A patra povestire din Somnul Sangelui – Serge Brussolo

Pe cat de greu e vantul

Era o galerie vitrata, ca un sarpe lung de sticla intre masele moi ale dunelor ce margineau plaja. Lui Elsy ii placea sa se plimbe prin acel intestin de plexiglas, pe care in unele locuri nisipul il acoperea complet. O domina strania impresie de a se plimba prin interiorul unui gigantic boa transparent, iar atunci ii placea sa-si lase spiritul sa vagabondeze, inchipuindu-se victima a unei ingurgitari monstruoase, condamnata sa insele, prin hoinareala, asteptarea unei digestii definitive. Da, lui Elsy ii placea tunelul lung de sticla pe care-l alcatuiau atelierele artistilor, construite unele in continuarea altora, precum celu­lele cine stie carei inchisori pentru esteti. Pasii ei rasunau sub bolta zgariata de ghearele ploii, ale vantului si nisipului, detasandu-se net intr-o tacere pe care n-o tulbura nici o lovitura de ciocan, nici o discutie intre creatori si modele, maestri si discipoli In prezent, salile erau goale aproape in totalitate si, chiar inchiriindu-le pentru o coaja de paine, municipalitatii ii era foarte greu sa gaseasca amatori.

„Marea urca in fiecare an tot mai mult, afirmau ziarele, valurile rod litoralul. Plajele se retrag.'

Probabil era adevarat, dar lui Elsy putin ii pasa. De altfel, nu-i displacea sa-si imagineze veranda prinsa sub valuri ca un submarin esuat, suscitand curiozitatea pestilor si a micilor sepii albastre care forfoteau in lungul litoralului. Nu ajungea sa vada scufundarea coastei ca pe o catastrofa. „Tara se inclina!' se spunea cu expresii sententioase in cafenelele ce margineau pietele. Aceasta formula o sedusese si incepuse imediat sa-si reprezinte continentul ca pe o corabie a carei pupa lua apa si care-si indreapta incet etrava spre cer, dupa un unghi din ce in ce mai apropiat de cel drept.

- Cresterea apelor i-a alungat pe plimbareti si artisti! Ii destainuise portarul cladirii, la sosire. Inainte, seara mai ales, nu mai terminam de maturat hartiile si cornetele de inghetata turtite. Nu ca arta ar fi pasionat multimile, ei as! Da' trebuie s-o spunem - cu respectul cuvenit, m'dame - se gaseau totdeauna una, doua fete-n pielea goala care pozau si chestia asta, asta atragea tineretul.

Ii intinsese cheia cu o mutra ironica, adaugand printre dinti:

- In orice caz, daca vreti sa schimbati studioul, nu va jenati! Nu de loc ducem lipsa!

In momentul cand se angaja in galerie, iesise pentru o ultima oara din ghereta, ca sa strige:

- Va previn! Nu veniti la mine sa va dati cu presupusu' despre murdaria geamurilor si a cupolei care-i practic acoperi­ta de gainatu' pescarusilor alora nenorociti! Nu mai curat nimic, de cand nu mai trimite primaria nota de servicii.

Si disparuse in fortareata lui, bombanind ceva in legatura cu „o corabie la care n-are nici un rost sa-i carpesti puntea cand tot se scufunda'. Elsy abandonase cheia in prima scrumiera iesita in cale. In orice caz, atelierele erau deschise, cascate s-ar fi putut spune, si se distrase indelung plimbandu-se pe planseele presarate cu tuburi de vopsea calcate in picioare, vomandu-si maruntaiele rosii, albastre, verzi, in serpentine lungi, acum uscate. Impinsese perversitatea chiar pana la a strivi sub calcai cilindrii inca intacti, patand solul si propriile-i incaltari si glezne cu deflagratii moi de albastru de Prusia, roz tyrian sau pamant de Sienna ars. Sarise astfel dintr-o camera in alta, jalonandu-si vizita cu pete multicolore lasate de sub talpi, cum visase intotdeauna sa faca, in fantasmele copilariei. Majorita­tea salilor prezentau acelasi aspect de capharnaum, juxtapunand tablouri de o perfectiune desavarsita cu semnele manifes­te ale unui lasa-ma-sa-te-las din ce in ce mai mare. Colo, se gasea o panza ce fusese instalata de-a latul unui pat, astfel ca maestrul sa poata picta fara a iesi din asternut. Acum, petele de coloranti, manjelile de ketchup, cutiile de bere goale indesate sub perna si resturile unui hamburger, cu cartofi prajiti si ceapa, esuat intre faldurile unei cuverturi se etalau ca tot atatea hieroglife rezumand viata defunctului pe un sarcofag egiptean, in alte locuri, manifestari scatologice evidente pareau sa mar­turiseasca o regresie mintala si corporala nelinistitoare. Parcur­gand acest camp de lupta al artei, Elsy se intreba daca ascen­siunea apelor era intr-adevar singurul si unicul motiv al exo­dului care transformase galeria in desert sau daca artistii, reuniti aici ca intr-un lagar de detentie, fugisera definitiv de acest colcait intunecat ce se infunda in adancurile lor insisi si a carui fiecare opera reusita ii apropia putin mai mult, ca pe niste incurabili carora fiecare analiza vine sa le confirme evo­lutia tumorii maligne care-i devoreaza.

- Arta e o maladie, avea obiceiul sa repete un pictor orb de care Elsy fusese indragostita cu cativa ani in urma. La fel ca boala, ii e impusa omului din afara. Ca boala, provoaca sufe­rinte. Se traieste cu arta ca si cu o tumora care adoarme sau se trezeste. De la inceput se stie ca n-ai sa te debarasezi niciodata de ea si ca singura speranta pe care o poti avea este aceea de a suferi mai putin. Atata tot.

- Dar creatia? Indraznise Elsy.

- Creatia? Nu e decat mijlocul de a compensa ceea ce distruge arta zi de zi in dumneata. O transfuzie dupa hemora­gie, dar totul se strica in ziua cand incep sa fie mai multe hemoragii decat transfuzii

Astfel, pierduta undeva in inima galeriei, ea insasi pe jumatate digerata de catre dune si mare, Elsy se simtea bine.

Uneori, se gandea la colegele ei de la agentia MacFloyd , gatite in matasuri si casmir, cu parul teapan sub lacul coafurilor, discutand cu o voce zaharisita, dar nemiloasa detaliile unui contract, modalitatile unui avans asupra drepturilor, ale unui transfer de fonduri. Cu doua luni in urma, purta aceeasi unifor­ma, executa acelasi dans Din perspectiva timpului, acum situatia i se parea putin cam ireala.

Totusi, fusese una dintre cele mai indarjite. „O maniaca a promovarii', cum spunea Jean, seara in fundul patului, cu o mutra atat invidioasa, cat si rea. (Dupa care stingea lumina si o insfaca de solduri ,,ca sa-i arate el ei cine ramanea stapa­nul' !) Toate acestea erau acum departe, atat de departe

Ii era cum nu se poate mai greu sa se patrunda de evidenta faptului ca inca mai facea parte din echipa directoare a lui Grand MacFloyd , de la marea agentie MacFloyd - Tranzactii artistice de tot felul. Ani de munca, negocieri nebunesti in tete-a-tete cu producatorii, regizorii, artistii virtuosi, machiozele vedete, inginerii de sunet megalomani, luministii dementi, se contractau intr-un vartej de chipuri si cifre anonime.

Nu, totul incepuse cu Nellie Armstrong. Ideea parea absur­da si totusi Cine-ar fi putut sa creada?

In perioada cand Elsy isi termina lucrarea de licenta in istoria artei si brevetul de negociatoare artistica, Nellie Arm­strong facea deja parte din marele batalion al uitatilor, era o has-been, o marginala supradotata care, in chip ciudat, nu stiuse niciodata sa-si croiasca drum prin jungla pietelor mon­diale de arta. Nici un agent profesional nu-i retinuse, macar, numele. Nasterea ei flamboianta fusese urmata de o noapte compacta asupra careia se cazuse de acord ca nu ameninta sa se sfarseasca.

Era unul dintre acele fenomene cum se produc numai cate doua intr-un secol: se ilustrase imediat prin creatii remarcabile, stupefiind criticii, apoi, in mod bizar, dupa un oarecare timp, incetase orice productie. Printr-un proces ineluctabil, galeriile nu mai prezentasera nici o opera de-a ei si numele ii disparuse din cataloage. Lumea se gandise, desigur, la unul dintr-acele talente fugare capabile

sa-si arda in doua-trei constructii ma­jore tot potentialul creator, la un geniu dintr-acelea efemere care ating absolutul din prima incercare si apoi se zbarcesc in tot restul vietii, golite, secate, disperat de sterile. Totusi, Elsy putuse constata ca la agentia MacFloyd , Nellie Armstrong se bucura intotdeauna de un anume prestigiu, iar contabilitatea continua sa faca sa-i parvina cecuri lunare

- Dar e stupid! Observase ea, aceasta femeie de treaba n-a vandut nici n-a creat nimic de ani de zile, de ce aceste varsaminte? II santajeaza pe patron sau ce?

Secretara pufnise in ras si ridicase din umeri in semn ca nu stia. MacFloyd nu avea totusi reputatia de a fi un mecena, era un batranel scund si chel, cu profil taios. De indata ce un artist inceta sa mai reprezinte pentru el o valoare comerciala, con­tractul sau disparea cu prima ocazie intre falcile tocatorului mecanic. Elsy il vazuse impingand la sinucidere doi tineri pictori ale caror opere, considerate prea ermetice de catre critica specializata, batusera toate recordurile de nevanzare. „N-a facut nimic pentru ei!' spunea ea adesea, cand era sigura ca n-o putea auzi nimeni. „E exact ca si cum le-ar fi tras cu mana lui un glont in cap!'

MacFloyd vindea arta cum vand altii otelul sau turbinele racitoarelor nucleare, cuvintele „altruism', „bunavointa' sau „dezinteres' reprezentau pentru el tot atatea obscenitati; nicio­data Elsy nu-l vazuse consimtind la un avans pe drepturi fara a fi deja sigur de puterea monetara a achizitiei pe langa marile trusturi artistice mondiale contra unor sume fabuloase din care creatorul nu aduna decat cateva firimituri fara importanta. Asadar, acesta era omul care-i trimitea in fiecare luna cate un cec substantial lui Nellie Armstrong, fara nimic in schimb, si inca de ani de zile! Nu reusea sa inteleaga!

Odata, invinsa de curiozitate, profitand de absenta secreta­rei contabile, ceruse ordinatorului releveul complet al varsamintelor. Listingul pe care-l smulsese apoi din aparat ii taiase rasuflarea: viramentele bancare se esalonau pe zece ani!

Asadar, de zece ani, Nellie Armstrong traia pe spezele patronului ei, fara a fi dat niciodata cel mai mic semn de a-si relua activitatea creatoare de odinioara!

Era o nebunie

Din ce in ce mai intrigata, alergase la arhive sa-si procure dosarul de presa al lui Nellie. Era subtire, cele doua-trei benzi magnetice pe care le-a putut asculta nu-i ofereau decat foarte putine indicatii asupra personajului.

Revenea de la Londra, unde fusese sa negocieze drepturile de adaptare cinematografica ale unui best-seller, cand MacFloyd o chemase in biroul lui. Nu se ridicase, nu-i stransese mana.

- Opriti tot ceea ce lucrati in prezent, arunca el pe un ton inghetat. Incepand din momentul de fata, nu va mai ocupati decat de dosarul Armstrong. Veti avea credit nelimitat. Supuneti-va capriciilor ei, cumparati-i un blockhaus daca vi-l cere. Refaceti-va nasul si sanii, daca asa vrea ea. Instigati o revolutie sau prostituati-va daca asta e dorinta ei de moment, dar urma­riti-o ca propria ei umbra, s-a-nteles? Luati legatura cu ea cat mai rapid posibil, dejucati orice filaj gazetaresc, nu ma contac­tati inainte de a v-o fi cerut ea. Fara scrisori parintilor, priete­nilor sau amantilor, nimic care sa le permita unor eventuali scormonitori sa va gaseasca. In hoteluri, folositi acte false, nu va inscrieti nicaieri cu numele adevarate, evitati locurile frec­ventate. Deveniti INVIZIBILE!

Elsy tusi marunt, ostentativ.

- Inainte de a merge sa-mi cumpar un colt si o teaca, pot sa stiu si eu ce a inventat cucoana asta?

MacFloyd nu rase.

