Lasa-l, o sa-i fie foarte bine dupa ce vom pleca.

— Esti intr-adevar o figura! interveni Gail impingindu-l afara.

De indata ce unchiul lui disparu, Vif isi ascunse capul la umarul lui Andie, plingind cit il tineau puterile.

— Zolz! urla el. Zooolz!

Tinara femeie se simtea ingrozitor de vinovata, apoi isi reveni, considerind ca purtarea ei era absolut normala. Il potoli pe micut care pina la urma se calma, si vru sa i-l dea lui Gail.

Se repeta insa aceeasi scena, chiar mai dramatica.

— Vad ca este foarte atasat si de tine! constata prietena ei cu uimire.

Andie isi stapini emotia si il puse jos pe micut. Dar acesta se agata de piciorul ei si refuza sa-i dea drumul. Ea ingenunchie si-l lua in brate.

— Ma intorc imediat, scumpule, stai putin cu matusa Gail.

— Nu! urla copilul, incercind s-o retina.

Dar Gail fu mai rapida si o impinse pe Andie spre usa.

Aceasta sovai.

— Poate ca George are dreptate. Ar trebui sa .

— Ah, nu! Nu incepe si tu! Cu cit pleci mai repede, cu atit mai repede am sa pot sa-l culc. Vezi bine ca pica de somn.

— Stiu, dar .

— Este un ordin!

Gail trinti volent usa in urma ei. Andie ramase o clipa singura pe palier, ascultind tipetele, un pic mai amortizate de tablia groasa de stejar a usii. Tulburata, incepu sa urce treptele. George o astepta, cu o mutra vinovata. Urletele de disperare continuau. Andie se simtea o nemernica.

— O sa mearga . zise ea cu stingacie.

— Desigur.

— Este o reactie normala.

— Toti copiii fac la fel.

Tacura o clipa, incordati amindoi, gata sa se repeada jos la cea mai mica alarma. In sfirsit, plinsetele se mai potolira, apoi se oprira de tot.

— Cred ca este in regula, ofta Andie, usurata.

Ii intilni privirea si simti ca se topeste in calda ei tandrete.

— In sfirsit singuri . Esti fermecatoare .

Ea se apropie de el si se imbratisara.

— Ti-e foame?

El zimbi cu subinteles, devorindu-i cu privirea silueta supla. Andie se apropie iarasi, si buzele li se contopira intr-un sarut patimas. Simti ca prin vene incepe sa-i curga foc, dar se stapini.

— Sa mergem . murmura ea.

Mai trasera cu urechea, dar totul era acum linistit. Urcara scara, mina in mina, ca doi adolescenti care fugisera de la scoala.

— Ce frumos! admira George asezindu-se in fata mesei pe care o aranjase Andie.

Luminarile erau pe jumatate consumate, dar mincarea era calda inca si suportase destul de bine asteptarea.

— Seara va fi minunata .

— Fara intreruperi, adauga ea. Familia Hernandez nu se intoarce inainte de ora unsprezece, si pe Daryl l-am vazut plecind azi-dimineata.

— Sheila este la munte impreuna cu guru-ul ei, iar Candida are laringita .

Ii lua mina si i-o strinse. Tocmai in clipa aceea, Vif scoase un tipat incit ii facu sa tresara. Privirile li se intilnira, ingrijorate, dar nu se mai auzi nici un zgomot.

— Gail este perfect in stare sa se ocupe de el, il asigura ea. Sa incepem masa!

Isi zimbira, plini de promisiuni. Aveau inaintea lor o seara intreaga, infinita .

Andie aduse primul fel de mincare, un gazpacho rece pe care-l turna in doua boluri de faianta.

— Este o supa spaniola, foarte racoritoare atunci cind este clad, ii explica ea.

— Vad ca este eficace . si excelenta, comenta George.

Ea zimbi, uimita de propria reactie. In urma cu un foarte mult timp, remarca asta ar fi iritat-o; acum insa, o induiosa. Acesta era el .

Surizatoare, incepu sa manince, plina de incredere in felul cum va continua masa. Deodata, ramase cu lingura in aer: prin fereastra deschisa, ajunse pina la ei . un tipat de copil.

— Ce se intimpla? intreba George nelinistit

Ea nu-i raspunse imediat.

— Nu era Vif?

— Poate ca era alt copil.

Tipatul se auzi din nou. George isi puse jos lingura.

— Sint sigur ca este el, l-as recunoaste oriunde.

— Te asigur ca Gail stie ce sa faca.

Se apleca spre el si-i mingiie mina. Apoi reincepu sa-si manince supa. George insa ramase nemiscat, cu urechile ciulite.

Andie isi inabusi un oftat.

— Daca esti atit de ingrijorat, de ce nu dai un telefon?

Ea se incrunta.

— Nu vreau sa exagerez. Doar abia am plecat de linga el.

— Asa este.

George isi apuca din nou lingura si incepu sa manince, dar Andie vedea bine ca o facea fara tragere de inima.

— Sun-o pe Gail, insista ea. Dupa aceea, o sa fii linistit, si o sa putem profita in tihna de seara noastra.

— O sa spuna ca mi-am pierdut mintile . protesta el.

Dar isi arunca totusi servetul pe masa si alerga la telefon.

— Alo, Gail, sint George . Nu, nu, totul este in ordine . Dar acolo? . Ah! Bine, foarte bine, credeam doar ca l-am auzit pe Vif plingind.

Urma o pauza in care el paru foarte stinjenit.

— Nu-i nici o nenorocire daca verific . se apara el. Bine, de acord, pe curind.

Si inchise usurat telefonul.

— Zice ca este foarte bine. Nu el plingea.

— Trebuie sa marturisesc ca sint bucuroasa ca ai telefonat .

Privirile li se intilnira, si izbucnira in ris.

— Si cind te gindesti ca nici macar nu sintem parintii lui! exclama ea.

Se lasa o tacere stinjenitoare, si Andie se gindi ca, de fapt, trebuia sa inceapa fraza cu: „nici macar nu sintem casatoriti” .

— Poate ca ar trebui sa ne gindim sa gasim pe cineva care sa stea cu el tot timpul. Noi lucram amindoi si .

Se intrerupse, si-si lua capul in miini.

— Daca ne-ar auzi cineva, si-ar imagina ca sintem un cuplu vechi de acum!

— De cind ne-am cunoscut, reactiile noastre au fost mai degraba de parinti decit de prieteni sau amanti, remarca el.

— Ceea ce nici nu sintem! Amanti, vreau sa spun.

El zimbi, usor ironic.

— Ce nu sintem? repeta.

— Stii foarte bine ce vreau sa spun.

— Da, foarte bine. Esti indragostita . de noi .

Ei abia ii veni sa creada ce auzea.

— „De noi”? Ce intelegi prin asta, George?

Dar el nu mai era atent la spusele ei.

— Asteapta o clipa, mi s-a parut ca aud ceva jos.

— Te rog, linisteste-te, nu strica prima noastra seara impreuna.

— Ai dreptate, recunoscu el. Copilul asta m-a facut intr- adevar sa-mi pierd mintile.

— Si eu m-am atasat de el, marturisi Andie. Si mie mi-a fost la fel de greu ca si tie sa-l las singur. Dar nu este totusi copilul meu, nici al tau, si este pe miini bune. Asa ca, sa ne continuam masa!

George lua o bucatica de piine si o unse cu unt.

— Cum va continua scenariul pentru serialul de televiziune? Adevaratul tata al copilului se intoarce sau nu?

— Secret profesional . Va trebui sa astepti doua luni ca sa afli finalul palpitant.

— Apropo, tocmai voiam sa aflu daca scenele de dragoste sint scrise tot de tine .

— Poate ca da, poate ca nu .

— Atunci nu vad decit o singura cale de a afla. La ce ora i-ai spus lui Gail ca ma intorc acasa?

— Eu nu i-am spus nimic . zise ea zimbind. Cum ti-ai mai petrecut saptamina?

I se paru din nou ca aude un copil plingind, si tresari. Arunca o privire spre George, dar acesta parea sa nu fi auzit nimic. Probabil ca era doar inchipuirea ei.

— Am jucat rolul de mama, raspunse el. Vif si cu mine ne-am dus in parc sa ne plimbam. I-am cumparat o barcuta teleghidata si am pus-o pe lac sa pluteasca.

Andie ofta cind auzi din nou un plinset. Ce naiba i se intimpla? Era obsedata? Ridicol!

— Ce este?

— Nimic . Continua, vorbeai despre zoo .

— Nu, vorbeam despre parc .

— Asa este.

El puse furculita in farfurie.

— Il ascultai pe Vif, nu-i asa?

— Nu, mi s-a parut doar ca aud un zgomot.

George radia.

— Nu cumva venea din apartamentul de jos?

— S-o sunam pe Gail ca sa ne linistim constiinta .

El fu acela care se repezi la telefon. Soneria rasuna iar in apartamentul lui si Gail ridica receptorul.

Auzindu-i vocea, George se crispa.

— Eu sint, imi pare rau ca te deranjez iar, dar . iarta-ma . mi s-a parut ca .

O privi uluit pe Andie.

— Mi-a inchis telefonul in nas!

Aceasta incepu sa rida.

— Am innebunit-o amindoi, asa ca are dreptate s-o faca! Sa lasam lucrurile in seama ei, si sa profitam de seara noastra. Pina aduc felul urmator, tu deschide sticla.

Ea se indrepta spre bucatarie, apoi se opri brusc. In imobil se auzira niste bufnituri, urmate de un ris de copil, intrerupt brusc de un zgomot ca de cadere.

Amindoi fura cuprinsi de panica.

— Ce s-a intimplat?

— Cu siguranta ca Vif a cazut din pat!

George porni in fuga, cu Andie pe urmele lui.

— Eram sigur ca asa o sa se intimple! striga el, coborind scara aproape in zbor.

— Grabeste-te!

El deschise usa, si se trezira in fata lui Gail care parea uluita sa-i vada. Asezata pe patutul copilului, aceasta ii citea o poveste. Pe jos se aflau niste carti, a caror cadere provocase zgomotul auzit de ei.

Vif ii zari si sari spre ei, dar Gail il prinse la timp.

— Zolz, Zolz, nu peca! il implora micutul.

— Plecati imediat de aici! le ordona Gail, straduindu-se sa-l tina pe Vif care se zbatea in bratele ei. Daca va mai vad sau va mai aud la telefon o singura data, eu plec.

Ii impinse afara din incapere si lua cheile lui George care ramasesera in usa.

— Pentru mai multa siguranta! Va dau afara din casa in noaptea asta . si scot si telefonul din priza .

Vif inca mai plingea, cind ea le trinti usa in nas.

— Cred ca am meritat-o . constata, spasita, Andie.

Ceva mai linistiti, ascultara la usa cum Gail se straduia sa potoleasca copilul. George se sprijini de perete, prefacindu-se resemnat.

— Cred ca, pentru a supravietui acestei nopti si pentru a uita de Vif, trebuie sa ne concentram foarte puternic asupra unui punct .

— Care? intreba ea, banuind raspunsul.

El o trase spre sine si o imbratisa cu pasiune. Andie isi incolaci bratele pe dupa gitul lui.

— Ai dreptate, va trebui sa ne concentram nebuneste asupra acestui punct .

Capitolul 8

George se cufunda in fotoliu, ca o intruchipare perfecta a satisfactiei.

— Trebuie sa-i multumim lui Gail; n-am mincat in viata mea ceva mai bun, si nu m-am mai gindit la Vif decit o data, sa zicem de doua ori.

Andie incepu sa rida.

— Cred ca ne-am vindecat!

— Stii ce as mai vrea acum? Un intaritor bun.

— Iti aduc imediat.

