Manassas, din nou de Gregory Benford

Manassas, din nou [de Gregory Benford

Exista si lucruri mai rele decat sa fii luat de valul primei batalii a primului razboi declansat dupa mai mult de un secol, dar pe moment Bradley nu se putu gandi la nici unul.

De fapt, plecasera pe furis. Bradley il convinsese pe prietenul sau Paul sa vina cu el si sa zboare la joasa inaltime pentru a privi formatiile grozave de oameni si masini. Bradley stia cum sa se mentina sub plafoanele radar, planand uneori atat de aproape de varfurile copacilor incat unele ramuri se loveau de longeroanele inferioare. Sosisera inaintea zorilor, zburand cu aeronava de lux, ultra-silentioasa, a tatalui lui Bradley - deasupra campurilor intinse, folosind rasaritul soarelui pentru a orbi senzorii optici de dedesubt.

Fusese extraordinar de palpitant. Coloanele sclipitoare, mirosul intepator al distrugerii, bubuiturile indepartate, infundate, ale luptei.

Apoi cineva i-a doborat.

Nu cu o lovitura in plin, din fericire. Bradley ghidase aeronava peste doua siruri de dealuri, zburand inclinat prin aerul sfasiat de explozii. Pe urma aterizasera greoi, iar pernele gonflabile ii salvasera pe cei doi baieti.

N-au avut de ales si-au trebuit sa mearga cu echipa care i-a scos din epava. Dexter, un barbat masiv, oaches, parea sa fie seful.

— Ni s-a dat de stire ca un grup de meci vin incoace, pe drumul asta, zise el. Stati cu noi, ne puteti ajuta.

— De ce-am face-o? spuse Bradley, iritat. Vreau sa.

— Pentru ca pe-aici nu esti in siguranta, pustiule, raspunse Dexter. Poate ca voi, pustani bogati pusi pe plimbat, o sa-nvatati azi ceva in privinta asta.

Dexter zambi, dezvaluind doi dinti lipsa, si le facu semn cu mana celor din compania lui sa continue avansarea in lumina piezisa a zorilor.

Nimeni nu avea mancare, iar Bradley era foarte sigur ca nu i-ar fi dat si lui daca ar fi avut. Luptele de peste coama dealului din vest intrerupsesera liniile de aprovizionare care traversau acest tinut deschis, odinioara agricol.

Ajunsera la rascruce pe la jumatatea diminetii si imediat doborira, din greseala, un servo-mec. Acesta ii vazu venind peste coama dealului, prin stejarisul des, si porni, miscandu-se cat de repede putea. Era de clasa R, cromat si stralucitor.

O femeie care ducea pe umar una dintre tevile lungi o dadu jos, ochi si o bubuitura il facu pe Bradley sa tresara. Mecul R cazu.

— Primul pe ziua de azi, spuse femeia, care se numea Angel.

— Probabil a fost un cerce tas, zise Dexter.

— Pentru ce? intreba Bradley socat, pe cand mergeau in josul pantei catre mec, prin aerul inca racoros si umed al zorilor.

— Retragerea mecilor? zise Paul, cam nesigur.

Dexter incuviinta.

— Mecii trec pe-aici. Pariez ca-s tare speriati.

Vazura ca mecul R avea o gaurica ce-i perforase chiar servo-controlurile de la spate.

— N-ai tras rau deloc, ii spuse un barbat lui Angel.

— Ti-am zis eu ca chestiile-astea or sa mearga, raspunse Angel cu mandrie. Am reglat-o pe-a mea de-azi dimineata. Ajuta.

Deodata Bradley isi dadu seama ca diferitele tevi cu mecanisme pe care le duceau cei doisprezece oameni erau arme, produse de fabrici cu personal exclusiv uman.

Instrumente de ucis, se gandi el, incremenit de surpriza. Ca in zilele de demult. Le vezi in piese istorice si-n chestii de-astea, dar sunt ilegale de un secol.

— Poate ca mecul asta era doar foarte speriat, zise Bradley. Are software pentru asta.

— Am emis un avertisment prin beeper, spuse Dexter, batandu-si cu palma pachetul de pe spate. Iese din statia asta mica de-aici. Daca vreun mec nu vrea sa dea de necaz, tot ce are de facut este sa se-apropie incetisor de noi si-apoi sa se-ntinda pe jos, ca sa putem arunca o privire la cuburile lor cu programe.

— Ii scoateti din functiune?

— Bineinteles. Altfel cum am fi siguri?

— Asta a fugit, clar de tot, zise Angel, reincarcandu-si pusca.

