Rolul educatiei prin folclor intr-o lume multiculturala

Rolul educatiei prin folclor intr-o lume multiculturala

"E pacat cum ca romanii au apucat de-a vedea in basm numai basmul, in obicei numai obiceiul, in forma numai forma, in formula numai formula. Formula nu e decat manifestatiunea palpabila, simtita, a unei idei oarecari. Ce face, de exemplu, istoricul cu mitul? El cauta spiritul, ideea acelor forme, cari ca atare sunt minciune si arata ca mitul nu e decat un simbol, o hieroglifa, care nu e deajuns ca ai vazut-o, ca-i tii minte forma si ca poti s-o imiti in zugraveala pe hartie - ci aceasta trebuie citita si inteleasa." (M. Eminescu)

Fara a fi un miracol, o formula care face minuni, educatia este un instrument indispensabil in perfectionarea dezvoltarii individului, in construirea relatiilor dintre oameni, in atingerea idealului de pace, libertate si dreptate sociala.

Un rol esential in proiectarea viziunii asupra viitorului dominat de globalizare il are Comisia Internationala pentru Educatie in secolul XXI, al carei presedinte, Jacques Delors, in Raportul catre UNESCO (J. Delors, 2000, p.11) sistematiza perspectivele in trei directii importante:

De la comunitatea locala spre o societate globala

De la coeziune sociala spre participarea democratica

De la crestere economica la dezvoltarea umana

"Cum putem invata sa traim impreuna in satul mondial ? Un posibil raspuns la aceasta intrebare il gasim tot in sursa citata. Cei patru piloni "pe care se sprijina procesul educativ continuu sunt: "a invata sa stii, a invata sa faci, a invata sa traiesti impreuna cu ceilalti si a invata sa fii" (J. Delors, 2000, p.78.)

Necesitatea unui set comun de valori universal acceptate, (toleranta, democratie, solidaritate , respect, echitate si justitie sociala, etc.) cultivate prin educatie si prin instruire reciproca in vederea unei morale si unei culturi globale nu exclude, ci presupune accentuarea pastrarii si reinnoirii traditiilor fiecarei culturi. Odata cu promovarea unei culturi civice reale, sentimentul diferentei nu va mai provoca animozitati, ci se va incuraja respectul fata de cultura celorlalti prin:

v    constientizarea drepturilor omului si a responsabilitatilor sale sociale

v    acceptarea si respectarea specificului national

v    deschiderea empatica spre valorile culturale universale prin educatia interculturala

v    accentuarea sentimentului obligatiei protejarii mediului natural

v    depolitizarea valorilor cultural-educative

v    dezvoltarea creativitatii, a educatiei pentru schimbare

Intuind problemele educationale ale secolului viitor, inca din 1981 B. Jeffcoate atragea atentia asupra necesitatii unui "curriculum multicultural". Cartea profesorului G. Vaideanu Educatia la frontierele dintre milenii, Bucuresti, Ed. Politica 1988, anunta o tema asupra careia, in scurt timp, se va reveni insistent: "educatia pentru diversitate culturala", "educatia in situatii pluraliste", An Introduction to Multicultural Education (J.Banks, , Allyn & Bacon, Boston,1991) Scoala si educatiile paralele (T. Cozma, Iasi, Polirom 1998) sau Zece mii de culturi. O singura civilizatie (M. Malita, Bucuresti, Nemira 1998). Trecerea de la o logica mono la logica de tip inter va fi prezentata in volumul Educatia interculturala (T. Cozma, Iasi, Polirom 1999). Ulterior se va remarca tendinta clara de a se face Pasi spre scoala interculturala (L. Ciolan, Bucuresti, Corint 2000) sau se va marca drumul "spre o pedagogie interculturala" si se vor evidentia Dimensiuni culturale si interculturale ale educatiei ( C. Cucos, Iasi, Polirom , 2000) ori se va incerca Abordarea pedagogica a diversitatii culturale in scoala (in volumul Pedagogie - coordonat de Emil Paun, Dan Potolea, Iasi, Polirom 2002).

Toate sursele mentionate avertizeaza ca procesul trecerii de la o educatie monoculturala la una interculturala presupune modificarea atitudinilor in directia acceptarii alteritatii, a diversitatii ca pe un privilegiu, nu prejudiciu, fara a ocoli raspunsuri la intrebari ca:

Putem gasi un echilibru intre drepturile individului si modurile de expresie colective fara ca unele sa le anuleze pe celelalte?

Cum putem deosebi teoretic, practic sau politic diferentele rezutate din dreptul la specificitate si egalitate?

Sunt relevante pentru institutiile publice identitatile particulare (culturale, etnice, rasiale, religioase)?

Institutiile de invatamant a caror neutralitate asigura egalitatea sanselor la educatie trebuie sa dea prioritate particularului in raport cu universalul, lezand valorile democratice?

Educatia pentru cunoasterea si aprecierea folclorului, ca parte a educatiei interculturale, solicita pe langa participarea activa, creatoare si un efort continuu de cultivare a interogativitatii fata de propriile valori si ale respectului valorilor celuilalt. Educatia pentru diversitate culturala se impune ca atitudine deschisa spre programe centrate pe continut (de transformare curriculara) pe social (pentru sanse egale de reusita) si pe elev (ca relationare si comportament in grup)

Problemele semnalate mai sus sunt admirabil sintetizate in capitolul I "Impactul cunoasterii culturale asupra evolutiei procesuale a invatamantului" din volumul Sisteme de instruire alternative si complementare (I. Cerghit, Bucuresti, Ed. Aramis, 2002). Autorul constata o "revolutionare a cunoasterii si apropierea invatamantului de limitele inaintate ale acesteia". (p.12) Si aceasta deoarece este vorba de "o alta filozofie a cunoasterii - un alt invatamant" (op.cit p.13) si de "redefinirea modelului cultural si regandirea continua a modelului de invatamant" ( op. cit.p.20 )

Varietatea modelelor oferite de secolul al XXI lea presupune o larga deschidere spre creativitate didactica, incepand chiar cu alegerea uneia sau alteia dintre cai: "Didactica moderna nu se pronunta impotriva sistemelor alternative, complementare sau compensatorii, ci in favoarea abordarii pluraliste, a diferentierii variatelor solutii in masura sa aduca mai mult dinamism si flexibilitate, sa se consituie intr-un antidot la posibila alunecare spre un conservatorism pedagogic, uniformitate si rutina in activitatea didactica. " (op .cit. p. 33)

In acelasi spirit cu cel al Colocviului International "Educatie si multiculturalism", desfasurat la Bucuresti pe7 iunie 2004, profund implicat in studierea "patrimoniului cultural imaterial" cu accent pe rituri, "procese de imitatie creativa care pleaca obligatoriu de la modele", atentionand asupra gravitatii problemelor educatiei viitoare, se inscrie si studiul Puncte critice in transmiterea si invatarea mostenirii intangibile prezentat de profesorul Cristoph Wulf de la Universitatea Libera din Berlin la deschiderea Colocviului Identitate si globalizare, organizat de Universitatea Bucuresti si de Centrul Educatia 2000+, 1-3 iunie 2005. La Conferinta Universitatea Europeana - "Romania interculturala" (27 - 30 XI 2006) s-au prezentat lucrari ca: "Interculturalitatea - de la cultura de apartenenta la cea de referinta" (Emil Paun), "Educatia interculturala-provocarea diversitatii culturale. Mondializarea si europenizarea diferentiata" (Cristoph Wulf), "Europa in vechea cultura populara" (Laura Iliescu) "Abordarea calitatii educatiei din perspectiva interculturalitatii" (Serban Iosifescu), "Didactica limbii materne din perspectiva multiculturala" (Lavinia Barlogeanu).

Sintetizand ideile din volumul colectiv O noua provocare pentru educatie: interculturalitatea (coordonator Teodor Cozma) Iasi, Polirom, 2001, ajungem la urmatoarele

Concluzii:

Perspectivele educatiei interculturale inseamna in primul rand modernitate, globalizare si dialogul culturilor.

Un rol esential in ansamblul educatiei culturale il are educatia pentru diversitate.

Daca nivelurile educatiei multiculturale sunt: educatia monoculturala, starea de toleranta, de acceptare, respectul, afirmarea solidaritatii, etapele educatiei multiculturale vizeaza:

dobandirea capacitatii de a recunoaste inegalitatea, xenofobia, rasismul, injustitia intoleranta si prejudecatile

insusirea unor cunostinte si formarea unor abilitati de schimbare a acestor mecanisme sociale aberante printr-un comportament prosocial

Educatia interculturala si cea pentru globalizare au depasit faza pedagogizarii drepturilor omului, fiind considerate:

a)     terapii preventive pentru efectele viitoarelor socuri sociocultuale

b)     exercitii spirituale, ideologice si comportamentale de adaptare la actuala si viitoarea conditie de "homo mundi"

c)      catalizatori si facilitatori ai fenomenului de globalizare

Demersul promovarii educatiei integrate trebuie analizat din cel putin trei perspective: psihologica, pedagogica si sociala.