Ea se ridica sa se duca la bucatarie, dar inainte sa poata face un pas, el o prinse de talie si o aseza pe genunchi.

— Asteapta un pic, ma duc sa aduc niste lichior de menta.

— Asta nu-i suficient de tare, raspunse el rizind. Prefer altceva .

Si se imbratisara cu o pasiune care crescuse incetul cu incetul de-a lungul serii . de-a lungul saptaminii, de fapt, se gindi ea, ghemuindu-se in bratele lui.

Privirea ii cazu pe masa.

— Sa facem mai intii putina ordine, si apoi toata seara iti va fi consacrata tie.

George ii adresa un zimbet cuceritor.

— Tu ai fost cea care a gatit, este rindul meu sa curat. Termin intr-o clipa.

Buzele li se contopira iar. Andie se abandona cu placere acestui sarut, apoi se elibera si fugi in dormitor.

Ridicata in virful picioarelor, lua de pe raftul de sus al sifonierului o camasa de noapte pe care o cumparase intr-o zi de nebunie. Nu indraznise inca niciodata s-o poarte, parindu-i-se ca nu are o silueta suficient de frumoasa pentru o asemenea camasa. In seara asta insa, se simtea dorita si iubita.

Deodata, ajunse pina la ea vocea lui George, cam nesigura:

— Andie?

Pe un ton calm, dar incarcat de dorinta, ea ii raspunse:

— Sint in dormitor . Stinge lumina la bucatarie .

O clipa mai tirziu, tot apartamentul se cufunda in intuneric, cu exceptia luminarilor care inca mai ardeau pe masa si luminau calea.

Andie era intinsa pe pat, cind el aparu in pragul usii, silueta lui viguroasa detasindu-se in lumina slaba ca o umbra chinezeasca. O cuprinse un val de dorinta.

— Abia te zaresc, sopti el.

— O sa te obisnuiesti cu semiintunericul.

El se indrepta incet spre pat si se aseza. Ea ii atinse usor bratul.

— Mai vrei ceva de baut?

Andie ii vazu expresia fatei transformindu-se, intr-un amestec de uimire si senzualitate.

— Ochii mi se obisnuiesc cu intunericul. Am crezut mai intii ca imaginatia imi joaca feste .

— Si nu era asa .

Ea ii mingiie incetisor bratul, simtind muschii incordati sub tesatura camasii. Inima incepu sa-i bata mai repede cind el ii lua mina si i-o acoperi cu sarutari.

— Parca ar fi un miraj . sopti el.

Privirea lui George poposi pe dantela fina a camasii de noapte, si miinile ii alunecara cu o incetineala chinuitoare de-a lungul trupului ei.

— Esti fermecatoare, dar mi-ai placea si mai mult fara . zise el cu o voce ragusita, scotindu-i cu delicatete lenjeria fina. Ii sorbea din ochi sinii mici si tari, coapsele rotunde, risipind o ploaie de sarutari pe pielea calda.

— Esti o mica zina, trimisa pe pamint ca sa ma innebunesti .

— Atunci, tu esti zeul padurilor . Cum il chema, oare?

Andie inchise ochii, imbatata de placerea pe care i-o provocau mingiierile lui abile.

— Il chema George, evident . raspunse el.

Ea rise, si intregu-i trup se arcui spre el. George se dezbraca repede, si ea se agata cu miinile de el ca sa-i simta mai bine muschii puternici, soldurile inguste.

In ochii lui aurii straluceau forta, tandretea, dragostea . Excitata peste masura, ea se abandona in totalitate barbatului pe care-l iubea .

Se iubira cu pasiune, dorindu-si amindoi o uniune totala, absoluta . Se cufundara in acelasi timp intr-un val de placere intensa .

Istoviti de fericire, ramasera tacuti timp indelungat, Andie cuibarita in bratele protectoare ale lui George. Mintea ii zbura printre nori, cu o singura certitudine: momentul acesta era unic prin perfectiunea cu care George si cu ea se contopisera intr-o singura fiinta .

In adincul sufletului, stia ca unirea lor definitiva se va produce, nu era decit o chestiune de timp. Dar pina atunci, mai raminea totusi in suspensie problema lui Vif .

Cind Lou Collier intra ca o furtuna in biroul ei, luni dimineata, Andie era pierduta cu placere in gindurile ei. Incerca sa determine exact momentul in care se indragostise de George Demarest. Oare atunci cind il tinuse pe Vif in brate, cu o expresie plina de tandrete pe chip, si cind copilul nu voia sa-l lase sa plece? Sau in clipa in care aparuse in usa dormitorului ei, atit de puternic si atit de indragostit?

In acelasi timp insa, era cuprinsa de ingrijorare la gindul acelui nefericit demers pe care ea il facuse la Societatea de Ajutorare a Copilului, si pe care nu i-l marturisise inca. Aceste emotii amestecate, dragoste si ingrijorare, o faceau sa se simta un pachet de nervi.

Ridica distrata ochii spre patronul sau.

— Oh, buna dimineata, Lou.

Acesta, obisnuit sa vada oamenii stind in pozitie de drepti de fiecare data cind el intra in birourile lor, fu evident surprins.

— Hei, Maguire, te simti bine?

Ea nu-i raspunse.

— Am vesti proaste pentru tine, continua el, privind-o cu curiozitate.

Dar Andie nici nu clipi.

— Hei, Maguire! racni el, fluturindu-i o mina prin fata ochilor. Unde esti?

— Sint aici.

— Foarte bine, raspunse el cu un aer de indoiala. Vreau sa refaci scenariul. Fredonia nu va veni sa lucreze inainte de cel putin sase luni .

Lou se opri, constient ca vorbele lui nu ajungeau la ea.

— Iarta-ma, vrei ceva? zise in sfirsit Andie.

El ofta exasperat si ridica bratele spre cer.

— Ce se intimpla? Cind astept niste rezultate, vreau sa le si obtin!

Andie raspunse cu un zimbet amenintarilor patronului ei.

Aflase intre timp ca firea lui morocanoasa ascundea un suflet sensibil si perspicace. Ii veni ideea ca el poate ar putea s-o ajute sa descurce itele incurcate ale existentei ei actuale. In plus, un punct de vedere masculin ar fi interesant.

Asa ca se aventura:

— Pot sa te intreb ceva, Lou?

— Daca vrei o marire de salariu .

— Oh, nu, nimic de felul asta. As putea sa-ti fac o confidenta?

El facu o mutra banuitoare.

— Aici, nimeni nu-mi face confidente, n-ar fi corect. Si stii de ce?

Ea scutura din cap, privindu-l cu ochii ei mari si verzi plini de interes.

Fara voia lui, Lou facu o scurta pauza, apoi continua:

— Pentru ca eu sint patronul. Se presupune ca trebuie sa mi se ascunda niste lucruri, nu sa mi se dezvaluie. Asta imi permite sa strig la ei, sa ma infurii. Daca ar incepe toti sa-mi faca confidente, as fi obligat sa ma port amabil cu ei.

Andie facu o mutra atit de abatuta incit expresia lui Lou deveni si mai severa. Se intoarse ca pentru a pleca din incapere, apoi reveni, batu cu pumnul in masa si se prabusi intr-un fotoliu.

— Bun, da-i drumul, dar repede.

Andie zimbi slab.

— Nici nu stiu de unde sa incep .

Apoi, brusc, incepu sa-i spuna toata povestea cu George si cu Vif, fara sa omita nici un detaliu. Lou o asculta, incruntat, si ea avu placuta impresie ca el chiar o lua in serios.

— Iata unde ma aflu: am o munca palpitanta, niste vecini extravaganti, un copil de doi ani a carui mama disparuta poate sa apara in orice moment, si un barbat care isi claseaza mincarurile semipreparate in ordine alfabetica . Si, colac peste pupaza, George nu stie despre demersul meu la Asistenta Sociala. Daca ar afla, m-ar ucide, si eu n-am curajul sa-i marturisesc.

Ea se lasa iarasi sa cada pe scaun si-l privi implorator.

— Nu crezi ca am motive serioase sa fiu preocupata?

Lou incepu sa rida.

— Daca tot ce mi-ai spus ar fi proiectul unei telenovele, l-as refuza ca prea neverosimil.

Tinara femeie astepta din partea lui simpatie, nu o critica.

Collier ridica mina, nelasind-o sa vorbeasca.

— Mai intii, situatia cu copilul este prea exagerata. Nimeni nu incredinteaza cuiva un copil pentru o ora si nu apare nici dupa trei saptamini.

— Doar lui George i s-a intimplat asa .

— In al doilea rind, n-am putea folosi niciodata in film un caracter ca al lui George. Este prea excentric.

Andie fu surprinsa de parerea lui Lou. Acum, ca se obisnuise cu George, nu i se mai parea excentric ci mai degraba induiosator cu originalitatile lui.

— Publicul nostru n-ar aprecia deloc asta. El are nevoie sa se identifice cu personajele pentru ca sa le iubeasca. Cine s-ar putea indragosti de un asemenea tip?

— Eu . marturisi ea incet.

Lou ii accepta dezvaluirea asa, in treacat.

— Ei bine, fetito, inseamna ca ai o problema. Eu am vazut multe scenarii dintr-astea terminindu-se prost .

— Dar asta nu-i o telenovela! protesta ea disperata, este chiar viata mea.

— Vrei sa stii parerea mea? Sa nu zici ca nu te-am prevenit. Ar trebui sa-i spui ca ai anuntat Asistenta Sociala pentru copil si sa-i spui si motivul. Nu aveai dreptul sa faci asta fara stirea lui, si ai sa vezi, cind va afla, va fi foarte neplacut surprins. Te sfatuiesc sa i-o spui chiar tu, si repede, inainte sa se trezeasca cu un inspector acasa.

Andie ofta si-si pleca privirea. Lou avea perfecta dreptate. Refuzase inainte sa ceara parerea cuiva pentru ca stia ca va fi sfatuita sa-i spuna lui George. Daca n-o facuse, era pentru ca nu voise sa puna nimic in calea dragostei lor abia infiripate. Voise s-o protejeze cit mai mult timp cu putinta.

Collier parea sa-i citeasca gindurile.

— Nu poti sa joci pe doua planuri: sa-l denunti pe tip ca tine ilegal un copil, si in acelasi timp sa te astepti ca el sa te iubeasca .

Ea incuviinta din cap, pierduta in ginduri.

— Si acum, am vorbit destul despre indragostiti . Ti-am spus, nu-mi place sa fac pe confidentul.

Andie isi ascunse un zimbet.

— Trebuie sa-mi rescrii scena aceea de la spital, relua el pe obisnuitul lui ton ursuz. Cind crezi ca o s-o termini?

— Peste vreo doua ore.

— Sa mi-o pui pe birou inainte de prinz si ia-ti o dupa- amiaza libera.

Chipul tinerei se lumina de recunostinta.

— Oh, Lou, iti multumesc, esti intr-adevar .

— Nu, nu, o intrerupse el. Sa nu mai spui ca sint dragut, am oroare de asta. Vreau doar ca viata ta personala sa nu se amestece cu cea de la serviciu, e limpede?

Ea incuviinta, entuziasmata, straduindu-se sa para incurcata de amabilitatea lui, si-l privi iesind maiestuos din birou.

De indata ce ramase singura, izbucni intr-un hohot de ris vesel, care insa se opri brusc cind isi aminti ca acum va trebui sa-i marturiseasca adevarul lui George.

O ora mai tirziu, George fu uimit s-o vada pe Andie aparind atit de devreme acasa, dar o intimpina cu un sarut care facu sa-i bata inima cu putere. Miinile lui posesive alergara pe trupul suplu al fetei.

— Asteptam sa-mi fie livrat un nou fiset, dar asta este o surpriza mult mai placuta .

