Porcul cel fermecat - poveste

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopșorul pere și rachita micșunele; de cand se bateau urșii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infrațindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci și noua de oca de fier și s-arunca in slava cerului de ne aducea povești;

De cand se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odata un imparat și avea trei fete. Și fiind a merge la batalie, iși chema fetele și le zise:

- Iaca, dragele mele, sunt silit sa merg la razboi. Vrajmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastra. Cu mare durere ma despart de voi. In lipsa mea bagați de seama sa fiți cu minte, sa va purtați bine și sa ingrijiți de trebile casei. Aveți voie sa va preimblați prin gradina, sa intrați prin toate camarile casei: numai in camara din fund, din colțul din dreapta, sa nu intrați, ca nu va fi bine de voi.

- Fii pe pace, tata, raspunsera ele. Niciodata n-am ieșit din cuvantul dumitale. Du-te fara grije, și Dumnezeu sa-ți dea o izbanda stralucita.

Toate fiind gata de pornire, imparatul le dete cheile de la toate camarile, mai aducandu-le aminte inca o data povețele ce le deduse, și-și lua ziua buna de la ele.

Fetele imparatului, cu lacramile in ochi, ii sarutara mana, ii poftira biruința; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mana imparatului.

Nu se știa ce sa se faca, de mahnire și de urat, fetele, cand se vazura singure. Apoi, ca sa le treaca de urat, hotarara ca o parte din zi sa lucreze, o parte sa citeasca și o parte sa se plimbe prin gradina. Așa facura și le mergea bine.

Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vari coada.

- Surioarele mele, zise fata cea mare, catu-i ziulica de mare toarcem, coasem, citim. Sunt cateva zile de cand ne aflam singure, n-a mai ramas nici un colț de gradina pe unde sa nu ne fi plimbat. Am intrat prin toate camarile palatului tatalui nostru, și am vazut cat sunt de frumos și bogat impodobite; de ce sa nu intram și in camara aceea, in care ne-a oprit tatal nostru de a intra?

- Vai de mine, lelița, zise cea mai mica, ma mir cum ți-a dat in gand una ca aceasta, ca sa ne indemni dumneata sa calcam porunca tatalui nostru. Cand tata a zis sa nu intram acolo, trebuie sa fi știut el ce a zis și pentru ce a zis sa facem așa.

- Ca doara nu s-o face gaura in cer d-om intra, zise cea mijlocie. Ca doara n-or fi niscaiva zmei sa ne manance, ori alte lighioane. Ș-apoi de unde o sa știe tata daca noi am intrat au ba?

Tot vorbind și indemnandu-se, ajunsera tocmai pe dinaintea acelei camari; cea mai mare din surori, care era pastratoarea cheilor, baga cheia in broasca ușei și, intorcand-o nițel, scarț! ușa se deschise.

Fetele intrara.

Cand colo, ce sa vaza? Casa n-avea nici o podoaba; dara in mijloc era o masa o masa mare cu un covor scump pe dansa, și dasupra o carte mare deschisa.

Fetele, nerabdatoare, voira a ști ce zicea in cartea aceea. Și cea mare inainta și iata ce ceti:

'Pe fata cea mare a acestui imparat are s-o ia un fiu de imparat de la rasarit. '

Merse și cea mijlocie și, intorcand foaia, ceti și ea:

'Pe fata cea mijlocie a acestui imparat are s-o ia un fiu de imparat de la apus '.

Rasera fetele și se veselira, hihotind și glumind intre ele. Fata cea mica insa nu voia sa se duca.

Cele mai mari nu o lasara in pace, ci, cu voie, fara voie, o aduse și pe dansa langa masa, și cam cu indoiala intoarse și ea foaia și ceti:

'Pe fata cea mica a acestui imparat are s-o ia de soție un porc '.

Trasnetul din cer de ar fi cazut, nu i-ar fi facut mai mult rau ca ceea ce i-a facut citirea acestor vorbe. P-aci, p-aci era sa moara de mahnire. Și daca n-o țineau surorile, iși și spargea capul cazand.