Interculturalismul, considerat ca filozofie, proces si program, vizeaza in special domeniul educativ, intrucat se pare ca: "Numai profesorii pot umaniza sau dezumaniza educatia" (Florence Steiner).

2.1.Consideratii critice si reconstructii curriculare pentru argumentarea actualitatii temei cercetate

O scurta privire retrospectiva asupra schimbarilor intervenite in ultimii ani la nivelul disciplinei limba si literatura romana, constata ca reforma curriculara care a debutat in 1994 - 1995 prevestea o remodelare substantiala care nu a fost tocmai una sistematica, in ciuda asigurarii cadrului de referinta, a ariilor curriculare, a ideii de transdisciplinaritate, a programelor scolare coerente, a obiectivelor generale si a standardelor de performanta: "Scopul studierii limbii romane este acela de a forma un tanar cu o cultura comunicationala si literara de baza, capabil sa-si utilizeze in mod eficient si creativ capacitatile proprii pentru rezolvarea unor probleme coerente din viata cotidiana, sa poata continua in orice faza a existentei sale procesul de invatare" CNC, 1988, p. 11) .

Nu intamplator, imediat dupa aparitia noului curriculum national, este vizibila, dupa 2000, in raport cu anii '90, o dinamica a didacticii speciale, termen intrat in atentia profesorilor de romana si prin noua viziune a scolii clujene (Vistian Goia - Didactica limbii si literaturii romane in gimnaziu si liceu, Ed. Dacia 2002, Alina Pamfil Limba si literatura romana in gimnaziu. Structuri didactice deschise, Ed. Paralela 45, 2003) fericit imbinate cu aparitii ca: Didactica moderna (M. Ionescu si I. Radu ed. a II a, Dacia, 2001), Instruire interactiva (M. Bocos, Ed. Presa Universitara Clujeana, 2002) si Teoria si practica cercetarii pedagogice (M. Bocos, Casa Cartii de Stiinta, 2003).

Desi domeniul actual al didacticii limbii romane, realizand o sinteza intre traditie si inovatie, se caracterizeaza prin tratarea obiectivelor din perspectiva inter- si transdisciplinara, se constata decalajul dintre innoirile aduse de manuale si ramanerea in urma a cercetarii didacticii cu caracter aplicativ, pe de alta parte. O explicatie a acestei ramaneri in urma o gasim in faptul ca metodele si mijloacele didacticii nu se schimba rapid si de aceea nici disciplina care le studiaza nu poate avea o evolutie spectaculoasa: "Vechile didactici se construiau, in general, pe dezvoltarea indirecta a competentei de comunicare prin strategii preponderent descriptive si analitice. Rolul noilor didactici, informate de pedagogii functionale, este de a oferi strategii viabile pentru realizarea modelului comunicativ-functional" (M. Columban, 2004, p. 77).

La o modificare a viziunii profesorului fata de didactica au contribuit si ghidurile metodologige editate de Serviciul National de Evaluare si Examinare, forumurile de abilitare curriculara organizate de Consiliul National pentru Curriculum, programul Magister al DPPD Cluj, activitatile Centrului Educatia 2000+ (cursurile si publicatiile despre dezvoltarea gandirii critice) simpozioanele nationale de didactica ale Asociatiei Nationale a Profesorilor de Limba si Literatura Romana, revista "Perspective", etc.

"Mutatis mutandis", un model american de lectura este propus de profesoara Delia Gombos ca sursa alternativa pentru stimularea interesului fata de lectura (revista" Perspective" nr. 10/2005, p. 55) prin analiza comparativa a manualului romanesc si a celui american pentru clasa a V a. Cel romanesc, alocand un spatiu bogat naratiunii, propune spre studiu si specii ale eposului folcloric: basmul, legenda, snoava. Cel american se numeste Reading Fantastic Voyage, si, desi este format A 4 si are 754 de pagini, este structurat in 6 capitole, fiecare cu propria culoare, fata de 12 capitole cat are cel romanesc, unde amestecul de culori distrage atentia elevului. Prin permanente conexiuni dintre literatura si realitate, manualul american ofera motivatia studiului, subliniind ca: "literatura nu este un univers paralel realitatii, ci se intrepatrunde cu aceasta" (p.57). Elevului i se adreseaza permanent intrebari deschise: "Ce parere ai despre .? " Cum te-ai simtit cand ai citit fragmentul..?" "Cum ai reactiona daca ai fi personajul.?" Manualul este insotit de doua caiete speciale pentru elevi, unde exercitiile de gramatica sunt separate de cele de citire, scriere, pronuntare. Simtindu-se permanent in centrul atentiei, elevii "iubesc manualul" (p.56) Partea finala, Wrap-Up , (exercitii recapitulative) ii intreaba limpede: "care sunt lucrurile cele mai importante in viata? " Speram ca se va ajunge si la noi ca, in loc de "Cititi integral textul Amintiri din copilarie de Ion Creanga", manualul sa-l invite pe elev: "Citeste mai departe pentru a afla . ca fiecare lectura este numai un drum posibil si alte cai raman intotdeauna deschise" (Jean Pierre Richard).

Incet dar sigur, didactica trece de la explicare la oferire de modele, coboara in clasa, se sincronizeaza cu tendinte educative ale sistemelor occidentale, asigura tranzitiei si sistemului educativ un caracter permanent. Sa nu uitam insa ca elevii, saturati de "reproducere" si frustrati de "producere", devin niste indivizi pragmatici, care stiu sa gandeasa, sa-si sustina un punct de vedere, sa-si urmareasca scopurile, inteleg si produc "texte" si "discursuri", dar nu au formata constiinta valorilor perene, cresc (prea) repede si uita ca sunt oameni. Acest aspect nu trebuie privit doar din perspectiva didactica, educativa, ci si din cea sociologica, deoarece, desi se vorbeste mult de comunicare, traim intr-o societate care nu se preocupa sa comunice bine cu ea insasi. Pentru a evita riscurile uniformizarii ca dezavantaje ale modelului comunicativ-functional, e necesar sa modificam structura continuturilor, prin deschiderea activitatilor de invatare a tehnicilor de comunicare spre folosirea lor, prin evolutia lui "a invata sa comunici" spre "a comunica pentru a invata", cu permanenta atentie la primejdia diminuarii competentei culturale, adica, in cazul nostru, la "reducerea semnificativa a importantei studiului textului literar asezat alaturi de textele nonliterare si prezentat, deseori, ca suport al formarii notiunilor de teorie literara" (A. Pamfil, 2003, p. 13) .

Ce "perspective" si mai ales ce "modalitati de valorificare didactica" se pot gasi intr-un domeniu vechi de cand lumea, folclorul literar, mai ales cand segmentul de cercetare este redus, din initiativa proprie, pentru a fi aprofundat, doar la eposul popular? Este intrebarea de baza la care isi propune sa raspunda prezenta lucrare, care se considera o treapta intre realizarile actuale ale studierii didactice a folclorului epic si orientarile si prioritatile cercetarilor viitoare. Dubla perspectiva are ca suport ideea ca: "In folclor, pedagogul poate sesiza doua aspecte educationale care pot fi studiate deopotriva: un aspect episistemic (conceptia educationala folclorica) si unul axiologic (valentele educative ale folclorului)" (S. Stoian, 1978, p. 7) .

Numeroasele prejudecati despre folclor sunt legate in primul rand de necunoasterea reala a notiunii. Unii il considera disparut sau pe cale de a se pierde, altii cred ca dintotdeauna a stat in atentia cercetatorilor. Varsta obiectului de studiu abia daca a trecut de doua secole in lume, iar la noi chiar mai putin. De la formarea limbii noastre pana la primele scrieri literare in romaneste, timp de un mileniu, creatiile populare au reprezentat modalitatea esentiala de expresie artistica. Folclorul literar va continua sa existe in paralel cu evolutia literaturii carturaresti, ba mai mult, unele creatii au cunoscut o dezvoltare deplina abia dupa aparitia literaturii scrise: marile realizari ale eposului folcloric vin din secolele al XVI-lea - al XIX-lea. Exista inca opere folclorice remarcabile departe de a fi cunoscute, altele, ale caror semnificatii mitice sau simbolice n-au fost pe deplin descifrate (Toma Alimos, Iovan Iorgovan). Abia dupa 1989 a fost posibila recunoasterea existentei unor categorii folclorice ca "descantecul" sau "colinda", iar existenta folclorului urban este inca ignorata.