- Asculta, Willoc, scandase el cu glas foarte scazut, esti o fata de isprava, descurcareata. Poti ramane foarte mult timp in casa asta, daca faci un minimum de treburi. Imi trebuie breve­tul lui Armstrong. E la fel de important si de lucrativ ca inventia cinematografului sau a discului microsilon, o stiu, de zece ani ii urmaresc lucrarile! E gata sa termine, serveste-i drept paravan daca trebuie, dar convinge-o sa semneze cu grupul nostru. Inteles? Daca dai gres, sa nu te mai prezinti aici niciodata. Schimba tara, culoarea pielii, a sexului la nevoie, dar nu te sfatuiesc sa-mi mai apari vreodata-n drum

Iesi din camera, flatata si infricosata in acelasi timp. Secre­tariatul ii remise un set de documente false, precum si un plic doldora de cecuri de calatorie. Avea acolo o avere intreaga.

Era tulburata, il cunostea suficient pe MacFloyd pentru a sti ca nu vorbise niciodata in vant si se gandi cu emotie ca acel batran afurisit era intr-adevar capabil sa fi descoperit un nou Michelangelo sau un alt Mozart, pe scurt, cineva care sa zguduie bazele artei occidentale si sa puna temelia unei noi sensibilitati, largind campul perceptiei omenesti, provocand o mutatie radicala a notiunii de frumusete, declansand o verita­bila revolutie estetica si culturala Se ambala, cu obrajii imbujorati si mainile umede. Totusi, era sigura ca se afla la doi pasi de un eveniment ENORM. MacFloyd nu-si durase repu­tatia promovand pictori de duminica. Aspru la castig, ramanea nu mai putin dotat cu o remarcabila siguranta a analizei, iar majoritatea universitarilor se inclinau in fata judecatilor lui transante. Da, MacFloyd era o autoritate peste cinci continente si nici un singur critic n-ar fi indraznit sa-si opuna glasul celui al redutabilului batran.

In aceasta stare de spirit a pornit Elsy in cautarea celei pe care trebuia de-acum s-o asiste in orice ora din zi si din noapte. Ascultand de sfaturi, s-a tuns, si-a decolorat parul, a optat pentru o mica masina gri, de ocazie, cu caroseria de o rara banalitate si a cumparat la gramada un stoc de jeansi, pulovere, slipuri si tricouri, dintr-un supermarket de confectii din cel mai popular cartier al orasului.

Prima etapa a cautarii a dus-o drept la Nellie Armstrong, in apartamentul darapanat al unei H.L.M. de periferie, inghe­suit intre terenuri virane si linii de tren. Erau acolo kilometri patrati de gunoaie, intretaiati de transeele betonate ale canale­lor de scurgere, valuriti de colinele reziduurilor unde soarele la apus aprindea scantei de sticla si otel. Nellie locuia sub un nume de imprumut, in conditii aproape monahale. De indata ce trecu pragul locuintei, Elsy simti ca se gasea in fata unei fiinte de exceptie. Poate atat prin infatisare, cat si prin aura de putere care emana din acea femeie slaba, plutind intr-un pulo­ver bleumarin labartat, niste blugi scortosi de jeg si o pereche de sandale putand conta pentru cel putin doua inconjururi ale lumii.

- Vin din partea lui MacFloyd , incepu ea, aratandu-si cartea de vizita profesionala.

- Esti nebuna! Suiera Nellie. Fara nume aici. Zi-mi Nel si arde imediat hartia aia imputita, ce, nu ti s-a spus nimic?

Umbla prin apartament, prada unei mari agitatii. Elsy remarca o trusa de piele neagra, pe o masuta de placaj, un teanc impunator de hartii ce pareau a fi partituri muzicale si, intr-o cratita pe un resou de camping, o mana de seringi puse, vizibil, la sterilizat. Nel ii smulse brusc documentul, ii dadu foc cu o bricheta barbateasca nichelata fara arabescuri si il lasa sa fie consumat intr-un capac metalic care facea oficiul de scrumiera. Cu orice alta ocazie, Elsy s-ar fi revoltat; in semiobscuritatea apartamentului, nu indrazni sa reactioneze si se multumi sa-si infunde mainile in buzunare, pentru a-si ascunde nervozitatea.

- Am venit sa ma pun la dispozitia dumneavoastra, relua ea, trebuie in mod normal sa va rezolv orice problema mate­riala si, intr-o a doua etapa, sa negociez termenii contractului

Nel ii facu semn sa taca.

- Nu trebuie sa ramanem aici, murmura ea, terenul viran e terminat, nu mai pot lucra, au sfarsit prin a ma repera. Acum, sunt cunoscuta. Trebuie sa plecam in alta parte. Toate astea sunt foarte neplacute, mi se aduna intarzierile. Intarzieri mari. Sunt dezolata, chiar nu pot sa-ti explic

Se opri in loc, trecandu-si mana prin par cu un zambet crispat. Avea fata supta a unei papusi batrane, unde gura exploda, rosie, groasa, ca o veritabila mucoasa sexuala. „O gura de lupta', isi spuse Elsy si imediat asociatia de idei, aparuta nici ea nu stia de unde, o lasa complet perplexa.

- Cand plecam? Intreba ea pentru a-si alunga stanjeneala care o cuprindea, alimentata de tacerea interlocutoarei sale.

Inca o data, Nel clatina negativ din cap. Nu voia sa piarda vremea ratacind in cautarea unei locuinte oarecare. Demersu­rile, vizitele la agentii erau treaba lui Elsy. Trebuia „ceva vast', o campie, un desert. Daca era posibil, intr-o regiune putin populata, „fara martori'. Cand totul avea sa fie pus la punct, o simpla scrisoare era de ajuns, urma sa soseasca ime­diat, cu primul tren

Elsy parasi edificiul cu senzatia de-a fi nimerit prin cons­trangere intr-o conjuratie al carei sens si intindere ii scapau total. Un moment, fu ispitita sa lase totul balta, sa se intoarca la agentie si sa ceara o sarcina mai in domeniul ei. Se descurca de minune la cockteilurile artistice, la vernisaje, iar rochiile ei mini de lame cu decolteuri vertiginoase erau de mult celebre in toata breasla. Cate contracte in exclusivitate nu smulsese dezlipindu-si picioarele sau aplecandu-se ca sa-si ridice posetuta! Stranse din dinti. Iesind din biroul lui MacFloyd , isi arsese corabiile, nu se mai putea intoarce, era pe deplin con­stienta.

Incepu deci sa caute prin Sud, trecand in revista vile, cabane de pescari, blockhaus-uri dezafectate Nimic nu era convenabil. Locurile insalubre se succedau zonelor suprapo­pulate, colibele darapanate cladirilor deprimante. Finalmente, descoperi galeria: o veche sala de expozitie construita pe malul marii, la doar zece metri de nivelul fluxului

Orasul cel mai apropiat se situa la peste cinci kilometri de coasta. Era un burg auster si rece, cu garduri vii rigide, tunse impecabil. Casele de caramida rosie aveau toate alura unor mici fortarete, iar Elsy n-ar fi fost deloc surprinsa sa descopere aici ambrazuri. Deasupra tuturor acestora trona clopotnita bi­sericii, evocand irezistibil imaginea unui foisor de paza; nu-si putu stapani un fior. Un panou de metal smaltuit ura totusi bun-venit vizitatorilor, precizand ca orasul se bucura de o biblioteca inscrisa printre cele mai prestigioase zece biblioteci din comitat.

Se opri intr-un magazin pentru a se aproviziona cu conser­ve si bauturi, trebuind sa suporte interogatoriul infumurat al patroanei, o femeie grasa, incotosmanata cu un sort alb, ros pana la urzeala

- E linistita viata aici, mormai interlocutoarea ei, de-a lungul timpului s-a incercat sa se construiasca un ansamblu de vacanta intre dune, o smecherie ca sa atraga turistii, turnuri, cladiri, dar nenorocitul de nisip a inghitit toate constructiile alea nesuferite. Si-apoi, marea urca, e-adevarat. De-atunci dateaza galeria, ce mizerie! Nu se vedeau acolo decat fete la curu' gol! La curu' gol! Mai mare rusinea! Noroc ca-n cateva luni marea va fi acoperit totul. Sarea o sa curete locul!

Elsy prefera sa nu raspunda. Era un avertisment sau o amenintare? In orice caz, urmau sa aiba doar foarte putine contacte cu populatia, cel mult sa fie constranse de a-si reim­prospata proviziile o data pe saptamana.

Inainte de a iesi din magazin, mai cumpara un teanc de carti postale, un pachet de plicuri si timbre. Redacta repede o scrisoare pe adresa lui Nellie Armstrong, dandu-i coordonatele garii, ale trenurilor, schimbarilor acestora si fixa intalnirea peste trei zile. Murea de pofta sa-i dea telefon Iui MacFloyd pentru a obtine lamuriri, caci presimtea deja ca de la tovarasa ei n-avea sa obtina decat prea putine informatii, dar reusi sa se abtina.

Nel sosi in ziua stabilita, avand drept unic bagaj un sac diform de panza, continand probabil - Elsy baga mana-n foc - trusa de piele neagra, partiturile muzicale si snopul de seringi intrezarite in apartamentul din cartierul industrial.

- Nu v-a urmarit nimeni? Glumi Elsy, parodiind serialele TV din tinerete. Spre marea ei surprindere, vazu o scanteie de spaima aprinzandu-se in ochii lui Nel.

- Nu, nu cred. Am schimbat de doua ori taxiul Si-apoi, era noapte

N-au mai schimbat o vorba pana la galerie.

Cand s-au oprit, marea avea consistenta unui ulei intune­cat, iar tunelul de sticla semana mai mult ca oricand cu acele piei de naparca naparlite pe fundul vivariumurilor. Nellie se infiora, intrand sub tenda rupta. In acel moment, parea extraor­dinar de fragila, cu ridurile ei, trupul slab dezvaluit de tricoul barbatesc prea larg si gura, floare carnoasa si musculoasa cu buzele varstate de cicatrici minuscule. Elsy simti o ciudata emotie; constata ca ar fi trebuit sa se inaspreasca pentru a scapa de farmecul dureros al tovarasei sale.

- Sa mergem, spuse ea, facand un pas inainte.

De la instalare, avea impresia ca podeaua nu inceta sa se incline tot mai mult cu fiecare zi. Era o prostie si totusi nu reusea sa scape de convingerea ca, intarziind prea mult pe acele locuri, se condamna sa ramana prizoniera a constructiei, panta solului jucand imperceptibil rolul unui pod de cetate ocupat sa se ridice.

Tunelul, lung si tot mai prost iluminat pe masura ce se departau de intrare, lua in visurile ei aspectul acelor coridoare fara sfarsit pe care le parcurgi in galop, fara a sti prea bine daca strabati meandrele unui intestin gigantic sau tubul digestiv al unui boa constrictor inca atipit

- Sa nu mergeti pana in capat, o sfatuise portarul, ultimele ateliere sunt cufundate in bezna, eu nu ma duc niciodata. Si nu pot sa va garantez ca n-a ramas vreunul. Fiti atenta!

De-atunci, cand se indrepta catre iesire, Elsy nu se putea abtine sa nu se intoarca spre gaura de umbra care corespundea sectiunii din galerie acoperite de nisip. Uneori, se astepta sa vada tasnind din tenebre un pictor gol si hirsut, mergand in patru labe, cu ragete de fiara salbatica. Monstru in plina regre­siune, troglodit al artei invesmantat intr-o zdreanta din panza de tablou, hranindu-se cu vopsele la tub, devenit definitiv nebun ca urmare a vreunui esec nenorocit. I-o spuse lui Nellie, apoi, vazand-o pe aceasta ca palea, se grabi sa adauge:

- In orice caz, nu suntem singure. Cred ca un sculptor ocupa unul dintre studiourile inca locuibile. Dar e un urs, m-a prevenit paznicul, inutil sa incercam sa facem cunostinta

Au facut turul proprietatii.

Elsy a inceput sa perie un tablou pitoresc al imprejurimilor, retinand cate un detaliu amuzant, subliniind cate o trasatura insolita. Si mai mult decat prima oara, era constienta de ex­traordinara valoare a operelor abandonate prafului si umezelii.

- De ce au plecat? Intreba deodata Nellie, formuland intre­barea pe care Elsy o rasucea in minte de cateva zile.

- Nu stiu. Un linsaj, poate? O sinucidere colectiva? Cel putin sa nu fie vorba de un atelier-fantoma, stii, ca orasele acelea vechi, abandonate de cautatorii de aur?

Si-au reluat mersul, serpuind printre blocurile de piatra abia atinse, schitele acoperite de ciuperci, carbunii care reve­neau incet la stare de praf negru

Ore indelungi hoinareau in tacere prin anfiladele de cori­doare vitrate, tresarind cand cate un pescarus ricosa din cupola transparenta, transformandu-se in aceeasi clipa intr-un bulgare de pene amestecate.

