Integrarea profesionala a adolescentilor - cauzalitatea si motivatia conduitelor deviante

Rezumat

Integrarea profesionala a adolescentilor cu devianta comportamentala genereaza dificultati, comparativ cu cei a caror evolutie este normala. De aceea, inainte de a prezenta strategia consilierii adolescentilor devianti, am considerat necesara clarificarea notiunii de devianta, delimitarea conceptelor, semnificatiilor si criteriilor de clasificare a conduitei deviante. Se diferentiaza termenii conecsi: tulburari de comportament, delincventa juvenila, criminalitate juvenila, deficienta. Se prezinta, totodata, o serie de clasificari, desi un tablou exhaustiv al formelor deviantei ar fi dificil de realizat din cauza complexitatii fenomenului.

Cauzele deviantei sunt multiple si diverse: neuropsihice, familiale, sociale, economice, educationale. Lista lor ramane deschisa.

Din perspectiva cauzalitatii multiple, devianta apare fie la intersectia a doi factori majori, fie in urma influentei simultane a unor factori minori. Se subliniaza, de asemenea, caracterul fenomenologic al deviantei.

Se intentioneaza surprinderea mutatiilor ce se produc in plan psihic in personalitatea adolescentului deviant; sunt analizate pe rand intelectul, perceptia, limbajul, gandirea, caracteristicile imaginatiei, capacitatea mnezica, invatarea, parghiile motivationale, procesele volitive, deprinderile si obisnuintele, procesele afective si sexualitatea. Analiza se va dovedi utila educatorilor in selectarea diferitelor strategii preventive, prin intelegerea mecanismelor psihice ale tulburarilor de conduita.

Dinamica personalitatii impune o viziune globala asupra trasaturilor temperamentale, aptitudinale, caracteriale ale adolescentului deviant. Aceasta scurta derulare de imagini poate oglindi semnificativ diferentele dintre normalitate si devianta in plan psiho‑comportamental.

In functie de particularitatile personalitatii minorului cu tulburari de conduita, factorii responsabili de orientarea scolara si profesionala (OSP) a adolescentilor sunt determinati sa‑si modeleze tactica de consiliere, avand in vedere pasi succesivi de elaborare/aplicare a unui plan vocational.

Importanta in procesul de consiliere este aplicarea simultana a metodelor de dirijare si recuperare a moralitatii adolescentilor devianti.

Se selecteaza cele mai eficiente metode de educatie morala pentru prevenirea deviantei in spatiul scolar si extrascolar, considerate ca atare de catre profesori, consilieri, elevi si parinti.

Introducere

Ne preocupa analiza deviantei de conduita a adolescentilor, pentru ca reprezinta un fenomen social de mare complexitate, cauzator de prejudicii in plan valoric, psiho‑social, individual.

Trebuie constientizat faptul ca pentru a preveni si restrange sfera de manifestare a deviantei se impune un control macrosocial concertat si eficient, fundamentat pe investigarea sistematica a cauzelor si modalitatilor de exprimare.

Se poate afirma ca saracia, promiscuitatea si incultura sunt caracteristicile definitorii ale mediilor care genereaza devianta minorilor.

Toate aceste aspecte se cer studiate pentru a se fundamenta cai specifice de actiune preventiv‑educativa, de recuperare si reinsertie sociala.

Cauzalitatea si motivatia conduitelor deviante

Cauzele care determina devianta (delincventa juvenila) pot fi impartite in doua categorii: cauze interne‑individuale si cauze externe‑sociale.

In prima categorie sunt incluse:

particularitatile si structura neuropsihica;

particularitati ale personalitatii in formare;

particularitati care s‑au format sub influenta unor factori externi, mai ales a celor familiali.

Dintre cauzele externe, cele mai importante sunt:

cauze socio‑culturale;

cauze economice;

cauze socio‑afective;

cauze educationale, la nivelul microgrupurilor in care trebuie sa se integreze treptat copilul, incepand cu familia.

Pana in prezent nu s‑a ajuns la unanimitate de opinii cu privire la ponderea fiecarui tip de cauze in determinarea comportamentului deviant al adolescentilor.

In etiologia deviantei se contureaza un punct de vedere intermediar, perspectiva cauzalitatii multiple sau a factorilor, care concepe delincventa ca rezultat al unui numar mare si variat de factori. Adeptii acestei perspective considera ca fiecare factor are o anumita importanta, deviantii (delincventii) aparand fie la intersectia a doi factori majori, fie sub influenta concertata a 7‑8 factori minori. Inclinarea spre devianta si adoptarea comportamentului infractional rezulta din suprapunerea diferitelor cauze pentru fiecare situatie in parte. Simpla insumare sau separare a lor nu poate oferi explicatii in raport cu comportamentul unui minor.

Cauze neuropsihice

Disfunctii cerebrale: a. retardare neuropsihica; b. stare de hiperexcitabilitate neuronala, consecutiva unei disfunctii in dinamica cerebrala; c. anomalii de tip epileptic cu elemente de focar electrografic.

Deficiente intelectuale: a. in randul delincventilor, procentajul intarziatilor mintali creste de la cei care au comis delicte usoare la cei care au comis delicte grave sau foarte grave si la recidivisti; b. procentajul infractorilor cu deficiente intelectuale este aproximativ tot atat de ridicat ca si cel al infractorilor cu tulburari emotional‑afective.

Tulburari ale afectivitatii: a. nivel insuficient de maturizare afectiva; b. stari de dereglare a afectivitatii (stari de frustrare, instabilitate, ambivalenta si indiferenta afectiva, absenta emotiilor si a inclinatiilor altruiste si simpatetice).

Tulburari caracteriale: Delincventul minor se caracterizeaza prin imaturitate caracterologica, manifestata prin: a. autocontrol insuficient; b. impulsivitate si agresivitate; c. subestimarea greselilor si a actelor antisociale comise; d. indolenta, indiferenta si dispret fata de munca; e. opozitie si respingere a normelor social‑juridice si morale; f. tendinte egocentrice; g. exacerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuinte si tendinte inguste, de nivel redus; h. absenta sau insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, de ordin social si a sentimentelor etico‑morale; i. dorinta realizarii unei vieti usoare, fara munca.

