Povestea ceasului cu inima
Traia odata un ceasornicar baran.
Intr-o zi, plimbandu-se printr-o padure de la marginea orașului,
vazu un ceas aruncat la radacina unui
stejar. Era mare cat un baiat sau o fetița
de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe. Niciodata
nu mai vazuse ceasornicarul un asemenea ceas!
Il privi pe toate parțile insa ceasul nu
mergea. Il lua acasa și il desfacu sa il repare. Pe vremea aceea, in fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate
și batea cu un ciocanel, facand
tic – tac, tic – tac . Ceasul pe care il gasise meșterul nu avea
pitic. Avea insa un pitic intr-un sertar, de la
un ceas care fusese strivit din greșeala de stapanul sau.
Repara ceasornicarul ceasul și il așeza
in vitrina, doar, doar o veni pagubitul dupa el. Intr-o zi trecu
pe acolo imparatul care vazand ceasul dori sa-l cumpere.
Il duse la palat și il așeza in sala
tronului pazit de doi ostași. Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De cate ori venea la palat cate un
boier sa se planga ca-l necajesc țaranii, abia ii
spunea imparatul Vorbeste! Iți dau
voie sa vorbesti o ora . ” ca ceasul cu limbi de aur si
arata ca ora trecuse! Pleca boierul suparat, fara sa apuce sa deschida gura.
Daca venea insa o vaduva, care il invinuia pe boier
ca-i fura si ultima bucațica de paine,
imparatul ii spunea
- Ei, vorbeste si tu! Iți dau voie o clipa .
Și iata ca dupa ceasul cu
limba de aur, clipa ținea, ținea si nu se mai
sfarsea . Pleca vaduva numai cand spusese tot ce
avea pe inima! Daca au vazut asa, s-au
strans boierii intr-o zi si s-au dus la imparat.
- Maria ta, nu se mai poate . Ceasul Mariei tale ne face viața
amara. Nu merge bine, Maria – ta!
L-a chemat imparatul pe ceasornicar si i-a dat ceasul sa-l
repare. ( . ) Ajuns acasa, ceasornicarul scoase piticul din ceas si il
intreba ce se intampla.
- Mestere, mestere – ofta piticul – ce
sa fac daca am o inima? Inima ține cu oamenii
nevoiasi si nu-i iubeste pe boierii hrapareți .
Atunci pun ceasul sa mearga mai repede sau
mai incet dupa cum cred eu ca e bine.
Mesterul dadu din cap. Doar avea si el
o inima si-l ințelegea tare bine pe piticul cel inimos! ( . )
Pentru a iesi din impas, ceasornicarul apela
la ajutorul altui mester, care dorind sa fie pe placul
imparatului, construi un pitic de fier, fara inima, care
sa puna ceasul in miscare ca si piticul adevarat.
Tare s-au bucurat boierii si imparatul de noul ceas! L-au asezat
in sala tronului si, de atunci, din nou vorbira boierii cate o
ora, iar nevoiasii cate o clipa . Apoi,
imbatranind, piticii din ceasornice se mutara, rand pe rand, in țara
povestilor si in locul lor fura asezați pitici de
fier, sau arcuri, lanțuri, pendule si cuci. Pana
in zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau cu
cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inima nu se mai cunosc decat in
povestile pentru copii.