— Poate ca n-a inteles, raspunse Bradley. Modelele R erau abile, subtile, minunate in relatiile sociale.

— Stia bine-mersi, spuse Angel, deschizand cu un pocnet panoul central al mecului si scotandu-i cubul de identitate. Uite, e din Senfran.

— Ce face aici, la atata distanta, daca nu e razvratit? intreaba un negru numit Nelson.

— Mda, zise Dexter. inregistreaza-l ca razvratit.

Ii inmana lui Bradley un com-bratara.

— Acum tinem socoteala cu mare grija. Azi ai sa te ocupi doar cu inregistrarea scorului, pustiule.

— Razvratit, aha, inteleg, spuse Bradley, tastand pe com. Era linistitor sa faca ceva simplu in timp ce-si domolea sentimentele.

— Sa stii, zise Nelson, cu vocea cuprinsa de incordare. Uita-te la el. Mec de lux, mai destept decat majoritatea celorlalti, incercand sa scape. Fugea de oamenii nostri. Tocmai au imprastiat o mare unitate mec la vest de-aici.

— Niciodata nu mi-am putut permite sa cumpar un lucru de-asta cromat, zise Angel. Si ei stiau chestia asta. Un mec luxos de clasa R mi-a facut scandal in magazin cand incercam sa pun mana pe-o conserva de soia. Rase sarcastic. Asta a fost pe vremea cand se mai aflau ceva ramasite pe rafturi.

— A fost un lucru elegant, nu-i asa?

Nelson ii trase un sut mecului, care se rostogoli mai departe, in josul pantei.

— L-ai aranjat tare bine, spuse Bradley.

— Da-l de-a dura pana-n scobitura aia, zise Dexter, ca sa nu poata fi vazut de pe drum.

Ii facu semn lui Paul.

— Tu mergi cu plutonul celalalt. Hei, Mercer!

Un barbat inalt veni agale din locul unde incercase cu grija sa smulga spinii de pe o para ghimpoasa care crestea intr-o viroaga. Le era foame tuturor. Dexter ii spuse:

— Coboara, treci drumul si ia pozitie de lupta. Ia-l pe pustiul asta - te cheama Paul, nu? - are sa te-ajute la corvezi. Aici o sa-i prindem intr-un foc incrucisat.

Mercer pleca impreuna cu Paul. Bradley ajuta la urnirea mecului mort si, impreuna cu Angel, il rostogoli in viroaga. Miscandu-se, bratele aparatului imprimara adancituri jilave in iarba primavaratica. Pamantul dezgolit degaja un miros reavan. Ca sa fie siguri, aruncara tufe de man- zanita deasupra carcasei stralucitoare, iar cand terminara, Dexter isi desfasurase oamenii.

Instalau un fel de capcane la o distanta apreciabila de intersectia soselelor negre. Bradley intelese ca procedau asa pentru ca rascrucea sa nu arate avariata sau blocata. Vroiau ca mecii sa intre repede si sa mearga mai departe.

Pe cand lucra auzi sunete profunde, joase, ca mormaitul unui urias, venind dinspre orizoint. Isi dadea seama ca ambele drumuri ce duceau la rascruce ii puteau ajuta pe meci sa se retraga din bataliile indepartate. Bradley observa cu admiratie ca Dexter era peste tot, strigand ordine.

Adultii vorbeau incantati despre ce aveau sa pateasca mecii, cat de lesne era sa-i pacalesti in problemele lumii reale, si chiar foloseau un argou de-al mecilor - coduri si acronime care de fapt nu insemnau nimic pentru meci, dar care patrunsesera in cultura pop drept expresii noi, sic. Asta il facu pe Bradley sa zambeasca. Ii oferi un moment senzatia de superioritate, cu care-si domina nelinistea.

Era o dimineata racoroasa de primavara acum, cand soarele se inaltase deasupra dealului indepartat din spatele lor. Vremea optima pentru incoltirea plantelor, dar campurile nu fusesera arate, nici cultivate. Mecii ar fi trebuit sa fie acolo, semanand viitoarele recolte, in loc de asta plecasera dincolo de sirul neregulat al colinelor, luptandu-se cu grosul trupelor umane si, asa spera Bradley in secret, luand-o pe cocoasa. Desi mecii n-aveau cocoasa, isi aminti el. Dexter si Bradley se intinsera indaratul unei movilite, la jumatatea pantei. Dexter vorbea in microfonul castii, cu trasaturile insufletite de anticipare si grija. Bradley savura izul bogat al ierbii dulci, proaspat incoltite, si se gandi intr-o doara sa manance cateva fire.