In pofida altor puncte de vedere, consideram ca locul eposului folcloric in manuale, programe si in clasa este un subiect departe de a fi epuizat, iar materialele deja publicate sau doar existente in arhive ofera posibilitatea unor ipoteze si interpretari noi.

Structura sau sistem de semne care urmareste un scop estetic precis, textul folcloric a fost folosit mai mult ca pretext, ca argument in demonstratii psihologice, istorice, mitologice, antropologice, etc.

Foarte multi scriitori au simtit nevoia sa se pronunte despre literatura populara, piatra de temelie a culturii romane care a oferit modele si a generat specii literare. Dintre contemporani, Marin Sorescu (1973 ), C.Toiu (1974), D. R. Popescu (1984), I. Alexandru (1974). Dictionarul folcloristilor I, din 1979, numara aproape 40 de scriitori.

Din perspectiva marilor epoci literare, exista studii despre: Folclorul in substratul literaturii romane vechi (I. C. Chitimia) ; Iluminismul si clasicismul intarziat (Ov. Papadima); Romantismul. Prelucrarea folclorului (T. Vargolici); Epoca marilor clasici. Folclorul ca substanta a creatiei poetice originale (G. Munteanu) ; Zacaminte folclorice in poezia noastra contemporana (Al. Dima). Remarcabila este sinteza Temelii folclorice si orizont european in literatura romana (coordonator Ov. Papadima) Ed. Academiei, 1971.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Ca   "oamenii au nevoie de povesti mai mult decat de paine" (O mie si una de nopti) e un adevar de care sunt constienti, din pacate, in special politicienii nostri, care au crezut ca vom putea intra in Europa cu un buchet de flori injectate cu o culoare "la modǎ " dupa cum bate vantul pe la noi sau pe acolo. De ce uitam atat de usor ca suntem in Europa si prin tricolorul unor "flori alese" din poezia prozei populare? Nu mai conteaza si radacinile, sau nu este bine sa se reaminteasca prea des de ele?

Studierea eposului folcloric este utila in egala masura istoricului literar, lingvistului si pedagogului care se regasesc in personalitatea complexa a profesorului de limba si literatura romana.

Lingvistul il va ajuta pe elev sa inteleaga ca limba literaturii populare pastreaza valori arhaice, evidentiaza diferentieri regionale si are deosebite valori stilistice, idee dezvoltata in lucrarea de fata, in capitolul 6.3.11. In conditiile in care dispozitii oficiale pretind ca din toamna lui 2006 intreaga activitate scolara sa se ghideze dupa normele editiei a II a, 2005 a Dictionarului Ortografic Ortoepic si Etimologic care "va fi utilizata de aici inainte ca unica sursa pentru aplicarea corecta a normelor academice in domeniul ortografiei limbii romane", consideram ca ar fi normal ca, in primul rand in scoala, dar si in afara ei sa se reactualizeze interesul fata de problemele exprimarii corecte si, eventual, elegante, luandu-se initiativa introducerii in toate ziarele a unei rubrici de cultivare a limbii literare. Emisiuni radio-televizate "Cum vorbim, cum scriem?", "Cum e corect?" sa devina o permanenta, concursurile pentru functionari publici si pentru mass-media sa includa probe de cunoastere a normelor lingvistice actuale. Este de stricta necesitate aparitia unui DOOM pentru elevi, si oferirea lui, ca premiu, in toate concursurile, impreuna cu un CD continand exercitii si raspunsuri asa cum este cel aprobat de MEC. (L. Crihana, G. Ciubotaru, J.M. Scarlat, A. Nicoara, 2006). Cultivandu-le ca modele de exprimare, se contribuie la reconfirmarea cuvintelor lui Eminescu: "Limba este insasi floarea sufletului etnic al romanului".

Istoricul literar va remarca dubla importanta pe care o prezinta cunoasterea si intelegerea adecvata a literaturii orale:

a) Ea constituie un domeniu de seama al istoriei noastre literare: "Cand intaile cronici se ivira, ele atestau o expresie rafinata, efect al unei inaintari culturale neintrerupte" (G. Calinescu, 1968, p. 15)

b) Literatura populara nu e un simplu capitol de istorie literara separat de evolutia literaturii scrise, ci e un sector cu o evolutie proprie, paralela cu cea a literaturii scrise, intr-un dualism cultural care presupune interferente prin permanente schimburi de valori.

Atestand vechimea natiunii, folclorul e o dovada a continuitatii culturale. Nu exista personalitati in istoria culturii romanesti (scriitori, critici, esteticieni, filologi lingvisti, sociologi) care sa nu fi studiat folclorul, iar cunoasterea opiniilor acestora prezinta interes pentru intelegerea lui.

Pedagogul va urmari aspectul sesizarii, exemplificarii si analizarii unei conceptii educationale folclorice care "nu s-a bucurat pana acum de o cercetare mai intinsa" (S. Stoian, 1978, p. 7). Lipsa reperelor bibliografice in domeniul didacticii folclorului literar, impune o documentare atenta si selectiva in constituirea unui demers metodologic original. Am considerat ca este oportuna initierea unor investigatii stiintifice privitoare la conditiile si mecanismele psihopedagogice de formare si dezvoltare a personalitatii creative a elevului prin intermediul eposului folcloric, parte a culturii national - universale. Am pornit de la premisa ca patrimoniul cultural existent presupune un camp axiologic, operarea cu anumite valori care, introduse in curriculum, completat cu activitati extracurriculare, ar putea deveni o temelie culturala. O incercare a constituit-o optionalul cross-curricular Eposul folcloric romanesc, proiect validat prin rezultatele experimentului la clasa a VII a C.E., in 2004. El a presupus elaborarea unei programe specifice (pe care o reproducem in subcapitolul 6.2) si notarea in rubrica speciala in catalog. Schema de proiectare pentru elaborarea programei propusa de Ghidul metodologic al MEC - CNC pentru gimnaziu (2002, p. 17) contine:

Evaluarea si autoevaluarea elevilor au fost facilitate de aplicarea unor fise de argumentare, de urmarire a dezbaterii care sa permita aprecierea cat mai variata a rezultatelor elevilor. Am utilizat in acest scop:

a) fisa de urmarire individuala a competentei - sinteza in domeniul lecturii destinata uzului factorilor externi (pǎrinti, alte institutii culturale)

b) fisa de urmarire colectiva a competentei - raspunsuri la intrebari legate de textul narativ

c) fisa de urmarire individuala a competentei de redactare a unui text cu dominanta narativa

d) chestionar de evaluare formativa a lecturii

e) chestionar de verificare a intelegerii textului epic (G., Meyer, 2000)

Exercitiile orale si scrise utilizate in aplicarea componentei experimentale au vizat capacitatea de argumentare a elevilor, asimilarea eficienta a structurii textului epic folcloric, dezvoltarea creativitatii, a capacitatii de lucru individuale si in echipa.

2.2. Locul eposului folcloric in tabloul general al folclorului literar romanesc; caracteristici si elemente structurale

Lumea asta nu-i a mea,

Ceialalta nici asa ,

Lumea asta-i cum o vezi                                  Ceialtalta-i cum o crezi."

(Poezie populara)

Studierea folclorului literar ca sistem deschis presupune cunoasterea organizarii lui intr-o structura ierarhica. Pentru a fi studiate la cursul optional, am propus:

• Épica populara in proza cuprinde: basme, legende si snoave
• Cantecul epic include: epica eroica "voiniceasca", Badiul, Kira Kiralina, Ilincuta Sandrului; epica fantastico-mitologica, Iovan Iorgovan; cantecul epic istoric si haiducesc, Iancu Jianu, Pintea Viteazul; balada nuvelistica, Ghita Catanuta, Dobrisan. Un loc aparte il ocupa capodoperele Miorita si Mesterul Manole, adevarate sinteze de epic, liric si dramatic.

• Literatura aforistica si enigmistica: proverbe, zicatori, ghicitori

• Cantecul liric si strigaturile

In demersul stiintific pe care il intreprindem, incercǎm conturarea unor elemente de didacticǎ a eposului folcloric prevazut in actualele programe: balade, basme, legende si snoave. Desi deosebite ca specie, toate au caracteristici si elemente structurale comune, regasibile la nivelul intregii culturi populare:

1 . Caracterul oral este un mod propriu de existenta si manifestare care stabileste o legatura speciala intre interpret si auditor. Lectura poeziei sau a basmului popular reprezinta trecerea la un alt sistem de reprezentare, exterior mentalitatii folclorice.