Dupa ce se dezmetici din leșinul ce-i venise de inima rea, incepura s-o mangaie surorile.

- Ce! ii zisera, mai crezi și tu la toate alea! Unde ai mai pomenit tu ca o fata de imparat sa se marite dupa un porc?

- Ce copila ești! ii zise cealalta, dara tata n-are destula oștire sa te scape, chiar cand s-ar intampla sa vie sa te ceara un dobitoc așa de scarbos?

Fata cea mica a imparatului ar fi voit sa se induplece a crede cele ce ii spuneau surorile; dara n-o lasa inima. Gandul ei era mereu la cartea care spuse ca norocul celorlalte surori era sa fie așa de frumos și numai ei ii spusese ca o sa i se intample ceea ce nu se mai auzise pana atunci pe lume. Și apoi o rodea la ficați calcarea poruncii tatalui lor.

Ea incepu a lancezi. Și numai in cateva zile așa se schimbase, incat nu o mai cunoșteai; din rumena și vesela ce era, ajunsese de se ofilise și nu-i mai intra nimeni in voie. Se ferea de a se mai juca cu surorile prin gradina, d-a culege flori ca sa le puie la cap și d-a canta cu toatele cand erau la furca, ori la cusatura.

Intre acestea, tatal fetelor, imparatul, facuse o izbanda cum nu se aștepta, biruind și gonind pe vrajmaș. Și fiindca gandul ii era la fiicele sale, facu ce facu și se intoarse mai curand acasa. Lumea dupa lume ieșise intru intampinarea lui, cu buciume, cu tobe și cu surle, inveselindu-se ca imparatul se intorcea biruitor.

Cum ajunse, pana a nu merge acasa, imparatul dete lauda Domnului ca-i ajutase asupra protivnicilor carii se sculase asupra lui, de-i infranse. Apoi, mergand acasa, fiicele ii ieșira inainte. Bucuria lui crescu cand vazu ca fetele ii erau sanatoase. Fata cea mica se feri cat putu a nu se arata trista.

Cu toate astea, nu dupa mult timp, imparatul baga de seama ca fie-sa cea mica din ce in ce slabea și se posomora. Indata ii trecu un fier ars prin inima, gandindu-se ca poate i-au calcat porunca. Și de unde sa nu fie așa?!

Ca sa se incredințeze, iși chema fetele, le intreba, poruncindu-le sa-i spuie drept.

Ele marturisira. Se ferira insa d-a spune care din ele fusese indemnatoarea.

Cum auzi imparatul una ca aceasta se tanguia in sine cu amar, și cat p-aci era sal biruie mahnirea. Iși ținu insa firea și cauta a-și mangaia fata care vedea ca se pierde. Ce s-a facut, s-a facut; vazu el ca o mie de vorbe un ban nu face.

Incepuse a se cam uita intamplarea aceasta, cand, intr-o zi, se infațișe la imparatul fiul unui imparat de la rasarit și-i ceru de soție pe fata cea mai mare. Imparatul io dete cu mulțumire. Facura nunta infricoșata și peste trei zile o petrecu cu cinste mare pana la otar. Peste puțin, așa facu și cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de imparat de la apus.

Cu cat vedea ca se implinesc intocmai cele scrise in cartea ce citise, cu atata fata imparatului se intrista și mai mult. Ea nu mai voia sa manance, nu se mai gatea, nu mai ieșea la plimbare; voia sa se lase sa moara mai bine, decat sa ajunga de batjocura lumii. Dara imparatul nu-i da ragaz sa puie in lucrare o fapta așa de nelegiuita, ci o mangaia cu fel de fel de povețe.

Mai trecu ce mai trecu și iata, mare, ca intr-o zi imparatul se pomenește cu un porc mare ca intra in palatul lui și-i zice:

- Sanatate ție, imparate; sa fii rumen și voios ca rasaritul soarelui intr-o zi senina!