Andie lua din vestibul punga cea mare cu proviziile pe care le cumparase, si spuse:

— Am dupa-amiaza libera, am adus prinzul .

In clipa aceea, il prinse pe Vif care era cit pe ce sa cada peste o cana cu cafea pe jumatate plina.

George ii lua din brate pachetele si le duse in bucatarie.

— De ce esti libera dupa-amiaza? Tu nu te intorci niciodata devreme acasa.

Ea fu cuprinsa de panica. Nu putea sa-i spuna chiar acum, abia ajunsa acasa, de ce venise. Asa ca improviza pe loc:

— Astazi este aniversarea noastra. Ne-am cunoscut mai bine acum doua saptamini .

— Atit de mult? Cum trece timpul!

Andie, nervoasa, se aseza si incepu sa caute cuvintele cu care sa inceapa discursul rezonabil pe care si-l pregatise pe drum, dar nu mai gasea nimic.

— George, incepu ea, eu . adica, noi .

Trase aer adinc in piept si spuse dintr-o suflare:

— Am sa-ti spun ceva important care nu poate sa mai astepte.

El se aseza, atent, alaturi de ea.

— Bineinteles, draga mea, ce este?

Tonul lui tandru o tulbura si mai mult. Inghiti in sec si-si pleca privirea, mototolind intre degete tesatura fustei.

— Recent, viata ta . s-a schimbat, nu-i asa? Vreau sa spun ca .

Se intrerupse, continuind sa caute cuvintele potrivite.

— Vrei sa te ajut eu? intreba George cu un zimbet discret. Pentru ca cred ca stiu ce vrei sa spui .

— Oh, nu, nu stii .

Andie ofta, distrusa. Inima ii era plina de dragoste; el era atit de frumos, atit de puternic . De ce trebuia sa-l iubeasca atit?

— Ba da, insista el.

Ii ridica usor barbia lui Andie, si-si cufunda privirea seducatoare in ochii ei.

— De cind te-am cunoscut, viata mea s-a schimbat.

— Dar nu crezi ca Vif ti-a schimbat mai degraba viata?

El zimbi cu un aer sigur de sine.

— Vif era aici inaintea ta. Acum eu nu vorbesc despre el, ma refer doar la tine si la mine, la noi doi.

George nu-si putea da seama cit era ea de nefericita, sfisiata intre doua sentimente contradictorii. Murea de dorinta de a-si deschide sufletul in fata lui, de a-i marturisi dragostea ei, dar calea ii era taiata de demersul pe care-l facuse in privinta viitorului lui Vif.

El se apleca pentru a o saruta cu duiosie.

— La multi ani .

Andie tresari.

— Oh, nu, nu cred ca vor mai fi .

El se indrepta, surprins de raspunsul ei, dar amuzat in acelasi timp, evident convins ca nici un obstacol nu va putea impiedica inevitabilul. Cum ea incerca sa-si fereasca privirea, el ii lua fata in miini.

— Ce este, Andie?

Deodata, se auzi soneria de la intrare.

— Trebuie sa fie fisetul meu, zise el cu parere de rau. Ma intorc imediat.

Se ridica, apasa pe butonul care deschidea usa de la intrare si asculta cum persoana intra in imobil.

Apoi, linistea brusca din jurul ei o frapa pe Andie. Unde era Vif? Privi prin toate colturile incaperii.

— Vif, unde esti?

Il zari in bucatarie, in momentul cind copilul se catara cu agilitate in vechiul ascensor, si se aseza confortabil, stringind la piept ursuletul de plus.

— Vif, stiu ca aceea este ascunzatoarea ta preferata, dar imi pare rau, nu te poti juca acolo!

Se indrepta spre el ca sa-l scoata, cind i se paru ca percepe o usoara miscare a scripetelui. Clipi din ochi ca sa se asigure ca nu era doar efectul imaginatiei sale. Intr-adevar, batrinele corzi se miscau, de data asta mai evident. Simti un nod in git, si se repezi spre Vif care incepuse sa traga de corzi.

In clipa aceea, George se intoarse si o vazu, inconstient inca de pericol. Cu un gest, o opri pe Andie din elanul ei, si aceasta se lovi de el.

— Repede! Repede! Prinde-l!

— Dumnezeule! exclama el, zarindu-l abia atunci pe Vif.

Dar era prea tirziu. Minutele mici si grasute dadura o lovitura brusca si, cu o scuturatura zdravana, batrinul ascensor disparu spre inaltimi, in spatele peretelui.

— Vif! urla Andie.

George se arunca spre deschizatura, incercind innebunit sa-l prinda, pe pipaite.

— Cu-cu! rasuna ecoul vocii lui Vif, undeva in interiorul imobilului.

— Se indreapta spre apartamentul meu! striga Andie, ingrijorata.

Urca in fuga scara, cu cheile in mina, cu George pe urmele ei, si se repezi spre lacasul ascensorului. Il vor putea astepta astfel aici pe copil.

— Este blocata usa! urla George. Da-mi ceva, o surubelnita, un cutit.

Speriata la culme, ea ii dadu surubelnita pe care o gasi in sertarul mesei.

— Tine-te bine, Vif! Te iau acum .

In ciuda eforturilor lui, usa rezista.

— Trebuie s-o sparg! exclama el.

Cu un ultim efort, reusi sa smulga totusi usa din balamale si cazu impreuna cu ea pe spate.

Vif statea linistit pe platforma ascensorului care se balansa la fiecare miscare a lui. Minutele lui mici se jucau cu corzile, si ei isi dadura seama ca la orice miscare brusca din partea lor, copilul va incepe din reflex sa traga de corzi.

— Prinde-l! exclama Andie, in timp ce George se ridica si se apropia incetisor.

— Nu te misca, nu vreau sa-l sperii.

Vif ii privea cu un zimbet nevinovat, continuind sa se agate de corzi. Il privea cu interes pe George apropiindu-se.

Deodata, un strigat de la etajul de dedesubt il facu sa tresara.

— Alo! Nu este nimeni acasa?

Descumpanita, Andie se intoarse si zari in usa, pe palier, un tinar subtirel si serios, in costum gri.

— Buna ziua, aici este biroul domnului Demarest? intreba el cu o voce nazala.

— Ssst! sopti Andie. Avem o problema.

Tinarul ridica privirea si-l zari pe George intinzind cu precautie bratele spre copilul care se legana incetisor. Andie isi tinea rasuflarea.

— Dumnezeule! urla tinarul.

Asta fu de ajuns. Vif reactiona brusc si se agata cu disperare de corzi. Intr-o secunda, disparu din nou.

— Pa, pa . se auzi glasciorul lui.

George se apleca in gol, dar degeaba.

— Spre acoperis! striga Andie.

— Nu, nu, priviti, zise tinarul aratind spre deschizatura ascensorului.

Disperati, il vazura pe copil trecind prin fata ochilor lor, in drum spre etajul inferior. Vif, rizind, le facu semn cu mina.

Alergara toti trei pina in apartamentul lui George, dar copilul deja trecuse.

— Sheila este acasa?

— Daca nu este, fortez usa! striga George, fluturind surubelnita.

Dar Sheila era acasa. Imbracata intr-un caftan larg, ii primi cu un aer lugubru:

— Mi-ati intrerupt meditatia, cind tocmai incercam sa-mi deschid al treilea ochi .

Fara sa-i dea nici o atentie, Georges o impinse, croindu-si drum spre ascensorul a carui usa era ascunsa aici sub un enorm portret al gurului. Fara sa stea pe ginduri, il smulse din perete nervos.

Furioasa, siderata, Sheila incepu sa strige:

— Ai innebunit? Este Maharishi!

— In spatele lui este un copilas, incerca sa-i explice Andie.

Femeia ii privi pe rind fara sa inteleaga.

— Un copilas?

Andie incuviinta, cautind in jurul ei vreun instrument cu care sa-l ajute pe George, dar nu gasi nimic. Fumul de tamiie si betigase arse intunecau incaperea ai carei pereti erau acoperiti cu pinze indiene in tonuri spalacite.

— Aveti un ciocan?

— Un copilas? murmura intruna Sheila, perplexa. Stiam eu ca astazi karma mea era ciudata .

George zgiria cu frenezie marginile lipite ale usii, incercind s-o miste.

— Aproape ca am reusit! striga el. Este lipita din cauza straturilor de vopsea, dar .

Trase de ea dintr-o miscare si usa se deschise brusc, dind la iveala corzile, miscate insa de o forta invizibila.

Tinarul inainta cu un aer autoritar, impingindu-l pe George, si se apleca in gol.

Ar fi facut mai bine daca ar fi privit in sus. Chiar in clipa aceea, platforma ascensorului ii cazu in cap, si el scoase un urlet de durere.

George il apuca de mijloc si-l trase, dar isi pierdura amindoi echilibrul si cazura pe spate, in timp ce Vif, linistit, trecu iar prin fata lor facindu-le cu mina.

— Era un copilas adevarat . in spatele lui Maharishi, constata cu un aer solemn Sheila.

Cu ajutorul unui chibrit, George examina interiorul prafuit al casei liftului.

— Il vad . A trecut de apartamentul familiei Hernandez.

O clipa, studie atent corzile, apoi isi recapata siguranta de sine, cu fata luminata de o noua idee. Le facu semn sa se dea inapoi, si incepu sa traga incet de coarda ca s-o incetineasca.

— Se opreste!

Din miinile lui se ridica un nor de praf, si incepu sa tuseasca. Strainul se apropie si el, curios.

— Trage si dumneata, ii ordona George. Ajuta-ma.

Tinarul accepta cu bunavointa, si cei doi barbati incepura sa traga.

Deodata, strainul fu cuprins de un acces de tuse.

— Sint alergic la praf . spuse acesta.

— Trage! insista George.

— Asta si fac .

Fetele lor erau murdarite acum de sudoare si praf, iar covorul Sheilei era intr-o stare dezastruoasa.

— Oh, si in seara asta am o intilnire cu adeptii lui Maharishi, gemu ea. Nu ma vor crede niciodata .

— Continuati sa trageti! ii implora Andie pe cei doi, fara s-o asculte pe Sheila.

— Il zaresc . Aproape ca am reusit!

Andie se repezi, gata sa prinda copilul. Dar, spre consternarea lor, platforma ascensorului era goala.

— Trebuie sa fi coborit la subsol!

Fara sa mai spuna un cuvint, iesira in tromba din apartamentul Sheilei.

— Atentie la bicicleta! ii avertiza Andie.

Dar in panica generala, nimeni n-o auzi. George se impiedica primul, urmat de strainul care, fara sa vrea, se agata de ea. Andie se ridica repede si se trezi chiar la baza scarii de la intrare, in fata apartamentului de la subsol.

Usa se deschise si aparu un barbat inalt, ursuz, imbracat intr-un halat de casa, tinindu-l pe Vif in brate. Pustiul ridea cu pofta, ca si cum participasera cu totii la un joc deosebit de amuzant.

Barbatul ii privi uluit pe cei trei.

— Cred ca bebelusul apartine unuia dintre voi.

George intinse bratele ca sa-l ia pe Vif.

— Va multumesc mult, domnule .

Se intrerupse, incurcat, dar Andie completa in locul lui:

— Domnul Barnes, nu-i asa?

Acesta incuviinta, ca si cum era evident acest lucru.

— Fireste. Si acum, va rog sa ma scuzati, eu ma intorc sa ma culc.

Il privira disparind si inchizind usa in urma lui. Ai fi zis ca este aparitia unei fantome .

— Acesta este deci Barnes . zise George, ingindurat.

Il privi apoi pe Vif indelung si dadu din cap.

— Probabil ca ma crezi foarte iresponsabil, puiule .