Dexter privi pozitia pe care-o intarea plutonul sau si zise:

— Stii, poate suntem prea aproape, dar imi inchipui ca nu poti fi prea aproape cata vreme ai arme de foc. Cu pustile astea trebui’ sa fim aproape, foarte aproape. E mai usor sa-i nimeresti cand se misca repede, dar in cazul asta-i mai usor si pentru ei sa te nimereasca.

Bradley vazu ca barbatul era mai nervos aici decat fusese cu plutonul sau. Nimeni aflat in viata nu mai facuse nimic asemanator cu asta. Nu in lumea civilizata, oricum.

— Trebui’ sa fim siguri ca putem sa ne retragem de-aici daca se-ncinge prea tare treaba, continua Dexter.

Lui Bradley ii placu privirea incruntata, plina de inteles, a lui Dexter.

— Cum ai invatat metodele de lupta?

Dexter paru surprins.

— E o pasiune de-a mea. Am studiat marile campanii romane din Africa, Asia, apoi cele de-aici, impotriva indienilor.

— Foloseau mult ambuscadele?

— Cateodata. Bineinteles, dupa ce Sjgnius din Albion a inventat mitraliera cu aburi, ei bine, romanii au putu sa se impuna fata de toate triburile care le faceau necazuri.

Dexter il privi, mijind ochii.

— Studiezi istorie, pustiule?

— Ma numesc Bradley, domnule. Parintii mei nu prea ma lasa sa citesc despre batalii. Imi spun mereu ca am trecut de stadiul asta.

— Mda, biserica aia a Pacii Universale, corect?

Eseu: Secventa narativa - unitatea structurala de baza este propozitia Referat: Limba literara - aspectul cel mai ingrijit al limbii nationale

— Da, domnule. Ei zic

— Lucrurile-astea-s bune pentru oameni. Mecii sunt diferiti.

— Cum diferiti?

Dexter isi supse maselele, aruncand o privire de-a lungul drumului.

— Nu sunt oameni. E un joc cinstit.

— Credeti c-o sa fie greu sa-i batem?

Dexter zambi larg.

— Suntem programati pentru asta de cateva milioane de ani de evolutie. Ei sunt aici de-o jumatate de secol.

— Din 1.800? Credeam c-am avut meci dintotdeauna.

— Doamne, pustii astia niciodata nu stiu istorie.

— Ei, domnule, stiu toate lucrurile importante, precum data Secesiunii Americane de la Imperiu si interdictia imperiala a armelor precum cele pe care le-aveti aici, si cum

— Datele nu sunt istorie, fiule. Sunt doar cifre. Ce conteaza ca ne-am eliberat in cele din urma de romani? Nu erau decat niste fricosi. «Imperiul Pacii» - contradictie in termeni, pustiule. Desi, dupa felul cum 3D-ul va pompeaza-n cap peltea, pustilor, fara sa dea macar documentare de razboi sau ceva, in afara de filme istorice decoltate si pomadate, nu-i nici o mirare ca nu stiti care capat al pustii face toata treaba.

Asta i se paru incorect lui Bradley, dar isi dadea seama ca Dexter nu era un om de genul celor pe care-i cunoscuse, asa ca tacu. Un joc cinstit? Ce insemna asta? Un joc cinstit era acela care placea tuturor, dandu-le ocazia sa castige.

Poate ca lumea nu era asa simpla pe cat crezuse. Aerul de-aici avea ceva ciudat si tulburator, un zumzet care facea sa i se infioare pielea, sa-i vibreze nervii.

Angel reveni si se intinse langa ei, gafaind, tragand o arma artizanala, masiva, cu tripod, pe care tocmai o asamblasera.

Nelson era in josul pantei, tinandu-si pusca pe brat. Aranja tripodul si ridica pe el un set mare de cilindri si parti glisante din otel negru, brumat, diferit de tot ceea ce vazuse Bradley vreodata. Transpirand, Nelson introduse un incarcator lung, curbat, in tot acel metal proaspat asamblat si actiona mecanismul de inchidere. Zambi, parand multumit de usurinta cu care glisau componentele.

Bradley incerca sa-si dea seama cum actioneaza fiecare arma cand auzi ceva ce venea repede pe drum. Privi de-a lungul liniei negre care ocolea serpuind dealurile indepartate si vazu un obiect mare gonind printre copacii cenusii.

Era un camion deschis, plin de meci cu carcase din cupru. Pareau lucratori in fabrica, ambalati ca niste oua lucioase pe un carton.