- Bine ai venit sanatos, prietene. Dar ce vant te aduce pe la noi?

- Am venit in pețit, raspunse porcul.

Se mira imparatul cand auzi de la porc așa vorbe frumoase și indata iși dete cu parerea ca aci nu putea sa fie lucru curat. Ar fi voit s-o carmeasca imparatul spre a nu-i da fata de soție; dara dupa ce auzi ca curtea și ulițile geme de porci, care venise cu pețitorul, n-avu incotro și-i fagadui. Porcul nu se lasa numai pe fagaduiala, ci intra in vorba și se hotari ca nunta sa se faca peste o saptamana. Numai dupa ce priimi cuvant bun de la imparatul, porcul pleca.

Analiza: Dezvoltarea neuropsihica a copilului prescolar Document online: Copilul

Pana una alta, imparatul iși povațui fata sa se supuie ursitei, daca așa a voit Dumnezeu. Apoi ii zise:

- Fata mea, cuvintele și purtarea cea ințeleapta a acestui porc nu este de dobitoc; o data cu capul nu crez eu ca el sa se fi nascut porc. Trebuie sa fie vreo fermecatorie sau vreo alta dracie aci. insa tu sa fii ascultatoare, sa nu ieși din cuvantul lui; caci Dumnezeu nu te va lasa sa te chinuiești mult timp.

- Daca dumneata, tata, gasești cu cale așa, raspunse fata, te ascult și-mi pui nadejdea in Dumnezeu. Ce o vrea el cu mine! Așa mi-a fost triștea; vaz eu ca n-am incotro.

Intre acestea sosi și ziua nunții. Cununia se facu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa intr-o caruța imparateasca, porni la dansul acasa.

Pe drum trebuia sa treaca pe langa un noroi mare; porcul porunci sa stea caruța; se dete jos și se tavali in noroi, pana se facu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei sa-l sarute. Biata fata, ce sa faca? Scoase batista, il șterse nițel la bot și-l saruta, gandindu-se sa asculte povețile tatalui sau.

Cand ajunsera acasa la porc, care era intr-o padure mare, se și insera. Șezura nițel de se odihnira de drum, cinara impreuna și se culcara. Peste noapte, fata imparatului simți ca langa ea era un om, iara nu un porc. Se mira. Insa iși aduse aminte de cuvintele tatane-sau și incepu a mai insufleți, plina de nadejde in ajutorul lui Dumnezeu.

Porcul seara se dezbraca de pielea de porc, fara sa simta fata, și dimineața, pana a nu se deștepta ea, el iara se imbraca cu dansa.

Trecu o noapte, trecura doua, trecura mai multe nopți și fata nu se putea domiri cum se face de barbatu-sau ziua este porc și noaptea om. Pasamite el era fermecat, vrajit sa fie așa.

Mai tarziu incepu a prinde dragoste de dansul, cand simți rodurile casatoriei; atat numai se mahnea ca nu știa ce o sa dea lumii peste cateva luni. Cand, intr-o zi, vazu trecand pe acolo o baba cloanța vrajitoare.

Ea, care nu vazuse oameni de atata mare de timp, era jinduita, și o chema sa mai vorbeasca cu dansa cate ceva. Vrajitoarea ii spuse ca știe sa ghiceasca, sa dea leacuri și cate nagode toate.

- Așa sa traiești, batranico, ia spune-mi, d-a minune ce are barbatu-meu de este ziua porc și noaptea, cand doarme langa mine, il simț ca este om?

- Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram sa ți-o spui eu mai inainte, caci nu de surda sunt ghicitoare. Sa-ți dea mamulica leacuri cari sa-i taie farmecele.

- Da-mi zau, mamușoara, și ți-oi plati cat mi-i cere, ca mi s-a urat cu el așa.

