Caracteristicile reformei curriculare in invatamantul prescolar si primar

Reforma educatiei/invatamantului reprezinta o schimbare fundamentala, proiectata si realizata la nivelul sistemului de educatie, in orientarea, structura si in continutul acestuia (Crisan, A., 1994).

Fiecare lege aparuta intr-o tara sau alta in domeniul educatiei a generat schimbari mai mult sau putin profunde. Secolul al XX-lea insa, alert rascolit in plan economic si social, a generat, incepand cu anii '60, o adevarata criza in educatie, dezbatuta la vremea aceea de specialisti, care s-a manifestat atat in planul teoretic, conceptual, cat si in practica educationala, in comportamentul si atitudinile educabililor (elevi si studenti).

Din perspectiva pedagogiei sociale exista doua distinctii majore intre reformele curriculare initiate in prima si respectiv ultima parte a secolului:

Actualele inovatii in domeniul continuturilor educationale si al organizarii procesului lor de asimilare nu mai sunt interpretate ca reactii de adaptare a sistemului educational la schimbarile din celelalte sisteme sociale, ci mai mult, ca un complex de interventii optimizatoare pe termen lung, asupra dinamicii societatii pe ansamblu.

Desfasurarea reformelor curriculare este insotita acum, spre deosebire de perioada anterioara, de elaborarea unei teorii a curriculum-ului si a reformei curriculare care au doua functii importante: fac posibila organizarea datelor empirice culese din practica scolara, astfel incat sa releve semnificatiile generale; ghideaza interventia instructiv-educativa.

La nivelul invatamantului prescolar elaborarea prezentului curriculum prefigureaza trei mari tendinte de schimbare:

1. Diversificarea strategiilor de predare-invatare-evaluare, cu accent deosebit pe:

a)      Metodele activ-participative, care incurajeaza plasarea copilului in situatia de a explora si de a deveni independent. Situatiile de invatare, activitatile si interactiunile adultului cu copilul trebuie sa corespunda diferentelor individuale in ceea ce priveste interesele, abilitatile si capacitatile copilului. Copiii au diferite niveluri de dezvoltare, ritmuri diferite de dezvoltare si invatare precum si stiluri diferite de invatare. Aceste diferente trebuie luate in considerare in proiectarea activitatilor, care trebuie sa dezvolte la copil stima de sine si un sentiment pozitiv fata de invatare. In acelasi timp, predarea trebuie sa ia in considerare experienta de viata si experienta de invatare a copilului, pentru a adapta corespunzator sarcinile de invatare.

b)      Jocul ca: forma fundamentala de activitate in copilaria timpurie si forma de invatare cu importanta decisiva pentru dezvoltarea si educatia copilului. Jocul este forma cea mai naturala de invatare si, in acelasi timp, de exprimare a continutului psihic al fiecaruia. Un bun observator al jocului copilului poate obtine informatii pretioase pe care le poate utiliza ulterior in activitatile de invatare structurate.

c)      Evaluarea care ar trebui sa urmareasca progresul copilului in raport cu el insusi si mai putin raportarea la norme de grup (relative). Progresul copilului trebuie monitorizat cu atentie, inregistrat, comunicat si discutat cu parintii (cu o anumita periodicitate). Evaluarea ar trebui sa indeplineasca trei functii: masurare (ce a invatat copilul?), predictie (este nivelul de dezvoltare al copilului suficient pentru stadiul urmator, si in special pentru intrarea in scoala?) si diagnoza (ce anume franeaza dezvoltarea copilului?). O evaluare eficienta este bazata pe observare sistematica in timpul diferitelor momente ale programului zilnic, dialogul cu parintii, portofoliul copilului, fise etc.

2. Mediul educational trebuie sa permita dezvoltarea libera a copilului si sa puna in evidenta dimensiunea interculturala si pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie astfel pregatit incat sa permita copiilor o explorare activa si interactiuni variate cu materialele, cu ceilalti copii si cu adultul (adultii).

3. Rolul familiei in aplicarea prezentului curriculum este acela de partener. Parintii ar trebui sa cunoasca si participe in mod activ la educatia copiilor lor desfasurata in gradinita. Implicarea familiei nu se rezuma la participarea financiara, ci si la participarea in luarea deciziilor legate de educatia copiilor, la prezenta lor in sala de grupa in timpul activitatilor si la participarea efectiva la aceste activitati si, in general, la viata gradinitei si la toate activitatile si manifestarile in care aceasta se implica.

La nivelul invatamantului primar schimbarea se doreste a fi totala si este generata de noile finalitati pentru invatamantul primar:

Asigurarea educatiei de baza pentru toti copiii;

Formarea personalitatii copilului, respectand ritmul si nivelul sau de dezvoltare;

Inzestrarea copilului cu acele cunostinte, capacitati si atitudini care sa stimuleze raportarea afectiva si creativa la mediul social si natural si sa permita continuarea educatiei.

Aceste finalitati au constituit reperul esential in elaborarea Curriculum-ului National si a programelor scolare. Aceasta noua conceptie curriculara proiecteaza noi periodizari ale scolaritatii, tinand seama de evolutia fireasca a achizitiilor din domeniul psihologiei invatarii, ceea ce a impus aparitia ciclurilor curriculare.