In studiul Estetica oralitatii (A., Fochi,1980, p. 357), se apreciaza ca "sarcina oricarei cercetari cu adevarat stiintifice in domeniul culturii folclorice este de a defini ceea ce apartine subiectului si ceea ce apartine cantaretului".

Varianta = Subiect + Cantaret + Moment

(element constant) (dependent de stil, talent) (performanta)

2. Caracterul colectiv marcheaza raportul individ-colectivitate, caci faptul folcloric, concret este un bun la realizarea cǎruia au contribuit succesiv numerosi creatori, iar transmiterea lui va fi asigurata de alte generatii de interpreti.

3. Caracterul traditional evidentiaza raportul dintre traditie si inovatie, opozitie dinamica implicand si continuitate si variatie. Acest caracter a determinat conservarea unor valori culturale stravechi in sistemul valoric al unor culturi evoluate, moderne.

4. Caracterul anonim este o consecinta a caracterului colectiv si a oralitatii.

5. Caracterul sincretic: cantecul popular este o impletire de cuvant si melodie, iar cuvantul si gestul se regasesc in povestitul popular.

Structura faptului folcloric se bazeaza pe un sistem de relatii instituit intre constituenti (teme, motive, subiecte, personaje, mijloace expresive, etc.). Geneza si evolutia faptului folcloric sunt determinate de functionalitatea lui.

Toate categoriile folclorice amintite evolueaza impreuna cu dezvoltarea intregii culturi populare, care se produce odata cu cea a societatii a carei oglinda etico-filozofica si estetica este.

2. 3. Evolutii conceptuale in cercetarea valorificarii didactice a potentialului

educational al eposului folcloric

In evolutia conceptului de folclor, termen propus de William Thoms, in 1846, se observa inlocuirea lui treptata cu o terminologie eterogena, tinand de "cultura populara" (traditionala), desi chiar la 1725 Giambattista Vico afirma cǎ "traditia este intaiul element roditor al istoriei" si anticipa" principiile unei stiinte noi cu privire la natura comunǎ a natiunilor. (M. Pop,1976p.11) De aici si o intelegere diferentiata: "Cand aud de folclor, cei mai multi se gandesc la Miorita sau la Toma Alimos, toate invatate la scoala, la cantece si jocuri populare, pentru ca le mai vad si aud la televizor, pe scurt, la ceva cam invechit si, in mod cert, legat de viata la sat " (C. Eretescu , 2004, p. 9) .

Discipline stiintifice cu orientari teoretice si metodologice proprii, (etnografie, antropologie culturala, etnopsihologie, etnologie, etc.) revendica diferite sectoare ale culturii populare.

Scoala engleza se orienteaza exclusiv spre "popular literature" si "popular antiquities" si defineste folclorul ca stiinta a traditiei conservate oral, cuprinzand fenomene de cultura transmisibile prin cuvant (literatura, credinte) si practici (obiceiuri, rituri)".T. Benfey elaboreazǎ teoria migrationistǎ a temelor si motivelor literaturii populare iar A. Lang teoria paralelismului cultural, sustinutǎ si de J. Frazer. Scoala franceza vorbeste de "un fel de enciclopedie a traditiunilor claselor populare sau a natiunilor putin inainte de evolutie". Scoala germana delimiteaza ca obiect al folclorului "studiul tuturor manifestarilor de viata ale poporului de jos". L. Uhland si W. Wundt sustin " scoala etnopsihologicǎ iar Fratii Grimm propun studiul comparat al basmelor. A. van Gnnep elaboreazǎ teoria originii totemice a acestora, iar Max Muller e adeptul "scolii mitologice". Prin J. Krohn, scoala finlandezǎ propune reconstituirea arhetipurilor prin comparativismul istorico-geografic. Scoala rusa studiazǎ prin, M.Azadovski, fenomenul povestitului. B Tomasevski, in "Teoria literaturii. Poetica "(1927) insista asupra metodei formale in concretizarea si specificarea stiintei literare. V. I. Propp - "Morfologia basmului" (1928) studiaza "functiile" personajului. R. Jakobson si P. G. Bogatarev in "Folclorul ca forma specifica a creatiei" (1929) constata ca "folclorul conserva numai acele forme care sunt functionale pentru o comunitate data". (M., Pop, P., Ruxandoiu, 1991, p.14, 23-24)

Intrucat bibliografia privind scoala romaneasca de folclor este foarte bogata, ne vom opri in subcapitolul urmator doar asupra lucrarilor pe care le-am considerat reprezentative pentru studierea eposului folcloric. Ele impun trei tipuri de cercetare: nemijlocitǎ, in teren, tipologicǎ (sisteme metodice), teoreticǎ (istoricizantǎ, functionalǎ, esteticǎ).

Doua paradoxuri ale culturii populare sunt interesante: pe de o parte manifestarile locale si regionale unice intra in universalitate, iar pe de alta parte, ea este si stabila si dinamica, in continua schimbare.

Nu optam pentru opozitia terminologica "literatura populara - literatura culta", pentru ca insusi folclorul literar reprezinta un orizont de cultura, de aceea vom incadra termenii in notiunile complementare cultura populara - cultura carturareasca , institutionalizatǎ, scriitoriceasca si sugeram chiar introducerea lor in viitoarele manuale. Necesitatea reabilitarii interpretarii celor doua tipuri de culturi prin prisma unor principii estetice comune a semnalat-o G. Calinescu: "analiza critica este nu numai posibila, ci si obligatorie, din ea decurgand atat adevaruri estetice cat si observatii de ordin folcloric". (G. Calinescu, 1965, p. 5) .

Conceptul de folclor literar a fost asimilat de-a lungul timpului cu termeni ca: "literatura populara", "literatura orala", "literatura traditionala", desi traditionala poate deveni si literatura scrisa, elevii invatand chiar despre curentul literar traditionalist. Educatia in spiritul eposului folcloric este o traditie bine inteleasa, nu doar o simpla reluare a trecutului, are caracter sistematic si este structurata (institutionalizata) pe plan social.

Eposul folcloric (germ. EPOS = poveste, naratiune, povestire, DEX, 1998, p.345) provine din grecescul "epikos",derivat de la "epos" = zicere, discurs. Este clasificat de R. Vulcanescu (1985, p.689 ) "in epos dunarean, pastoral, antifeudal si antiotoman". El cunoaste, in folclorul romanesc, doua forme de manifestare esentiale.

a) Epica in proza diferentiaza ca functie si structura basmul fantastic, legenda mitologica si snoava, reunite prin caracteristicile discursului narativ in proza, cu numeroase interferente tematice si imagistice. Scopul educativ al acestei specii este evident: "Din povestile astea trage multe invǎtǎturi si poporul ca vine la ele, invata" (informator din tinutul Dornelor). "Cel ce nu invata din poveste, nu invata din ceea ce vede cu ochii" (povestitor din Tara Oasului)". ( O. Barlea, 1956, p. 117).

b) Epica in versuri cantata contine balade (cantece batranesti) si legende.

O alta dilema exitenta in mintea elevilor si a profesorilor care consulta manualele si programele gimnaziale sau liceale e generata de intrebarea Epic sau narativ? "Narativul reprezinta sfera cea mai larga, cea a unui act de enuntare si a unui enunt specific lui; narativul de tip lingvistic poate fi nonliterar sau literar; epicul ar constitui doar narativul literar". (M. Muresan, 2005, p. 55)

Educatia prin "povesti " (termen generic pe care il folosim pentru basme, balade, legende, snoave, sinonim cu "epos") sufera astazi de insuficienta cunoastere si valorificare didactica a acestui tezaur de modele culturale primordiale, colectie vie de obiceiuri si cunostinte stravechi, purtatoare a unor mesaje educative de actualitate: respectul pentru traditii, atestarea vechimii si continuitatii noastre culturale, deschiderea spre valori artistice universale.

2. 3.1. Pledoarie pentru o abordare sistemica a eposului folcloric

Confuziile in definirea basmului si a povestii, a proverbelor si zicatorilor, perpetuate si in manuale actuale, si determinate si de imposibilitatea unei stricte delimitari, au dus la incercarea de a recunoaste si un alt gen literar, cel didactic. Trecand in revista planurile real si simbolic ce se intersecteaza in basm, G. Calinescu subliniaza ca "nu e de ignorat nici un al treilea plan, didactic, tolerabil cand e absorbit in fapte fara nici o intentie discursiva" ( G. Calinescu, 1970, p. 224). De aici "inainte mult mai este" pana la "genul didactic", pe care n-a putut nimeni sa-l defineasca pana acum multumitor, "pur si simplu fiindca el nu exista" (O. Papadima,1968, p. 598).