- Tot timpul sunt enorm de multe pasari moarte in jurul constructiilor de sticla, declara Elsy, incercand sa vada fata celeilalte femei. Vino! O chema ea, fals inveselita, cat timp portarul nu-i aici, am sa-ti prezint un prieten!

O trase pe Nel de mana pana la primul atelier, impiedicandu-se de cutiile de bere goale.

- Totdeauna e asa de intuneric? Bombani artista.

- Aproape. Majoritatea becurilor s-au ars, administratorul nu mai vrea sa se ocupe de intretinere.

- Si prietenul dumitale?

- Uite-l.

Era un motan tigrat de rasa europeana, foarte slab. Avea urechile lasate pe spate, in semn de spaima, iar coada sa matura solul cu mare nervozitate. Elsy il descoperise in dimineata instalarii, singur in mijlocul marelui atelier, cu doi electrozi purulenti infipti in craniu si legati prin cabluri colorate de un magnetoscop langa care se ingramadea o gramada de casete virgine.

- Ce-i asta? Murmura Nel, ca si cum s-ar fi pomenit deo­data intr-un salon de spital. Elsy prefera sa-i raspunda pe acelasi ton:

- Magnetoscopul inregistreaza visele pisicii, o firma cum­para pe urma benzile in cel mai mare secret si le programeaza la televiziune ca filme de arta si eseistice. Portarul e insarcinat sa schimbe casetele de doua ori pe zi si sa le expedieze prin posta laboratorului respectiv. Se pare ca emisiunile au mult succes in mediile universitare!

Nu inventa nimic, sub influenta catorva pahare de rom, paznicul galeriei mersese chiar pana la a-i dezvalui numele regizorului care-si atribuia in mod abuziv paternitatea capodo­perelor feline. Avusese atunci surpriza sa auda pronuntat pa­tronimicul unuia dintre cineastii ei preferati, cel pe care critica il desemna in mod unanim drept „autenticul si genialul nova­tor al suprarealismului in secolul XXI', si trebuise sa-si repete mult si bine ca suprarealistii secolului trecut isi conside­rau metodele mai putin o arta si mai mult o simpla tehnica de cercetare asupra subconstientului, dar tot ramasese tulburata.

- Dar de ce nu fuge? Remarca Nel dupa un moment. Elsy ingenunche alaturi.

- I-au taiat tendoanele, raspunse ea cu o voce atonala, labele nu-l mai sustin Vino, adauga, intinzandu-i mana, sa iesim inainte de-a reveni portarul, nu cred ca i-ar placea prea mult sa ne gaseasca bagandu-ne nasul in treburile lui. Atelierul e mai sus.

Referat: Gherasim Luca Referat: Simbolismul in poezia Plumb de George Bacovia

O trase pe Nellie, apucand-o de umar pentru a o conduce prin semiintuneric. Cand au intrat in incaperea inchiriata de Elsy, primul lucru care le-a atras privirea a fost pata rosie cu alb a unui albatros aplatizat in centrul ferestrei inalte. Paraiase de sange gros isi croisera drumuri rectilinii spre sol. Nel se intreba daca lichidul avea timp sa atinga nisipul inainte de a se coagula.

Tensiunea era aproape palpabila. Lui Elsy ii venea sa strige pana-i plesneau timpanele, dar se stapani.

Noaptea le invaluia, s-au culcat, fiecare in cate un capat al incaperii, varate in sacii de dormit ca in niste coconi. Prefacandu-se ca dorm, se observau printre pleoapele intredeschise.

,,I-as putea face o marturisire?' se intreba Nel.

,,E o adevarata nebuna, isi spunea Elsy, va veni sa-mi taie beregata in somn sau sa ma impinga de pe o faleza ca sa se asigure ca nu vorbesc.'

In zilele urmatoare, atmosfera s-a destins, dar poate ca peisajul actiona asupra nervilor in maniera unui euforizant? E adevarat ca partea cea mai mare din timp si-o petreceau pe plaja. Dincolo de dune se intindea oceanul. Algele se ingrama­deau pe nisip, dense, tapitand fundul apei ca o veritabila peluza, infiorandu-se ca niste plete in miscarea valurilor. Lui Elsy ii placea atingerea lor imprejurul gleznelor, se plimba ore-ntregi prin mijlocul acestei vegetatii marine, cu mainile prada curentului, in deriva. Pestii zburdau printre tufele de licheni, biciuindu-i cate-o clipa pulpele Aici, copacii ajun­geau foarte jos si inaintau pana departe in mijlocul valurilor. Nel se dusese in mai multe randuri sa inoate in mijlocul acelui desis de salcii acvatice. O geamandura mare, cu clopot, plutea intre padure si plaja, acoperita de pescarusi si emitand uneori un sunet cristalin care starnea fuga disperata a pasarilor. La reflux, esua pe nisipul alb, dezvaluindu-si burta incarcata de scoici.

Casa se inalta in coasta unei dune, dar unul dintre peretii ei cobora pana la mare, iar valurile ce se spargeau pe pietre intrau prin deschizaturile galeriilor si siroiau la intamplare prin incaperi, formand cascade in lungul scarilor. La drept vorbind, nu era o casa, mai degraba un fragment de zidarie continand resturile unei ambasade, ale unui comandament, cu fundatiile pierdute sub ape. In interior, nici o mobila, nici macar un scaun, nimic decat o insiruire de sali inalte si racoroase unde era placut sa dormi cand soarele devenea prea fierbinte. Din cand in cand, pasarile se rataceau inauntru tipand sau se cuiba­reau in taieturile ambrazurilor. Vegetatia de afara se infiltra in anumite incaperi, acoperind peretii, incarcand balustradele cu ciorchini de frunze carnoase. Toate elementele peisajului se intrepatrundeau, in masura in care devenea dificil de a face distinctia intre interior si exterior. Totul era mare si padure, padure si casa, casa si mare

Nel pleca adeseori sa pescuiasca intr-o barcuta alba pe care o gasise amarata de un copac scufundat pana la jumatatea trunchiului. Elsy se multumea sa culeaga fructe sau sa adune scoici. Dupa pranz, fiecare isi facea siesta, Elsy in cladire, Nel in barca, in mijlocul boschetului marin.

Acest repaus a fost de scurta durata, Elsy putandu-si da seama foarte rapid in ce masura Nel se temea de ea si o tinea cu hotarare la distanta de cercetarile ei, cantonand-o in rolul de servitoare sau bucatareasa. Cand Elsy trebuia sa reinnoiasca proviziile, Nel o insotea in sat, avand grija ca tanara femeie sa nu ramana nici un moment singura in apropierea unui telefon.

„E complet paranoica! Isi spunea Elsy, m-a adus aici numai ca sa-i servesc drept guvernanta. E o nebunie'

Timpul trecea

In zorii celei de-a treia zi dintr-a doua saptamana, Nel parasi atelierul, avand mare grija sa nu trezeasca pe nimeni, si merse mult timp printre dune. Rataci un lung rastimp, parand sa nu reuseasca sa aleaga un loc anume. Reflexul argintiu al unui peste aruncat de curenti o opri in sfarsit.

Pipai cu varful piciorului animalul mort, infundandu-l in nisipul umed dintr-o miscare rotitoare. In buzunar, degetele i se jucau cu o seringa cu ace multiple, unul dintre acele dispo­zitive ale caror ace ameninta oricand ca, destinzandu-se, sa strapunga palmele.

Pestele mort disparuse in fundul gaurii umede. Zorii intin­deau fuioare de ceata pe creasta monticulilor, estompand sub o panza vaporoasa relieful valurilor.

Nel inalta capul, cu gulerul rulat al tricoului albastru inchis zgariindu-i barbia. Isi relua mersul, scobind un sir de urme adanci si turmentate in nisipul unit cu marginea valurilor. O mica pana alba zbura un moment pe-alaturi, dupa care i se lipi de varful piciorului gol. Se apleca masinal, culegand cu doua degete puful fin, naclait, maculat de sange. Trebui sa faca un efort pentru a rezista nevoii de a-si pipai in lungul venei jugulare celei trei hematoame lasate de injectii. Basicile tari nu se resorbeau decat foarte incet, pe masura ce serul, impregnandu-i coardele vocale, le modifica subtil frecventa sonora.

Era un vechi procedeu chimic, cunoscut de toti artistii, intr-o anume epoca, tehnica se bucurase chiar de o aparenta comercializare. Cu ajutorul unei simple seringi de intravenoase si al unei duzini de fiole farmaceutice, devenea posibil ca, din trei-patru injectii, sa se transforme un vagabond cu glasul ragusit intr-un print al bel canto-ului. Era de ajuns pentru asta sa cunosti cu precizie dozajele fiecareia dintre cele trei injectii. Reteta beneficiase de un succes neasteptat si, timp de doua luni bune, trenurile de periferie, autobuzele rasunasera de stralucirea baritonilor, a tenorilor, a sopranelor Casieritele de la magazine iti inapoiau restul scotand triluri demne de opera din Bayreuth. Maturatorii cutreierau strazile declamand din Verdi, orasul se preschimba intr-o reprezentatie haotica, intr-un potpuriu necontenit, urlat de mii de voci, una mai perfecta ca alta. Peste doua luni, trucul isi pierduse din noutate si farmacistii incepusera sa arunce lazi intregi cu fiole-miracol. Lui Nel putin ii pasa de vocea ei, dar studii recente asupra materializarii sunetelor in apa de mare o impinsesera sa con­ceapa eventualitatea unei concretizari in aer liber. Formula nu era inca deloc pusa la punct, o stia bine, insa rezultatele obtinute se dezvaluiau deja mai mult decat interesante.

Un moment, fixa coama celei mai apropiate coline, golindu-si plamanii, jucandu-si arhitectura supla a nodurilor abdo­minale. Trebuia sa lase strigatul sa zboare in aerul dens, in­greunat de ceata, sa-l faca sa explodeze ca un balon prea umflat, sa-i dea o arhitectura, o anvergura capabila de a-l purta cel putin cateva fractiuni de secunda prin spatiu, sa planeze in vid. Din acest motiv prefera cuvintele scurte, care nu disper­seaza atentia, permitand o concentrare extrema in doua, trei silabe. Vocabulele cu foneme multiple nu dadeau niciodata rezultate bune, o putuse constata in repetate randuri. Nu, tre­buia ceva scurt, un substantiv compact ca un pumn care se pravale. Se opri la baza dunei, in centrul plajei pustii. Sudoarea ii lipea tricoul pe pielea goala, trezindu-i mancarimi la subsuo­ri. Urla:

- Pamant!

Simti aerul tasnindu-i printre dinti cu o violenta nemaiin­talnita si o frecventa apropiata de ultrasunete, probabil inaudibila. Cuvantul se materializa deja intre esarfele in deriva ale ceturilor, sub aspectul unui bulgare imperfect, de un alb laptos, care incepu sa pluteasca molatic spre a se rostogoli in lungul pantei nisipoase. Nel ingenunche, cu mainile intinse, pregatindu-se sa primeasca pe pantec solidificarea cuvantului pronun­tat cu cateva secunde inainte. Era o masa mare cat un castron de supa, in acelasi timp moale si rezistenta, al carei luciu amintea de portelanul chinezesc. Un soi de monstru nascut din acuplarea unei cesti de ceai gigantice cu o vaza din dinastia Ming. Pe toata suprafata sa se intindea o retea fina de crapaturi asemanatoare cu ramificatiile vaselor sanguine sub o piele prea subtire.

„Ba nu, se sili ea sa gandeasca, sunt obiecte. Numai obiecte.'

Trebuia sa se pazeasca de orice animism si, pentru a se convinge, tipa a doua oara: - Tata!