— Este vina mea, interveni Andie. Ar fi trebuit sa ma misc mai repede.

— Nu, insista George. Totul este numai din vina mea. Ar fi trebuit sa verific daca ascensorul nu reprezinta nici un pericol inainte sa-l folosesc ca dulapior. Se presupune ca sint „consilier-expert” si ca ma gindesc la astfel de lucruri.

Andie fu frapata de tulburarea lui.

— Nu fi prea sever cu tine, George. Ai facut imposibilul. Nimeni nu poate sa conduca o afacere si in acelasi timp sa se ocupe si de un copil de doi ani, fara ajutor. Era inevitabil ca Vif sa aiba un accident. De data asta, am avut noroc.

— Dar data viitoare? Sa privim adevarul in fata, eu nu sint in stare sa am grija de el.

Andie ar fi vrut sa-l consoleze, dar spaima prin care trecuse aproape o amutise.

— Nu, nu-i adevarat . articula ea in sfirsit.

— Eu sint celibatar, apartamentul meu nu este conceput pentru Vif. Totul a fost creat doar in functie de mine, singur, fara copil.

Andie incuviinta, cu un aer nefericit, cind in fine strainul interveni discret.

— Oh, scuza-ma, zise George! Uitasem de dumneata. Ai venit sa-mi livrezi fisetul, nu-i asa?

— Sa livrez?

Tinarul scutura din cap, mirat.

— Nu, eu sint Morty Carison, relua el scuturindu-se de praf si stergindu-si fata cu o batista.

— Iti multumesc oricum pentru ajutor. Ma bucur ca te-am cunoscut.

— Ma tem ca nu, raspunse sec Morty, neluind in seama mina intinsa a lui George. Mai ales dupa discutia pe care tocmai am auzit-o .

Andie si George il privira, uluiti.

— Eu nu sint un comisionar, asa cum se pare ca ati crezut. Vin din partea Asistentei Sociale a Copilului.

Capitolul 9

George incremeni ca o statuie, sprijinit de semineu, si asa ramase in timpul celor doua ore cit dura ancheta sociala a lui Morty Carison, chiar si atunci cind inspectorul ii punea vreo intrebare sau facea vreun comentariu. De fiecare data cind Andie incerca sa intervina, el o intrerupea sau o ignora in totalitate.

Vif dormea fericit in incaperea alaturata, inconstient ca viitorul lui era in joc. Morty se ridica, arunca o privire spre copilul adormit si-si nota ceva intr-un carnetel.

— Incercati sa puneti niste perne in jurul lui ca sa nu cada. N-am vrea sa-l vedem pe Jose rostogolindu-se pe jos.

George nu-i raspunse, dar o fulgera pe Andie cu privirea.

— Este vina mea . se grabi ea sa raspunda. Eu l-am pus pe Vif in pat si .

Se intrerupse, apoi continua jalnic:

— Imi pare rau .

Morty isi mai nota ceva si-si indrepta din nou atentia spre George.

— Mi-ar trebui o fotografie de-a verisoarei dumneavoastra Mindy, precum si un certificat de la notar care sa dovedeasca inrudirea dumneavoastra cu Jose.

— Toate astea le veti avea pe birou miine dimineata la ora noua fix.

— Eu pot sa ajut cu ceva? intreba timid Andie.

Pret de o fractiune de secunda, privirea lui in flacari parca o arse. Ofta adinc, sigura ca inspectorul putea si el sa simta aceasta ostilitate.

— Nu, domnisoara Maguire. Este o problema strict familiala, si asa trebuie sa ramina, ii raspunse Morty. Dupa stirea noastra, domnul Demarest este ruda cea mai apropiata. Deocamdata, asta va fi de ajuns.

— Si acum ce se va intimpla? intreba scurt George.

Morty ridica o sprinceana si tusi.

— Pai .

Isi lua notitele si le parcurse rapid.

— Vom incerca s-o gasim pe mama. Puteti sa-l pastrati deocamdata pe Vif. Dupa ce o vom localiza pe verisoara dumneavoastra, atunci vom lua o hotarire.

— Si asta depinde si de dumneata, nu-i asa?

— Oh, nu, este foarte complicat. Toata procedura depaseste cu mult un simplu raport.

— Si daca Mindy nu va fi gasita? interveni Andie.

— Da, zise si George, fara s-o priveasca. In cazul acesta il voi putea pastra si adopta pe Vif?

Morty inspira adinc, luind un aer important, ca si cum mai auzise de mii de ori intrebarea asta.

— Legile sint atit de incurcate .

— Adica? intreba nerabdator George.

— Problema casnica are o foarte mare importanta. Vreau sa spun, timpul pe care un parinte il consacra copilului sau. Daca ati fi femeie, ar fi mult mai simplu.

— Dar nu este drept! interveni Andie.

— Poate, zise Morty. Dar la ora actuala, aceasta este parerea lumii, nu a mea. Eu va spun doar prejudecatile la care trebuie sa va asteptati.

Ii privi apoi pe amindoi, pindindu-le reactiile.

— Acum trebuie sa plec.

Se ridica, se indrepta spre usa, apoi se intoarse, cu o expresie ceva mai imblinzita.

— Pot sa va fac o sugestie?

George afisa o masca impietrita.

— Te rog, spune.

— Apartamentul acesta ar necesita citeva lucrari de reamenajare pentru ca sa devina un cadru potrivit pentru un copil de doi ani.

Isi rasfoi carnetelul si scoase o fila pe care i-o intinse lui George.

— Asta o sa va ajute sa evitati accidentele ca acela de adineauri. Va mai sfatuiesc sa va goliti dulapiorul cu medicamente de toate pastilele periculoase si de lamele de ras. Daca Jose poate sa se catare in ascensor, cu siguranta ca este in stare sa escaladeze si lavaboul si sa ajunga la dulapiorul cu medicamente.

George incuviinta, si inspectorul ii intinse mina.

— O zi buna amindurora.

Urma o scurta pauza, apoi George ii strinse mina si-i deschise usa.

Ramasi singuri, cei doi ascultara pasii lui Morty indepartindu-se pe scari. Andie isi tinu privirea plecata pina ce se facu liniste totala. Cind isi ridica ochii, vazu ca George inca mai tinea usa deschisa.

— A fost destul de aspru, remarca ea.

El nu-i raspunse.

— Te rog, nu ma mai privi astfel!

El tot nu rosti nici un cuvint.

— Asculta, stiu ca ai motive sa fii furios, dar am sa-ti explic .

— Pleaca! zise el pe un ton dur, aratindu-i usa.

Andie tresari, dar continua sa se apere.

— Te rog, George, am vrut doar sa te ajut.

— Pleaca imediat!

Ordinul era atit de usturator, si furia lui era evidenta.

Ochii ei se umplura de lacrimi. Nu-l mai vazuse niciodata astfel.

— Este adevarat, am actionat fara stirea ta, isi pleda ea cauza. Dar am facut-o spre binele tau, cit si pentru al lui Vif.

El nu se lasa impresionat.

— Nu ma intereseaza!

Si din nou, ii arata usa cu degetul.

— Astept sa pleci .

Andie se ridica, incercind cu disperare sa-si pastreze stapinirea de sine. De indata ce iesi, usa se trinti in urma ei, lasind-o intr-o liniste glaciala. Alerga pina in apartamentul ei si se arunca pe pat, in hohote de plins.

Nu mai avu nici o veste despre George. Sfirsitul zilei trecu intre crize de plins si examene de constiinta. Spre seara, putin mai calma, incerca sa dea de el la telefon, dar nu-i raspunse decit robotul.

Pierzind speranta unei impacari rapide, a doua zi abia se tiri pina la serviciu, total deprimata. La ora trei, ea inca nu facuse nimic, si se simtea din ce in ce mai nefericita. Cu capul ascuns intre miini, isi rememora inca o data chipul minios al lui George, si doua lacrimi mari i se prelinsera pe obraji.

Tocmai acesta fu momentul pe care Collier si-l alese ca sa intre ca o vijelie in birou.

— Hei, Maguire!

Ii arunca pe masa niste foi de hirtie.

— Ceea ce ai scris azi-dimineata nu face doi bani!

Ea isi ridica fata inundata de lacrimi.

— Ei, lasa, relua el cu stingacie, nu trebuie sa plingi pentru asta. Eu stiu ca tu poti face mai mult si mult mai bine. Textul de saptamina trecuta a fost formidabil.

Lua un pumn de servetele din cutie si i le intinse.

— Multumesc, Lou .

Andie isi sterse fata, cu toata demnitatea posibila.

— Nu pling din cauza criticilor tale .

Collier paru dezamagit. Isi incrucisa bratele si se aseza pe marginea biroului.

— Si eu care credeam . Sa nu-mi spui ca tot expertul tau iti joaca feste.

Ea incuviinta cu tristete.

— Ce s-a intimplat? Ti-a descoperit tradarea mai inainte ca tu sa ai timp sa-i vorbesti? Tocmai de asta ma temeam si eu .

Andie incepu sa spere din nou. Cel putin Lou nu o blama, si poate ca-i va fi si un sfetnic bun. Isi sterse nasul si intreba:

— Acum ce trebuie sa fac?

— Vrei sa-ti spun parerea mea?

— Desigur. Am nevoie de tot ajutorul posibil.

Astepta nerabdatoare, in timp ce el isi freca ingindurat barbia. Dupa o vreme, fata i se lumina, si ridica un deget.

— Stii care este problema ta?

Ea scutura din cap.

— Nu, nu vad care ar fi.

— Esti mult prea tulburata de toata povestea asta. De fapt, el ar trebui sa fie.

— Oh, dar este, crede-ma!

— Ceea ce vreau eu sa spun este ca tu nu ai de ce sa-ti ceri scuze fata de el. Asa ca, inceteaza sa mai plingi. Tu n-ai facut altceva decit ceea ce ti s-a parut drept sa faci. Se poarta prea aspru cu tine. El trebuie sa vina si sa-si ceara scuze.

Fata se simti strabatuta de un fior si ofta adinc.

— Stiu si eu . Nu cred ca o sa vina. Fara indoiala ca eu am mers prea departe.

— In aceste conditii, este de datoria ta sa creezi imprejurarile favorabile ca el sa vina la tine.

— Si cum sa fac asta?

Lou zimbi.

— Esti scenarista, foloseste-ti imaginatia. Eu nu fac decit sa dau ordine, aminteste-ti.

Pina sa se intoarca acasa, Andie inventase deja vreo sase pretexte diferite ca sa-l poata vedea pe George, unul mai neverosimil ca altul. Sa coboare la el si sa imprumute niste zahar era prea cusut cu ata alba. Sa faca pe somnambula era prostesc. Sa-l ispiteasca cu o prajitura cu scortisoara n-ar da rezultate. Celelalte trei pretexte erau prea dramatice incit sa se mai gindeasca la ele. Nu avea decit sa se cuibareasca intr-un fotoliu si sa astepte derularea evenimentelor .

Ceva mai tirziu, era inca pierduta in gindurile ei, cind se auzi soneria.

— George! striga ea alergind sa deschida.

Asadar, domnul Collier avea dreptate, el venea sa-si ceara scuze. Dar in locul lui George, se trezi fata-n fata cu un barbat robust care tinea in brate o cutie enorma.

— Scuzati-ma, domnisoara. Trebuie sa-i livrez asta domnului George Demarest, dar nu este acasa.

Andie zari in spatele barbatului inca doi muncitori care asteptau cu o multime de pachete.

— Sinteti amabila sa preluati dumneavoastra comanda?

Ii intinse o hirtie de semnat. Fara s-o citeasca in amanunt, ea isi semna numele pe linia punctata.

— Gata, baieti! striga comisionarul. Urcati toate astea aici!