Dexter vorbi in microfon si arata spre trei pietre albe, asezate langa drum, ca repere. Camionul trecu in viteza prin intersectie si porni de-a lungul portiunii drepte a soselei din fata lui Bradley. Panta crestea aici, asa ca aveau sa incetineasca pe cand treceau de pietre.

Bradley isi dadu seama ca n-aveau cum sa stie cu siguranta ce faceau mecii acolo, iar apoi uita asta, in timp ce era strabatut de o senzatie ce-i iutea pulsul. Langa el, Dexter arata ca o pisica ce stie ca are un canar pus de-o parte undeva si ca poate merge sa-si infiga dintii in el oricand doreste.

Cand camionul ajunse la pietrele-reper, Angel deschise focul. Sunetul a fost mai tare decat oricare altul auzit vreodata de Bradley, si prima lui reactie a fost sa-si ingroape fata in iarba. Cand ridica privirea, camionul se rasucea de-a curmezisul drumului, iar apoi nimeri in sant si se rasturna.

Mecii aramii din spate fura aruncati intr-o miscare lenta. Cea mai mare parte din ei se pravalira in iarba si ramasera nemiscati. Camionul se izbi in plin si se opri din rostogolire. Cativa dintre mecii de fabrica se ridicara si incercara sa ajunga in spatele camionului, crezand poate ca focurile de arma proveneau doar de la Angel, dar atunci trupa de peste drum deschise focul, iar mecii cazura in sant, si nu mai miscara. Apoi in vaioaga se asternu linistea. Bradley auzea cum motorul camionului inca mai zumzaie de la energia electrica, apoi un mecanism intern, de siguranta, interveni si motorul fu redus la tacere.

— Am nimerit camionul chiar in domul de comanda, ai vazut? spuse Angel tare.

Bradley nu vazuse, dar raspunse:

— Da, doamna, e-adevarat.

— Incearca asta de fiecare data, zise Dexter. Facem, economie la munitie daca nu trebuie sa-l impuscam pe fiecare din ei.

— Mecii astia de fabrica, striga Nelson spre ei, arata a E-uri si F-uri, au o constructie destul de greoaie.

Angel incuviinta, zambind larg.

— E mai usor sa-i trantesti in sant.

Dexter nu auzi asta, caci vorbea in microfonul silentios, langa Bradley.

— Myron, voi baieti dati-i in laturi de pe sosea. Folositi cheile de comanda a energiei si faceti-i sa mearga singuri pana-n locul ala unde santul coboara in albia raului. Spune-le sa sara in apa.

— Dar camionul? intreba Bradley, apoi fu surprins de propria indrazneala.

Dexter se incrunta o clipa.

— Aia din lotul urmator or sa creada ca l-am nimerit din zbor. Ieri au fost o gramada de cazuri, catre vest.

— Azi n-am vazut nici-unul din avioanele noastre, zise Bradley.

— Am pierdut o parte. Restul sunt la sol, pentru ca mecii au inceput sa contraatace, cam pe la asfintit. I-au doborat pe trei din oamenii nostri chiar in zbor. Totusi mecii-or sa stie asta. Au sa-si inchipuie ca-i la fel ca ieri si ca pur si simplu camionul asta a avut ghinion.

Dexter zambi si-si verifica arma, cu care inca nu trasese.

— Ma duc sa-i ajut, zise Bradley, incepand sa se ridice.

— Nu, avem doar un numar limitat de chei. Baietii stiu cum sa le foloseasca. Tu supravegheaza drumul.

— Dar mi-ar placea sa

— Gura, zise Dexter intr-un mod care era nepasator si totusi nu era.

Bradley isi folosi binoclul de buzunar ca sa studieze soseaua. Caldura diminetii ridica valurele de aer de pe fundul vaii si la inceput baiatul n-a fost convins ca vedea cu adevarat miscare la distanta de cativa kilometri, iar apoi a fost sigur. Dexter ii alerta pe ceilalti si se porni o graba nebuna pentru ascunderea mecilor.

Erau intr-adevar morti, dar oamenii puteau sa le actioneze rezervele de energie si sa-i faca sa ruleze pe roti si senile de-a lungul drumului, iar apoi sa coboare albia torentului si sa se arunce in rau. Bradley auzi rasete in timp ce trupa de peste drum ii privea pe meci cum sar in apa maronie.

Unii dintre acestia iesira la suprafata si incepura sa-si agite imprejur bratele si rotoarele, imitatii comice de oameni care inoata. Asta dura doar cateva secunde, iar apoi se scufundara precum ceilalti.

Nelson reveni in fuga urcand dealul, ducand pe spate o teava lunga.

— Uite lansatorul ala pe care-l vroiai. Rensink nu parea prea incantat sa se desparta de el.