Ciclurile curriculare reprezinta periodizari ale scolaritatii care au in comun obiective specifice. Ele grupeaza mai multi ani de studiu, care apartin, uneori, de niveluri scolare diferite. La acest moment, impartirea pe cicluri curriculare se prezinta astfel:

Fiecare ciclu curricular ofera un set de obiective de invatare, care consemneaza nivelul pe care ar trebui sa-l atinga elevii la finalul unei etape a parcursului scolar. Deoarece activitatea la clasa trebuie orientata in directia atingerii obiectivelor ciclurilor curriculare, consideram necesara precizarea acestora pentru periodizarea care face obiectul analizei noastre.

a) Ciclul achizitiilor fundamentale (gr. pregatitoare, clasele I, a II-a) are ca obiectiv major acomodarea la cerintele sistemului scolar si alfabetizarea initiala. Acest ciclu urmareste:

Asimilarea elementelor de baza ale principalelor limbaje conventionale (scris, citit, calcul aritmetic);

Stimularea copilului in vederea perceperii, cunoasterii si stapanirii mediului apropiat;

Stimularea potentialului creativ al copilului, a intuitiei si a imaginatiei acestuia;

Formarea motivatiei pentru invatare, inteleasa ca activitate sociala.

b) Ciclul de dezvoltare (clasele a III-a, a VI-a) isi propune formarea capacitatilor de baza necesare continuarii studiilor:

Dezvoltarea achizitiilor lingvistice si incurajarea folosiri limbii romane, a limbii materne si a limbilor straine pentru exprimarea in situatii variate de comunicare;

Dezvoltarea unei gandiri structurate si a competentei de a aplica in practica rezolvarea de probleme;

Familiarizarea cu o abordare pluridisciplinara a domeniilor cunoasterii;

Constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratica si pluralista;

Incurajarea talentului, a experientei si a expresiei in diferite forme de arta;

Formarea responsabilitatii pentru propria dezvoltare si sanatate;

Formarea unei atitudini responsabile fata de mediu.

Aceste obiective devin functionale prin derularea planului cadru. Noua conceptie curriculara care confera prioritate formativului, proiecteaza o noua viziune asupra actului invatarii, bazata pe activitatea intelectuala a elevului. Acesta va fi abilitat cu acele cunostinte, capacitati si atitudini care sa stimuleze raportarea afectiva si creativa la mediul social si natural.

In curriculum-ul pentru invatamantul primar apar ca inovatie disciplinele optionale care, prin specificul lor, ofera posibilitatea de manifestare a individualitatii copilului, a potentialului sau creator. Atat disciplinele fundamentale, cat si cele optionale formuleaza noi exigente activitatii cadrului didactic la nivel metodologic. Acesta trebuie sa decida asupra noilor continuturi, sa opteze pentru anumite discipline.

In clasele I-IV se pot studia urmatoarele tipuri de optionale:

a) optionale la nivelul disciplinei (*): literatura pentru copii, matematica distractiva, muzica vocala, grafica si pictura, instrument, jocuri sportive, prietenul meu, calculatorul;

b) optionale la nivelul ariei curriculare (**): comunicare in situatii concrete, folclor, curiozitati in lumea naturii, micul inventator, natura, prietena mea, stiinta intre real si imaginar, democratia pentru copii, dans, ceramica, sculptura in lemn, teatru, teatru de marionete, gimnastica ritmica si aerobica, micul gospodar, cum circulam, igiena personala, educatie interculturala, tehnici de invatare eficienta etc;

c) optionale la nivelul mai multor arii curriculare (***): literatura si stiinta, sunet si culoare, calatori si calatorii, filosofia pentru copii, educatie interculturala, educatie pentru drepturile omului, traditii si obiceiuri locale, prelucrarea lemnului, tehnici de lectura, educatie pentru securitatea personala etc.

De asemenea, ariile curriculare pentru clasele I si a II-a la nivelul ciclului achizitiilor fundamentale sunt proiectate intr-o noua logica a continuturilor stiintifice, ce conduce spre interdisciplinaritate, spre descentralizarea si flexibilizarea ritmurilor de parcurgere a etapelor de invatare. Promovarea interdisciplinaritatii in activitatea didactica la clasele I-IV amplifica conexiunile disciplinare si duce la sporirea eficientei invatarii, prin angajarea comportamentelor intelectual-afective ale elevilor:

Satisfactia de a opera legaturi sau de a pune in relatie cunostintele dobandite la diferite discipline;

Sporirea capacitatii de a recunoaste si a imbogati prin efort personal continutul notiunilor deja invatate;

Manifestarea bucuriei de a percepe mai deplin structura conceptuala a disciplinelor, unitatea acestora.

Per ansamblu, consecinta directa a demersurilor reformatoare, realizabile pe termen lung, va consta in formarea unei culturi curriculare exprimate in practica educationala pe urmatoarele dimensiuni:

Plasarea invatarii (ca proces) in centrul demersurilor scolii (important este nu ceea ce cadrul didactic a predat, ci ceea ce elevul a invatat).

Orientarea invatarii spre formarea de capacitati si atitudini prin dezvoltarea competentelor proprii rezolvarii de probleme, precum si prin folosirea strategiilor participative in activitatea didactica.

Flexibilizarea ofertei de invatare venita dinspre scoala (structurarea nu a unui invatamant uniform si unic pentru toti, conceput pentru un elev abstract, ci a unui invatamant pentru fiecare, deci pentru elevul concret).

Adaptarea continuturilor invatarii la realitatea cotidiana, precum si la preocuparile, interesele si aptitudinile elevului.

Introducerea unor noi modalitati de selectare si de organizare a obiectivelor si a continuturilor, conform principiului "nu mult, ci bine"; important este nu doar ce anume, ci cat de bine, cand si de ce se invata ceea ce se invata, dar si la ce anume serveste mai tarziu ceea ce s-a invatat in scoala.

Posibilitatea realizarii unor parcursuri scolare individualizate, motivante pentru elevi, orientate spre inovatie si implinire personala.

Responsabilizarea tuturor agentilor educationali in vederea proiectarii, monitorizarii si evaluarii curriculum-ului (Programe scolare pentru invatamantul primar, MEN, Bucuresti, 1998, p.14).