— Vreti sa lasati toate astea la mine?

— Ca o masura de siguranta, daca nu va deranjeaza.

Un sfert de ora mai tirziu, ai fi zis ca ea tocmai se mutase din nou. Peste tot erau ingramadite cutii, unele mai mari chiar decit o mobila.

Curioasa sa vada ce este, lua bonul de livrare ca sa-l citeasca.

— Lumea copiilor, citi ea antetul cu voce tare.

Trecu in revista toate articolele, bifindu-le pe masura ce-i erau aduse in apartament. Gasea aici de toate, de la patutul copilului, dulapior, pina la un scaun inalt si chiar un calut-balansoar. Se adaugau o gama intreaga de scutece, creme, pudre, vata, precum si un manual de ingrijire a copilului, pe care comisionarul i-l inmina direct.

Acum, cel putin, avea o scuza de a-l vedea pe George. Poate ca s-o mai fi calmat un pic. Dar cind il auzi intorcindu-se acasa, trebui sa-si adune tot curajul ca sa coboare la el. Reactia lui o dezamagi cumplit.

— George! il striga ea cu o voce timida. Eu sint, Andie. Esti acasa?

Dupa un moment de asteptare, de cealalta parte a usii ii raspunse o voce furioasa:

— Da, sint acasa!

— Am putea sta de vorba?

— Dar acum ce facem, nu vorbim?

— N-am putea discuta fata-n fata?

Usa se deschise incet si aparu George, ciufulit, nebarbierit, cu o surubelnita in mina, iar in spatele lui se zareau o multime de cutii de carton de toate marimile, nedeschise inca. Incaperea era toata plina de rumegus si de scule risipite pe jos, toate mobilele fusesera impinse intr-un colt, acoperite cu cearsafuri. Usa dormitorului era inchisa, si Andie presupuse ca acolo dormea acum Vif.

— Am instalat niste rafturi, explica el ca raspuns la privirea ei mirata. Trebuie sa nu fie la indemina lui Vif.

El arunca o privire pe foaia de hirtie pe care i-o lasase Morty Carison si citi cu voce tare:

— Un metru saizeci, departate de orice obiect care l-ar putea ajuta sa se catare.

Andie privi spre peretele pe care se afla oglinda. Acolo fusesera facute niste gauri, si vreo sase scinduri de lemn erau asezate linga perete.

— Ce parere ai?

El nu parea dispus sa aiba o discutie, ci mai degraba curios sa-i afle parerea.

— Sint destul de inalte ca sa fie pe placul inspectorilor?

— Al inspectorilor?

— Da, dupa ce tu m-ai denuntat, ma straduiesc sa fac tot ce este necesar ca sa obtin custodia temporara a lui Vif. Trebuie sa lucrez repede, pentru ca dupa spusele prietenului tau Morty Carison, ei pot sa apara pe domeniul meu privat in orice clipa, si sa ma ia prin surprindere.

O privi cu niste ochi ce aruncau fulgere, si furia i se stirni din nou. Se pregatea sa-i inchida usa in nas.

— Acum, te rog sa ma lasi, sint ocupat.

Dar Andie nu era dispusa sa-l lase s-o alunge din nou. Furia i se amesteca cu disperarea, si-i inlatura orice sentiment de vinovatie.

— Stii, as putea sa te ajut si eu, zise ea pe un ton glacial.

— N-am nevoie de ajutorul tau!

Aceasta fu picatura care umplu paharul. Ea intra ca o furtuna in apartament si, cu pumnii strinsi pe coapse, ii replica:

— Asculta-ma, catirule! Poate ca m-am amestecat in ceea ce nu ma priveste, facind apel la Asistenta Sociala, dar nu esti deloc drept cu mine. Am sa te ajut, fie ca vrei sau nu!

Spunind acestea, se indrepta spre peretele din fund rasturnind in trecere niste scinduri sprijinite de usa, care se prabusira cu zgomot. Amindoi ramasera nemiscati o clipa, rugindu-se Cerului ca Vif sa nu se fi trezit.

Dupa un moment ce i se paru o vesnicie, Andie ofta usurata.

— Uf! Era cit pe ce .

George se incrunta.

— Asculta, imi pare rau .

— Acum, pleaca! ii raspunse el aratind spre usa.

Ea ridica bratele spre cer, intr-un gest de exasperare.

— O sa continui sa ma dai pe usa afara la fiecare cinci minute? in cazul acesta, as vrea sa aflu imediat. Daca nu, straduieste-te sa fii un pic mai amabil.

— Pleaca!

Andie nu mai putea accepta asta. Era absolut nedrept. In plus, nu se simtea in stare sa mai suporte inca o zi de singuratate ingrozitoare in apartamentul ei. Daca nu facea ceva acum, o sa innebuneasca.

Il privi pe furis pe George. Acesta era impasibil, dar ei nu-i venea sa creada ca el voia intr-adevar s-o alunge din viata lui.

— Ar trebui sa iesi si sa te plimbi putin, ii sugera ea. Am sa ramin eu aici sa instalez rafturile. Dupa ce te vei calma suficient, te vei intoarce si vom sta de vorba, de acord?

Ea lua surubelnita, ca si cum problema fusese rezolvata, si strinse citeva suruburi. Apoi traversa incaperea ca sa masoare spatiul dintre rafturi, constienta ca George nu se clintise.

— Haide, du-te . repeta ea dupa o interminabila clipa de tacere.

Dar el raminea pe loc, fulgerind-o cu privirea, si furia care il domina era aproape palpabila.

— Ce incapatinat, acest George Demarest! se adresa ea peretelui din fata.

Pina la urma, nemaisuportind, arunca surubelnita si se intoarse cu fata spre el.

— Daca eu am sa plec acum, George, nu conta pe mine sa ma mai intorc!

Era o minciuna, fireste, dar in clipa aceea ea aproape ca isi dorea sa fie adevarat. Pentru ca o viata in doi sa fie reusita, trebuia ca fiecare sa lase cite putin de la el, si George nu facea nimic in acest sens.

— Pot sa te intreb un singur lucru? continua ea cu raceala.

— Da?

— Ai avea amabilitatea sa urci si sa-ti recuperezi obiectele de la Lumea Copiilor? imi umplu apartamentul.

Se astepta la o replica glaciala din partea lui, dar chipul lui George se lumina.

— Cum? Le-au adus si tu nu mi-ai spus nimic? De ore intregi le astept!

— Ei bine, sint toate sus la mine.

El se repezi pe scara, lasind usa sa se inchida in urma lui. Andie asculta pe palier, il auzi incercind clanta. Era inchisa. Un zimbet fugar rasari pe buzele ei auzindu-l ca se intoarce. Inchise incet usa lui.

— Andie, sopti el. Am nevoie de chei, usa ta este inchisa.

— Stiu, raspunse ea.

— Da-mi-le, deschide!

— Deschide cu cheile tale, eu sint ocupata.

— Dar nu le am la mine, nu pot sa intru!

— Asta pica bine . Pe curind! Profita si fa plimbarea pe care ti-am sugerat-o .

El incepu sa bata zadarnic in usa.

— Sa nu te intorci pina ce n-o sa fii indeajuns de calm ca sa putem vorbi normal. Este mult mai eficient asa .

Ii raspunse un bombanit furios, apoi ea il auzi cu satisfactie indepartindu-se.

Trecu o ora buna pina cind George se intoarse.

— Cine e? intreba ea auzind soneria.

— Ghiceste .

— Te-ai calmat suficient?

— Destul .

Andie deschise, si constata ca el parea tot furios. Inima i se strinse.

— Pari inca suparat .

— Pleaca imediat! raspunse el aratindu-i drumul.

Disperata, Andie murmura:

— M-ai mintit.

— Orice siretlic este bun, in dragoste ca si in razboi. Si aici este definitiv razboi!

Privi in jurul lui cu un ochi critic, ca si cum s-ar fi asteptat ca, in lipsa lui, ea sa fi spart sau sa fi stricat ceva. Dar privirea ii cazu pe rafturile pe care le instalase si, fara voia lui, zimbi.

— Ei bine, probabil ca sint unchiul unei maimute .

— Zi mai degraba a unui nazdravan . ii sugera ea, inca afectata totusi de asprimea lui de adineauri.

Fara indoiala ca era impresionat de ceea ce ea facuse. Expresia ursuza de pe fata ii disparuse, si o scinteie, pe care ea nu sperase s-o mai revada vreodata, straluci in ochii lui.

— Intotdeauna o sa ma uimesti .

Ii arunca o privire patrunzatoare, care parea s-o judece, apoi se duse sa controleze etajerele de aproape, si le masura cu metrul.

— Impecabil! La milimetru .

— Degetul meu masoara exact doi centimetri si jumatate . declara ea.

Urma o tacere lunga, in timpul careia Andie astepta, cu sufletul la gura, ca el sa sparga gheata. Privirile li se intilnira, ca in ziua in care se cunoscusera, afara in strada. Era evident ca isi apartineau unul altuia . Zimbetul lui deveni radios.

George parea un pusti prins in propria lui capcana, nestiind acum ce atitudine sa adopte. Pina la urma, se apropie de ea, atit de aproape incit inima lui Andie tresari.

— Iti dai tu seama cite necazuri mi-ai facut? Nu, cu siguranta ca nu .

— Greselile pot fi reparate.

— Da, dar este mult mai greu sa le repari decit sa le comiti.

Bariera dintre ei incepea incetul cu incetul sa dispara. Ochi in ochi, isi lasara sentimentele ascunse sa se exprime in tacere.

— Cind am facut acest demers, m-am gindit la tine la fel de mult ca la Vif, spuse ea.

Profita de ocazia acestui ragaz de pace ca sa puna lucrurile la punct, si ca sa-si dea curaj si sa-si indulceasca vorbele, ii lua mina.

— Eram convinsa ca tu te ascunzi cu capul in nisip, ca strutul. Ne jucam amindoi avind grija de Vif. Dar pentru el nu este un joc. Erai ca un jongleur la circ . Copilul asta are nevoie de stabilitate si de altceva decit un acoperis deasupra capului .

Isi termina discursul, fara sa-si dea seama ca intre timp se agatase de-a binelea de mina lui George.

El ramase indelung cu ochii plecati, lasindu-si mina prizoniera in mina ei.

In sfirsit, ii raspunse pe un ton foarte serios:

— Nu cred ca realizezi ce inseamna Vif pentru mine, Andie. Bineinteles, la inceput am facut greseli. Dar simt pentru el o afectiune care trece peste orice. Eu insumi sint un copil adoptat, stii bine.

Ea ii scruta fata, emotionata de convingerea lui profunda.

— Imi imaginez ca tu stii mai bine decit oricine ce inseamna asta .

El scutura din cap.

— Nu, sa nu faci o melodrama din viata mea. Te asigur ca am avut o copilarie absolut fericita. Numai ca eu poate sint mai constient decit altcineva de responsabilitatea pe care mi-o voi asuma.

Andie incepea acum sa inteleaga.

— Asadar, tu voiai custodia permanenta a lui Vif?

— Fireste, raspunse el nerabdator. Tu ce credeai?

— Dar nu mi-ai spus niciodata . Credeam ca voiai sa te ocupi de el numai pina la intoarcerea lui Mindy.

— Nu fi ridicola. Acum, cine este pe cale sa-si ascunda capul in nisip? Nu trebuie sa ne facem iluzii, Andie. Mindy nu este in stare sa se ocupe de el, niciodata n-a fost. Iti imaginezi ca am sa-i las sa-i inapoieze acest copil?

Andie digera acum incet toate aceste informatii, reconstituia piesele unui joc de puzzle. Simti o stringere de inima cind isi aminti episodul cu ascensorul, si aerul lugubru al lui Morty Carison evaluind situatia.