Dexter se ridica in picioare si privi de-a lungul drumului cu binoclul sau.

— Lasa-l aici. Avem o cota mai inalta decat Rensink.

Dexter lua tubul de otel, care pentru Bradley arata exact ca telescoapele pe care el si prietenii sai le foloseau pentru a studia cerul.

— Daca nu intentionati sa folositi pusca asta, aa, domnule, as zise Bradley intr-o doara.

Dexter zambi.

— O vrei tu, este?

— Pai, da, m-am gandit ca din moment ce dumneavoastra

— Sigur. Poftim. Incarcatorul intra asa, ii arata el, o tii in felul asta, ochesti de-a lungul crestaturii aleia. Eu am construit-o, deci stiu ca e buna. A trebuit sa-nvatam o gramada de tehnici vechi ca sa facem chestiile astea.

Bradley simti ponderea si insemnatatea armei si, de proba, exersa ochirea in jos, spre sosea. Atinse tragaciul cu precautia unui amant virgin. Daca apasa doar pe bucatica rece de metal, o gaura avea - ei bine, poate avea - sa apara in carapacea unui mec fugar. Un mec cu care n-aveau sa mai trebuiasca sa dea piept in haosul care venea. Era un mod simplu de a gandi cu privire la intreaga problema complexa. O particica din Bradley agrea aceasta simplitate.

Mecii tot nu sosisera, insa acum Bradley ii vedea prin binoclu suficient de bine ca sa stie de ce. Calatoreau pe inventii de-ale lor, autopropulsate, forme modificate ale vehiculelor pe care mecii le foloseau uneori pe strazi. Aceste vehicule aveau trei roti si erau facute din alama stralucitoare.

Se deplasau incet, probabil li se termina energia. Pe cand ii privea, unul isi deplie un panou solar de pe spate pentru a prinde razele soarelui rasarind, iar apoi si ceilalti, dar asta nu-i iuti deloc. Nu aratau precum mecii sociali eleganti pe care-i zarea de obicei trecand pe aleile rezervate bicicletelor, trimisi pentru un mic serviciu. Acestia erau doar meci de clasa N sau P care montasera laolalta niste roti.

Sosira pedaland in intersectie, folosindu-si bratele. Cel din fata vazu camionul zacand intr-o rana si-si dadu seama imediat ca era ceva in neregula, apoi incepu sa pedaleze din greu. Atunci Nelson trase in el, desi Dexter nu spusese nimic. Il nimeri pe mecul conducator, iar acesta se duse de-a berbeleacul, cu bratele prinse in lantul bicicletei sale. Angel nu putu rezista si-i dobori pe urmatorii trei cu o rafala. Apoi ceilalti intervenira cu un cor de impuscaturi sacadate si bubuituri, in care nici un sunet de arma nu semana cu altul, iar in harmalaie Bradley apasa si simti cum patul pustii il izbeste.

Ochise unul dintre mecii de la spatele micii coloane si cand privi dupa aceea mecul era pe jos, alunecand de-a curmezisul drumului, iar indaratul lui tasneau scantei pe cand metalul brazda asfaltul.

— Opriti! Opriti tragerea! striga Dexter si, in linistea subita, Bradley ii auzi pe meci zanganind, apoi oprindu-se, chitaind si pravalindu-se in sant.

— Luati-i de pe drum - repede! tipa Dexter. Ii facu semn lui Bradley sa coboare dealul, iar baiatul alerga sa vada rezultatele. Pe cand se repezea spre ei, mecii pareau sa fie nevatamati, cu exceptia catorva crestaturi, insa apoi, din apropiere, in fiecare se vedeau cateva gauri. Avu timp sa-i arunce o privire lui Paul, care se-nrosise la fata si gafaia, cu privirea incetosata. Nu avura timp sa vorbeasca.

Barbatii de peste drum pornira, din nou, cea mai mare parte a mecilor cu cheile de comanda-expres, dar unul suferise un fel de explozie interna si spatele ii fusese smuls. Bradley ajuta trei barbati sa-l ridice suficient pentru a-l rostogoli de pe asflatul usor curbat si de indata ce-l urnira mecul se duse de-a dura si aluneca intr-un crang de eucalipt. Aruncara crengi peste el. Bradley il cauta pe acela in care trasese, insa acum era imposibil sa-si dea seama care era.

Asteptand, simti o incordare, o ingreunare a aerului. Aromele copacilor si ierbii ii patrunsera in nari, bogate si intense. Alergara cu totii inapoi, in susul pantei. Bradley gasi pusca despre care acum isi spunea ca-i a lui si se intinse cu ea in iarba, ascunzandu-se indaratul unei movilite, alaturi de Dexter.