- Ține aicea, puișorul mamei, ața aceasta. Sa nu știe el de dansa, ca n-are leac. Sa te scoli cand doarme el, binișor, și sa i-o legi de piciorul stang, cat se poate de strans, și sa vezi, draga babii, ca dimineața ramane om. Parale nu-mi trebuie. Eu voi fi destul de platita cand voi afla ca o sa scapi de așa urgie. Mi se rupe, uite, baierile inimii de mila pentru dumneata, bobocelul mamei, și ma caiesc, ma caiesc, cum de sa nu aflu mai dinainte, ca sa-ți viu intru ajutor.

Dupa ce pleca zgripțuroaica de vrajitoare, fata de imparat ascunse cu ingrijire ața; iara peste noapte se scula binișor, incat sa n-o simța nici maiastrele, și, cu inima tacainda, lega ața de piciorul barbatului sau. Cand sa stranga nodul, pac! se rupse ața, caci era putreda.

Deșteptandu-se, barbatul speriat ii zise:

- Ce-ai facut, nenorocito! Mai aveam trei zile, și scapam de spurcatele astea de vraji; acum cine știe cat voi mai avea sa port aceasta scarboasa piele de dobitoc. Și numai atunci vei da mana cu mine, cand vei rupe trei perechi de opinci de fier și cand vei toci un toiag de oțel, cautandu-ma, ca eu ma duc.

Zise sa se facu nevazut.

Sarmana fata de imparat, cand se vazu singura cuc, unde incepu a plange și a se boci, de ți se rupea inima. Blestema cu foc și para pe afurisita de ghicitoare. Dara toate in zadar. Daca vazu ca n-o scoate la capatai cu tanguirea, se scula și pleca incotro va duce-o mila Domnului și dorul barbatului.

Ajungand intr-o cetate, porunci de-i facu trei perechi de opinci de fier și un toiag de oțel, se gati de drum și se porni in calatorie, spre a-și gasi barbatul.

Se duse, se duse, peste noua mari, peste noua țari, trecu prin niște paduri mari cu buștenii ca butia, se poticnea lovindu-se de copacii cei rasturnați și, de cate ori cadea, de atatea ori se și scula; ramurile copacilor o izbeau peste fața, crangurile ii zgariase mainile, și ea tot inainta, mergea, și indarat nu se uita. Cand, obosita de drum și de sarcina, abatuta de mahnire și cu nadejdea in inima, ajunse la o casuța.

Pasamite acolo ședea santa Luna.

Batu la portița, se ruga sa o lase inauntru sa se odihneasca nițel, mai cu seama ca ii și abatuse sa faca.

Muma santei Lune avu mila de dansa și de suferințele sale; o priimi dara inauntru și o ingriji. Apoi o intreba:

- Cum se poate ca un om de pe alte taramuri sa razbeasca pana aci?

Biata fata de imparat iși povesti atunci toate intamplarile și sfarși zicand:

- Mulțumesc mai intai lui Dumnezeu ca mi-a indreptat pașii catre acest loc, și al doilea dumitale, ca nu m-ai lasat sa pier la ceasul nașterii. Acum te mai rog sa-mi spui, nu care cumva santa Luna, fiica dumitale, știe pe unde s-ar afla barbatul meu?

- Nu poate sa știe, draga mea, ii raspunse muma santei Lune, dar du-te incolo, spre rasarit, pana vei ajunge la santul Soare; poate el sa știe ceva.

Ii dete sa manance o gaina fripta și ii zise sa bage de seama sa nu piarza nici un oscior, ca-i va fi de mare trebuința.

Dupa ce mai mulțumi inca o data de buna gazduire și de povețele cele folositoare și dupa ce lepada o pereche de opinci care se sparsese, incalța altele, puse oscioarele gainei intr-o legatura, lua in brațe copilașul și toiagul in mana și o porni iarași la drum.

Merse, merse, prin niște campii numai de nisip; așa de greu era drumul, incat facea doi pași inainte și unul inapoi; se lupta, se lupta și scapa de asta campie, apoi trecu prin niște munți nalți, colțoroși și scorboroși; sarea din bolovan in bolovan și din colț in colț. Cand ajungea pe cate un piept de munte șes, i se parea ca apuca pe Dumnezeu de un picior; și dupa ce se odihnea cate nițel, iar o lua la drum, și tot inainte mergea. Glodurile, colții de munte, care erau tot de cremene, atat ii zgariase picioarele, genunchii și coatele, incat erau numai sange; caci trebuie sa va spun ca munții erau nalți, incat intreceau norii, și pe unde nu erau prapastii peste care trebuia sa sara, nu putea merge altfel decat suindu-se pe branci și ajutandu-se cu toiagul.

In cele de pe urma, statuta de osteneala, ajunse la niște palaturi.

Acolo ședea Soarele.

Batu la poarta și se ruga sa o priimeasca. Muma Soarelui o priimi și se mira cand vazu om de pe alte taramuri pe acolo și planse de mila ei, cand ii povesti intamplarile. Apoi, dupa ce-i fagadui ca va intreba pe fiu-sau despre barbatul ei o ascunse in pivnița, ca sa n-o simța Soarele cand o veni acasa, ca seara se intoarce totdauna suparat.

A doua zi afla fata de imparat ca era s-o pața, fiindca Soarele cam mirosise a om de pe alta lume. Dar muma-sa il liniști cu vorbe bune, zicandu-i ca sunt pareri.

Fiica de imparat prinse curagi cand vazu cu cata bunatate este priimita și intreba:

- Bine, frate draga, cum se poate ca Soarele sa fie suparat, el care este atat de frumos și face atata bine muritorilor?

- Iaca pentru ce, raspunse muma Soarelui; el dimineața sta in poarta raiului, și atunci este vesel, vesel și rade la toata lumea. Peste zi este plin de scarba, fiindca vede toate necurațiile oamenilor și d-aia iși lasa arșița așa de cu zapușeala; iara seara este mahnit și suparat, fiindca sta in poarta iadului; acesta este drumul lui obicinuit, de unde apoi vine acasa.

Ii mai spuse ca l-a intrebat despre barbatul ei și fiu-sau ii raspunse ca nu știe de seama lui nimic, fiindca, de va ședea in vro padure deasa și mare, vederea lui nu poate strabate prin toate colțurile și afundaturile, ci ca alta nadejde nu e, decat sa mearga la Vant.

Ii dete și acolo o gaina sa manance și ii zise sa pastreze oscioarele cu ingrijire.

Dupa ce lepada a doua pereche de opinci, car se sparsese și acelea, lua legatura cu oscioarele, copilul in brațe și toiagul in mana și porni spre Vant.

In calea aceasta intalni niște greutați și mai mari, caci dete, una dupa alta, peste munți de cremene din care țașnea flacari de foc, peste paduri nemaiumblate și peste campii de gheața cu nameți de zapada. P-aci, p-aci, era sa se prapadeasca, biata femeie; insa, cu staruința ei și cu ajutorul lui Dumnezeu, birui și aceste greutați mari, și ajunse la o vagauna care era intr-un colț de munte, mare de putea sa intre șapte cetați intr-insa.

Acolo ședea Vantul.

Gardul care o inconjura avea o portița. Batu și se ruga sa o priimeasca. Muma Vantului avu mila de dansa și o priimi sa se odihneasca. Ca și la Soare, fu ascunsa, ca sa nu o simța Vantul.

A doua zi ii spuse ca barbatul sau locuia intr-o padure mare și deasa, pe unde nu ajunsese toporul inca; ca acolo și-a facut un fel de casa, gramadind bușteni unul peste altul și impletindu-i cu nuiele, unde traia singur-singurel, de teama oamenilor rai.

Dupa ce ii dete și aci o gaina de manca și ii zise sa pastreze oscioarele, muma Vantului o povațui sa se ia dupa drumul robilor, care se vede noaptea pe cer, și sa mearga, sa mearga pana va ajunge.