Privit comparativ cu celelalte specii ale eposului folcloric, BASMUL (sl. basni = nascocire) a fost cel care a starnit cel mai de timpuriu interesul specialistilor. Apreciindu-i vechimea, acestia au raspuns partial la intrebarea "de unde vine basmul?" si foarte general la "ce este basmul?", existand atatea definitii cate basme se cunosc pe lume. De aceea, orice lucrare despre basm nu vine decat sa completeze definitia acestei veritabile "opere deschise".

Spiritul de sinteza calinescian defineste basmul ca fiind "o opera de creatie literara cu o geneza speciala, o oglindire a vietii in moduri fabuloase un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala, etc." (G. Calinescu, op. cit., 220).

O discutie ampla a generat si diferentierea ce trebuie operata intre basm si poveste. Ceea ce caracterizeaza basmul propriu-zis (fantastic) in raport cu basmul nuvelistic (povestea) este natura protagonistului, a actelor si faptelor sale in raport cu adjuvantii si oponentii sai.

Structura de structuri, basmul, una dintre cele mai vechi creatii literare ale omenirii, (Gaston Maspero a publicat cel mai vechi basm cunoscut care dateaza la egipteni inca din anul 1250 i.Hr., intitulat "Cei doi frati") "e un rau in care se varsa toate celelalte torente ale culturii populare: mituri, legende, credinte si conceptii despre lume. Basmul e insasi poezia prozei populare^" (Antologie, 1966, p. 26)

Diversitatea interpretarilor, uriasa bibliografie critica, numarul mare de basme par sa pledeze pentru ideea ca aproape totul despre aceasta specie literara s-a spus. Lucrari remarcabile studiaza Estetica basmului (G. Calinescu), Morfologia basmului (V. I. Propp), Structura poetica a basmului (Gh. Vrabie) si, mai nou, imaginarul educational din perspectiva basmului in Pedagogia alternativa (St. Popenici). Sub influenta unor sugestii oferite de aceasta ultima lucrare, incercam sa raspundem la ipotetica intrebare: daca vom incerca o valorificare complexa a imaginarului fantastic al basmului popular, vom reusi sa oferim o alternativa tendintelor de subestimare a folclorului literar, scepticismului, superficialitatii sau chiar indiferentei cu care sunt tratate mesajele sale educationale ?

Cu intentia de a raspunde la aceasta intrebare, practicienii, invatatorii si preotii de la tara au fost cei care au permanentizat legatura dintre folclor si pedagogia oficiala. Istoria basmului romanesc este situabila in spatiul de tranzitie folclor pur - texte semifolclorice de inspiratie religioasa. Nu intamplator, primul basm romanesc, cunoscut ca datand din 1797, aflat intr-un manuscris miscelaneu la Biblioteca Academiei Romane, e consemnat de I. C.Chitimia sub titlul Istoria unui voinic intelept si invatat intrebandu-se din ponturi cu o fata de imparat. Dupa prima colectie de basme romanesti a fratilor Schott, aparuta in 1845, vor mai culege si publica basme populare Franz Obert, profesor la Medias (1885), Demeteriu Boer, profesor blajean (1858), profesor Stefan Cacoveanu (1860), profesor G. Pitis (1870), invatator Al. Vasiliu (1885), invatator Gh. Catana (1893), invatator I. Pop-Reteganul (1903), invatator C. Radulescu-Codrin (1904), profesorii I. Slavici, B. P. Hasdeu, L. Saineanu, O. Densusianu, M. Gaster, Ov. Barlea, Gh. Vrabie.

Pe baza lucrarilor de specialitate si a manualelor alternative, basmul este definit ca "specie epica in proza, mai rar in versuri, infatisand intamplari si personaje fabuloase, reprezentand intr-o forma sau alta lupta dintre bine si rau, incheiata totdeauna prin victoria binelui" (M. Semenov, 2004, p. 9).

In lumea in care se petrece actiunea basmului, minunea nu e fapt neobisnuit: "supranaturalul nu ingrozeste si nici macar nu uimeste, de vreme ce constituie insasi substanta universului, legea, climatul sau. Nu incalca nici o regula: face parte din ordinea sau mai degraba absenta ordinei lucrurilor" ( R. Caillois, 1970, p.7). Ca si jocul, basmul reprezinta o initiere a copilului in istoria umanitatii, producandu-se, prin asimilarea si confruntarea cu eroii din basme, o lume a reprezentarilor imaginative, creindu-se posibilitatea nu neaparat de a-si da raspunsuri definitive, cat mai ales de a-l face constient ca este inconjurat de posibile sugestii, prin care i se deschide un ipotetic traseu educativ, care poate fi exploatat pentru compunerea "povestilor" necesare educatiei noi.

Termenul de "BALADA " (cantec epic) a fost impus in literatura de V. Alecsandri, prin volumul Poezii populare ale romanilor. Balade (cantece batranesti) publicat in 1852. El o numeste "o specie epica in versuri apartinand literaturii populare sau culte, in care se infatiseaza o intamplare (legendara, eroica, fantastica) plasata intr-un trecut mai indepartat" (M. Semenov, Op. cit., p.8).

In lucrarile Cantecul epic eroic si Balada familiala, Al. I. Amzulescu structureaza corpusul tematic al cantecelor epice in doua categorii: eposul eroic si balada familiala. Dupa continutul pe care il exprima, baladele se clasifica in: haiducesti (Toma Alimos), istorice (Constantin Brancoveanu), pastorale (Miorita) legendare (Manastirea Argesului), toate incluse in programa gimnaziala.

Specifica unor capodopere romanesti (ex. Miorita) este intrepatrunderea structurii narative (epice) cu o ampla secventa lirica sau chiar dramatica. In unele balade intalnim elemente de fabulos (Novac si corbul). Personajele principale, hiberbolizate, se afla in antiteza, iar textului i se asociaza o melodie creata paralel cu acesta si inseparabila. Operele circula in numeroase variante, in forme prozodice simple.

Cu o poetica mai fluctuanta decat cea a basmului, dar si a povestii, balada (ex. Iovan Iorgovan, Corbea) propune modele generale, valabile pentru ansamblul fenomenului epic romanesc prin reducerea componentului pur epic, raportat la fondul cultural, la sistemul mitologic si etic al societatii.

Dupa modelul compozitional aplicat basmelor fantastice de V. I. Propp in Morfologia basmului, Al. I. Amzulescu stabileste o structura-nucleu a eposului eroic: o situatie initiala, trei secvente aflate in succesiune si in opozitie (prejudicierea, confruntarea, remedierea lipsei). In cazul baladei familiale, situatiei initiale i se adauga secventa impasului, a probelor si a remedierii.

Foarte importanta este valoarea istorica a cantecelor epice, "mici poemuri asupra intamplarilor istorice si asupra faptelor marete" (V. Alecsandri).

A. Fochi constata ca din 402 de subiecte cate numara cantecul epic romanesc, 41 se intalnesc la bulgari, 29 la sarbi, 26 la unguri, 22 la ucraineni, 13 la greci, etc. Contributia romaneasca la dezvoltarea cantecului epic european se observa si in elemente tematice, in adaptarea la situatiile de mediu si mentalitate. "Cineva a spus ca baladele sunt catedralele spiritualitatii romanesti. Neavand tihna si mijloacele sa ridicam, in Evul Mediu, marile domuri, am pus miturile in limbajul cantecelor romanesti" ( E., Simion, 1994, p. 4).

Cantecele epice romanesti de forme mici si mijlocii (200 - 300 de versuri, foarte rar pana la 1000) au circulat in special datorita batranilor, iar prilejul cel mai potrivit pentru interpretare era ospatul de nunta. Lautarii alterneaza fragmente cantate cu pasaje "basmuite", declamate. Cativa straluciti interpreti au fost Petrea Cretul Solcan, lautarul Brailei, Marin Dorcea (45 de piese) Stan Serban (42 de piese) .Toate aceste date le-au "descoperit" elevii C.E. la Institutul de Folclor "C. Brailoiu" din Bucuresti, unde au si ascultat si procurat un original CD continand celebre interpretari lautaresti ale cantecului eroic popular.

LEGENDA populara este o specie a epicii folclorice "in versuri sau in proza care ofera o explicatie fantezista unor elemente reale. Fenomene naturale, evenimente istorice, constructii, detalii geografice, animale, plante, insecte, etc. sunt explicate in scurte povestiri prin apelul la miraculos sau prin inventie poetica" (M. Semenov, op.cit., p. 30) .