Cauze familiale

Climatul familial poate fi analizat dupa: modul de raportare interpersonala a parintilor, sistemul lor de atitudini fata de diferite norme si valori sociale, modul in care este perceput si considerat copilul, modul de manifestare a autoritatii parintesti, gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor, aparitia unor stari tensionate, modul de aplicare a recompenselor si sanctiunilor, gradul de deschidere si sinceritate a copilului in raport cu parintii.

Tinand seama de acesti indicatori, cercetarile au relevat ca sunt predispozante pentru devianta copiilor urmatoarele aspecte:

dezorganizarea vietii de familie ca o consecinta a divortului;

climatul familial conflictual si imoral;

climatul familial excesiv de permisiv;

divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor;

atitudinea rece/indiferenta a parintilor;

atitudinea autocratica/tiranica a parintilor.

Factori de natura sociala si economica

Intra in categoria factorilor de natura socio‑economica: crizele politice, economice, sociale si morale marcate de competitivitatea slaba a economiei; prabusirea sistemului de protectie sociala; scaderea nivelului de trai; cresterea ratei somajului; cresterea inflatiei; confuzia sau absenta unor norme si valori; slabirea controlului social; discrepanta dintre scopurile si mijloacele legale de satisfacere a nevoilor personale, determinata de inegalitatea sociala, de diferentele de statut; relaxarea la nivelul politicii penale si vidul legislativ; scaderea prestigiului si autoritatii instantelor de control social; saracia infantila (cu fenomenul "copiii strazii"); coruptia si crima organizata; violenta, agresarea si exploatarea minorilor.

Cauze de natura educationala

1. Esecurile de adaptare si integrare scolara, determinate de:

randament scolar slab (concretizat in insubordonarea fata de regulile si normele scolare), absenteism, chiul de la ore, repetentie, conduita agresiva in raport cu cadrele didactice si colegii etc.;

lipsa unui nivel minimal de satisfactie resimtita de elev (motivatii si interese slabe in raport cu viata si activitatea scolara) din cauza aptitudinilor scolare slab dezvoltate.

2. Greselile educatorilor:

de atitudine si relationare;

de competenta profesionala;

de autoritate morala.

Lista cauzelor, factorilor si parghiilor motivationale menite sa elucideze fenomenul deviantei nu s‑a incheiat. Aceasta poate fi continuata, explorand si alte aspecte ale vietii sociale si analizand cazuistica individuala, in scopul gasirii de solutii pentru prevenirea si combaterea deviantei minorilor.

Masuri de prevenire/profilaxie a deviantei

Exista o multitudine de opinii printre specialisti cu privire la abordarea inter‑ si multidisciplinara a deviantei. Elaborarea de masuri si aplicarea unor metode de prevenire trebuie sa se faca in echipa, la acest program fiind necesara participarea tuturor instantelor din sistemul social, indiferent de nivelul ierarhic sau de tipul de raspundere al fiecareia.

In functie de cauze, de caracterul specializat, de etapa si de situatiile vizate, din categoria masurilor de prevenire mentionam:

Masuri psiho‑pedagogice si psiho‑sociologice

Acestea urmaresc, in urma depistarii si inlaturarii timpurii a unor factori negativi, cultivarea unor relatii interpersonale adecvate pentru realizarea unei insertii socio‑familiale pozitive.

Pentru aceasta, se impune depistarea de catre serviciile de asistenta sociala si alti factori (consilieri, educatoare, invatatori, profesori, cadre medicale) a conditiilor necorespunzatoare de climat familial sau de grup, inca inainte de conturarea unor simptome ale perturbarilor de socializare a minorilor.

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Este vorba, prin urmare, despre:

socioterapia si psihoterapia familiei, acolo unde este cazul;

suplinirea familiei, in absenta fizica a acesteia, cand aceasta este incompetenta din punct de vedere educativ;

testarea si depistarea copiilor care prezinta probleme de adaptare si integrare scolara;

orientarea scolara si profesionala, prin aplicarea unor metode si procedee diagnostice si formative, pentru dezvoltarea capacitatilor de invatare si aptitudinilor elevilor;

formarea notiunilor si judecatilor morale, a sentimentelor si obisnuintelor morale, a trasaturilor pozitive de caracter;

evitarea erorilor de autoritate morala, de atitudine sau de competenta profesionala din partea educatorilor.

Masuri socio‑profesionale

Acestea decurg din masurile psiho‑pedagogice si psiho‑sociale, urmarind prevenirea riscurilor de esec adaptativ prin:

consilierea in vederea alegerii unei profesiuni in acord cu aptitudinile subiectului;

sprijinirea plasarii tanarului intr‑o profesiune potrivita cu interesele, aspiratiile si capacitatile sale;

realizarea unei reale maturizari sociale si a unei eficiente integrari sociale si profesionale;

prevenirea oricaror acte de indisciplina in cadrul sau in afara locului de munca;

impiedicarea abandonarii activitatii utile prestate de tineri, prin masuri luate la locul angajarii.

Masuri medico‑psihologice si psihiatrice

Aceste masuri sunt orientate in directia depistarii si inlaturarii sau atenuarii unor factori cauzali de natura individuala, organica sau neuropsihica, cu continut patologic, favorizanti, in anumite conditii, ai conduitei deviante. Masurile medico‑psihologice si psihiatrice presupun:

depistarea precoce a minorilor cu diferite categorii de tulburari (caracteriale, comportamentale, emotionale, tendinte agresive, tendinte spre psihopatie sau alte boli psihice), incriminate in delincventa juvenila;

masuri psihopedagogice si diferite forme de tratament medico‑psihiatric / psihoterapeutic in vederea prevenirii unor evolutii dizarmonice, antisociale ale personalitatii minorilor;

masuri de educatie sanitara si psihopedagogice prin care familia este consiliata asupra modului de reactie in raport cu anumite tulburari de conduita ale copiilor;

internarea cazurilor dificile in vederea diagnozei din punct de psihiatric, endocrinologic, psihologic etc.

Masuri juridico‑sociale

Aceste masuri permit cresterea gradului de influentare sociala prin popularizarea legilor si prin propaganda juridica, in general.