— Imi pare rau, George, zise ea, cu lacrimi in ochi. Daca mi-ai fi spus macar toate astea .

— Inca nu trebuie sa ne ingrijoram, afirma el. Deocamdata, am controlul situatiei .

— Nu ma mira, zise ea cu o umbra de zimbet, fericita sa vada ca relatia dintre ei se restabileste.

— Daca asta poate sa te ajute, am sa-i telefonez lui Morty Carison si am sa-i cer sa suspende definitiv ancheta pina cind va aduna toate datele necesare. Pina atunci, noi o sa transformam acest apartament intr-un cadru ideal pentru un copil de doi ani.

Ochii ei se luminara cu o noua idee, si continua:

— Si as putea sa-l inscriu la gradinita. Este una remarcabila pe strada Saptezeci si opt, condusa de doua englezoaice, extrem de distinse si cu bun-simt. Ele primesc cite saisprezece copii pe an, si este un adevarat rai.

— De unde stii toate astea?

— Pai . m-am informat . M-am dus sa vad, de curiozitate . biigui ea.

— De curiozitate, sau din alt motiv?

Ea ii atinse usor bratul, si aceasta simpla atingere ii impinse unul in bratele celuilalt.

— Oh, George, imi pare atit de rau. Zau ca am vrut sa fac un bine.

— Ssst . totul o sa fie bine, cu ajutorul nostru.

Ea ridica ochii spre el.

— Al nostru?

El ii zimbi si ea i se cuibari la piept. Buzele li se cautara cu sete. George o acoperi cu sarutari, pentru a pecetlui astfel impacarea lor, si ii mingiia parul cu o tandrete care o tulbura.

Andie stia acum ce vrea, mai mult ca niciodata. Lou avusese in parte dreptate: George trebuia sa vina spre ea. Dar nu ca sa se scuze . Ceea ce-si dorea ea era mult mai profund si trebuia sa dureze mult mai mult decit o noapte trecatoare.

Capitolul 10

Li se paru absolut firesc sa-si petreaca noaptea impreuna. Totul era atit de perfect cind erau astfel, cu toate supararile uitate.

Si totusi, in lumina diminetii, Andie se simtea ciudat de timida. George era in schimb atit de sigur, de imprevizibil . Nu indraznea sa-i spuna ce simte. De fapt, poate ca stia? El parea sa aiba intotdeauna raspuns la toate. Dar o noapte de pasiune nu rezolva neaparat toate problemele in suspensie.

Nu avea timp sa analizeze mai mult lucrurile. Trebuia sa se imbrace si sa alerge la studio.

Toata ziua, avu in minte doar problemele lui George si ale lui Vif, si se intoarse acasa de indata ce putu sa plece, nerabdatoare sa-l vada pe George si sa-i marturiseasca ingrijorarea ei.

Dar, dupa ce urca in fuga scara si ajunse in fata usii lui, suna dar nu primi nici un raspuns. Dezamagita, urca la ea si gasi pe usa un bilet, dactilografiat cu grija:

Am gasit-o pe Mindy la Los Angeles. Plec imediat intr-acolo. Te sun de indata ce ma intorc. Te iubesc. George.

Asta era tot. Nu-i lasase nici macar un numar de telefon. Descumpanita, Andie reciti biletul, incercind sa inteleaga. George se ducea acolo ca sa se straduiasca s-o aduca pe Mindy inapoi, sau sa-i ceara sa i-l lase pe Vif?

Fara sa stie de ce, gindul micutului carat prin California o irita. Facea parte acum din viata lor, a ei si a lui George, isi dadu ea brusc seama. Cum de fusese atit de oarba? Bebelusul acesta de doi ani isi facuse un loc in inima ei, si gindul de a-l pierde o aducea la disperare.

Nu era de mirare ca George se suparase pe ea atit de tare cind se adresase Asistentei Sociale.

Ea fusese cea care-i diminuase astfel sansele de a deveni definitiv tatal lui Vif. Se prabusi pe un fotoliu.

— Ce idioata am fost! exclama ea cu voce tare.

Se gindi sa-l sune pe Morty Carison, dar asta n-ar fi facut decit sa inrautateasca lucrurile, gindi ea cu disperare. Nu avea decit sa astepte. Noapte de noapte, pindi intoarcerea lui George.

Pe la mijlocul saptaminii urmatoare, era la capatul puterilor. Era miercuri seara, si se uita neatenta la televizor, total descumpanita. Isi readucea fara incetare in memorie cele mai mici detalii ale minunatelor clipe pe care le traise alaturi de George. Cum de putuse ea sa-si lase viata sa se contopeasca atit de strins cu a lui, si sa se indragosteasca atit de repede?

— Sint un caz disperat, murmura ea. Nu pot sa mai continuu astfel .

Ea cit pe ce sa ridice receptorul si sa sune la toate hotelurile din Los Angeles, dar isi dadu seama ca ar fi fost o nebunie. Ofta si-si indrepta iarasi atentia spre jocurile televizate.

Se auzi, la un moment dat, soneria. Fara sa se gindeasca prea mult, isi puse pe ea un capot vechi.

— Cine este?

— Eu sint.

Inima inceta sa-i mai bata.

— George! Nu se poate! Asteapta o clipa.

Intrase in panica. Imposibil sa se lase vazuta in halul asta.

— Deschide. Am sa-ti spun ceva.

Andie arunca o privire speriata in jurul ei, isi trecu in graba peria prin par, lua la intimplare o crema si o sticluta cu parfum.

— Andie! Grabeste-te! Deschide.

Ea deschise in sfirsit usa, emotionata. El era aici, atit de drag si atit de apropiat incit ar fi vrut sa i se arunce in brate si sa ramina acolo. Vif era catarat pe umarul lui, si mutrisoara i se lumina cind o vazu. George tinea in mina un buchet de trandafiri, si inima fetei se umplu de bucurie.

— Totul este in ordine, o anunta el inainte ca ea sa poata rosti vreun cuvint. Asistenta Sociala a declarat ca eu pot sa pastrez copilul.

Andie ramase stupefiata.

— Si Mindy? Ai gasit-o la Los Angeles? Ce s-a intimplat? Ai fi putut sa-mi dai si mie un telefon!

Privirea ei trecea de la Vif la trandafiri si apoi la chipul radios al lui George.

— Cind te-ai intors?

— Azi-dimineata. Si nu incepe chiar acum sa-mi pui intrebari . raspunse el cu buna dispozitie. Poftim, trandafirii sint pentru tine.

— Andie! striga Vif cu vocea lui pitigaiata.

Intinse bratele spre ea si Andie il prinse, inchizind ochii de fericire cind strinse la piept copilasul. Asadar, isi amintea de ea, stia cum o cheama . Vif o strinse si el cu toate puterile.

— Mi-ai lipsit, puiule, murmura ea, sarutindu-i obrajorii roz. Ai fost cuminte?

— Foarte cuminte, raspunse George, si eu la fel. Putem sa intram?

— Bineinteles.

Se retrase din usa, fara sa-si mai faca griji pentru harababura din casa. Surprinse in ochii lui George o licarire, o stralucire pe care o stia prea bine. Ii puse pe Vif jos, puse trandafirii pe masa si-l intreba direct:

— Ce este?

— Ce vrei sa spui? Am venit sa te vad. Exista vreo lege care imi interzice asta?

— Eu te cunosc, imi ascunzi ceva.

El paru vexat de suspiciunea ei.

— Nu inteleg ce vrei sa spui.

Andie il privi cu un aer banuitor.

— Ca prin minune, totul s-a aranjat dintr-o data. Ai disparut la Los Angeles fara un cuvint, lasindu-ma ingrozitor de ingrijorata. Si acum apari, proaspat ca o floare, si ai vrea ca asta sa mi se para normal?

— Coboara la mine, zise el pe un ton linistitor, evitind evident intrebarea ei.

Se indrepta spre iesire, si cum ea ezita, el adauga:

— Vino, nu te musc .

— Lasa-ma doar sa ma imbrac.

Nu avea rost sa tergiverseze, ii fusese prea dor de el. George il lua pe Vif, iar ea isi puse repede blugii si un tricou. Cind fu gata, el o conduse cu un aer misterios spre apartamentul lui. Acolo trebuia ca se afla secretul . Andie il urma cu o curiozitate crescinda si se opri pe palier. El lua cheile si spuse pe un ton maret:

— Contempla te rog acest apartament .

Deschise foarte incet usa, pentru a mari efectul surprizei.

Totul fusese transformat . Andie ramase stupefiata. Canapeaua si fotoliile disparusera, inlocuite de patul si dulapul din dormitor. La ferestre fusese instalat un grilaj, lacasul ascensorului fusese sigilat, iar colturile masutei joase fusesera invelite in burete. Un fel de bariera de lemn inchidea drumul spre bucatarie, iar o alta accesul catre dormitor.

George, mindru de isprava lui, o invita sa intre, si Andie se repezi inauntru, muta de uimire. Atunci vazu si patutul acoperit cu o paturica inflorata si animale de plus, o ladita plina de jucarii noi, o tricicleta si o masuta inconjurata de scaune miniaturale. Incaperea fusese tapetata cu un model vesel, in care ursuleti albastri se jucau cu baloane rosii pe un fond alb.

Prizele electrice erau ascunse de capacele protectoare din plastic. Ceea ce pina acum fusese interiorul stralucitor al unui celibatar „eficace”, se transformase intr-un cuib caldut pentru un copilas de doi ani, foarte aventuros, si un adult foarte grijuliu.

— Nu-mi vine sa cred! exclama Andie. Cind ai avut timp sa faci toate astea?

— Am inceput inainte de plecarea mea. Tapiterii au plecat abia acum o ora. Iti place?

— Este . foarte eficace . zise Andie, negasindu-si cuvintele.

— Asadar, iti place?

— In orice caz, cei de la Asistenta Copilului trebuie sa fi fost foarte multumiti. Imi imaginez ca Morty te-a si felicitat.

— Am trecut cu brio testele, radia George. Morty chiar a spus ca am un suflet de tata.

— Dar pe Mindy, ai gasit-o?

— Da, raspunse el scurt. Traieste cu un tip pe care l-a cunoscut pe plaja. Zice ca e prea tinara si prea instabila ca sa poata avea grija de Vif, si este total de acord sa mi-l incredinteze pina cind va fi luata o hotarire definitiva.

El schimba brusc subiectul.

— Ce facem asta-seara?

Andie era sigura ca el ascundea ceva.

— Ai avut o discutie cu ea?

El incuviinta, iritat de intrebare.

— Da, Morty a tinut neaparat la asta. Incit, eu si cu Vif abia am mai avut timp sa ne facem bagajele si sa ajungem la aeroport in ziua in care am plecat.

Se intrerupse, sovaind daca sa mai continue sau nu. Dar emotiile prin care trecuse il indemnara s-o faca.

— Morty m-a asigurat ca restul nu va fi decit o formalitate. Curind am sa-l pot adopta legal.

— Este senzational, George! Toate necazurile tale au luat sfirsit!

Il apuca vesela de brat. El nu-i raspunse nimic, multumindu-se sa zimbeasca rabdator, si din nou, ea avu impresia obsedanta ca el nu-i spunea totul. Mai incerca sa-l descoase:

— Ai gasit-o pe Mindy? O sa vina aici?

— Nu, va ramine acolo. Si-a luat deja adio de la Vif. Va veni din cind in cind sa-l vada, dar atita tot.

Parea usurat, si totusi oarecum nervos.

Andie il observa cu atentie. El isi luase o foarte mare raspundere. Probabil ca ea ii punea acum prea multe intrebari . Cu siguranta ca George avea nevoie mai degraba de incurajari.