Fiind specia cu cea mai mare vechime intre speciile poeziei orale, legenda a avut functii rituale in ceremonialurile de venerare a fiintelor mitologice in Antichitate si la popoarele primitive. Printr-un lung proces de desacralizare si-au modificat functia, devenind text de ascultare si evoluand catre basm, de aceea structura ei compozitionala se aseamana cu cea a basmelor despre animale si a snoavelor.

Evenimentele povestite sunt prezentate ca apartinand unui trecut nedefinit ("demult", "odata", "pe vremuri", "candva"), naratorul nu devine niciodata personaj, iar fabulosul este omniprezent.

Varietatea de legende populare romanesti numara aproximativ 5000 de tipuri narative, avand ca subspecii: legendele etiologice, mitologice, hagiografice si istorice, incluse toate in manuale.

SNOAVA (sl. iz nova = din nou) este "creatie epica in versuri sau in proza apartinand literaturii populare, in care se relateaza o intamplare hazlie. Este o naratiune satirica avand final moralizator" (M. Semenov, op. cit., p. 55). Cele doua personaje caracteristice snoavelor romanesti sunt Pacala si Tandala, tipuri reprezentative din lumea satului. Snoavele sunt numite in popor "bazaconii, bazne, balacarii, calicii, jitii, palavre, polojarii, povesti, sotii, taclale" si acopera toate aspectele existentei: relatii de familie, conflicte sociale, defecte morale sau fizice, etc.

Un loc important intre modalitatile de realizare a comicului il ocupa simularea prostiei, a inabilitatii ca si executarea "ad litteram" a poruncilor primite de la stapan.

Specie realista, bazata pe dialogul viu, snoava nu este lipsita si de unele elemente fantastice. Nu are vechime foarte mare, ca geneza fiind plasata in Evul Mediu tarziu (naratiuni despre dracul pacalit de o femeie). S-a raspandit rapid in fondul traditional al multor popoare, in care intalnim astazi numeroase subiecte comune.

Prototipul personajului comic gen Nastratin Hogea, Till Eulenspiegel, Jean l'Idiot, Ivan Durak, Bertholdo, are larga circulatie si in snoavele populare romanesti, ca produs indigen sau de imprumut, nascocire a fanteziei populare sau produs al constiintei sociale (ex. Petrea Prostul, Mateias Gascanul).

In volumul Wallachische Märchen, Stuttgart und Tiϋbingen 1845, Arthur si Albert Schott comenteaza snoavele din ciclul Pacala, culese de ei din regiunea Oravitei, comuna Sasca si Iam, in sase ani, de pe pozitiile scolii mitologice, conform teoriei monogenezei indogermanice. Comparat cu Mandschifern, antic zeu al soarelui, Pacala apare initial ca un prost, apoi se detaseaza prin desteptaciune, pricepere si bunatate.

I. Slavici, cel care va prelucra snoave in volumul de povestiri Pacala in satul lui, aminteste in vol. Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürger und der Bukovina Viena 1881, ca o mare circulatie in popor o au si "povestirile vesele despre Pacala sau Pepelea "omul sucit al romanilor" care, "datorita norocului, iese totdeauna bine". Sub titlul Literatura poporana, Slavici publica o serie de articole in "Educatorul" (1883), in care considera snoava populara "o istorioara mai scurta, in pronuntata culoare locala, povestita cu intentia de a prezenta un adevar, exprimat de obicei printr-o vorba ori printr-un proverb" si precizeaza ca "pe cat e de lesne a cunoaste o snoava, pe atat de greu e a o spune" ( I. Slavici, 1883, p. 58)

Primul dintre exegezii snoavelor din ciclul Pacala, S. Mangiuca, in Calindarul indian, gregorian si poporul roman, Oravita, 1882 (studiu urmat de 27 de snoave) sustine, ca mitolog, ca Pacala este originar din Italia ca si personajul Giufa, care razbuna si pedepseste fapte si tendinte rele. Tot el afirma superioritatea snoavei romanesti fata de cea greceasca prin logica faptelor, structura episoadelor si biografia personajului.

Desi sesizeaza identitatea Pacala - Pepelea, M. Gaster in Literatura populara romana (1883) discuta proza populara romaneasca fara referiri la snoava.

In volumul Basmele romane, (1895), L. Saineanu include si ciclul Pacala, diferit de Pepelea, "reprezentant poporal al imbecilitatii", iar in Studii de folclor, vol. II, se considera ca Pacala (Pepelea) "e un geniu national care intrupeaza bucuria curata ce produce ghidusia si placerea indestructibila de ras a taranilor nostri." (E. Niculita-Voronca, 1912, p. 74).

A. Schullerus afirma in Cartea povestirilor transilvanene (1930) ca snoavele ca si basmele se integreaza in circuitul universal. Dupa ce intr-un articol il apreciase, Victor Eftimiu, intr-un alt articol din 1966, il considera pe Pacala un "personaj diabolic". Chiar daca C. I. Gulian in vol. Sensul vietii in folclorul romanesc (ESPLA 1957) considera ca Pacala este personaj "curios si inoportun", cursul de Folclor literar romanesc (EDP 1967) de Barbu Teodorescu si O. Paun vede in acelasi personaj expresia omului inteligent, care, prin farse constiente, pedepseste raul prin gluma si buna dispozitie.     

Cele mai numeroase si competente studii dedicate snoavei le datoram Sabinei Stroescu, (1965, p. 216 si 585), care subliniaza functia sociala a satirei si tehnica portretului in snoave. In volumul La typologie bibliografique des faceties roumaines (1969) cercetatoarea inregistreaza 160 de titluri de volume si 341 de periodice cu 3029 tipuri de anecdote romanesti in 10.442 de variante, 2722 fiind prin excelenta nationale. Aceste asa-zise specii scurte (proverbul, zicatoarea, ghicitoarea, anecdota, snoava) circula uneori integrate in balade, basme, colinde, etc.

Capitolele care urmeaza se doresc o pledoarie convingatoare pentru abordarea eposului popular ca suprasistem educational deschis, ce include sisteme etice, estetice, filozofice, lingvistice, stilistice, etc. fiind o sinteza intre popular si carturaresc, intre national si universal. Din aceasta perspectiva, am remarcat si vom incerca sa aplicam ideea "deschiderii didacticii disciplinei spre pragmatica" (A. Pamfil, 2003), avand ca efect necesitatea reordonarii unor traiecte didactice in acord cu permanenta comunicarii, in conditii mereu schimbate.

2.3.2. Stadiul atins in cercetarea problemei didacticii folclorului

Cand Societatea de Stiinte Filologice a propus in ianuarie 1989 reactualizarea unei valoroase initiative: culegerea productiilor folclorice pe baza unor chestionare practicate in folcloristica romaneasca de B. P. Hasdeu, N. Densusianu, Romulus Vuia si Ion Muslea, reinnodarea firului traditiei se facea in ideea valorificarii tezaurului creatiei populare romanesti, pentru definirea noastra ca natiune si pentru ca, in viitor, sa constituie un argument de baza al vechimii si continuitatii noastre etnice, deoarece investigarea folclorului nu poate fi conceputa astazi decat in stransa relatie cu traditia de peste 160 de ani din acest domeniu. Chestionarele prin corespondenta lansate la sfarsitul secolului al XIX lea au constituit sursa etnofolclorica prin care au fost anchetate concomitent 1354 de localitati. Operatia ar putea fi continuata, cu fortele de astazi, pentru celelalte 13.000 de localitati. In cativa ani, s-ar putea aduna tezaurul spiritualitatii populare romanesti, decisiv pentru desavarsirea enciclopediei folclorului si etnografiei romanesti, daca si-ar mobiliza fortele Academia Romana, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Institutul de Folclor "C. Brailoiu", Institutul de Lingvistica, Centrele culturale judetene, Inspectoratele scolare, etc.