In domeniul juridic, prevenirea infractiunilor constituie scopul sanctiunii, al pedepsei si unul din obiectivele procesului penal.

Prevenirea generala se realizeaza prin stabilirea in lege a faptelor care constituie infractiuni, membrii societatii fiind informati asupra consecintelor savarsirii unor astfel de fapte, precum si a limitelor legale de sanctionare a acestora.

Prevenirea speciala se realizeaza prin corecta incadrare juridica si prin sanctionarea infractiunii concrete savarsite de o persoana.

Un profil psihologic al personalitatii adolescentului cu comportament deviant

Perceptia. De la 15 ani, adolescentul deja dobandeste capacitate completa de discriminare a detaliilor. Criza de originalitate va apare ca efect al erotizarii senzatiilor si perceptiilor (cauzata de explozia hormonala) si‑l va impinge pe adolescentul nesigur, nepregatit, sa alerge dupa senzatii tari, sa socheze, provocand la randul sau senzatii similare anturajului si parintilor.

Limbajul. Daca evolutia scolara este fireasca, la 17‑18 ani subiectul distinge limba uzuala de cea literara si se foloseste de normele conduitei verbale in relatiile sociale, are acces la limbajul stiintific specializat si isi dezvolta chiar un stil personal de exprimare. Adolescentul deviant nu atinge aceste standarde de obicei; el este ostil la dialog, raspunde vag si lacunar, comunica greu si monosilabic. Adera la limbajul argotic pentru a‑si ascunde, de fapt, abilitatile verbale sarace.

Gandirea. Adolescentul deviant prezinta, de regula, insuficiente de combinatorica abstracta, din cauza intarzierii trecerii la stadiul operatiilor formale. Stagneaza astfel, exersarea gandirii probabiliste, capacitatea de sinteza si sistematizare. Elaborarea mentala si consolidarea structurilor superioare ale gandirii fiind intarziate, el nu poate interpreta totdeauna in mod critic realitatea, constientizand doar partial importanta majora a sferelor vietii si activitatii sociale, el nu‑si poate formula explicit unele intrebari de esenta asupra locului si menirii propriei persoane. Autoreflexia si autoanaliza - specifice acestei etape - sunt distorsionate.

Imaginatia. Procesul imaginativ il ajuta in mod firesc pe adolescentul normal sa redescopere lumea si sa‑si contureze un sens al vietii. Adolescentul deviant se caracterizeaza printr‑o fantezie debordanta, fabulatii si reverii prelungite; penduleaza intre un realism brutal si un idealism extravagant, disimuleaza frecvent, recurge la minciuna de imaginatie (de loisir) pentru a‑si exprima un "eu ideal".

Memoria. Memoria de lunga durata, care prevaleaza la aceasta varsta, il ajuta pe adolescent sa isi reprezinte mai precis spatiul si timpul, configurandu‑si reprezentari. El poate retine si reda sase cifre consecutive in ordine inversa, recurgand la diferite tehnici de memorare. Adolescentul deviant inregistreaza cu dificultate aceste performante mnezice. Puternic colorata emotional, memoria afectiva este mai dezvoltata in raport cu cea verbala si motrica. Tulburarile de perceptie spatiala si temporala determina inregistrarea si fixarea incorecta a dimensiunilor spatio‑temporale. Memoria imediata prevaleaza memoria de durata.

Invatarea. Pe langa actiunea educativa externa, pentru adolescenta este specifica autoeducatia. Adolescentul deviant invata copiind conduitele negative ale celor din anturajul sau poluat moral sau infractional. El inregistreaza performante slabe la obiectele teoretice. Invata sa relativizeze imaginea globala a fenomenelor naturale si sociale.

Motivatia si procesele volitive. Caracteristice pentru adolescentul deviant sunt conflictele motivationale care determina minciuna de justificare (de motivatie, de aparare si cea de vanitate). Nivelul sau de aspiratie este scazut, se amageste, este incapatanat. Slabiciunea controlului voluntar genereaza lasitatea, disimularea, tentatia vicioasa catre alcool, droguri, distractii carora nu le poate rezista. Adora falsii eroi, in lipsa unora reali, demni de elanurile sale.

Deprinderile si obisnuintele. De obicei, adolescentul deviant nu poseda deprinderi igienico‑sanitare, de comportare civilizata, de planificare si disciplinare a activitatii proprii, de relationare socio‑afectiva. Deprinderile speciale sunt deficitare: ticuri frecvente in coordonarea miscarilor, gestica si expresie, dificultati in perceperea si aprecierea rapida si precisa a stimulilor, in distingerea culorilor, mirosurilor si gusturilor.

In general, greu educabili, extravertiti, adolescentii devianti prezinta lacune in formarea deprinderilor intelectuale din cauza abandonului scolar. Subiectii introvertiti, provenind din familii viciate, fiind usor conditionabili, achizitioneaza cu usurinta deprinderi si obisnuinte imorale din mediile pe care le frecventeaza. Aceste deprinderi tind sa devina obisnuinte negative (vagabondaj, furt, agresivitate, violenta), transformandu‑se, prin dependenta, in trebuinte interioare. Lipseste vointa de a li se sustrage.

