Studiu de caz : Stresul in debutul unui cadru didactic

Debutul in orice profesie este deopotriva dificil, stresant, dar si stimulativ, oricat de pregatit profesional este noul intrat in campul muncii. Conditia de baza pentru angajarea in invatamant este data de absolvirea modulului pedagogic in perioada de formare initiala, insa nu reprezinta suficienta, deoarece dificultatile, complexitatea situatiilor cu care se vor confrunta tinerii angajati nu sunt cunoscute complet, nici macar din punct de vedere teoretic.
     Nicio pregatire prealabila, de altfel, oricat de bine ar fi facuta, nu poate elimina total problemele cu care se vor confrunta debutantii, deoarece se stie ca cel mai putin previzibil in aceasta ecuatie descrisa de procesul de invatamant este elevul.
Analizand suprasolicitarea sub actiunea unor factori stresanti din mediul extern (biologic, psiho-social, profesional, scolar, familial, etc.) se constata existenta urmatoarelor etape ale adaptarii profesionale:

. Surmenajul cu scaderea atentiei, a interesului pentru munca, urmat de fenomene de decompensare - randament scazut, dezinteres, etc;
. Oboseala, ca urmare a suprasolicitarii, cu manifestarea unei stari de indispozitie, epuizare fizica si nervoasa, deficit de atentie si frecvente erori;
. Epuizarea nervoasa cu manifestari de neliniste, iritabilitate, astenie fizica si intelectuala, cefalee, ameteli, cu forma cronicizata denumita "nevroza de supasolicitare".

     Atunci cand vorbim de probleme de adaptare si situatii care genereaza stres la locul de munca, schimbari recente in modul de viata al indivizilor genereaza stresul situational, denumit si stres cultural.
     Problemele cel mai des evidentiate de cadrele didactice debutante sunt legate de:
. comunicarea cu elevii;
. rezolvarea situatiilor conflictuale;
. relatiile cadru didactic - elevi - parinti;
. situatii tensionate cu colegii sau superiorii;

. proiectare didactica;
. modalitati de evaluare;

     Pot fi adaugate sau suprapuse, de asemenea:
. lipsa experientei in domeniul profesional;
. neincredere in fortele proprii;
. cunostinte practice insuficiente, iar teoretice ineficiente in practica;
. neimpliniri legate de nevoile, aspiratiile, asteptarile personale;
. restrictii impuse de autoritate;
. insatisfactii legate de evaluarea performantei.

     Dificultati caracteristice inceputului carierei cadrului didactic:
. dificultati de a gasi un limbaj accesibil elevilor, conforme cu posibilitatile lor de intelegere;
. necunoasterea psihologiei scolarului si dificultatea relationarii profesor-elev;
. erori in apreciere si notarea performantelor elevilor;
. organizarea si realizarea cu dificultate a lectiilor practice;
. lipsa experientei in munca de diriginte;
. nestapanirea elevilor cu dificutati de invatare ori tulburari de comportament.

     Dintre atributele care pot defini un climat tensionat pe care il poate trai un profesor, chiar de la debutul activitatii sale, sunt: frustrare, nepasare, distantare afectiva, neangajare, autoritate, restrictivitate, evidentiate in cadrul relatiilor sociale la clasa, al gradului de incredere-neincredere intre profesori, in tipul de autoritate exercitat, manifest la nivelul institutiei de invatamant. Astfel, asupra individului, care prezinta in mod particular nivel de anxietate, manifestari nevrotice, toleranta la situatii incerte, se rasfrang surse de stres legate de:

. rolul exercitat in organizatie;
. aspecte ale dezvoltarii carierei profesionale;
. relatiile profesionale la locul de munca;
. structura si climatul organizational.

     Starea subiectiva de stres, inerenta in orice situatie pentru care o persoana nu detine controlul, rezulta din interactiunea si confruntarea a trei componente:
. factorii generatori de stres - probleme/dificultati legate de institutia sau relatiile din cadrul institutiei in care isi desfasoara activitatea individul
. resursele persoanei de a face fata factorilor stresori - capacitati si abilitati ale persoanei de natura cognitiva, emotionala, comportamentala de a reduce, diminua ori tolera actiunea factorilor stresori; de maniera in care persoana percepe situatia, isi evalueaza corespunzator resursele poate fi protejata de actiunea distructiva a factorilor de stres (factori psihologici individuali ce pot folosi: stima de sine pozitiva, optimism, perseverenta)
.  reactii specifice ale persoanei - raspunsurile la actiunea factorilor stresori, care pot fi de natura fiziologica, cognitiva emotionala, comportamentala., iar la nivel organizational se pot manifesta in forma absenteismului, productivitatii/randamentului scazut, izolarii, insatisfactiei in munca, reducererii responsabilitatii, reducerii loialitatii fata de organizatie, demisiei.