De asta data, chiar langa capul ei exploda o virgula uriasa, si un soi de menhir din ceramica se infipse in nisip, la un metru de ea. Era o materializare enorma care, dupa ce oscilase in loc pret de-o secunda, se culca pe-o parte, cu un mare scartait plangator. Nel se ridica, abandonand bulgarele a carui atingere ii ingheta palmele si burta prin grosimea tricoului. Injectia isi facea efectul, dar trebuia sa ramana calma. Cunostea bine betia care-i cuprinde pe artistii-urlatori, impingandu-i sa vocifereze ore in sir, facand sa ploua in jur cu avalanse de figuri verbale. Unul dintre amantii ei murise astfel, strivit de ploaia de Saxa sau Sevres pe care o facuse sa se precipite din cer. Facu cativa pasi repezi pe plaja. Unii puteau mugi asa pana seara, pana le plesneau coardele vocale, incapabili sa reziste vertijului de-a vedea nascandu-se din neantul glasurilor lor aceste pete de albeata solida. Nel aspira la mai multa disciplina. Ar fi vrut sa puna bazele unei gramatici a strigatelor. Ale unui lexic per­mitand, in conformitate cu cuvintele, sa se obtina anumite forme, mereu aceleasi. Astfel, trei consoane fricative in la minor ar fi creat o curba, vocabule cum ar fi „caine' sau „cal': unghiuri drepte; o injuratura: un con Si asa mai departe, la infinit. Lexicul odata terminat i-ar oferi strigatorului stapanirea totala a formelor, pornind de-aici ar fi usor sa se construiasca poeme cantate pe mai multe voci care, strofa dupa strofa, ar face sa se intinda sub ochii spectatorilor mase de vis, albe si rigide, sculptate prin simpla putere a zgomotului. Astfel, un grup de cativa cantareti-declamatori bine antrenati ar putea materializa pe scena operei incredibile arhitecturi de portelan, titani delicati, castele proliferante, nascute din enuntul unor stranii poeme suprarealiste, fara cap, nici coada.

-Nu sunt decat conglomerate gazoase, ii explicase un chimist dintre cunostintele sale, frecventa sunetului utilizat provoaca o intarire a gazelor rare, dar nu e decat un fenomen momentan

Era adevarat, in functie de dozajul serului, se influenta durata de viata a cristalizarilor vocale, iar acestea aveau in general obiceiul sa dispara la fel cum aparusera, restituind cuvantul care statuse la originea lor dupa doar cateva minute de existenta.

- Ar fi o arta prea fugace, observase un bariton-vedeta caruia ii impartasise sperantele ei, materializarile tale vor fi disparut inca inainte ca noi sa fi schitat jumatate din sculptura!

Nel ridicase din umeri, il banuia de fapt ca se temea ca nu cumva curiozitatea spectatorilor sa-i indeparteze de el, in fa­voarea constructiei sonore. De atunci, lucra la perfectarea longevitatii concretizarilor imaculate.

- Mama! Arunca ultima oara, inainte de a o lua la fuga de-a lungul franjei de valuri cenusii. O secunda, vazu ridicandu-se prin ceata imbobocirea unei mase suave si delicate, ajunsese deja la curba atelierelor maculate de dejectii.

Portarul parcurgea galeria centrala, cu bratele pline de videocasete.

- Dumneavoastra strigati asa? Intreba el pe un ton iritat.

- Sa strig? Replica Nel cu cea mai perfecta rea-credinta. N-a strigat nimeni.

In acel moment, venind din partea cealalta a dunelor, amortizate de distanta, rasunara trei apeluri, contopite bizar intr-un soi de tanguit siflant si aproape nedistinct:

- Pamant/mama/tata.

Apoi reveni tacerea, punctata numai de lamentatiile pesca­rusilor.

- Ce ciudat, remarca portarul, s-ar fi zis ca-i vocea dum­neavoastra.

Si se rasuci pe calcaie. Nel reveni in atelier. Pe prund, solidificarile se dizolvasera si nisipul, curgand, le acoperea deja urmele. Intr-o zi, avea sa ajunga la prelungirea suficienta a creatiilor fonice pentru a le ridica la rangul de opere de arta. Fara a aprinde o lumanare macar, lepada pantalonul si tricoul umede de spuma si se lungi pe sacul de dormit aruncat intr-un colt al atelierului. O durea putin gatul. Atata vreme cat serul nu era perfect, proiectul sau de gramatica vocala n-avea sa progre­seze nici c-un deget. Totusi intrezarea deja constante, umbra anumitor reguli, a anumitor legi. Curios, observase ca insulte­le, obscenitatile, injuraturile generau forme controlabile, repetandu-se fara deformari notabile. Trebuia oare sa atribuie acest lucru incarcaturii de energie acumulata in asemenea apostrofa­ri? Puterii lor eliberatoare? Fapt era ca functionau mai bine decat toti termenii poetici, metafizici sau „profunzi' pe care-i incercase inainte, si exista o anume ironie in a vedea nascandu-se curbe delicate, umbre de cristal, voaluri de marmura, din enuntul grosolaniilor scatofilice. Un vers iesit dintr-un poem uitat ii plutea in memorie: „Mi-ai dat noroi si aur am facut din el.'

Cine spusese asta? In acelasi mod, avea sa fie si ea intr-o buna zi condamnata sa urle in numele artei gunoaie capabile a-i face sa roseasca pe cei mai spurcati la gura? Incapabila sa-si afle odihna, se rostogoli pe o parte, cautand in buzunarul drept al sacosei de piele primele foi ale lexicului sonor. Fiecare vocabula era urmata de o descriere a efectelor obtinute, a compozitiei produselor utilizate, uneori de o fotografie pola­roid a obiectului astfel creat. Avea acolo cu ce sa puna bazele unei arte noi: sculptura vocala, mulajul cantat, basorelieful-poezie si uneori se infiora la gandul aspectului comercial al unei asemenea descoperiri! Promotorii, arhitectii, nu vor fi oare tentati sa creeze case cu vocea? Sa cladeasca orase intregi avand ca unica mana de lucru un cor de cantareti bine instruiti, o cutie de solutie si o seringa? Vedea deja ridicandu-se orase orbitoare de albeata, smulse din neant prin intermediul unei plangeri, al unui recitativ pus la punct cu grija pe planseta de proiectare a cabinetului unui arhitect sau pe biroul cutarui maestru al operelor veroase. Din fericire, insusi caracterul fugitiv al realizarilor, aspectul efemer al formelor nascute din cantec sau declamatie le protejau de orice speculatie comercia­la. Strigatul-sculptura ramanea in domeniul artei si niciodata vreo intreprindere de constructii n-avea sa se foloseasca de ea pentru a scoate bani. Fragilitatea operei devenea cel mai bun mijloc al ei de aparare, iar scurtimea vietii sale, cel mai sigur gaj al eternitatii!

Culcata pe burta, parcurgea cuvintele fara a putea macar sa le citeasca Erau acolo destule injurii pentru a putea alimenta un corp de garda timp de un an intreg. Josnicii, trivialitati, lui Nel repugnandu-i uneori sa le pronunte. Adevarate zoaie ver­bale, grave, insistente. Limbaj de sant, mormaituri de animale in rut, stand alaturi intr-o lume de putregai si noroi. Si totusi, aceasta materie cu izuri de hazna o ajuta ca creeze cele mai frumoase lucruri. Cu ocazia sejurului la Saint-Hool, in urma cu catva timp inainte de sosirea lui Elsy, locuitorii orasului o surprinsesera hoinarind pe terenul viran, ocupata sa lanseze matanii de obscenitati, iar cateva femei, revendicandu-si cali­tatea de mame de familie, le cerusera atunci barbatilor lor s-o linseze. Cand traversa un supermarket, i se intampla adesea sa se auda numita „nebuna' sau „aia care zice porcarii', dar nu renunta niciodata. Nici loviturile, nici insultele, nici pietrele n-o faceau sa se abate de la calea pe care si-o alesese.

Adeseori, se gandea la trei indivizi care o trantisera in gunoaie, in dupa-amiaza aceea. Intaratati de nevestele lor, ulcerati de-a fi gasit in gura lui Nellie cuvinte pe care pana atunci le considerasera ca apartinand in mod privilegiat sexului tare. Cuvinte-tabu pentru fete si copii, cuvinte de barbati, de masculi. O lovisera cu cruzime, vizandu-i punctele sensibile si, daca nu erau nevestele in spatele lor, poate ca ar fi violat-o?

Se rasuci pe burta, cu fruntea pierduta in mijlocul paginilor mototolite. Se simtea foarte molesita. Fara a-si da seama ma­car, o fura somnul. Visa.

Visa ca tipase atat de mult, incat devenise muta, corzile ei vocale intepenite cu disperare nemailasand sa razbata nici un sunet. Atunci incepea sa sufle vantul, ducand prin vazduh marile sculpturi in mijlocul carora traia. Reusitele ei, capodo­perele, comorile ei artistice, le vedea inaltandu-se la cer pentru a disparea in cele din urma dincolo de nori. Devenind cu fiecare secunda tot mai mici. Iar masele pluteau in deriva la infinit prin intunericul cosmic, aisberguri de portelan, survo­land planetele cele mai diverse ca niste marturii ale artei terestre. Atunci, pe deasupra multimii de extraterestri masati de-a lungul drumurilor, vedea formele explodand una cate una, facand sa ploua peste capetele ridicate torente de injuraturi obscene, ca un mesaj derizoriu si grotesc al omenirii catre univers. Se destepta scaldata de sudoare, cu parul lipit de tample. Se intreba daca pisica avea adeseori asemenea cosma­ruri. Brusc, se gandi la Elsy. Tanara femeie ii aparea tot mai mult ca un potential pericol. Va reusi sa-si tina gura sau se va lasa manata de demonul curiozitatii? Si, in acel caz, ce atitudine sa adopte? Isi dadu seama ca-si pierduse toata siguranta de sine. Dintr-o data, se simtea batrana.

- Batrana si ridata, pronunta ea cu voce tare Dar nici o dezmintire nu se inalta in intuneric. Era singura.

A doua zi, Elsy il intalni pe Gregori. Avusese deja ocazia sa-si intretaie de doua-trei ori drumul cu al lui in cursul plimbarilor, dar el nu paruse sa-i remarce prezenta niciodata pana atunci. Era un cvadragenar barbos si obez, care se deplasa cu enorma dificultate. Puloverul bleumarin pe care-l purta in permanenta, mult prea stramt pentru corpolenta lui iesita din comun, lasa sa se intrezareasca printre ochiurile intinse o piele extraordinar de livida. O veritabila carne de albinos, parand iesita drept din te miri ce accident de pigmentatie. De fiecare data cand trecea prin dreptul atelierului sau, Elsy il auzea gafaind ca un muribund, gemand, eructand, icnind de parca s-ar fi dedat unor munci ciclopice, dupa care se gandise ca, pentru un om de-o asemenea greutate, urcarea pe o estrada sau aplecarea pentru a ridica o pensula ajungea efectiv sa reprezin­te o sarcina de titan. In dimineata aceea, dupa ce-i urmarise urmele adanci ale pasilor, pe un parcurs sinuos si stangaci, il descoperi pe plaja, foarte aproape de dune. Statea in picioare, cu fata spre hula, intre o mica roaba din metal cu vopseaua roasa de sare si un aparat curios, intesat de fire si circuite integrate, din familia oglinzilor parabolice sau a radarului. Se rezema de coada unei lopeti, iar vantul il biciuia in plin, fara a reusi sa-i clinteasca enorma faptura.

- Salut, spuse Elsy, merge?

Fara a intoarce capul, omul schita un gest molatic cu mana dreapta.

- Am terminat, il auzi ea gafaind si, in aceeasi clipa, pe ciudatul aparat se stinse o lampa rosie. Apoi il vazu apucand unealta infipta la picioarele lui, cu o extrema lentoare, un teatralism voluntar care ducea imediat cu gandul spre ceremo­nia sabiei la samurai si, o fractiune de secunda, se intreba daca nu cumva avea s-o decapiteze, acolo, brusc, dintr-o simpla miscare a mainii, dar in loc de asta omul o lua din loc, pornind in directia valurilor cu maiestatea unui rinocer care-si potrives­te pasul de atac. Stupefiata, il privi parasind plaja si mergand pe suprafata valurilor fara ca picioarele sale sa se scufunde in apa sarata. Da, exact asta facea. Se deplasa pe mare fara mai mare efort decat daca ar fi fost vorba de un patinoar sau un lac inghetat! Inainte ca Elsy sa-si fi revenit din uimire, implantase taisul instrumentului in forfota dintre doua creste de spuma, ajutandu-se de picior ca orice muncitor care sapa in ciment sau pietris. Roti scurt din umeri, iar Elsy vazu ceva, ce crezu mai intai ca era o piatra de temelie, aterizand in roaba. Acum, Gregori lucra rapid, cu gura larg deschisa, iar blocurile plouau pe plaja, ricosand si ingramadindu-se pe nisip. Elsy se apleca sa ridice unul dintre paralelipipedele ce se infundasera la cativa centimetri de piciorul ei stang. Avea o consistenta cam ca a cauciucului, dar era de-o transparenta perfecta. O caramida, intr-adevar. O caramida din apa de mare si, imobilizat in centrul ei ca intr-un bloc de rasina pentru presarea hartiilor, vazu un peste.

- Ce-i asta? Nu se putu ea abtine sa nu-l intrebe pe omul care revenea, cu lopata sub brat.