Procesele afective si sexualitatea. Majoritatea specialistilor admit afectivitatea ca fiind sursa principala a crizei adolescentine. Prin urmare, devianta afectiva reprezinta starea de normalitate a acestei categorii de varsta, raportata la normele sociale acceptate. In drumul sau catre mult‑ravnita conditie de adult, adolescentul (imatur afectiv) este entuziast, idealist, de multe ori imprudent, chiar irational. Manifesta pudoare, hipersensibilitate, dorinte nelamurite, stari nebuloase, critice, conflictuale. Inchiderea in sine afisata trebuie inteleasa ca expresie a nevoii lui interne de a gasi raspunsuri la problemele care‑l framanta. Insingurarea ascunde vulnerabilitate, carente afective preluate din pubertate. Este dezorientat, se afla intr‑o stare de anxietate pe care doreste sa si‑o ascunda, devenind deseori cinic, zgomotos in mijlocul anturajului/bandei. Trece cu mare usurinta de la sentimentalism excesiv la indiferenta cea mai ingrata. Atitudinile sale contradictorii includ si excentricitatea fata de adulti, in raport cu conformismul fata de colegii de aceeasi varsta. Este critic si intransigent fata de conduita, vorbele si faptele adultilor, doreste sa aiba intotdeauna dreptate si este preocupat sa dobandeasca recunoasterea si respectul acestora. Isi imita colegii de generatie de care are o nevoie imperioasa. Transformarile hormonale explozive genereaza instabilitate psiho‑motorie, emotivitate labila, agresivitate pasiva manifestata prin accese dese de plans, isterie, minciuna de motivatie (justificare). Resturile de naivitate, neglijenta familiei si lipsa de experienta il pot transforma intr‑o victima a adultilor corupti, care il tenteaza cu diferite cadouri, ademenindu‑l la fapte imorale in medii promiscue. Erotismul devine preocuparea dominanta: invadeaza afectul si blocheaza ratiunea. Fetele ating maturizarea sexuala in jurul varstei de 14 ani (cand se instaleaza si ciclul menstrual); baietii se dezvolta sexual gradual pana la 18 ani. Interesul fata de sexul opus guverneaza toate actiunile adolescentului, stimuleaza eforturile sale in celelalte domenii, justificand deseori abaterile de la norma morala sau legala.

Inteligenta. Se remarca la subiectii studiati o polarizare a nivelului intelectual, determinata de cauze multiple: fie un nivel deficitar (cu intelect de limita), fie un nivel ridicat (cu coeficient de inteligenta peste medie sau superior). In perioada actuala, s‑a constatat o crestere a nivelului de inteligenta a delincventilor minori, oglindita in operarea delictuala dupa strategii complexe - copiind modele din mass‑media. La aceasta varsta, normalitatea impune o masiva reorganizare intelectuala, care sa conduca in final la formarea conceptiei despre lume si viata. Adolescentul deviant manifesta disonante cognitive profunde, deoarece intelectul sau "se lupta cu angoase si tendinte puternice de opozitie" (U. Schiopu - Criza de originalitate la adolescenti, 1979). Se produce o criza legata de activitatea si disciplinele impuse de scoala, iar autoritatea educatorilor este subminata. Problematizarea in raport cu realitatea se dovedeste greoaie, superficiala, intrucat la adolescentul deviant meditatia asupra valorilor autentice este inlocuita cu acceptarea facila a unor valori false.

Temperamentul. Pendularea intre introversie si extraversie creeaza aparenta instabilitate temperamentala care isi pune amprenta pe toate actele de conduita: impulsivitatea, entuziasmul debordant urmat de inhibitie si apatie prelungita, explozia de energie si de afect, care se consuma ducand la epuizare, indispozitie. Aceste manifestari contradictorii isi au sursa primara in efervescenta transformarilor hormonale si a unor sisteme (circulator, osos, muscular) si dau nastere uneori la conduite deviante, cu aspecte infractionale. In post‑adolescenta se stabilizeaza trasaturile temperamentale individuale. Se recunoaste unanim extraversia ca predispozanta pentru abaterile de conduita.

Aptitudinile. In plan aptitudinal, adolescentul deviant poseda toata gama de inzestrari: simple‑complexe, generale‑specifice. Cultivate inegal sau deloc, acestea se afla in germene si il ajuta sa isi valorifice inclinatiile native, nu rareori in sens negativ, antisocial. Frecvent, adolescentii devianti dovedesc aptitudini sportive, artistice, de integrare in grupul social restrans, in care pot ocupa chiar statutul de lider. Implicarea in anumite genuri de delicte impune antrenarea unor aptitudini cu caracter complex de natura intelectuala, tehnica, mecanica. Posesia acestor aptitudini ii asigura dobandirea independentei, autonomiei personale, prin asumarea de responsabilitati (in plan social, comunitar sau in plan marginal, subgrupal, in cazul deviantei). Fiind deseori lipsit de orientare/consiliere scolara si profesionala adecvata, adolescentul cu probleme de conduita nu constientizeaza posibilitatile lui aptitudinale.

Caracterul reprezinta portretul psihic global al personalitatii, reflectand relatiile pe care subiectul le intretine cu lumea si valorile dupa care el se conduce. La structurarea caracterului contribuie atat trebuintele, convingerile si sentimentele superioare, cat si conceptia despre lume si viata a subiectului. Gravitatea deviantei caracteriale se deduce, asadar, din rolul pe care formarea atitudinilor il joaca in evolutia personalitatii. Se justifica, de asemenea, importanta prevenirii deviantei, in special la nivel caracterial. Analiza tabloului atitudinilor adolescentului deviant (fata de sine si fata de oameni, fata de munca si fata de valorile sociale) reflecta o imaturitate caracterologica ilustrata prin: autocontrol insuficient; impulsivitate si agresivitate in plan verbal si faptic, simtindu‑se neglijat si persecutat; subestimarea greselilor si actelor antisociale comise; indolenta, indiferenta si dispret fata de munca, traind pe seama altora ca parazit social; nonconformism acut; respingerea societatii in ansamblu, perceptie falsa asupra rolului sau social actual si viitor, deci dificultati de integrare sociala; indiferenta / repulsie fata de scoala; inclinat spre laudarosenie si minciuna; carente in a se disciplina; o tinuta neglijenta, neingrijita; dezorientat din cauza rasturnarii valorilor (sociale); confuzia valorilor morale; atitudini uimitoare, deceptionante, ingrijoratoare (care adesea dispar dupa criza); solidaritatea intre membrii grupului; setea de aventura si afirmare pentru a‑si cuceri faima cu orice pret; lipsa de cultura; succesiune de autoaprecieri contradictorii (supraestimarea alterneaza cu subestimarea); nevoia de autoanaliza pentru a‑si defini continutul si opinia despre sine; insistenta cautare de modele; permanenta comparare si raportare la altii pentru a‑si determina masura propriei valori; lipsa de idealuri, frustratie educationala; atitudinea de opozitie fata de universul adultilor.