Ramase intins acolo, doar respirand si uitandu-se la pusca, ce parea sa fie facuta dintr-o multime de parti complicate. Dexter ii arunca trei incarcatoare si o cutie de cartuse cu camasi din cupru. Cutia promitea ca sunt penetratoare de blindaj. Bradley bajbai putin pe cand invata cum sa umple incarcatoarele, dar apoi se misca rapid, introducand cartusele in timp ce auzea uruitul indepartat al unui vehicul cu senile.

Se apropia de-a lungul celeilalte sosele. Raspantia arata destul de libera, fara semne evidente de ambuscada.

Plutonul Mercer asezase doua mine pe drum. Aveau suprafata cameleonica si dupa un minut era imposibil sa le deosebesti de asfalt. Bradley putea sa-si dea seama unde se aflau pentru ca erau in linie cu pietrele albe de reper si de-aici de sus aratau mai netede decat asfaltul.

Se intreba daca mecii puteau sesiza asta. Senzoriumul lor era mai bun decat cel uman din unele puncte de vedere, mai slab din altele, isi dadu seama ca nu se gandise niciodata foarte mult la viata interioara a unui mec, mai mult decat ar fi putut sa cerceteze intr-adevar amanuntit lumea interioara a animalelor. Dar, in principiu, mecii puteau fi cunoscuti, intreaga lor perspectiva putea fi digitalizata si examinata minutios.

Zanganitul si vuietul ce se apropiau ii gonira aceste ganduri din minte.

— Amorsati! striga Dexter, vocea incordata tradandu-i o parte din emotie.

Un vehicul mare, cu senile, veni in goana printre copacii care margineau soseaua neagra, licarind ca o tinta de joc video. Pe toata suprafata lui erau cocotati meci urcati pe flancuri, si mult mai multi erau inghesuiti pe platforma din spate. Cand Bradley privi iar soseaua din apropiere, minele ii sarira in ochi ca un paianjen pe o fata de masa din dantela. Intreaga vale vibra si stralucea de la lumina intensa, senzoriala. Mirosurile i se amestecara in nari, luciul rece al pustii ii vorbi prin maini.

Cu siguranta ca mecul sofer va vedea minele, va opri si se va retrage, isi spuse el. Iar mecii din vehicul vor sari jos si unii dintre ei ii vor ataca pe oameni, ruland pe drum si tragand cu laserele pe care le deturnasera de la scopuri industriale. Bradley auzise de meci care puteau sa treaca peste comenzile de siguranta si sa lupte.

Apuca mai bine pusca. in mod vag, stia ca Dexter ocheste de-a lungul armei sale tubulare, si ca Angel vorbea cu ea insasi in soapta pe cand astepta.

— Daca ar fi ca noi s-ar opri la primul semn de pericol pe care l-ar vedea, mormai Dexter, probabil pentru sine, dar auzi si Bradley. Apoi ar desfasura meci luptatori pe ambele laturi ale soselei si ne-ar matura, atacand din flanc.

— Crezi c-or s-o faca? intreba Bradley ganditor.

— Noo. Astia n-au ce-avem noi.

— Ce ce anume?

Bradley cunostea spectrul larg al insusirilor deosebite pe care le aveau mecii.

— Sange-n pix.

Mecii cocotati pe capota vehiculului cu senile priveau inainte, de-a lungul drumului, si se tineau strans pentru a se pazi de hurducaturile brutale de la cotituri.

Apoi unul dintre ei vazu minele si repezi un servobrat catre ele. Cativa meci, care stateau langa cabina, incepura sa scoata vaiere de avertisment, iar vehiculul se intepeni in frane si se rasuci de-a curmezisul drumului. Se opri pe buza santului, scoase un scrasnet grav si incepu sa dea indarat.

Trei meci sarira din cabina. Bradley il prinse pe unul din ei in catare si aerul fu despicat de o explozie uriasa care-l facu sa tresara si sa uite tot restul.

Capota metalica a transportorului paru sa se dizolve intr-un nor albastru. Bena vehiculului zbura cu un bubuit puternic.

Aerul deveni o urzeala fina de pete rotitoare, in timp ce fragmente tasneau in sus ca o arteziana neagra, iar apoi cadeau ca grindina pe coasta dealului. Bufnituri si zdranganituri anuntau ca bucati mari de meci picau prin preajma. Bradley isi baga capul in iarba. Tipa cand ceva ii izbi genunchiul, iar altceva trecu rostogolindu-se peste el si disparu. In spate il lovira pietricele.