- Stereotomie estetica, raspunse el fara alte comentarii. Elsy il ajuta sa-si stivuiasca in roaba ciudatele cuburi de apa salina solidificata, unde pluteau scoici, alge sau feluriti pesti. Inainte de-a o lua din loc, se intoarse ultima oara pentru a examina marea: in mijlocul valurilor imobilizate de casca o excavatie. O gaura cu contururi regulate, rectilinii, cum sparge uneori tarnacopul in zidurile surpate si zari cum, pe distanta de treizeci de metri, valurile luasera aspectul unui perete orizon­tal, format din paralelipipede de apa, sare si spuma, juxtapuse. ,,S-ar zice ca-i un trotuar in zi de rebeliune, isi spuse ea deodata, un bulevard sau o piata de unde se smulg bolovanii de caldaram. Nebunul asta devasteaza oceanul!'

In zilele urmatoare, cand i se intampla sa treaca prin fata atelierului lui Gregori, putu constata ca obezul parea ocupat sa-si ingramadeasca straniile pietre unele peste altele de jur imprejur, ca si cum ar fi vrut sa construiasca un soi de celula uriasa cu el in mijloc Prizonier.

„Se zideste de viu', cugeta ea, „se zideste intr-o temnita din apa de mare'

Si se infiora.

Timpul trecea ca melcul. Zilele se scurgeau acum cu ince­tinitorul, iar Elsy simtea apropiindu-se primele simptome ale plictiselii: oboseala moale a dupa-amiezelor vide, motaiala orelor gaunoase.

Uneori, se apuca de baut, pandind momentul cand atelierul incepea sa se invarteasca, iar ea trebuia sa se intoarca la sacul de dormit in patru labe.

- Nu stiu la ce lucrezi, ii spuse ea lui Nel cand aceasta revenea dintr-una din interminabilele sale hoinareli printre dune, dar ai putea macar sa ma pui la curent. La urma urmei, agentia MacFloyd ti-a finantat cercetarile timp de sase ani, iar eu reprezint agentia MacFloyd ! Si-apoi, asa as avea mai putin impresia ca sunt ALTCEVA decat o menajera

Nel rosi, tulburata.

- Nu vreau sa te tin la distanta, se balbai ea si, pentru a-si dovedi buna-credinta, consimti sa-i explice in mod succint scopul lucrarilor. Pentru moment, tatonez, conchise ea, dar solutia e aproape, o simt. De cum voi avea ceva serios, am sa-ti fac semn

Mintea oare? Cauta sa castige timp? Elsy n-ar fi putut spune. Acum isi petrecea cea mai mare parte a timpului bronzandu-se, complet goala, pe coasta dunelor, indiferenta fata de reflexele luminoase pe care le aprindea soarele pe binoclul portarului, indreptat in directia ei. Seara, cand revenea, imbra­cata numai cu medalionul (o bijuterie de marimea unui ceas de buzunar impodobita cu un soare arzator), il surprindea cu regularitate pe angajatul galeriei spionand-o pe Nel, cu ocula­rele uriasului sau ochean marinaresc infipte in orbitele adanci

Nel a parasit curand atelierul in favoarea bibliotecii muni­cipale, unde petrecea cate opt ore pe zi, consultand tratate groase de lingvistica si fonetica asupra injuraturilor arabesti, persane sau chinezesti, a grosolaniilor turcesti si injuriilor grecesti. Spera sa gaseasca in mijlocul acestui potop de impre­catii murdare elemente de constructie vocala interesante. Anu­mite insulte erau atat de socante, de umilitoare, incat uneori ezita sa le copieze in caietul gros, scolaresc, pe care-l cumpa­rase in acest scop. Totusi era aproape sigura de puterea lor creatoare. Exista in ele un nu-stiu-ce care activa eul in profun­zimile sale cele mai secrete, provocand socul miturilor ascunse unde animalitatea fiintei izbucnea in rituri bestiale si practici de o obscenitate vecina, prin sfruntarea sa, cu psihanaliza si nebunia. Din aceste laturi, din acea agitatie mintala si fizica, tasnea vibratia care modula vocea in momentul actului. Emotia crea lungimea de unda, iar frecventa, obiectul. Rusinea, mania sau jubilatia care se atasau fiecarei injuraturi jucau rolul buto­nului de cautare a posturilor la statia de emisie, contactul se stabilea ca prin miracol, iar mesajul trecea

Nel lucra fara ragaz, mestecand o tableta de proteine vege­tale atunci cand se facea simtita foamea, aplecata pe masa ingusta de lemn cafeniu din centrul marii sali de lectura, in spate cu privirea curioasa a bibliotecarilor care nascoceau mii de pretexte (carti de aranjat, etajere de sters) in singurul scop de a se uita peste umarul ei la titlurile lucrarilor pe care le scosese din rafturi cu cateva ore mai inainte. Apoi se auzeau susotind cu expresii conspirative, lasand sa scape, din nebaga­re de seama, cateva cuvinte rostite putin cam prea tare. Iar aprecieri gen: „ Volume care ar trebui puse la index' sau

Alibi universitar acoperind scrieri pornografice' ajungeau atunci pana la urechile lui Nel, ocupata sa-si suga creionul descifrand cine stie ce vechi nomenclator al injuraturilor din marina comerciala feniciana sau „tabel exhaustiv al insultelor de lupta utilizate in scolile de gladiatori din Roma in seco­lul V I.Ch.'

Odata terminata recolta de gunoaie, parasea cladirea publi­ca, nu fara a percepe - abia ce inchisese usa - exclamatii de dispret ca: „Asta e, «artista» merge sa ia aer!' sau „Ia te uita! Nebuna se duce sa-si experimenteze porcariile! Cel putin o sa se poata lua in gat cu gagiu-sau, n-o sa ramana fara replica!'

Daca era timp frumos, lancezea pe terasa unei cafenele, pana seara, in momentul cand soarele se inrosea si soferii autocarelor cu turisti isi rechemau clientii cu puternice semna­le de claxon. Acest exod era pentru ea ca un semnal, se ridica si se inchidea in toaleta, pentru a-si scoate din poseta seringa plina si acele protejate cu capsule de plastic. Dupa ce-si frictiona gatul cu eter, cauta pe linia carotidei punctul de injectie si apasa pistonul cu o miscare lenta, regulata. Odata sfarsita si aceasta treaba, stia ca dispunea de cel mult o jumatate de ora pentru a se infunda in inima dunelor si a-si striga toata betia.

Ultimele activitati la biblioteca o ajutasera mult: selectio­nand injuraturile conform formelor constante pe care le puteau crea, ajunsese sa construiasca o formula in doua fraze, care reusea sa schiteze silueta unui elefant.

Asa ca se aseza in craterul unei movilite, indiferenta fata de nisipul care i se infiltra sub rochie, si soptea peste palma desfacuta cele douazeci si patru de sudalme chinezesti, simtindu-si bataile inimii cand minusculul animal se materializa peste linia vietii ei ca o sculptura de jad albastru, cu conturul molatic al trompei, curba fildesilor abia marcata Marea difi­cultate consta desigur in a nu accentua nici un cuvant in defavoarea altuia, altfel se pomenea mama a unei fapturi schioape cu trompa hipertrofiata si labele prea scurte. Cu cat ridica mai tare tonul, cu atata animalul crestea mai mult in marime. Daca soapta crea un pandantiv, volumul folosit in conversatia mondena dadea nastere unei statui de talie analoaga cu cea a elefantului real. Nel se distra mult sa priveasca plaja umplandu-se astfel cu o coloana de pahiderme din portelan, netede, stralucitoare, sub primele raze ale lunii. S-ar fi zis ca erau figurinele gigantice din cine stie ce gradina japoneza, naufragiata, care esuasera pe plaja, aduse usurel de valuri, pentru a sfarsi acolo, sortite unei ingropari progresive in inima dunelor. Totusi durata de viata a statuetelor nu depasea nicio­data un sfert de ora, iar mamutii se dizolvau in noapte unul dupa altul, restituind siragul de obscenitati care le prezidasera creatia. Intr-o seara, Nel se amuzase sa-i ofere lui Gregori un elefant-strigat mare cat un bibelou, care se evaporase, evident, in buzunarul baiatului, cand acesta revenea pe jos spre galerie, pe strazile pustii. Foarte nemultumit, ii marturisise a doua zi:

- Stii, nu inteleg ce mi s-a intamplat, ti-am pierdut cadoul si-apoi am avut o halucinatie. Aseara, in timp ce mergeam, mi s-a parut deodata ca-ti aud vocea soptind niste insulte. Da, ti-o jur! Ma nelinisteste Adevarate porcarii cum n-am auzit in viata mea! Ma intreb de unde-a scos asa ceva subconstientul meu. A fost ingrozitor. Si cand ma gandesc ca in craniul meu dormiteaza niste chestii atat de obscene. Dezgustator, cu ade­varat dezgustator!

Ii fusese foarte greu sa nu izbucneasca in ras. De fapt se simtea bine, umflata, plina, ca de fiecare data cand reusea intr-o intreprindere de creatie. Comanda in sfarsit materiei vocale, intr-o buna zi urma sa aiba un vocabular suficient pentru a sculpta din neant toate subiectele la alegere; in astep­tare, trebuia sa munceasca si iar sa munceasca, sa munceasca mereu

Prima scrisoare anonima a sosit la galerie in primele zile ale lunii solare. Era o foaie de hartie proasta, pe care fusesera lipite litere decupate dintr-un ziar pentru a forma cateva fraze sontoroage, dichisite cu greseli de ortografie grosolane, expri­mand ideea generala ca:  Carate. Coasta ia noastra. O sa maturam orasu de tot ca tine. Meri det fa cacanarile inalta parte.'

Elsy ii facu o vizita lui Gregori pentru a-i arata epistola. Sculptorul obez, mereu ocupat sa-si stivuiasca in jur caramizi­le din apa de mare, consimti sa se intrerupa o secunda pentru a o anunta ca probabil nu era decat un inceput, din moment ce el insusi primea cu regularitate ravase similare, de cateva luni.

- Priveste, ii prezenta Gregori un harpon in care infipsese un numar impresionant de file, am optzeci si patru, cate una la doua zile, ca sa fiu exact. Toate spun acelasi lucru. Injurii, amenintari. Servim drept defulare oamenilor cinstiti din oras, nimic grav

Elsy era mai putin optimista, se temea ca vantul dinspre mare sa nu fi abatut zilnic spre oras insultele restituite prin dezagregarea sculpturilor. Lecturile lui Nel la biblioteca nu trecusera neobservate. Putea paria ca se trancanise mult pe seama ei in pietele publice din cercul casutelor stacojii. De-aici si pana la a-si imagina un oarecare comitet de vigilenta cu sediul in bistrourile din port care lucra la expulzarea lor nu mai era decat un pas. Se reculese, razandu-si de ea insasi, iata ca devenea la fel de paranoica precum cea pe care era insarcinata s-o apere!

In zilele urmatoare au sosit alte mesaje, asemanatoare celui dintai, dar Nel nu le dadu atentie, arzand corespondenta fara a o citi macar, in scrumiera mare de bronz din hol. Isi rari vizitele de documentare, consacrandu-si de-acum tot timpul elaborarii unei substante concentrata, capabila sa prelungeasca durata de viata a materializarilor fonice la mai multe ore. Ar fi trebuit sa incerce pe pasari compozitia astfel obtinuta, dar nu voia sa atraga si mai mult atentia asupra sa ducandu-se sa cumpere cutii cu cate zece canari de la negustorul de animale domestice care tinea pravalie pe strada de promenada Nu mai avea decat o singura solutie: sa experimenteze produsul pe sine insasi, fara incercari prealabile. Existau, bineinteles, riscuri, dar Nel nu considerase niciodata arta un hobby lipsit de peri­cole.

Astepta seara, apoi se duse cu masina intre dune si mare, foarte departe de galerie, unde nimeni n-o putea vedea sau auzi, escalada colina de nisip cea mai apropiata, se aseza si deschise mica trusa de marochin pe care o tinuse tot drumul pe genunchi.