Consideram ca aceasta derulare de informatii poate oglindi semnificativ personalitatea adolescentilor aflati in deriva si sugera solutii si metode preventive.

Orientarea si consilierea in cariera, strategie de prevenire a delincventei juvenile

Orientarea si consilierea in cariera este o componenta de baza a actiunii educationale, avand finalitate comuna cu aceasta: adaptarea scolara si integrarea profesionala a subiectilor educati. Diferite actiuni de orientare sunt destinate populatiei tinere. Acestea se considera eficiente atunci cand realizeaza o jonctiune echilibrata intre scara profesiilor si scara diferentelor interindividuale. O parte din populatia tanara se incadreaza in categoria adolescentilor predelincventi, cu predispozitii spre abateri si delicte, fapt ce are cauze multiple (de natura psihica, medicala, socio‑economica, familiala etc.). In cazul acestor copii si tineri, consilierii trebuie sa isi modeleze actiunile in functie de profilul personalitatii predelincvente, pentru a‑i aduce corectii si a evita esecul integrarii socio‑profesionale.

Acest tip de personalitate, imatura afectiv si social, greu educabila, cu rezistenta scazuta la frustrare, agresiva, ostila, insubordonata fata de normele scolare si sociale, are nevoie de ajutor din partea comunitatii.

1. Un posibil plan de actiune

Indiferent de cauze, alunecarea catre comiterea delictelor morale si, ulterior, penale poate fi impiedicata prin aplicarea consecventa a urmatorilor pasi strategici:

1. Initiativa imediata a profesorului‑diriginte de a contacta consilierul sau psihologul scolar (din cadrul centrului sau cabinetului de asistenta psihopedagogica), parintii (tutorele sau cele mai apropiate rude ale copilului) si pe ceilalti profesori ai clasei; rapiditatea interventiei este salutara in aceste cazuri pentru prevenirea delictului.

2. Psihologul scolar aflat in fata unui subiect‑problema va stabili cu acesta o relatie de comunicare deschisa, sincera, de respect si intelegere fata de problemele cu care se confrunta minorul.

3. Dupa stabilirea acestei relatii, psihologul va aplica metode si tehnici psihometrice necesare conturarii profilului psihologic si evaluarii tabloului comportamental al cazului:

observatia, in special cea directionata;

chestionarele de colectare a informatiilor referitoare la problemele subiectului;

interviul structurat pe explorarea anumitor aspecte comportamentale;

testele: inventarele multifazice de personalitate si temperament, chestionarele de interese si de opinie, bateriile generale de aptitudini, exercitiile de clarificare a valorilor;

probele de stabilire a coeficientului de stres si a gradului de socializare;

tehnicile proiective (acolo unde este cazul, pentru eventuala interventie medico‑psihiatrica).

4. Familia va fi informata de catre consilier, profesorul‑diriginte simultan cu psihologul scolar, pentru a identifica si explora problemele subiectului minor prin colaborare permanenta. Avertizat deja, ca o buna parte din cauzele deviantei copilului sunt provocate de situatia lui familiala, consilierul si profesorii clasei vor avea responsabilitatea de a adapta strategiile didactice in favoarea copilului: de multe ori, climatul familial este deteriorat, ajungand - in extremis - la a fi impropriu dezvoltarii si educarii normale a minorului (prin dezorganizare, deces, imoralitate, precaritate economica etc.). Agentii educativi scolari sunt chemati sa reglementeze in astfel de imprejurari incredintarea legala, plasamentul familial, institutionalizarea sau alte masuri de ocrotire. De obicei insa, chiar si intr‑un climat familial carentat, solutia recomandabila este aceea de a pastra copilul alaturi de membrii familiei sale.

Agentii educativi scolari trebuie sa gaseasca solutii de mediere, cooperare si convingere a parintilor de a actiona pe aceeasi linie cu scoala pentru a evita confuzia, esecul si conduita devianta a minorului. In acest sens, se pot organiza discutii individuale sau colective cu parintii, cu sau fara participarea copiilor, se pot aplica parintilor chestionare pentru a‑i ajuta sa isi cunoasca propriii copii si raporturile cu acestia.

5. Profesorii si parintii vor supraveghea anturajul minorului, respectiv relatia cu prietenii, locurile pe care le frecventeaza, modul de folosire a timpului liber.

6. Prin convorbiri cu copilul, consilierul si/sau psihologul scolar au dificila misiune de a‑l determina sa isi marturiseasca faptele, sa isi invinga complexele si teama, sa inteleaga ca va fi ajutat, iertat, sprijinit.

7. Orientarea si consilierea in cariera pot deveni o strategie eficienta de prevenire a delincventei numai daca este conceputa etapizat, ca o activitate de durata: o data ce cauzele deviantei au fost identificate prin alcatuirea profilului psihologic individual, consilierului scolar ii revin si alte sarcini:

il va ajuta pe subiect sa isi inteleaga complexele, frustrarile, temerile;

va incerca sa diminueze agresivitatea, violenta si impulsivitatea subiectului;

va antrena subiectul in clarificarea valorilor morale, in consolidarea deprinderii de a se autocontrola si autodisciplina (intarirea vointei), depasind astfel, criza de identitate, dobandind incredere in fortele / posibilitatile proprii;

alaturi de parinti, va depista inclinatiile si aptitudinile subiectului; prin inducerea unei motivatii pozitive, va convinge subiectul de utilitatea activitatilor sale pentru evolutia proprie si pentru societate.

8. In continuare, consilierul scolar, in acord cu clientul sau, va proceda la elaborarea unui plan de dezvoltare vocationala, stabilind ierarhizat scopurile urmarite.

9. Se trece apoi la realizarea acestor scopuri. Fiind vorba de elevi‑problema, pornim de la premisa ca au fost inlaturate cauzele initiale (prin aplicarea simultana a celorlalte metode de invatamant) si ca devianta a fost deturnata prin prevenirea reiterarii conditiilor care se constituiau ca focare de conflict (anturaj negativ, prilejuri de comitere a delictelor, tentatii si dorinte nesatisfacute etc.).