Exista astazi la indemana cercetatorilor metode si mijloace moderne de inregistrare a faptelor de cultura populara traditionala sau actuala care faciliteazǎ abordarea din perspectiva interdisciplinara a materialelor culese si pot asigura cercetarea moderna a culturii populare: aspecte lingvistice ale textului popular, relationarea etnografiei cu toponimia, stabilirea ariei de raspandire geografica a unei teme folclorice, folosirea documentelor istorice in sprijinul studiului etnografic, remarcarea reflexelor folclorice din literatura scrisa, deoarece "Cand un eveniment se produce intr-una din stiintele umaniste, reprezentantilor unor discipline apropiate nu numai ca le este permis, dar chiar li se cere sa verifice imediat consecintele lui si aplicarea posibila la fapte de un alt ordin" ( C. L. Strauss, 1978 p.43)

O atentie primordiala merita autenticitatea si specificitatea locala a faptului folcloric. In Buletinul de informare si documentare stiintifica al Filialei Societatii de Stiinte Filologice Baia Mare, volumul V, 1989, au fost publicate chestionarele alcatuite de I. Chis Ster, Pamfil Biltiu si Constantin Cornita si un material teoretic si documentar valoros. Initiativa acestor chestionare folclorice ar trebui sa devina o prioritate aflata sub auspiciile Academiei Romane.

Experienta culegerii folclorului, a valorificarii lui cu sprijinul elevilor si al studentilor, presupune familiarizarea profesorilor si cu alte metode decat chestionarele concepute si trimise "de la centru". Intram astfel intr-un domeniu marcat de comentarii prestigioase "de pe margine", caci granitele didacticii folclorului sunt intesate de studii de folclor, critica, istorie si teorie literara, antropologie, etc., dar termenul propriu-zis nu este nici delimitat precis, nici explorat suficient.

Intr-o lucrare despre stema Moldovei, Legenda "Buor"(1979), pentru a deslusi sensul vanatorii "buorului", profesorul I. Filipciuc a urmarit si rolul celorlalte "fiare" celeste din colindele si basmele romanilor, prezentat intr-o comunicare la sesiunea "Cantecele Obcinii" in satul Botus, judetul Suceava, in 1982. In anul urmator, revista "Cronica" din Iasi ii publica "XXIV de contrapropozitii despre Miorita" (I. Filipciuc, 1983, p. 5). Cateva din ele sunt dezvoltate in articolul "Portretul ciobanului tras printr-un inel" in revista "Steaua" 1983 (I. Filipciuc, 1983, p. 43-45). Au urmat rodnice discutii cu folcloristul A. Fochi, la Bucuresti si cu filozoful C. Noica, la Paltinis, din care a rezultat o bogata "arhiva" ce continea, pe de o parte texte folclorice autentice si pe de alta, variante contrafacute. O antologie de comentarii "Lepturariu Mioritei" (respinsa la Editura Eminescu in 1988) va fi urmata de o ancheta literara "Miorita printre muntii ce se bat in capete ", refuzata in 1984 de Editura Albatros, dar cu cateva raspunsuri tiparite in "Viata romaneasca" 1987 si in revista "Miorita", Campulung Moldovenesc (1991 -1996 ) si un documentar despre "Didactica Mioritei in scoala romaneasca" (in manuscris). In1992, o complexa manifestare de exprimare directa, colocvial-stiintifica, muzicala, plastica, a fost dedicata in exclusivitate celor 150 de ani de la descoperirea capodoperei de la Soveja, si s-a intitulat Simpozionul Miorita, ca si volumul editat atunci. Cu acea ocazie, s-a subliniat ideea infiintarii Bibliotecii Miorita, care sa adune la Campulung un sistem informativ modern: corpus de texte literare si melodice, editii critice, traduceri, comentarii, albume, casete video, microfilme, etc.

In revista "Viata romaneasca" (1989, p. 26-37), profesorul Filipciuc a initiat o ancheta literara intitulata Noi lecturi ale Mioritei, la care au raspuns: N. Boboc, I. C. Chitimia, N. Cojocaru, Gh. Geana, I. Popescu-Sireteanu, N. Steinhardt si Gr. Vieru. Revista "Apostrof" din Cluj (1998, p.98-99) dedica integral un numar temei "Miorita-Mesterul Manole si psihologia poporului roman", despre care vor scrie N. Brana, St. Borebely, D. Chioaru, Livius Ciocarlie, F. Faifer, H. Garbea, I. Margineanu, M. Muthu, C. P. Badescu, I. Petras, L. Pitu, E. Pop, A. Popescu, Gh. Schwartz, L. Stoiciu si E. Vasiliu. Anchetei literare Miorita versus Dracula (1994, p.40-42) initiate de revista "Eufrion", Sibiu,1984, i-au raspuns: N. Danilov, Gh. Grigurcu, Fl. Iaru, Dan C. Mihailescu, etc. Replica bucovineana aparuta in revista" Miorita", 1996, este ancheta literara Miorita versus Dada (1996), la care raspund Fl. Grigoriu, Ioan Lazar, E. Istirescu, M. Lazarescu, etc.

In 2002, neobositul dascal I. Filipciuc ingrijeste aparitia unui volum de traduceri, Miorita strabate lumea, in care se afla si cateva fragmente din teza sa de doctorat sustinuta la Iasi, in 1998: "Constante stilistice si semnificatii arhaice in Miorita", conducator stiintific prof. univ.dr. D. Irimia. Toate initiativele reusite de mai sus isi gasesc incununarea in masiva lucrare Miorita si alte semne poetice, aparuta in 2002, in Biblioteca Miorita, Campulung Bucovina. Rezultat al muncii de doua decenii, lucrarea se incheie cu aceleasi "contrapropozitii " traduse in franceza, spaniola, engleza, germana si maghiara" in speranta ca interesul pentru capodopera folclorica a neamului romanesc se va prourma si peste grija zilei de maine" (pag. 436).

O sumara retrospectiva a contributiei unor personalitati la elaborarea metodelor celor mai potrivite pentru abordarea stiintifica a creatiei populare ne va fi suficienta pentru a ajunge la stadiul actual al cercetarii problemei.

Primul nostru folclorist modern, Vasile Alecsandri, depaseste entuziasmul romantic, neomitand nici o latura a fenomenului folcloric: originea poeziei populare, categoriile sociale si de varsta care o vehiculeaza, relatia text-muzica. Metoda noua nemaiintalnita la noi, este importanta notelor din colectie, in special asupra variantelor baladelor, comentarii care au asigurat o mult mai redusa interventie a culegatorului in textul folcloric decat s-a crezut.

B. P. Hasdeu, intemeietorul folcloristicii stiintifice romanesti, a stiut sa preia si sa aplice stralucit rezultatele metodologice ale altor discipline; a subliniat latura istorica si lingvistica a faptelor de folclor, a facut filologie comparata si a creat o scoala stiintifica de folclor: Simeon Florea Marian, Lazar Saineanu, Ion Pop-Reteganul, Theodor Burada, G. Dem Teodorescu, Gr. Tocilescu, etc.

Sinteza cunostintelor anterioare a facut-o Moses Gaster in Literatura populara romana 1883, care are drept ca scop "a arata ca poporul nostru sta pe aceeasi inaltime a culturii pe care stau celelalte popoare ale Occidentului . si literatura populara romana formeaza o veriga din lantul de aur ce leaga popoarele intre dansele" (M. Gaster, 1983, p. 3) . Folosita multa vreme ca manual, cartea a admis in categoria folclorului texte care nu sunt folclorice, cum ar fi cartile populare, dar a omis poezia lirica.

La vremea cand pe plan european nu se incepuse inca cercetarea formalista a fenomenului literar, Theodor Sperantia publica in 1904 Introducere in literatura populara romana -studiu comparativ, carte noua si indrazneata pentru acel timp si cu ecouri chiar pana in cercetarile actuale.

Cristalizarea unei metodologii moderne a abordarii creatiilor populare este legata de activitatea lui Ovid Densusianu, care a fundamentat folcloristica din punct de vedere etnopsihologic, a initiat studiul interdisciplinar al folclorului, in relatie cu dialectologia, psihologia si filologia. Inaugureaza o noua directie teoretica in folclor in 1909, prin cursul de deschidere la Universitatea Bucuresti "Folclorul. Cum trebuie inteles": "Cercetǎtorul trebuie sǎ cuprindǎ in campul lui de observatiune si actualitatea si trecutul pentru cǎ nimic nu poate fi pǎtruns in toate tainele lui dacǎ e izolat in timp, ca si in spatiu." (apud O. Barlea,1974, p.317). In 1923, scoate revista Grai si suflet, lansand ideea intocmirii unei arhive de folclor in scopul publicarii unei enciclopedii a folclorului si a unui atlas folcloric roman.

D. Caracostea continua munca de elaborare a unei metodologii proprii folclorului: interdependenta principiului istoric cu cel estetic, folosirea metodei geografiei lingvistice si folclorice in cercetarea unor teme, studiul variantelor, abordarea textului din interior, fara exagerari extratextuale (in cursul litografiat Balada populara romana 1932 - 1933). In anul urmator, I. A. Candrea tine cursul Privire generala a folclorului romanesc in legatura cu alte popoare", iar in 1938 Al. Dima sustine teza de doctorat "Conceptul de arta populara".