Intepatura in sine nu era deloc neplacuta. Totusi, dupa un minut, Nel simti durerea arzandu-i gatlejul ca un gheizer de ulei fierbinte. Un val negru ii intuneca vederea, iar peisajul se clatina subit. Isi spuse: „Am sa ma trag in teapa pe seringa, in cadere', fruntea i se izbi de sol iar gura i se umplu cu praf de scoici, de cochilii sparte. Ar fi vrut sa tipe, dar coardele vocale ii pareau niste baghete de bronz incatusandu-i laringele. Isi tot repeta: „Trebuia sa mi se-ntample! Trebuia sa mi se-ntample!' Trupul ei se rostogolea pe panta ca un pachet diform, spre valurile cenusii. Un bustean o opri din alunecare, sfasiindu-i puloverul bleumarin si zgariind-o pe umar. Ramase nemiscata, cu ochii inchisi, neindraznind sa-si mai pipaie gatul unde parea sa se solidifice un beton cu priza rapida. Noua formula era prea puternica, mult prea puternica. Se rasturna pe spate, insensibila la arsura care-i biciuia umarul sfartecat, si deschise gura ca pentru a expulza intr-un tipat eliberator masa dura care-i com­prima cartilajele, dar limba i se agita zadarnic fara a reusi sa moduleze un singur sunet. „Sunt muta', o izbi gandul ca un glont de pusca, angoasa facand-o sa se sufoce. Se ridica pe nisipul moale, zece metri mai sus, cu geanta pe care si-o strivise in cadere vomandu-si resturile de fiole multicolore, flacoane sparte si seringi pulverizate. Isi duse mana la berega­ta. Din vena rupta curgea putin sange, acum parand a avea grefat pe carotida un fel de ganglion dur si sensibil. Dureros, foarte dureros.

Nu mai avu forta sa urce pentru a-si aduna tocul de piele neagra si se multumi sa coboare impleticita panta nisipoasa, sucindu-si gleznele la fiecare pas. „O sa treaca', isi spuse ea, pentru a se sili sa se calmeze. Mica masina astepta jos, cu portiera deschisa. Nel se lasa sa cada indaratul volanului si demara. Conducea cu maini moi, in zig-zag, pe la marginea valurilor, ridicand mari jerbe de stropi care cadeau pe capota cu rapaieli de grindina. Vazu ca-si pierduse sandalele, ii veni sa rada si nu reusi sa emita decat un fel de zgomot gutural, neomenesc.

Ajunsa la galerie, traversa ca o somnambula promenada mare si se prabusi pe salteaua pneumatica, prada unui tremur de nestapanit. Gatul o durea atat de rau, incat se chinui ingro­zitor pana sa inghita o pastila soporifica. Nu voia sa gandeasca. „Mai ales sa nu gandesc, isi repeta, sa astept ziua de maine si sa vad. In orice caz, o sa treaca, o sa treaca'

Se cufunda intr-un somn agitat, populat de cosmaruri unde se vedea pe sine insasi alergand pe creasta dunelor, urland formula de creatie a elefantilor, in vreme ce o gloata dusma­noasa o urmarea agitand bastoane si pusti.

- Scoala-te, pentru Dumnezeu! Ii gafai deodata un glas la ureche. Scoala-te! Pe cine insulti asa? O sa te-auda din celalalt capat al orasului!

Mirosul transpiratiei lui Gregori o invalui si se ridica pe salteaua pneumatica, ferindu-se de atingerea mainilor grase si moi care o zgaltaiau fara menajamente.

- Ti-e mai bine? intreba sculptorul, indepartandu-se. Ai avut un cosmar, vorbeai in somn. Tipai, mai curand, asta m-a trezit. Vrei sa bei ceva?

Nel scutura negativ din cap, devenind in acelasi timp constienta ca vorbise in somn.

- Nu mai sunt muta! jubila ea. Nu mai sunt muta! Deranjata, Elsy gemu, agitandu-se. Gregori se retrase, cu un semn vag al mainii:

- Salut si somn usor.

In timp ce traversa culoarul pentru a ajunge inapoi in atelier, il auzi injurand:

- Al dracului! Ce-i asta?

Presimtind catastrofa, Nel se ridica si fugi pe urmele gra­sului. Ramase imediat nemiscata langa el, in mijlocul parche­tului scartaitor, cu ochii fixati asupra spectacolului pe care-l oferea plaja in spatele geamurilor verzi ale verandei. Zece elefanti de portelan in marime naturala stateau imprastiati pe nisip si dune. Valurile scaldau clipocind stalpii netezi si luciosi ai enormelor picioare, iar luna arunca reflexe de ceainic pe curbele monumentale ale spinarilor puternice.

- Tu i-ai facut pe-astia, hai? Sopti Gregori. E superb. Su­perb!

Nel inclina din cap tacuta, neindraznind sa mai pronunte un cuvant. Gregori o si apucase de mana, tragand-o spre mare. Era o gradina zoologica de vis. O turma de pahiderme, aparuta direct dintr-un basm. Nisipul ridicat de vant susura pe coastele lor ca sunetul cristalin al zaharului pudra presarat intr-o ceasca goala la ceaiul de la ora cinci. Gregori se plimba printre labele lor, indiferent la valurile care-i udau poalele pantalonilor.

- Genial, soptea el, genial!

Anumite sculpturi se afundasera in solul moale si cativa elefanti aveau aerul de a inclina capetele ca pentru a se pregati sa atace orasul. Turma se intindea intre dune, etaland nuante de la bleu la roz viu.

Elsy iesi in sfarsit din galerie, clatinandu-se de somn, ametita de sedativele pe care le lua tot mai des. Privelistea o tintui locului.

- Ce-i bordelul asta? Rasuna in spatele lor glasul portarului. Era in tricou de corp si izmene, cu o pusca in banduliera. S-ar fi zis ca era un vanator ratacit intr-un safari de fantezie. Nel il vazu luand la ochi animalul cel mai apropiat.

- Nu face prostii, batrane! Il preveni Gregori. Nu sunt decat niste statui. Statui, intelegi?

Paznicul facu un pas inapoi, iar Elsy auzi clar declicul sigurantei pe care o ridica.

- Eu nu inteleg decat ca porcariile astea nu erau aici acum o jumatate de ceas! Nu-i firesc, trebuie sa le luati de-aici! Mai intai, ca se gasesc pe teritoriul comunei si n-aveti nici un drept de expozitie pe terenul din jurul galeriei!

Gregori vru sa faca un pas, dar portarul ochise deja „fiara' din fata lui. Cele doua tevi isi scuipara flacara rosie la interval de o jumatate de secunda, proiectilele piuira, ricosand pe conturul lustruit al trompei fara a ciobi macar materia aparent atat de fragila. Urma un moment de suspensie, dupa care omul se retrase, bodoganind:

- Descurcati-va sa eliberati terenul inainte de ora legala, ca de nu, chem sticletii.

Elsy se infiora, simtea deja ca acest incident ridicol avea sa aiba in curand consecinte grave. Laba grea a lui Gregori i se aseza pe umar, amical.

- Haide, facu el, impingand-o spre galerie, acum sa dor­mim.

Se intoarsera ultima oara, ca pentru a-si intipari in fundul memoriei imaginea turmei de culoarea norilor intepenita intr-o cursa imobila, fragila si totodata de neconceput.

Elefantii n-au disparut decat in zori, iar Elsy si-a astupat timpanele pentru a nu auzi revarsarea torentului de injuraturi infecte care le dadusera nastere. Dar, vantul sufland spre uscat, existau sanse ca tot orasul sa se fi trezit pentru a asculta atent discursul scarbos ce cadea din cer in acea dimineata, precum cuvantul unui zeu innebunit dintr-o data, dojenindu-si fapturile intr-un limbaj obscen In zilele urmatoare, Nel n-a mai in­draznit sa-si desclesteze dintii decat pentru a manca.

„Iat-o condamnata la tacere', isi spuse Elsy.

Nellie nu mai putea nici macar sa dea telefon. Seara la culcare isi punea calus, infundandu-si in gura o batista facuta ghemotoc si innodandu-si peste fata un fular de stofa groasa care o sufoca. Nu putea decat sa astepte. Sa astepte pur si simplu ca solutia injectata sa-si incheie efectul. Se comportase ca o idioata, dar exaltarea

de-a-si fi atins telul ii ascunsese pericolele implicate.

„Si daca efectul injectiei a devenit permanent?' intrebarea se inscria cu litere de foc in mintea lui Elsy, care trebuia sa faca eforturi neincetate pentru a nu ceda panicii ce-o inunda. Si daca de-acum inainte cel mai scurt cuvant, cea mai mica silaba iesita din gura lui Nel avea sa dea nastere unei materializari, ca acei serpi, perle sau diamante scuipate de vrajitoarele din povestile de odinioara? Nellie incepu sa nu mai iasa din casa. Gregori venea uneori la ele in vizita, aducandu-le cate o ceasca de ceai sau cafea. Capata curand obiceiul de a le alimenta cu conserve, bere sau biscuiti. Vorbea putin, nu impartea cu ele mesele, multumindu-se sa inghita cateva tablete cu hrana de regim pe care le blestema cu naduf. Niciodata nu cerea nici cel mai mic amanunt despre lucrarile lui Nel. Era un companion agreabil si, in mai multe randuri, Elsy il surprinse arzand scrisorile anonime pe care le aducea portarul, pentru ca Nellie sa nu fie tentata sa ia cunostinta de continutul lor. Era un gest delicat, pe care Elsy il aprecia la justa lui valoare. Cu cat trecea mai mult timp, cu atat teama lui Nel parea sa creasca. Nu mai indraznea sa se arate; parasirea galeriei, strabaterea orasului o chinuiau indescriptibil.

„Am un presentiment, mazgali ea intr-o seara pe un caiet, se va intampla ceva, ceva rau pentru noi trei'

- Aiureli! Mormai Gregori, iar Nel nu indrazni sa insiste.

Dimineata, Elsy se scula foarte devreme, cu mult inaintea paznicului, iesind sa ia scrisorile anonime pe care postasul le lasa sub o piatra plata, la intrarea galeriei. In fiecare zi erau tot mai numeroase si unele, netimbrate, pareau sa indice ca autorii se deplasasera personal pentru a le strecura sub piatra ce facea oficiul de cutie postala. In afara cazului ca slujbasul, incalcand regulamentele, nu-si asumase sarcina de a le aduce gratis, ceea ce in fond nu tinea de domeniul imposibilului

- Nu te amari, ii spuse intr-o seara Gregori, poti fi sigura ca jumatate din zdrentele astea sunt confectionate de portar insusi, ne detesta.

Atmosfera devenea sufocanta. Cand abandona atelierul pentru cate o scurta promenada printre dune, Elsy nu putea scapa de impresia ca era urmarita.

- Ne spioneaza cineva, sunt sigura, ii declara ea intr-o seara lui Gregori.

Dar, din nou, omul cel gras ridica din umeri. A doua zi, nemairezistand, lua masina si facu un tur prin oras. In tot timpul escapadei, stinghereala nu inceta sa-i creasca si, in pragul unei crize de nervi, porni inapoi spre galerie. Mainile, din ce in ce mai umede, ii alunecau pe volan.

Deodata, in timp ce ocolea o movila, in fata capotei auto­mobilului se materializa o forma metalica; nu avu timp decat sa coteasca la stanga, scufundand vehiculul in valuri pana la osii. Obiectul pe care fusese gata sa-l loveasca in plin i se paru dintr-o data familiar, era antena parabolica pe care o folosea Gregori la experientele lui de stereotomie estetica. Remarca de indata ca firele multicolore fusesera smulse si fluturau in vant. Deschise portiera, sarind in valurile pline de varec. Masinaria fusese ciopartita cu tarnacopul sau securea, iar nisipul era presarat cu confeti albastre, rosii si galbene, ale rezistentelor si condensatorilor risipiti. Elsy simti un fior neplacut injunghiind-o prin sale. Putin mai departe, roaba zacea pe-o latura, vomandusi incarcatura de caramizi din apa de mare roz ROZ? Elsy sari intr-acolo, prada unei presimtiri rele. Surpriza aproape ca-i smulse un tipat, dar gatul nu reusi decat sa i se contracte intr-un spasm mut si dureros. Gregori era acolo, doborat pe nisip, peste roaba, taiat intr-un maldar de cuburi roz si paroase de aceeasi mana criminala care rasturnase peste el antena parabolica atunci cand probabil era ocupat cu altceva.

Luptand impotriva sentimentului de respingere care o na­padea, Elsy se apleca, atingand cu varful unghiilor paralelipi­pedele trandafirii unde sclipea o sudoare subtire, de spaima. Da, acela era Gregori, redus la starea de zid daramat, de pietre din carne. In timp ce scotocea prin mijlocul caramizilor uma­ne, mana ei izola un fragment unde se deschideau doi ochi. Intoarse imediat capul, atat de plina de deznadejde si mirare parea privirea aceea.

- Nu-l pot lasa aici!