Cand Bradley ridica privirea, se astepta sa vada ca pe drum n-au ramas decat resturi. In urechi ii urla amintirea sunetului si se intreba daca surzise. Dar prin fum vazu cativa meci retragandu-se pe furis din transportorul dezmembrat. Erau cinci, strans grupati.

Ridica pusca si trase foarte iute in mecul din frunte. Acesta cazu, iar baiatul trase in urmatorul obiect si in urmatorul, vazand doar formele in miscare si vartejul cetos al actiunii.

Angel tragea si Nelson la fel, pocnete ascutite atat de rapide si regulate incat Bradley se gandi la rapaiala unui bat tinut de un baiat in timp ce alearga pe langa tambrele unui gard - si in cateva secunde pe sosea nu mai erau meci.

Dar se aflau doi in sant. Fumul cenusiu se raspandea pretutindeni in valuri.

Bradley vazu un mec miscandu-se chiar cand un segment rapid de lumina tasni dinspre el, strabatand fumul. O auzi pe Angel tipand si injurand. Femeia ridica mana, iar aceasta era insangerata.

Un alt segment de lumina traversa aerul timp de o clipa si o rata, iar apoi un al treilea ii izbi arma. Aceasta zbura in bucati, cu un pocnet Bradley ochi mecul si trase incontinuu pana cand il vazu pe acesta si pe cel de-al doilea pravalindu-se de-a curmezisul santului si incetand sa mai miste.

O liniste incordata reveni in vale. Transportorul ardea, insa dincolo de troznetele si vuietul acestuia nu se vedea nimic miscandu-se pe sosea.

Angel gemea din cauza ranii si Nelson o ingriji, scotand o trusa de prim ajutor in timp ce alerga spre ea. Cand vazura ca avea sa scape cu bine, Dexter si Bradley coborira incet spre sosea.

— Pariez ca asta-i ultimul grup mare, zise Dexter. De-acum o sa ne vina doar meci rataciti, nici o problema..

In timp ce mergea, Bradley isi simtea picioarele ca niste busteni ce izbeau pamantul. Ii facu semn cu mana lui Paul, care era deja pe sosea, dar n-avea chef sa vorbeasca cu nimeni. Aerul era racoros si era plin cu asa multe izuri pe care le simtea cum ii intra si-i ies din plamani precum aromele separate dintr-o sonda cu inghetata.

— Hei! striga Mercer de la cabina transportorului. Astia au mancare aici, inauntru!

Toti isi indreptara atentia asupra cabinei. Mercer scoase hrana uscata, ambalata in carton, niste cutii de conserve, o ladita cu bauturi racoritoare.

— E ceva, nu? - meci care duc mancare, spuse Angel meditativ.

Timp de cateva minute mancara si baura, iar apoi Paul striga:

— E un baiat aici.

Il gasira pe Paul aplecat deasupra unui baiat care era pe jumatate ascuns de un mec prabusit. Bradley vazu ca mecii din grup il ocrotisera pe acest baiat in timp ce erau doborati.

— Inca mai are o scanteie de viata, spuse Paul.

— Mancarea era pentru el, spuse Mercer.

Bradley se apleca. Paul lua baiatul in brate, insa era limpede dupa fata lui trasa, palida, si dupa cantitatea de sange ce-i uda hainele, parte din el proaspat rosu, iar cea mai mare parte brun, uscat ca nu erau sperante prea mari. N-aveau nici o modalitate sa-l duca la crioconservare. Buzele subtiri se dechisera, tremurara, si baiatul zise:

— Rau mami doare

— In actele astea scrie ca e sub ingrijire medicala, spuse Dexter.

— Cum adica? intreba Angel.

— Scrie ca are deficiente mintale. Astia-s meci pentru asistenta medicala.

Dexter impinse una din carcasele mecilor si aceasta se rostogoli dand la iveala insemnele castei H.

— Fir-ar sa fie, cum de s-au amestecat cu mecii astia razvratiti? intreba Nelson iritat, asa cum fac oamenii cand cauta pe cineva sau ceva pe care sa dea vina.

— Accident, zise simplu Dexter. Confuzie. Poate s-au gandit ca fac ce era mai bine, indepartand pacientul de la locul luptelor.

— Fir-ar sa fie, spuse Nelson iar. Apoi buzele i se miscara, dar nu se auzi nimic.

Bradley ingenunche si goni cateva muste de pe fata baiatului. Ii dadu baiatului niste apa, insa privirile acestuia erau tintite undeva departe, iar buzele scuipara apa. Angel incerca sa gaseasca rana si sa opreasca hemoragia, dar avea o infatisare palida, ca de ceara.