     Stresul organizational poate fi definit ca fiind raspunsuri fizice si emotionale, vatamatoare, ce apar atunci cand solicitarile locului de munca nu corespund capacitatilor, resurselor, trebuintelor persoanei, putand conduce la deteriorarea sau chiar vatamarea starii de sanatate.
Se pare ca, conform statisticilor europene, stresul este astazi a doua problema de sanatate in munca, ca raspandire, afectand 28% dintre lucratorii din Uniunea Europeana, respectiv peste 40 de milioane de persoane, inclusiv lucratori tineri.
     Confruntat cu situatii stresante, omul si-a dezvoltat mecanisme prin care sa faca fata stresului, mecanisme specifice de aparare psihica fata de actiunea factorilor stresori  numite mecanisme de coping.

In acest sens, C. Hayes ofera the Coping Triangle, o ecuatie simpla de calcul, o structura logica ce sta de altfel la baza terapiei cognitiv-comportamentale, pentru identificarea presiunii situatiei stresante, inclusiv in cazul cadrelor didactice. Aceasta formula, aplicata in diferite contexte si situatii se prezinta sub forma:  [Stres = factor stresor  /perceptie + suport]
     Importanta acestui model de explicare a situatiei stresante din perspectiva individului, rezida in identificarea nevoilor, gandurilor, actiunilor curente care reclama nevoia de suport, crearea unei balante loc de munca-viata personala, reactualizarea ratiunii pentru care se doreste a fi cadru didactic.
     Evaluarea situatiilor considerate amenintatoare este determinata de doua categorii de factori: situationali si personali. Factorii situationali se refera la noutatea, severitatea, ambiguitatea, iminenta, durata, predictibilitatea stimulilor. Evaluarea situatiei ca amenintatoare sau ca situatie - problema este determinata in principiu de sase tipuri de conditii:
. amenintarea integritatii fizice;
. anticiparea esecului a carui consecinte duce la o traire negativa;
. autodezaprobarea esecului;
. dezaprobarea din partea celorlalti pentru neconfirmarea expectantei;
. destabilizarea lumii personale, sociale si culturale a persoanei;
. interferarea actiunii altora cu valorile si convingerile personale.

Vulnerabilitate si rezistenta la stress

     Vulnerabilitatea la stres, notiune analizata amanuntit cu ani in urma de Kourilsky la astmatici, se constituie pe parcursul biografiei subiectului, in functie de traumele psiho-afective, experiente ale unor stresuri psihice cu rezonanta majora, incluzand modul cum a reusit sa le domine. O importanta deosebita o au si interactiunile subiectului cu o serie de factori de mediu social - familial, profesional, institutional etc.

      Principalele trasaturi de personalitate ce confera vulnerabilitate la stres sunt urmatoarele:
. tendintele interpretative pe un fond de susceptibilitate crescuta;
. rigiditate, incapatanare;
. tendinte pronuntate egocentriste, de autoconformare;
. tendinte obsesive si fobice, pe un fond psihic anxios;
. impulsivitate, emotivitate crescuta;
. agresivitate, inclinatie spre violenta.

      Exista persoane pentru care stresul reprezinta un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau si-au dezvoltat prin antrenament rezistenta la stres, manifestand:

. siguranta de sine in diferite situatii, credinta ca pentru orice situatie are rezolvare;
. schimbarea este considerata nu ca o amenintare, ci mai degraba o provocare la competitie;
. capacitatea de a-si asuma riscuri, de a privi riscul ca un mod de a mai invata ceva nou;
. implicarea profunda in viata profesioanla si personala;
. flexibilitatea in opinii si in actiuni, libertate de exprimare;
. constientizarea faptului ca nu pot schimba situatiile stresante, dar le pot accepta si depasi etc.

     Spre deosebire de alte profesiuni in care experienta si complexitatea executarii sarcinilor se dobandesc pe parcurs, cadrul didactic se confrunta din prima zi de munca cu situatii la care este supus si un dascal cu experienta, si in egala masura trebuie sa dea un randament crescut (in predare, indrumare, consiliere, evaluare, organizarea diverselor activitati etc), deoarece un copil nu asteapta sa cresti profesional sau sa cresti o data cu el, ci are nevoie de un profesor stapan pe propria meserie. Astfel, simtomele stresului ocupational sunt identificate la nivelul angajatului prin dificultatea de adaptare ce poate duce chiar la trairea starii de epuizare, nemaiputand gestiona corespunzator situatiile dificile, dar si la nivelul institutiei asupra careia se rasfrange existenta unui mediu stresant, iar consecintele unui astfel de mediu implica mult prea multe persoane.
     Daca oferirea unui suport teoretic in perioada de formare initiala in ceea ce priveste avertizarea asupra confruntarii debutantului in activitatea didactica cu situatii dificile, tensionate, generatoare de stres nu exista sau prea putin aprofundat,  lipsa de comunicare, de colaborare intre cadrele didactice accentueaza trairea dificila a perioadei de debut pentru tanarul cadru didactic. Suportul de care are nevoie cadrul didactic, in aceste conditii, in debutul sau de cariera i l-ar oferi mentorul de stagiatura.