Așa și facu. Dupa ce mulțumi cu lacrami de bucurie pentru buna gazduire și pentru vestea cea buna, porni la drum.

Biata femeie nopțile le facea zi. Nu i se mai alegea nici de mancare, nici de odihna, atata dor și foc avea sa-și gaseasca barbatul pe care ursita i-l dedese.

Merse, merse pana ce i se sparse și opincile aceste. Le lepada și incepu a merge cu picioarele goale. Nu cauta gloduri, nu baga seama la ghimpii ce-i intra in picioare, nici la loviturile ce suferea cand se impiedica de vreo piatra.

In cele de pe urma ajunse la o poiana verde și frumoasa pe marginea unei paduri. Acum se mai inveseli și sufletul ei, cand vazu floricelele și iarba cea moale. Statu și se odihni nițel. Apoi, vazand pasarelele cate doua-doua pe ramurelele copaceilor, se incinse focul intr-insa de dorul barbatului sau, incepu a plange cu amar și, cu copilul in brațe și cu legatura cu oscioarele pe umar, porni iarași.

Intra in padure. Nu se uita nici la iarba cea verde și frumoasa ce-i mangaia picioarele, nu voia sa asculte nici la pasarelele ce ciripeau de te asurzea, nu cauta nici la floricelele ce se ascundeau prin desișurile crangurilor, ci mergea dibuind prin padure. Ea bagase de seama ca aceasta trebuie sa fie padurea in care locuia barbatul sau, dupa semnele ce-i spusese muma Vantului.

Trei zile și trei nopți orbacai prin padure și nu putu afla nimic. Atat de mult era rupta de osteneala, incat cazu și ramase acolo o zi ș-o noapte fara se se miște, fara sa bea și sa manance ceva.

In cele mai de pe urma, iși puse toate puterile, se scula, și așa, șovaind, cerca sa umble sprijinindu-se in toiagul sau, dara ii fu cu neputința, caci și acesta se tocise, incat nu mai era de nici o trebuința. Insa de mila copilului, care nu mai gasea lapte la pieptul ei, de dorul barbatului, pe care il cauta cu credința la Dumnezeu, porni așa cum putu. Nu mai facu zece pași și zari catre un desiș un fel de casa precum ii spusese muma Vantului. Porni intr-acolo și abia, abia ajunse. Acea casa n-avea nici ferestre, nici ușa. Pasamite ușa era pe dasupra. Ii dete ocol. Scara nu era.

Ce sa faca? Voia sa intre.

Se gandi, se razgandi; se cerca sa se suie - in zadar. Sta, sta s-o doboare cu totul intristarea: cum se poate sa se lase ea sa se inece tocmai la mal. Cand, iși aduse aminte de oscioarele de gaina ce le purtase atata cale și-și zise: nu se poate sa mi se fi zis de florile marului sa pastrez aceste oscioare, ci ca imi va fi de mare ajutor la nevoie.

Atunci scoase oscioarele din legatura ce o avea, se socoti nițel, mai cugeta și, luand doua din aceste oscioare, le puse varf in varf și vazu ca se lipi ca printr-o minune. Mai puse unul, apoi unul, și vazu ca se lipira și acelea.

Facu deci, din oscioare, doi drugi cat casa de inalți. Ii rezema de casa la o departare de o palma domneasca unul de altul. Dupa aceea puse iarași capatai la capatai celelalte oscioare și facu niște druguleți mici, fiecare puindu-i d-a curmezișul pe drugii cei mari, inchipui treptele unei scari; cum punea aceste trepte, se lipeau și ele. Și astfel unul cate unul puse pana sus. Cum punea o treapta, se urca pe ea. Apoi alta, apoi alta, pana unde ii ajunse. Cand, tocmai sus in varful scarii, nu-i ajungea sa mai faca o treapta.

Ce sa faca? Fara asta treapta nu se putea. Pasamite ea pierduse un oscior. Sa stea acolo, era peste poate. Sa nu intre inauntru ii era ciuda. Se apuca și-și taie degetul cel mic, și cum il puse acolo se lipi. Lua copilul in brațe se urca din nou și intra in casa.