— Fir-ar sa fie de razboi, zise Nelson. Mecii, ei sunt de vina pentru asta.

Bradley lua de la Paul o ceasca ce se incalzea singura si-i dadu baiatului putina supa. Dupa fata nu parea sa aiba mai mult de cincisprezece ani, iar privirile ii rataceau fara tinta sus, pe cerul senin. Bradley privi un fluture care se aseza pe bratul baiatului. Acesta isi desfacu aripile in lumina piezisa, galben-aurie a soarelui si gusta sangele maron care se usca. Bradley se intreba daca fluturii se hranesc cu sange. Apoi baiatul se ineca si fluturele isi lua zborul, dus de-o adiere, iar cand Bradley il privi din nou, baiatul murise.

Statura multa vreme imprejurul trupului. Soseaua era un haos de carapace sfasiate, componente interne incurcate si, resturile transportorului explodat. Nimeni n-avea sa mai intre in acea zi intr-o ambuscada si nimeni nu schita vreo miscare sa curete drumul.

— Stii, mecii astia pentru asistenta medicala sunt destul de isteti, spuse Paul. Numai ca au luat o decizie gresita.

— Probabil erau mai isteti decat baiatul, raspunse Bradley.

Baiatul nu fusese cu mult mai tanar decat Bradley, totusi in ochii sai nu fusese decat un gol.

— El era om, totusi.

Mareata exaltare a inceputului, pe care o simtise toata dimineata, incepu sa-l paraseasca incet pe Bradley.

— O insusire data naibii, nu? zise el, neadresandu-se nimanui anume. Si altii faceau asta, spunand pur si simplu diverse lucruri vantului in timp ce se imprastiau incet si incepeau sa puna ordine in sfaramaturi.

Incordarea si scanteierea aerului il insoteau inca, totusi. Nu se mai simtise asa de viu in viata lui. Dintr-o data vazu lumea abstracta, blanda, inchisa in care locuise de la nastere ca pe o enclava, o rezervatie - o capcana. Intreaga societate umana fusese intr-o crisalida, un culcus de catifea ingrijit de meci.

Ei gasisera o alternativa a razboiului: bunastarea. Si bunatatea simpla, omeneasca. Bunatatea omeneasca.

Poate ca toate acestea fusesera pierdute acum.

Si nici nu era vreo tragedie. Nu daca le inapoia lumea asa cum putea fi, o viata de zgomote si insufletire, si contactul aspru al lucrurilor reale. Salasluise in spatiile de cristal ale mintii in timp ce dedesubtul unor asemenea distractii reci, antiseptice, trupul sau tanjea de dorul pamantului cald, reavan si a misterelor sale umede.

Nelson si Mercer strangeau insemne de meci.

— Vrei un AB? il intreba Nelson pe Bradley. Am gasit unul aici. Poate ca mecii astia lucratori l-au ajuns din urma si l-au luat cu ei.

— Am sa notez doar numerele de serie, raspunse acesta automat, nedorind sa-i vorbeasca lui Nelson mai mult decat era necesar. Sau oricui altcuiva. Se vorbise atat demult.

Petrecu o vreme tastand numerele pe com si apoi indepartand carcase de meci de pe sosea.

Dexter se apropie de el si-i spuse:

— Sigur nu vrei unul dintr-astea?

Era un laser pe care-l folosise unul din mecii razvratiti. Negru, canelat, cu un luciu atragator.

— Angel pastreaza unul. Probabil ca are sa spuna tot restul vietii cum a capatat rana si are sa arate laserul care poate a facut-o.

Bradley privi obiectul neted, senzual. Acesta lucea in lumina vie a soarelui, ca o promisiune.

— Nu.

— Sigur?

— Ia de-aici chestia asta blestemata.

Dexter il privi ciudat si se indeparta. Bradley se uita tinta la mecii pe care-i aruncau de pe sosea si incerca sa-si dea seama in ce mod se deosebeau de baiat, care, probabil, era cu adevarat mai putin inteligent decat ei, insa totul era umbrit de amintiri: cat de mult ii placuse pusca si ce dulce era iarba si cum tragea in tinte cand acestea ajungeau la punctul pentru foc incrucisat, sub soarele stralucitor. Ii venea greu sa se gandeasca pe cand ziua ajungea la orele cele mai calduroase, si dupa o vreme nu mai incerca. Era mai usor astfel.

[„Manassas, Again”: First published in „Isaac Asimov's Science Fiction Magazine” (October 1991)]