10. Desi deturnarea motivationala s‑a produs probabil in aceasta faza, antrenarea in actiuni pentru realizarea scopurilor propuse trebuie mentinuta ca preocupare stabila, dominanta pentru subiect, prin contacte cu specialisti in ocupatia aleasa, vizite si voluntariat in locurile de munca din domeniul respectiv, practica si stagiatura pe perioada vacantelor etc.

Misiunea educatorilor se rasfrange acum si asupra altor beneficiari ai orientarii scolare si profesionale (organizatiile si societatile economice, comerciale, prestatoare de servicii, mass‑media) care pot contribui la optimizarea actului decizional al tanarului.

Tinem sa accentuam ca aceasta strategie de prevenire a deviantei devine eficienta numai daca se intervine la momentul oportun, conjugat, strict individualizat, oferindu‑se adolescentilor modele educationale pozitive si realiste.

Desi asistat si dirijat pas cu pas, elevul singur va decide, in final, autoorientandu‑se, autodeterminandu‑si in mod activ propriul destin.

2. Metode specifice de consiliere a adolescentilor devianti

Problema centrala a adolescentilor devianti ramane dificultatea de adaptare si integrare scolara/sociala. De aceea, in vederea reintegrarii, demersurile consilierului se vor orienta catre metode menite sa echilibreze si sa optimizeze personalitatea clientului sau. Exista deja o serie de metode clasice: stingerea comportamentelor indezirabile, modelarea, antrenamentul asertiv, tehnica reactiei aversive prin sanctiune, metoda contractuala.

Stingerea comportamentelor nedorite: Dorind sa iasa in evidenta in grupul de covarstnici, puberul adopta adesea comportamente socante. Consilierul, profesorii si parintii, prin acord comun, vor aproba si incuraja numai acele conduite dezirabile, evitand sa dea atentie celor ostentative sau agresive. Observand ca acestea din urma nu mai produc efectul scontat, copilul va renunta la ele. Stingerea parcurge trei etape: initial comportamentele indezirabile se intensifica, pentru ca apoi sa slabeasca treptat din cauza lipsei de intarire, iar in final comportamentul este uitat si inlocuit.

Modelarea se bazeaza pe puterea exemplului. In anturajul copilului se afla persoane care, prin forta lor charismatica, il determina sa le imite comportamentul. Esenta metodei consta in dislocarea unor conduite negative dobandite prin imitatie si plasarea copilului sub influenta unor modele demne de urmat (consilier, parinti, profesori, colegi).

Antrenamentul asertiv vizeaza invingerea dificultatilor de interrelationare ale unora dintre elevi. Consilierul va recurge la diferite procedee, astfel incat clientul sa dobandeasca deprinderi de relationare si comunicare, mai intai in familie, apoi in clasa si ulterior in societate.

Tehnica aversiva presupune utilizarea sanctiunilor pentru a amenda comportamentele nedorite. Pentru a reusi, este nevoie de asentimentul copilului si de motivatia lui intrinseca de a se debarasa de aspectele neplacute ale personalitatii, pastrand, prin intarire, numai pe cele socialmente aprobate.

Metoda contractuala este din ce in ce mai des utilizata in consiliere. Clientul deviant renunta prin contract la conduitele sale reprobabile, primind o recompensa ori de cate ori si‑a putut controla comportamentul in sens pozitiv, realizand astfel, scopul planificat in intelegere cu consilierul.

Prevenirea conduitei deviante prin metodele educatiei morale

1. Disfunctii in procesul de socializare morala

Investigatiile de teren reflecta ca procesul de socializare nu se desfasoara in mod ascendent, liniar si nu totdeauna in sens pozitiv; socializarea nu presupune conformare mecanica si adaptare unilaterala a elevilor la actiunile educative, ci interiorizare creativa, concordanta cu modul propriu de intelegere. Se ajunge astfel, la conduite inovative, care se abat de la modelul normativ al factorilor educativi, fara a avea neaparat caracter distructiv. Aceste conduite noi nu trebuie privite ca aspecte ale unei socializari "negative" numai pentru ca neaga unele valori traditionale.

Adolescentii isi afirma sensibilitatea si creativitatea de‑a lungul etapelor de dezvoltare prin initiative proprii, care deseori vin in conflict cu normele adultilor. Ei isi impun astfel dorinta de afirmare, de autonomie, considerand obedienta o prejudecata ce trebuie depasita. De aceea, recurg la gesturi teribiliste, initiind manifestari ostile pe care pedagogia clasica le eticheteaza ca acte delincvente. Astfel, unele fapte ale minorilor, desi incalca normele de convietuire morala, nu reprezinta infractiuni din punct de vedere penal; se incadreaza in asa‑zisele manifestari nonconformiste: gesturi dusmanoase, conduite protestatare, violenta verbala si fizica, indisciplina, evaziune familiala sau scolara, consum de alcool, fumat, adoptarea unui stil de moda vestimentara extremist (de exemplu, punk‑istii, rock‑erii) frecventarea unor anturaje cu preocupari dubioase.

Actele care nu aduc prejudicii valorilor sociale, ci afecteaza doar normativul moral, sunt denumite deviante morale si considerate manifestari predelincvente, numai atunci cand se poate prevedea ca subiectii traiesc intr‑un climat care ii va determina, treptat, sa comita delicte.

Predelincventa vizeaza acele comportamente care, in circumstante favorizante, pot degenera in infractiuni.

Totusi, trebuie evitata punerea mecanica in relatie cauzala a deviantei morale cu delincventa, dupa cum nu trebuie identificata structura morala a adolescentului cu cea a adultului. Se recomanda educatorilor si parintilor sa evite atitudinile coercitive sau indiferente in raport cu acesti adolescenti aflati inca in "criza ruperii de copilarie". Ei nu trebuie considerati copii, dar nici maturizati suficient pentru a discerne intru‑totul consecintele actelor comise. De asemenea, orice abatere trebuie individualizata, diferentiindu‑se particularitatile personalitatii fiecarui subiect, precum si contextul in care a avut loc abaterea respectiva.

Transpunerea valorilor morale din plan cognitiv in plan afectiv, transformarea lor in convingeri este uneori, franata de atitudinea didacticista, moralizatoare si generalizatoare a educatorilor.