— Ce-ai zice sa facem o mica plimbare pe bulevardul Columbus? sugera el. Am putea sa ne oprim la patiseria italiana si sa luam un capuccino, apoi sa mergem la cinematograf sau la un concert .

Andie, cu un zimbet nesigur, arata spre Vif care atipise in patul cel mare.

— Dar uiti de .

— Totul este aranjat. Gail va fi aici in zece minute. I-am spus ca Vif va fi deja adormit cind va ajunge ea.

— Inteleg . Ai facut toate astea pe ascuns; ai reusit si sa-l faci pe Vif sa adoarma.

— Da, pentru ca in felul asta vom evita „chinurile despartirii”.

— Si apoi, mai este ceva! exclama ea, brusc exasperata. De ce ai aranjat totul fara sa-mi spui nimic? Stii ca toata saptamina am fost un pachet de nervi? Ai fi putut macar sa-mi dai un telefon!

Fara sa-i ia in seama reprosurile, George lua copilul adormit in brate si-l duse incetisor in patutul lui.

Andie veni alaturi de el, uitind de suparare, si amindoi il contemplara dormind.

— Toata saptamina, s-a culcat foarte tirziu, pentru ca eu am avut foarte mult de lucru, murmura el. Este epuizat si din cauza decalajului orar. Cred ca in noaptea asta nici muzica de la familia Hernandez n-o sa-l trezeasca.

Ea ofta.

— Cind ai avut timp sa organizezi si seara asta?

— Ce conteaza? Important este ca asta-seara sa fim impreuna. Sint unele lucruri despre care as vrea sa-ti vorbesc.

— Ce lucruri?

Ea nu se putea impiedica sa aiba iarasi banuieli.

— Lucruri placute, oricum . zimbi el.

Andie isi rasuci pe deget o suvita de par, si-i arunca o privire piezisa.

— Ai vreo idee nastrusnica, nu-i asa?

El zimbi misterios.

— Recunosc .

— Dar nu vrei sa-mi spui nimic?

— Fiecare lucru la vremea lui .

Pina la sosirea lui Gail mai trecura vreo douazeci de minute, ceea ce-i dadu lui Andie timpul sa se imbrace. Nu-l invinovatea pe George ca vrea sa-si sarbatoreasca succesul, dar ceva totusi nu-i dadea pace. Oricum, isi zise pina la urma, privindu-se in oglinda imbracata in rochia pe care si-o cumparase de la Bergdorf, oricum, va afla asta-seara adevarul.

De indata ce iesira din casa, ea nu mai pierdu nici un minut.

— Ei, care este surpriza cea mare?

— Ti-am mai spus, fiecare lucru la timpul sau . ii raspunse George prinzind-o de talie.

Era cald, dar o adiere usoara parea ca aduce numai promisiuni. Andie simtea ca pluteste, si toate banuielile disparura, in timp ce mergeau alaturi, in acelasi pas. Se simtea extraordinar de fericita si se hotari sa nu lase nimic sa-i strice clipele acestea.

Se oprira in fata unei agentii de voiaj, atrasi de afisele care reprezentau tari indepartate.

— Stii ce mi-a placut prima data la tine, in ziua in care ne-am cunoscut?

Ea mergea putin inaintea lui, si se opri in fata unei florarese.

— Lasa-ma sa ghicesc . Accentul meu, nu-i asa?

George incepu sa rida.

— Imi place felul cum vorbesti.

El lua o garoafa de pe tejghea si i-o dadu cu un zimbet tandru.

Dupa ce-i plati floraresei, o lua pe Andie de mina si, impreuna, coborira strada.

— Dar tu stii ce mi-a placut la tine prima data? il intreba ea.

— Totala mea spontaneitate, nu-i asa?

Ea incepu sa rida.

— Tu n-ai fost spontan in viata ta! Chiar daca ar cadea fulgerul, tu inca ai gasi, pret de o fractiune de secunda, un plan pentru a-l opri!

George o strinse in brate si o saruta.

— Si asta nu este spontaneitate?

Andie incerca sa se elibereze, dar el refuza sa-i dea drumul, acoperindu-i fata cu sarutari.

Ea se stradui sa ramina calma.

— Ma uimesti, ai facut progrese.

— Si inca n-ai vazut totul .

El puse un genunchi in pamint, in mijlocul trecatorilor care-l priveau.

— Andie Maguire, vrei sa fii sotia mea?

Stinjenita, Andie privi in jurul ei.

— Oh, zau, George, inceteaza! Ridica-te.

El paru indurerat de reactia ei.

— Sint absolut serios, Andie. Te cer in casatorie, nu este cazul sa fii ironica.

Ea tresari.

— Chiar vorbesti serios? Ma ceri in casatorie, aici, in mijlocul strazii Columbus?

El incuviinta.

— Dar . nu stiu ce sa spun .

— Spune da.

— Dar sintem . vreau sa spun ca .

Brusc, ea il trase de mina.

— Ridica-te, George, te rog. Toata lumea se uita la noi.

— Nu-i adevarat. La New York, nimeni nu da atentie celorlalti.

Ea il privi cu ochii ei limpezi drept in fata, cerindu-i adevarul.

— Esti intr-adevar serios?

— Da.

Raspunsul era clar, privirea directa, fara nici un echivoc. Andie simti cum i se ia o greutate de pe inima, si incepu sa ameteasca. Fireste ca nu putea sa-i dea decit un singur raspuns. Putin ii pasa acum de numeroasele probleme nerezolvate inca. Conta doar faptul ca barbatul pe care-l iubea o cerea in casatorie.

— Da! striga ea, dindu-si capul pe spate si rizind vesela.

El parea nespus de fericit.

Andie il forta sa se ridice si, incolacindu-si bratele pe dupa gitul lui, il saruta cu inflacarare. In sfirsit, isi dadea friu liber emotiilor atit de mult timp stapinite si nu mai simtea nici urma de timiditate.

— Te iubesc, George! exclama ea. In viata mea n-am fost atit de fericita ca acum.

Pe buzele lui se ivi un zimbet ciudat, si chipul lui exprima o infinita multumire.

— Ei bine, atunci este perfect .

— Asta este tot ce ai de spus? zise ea rizind.

Nu-i lasa insa timp sa raspunda si, luindu-l de brat, se lipi de el.

— Vino, dragul meu, am o multime de planuri pentru seara asta.

— Sper sa fac si eu parte din ele .

Andie se ridica pe virfuri si-l saruta pe nas.

— Tu esti invitatul de onoare. O sa incepem prin a bea o sampanie in restaurantul acesta cu gradina. Sint atit de emotionata incit n-as putea sa maninc nimic, dar daca tie iti este foame, am putea cina. Dupa aceea, am putea sa ne continuam discutia la mine.

Ochii verzi ai lui Andie straluceau de emotie.

— Ce zici?

El o cuprinse cu bratele si o trase spre sine.

— Imi place mult ce spui, mai ales ultima parte a programului .

Andie nu era obisnuita sa bea, si sampania i se urca repede la cap. Dupa doua pahare, plutea intr-o euforie totala. Stringind in mina ei mina lui George, trancanea intruna fara efort, ii povestea diverse fapte neinsemnate ce se petrecusera in absenta lui, dezvaluindu-i gindurile ei cele mai intime.

In drum spre casa in noaptea racoroasa, sprijinita de el, Andie se infiora dintr-o data. Toata seara, George nu spusese mare lucru, dar poate ca era vina ei. Simti ca-l tracaseaza ceva. Dar era absurd. Se stradui sa-l faca sa vorbeasca.

— Dumnezeule, zise ea repede, eu trancanesc intruna si nu te-am lasat sa scoti o vorba. Cred ca mi s-a urcat sampania la cap . Oh, iata ca iar incep. Te rog, fa ceva ca sa tac!

Si, facindu-i cu ochiul, adauga:

— Pot chiar sa-ti soptesc ce metoda sa folosesti .

— Ah, da?

El zimbi, si ochii lui aurii stralucira de dorinta.

— Vino in patul meu si am sa-ti arat .

Urcara in fuga scara, mina in mina, cu inima batindu-le cu putere.

De indata ce intrara in apartament, se prabusira unul in bratele celuilalt, sarutindu-se patimas.

Andie i se abandona cu placere. El ii desfacu cu indeminare nasturii rochiei, eliberindu-i apoi sinii si mingiindu-i cu o incetineala chinuitoare.

Buzele lui se ratacira pe pielea calda si frematatoare.

Ea scoase un geamat ragusit si inchise ochii. El o lua in brate si o duse pe pat. Andie, cuprinsa de o dorinta intensa, se ghemui la pieptul lui.

— Oh, George, curind vom putea sa ne iubim in fiecare noapte, pina la sfirsitul zilelor noastre.

— In fiecare noapte . in fiecare zi . murmura el.

Andie se infiora sub privirea lui pasionata care ii lumina ochii aurii.

— Andie, vrei intr-adevar sa-ti imparti viata cu mine, orice s-ar intimpla?

Ea dadu din cap, prea tulburata ca sa poate vorbi. Il iubea atit de mult incit avea impresia ca inima o sa-i explodeze.

— Si nu numai cu tine, ci si cu Vif, reusi ea sa articuleze.

Privirea lui George parca se mai linisti, si o cuprinse iarasi in brate. Fara indoiala ca asta il nelinistea, se gindi ea, cu capul pe umarul lui. Dar n-ar fi trebuit, stia bine ca ea tinea la Vif. Totul va fi minunat pentru ei trei. In clipa aceea, indoielile i se risipira.

Din nou, buzele lor se contopira cu pasiune. Urma o incredibila explozie de bucurie, de voluptate, care-i inalta spre zari nestiute. Andie se agata cu toata puterea de George pentru ca fericirea acestei nopti sa nu piara niciodata.

Dar o data vraja risipita, in vreme ce se odihnea linistita in bratele lui, gata sa adoarma, indoiala i se strecura din nou in minte, si deodata evidenta o orbi.

Nemiscata, intinsa aici in intuneric linga el, isi dadu seama ce anume o preocupa: ea i se daruise lui George trup si suflet, si-i strigase dragostea ei. Dar el, el nu-i spusese niciodata ca o iubeste .

Capitolul 11

— Felicitari!

Andie tresari cind auzi vocea nazala a lui Morty Carison la telefon.

— De ce? intreba ea.

— Am auzit vorbindu-se ca va casatoriti, mi-a spus George ieri dupa-amiaza. Tocmai am terminat de completat hirtiile necesare pentru adoptie.

Andie ramase blocata.

— Hirtiile de adoptie? Ieri?

— Da, raspunse nerabdator Morty. De ce? Este vreo problema?

Ea se gindi repede, cautind sa cistige timp.

— Nu . nu sint prea sigura .

Se facu o liniste ciudata. Apoi Morty relua, prudent:

— O sa va casatoriti, nu-i asa?

— Pai . da . biigui ea. Dar cum de ai stiut inaintea mea? George nu m-a cerut in casatorie decit aseara.

Ramasera amindoi muti, incercind sa-si dea seama fiecare ce se intimplase. Nu era de mirare ca, aseara, George fusese atit de misterios si reticent. Cererea lui in casatorie facea parte asadar din planul lui de a-l pastra pe Vif. Se pare ca ea era doar o ultima solutie pentru un rol indispensabil .

— Nu se poate, murmura ea, tulburata.

Morty tusi, usor stinjenit, si spuse:

— Sint convins ca totul va fi perfect. Dupa cite am vazut eu, voi doi formati perechea ideala, iar acum cind veti avea si un copil, veti fi coplesiti de fericire.

Andie abia daca-l mai asculta.

— In ce m-am amestecat? ofta ea, lasind sa-i cada receptorul.