Ideea i se impuse cu tarie. Nu cunostea o iota din stereotomie si, la urma urmei, era posibil ca fenomenul sa fie rever­sibil. Alerga la masina, scoase din portbagaj valiza mare de carton presat pe care o tinea pentru transportul hainelor si incepu sa-l indese inauntru pe Gregori claie peste gramada, repetandu-si in sinea ei: ,,Nu trebuie sa uit nici o bucata, as face din el un infirm.' Bagajul se revela curand ca fiind prea mic si fu nevoita sa se resemneze la a arunca resturile omenesti pe bancheta din spate. Cand isi relua locul la volan, mainile ii tremurau nestapanite. Porni cu masina de-a latul plajei, apa­sand cu piciorul gol pe acceleratie, spre galerie. Si acolo suflase vantul catastrofei. In nenumarate locuri, domul de plexiglas stropit cu acid se gaurise, lasand sa apara rani mari, moi si cascate, prin care intrau pasarile. Pescarusii si cormora­nii zburau pe culoare, ciocnindu-se intre ei, crapand panzele din ateliere, rasturnand sculpturile cu lovituri puternice ale aripilor, inspaimantate. Recunoscand masina, portarul iesi din ghereta, cu pusca in mana; purta o bereta trasa pe sprancene, care-i dadea un aer extraordinar de indarjit.

- Spurcaciune, gafai el, era timpul sa se hotarasca cineva sa va puna pe fuga! Suntem oameni cumsecade, noi, n-aveti decat sa va luati de voi insiva!

Se vedea bine ca era beat mort, iar Elsy il dadu la o parte, in promenada, pasarile piuiau, presarand mari vartejuri de pene, si trebui sa-si apere fata cu antebratul ridicat, fugind dintr-o suflare pana la atelier. Nel zacea pe spate, cu calusul in gura. Fusese despuiata brutal, sfasiindu-i-se hainele, cu pielea torturata, semanata cu vanatai mari, lasand clar sa se vada ca fusese batuta de moarte. Totusi, lipindu-si urechea de sanul ei stang, Elsy constata ca inima inca ii mai batea. Se reculese si indesa la nimereala hartiile intr-o poseta, avand grija sa nu uite gramatica strigatelor si schitele pentru partiturile primei opere de sculptura vocala scrisa vreodata. Nici nu se mai punea problema sa ramana acolo, vandalii care o molestasera pe Nel si-l ucisesera pe Gregori puteau reveni in orice moment sa-si termine treaba. Iesi, sustinand-o de bine de rau pe Nel, aban­donand hainele, obiectele de toaleta, cramponandu-se doar de acel sac grosolan de iuta care continea rezultatul a zece ani de cercetari. Ingreunata de povara umana, se clatina penibil pana la masina. Si deodata, in momentul cand deschidea portiera, il vazu pe portar luandu-le in catare cu trasaturile schimonosite de furie. Impuscatura detuna, enorma, iar Elsy se arunca pe fotoliu, cu un reflex disperat, in timp ce primul proiectil spulbera un geam lateral. O rasturna pe Nel pe bancheta rezervata pasagerului si manevra ca prin vis volanul si schim­batorul de viteze smulgand micul vehicul din nisipul plajei. In timp ce se inscria pe drum, un al doilea glont ricosa pe aripa din fata, smulgand vopseaua pe vreo zece centimetri. Accelera. Abia cand galeria disparu complet din oglinda retrovizoare, Elsy incepu sa planga.

Merse astfel pana la miezul noptii, ametita, fara sa stie incotro se indrepta. Nellie nu-si recapatase cunostinta, iar pulsul ii slabea de la o ora la alta. Din cand in cand, haosul ii smulgea cate un geamat, din fericire inabusit de calusul care-i astupa gura. In jurul miezului noptii, un ocol le facu sa ajunga sub firma unui motel de pe malul marii.

Elsy nu mai putea. O duse cat putea de usurel pe artista pana pe bancheta din spate, o acoperi cu o cuvertura veche de picnic, patata cu ketchup, si conduse masina spre ghereta de sticla iluminata a biroului de receptie. Era o lovitura de poker, intamplator receptionerul de noapte era beat crita si ii trebui aproape un sfert de ora pana gasi cheia. Elsy se aseza nesting­herita la volan si merse pana la cladirea mica din elemente prefabricate. Transportarea lui Nellie inauntru nu fu o munca usoara, la cea mai mica miscare brusca ranita incepea sa geama si sa se zbata. Elsy stia ca in mod normal ar fi trebuit sa cheme un medic, dar cele intamplate o inspaimantau peste masura. Se imagina deja urmarita de tot orasul, linsata fara nici cel mai sumar proces, lapidata sau aruncata de vie intr-un cazan cu smoala fierbinte

Se aseza pe canapea, langa femeia lesinata.

Era o camera stramta, inalta, cu unghiuri dezarmonioase. Un dulap negru si banal ocupa tot spatiul. Elsy se ridica si incepu sa indese inauntru caramizile umane scoase din valiza si sac. Proceda aliniindu-le regulat, cu impresia curioasa de-a cladi un zid in interiorul unei mobile. In momentul inchiderii usii, lua din constructie caramida unde se deschidea gura lui Gregori, o puse pe noptiera, apoi incuie dulapul cu broasca ruginita. Merse la fereastra. Orasul parea calm, marea nu mai era decat o gaura neagra intre dune. Se lasa din nou sa cada pe patul tare si scartaitor, cu ochii atintiti asupra buzelor lui Gregori depuse pe noptiera langa scrumiera, ca si cum ar fi asteptat vreun oracol miraculos. Nu putea face nimic. Se hotari sa doarma, puse pe usa anuntul „Nu deranjati', inghiti doua comprimate de fenobarbital gasite pe masuta din baie si se arunca pe burta in mijlocul cearsafurilor albite prost.

Cazu foarte repede prada somnului.

Se trezi peste o ora, smulsa din uitare de catre un cosmar fara sens in care mandibula lui Gregori, zacand in continuare intre scrumiera si veioza, ii striga avertismente si preveniri. Nu-i trebuira decat zece secunde pentru a-si da seama ca Nel, in delirul febrei, isi smulsese calusul si urla din rasputeri. Sari jos, incercand sa acopere cu mana fata ranitei, dar Nel o impinse cu o violenta incredibila, trantind-o in usa de la intrare, a carei broasca ieftina ceda sub impact. Elsy se rosto­goli pe treptele peronului.

Nellie scoase un nou tipat vibrant si ragusit, care nu avea nimic omenesc in el. Era urletul unei masini lovite de moarte, latratul terifiant al unui automobil in momentul accidentului. Elsy cazu pe jos in secunda cand un enorm cub albastriu se pravali ca o nicovala pe biroul receptiei, pulverizand geamuri­le intr-un gheizer de fulgere taioase. Nel se rasturna pe spate, cu gemete de durere facandu-i buzele sa tremure. Alte blocuri ricosara pe cel dintai, rostogolindu-se prin parcare si pana in valuri, facand tandari masinile parcate. Fiecare dintre ele avea cam zece metri latime, pareau niste case ivite din neant, pietre de pavaj aruncate de un colos invizibil. Nel se prabusise de-a latul patului, durerea din gat intetindu-i-se, explodand in figuri din ce in ce mai mari. Era o ploaie de meteoriti taiati in chip curios in unghiuri drepte. Elsy ii vedea ingramadindu-se pe acoperisurile casutelor, zdrobind firmele luminoase care alca­tuiau din litere luminate intermitent numele motelului, apa­sand lemnaria, care deja se sfarama in mijlocul unui nor de ciment spulberat. In unele locuri, materializarile vocale se aglomerasera unele peste altele, schitand sugestia unui zid din pietre titanice. „Trebuie sa se opreasca din urlat! Isi spuse disperata Elsy, altfel o sa ingroape tot orasul!' Si-si imagina localitatea disparand sub o avalansa venita de nicaieri, transformandu-se intr-unul din acele morminte grosiere alcatuite din ingramadiri de bolovani. Se tari in genunchi, cu ochii incetosati de lacrimi, muscandu-si buzele, in timp ce tipetele cadeau din nori, ricosand pe dune, strivind pescarusii in plin zbor, volatilizand acoperisurile, deschizand brese in casele din jur. Reusi sa-si regaseasca suficient controlul nervilor, strangu­land tremurul care o scutura. Imediat langa ea, o masina abandonata de proprietarul ingrozit astepta duduind, cu portie­ra deschisa. Elsy alerga in patru labe, escalada scaunul si se strecura la volan. In timp ce baga in viteza, ceva iesi din noapte, in fata masinii. Era un soi de val de materie livida, care tocmai se formase la nivelul trotuarului, ingloband in scurge­rea sa o borna de incendiu, o pubela si un caine care trecea pe-acolo. Sari din masina. S-ar fi zis ca era o stranie lava alba si rece, o materie tasata, tare si moale in acelasi timp. Cainele, din care ramasesera in exterior doar capul si labele dinainte scotea latraturi infricosate. Vru sa-i sara in ajutor, dar animalul parea imobilizat intr-o temnita de portelan. Alte concretizari de acelasi gen se formau deja pe sosea, absorbind-o pe o femeie in capot cu copiii ei. Elsy se arunca asupra masinii si demara in tromba, in zig-zag, pentru a evita blocurile ireale ce pareau sa se nasca din noapte, schitand forme fantastice. Conducea, cu mainile crispate pe plasticul unsuros, privind in retrovizor cum se ridicau aisbergurile de portelan care acum inghiteau sau zdrobeau primele case ale periferiilor. S-ar fi zis ca o banchiza rasarita din neant s-ar fi hotarat deodata sa acopere orasul cu crusta ei lisa si lucitoare. Avea impresia unei simfonii de forme abstracte incalecandu-se unele pe altele in ritmul unui dirijor nevazut, impresia unui soi de sculptura unde se acuplau intr-o inmugurire deliranta toate formele cunoscute ale geome­triei, cuburi, conuri, cilindri, dand totodata nastere unei gene­ratii de poliedre monstruoase, oras mitic ale carui ziduri pareau sa se inalte cu o viteza vertiginoasa. Masina lovi bordura trotuarului, iar Elsy vazu foarte clar un nor de materie solida mare cat un vaporas incepand sa urce strada ca si cum ar fi navigat pe un fluviu, strivind la babord si tribord imobilele pe care bordurile sale aveau ghinionul sa le atinga. Era o scena de vis, terifianta si frumoasa in lumina albastrie a lunii, un cata­clism iesit drept dintr-o poveste, un spectacol fara precedent al materiei dinamice, o opera solida, o proliferare care devenea muzica. Fu gata sa opreasca masina pentru simpla placere de a urinari evolutia formelor misterioase. ,,E creatiunea in actiune!

Isi spuse ea deodata, banchiza care canta!' Facu un efort ca sa-si vina in fire, apasa acceleratorul si se angaja pe drum.

Conduse pana dimineata, pana cand motorul ramas fara benzina incepu sa tuseasca dezagreabil. Opri in mijlocul dune­lor si facu inventarul portbagajului. Nu descoperi decat un impermeabil barbatesc mare, pe care-l imbraca pentru a-si ascunde hainele mototolite, manjite de sangele lui Nel. In compartimentul de bord gasi cateva bancnote botite si un carnet de bonuri pentru restaurant. Vari totul in buzunar si porni din nou, pe jos de asta data. Voia sa ajunga cat mai departe de galerie. Spre orele unsprezece, cumpara un ziar local, se instala intr-un snack, cu o cafea neagra dubla, inten­tionand sa caute printre stiri.

Nu avu mult de cautat. Prima pagina anunta: „Orgie ucigasa intr-un grup de marginali'. Pe cateva coloane, portarul galeriei explica felul cum trei vagabonzi (un barbat si doua femei) sfarsisera prin a se omori intre ei in timpul unui drog-party. Cea mai varstnica, remarca in continuare autorul artico­lului, binecunoscuta localnicilor din regiune prin extravagan­tele sale, fusese deja semnalata pentru violenta ei verbala si injuriile cu care-i potopea pe toti cei ce dadeau semne ca s-ar apropia. De catva timp, relatiile din interiorul grupului pareau sa se deterioreze, dupa cum dovedeau ecourile neincetatelor dispute pe care le putusera percepe oamenii de la malul marii. Trupul barbatului, ciopartit fusese descoperit in aceeasi dimi­neata intr-un motel, in compania celei mai varstnice dintre femei, moarta si ea, ca urmare a unor multiple lovituri si fracturi. La originea dublului asasinat se afla, probabil, tanara lor tovarasa fugara. Urma un comentariu „stiintific' asupra caderii de meteoriti cubici care avariasera un motel in cursul noptii precedente, soldandu-se cu moartea a douazeci si sapte de persoane.

Elsy simti frica rascolindu-i stomacul si fugi la lavabou pentru a-si voma dubla cafea neagra si a se inchide in toaleta sa-si planga tot amarul. Din fericire, nici unul dintre lucrurile abandonate in galerie nu continea hartii susceptibile de-a o identifica in ochii anchetatorilor. Ideea lui MacFloyd se reve­lase rentabila, nu mai avea decat sa se piarda in peisaj, nimeni n-avea sa-i mai regaseasca vreodata urma.