Aci se mira ea de buna randuiala ce gasi. Se apuca și ea și mai deretica oleaca. Apoi mai rasufla nițel, puse copilul intr-o albie ce gasi și o așeza pe pat.

Cand veni barbatu-sau, se sperie de ceea ce vazu. Parca nu-i venea sa creaza ochilor sai, tot uitandu-se la scara de oscioare și la degetul din varful scarii. Frica lui era sa nu fie iara niscaiva farmece, și cat p-aci era sa-și paraseasca casa, dara Dumnezeu ii dete in gand sa intre.

Atunci, facandu-se un porumbel, ca sa nu se lipeasca farmecele de el, zbura pe dasupra fara sa se atinga de scara și intra inauntru in zbor. Acolo vazu o femeie ingrijind de un copil.

El iși aduse aminte atunci ca femeia sa era insarcinata cand plecase de la ea, și unde il coprinse un dor de dansa și o mila, gandindu-se la cate trebuia sa fi pațit ea pana sa dea cu mana de dansul, incat se facu numaidecat om.

Cat p-aci era sa n-o cunoasca; atat de mult se schimbase din pricina suferințelor și a necazurilor.

Fata de imparat cum il vazu, se scula in sus și ii tacaia inima de frica, fiindca ea nu-l cunoștea.

Dupa ce el i se facu cunoscut, ea nu se cai, ba și uita tot ce suferise. El era un barbat ca un brad de frumos.

Se puse deci la vorba. Ea ii povesti toate intamplarile, iara el planse de mila ei. Apoi incepu și el a spune:

- Eu, zise el, sunt fiu de imparat. La un razboi ce avu tata-meu cu niște zmei, vecini ai lui, care erau foarte rai și-i tot calcau moșia, am omorat pe cel mai mic.

Pasamite, ursita te fagaduise lui. Atunci ma-sa, care era o vrajitoare de inchega și apele cu farmecele ei, ma blestema sa port pielea acelui scarbos dobitoc, cu gand ca sa nu ajung sa mi te iau eu.

Dumnezeu i-a stat impotriva, și eu te-am luat. Baba care ți-a dat ața sa mi-o legi de picior era ea. Și de unde mai aveam trei zile sa scap de blestem, am fost silit sa port inca trei ani starvul porcului.

Acum, fiindca tu ai suferit pentru mine și eu pentru tine, sa dam lauda Domnului și sa ne intoarcem la parinții noștri. Fara tine eram hotarat sa traiesc ca un pustnic, d-aia și mi-am ales acest loc pustiu și mi-am facut casa asta așa, ca pui de om sa nu mai poata razbi la mine.

Apoi se imbrațișara de bucurie și se fagaduira ca amandoi sa uite necazurile trecute.

A doua zi de dimineața se sculara și pornira amandoi mai intai la imparatul, tatal lui. Cand se auzi de venirea lui și a soției sale, toata lumea plangea de bucurie ca ii vedea. Iara tatal și muma lui ii imbrațișe strans, și ținura veseliile trei zile și trei nopți.

Apoi merse și la imparatul, tatal femeii lui. El cat p-aci era sa-și iasa din minți de bucurie, cand ii vazu. Asculta povestindu-i-se intamplarile lor. Apoi zise fie-sei:

- Ți-am spus eu ca nu credeam sa se fi nascut porc acel dobitoc ce te-a cerut de soție? Și bine ai facut, fata mea, de m-ai ascultat.

Și fiindca era și batran, și moștenitori n-avea, se cobori din scaunul imparației sale și ii puse pe danșii. Iara ei domnira cum se domnește cand imparații trec prin fel de fel de ispite, necazuri și nevoi.

Și de n-or fi murit, traiesc și astazi, domnind in pace.

Iara eu incalecai p-o șea și v-o spusei dumneavoastra așa.