Daca in cazul varstei adulte se poate conta pe deplina capacitate de a discerne intre bine si rau, de anticipare a consecintelor, pe respectul neconditionat al legii, pe responsabilitatea constient asumata, in schimb la minorii si adolescentii intre 12‑18 ani capacitatea de discernamant este afectata de transformarile psihofiziologice si hormonale specifice.

Este presanta, prin urmare, nevoia de a stabili criteriile de evaluare a interventiilor educative in cazurile deviantei. In mod traditional, existau doua variante de interpretare a socializarii: erau considerati socializati subiectii provenind din familii organizate si cu rezultate bune la scoala; cei nesocializati aveau rezultate scolare slabe si proveneau din familii cu probleme. Specialistii s‑au alarmat cand a crescut procentul minorilor delincventi provenind din medii si din familii coezive, cu standarde profesional‑culturale inalte si foarte inalte. S‑a revenit, in consecinta, la investigarea cauzelor fenomenului.

Pentru agentii de interventie educativa, manifestarile de devianta care conduc la delict penal sunt anuntate si precedate de abateri repetate aparent nesemnificative, dar care constituie indicii de evaluare a eficientei actiunilor socializatoare: indisciplina, absente repetate, hoinareala, sicane si tendinte conflictuale fata de colegi, fronda in fata profesorilor, sustragere de la activitati extrascolare, izolare de grup etc.

Relatiile familie‑scoala‑grup de prieteni pot fi conjugate si intensificate in sensul contracararii inductiilor negative ale conduitelor grupului stradal, marginal etc.

Daca prin conduita lor subiectii recidiveaza, ei sunt tratati de legea penala ca minori delincventi si sanctionati prin pedepse mai blande comparativ cu infractorii adulti.

In categoria delincventilor normativul penal ii incadreaza pe cei care se abat repetat de la norma morala, incalcand si norma penala prin gravitatea actelor lor; pe cei care se integreaza in anturaje delincvente, cei fugiti de la domiciliu sau de la scoala (in urma aplicarii unor sanctiuni foarte severe), pe cei abandonati si care au nevoie de protectie legala (tutorat, curatorat, plasament etc.).

In sprijinul evaluarii delincventei morale in raport cu delincventa penala (infractionala), se invoca, de obicei, urmatoarele fenomene:

slabirea controlului social;

esecul socializarii;

renegarea modelelor/valorilor morale general acceptate;

dezorganizarea familiei;

declinul functiilor educative traditionale ale familiei;

relatiile tensionate cu profesorii/parintii;

insecuritatea afectiva;

multiplicarea ocaziilor infractionale la nivel macrosocial;

constituirea unor subculturi sau contraculturi care inverseaza sensul functionarii normelor instituite de adult;

tulburari de comportament de natura patologica;

anomie in perioadele de criza.

2. Modalitati de interventie

In formarea componentelor constiintei si conduitei morale, se utilizeaza preponderent cateva metode traditionale: convingerea prin explicatii, demonstratii, prelegeri, convorbiri, lamuriri, conferinte si referate cu tematica morala, povestiri, sfaturi, indemnuri, recomandari si dezbateri cu continut moral, antrenare in procesul muncii.

In orice moment al aplicarii metodelor sus‑amintite se recomanda evaluarea etica (prin aprobare‑dezaprobare), insotita de masuri stimulative.

Convingerea sugereaza oricarui factor educational multiple sensuri: principiu fundamental al educatiei, metoda educativa, proces psihic, trasatura de caracter, finalitate atitudinala si, nu in ultimul rand, ideal moral.

Explicatia este o forma de expunere a unui subiect limitat (principiu, lege, teorema, fenomen, aparat, expresie, situatie etc.) prin care se prezinta in mod logic motive, relatii, functii, detalii, sensuri interpretative etc. Este frecvent insotita de demonstratie.

Convorbirea este o metoda ce consta in dezbaterea deschisa a unor probleme de educatie, in scopul de a actiona asupra constiintei si experientei morale a elevilor; ajuta la formarea opiniei publice sanatoase in colectiv. Se desfasoara, de obicei, in cadrul activitatii consilierului / dirigintelui cu clasa, cu un grup restrans, individual sau cu parintii. Convorbirea necesita pregatirea unui climat adecvat pentru ca toti partenerii de dialog sa poata participa exprimandu‑si sincer parerile. Sugestiile au un efect mai puternic decat interventiile directe, iar clarificarile succesive au o forta de convingere mai mare decat adevarurile gata elaborate.

Indemnul exprima un imbold, o stimulare, chemare la actiune, la optimizarea unei activitati. Folosirea acestuia cu tact pedagogic favorizeaza obtinerea unor rezultate mai bune in instruire si in educatia morala, contribuind la sporirea increderii elevului in propriile forte, la trairea satisfactiei succesului si la invingerea dificultatilor inerente activitatii scolare.

Indemnul constituie una din formele prin care agentii educativi isi exprima cerintele si asteptarile morale fata de elev.

Conferinta este o modalitate de transmitere de cunostinte pentru o masa larga de auditori, sub forma expunerii continue pe diferite teme. Poate constitui o forma de sine‑statatoare sau parte componenta a unor manifestari mai ample. Daca volumul cunostintelor de transmis este mare, acestea se pot esalona intr‑un ciclu de conferinte.

Referatul este o metoda practicata, mai ales, in clasele liceale sau in invatamantul superior; consta in elaborarea, prezentarea si discutarea in plen a unei lucrari de mica intindere, pe o tema data, de catre unul sau mai multi membri ai clasei (grupei). Metoda contribuie la dezvoltarea gandirii creatoare, la formarea deprinderilor de munca independenta si a spiritului critic. Referatele pot trata evenimente din activitatea clasei, a scolii, din presa, exprimand propriile opinii si concluzii. Acestea vor determina comentarii si discutii intre colegi, moderate de consilier sau profesor, pentru clarificarea tematicii abordate.