Banii descoperiti in masina, pe langa cei pe care-i avea in buzunare, i-au permis sa ia trenul pana la frontiera statului; de-acolo, a reusit sa fie luata cu autostopul de catre un sofer nu prea intreprinzator, apoi de caravana unui predicator itinerant care a acceptat sa-i dea de mancare cu conditia sa joace rolul de pacatoasa pocaita in timpul predicilor lui publice.

In sfarsit, dupa saptamani de vagabondaj fortat, a aparut silueta orasului, masiva, prin voalul ei de poluare. Elsy avea senzatia de a pune piciorul pe pamantul fagaduintei.

De indata ce a ajuns pe bulevardul periferic, primul ei gest a fost de a introduce o fisa in fanta unui telefon public, formand numarul lui MacFloyd Patronul n-a spus nimic, conform obiceiului sau, si, timp de un minut indelungat, in urechea lui nu rasuna decat un horcait astmatic punctat de suieraturi stapa­nite.

- Eu sunt, reusi ea in sfarsit sa articuleze, Willoc. M-am intors

- O.K., raspunse MacFloyd fara comentarii, du-te la ,,Beverlly', va fi un apartament rezervat pe numele dumitale, te contactez mai tarziu.

Inchisese deja. In nici un moment, glasul sau nu tradase nici cea mai mica surpriza. Parca nu s-ar fi indoit niciodata de intoarcerea lui Elsy. Era inciudata. Fara un ban in buzunar, fu nevoita sa mearga pe jos pana la hotelul „Beverlly'. Acolo, portarul refuza s-o lase sa intre in hol. Era, intr-adevar, mai murdara decat o autostopista dupa opt ore de asteptare pe un rambleu de cale ferata. Purta o camasa barbateasca rupta la coate si un sort de jogging murdar de pamant; cat despre incaltari, in trecere prin foburgurile orasului, preferase sa-si arunce intr-un canal baschetii gauriti, ramanand desculta. Tre­bui sa parlamenteze aproape douazeci de minute pentru ca omul sa accepte in sfarsit sa verifice la receptie. Prevazator ca intotdeauna, MacFloyd trimisese o fotografie cu ajutorul ca­reia sa poata fi identificata. Intra deci in posesia apartamentului fara a mai intarzia. Petrecu exact o ora si treizeci si cinci de minute in cada de la baie, frecandu-si pielea sa i se stearga pana si alunitele si neincetand sa se spele pe dinti pana cand periuta ramase fara jumatate din peri. MacFloyd pusese sa fie umplute dulapurile si se putu complacea in bucuria senzuala de a-si simti coapsele umfland matasea ciorapilor, in beatitudinea de a-si innoda pe sold cordonasul unui slip de voal fin si usor ca o petala de floare exotica. Se machie, incarcandu-si pleoapele cu paiete argintii, pictandu-si buzele cu un penel stacojiu. Ii fu nespus de greu sa aleaga o rochie. O voia grea, carapace de lux, armura vestimentara pentru a rupe definitiv cu acele saptamani petrecute pe jumatate goala in murdaria rulotelor.

Spre orele sapte, MacFloyd il trimise dupa ea pe soferul lui. Astepta la restaurantul hotelului, cu spatele spre enormul acvariu plin cu pesti tropicali, silueta indesata, fara prestanta, in pofida smochingului scump pe care incercasera cu disperare sa-l ajusteze staturii lui cocarjate. Nu rosti decat un singur cuvant:

-Ei?

Elsy isi simti inima sarind peste o bataie. O secunda fu pe punctul s-o ia la fuga, apoi capitula. Stia ca avea sa fie intot­deauna stapanul ei, idee in care poate chiar gasea o placere secreta si nesanatoasa. Scoase din poseta pachetelul pe care-l confectionase neindemanatic un minut mai devreme, pe supra­fata lacuita a noptierei chinezesti, si il impinse in directia degetelor pergamentoase care pianotau pe fata de masa.

- Nel a murit, murmura ea.

- Stiu, arunca MacFloyd cu un glas care nu-i trada cu nimic sentimentele.

- E tot ce-a mai ramas de la ea, adauga Elsy.

De ce o spusese pe un ton care suna a avertisment sau amenintare? Isi musca buzele. MacFloyd deznodase sfoara. In centrul cutiei de carton stralucea pandantivul lui Elsy, o biju­terie de marimea unui ceas de buzunar decorat cu un soare arzator.

- Contine totul? Intreba MacFloyd , cantarind obiectul in palma.

Elsy inclina din cap:

- Am microfilmat gramatica vocala in noaptea cand ne refugiaseram la motel, am esantioane din toate solutiile prele­vate din seringile murdare ale lui Nellie Armstrong. Am dis­trus toate originalele de indata ce am inteles ca era pierduta, am Totul e acolo. Totul

Pe ultimul cuvant, vocea i se sparse. De ce-i impurpura obrajii acel sentiment de rusine? Rochia de lame parea deodata prea grea, fiecare bijuterie o ardea. MacFloyd o batu pe mana

- Nu e moarta cu adevarat, Elsy, murmura el cu glasul sau suierator, gratie dumitale, opera ei este salvata. Peste catva timp, primele opere de sculptura vocala vor stupefia lumea, publicul cel mai blazat isi va smulge cate o strapontina platita in aur! Si va fi putin si opera dumitale, si a dumitale, Willoc, gandeste-te la revolutia estetica reprezentata de cei cativa centimetri de pelicula, de cele cateva picaturi de ser continute in acest pandantiv. Istoria artei isi va aminti de numele dumi­tale

- Nu avea familie?

- Nu, pe nimeni. Mama ei a murit acum cinci ani, tumora pe creier. Fara NOI, nu si-ar fi putut duce niciodata opera la bun sfarsit. Baga-ti bine asta in cap, Elsy. N-ai spionat-o, ai asigurat protectia operei sale. I s-ar reprosa astazi cuiva ca ar fi microfilmat in extremis manuscrisele distruse in incendiul marii biblioteci din Alexandria? Nu, nu-i asa? Si-atunci?

Vorbise prea mult, glasul i se impiedica de silabe. Facu un gest iritat:

- Fara complexe de culpabilitate, Willoc! Te rog. Suntem gardienii unui patrimoniu, sarcina noastra e nobila si frumoa­sa. Trezeste-te, pentru Dumnezeu! Initial, nu vei ramane prea mult timp aici, un mic voiaj in Europa iti va face cel mai mare bine, ar fi timpul sa intreprindem un turneu de inspectie prin agentiile noastre de pe batranul continent, nu-i asa?

Era o promovare, o stia. Pe aceste din urma cuvinte, MacFloyd iesi, dupa ce-i atinse umarul. Elsy se pomeni singu­ra in fata farfuriei si a sirului de pahare de cristal unde luma­narile aprindeau reflexe stranii. Curios, nu-i mai era foame.

Pleca peste cinci zile, inzestrata cu o garderoba oferita cu generozitate din partea casei. In momentul urcarii in avion, o stewardesa ii inmana un cablofon care spunea:

„Vei sta alaturi de mine la Opera in ziua Z, in loja de onoare, nu te teme de nimic. Succes. MacFloyd .'

Se terminase. Inca o pagina se intorsese.

A descoperit Europa, cenusiul ei, ploile ei, coctailurile, contractele, intrigile de agentie. Cand si-a luat primul amant francez, in noaptea de Anul Nou, a avut cu adevarat senzatia ca viata mergea inainte.

Se instala confortabil in noua sa existenta cand, intr-o frumoasa dimineata de iulie, un mic articol de ziar ii smulse o crispare nervoasa. Era un reportaj in chenar la rubrica stiintifi­ca, anuntand descoperirea unui procedeu care avea sa revo­lutioneze industria constructiilor in urmatorii ani. O solidificare a gazelor rare din atmosfera, cu ajutorul unei tehnici sonore deosebit de elaborata si tinuta pana in prezent secreta

Pe Elsy o cuprinse ameteala, incerca disperata sa-si alunge valul de indoiala care-i napadea mintile si totusi dovada ardea acolo, cu litere negre, pe hartia proasta a cotidianului. O stia. Nu mai putea sa joace mult timp comedia, sa-si impuna o amnezie, o spalare a creierului De fapt, stiuse intotdeauna ca avea sa soseasca si aceasta zi. Chiar in clipa cand isi incheiase centura de siguranta in avionul care o ducea spre uitare, ade­varul fusese inscris cu litere de foc in constiinta ei. Nu fusese decat un pion. Un simplu pion

MacFloyd vanduse secretul sculpturii vocale trustului de antreprenori industriali, iar de asta data Nellie Armstrong era moarta cu adevarat.

Patru ore mai tarziu, Elsy Willoc expedia o scrisoare de demisie redactata in trei exemplare, conform statutului agen­tiei MacFloyd - Tranzactii artistice de tot felul, parasind Franta si abandonandu-si toate obiectele personale.

Rene impinse cearsafurile umede de sudoare cu o intindere a picioarelor. Climatizorul ramasese in pana, ca in fiecare noapte, iar acum in interiorul bungalow-ului domnea o atmos­fera de baie turceasca, umeda si apasatoare. Ramase nemiscat un lung rastimp, cu bratele si picioarele aruncate spre cele patru colturi ale patului, leganat de secventele care inca ii mai defilau pe sub pleoape, ultimele pareri ale somnului pe care fluieratul cafetierei electrice avea sa le mature in curand. Se ridica, intorcand capul pentru a nu-si vedea trupul gol, cu soldurile buhaite, in oglinda prafuita care decora peretele din fund, si se repezi la fereastra, deschizand-o larg.

Soarele isi aprindea primele raze peste bariera inalta a H.L.M.-urilor smantanoase, albastrii, care blocau orizontul din sudul orasului. Zece mii de locuinte aparute din neant, in rastimpul a trei nopti. Roadele unei tehnologii ciudate careia Rene nu era foarte sigur ca-i intelegea toate misterele. Oras-dormitor nascut din cantecul psalmodiat al unui cor de arhitecti-baritoni care nu operau decat noaptea, facand sa se inalte in mijlocul tenebrelor acele cladiri cu pereti netezi, stralucitoa­re ca portelanul si totusi uluitor de rezistente. La inceput, multi se temusera de ceea ce parea a fi doar o arhitectura-fantoma, moale si fara consistenta. „Nu e decat aer si vant, se spunea pe terasele cafenelelor, fii sigur ca n-am sa locuiesc niciodata intr-o casa fabricata din fumul norilor!' Apoi, cand bolovanii primelor manifestatii ricosasera din fatade fara a reusi sa spar­ga sau macar sa zgarie materia suspecta, parerile se schimba­sera usurel. Astazi, chiriile extraordinar de mici atrageau po­pulatia din uzinele de pe coasta, pescarii sau santiere navale si fiecare noua transa de locuinte era inchiriata inca inainte de-a fi fost „cladita'. Totusi, Rene isi amintea ca citise intr-un ziar de opozitie relatarea unei catastrofe in cursul careia un turn cu treizeci de etaje se volatilizase brusc in plina zi, ca sub efectul unei lovituri de bagheta magica, abandonandu-si locatarii in gol, cu mobile, televizoare, lasandu-i sa se zdrobeasca pe asfalt intr-un maldar oribil de trupuri strivite.Materia, instabila, pare inca prost stapanita de catre constructori', conchidea semnatarul articolului. „Ii revine comisiei de ancheta sa deter­mine responsabilitatile in aceasta imprejurare tragica, dar deja nu putem decat sa acuzam graba si inconstienta arhitectilor.'

Comisia, bineinteles, nu-si pronuntase niciodata verdictul. Poate nici macar nu fusese constituita! Daca de fapt totul fusese rezultatul unei campanii de denigrare sustinuta de sin­dicate? Rene nu prea stia ce sa creada. Era adevarat ca aceste imobile noi pareau curate si luminoase. Si apoi, soliditatea lor nu putea fi pusa la indoiala. Rene care-l cunostea bine pe cumnatul portarului isi putuse da seama de nenumarate ori, lovind peretii cu pumnul. Erau duri, duri cu adevarat! Si nu sunau a gol!

La urma urmei, de ce sa te temi mereu de noutati? Poate ca, intr-o buna zi, avea sa se hotarasca in sfarsit sa paraseasca vilisoara puturoasa si umeda pentru a inchiria, daca nu chiar a cumpara (din moment ce se vindea pe credit), unul dintre acele apartamente cu peretii atat de netezi, atat de albastri.

De ce nu, de vreme ce preturile erau atat de mici?

Atat de mici