Pestera dubova

PESTERA DUBOVA

Localizare si cai de acces. Intrarea se deschide in versantul stang al Cheilor Nerei la 220 m altitudine si 33 m deasupra raului.

De la Cantonul Damian se merge in amonte pe malul stang al raului pana la confluenta cu Ogasul Porcanului si in continuare inca 140 m, (pana in dreptul abruptului calcaros in care se zareste, printre arbori, gura principala suspendata in perete la mai bine de 20 m inaltime. Pentru a ajunge la ea ne cataram cu truda printre arbori, pe stancaria din stanga in parte instabila acoperita de muschi isi pa-mint, pana in dreptul deschiderii, iar de aici, cu asigurare in coarda, traversam spre peretele sur-plombat. Pentru detalii si alte informatii, vezi nota despre Cheile Nerei si fig. 54.

Date istorice. Intrarea in pestera este cunoscuta de padurari, vanatori isi de locuitorii din apropiere. Desi este cea mai mare pestera din Cheile Nerei, avand gura neprimitoare, suspendata in peretele surplombat. este evitata de drumeti. Pestera a fost cartata in anii 1961-1962 si cercetata aproape anual pana in 1970 pentru studiul biocenozelor de catre A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este fosila, ascendenta si totalizeaza 384 m de galerii si sali. Ea a fost sapata in cea mai mare parte pe fete de strat de catre apele de infiltratie care formau in trecut un curs de apa temporar ce drena galeriile sistemului principal. Aceste calcare sunt vizibil stratificate atat la exterior cat si in pestera, prezentand benzi de silex negru.

Prin intrarea larga si inalta (10/6 m) se patrunde intr-un vestibul scurt din care se desfac doua galerii : cea din stanga duce in pestera propriu-zisa, iar cea din dreapta, numita Galeria Miniaturilor, face un cot brusc si se deschide in perete ca o fereastra spre abis. Pestera propriu-zisa este alcatuita din doua parti distincte: un sistem principal de galerii mari, inalte si usor ascendente, format din doua ramuri dispuse in unghi de 90°, cu mai multe sali pe parcurs, si un al doilea sistem, extrem de ramificat, de galerii inguste, joase si foarte ascendente, care se termina prin canale inaccesibile, unele avand probabil legatura cu dolinele de la suprafata.

Galeriile si salile sistemului principal sunt slab concretionate. Tavanul este aproape in intregime nud, doar ici-colo cateva stalactite, printre care si anemolite groase. Peretii sunt in schimb mai bine cencretionati, avand scurgeri, coralite si morudmilich. Podeaua este stalagmitata pe o singura portiune (Sala Fagurilor) unde exista gururi mici si un baraj de travertin inalt de 2 m. In rest se gasesc blocuri de calcar de diferite mairimi desprinse din tavan, iar pe alocuri pietris rulat din cuart isi cuartit, care impreuna cu nivelurile de eroziune si podurile naturale tradeaza activitatea unui fost curs subteran. Dintre salile acestui sistem ne retine atentia in primul rand Sala Liliecilor, care adaposteste o colonie de sute de rinolofi. Pe stancaria prabusita haotic s-a depus cu vremea un strat gros de guano umed care emana miros de amoniac, in el colcaie niste rame vargate de pestera avand pina la 20 cm lungime si misuna gandaci de guano, iar la lumina lampilor vine multa musca de guano. Sistemul principal se termina cu Sala Argilelor, caracterizata prin depozitul de argila concretionata care imbraca blocurile prabusite pe panta inclinata a salii si prin picurarea abundenta din tavan.

Galeriile intortocheate ale sistemului ascendent sunt accesibile din apropierea Salii Liliecilor, urcand o panta cu mult guano uscat si prafos. Ramificatiile sale (vezi fig. 58) au destule urme de eroziune si coroziune a apei (tunele de presiune cu sectiune ovala, inele de eroziune, hieroglife), dar si destule portiuni cu formatiuni stalagmitice destul de frumoase (microgururi cu cristale, coralite, tuberculi, stalagmite si coloane).

Prin cotloanele sistemului ascendent exista vizuini de animale carnivore iar pe alocuri, in ambele sisteme, numeroase oase de rozatoare, lilieci si insectivore. In gropile facute probabil de cautatorii de comori prin unele cotloane din sistemul principal se mai gasesc oseminte de Ursus spelaeus. Interesant de amintit este ca in calcarul peretilor s-au gasit amoniti (fauna fosila caracteristica jurasicului).

Conditii de vizitare. Pestera este situata in (perimetrul ocrotit al rezervatiei Cheile Nerei - Beusnita. Nu este amenajata si nici degradata. Urcusul din poteca pana la gura pesterii trebuie facut cu asigurare in coarda sub supravegherea unui cunoscator al acestei tehnici, in interior este nevoie de casca de protectie, salopeta, flanela (temperatura este de 10-11,5° iar umiditatea 98-100% mai peste tot), bocanci antiderapanti si mijloace de iluminat strict individuale. Rezulta ca pestera se recomanda numai turistilor antrenati, condusi de un speolog. Accesul in Galeria Emilian Cristea, Galeriile in "V" si in Galeria Alunecoasa necesita pitoane, carabiniere si coarda, deci tehnica alpina ; prin urmare aceste galerii trebuie evitate de turisti, ele fiind indicate numai speologilor amatori.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. j Bleahu. V. Decu, St. Negrea, C. Hesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea j (1976).