Prelegerea este o metoda de transmitere de catre profesor a unui volum mare de informatii pe o tema pregatita in prealabil. Mai ales la clasele liceale, continutul prelegerilor este etapizat: dupa faza de enunt, problematica se dezvolta si apoi se desprind concluzii cu caracter proiectiv. In timpul prelegerii se poate recurge la exemplificari, intrebari retorice, mici demonstratii in scopul mentinerii interesului elevilor. Cand prelegerea vizeaza apararea unei cauze morale (interiorizarea unui principiu, a unei valori morale), utilizandu‑se mijloace expresive si introducandu‑se dialoguri, aceasta se transforma in pledoarie.

Povestirea consta in expunerea vie si plastica a unui subiect sau a unei teme care contine, indeosebi, date si fapte. Indiferent de obiectul de invatamant la care se utilizeaza, povestirea trebuie sa contribuie la intelegerea cunostintelor care se comunica, la formarea priceperii de a distinge esentialul, de a compara faptele si fenomenele, de a obtine concluzii morale. Este, de obicei, folosita in clasele mici. Eficienta povestirii depinde de capacitatea profesorului de a trezi imaginatia si a implica emotional pe elevi in desfasurarea narativa. Se recomanda, de aceea, utilizarea unor mijloace retorice, dramatice, a unui limbaj expresiv si a materialului intuitiv adecvat.

Sfatul este indrumarea pe care o da educatorul unei clase, unui elev, unui parinte in vederea realizarii cerintelor unei actiuni educative. Eficienta sfatului depinde de buna cunoastere a cazului, a situatiei si imprejurarilor, a personalitatii in cauza, de tactul si experienta educatorului, de existenta unei comunicari afective, a increderii reciproce. Facand parte din arsenalul de mijloace prin care cazului concret i se aplica o solutie specifica (individualizarea actiunii educative), sfatul este indispensabil educatiei morale si civice, consilierii in cariera, formarii unei atitudini corecte fata de viata si comunitate. Sfatul se da, uneori, si prin intermediul unor maxime, cugetari, proverbe sau aforisme, care condenseaza experienta morala a umanitatii si incita la reflectie, cu rasfrangeri pozitive in plan afectiv.

Exemplul este un model real sau ideal, o persoana care prin calitatile sale constituie o pilda de urmat in ceea ce priveste comportamentul moral, social, estetic etc. In educarea copilului, exemplul (parintilor, profesorilor, marilor personalitati etc.) are o mare influenta. La baza exemplului sta resortul psihologic al puterii de sugestie al comportamentului celorlalti si al nevoii de imitatie pe care copilul o manifesta in raport cu actiunile adultului. Exemplele indirecte sunt descoperite de copil in mass‑media, in lecturi literare, in biografii, in reportaje, excursii etc.

Exercitiul moral este o forma a exercitiului care se face sistematic si constient, prin fapte si actiuni care sa se transforme in obisnuinte si deprinderi de conduita morala (respectarea normelor de convietuire, disciplina constienta, ajutor, raspundere fata de bunurile comunitare). Inca din antichitate, s‑a constatat ca "morala nu se poate invata precum aritmetica" (Aristotel), ci numai prin actiuni practice, prin punerea elevului in situatia de a se comporta responsabil. Exercitiul vizeaza formarea si dezvoltarea disponibilitatilor necesare comportarii morale in diferite situatii de viata.

Metoda analizei si studiului de caz este o forma de invatare si instruire activa; consta in discutarea unui caz propus (o situatie particulara a unei persoane, a unei institutii) si inregistrarea informatiilor referitoare la reactiile subiectilor, la mediul si momentul in care s‑a produs fenomenul respectiv, opiniile in legatura cu acestea. Li se ofera elevilor prilejul sa analizeze, sa comenteze si sa dezbata comportamentul moral al subiectilor.

Aprobarea este metoda prin care se manifesta recunoasterea si aprecierea favorabila a conduitei/rezultatelor elevilor. Fiind sensibili fata de opinia adultilor precum si a anturajului, aprobarea are asupra copiilor o puternica influenta educativa. In practica educativa, aprobarea intentiilor, initiativelor, dorintelor si rezultatelor pozitive ale conduitelor celor educati imbraca forme foarte variate: privirea aprobativa, lauda exprimata verbal la adresa unui individ, a unui grup sau a intregului colectiv, lauda exprimata in scris (scrisori, adrese), acordul, recunostinta, recompensa, premierea. Folosirea diferentiata a formelor concrete ale aprobarii conditioneaza succesul actului educativ si integrarea socio‑profesionala a elevilor.

Recompensa este o forma a aprobarii, recunoasterii si aprecierii favorabile a conduitei, rezultatelor, meritelor sau realizarilor (individuale/colective). Poate fi morala sau materiala. Recompensa morala se concretizeaza intr‑o apreciere, popularizare in mass‑media, investire cu incredere sau decorare individuala sau colectiva. Poate fi acordata de familie, scoala sau alti factori sociali, fapt care produce diferentieri de continut. In actiunea educativa, recompensa ca atare, cat si contextul in care este acordata produc bucurie, satisfactie, au efect stimulativ, determinand repetarea actiunii respective sau savarsirea altor actiuni pozitive, mai ales cand recompensa vine din partea parintilor, profesorilor sau altor persoane cu autoritate morala in plan social/comunitar.

Dezaprobarea este o metoda de educatie prin care se exprima aprecierea nefavorabila asupra unei intentii, manifestari, actiuni, comportari contrare disciplinei scolare sau normelor sociale unanim acceptate, cu scopul de a preveni si combate devierile de conduita. Conexiunea inversa declanseaza emotii si trairi negative (vinovatie, culpabilitate, rusine, insatisfactie), elevul incercand sa evite altadata repetarea faptelor dezaprobate. Ca si aprobarea, dezaprobarea isi afla forta educativa in sensibilitatea copiilor fata de opinia adultilor (parinti, educatori) si a colectivului/grupului din care fac parte. Efectele dezaprobarii sunt cu atat mai puternice cu cat sensibilitatea elevilor este mai ridicata. In functie de decalajul existent intre exigente si manifestarea comportamentului dezaprobat, se aplica forme mai mult sau mai putin drastice ale dezaprobarii: ironia, reprosul, neincrederea, avertismentul, pedeapsa, pauza in vorbire, atragerea atentiei, expresii gestuale sau verbale corespunzatoare.