— Alo, domnisoara Maguire, mai esti acolo?

— Da, am sa va sun eu.

Inchise telefonul fara sa mai astepte raspunsul lui.

In clipa asta nu voia sa vada pe nimeni, dar Lou intra ca o vijelie, evident preocupat de problemele studioului.

— Ei, Maguire! Mi-a placut mult ideea pe care ai propus-o ieri comitetului de redactie.

Fata indrepta spre el o privire fixa.

— Oh, nu! bombani el. Iarasi . De data asta nu vreau sa te ascult. Problemele tale personale trebuie sa ramina . personale.

— Despre ce probleme personale e vorba? intreba Gail, vesela, privind prin usa intredeschisa. Buna, Andie!

Andie nu-i raspunse.

— Hei, Andie!

Gail intra si-si flutura mina prin fata ochilor prietenei sale. Il privi apoi pe Lou Collier.

— Ce i s-a intimplat?

— Am sa-ti spun eu ce i s-a intimplat, ii raspunse Lou agasat. Este indragostita de un maniac, nu-i asa? Hei, Maguire!

Ea insa nu-i asculta.

— Nu-mi vine sa cred ca George poate sa fie in stare de asa ceva, murmura ea in sfirsit. Nu pot sa .

Gail dadu din cap.

— Pare sa fie grav .

— Da, ca o telenovela cu surprize, zise sec Lou.

Dar se intrerupse in fata privirii severe a lui Gail.

— Haide, draga, povesteste-mi. Ce s-a intimplat?

— O sa ma marit .

— Felicitari! se mira Lou. Adineauri imi faceam griji pentru tine.

— Am sa ma marit cu un mincinos si un trisor . adauga ea, zdrobita.

— Ar fi trebuit sa bat la usa inainte sa intru, observa patronul ei. Nu stiam peste ce dau .

Se ridica sa plece, dar Gail il opri.

— Ramii, Lou. Am putea avea nevoie de parerea ta. Se pare ca-l cunosti pe George la fel de bine ca si mine.

Cu un oftat, el se aseza pe biroul lui Andie.

— Bine, hai sa ascultam si ultimul episod .

Explicatiile lui Andie fura scurte. Lou si Gail cunosteau faptele si ascultara atenti urmarea.

— Marita-te cu el, zise Gail dupa ce prietena ei termina relatarea. Andie o privi sincer uimita.

— Poftim?

— M-ai auzit bine. Marita-te cu el.

— De ce?

— Pentru ca-l iubesti, proasto!

Ochii lui Andie se umplura de lacrimi.

— Dar el nu ma iubeste!

— De unde stii? Ti-a spus el?

— Nu, dar nici nu mi-a spus ca ma iubeste. Atunci cind ceri in casatorie pe cineva, nu este nevoie sa mentionezi acest fapt? Nu este totusi un amanunt minor!

— Poate ca pentru el este, interveni Lou.

— Exact, intari si Gail. Poate ca astepti prea mult de la el. La urma urmei, n-are prea multa experienta.

— Ce vrei sa spui? se rasti Andie, in defensiva.

Fara voia ei, incepu imediat sa-i ia apararea lui George.

— Nu-i adevarat. Afla ca nu-i nascut de ieri, nu este un nevinovat, sa stii .

Prietena ei ofta, exasperata.

— Ce naiba, nu-ti dai seama ca este un timid?

Asta era prea mult pentru Andie.

— George, timid?

Si rise zeflemitor, apoi continua:

— Iti bati joc de mine .

Gail se aseza pe celalalt colt al biroului si se apleca spre ea.

— Acum, asculta-ma. Stiu ca el o fi avut si alte legaturi, doar este barbat. In unele domenii foarte importante, oricit de barbati ar fi, indivizii astia ramin niste ignoranti.

— Ce vorbesti!? exclama Lou, cu un aer banuitor.

Gail ridica din umeri.

— Asa stau lucrurile, aproape toti barbatii au nevoie de putin „antrenament” sentimental.

Andie nu se putu abtine sa zimbeasca, si insusi Lou Collier, interesat dintr-o data, incepu sa asculte rationamentul fetei.

— George exceleaza in tot ce face, nu-i asa?

Andie incuviinta.

— Este vesel, fermecator, captivant, si nu-ti lasa nici un ragaz de plictiseala, asa este?

Ea incuviinta din nou.

— Iata unde am vrut sa ajung . George si-a petrecut aproape toata viata incercind sa-si creeze o anumita imagine. Si a reusit sa se distinga in profesia pe care o face. Toate astea sint bune si frumoase . dar cam aici se opreste totul .

— Cred ca in sfirsit incep sa inteleg .

— Ei bine, eu nu pricep nimic din palavrageala voastra! izbucni Lou.

— Este foarte simplu, relua Andie pe un ton serios, privindu-si prietena cu alti ochi. George nu mi-a spus ca ma iubeste pentru ca nici nu i-a trecut prin minte. La urma urmei, cred ca daca si-ar fi pus in gind sa ma insele intr-adevar, n-ar fi uitat sa-mi jure dragoste eterna pentru a-mi obtine consimtamintul.

— Exact, o aproba Gail. Ai inteles bine.

— El este foarte abil, zise Andie, inca usor ingrijorata. Va trebui ca eu sa fiu mai mult decit el.

Simti o stringere de inima la gindul ca-l banuise pe George a fi atit de siret.

— Dumnezeule, Gail, sper sa ai dreptate!

Privirea lui Collier trecu de la una la alta.

— Cind o sa terminati amindoua cu deductiile?

In clipa aceea, suna telefonul.

— Alo, domnisoara Maguire?

Era Morty Carison, mai grav si mai trist ca niciodata.

— Da?

— Ati putea sa fiti acasa la domnul Demarest la ora cinci fix?

Era aproape un ordin.

— Da. Dar ce se intimpla? Vreun necaz?

— Nu, doar ca a aparut un nou element care-l priveste pe micutul Jose. Oricum, nu este nici un pericol sa va schimbati planurile de nunta.

El refuza sa-i dea mai multe detalii. Andie isi nota ora si inchise, distrata, telefonul.

Lou zimbi cu subinteles, ca si cum stia ce urma sa se intimple.

— Asa cum spunem noi in meserie, actiunea se precipita .

La ora cinci fix, asezata linga George care parea destul de stinjenit, Andie il privea nelinistita pe Morty asezind niste foi pe masuta din fata lor. Alaturi, Vif se juca pe jos, in mijlocul unei gramezi de jucarii. George, incordat, stringea nervos de minerele fotoliului.

— Ma tem ca am niste vesti proaste pentru voi doi, ii anunta Morty. Se pare ca Mindy s-ar fi razgindit. Refuza sa semneze hirtiile de renuntare. A hotarit sa-l pastreze pe Jose.

— Nu pot sa cred! striga George cu o fata ravasita.

Se ridica si se apleca sa examineze hirtiile, ca si cum ar fi fost ceva de vazut.

— Mi-am petrecut toata saptamina sa pun la punct lucrurile cu ea, si m-a asigurat ca daca eu nu-l adopt pe Vif, il va incredinta unei institutii de ocrotire a copilului.

— Imi pare rau .

Morty lua una dintre file.

— Ea a semnat acest formular in care cere ca Vif sa fie dus imediat in California. S-a hotarit sa-si exercite drepturile de mama.

Ai fi zis ca, intre ei, explodase o bomba. George era livid. Chipul lui exprima dezamagire si furie. Andie nu-si putea stapini lacrimile. Disperata, privi expresia ravasita a lui George, nestiind cum sa-l incurajeze.

— Oh, George, sint atit de necajita! exclama ea.

El o cuprinse in brate si, la rindul lui, se stradui s-o consoleze.

— Ce vrei! Poate ca Mindy s-a maturizat intre timp. Poate ca lui Vif ii va fi mai bine in alta parte. Nu este asta cea mai buna solutie, Morty? il intreba el cu disperare.

Inspectorul ramase tacut.

— Nu-mi vine sa cred, suspina Andie. Imi va lipsi atit de mult!

Glasul lui George era nesigur, ca si cum se straduia si el sa-si stapineasca plinsul.

— O sa avem copiii nostri.

— Ai nostri?

Ea il privi, surprinsa.

— Tot vrei sa te mai casatoresti cu mine? Chiar daca nu vei mai putea sa-l pastrezi pe Vif?

De data asta, fu rindul lui George sa fie stupefiat.

— Ce vrei sa spui? Evident ca vreau sa ma casatoersc cu tine. Ce are Vif de-a face cu toate astea?

Andie sovai, stinjenita sa vorbeasca in fata lui Carison, inchizitorul. Dar se gindi ca probabil el este deja la curent. In afara de asta, nu era momentul pentru discretie, miza era prea mare.

— Nu voiai sa te insori cu mine numai pentru a-l putea pastra pe Vif? Morty stia despre hotarirea ta in legatura cu casatoria, inca de ieri dupa-amiaza, inaintea mea.

George paru uluit si jignit in acelasi timp. Se intoarse catre Morty Carison.

— Este si parerea dumitale?

— Sincer sa fiu, da, raspunse acesta. Trebuie sa recunosc faptul ca toate astea mi s-au parut foarte bine calculate. Dar acum, nu mai sint atit de sigur .

Il privi atent pe George si-l intreba direct:

— Domnule Demarest, dumneata o iubesti pe aceasta femeie?

George paru de-a dreptul socat, dar se intoarse spre Andie si, invaluind-o cu privirea lui aurie, afirma pe un ton sigur:

— Da, o iubesc .

Tulburata, Andie ii cuprinse fata in miini si-l saruta cu tandrete.

— Felicitari! proclama Morty. Acum pot sa declar ca formati o familie.

Chicotind de multumire, isi nota repede ceva pe unul din numeroasele formulare aflate pe masuta. Cei doi il privira buimaciti.

— Punct final . relua Morty. In ziua nuntii voastre, nu veti fi doar sot si sotie, ci si mama si tata!

In linistea care se lasa, se putea simti incordarea generala.

— V-am mintit, marturisi vesel Morty. Mindy nu vrea sa-l ia pe Vif, vrea ca amindoi sa-l adoptati.

Ii intinse lui George o hirtie.

— Poftim, aici jos este semnatura ei, certificata de tribunal. Documentul este perfect legal.

— Dar de ce tot acest siretlic?

— As putea sa-ti pun aceeasi intrebare, domnule Demarest, ii replica cu severitate Morty. M-ai asigurat ca domnisoara Maguire acceptase deja cererea in casatorie, iar dumneata nici macar n-o facusesi asta!

— Da, adevarat, am devansat putin lucrurile. Poti sa numesti asta ca fiind cel de al saselea simt al meu. Stiam ca ea va accepta. Poate ca am fost putin cam grabit, dar vezi ca nu m-am inselat in privinta raspunsului ei.

Parea foarte mindru de el, si Andie izbucni in ris.

— Aveai perfecta dreptate .

Deodata, ea simti o minuta tragind-o de rochie. Privi chipul bucalat si serios ridicat spre ea si-i zimbi printre lacrimile de fericire.

— Ce este, scumpule?

— Mi-e foame! declara Vif. Vleau tiocolata!

George se scotoci imediat prin buzunare si scoase o tableta de ciocolata.

— Poftim, zise el.

Il puse pe micut pe genunchii lui, si lasindu-si obrazul in cirliontii lui, inchise ochii o clipa.

Se lasa o tacere impresionanta, in timp ce Andie ii privea, plina de dragoste.

— Sinteti foarte pregatiti sa aveti grija de acest copil, nu exista nici o indoiala in privinta asta, remarca Morty dupa o vreme.

— Fireste, il asigura Andie, radiind de fericire. George este un barbat foarte . eficace, sa stii.

Sfirsit