Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Geografie


Qdidactic » didactica & scoala » geografie
Dinamica populatiei. Bilantul natural al populatiei



Dinamica populatiei. Bilantul natural al populatiei


Dinamica populatiei. Bilantul natural al populatiei



A. Dinamica populatiei


Dinamica populatiei reprezinta totalitatea modificarilor care au loc in numarul, structura si repartitia populatiei unui anumit teritoriu, intr-un anumit interval de timp.

Dinamica populatiei se refera la modificarea "naturala" a populatiei (ca rezultat al diferentei dintre numarul de nasteri si de decese, precum si la deplasarea acesteia in teritoriu).

Dinamica "naturala" se reflecta in valori numerice absolute sau relative. Ea reprezinta o diferenta intre doua elemente (natalitate si mortalitate - DOC 1) si are aspectul matematic al unui "bilant" realizat dupa un interval de timp; acesta reprezinta bilantul natural al populatiei, iar expresia cea mai simpla a sa o constituie sporul natural. Evolutia numerica a populatiei este data de valorile sporului natural, care pot fi pozitive (populatia creste), negative (populatia scade) sau apropiate de zero (populatia este constanta o anumita perioada de timp) - Fig. 1.



Dinamica populatiei trebuie inteleasa si intr-un sens istoric, prin care este evidentiat modul de evolutie al populatiei de-a lungul timpului. Astfel, se apreciaza ca, in perioada incalzirii postglaciare din neolitic, populatia totala a Terrei era de aproximativ 15 milioane locuitori, iar in antichitate a ajuns la 250 - 300 milioane locuitori. Populatia a ramas constanta pana in jurul anului 1000, apoi a sporit cu un ritm de crestere tot mai accelerat. La mijlocul secolului trecut (1950) a ajuns la 2,5 miliarde locuitori, iar in prezent' este de 6,3 miliarde. Fenomenul de crestere accelerata a populatiei in ultimele decenii, este cunoscut sub numele de "explozie demografica".

Un aspect particular il reprezinta "dinamica teritoriala" a populatiei, adica deplasarea ei dintr-un loc in altul, definitiv sau temporar.



B. Populatia actuala a Terrei


Populatia Terrei era apreciata, in anul 2004, la aproximativ 6,3 miliarde locuitori. Cresterea medie din ultimii ani a fost de aproape 100 mil. persoane pe an. Se poate considera ca populatia planetei a depasit 6 miliarde locuitori in anul 1999 sau 2000. Aceasta este neuniform raspandita pe continente.

Recensamintele se fac relativ rar, aprecierile asupra populatiei, intre recensaminte, se realizeaza prin extrapolarea valorilor sporului natural inregistrate in fiecare an. Din experientele de pana acum s-a observat ca la un anumit recensamant populatia era in realitate mai mare decat cea calculata pe baza extrapolarii valorilor sporului natural (la ultimele recensaminte din India si China, populatia reala era, de fapt, cu cateva zeci de milioane de persoane mai mare).



C. Tranzitia demografica


Prin studierea istoriei populatiei din tarile europene, care au efectuat recensaminte precise de aproape doua secole, s-a observat ca exista o anumita regula in evolutia numerica a populatiei in timp: trecerea de la un tip demografic traditional (cu natalitate si mortalitate ridicate) la un alt tip, modern (cu natalitate si mortalitate reduse); intre aceste doua momente (si tipuri) exista o perioada de "tranzitie" (cu natalitate ridicata si mortalitate redusa). Acest model se considera a fi general si poarta numele de tranzitie demografica (Fig. 2,3).



D. Evolutia populatiei in viitor



Estimarea cresterii populatiei se bazeaza pe extrapolarea datelor de pana acum. Se observa ca si tarile cu un spor natural ridicat si-au incetinit ritmul de crestere. Intr-o proiectie medie populatia Terrei ar putea sa ajunga in anul 2050 la 11,2 miliarde locuitori, iar in 2150 la 12,3 miliarde locuitori.


Dictionar


Bilant natural - diferenta dintre natalitate si mortalitate, exprimata in valori absolute sau relative (%, %o) pentru un anumit interval de timp; se mai numeste si spor natural.

Explozie demografica - crestere numerica a populatiei realizata intr-un ritm foarte rapid si la valori mari.

Mortalitate - numarul sau proportia deceselor dintr-o populatie intr-un interval de timp.

Natalitate - numarul sau proportia nasterilor care au loc intr-o populatie, intr-un anumit interval de timp.

Populatie - colectivitate umana care traieste pe un anumit teritoriu.

Recensamant - operatie administrativa si statistica de inregistrare a unor date asupra populatiei unui teritoriu.


Graficul de mai jos ilustreaza diferenta dintre natalitate si mortalitate pe continente, punand in evidenta diferente mari fata de media mondiala. Se observa indeosebi caracterul deosebit al cresterii populatiei in Africa, America Centrala si de Sud si, proportional, intr-o masura mai redusa, in Asia.


Valori anuale

La 1000 loc.

Natalitatea si mortalitatea pe glob si pe continente

Harta de pe pagina urmatoare reda dinamica populatiei pe categorii de cresteri si tari. Se observa cresteri proportionale foarte mari in tarile africane si din Orientul Mijlociu. In valori absolute insa, luand in consideratie populatiile pe care le au in prezent, cresteri numerice mari se inregistreaza in tarile foarte populate (China, India, Brazilia, Indonezia), care contribuie cu peste 1/3 din cresterea populatiei mondiale. Tarile europene (inclusiv Federatia Rusa), America de Nord, Australia si Japonia au cresteri foarte reduse, uneori negative.


Aplicatie:


Utilizand aceasta harta si harta politica a lumii identificati cele trei tari din fiecare grupa de crestere a populatiei.




Fig. 1 - Cresterea naturala a populatiei

(Valori ale sporului natural, pe tari)

Pentru figura anterioara



Graficul de pe pagina urmatoare reda, intr-un mod sugestiv, fenomenul de tranzitie demografica. Astfel, pe ansamblul unei scaderi a natalitatii mondiale si a unei scaderi mai accentuate a mortalitatii, sporul natural inregistreaza evolutii care rezulta din diferentele dintre acesti indici. Demografii au definit mai multe tipuri de evolutie a populatiei, care realizeaza "tranzitia demografica", de la un tip traditional, la un tip demografic modem.


Aplicatie:


Analizati acest grafic si explicati cum se modifica indicatorii demografici in cele doua momente (A si B) ale tranzitiei.


Fig. 2 - Tranzitia demografica - reprezentare grafica

a principalelor caracteristici si faze

Fenomenul de tranzitie demografica se reflecta diferit in tarile lumii contemporane, putandu-se identifica cele trei faze semnificative: prima faza, caracterizata printr-o crestere demografica rapida, este caracteristica tarilor africane si din Orientul Apropiat; a doua faza caracterizeaza cea mai mare parte a Asiei si America de Sud, iar etapa de tranzitie incheiata caracterizeaza tarile europene si din America de Nord.


Aplicatie:


Explicati fenomenul de tranzitie demografica din ultimele doua secole, utilizand elementele hartii alaturate.


Fig. 3 - Statele lumii aflate in diverse momente

ale tranzitie demografice




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright