Educabilitatea - factorii devenirii fiintei umane

PLANUL  LUCRARII

1 CONCEPTUL DE EDUCABILITAE

2 TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA

2.1. Teorii ereditariste

2.2. Teorii ambientaliste

2.3. Teoria dublei determinari

3 FACTORII DEVENIRII FIINTEI UMENE

3.1. Ereditatea premiza a dezvoltarii psihoindividuale

3.2. Mediul-cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala

3.3. Educatia factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei umane

3.3.1 Definitie

3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane

3.3.3. Noile educatii

4 CONCLUZII

5 BIBLIOGRAFIE

1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definta drept :

"capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate in diferite structuri de personalitate.'[1]

"ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ uman, in limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor innascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica.'[2]

"capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a beneficia de ea, in forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale."[3]

Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o insusire specifica fiintei umane. In acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta in el posibilitatea dea fi altul decat este. El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.

Progresele inregistrate in domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, in cel de fiinta sociala:

- ereditatea,

- mediul,

- educatia.

Deosebirea dintre specialisti a constat in acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al altuia.

2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENTA, MECANISME, LIMITE

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gandire pedagogica, avand drept criteriu de departajare accentuarea pana la absolutizare a rolului unui factor in detrimentul altuia in formarea personalitatii omului.

In functie de orientarea lor, au aparut :

-teoriile ereditariste

-teoriile ambientaliste

Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte o a treia orientare :

-teoria dublei determinari

2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii in devenirea fiintei umane, avandu-si originile in cercetarile biologilor. In viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu[4] considera ca principala limita a acestei teorii este descosiderarea factorilor de mediu si educatie in devenirea fiintei umane.

Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de altele.

Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o incredere absoluta in puterea si valoarea factorilor socio-educationali :

- mediul,

- educatia.

Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat in sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinand domeniului biologiei:

- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca in evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.[5]

- teoria ereditatii dobandite : acachizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar fixa in memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti.

Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, in absolutizarea rolului unui anumit grup de factori in formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negandu-i pe ceilalti.

Teoria dublei determinari

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari mentionate, unii cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea celor trei factori : ereditate, mediu, educatie in procesul formarii fiintei umane.

Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra personalitatii umane.

3. FACTOIRII DEVENIRII FIINTEI UMANE

Educatorul este destul de des tentat sa  "reconstruiasca" educabilul care ii este incredintat. Astfel el nu tine cont de trecutul celui pe care il educa.Este insa un punct de vedere gresit. Si cercetatorul H. Atlan scria " Nu exista tabula rasa in educatie. Noi incepem intotdeauna prin a pleca de la ceva."

Acest ceva este un individ marcatprin determinarile individuale sau socioculturale trecute sau prezente.

3.1. Ereditatea -o premiza a dezvoltarii psihoindividuale

Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de predispozitii care se transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul mecanismelor genetice.[7]

Fiecare om este purtatorul, atat al trasaturilor generale ale speciei umane : pozitia bipeda, structura anatomo-fiziologica, tipuri de reflexe, cat si a caracterelor ereditare care ii sunt transmise pe linie directa de la proprii sai ascendenti : culoarea pielii, ochilor, conformatia fetei, anumite particularititi ale grupei sanguine etc.

Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al ereditatii. Preocuparea cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei umane, s-a centrat pe stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare in formarea personalitatii. Intrebarea pe care si-au pus-o a fost daca ereditatea poate fi socotita un factor cu rol determinat in acest sens sau dimpotriva.

In concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda in mod necesar tipurile de comportament, ci numai predispozitii.

3.2. Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :

Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc cadrul de existenta al omului si care ii ofera acestuia o diversitate de posibilitati de dezvoltare psihoindividuala.[8]

Din acest punct de vedere ne intereseaza in principal :

- care este structura mediului;

- ce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra personalitatii umane;

- cum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.

Structura mediului se prezinta astfel : in functie de momentul de referinta din viata omului, inainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si de influente ale mediului extern.

In faza prenatala, asupra copilului se exercita anumite influente interne determinate de ambianta intrauterina. Aceasta influenta nu este atat de importanta, dar nici nu poate fi neglijata.

Totalitatea influentelor externe care se exercita asupra omului de-a lungul intregii sale perioade postnatale, reprezinta mediul extern, in cadrul caruia se opereaza o distinctie intre influentele mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau secundar.

Mediul fizic-este cadrul natural in care omul isi desfasoara viata si cuprinde ansamblul conditiilor bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce ii influenteaza dezvoltarea si maturizarea biologica ( inaltime, culoarea pielii), precum si modul de a trai (meserii, vestimentatie, alimentatie specifica).

Influentele sale asupra dezvoltarii psihice a omului sunt apreciate de specialisti ca nerelevante. Mediul fizic nu actioneaza si nu influenteaza direct dezvoltarea psihica a omului.

Mediul social-omul este supus si determinarilor de ordin social care au un impact mult mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.

Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influentelor ce decurg din interactiunea omului cu totalitatea conditiilor economice, politice si culturale, care isi impun amprenta asupra dezvoltarii psihice.[9]

Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :

- directe, prin:

- schemele dec conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii careia ii apartine. Omul aplica aceste reguli pe parcursul vietii.

- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de cultura si a intregii cunoasteri acumulate prin experienta grupului.

- indirecte, prin:

- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu intre acesta si realitatea sociala si care ei insisi, sunt influentati in comportamentul lor de cultura grupului caruia ii apartin.

Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se insereaza la nivelul gandirii si actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o generatie la alta. Dupa H. Hannoun , cultura sociala ca produs al mediului social, concretizata in anumite structuri ale personalitatii are patru componente :

• Componenta tehnologica

Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti indivizii se adapteaza. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu aburi, cel al sec. Al XX-lea la tehnologia fondata pe informatica, iar cel de maine se va adapta unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza comunicarii intre grupuri.

• Componenta rituala

Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii sai respecta un anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata in grup.Ex..: ritualurile initiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politete etc.

• Componenta mitica :

Miturile sunt moduri comune de a gandi mai mult sau mai putin stereotip si caracteristice grupului.

• Componenta limbajului

Limba ca mijloc de comunicare intre membrii grupului este caracteristica asemanarii lor si le da sentimentul apartenentei la un anumit mediu social.

Mediul social actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a omului prin grupul social care determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a mediului social este diversitatea, neuniformitatea. In functie de impactul si continutul lor, precum si de gradul lor de organizare, influentele mediului social sunt :

- organizate,

- spontane.

Influentele cu specific organizat, institutionalizat  din mediul social sunt exercitate de familie si scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media etc.

Mediul social exercita insa, si influente spontane, neintentionat educative , ce rezulta din activitatile cotidiene, din intregul mediu de viata al copilului : civilizatia urbana, viata satului, grupurile de varsta, cercul de prieteni etc.

3.3. Educatia, factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei umane

3.3.1 Definitie

Educatia este factorul hotarator al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei.[11] Ea sistematizeaza si organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind intermediarul intre om si conditiile de mediu.

Copilul dobandeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi ca optiuni personale, in comportamentul sau.

Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si constientizat prin educatie. In acest sens, E. Surdu arata ca :

"Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste functionarea, le suplimenteaza forta, facand din ele calitati" .Totodata, "influentele mediului, neorganizate, sunt directionate de educatie, oferindu-le omului in forma pedagogica, pentru a le face durabile si consecvente."

3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane

Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii contemporane este schimbarea. Noul mileniu in care pasim a mostenit insa multe probleme sociale, economice si politice, care, desi au marcat in mare masura ultima jumatate de secol, sunt departe de a-si fi gasit solutiile. Dintre aceste probleme mentionam: terorismul international, rasismul, cresterea numarului saracilor, a analfabetilor si a somerilor, etc.

Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci si cei care au deficiente im cunostintele de baza, vorbindu-se de analfabetismul functional, iar mai nou si de cel computerial.

Educatia cauta sa contribuie la ameliorarea acestor probleme prin actiuni specifice de preventie. Datorita esuarii in a gasi solutii putem spune ca educatia se afla in situatie de criza. Prin criza se intelege decalajul dintre rezultatele invatamamtului si asteptarile societatii. Dintre solutiile specifice si generale gasite enumeram:

- inovatii in conceperea si desfasurarea proceselor educative;

- introducerea noilor tipuri de educatie in programele scolare;

- intarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;

- formrea initiala si continua a cadrelor didactice;

- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinti si responsabili de la nivel local;

- organizarea de schimburi de informatii intre statele europene;

- regandirea procesului de educatie in vederea integrarii cu succes a tinerilor in viata profesionala si sociala.

3.3.3 Noile educatii

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educatie dintre care mentionam:

-educatia permanenta sau educatia adultilor

-educatia pentru democratie si drepturile omului

-educatia pentru pace

-educatia ecologica sau educatia relativa la mediu

-educatia pentru sanatate

-educatia interculturala

-educatia pentru timpul liber

-educatia pentru comunicare si mass-media

-educatia pentru schimbare si dezvoltare

-educatia pentru o noua ordine economica internationala

-educatia economica si casnica moderna

Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin care educatia incearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o schimbare a actului educativ in favoarea educatiei bazata pe invatare inovatoare, societala si adaptabila.

4. CONCLUZII :

In formarea personalitatii umane actioneaza trei factori : ereditatea, mediul si educatia.

5. BIBLIOGRAFIE :

1. Atlan, H. Tout, non peut-etre, Le Seuil, Paris, 1991
2. Dumitru, I., Ungureanu, C., Pedagogie si elemente de psihologia educatiei, Cartea Universitara, Bucuresti, 2005
3. Durkheim, E. , Educatie si sociologie, E.D.P., Bucuresti, 1995
4. Negret, I., Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalitatii, in Manual de pedagogie (coord. I. Jiraga, E. Istrate)
5. Nicola, I. Pedagogie, E.D.P., Bucuresti, 1992
6. Cerghit, I., Vlasceanu, I, Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti, 1988
7. Surdu, E., Prelegeri de pedagogie generala. O viziune sociopedagogica, E.D.P., Bucuresti, 1995