In privinta culegerii si publicarii materialelor eposului folcloric, s-au obtinut in ultimele decenii rezultate meritorii:

- Publicarea volumelor din seria Folclor din Oltenia si Muntenia, Folclor din Transilvania, Folclor din Moldova sau seria Caietelor arhivei de folclor din Iasi;

- Antologii de gen: Flori alese din popezia populara E.P.L. 1967 (I. Serb), Balade populare romanesti E.P.L. 1964 (Al. Amzulescu), Antologie de proza populara epica E.P.L. 1966 (O. Barlea)

- Editii integrale: Eminescu, M. Literatura populara. Opere VI Ed. Academiei, 1963 (D. Perpessicius) Alecsandri, V. Poezii populare ale romanilor. Ed. Minerva 1971 (D. Murarasu),Teodorescu, G. Dem Poezii populare romane. Ed. Minerva 1982 (G. Antohi). Materialul publicat si mai ales nepublicat existent in arhive este imens si, in mare parte, nestudiat.

Vesnic actuala, posibilitatea educarii creativitatii este acceptata de unii, ocolita cu "prudenta" de altii sau redusa, vag, la sfera stimularii dezvoltarii. Elevii creatori preiau, modifica si "infloresc" ideile dascalilor creatori. Scoala clujeana ofera, in acest sens, generoase modele, atat prin revista" Perspective" (director Alina Pamfil) cat si prin "Scoala reflexiva", revista de gandire critica (redactor-sef Simona- Elena Bernat)

In domeniul didacticii folclorice, bibliografia este mult mai "lejera". O confirma si raspunsul oficial pe care l-am primit in scris de la Biblioteca Centrala Pedagogica "I. C. Petrescu" Bucuresti. Exista articole tangentiale, publicate in presa: "Scoala galateana"," Convorbiri didactice" (Bacau)," Perspective "(Cluj) si lucrari de tipul: Petru Span, Povestile in educatia scolara, Sibiu, 1905, Constantin Muresanu, Pédagogie pitoresque, Neuchalet, Paris,1932, Ov. Papadima, Idei si functii educative in folclorul romanesc, Vol. "Din istoria pedagogiei romanesti" vol. II, E.D.P.Bucuresti, 1966, S., Stoian , Alexandru, P. Pedagogie si folclor, E.D.P., Bucuresti, 1978, Rodari, Gianni, Gramatica fanteziei (introducere in arta de a inventa povesti), E.D.P., Bucuresti, 1980, N., Constantinescu, Lectura textului folcloric, Ed. Minerva, Bucuresti, 1980, A., Gh.,Olteanu, Reflexe folclorice in literatura scrisa, Humanitas Educational, Bucuresti, 2000, St., Popenici, Pedagogia alternativa - imaginarul educational, Iasi, Polirom, 2001, P., Ruxandoiu, Folclorul literar in contextul culturii populare romanesti, Editura Grai si suflet, Bucuresti, 2001 .

Ultima carte citata aduce o viziune particulara asupra folclorului literar. Este un sistem de interpretare a creatiei artistice orale propus de un specialist constient atat de complexitatea materiei cercetate, cat si de modul riscant de a aborda valori amenintate de curentul nivelator al civilizatiei contemporane. Volumul este deschis spre un orizont de asteptare mai larg decat al unui curs universitar. Nu incepe, ca de obicei, cu o definire a obiectului, stabilind granitele relative si caracteristicile care il disting de alte fenomene. Se incearca o jalonare a cailor de acces spre acest obiect, se cauta "perspectiva care ne poate oferi o viziune mai clara asupra lui, metodele de investigatie care ne pot duce la sesizarea naturii lui intime." (op. cit. p. 17) Se contureaza un sistem teoretic si metodologic pentru cunoasterea trasaturilor specifice faptelor de folclor literar, obiect integrat "sistemului general de valori culturale apartinand unei comunitati etnice". (idem, p. 116) Propune o regandire a abordarii traditionale dupa "continuitatea si metamorfoza structurilor mitice" si o lectura moderna a basmului ca fenomen cultural integrat povestitului, in relatia mit-basm-legenda. Subcapitolul "Elemente de cultura populara romaneasca" urmareste dimensiuni sincronice si diacronice ale acesteia, atragand atentia asupra problemei autenticitatii textului interpretat oral, inregistrat audio sau publicat. Ofera o lectura moderna a basmului ca text cultural integrat in fenomenul povestitului si prin relatia mit - basm - legenda. Modelul oferit reprezinta o deschidere spre o didactica a folclorului literar ca abordare culturala interdisciplinara.

Dupa modelul specialistilor de la Centrul Cultural Dunarea de Jos, care au realizat scurt - metrajul Valea Horincei la Cavadinesti, elevi ai Liceului Teoretic "Spiru Haret" din Tecuci s-au remarcat prin filmele documentare: Caloianul, Proorul Sfantului Gheorghe, Hatalul, Dar de lumina, Dragobetele, Pazitul usturoiului, Nasterea, Botezul , Pomul vietii, etc. cu care au participat la Concursul National de Cultura si Traditie Romaneasca. Centrul de identitate culturala romaneasca "Zestrea", pe care l-am vizitat cu elevii C.E., are drept componenta definitorie, alaturi de Ansamblul de Datini "Altita", colectia etnografica si Cursul optional "Cultura si civilizatie traditionala romaneasca", adevarat curs practic de demnitate si patriotism. A fost o intalnire din care elevii galateni au inteles ca filmele etnografice, concepute initial ca mijloace de invatamant, incununeaza efortul de cercetare si valorificare a culturii traditionale din sudul Moldovei, reconstituirea si interpretarea diverselor obiceiuri devenind un "modus vivendi". Urmarindu-si colegii, au descoperit cu surprindere, alaturi de talentul artistic al elevilor, solutii traditionale la marile probleme ale vietii comunitare contemporane: alienarea individului, abandonul copiilor, violenta si infractionalitatea juvenila, invazia kitsch-ului.

Un obiectiv al Centrului Cultural "Dunarea de Jos" din Galati il constituie revigorarea climatului cultural, a traditiei populare specifice zonei de sud a Moldovei, intrucat presa locala semnaleaza situatii dramatice prin articole ca: "Au murit viorile pe Prut?", "Costumul popular in suferinta". Pliantul editat de institutia culturala mai sus mentionata intitulat Grupuri folclorice din judetul Galati contine fotografii si informatii incluse in proiectul "Publicatii si CD-uri cu materiale folclorice", in care este inclus si un CD audio "Melodii de joc din zona de sud a Moldovei", albumul cu cusaturi populare traditionale, pliantul de prezentare a mesterilor populari galateni,'' Studii de folclor'' vol. 4 sunt expresia altor preocupari ale aceluiasi centru cultural valorificate in optionalul propus.

Cele mai multe dintre grupurile prezentate functioneaza in regim de clase externe ale institutiei: "Doina Siretului" din Tecuci, "Romancuta" din Pechea, "Rapsozii Bratesului" din Tulucesti, "Radesteanca" din Radesti, "Tecucelul" din Tecuci, "Lozioara" din Branistea, "Bujoreanca" din Cavadinesti, "Fluierasii" din Branistea, "Doina Bratesului" din Frumusita, "Colindita" si "Batranii" din Piscu, "Armonia" din Beresti, "Altita" din Tecuci, Fanfara din Toflea, etc.

Ele au participat la Festivalul de datini si obiceiuri stabune "Tudor Pamfile", care se desfasoara anual la Galati, "Naiul fermecat" de la Piscu, "Horincea" de la Cavadinesti, "Sus la munte la Muscel"- Campulung-Muscel, "Canta de rasuna lunca", Tecuci, "Sarbatoare Bujorului" Tg. Bujor, "Sarbatoarea Salcamului" Beresti, "FLuierasul fermecat" Branistea.

Valorile culturale traditionale sunt pretuite si la sat si la oras. Scoala "Dimitrie Cantemir" din Galati a invitat in aprilie 2006 o suta de elevi de la scoala din comuna Tudor Vladimirescu,judetul Galati si de la scoala "Tudor Pamfile" din Barlad, judetul Vaslui, in cadrul proiectului de parteneriat cu tema "Reconsiderarea atitudinii fata de traditiile si valorile etno-culturale din zona noastra". Activitatea a cuprins o expozitie de masti populare facute de elevi (recent, s-a infiintat o clasa pe acelasi profil la Scoala Sivita), o expozitie de icoane, echipa de dansuri a scolii "Tudor Vladimirescu", grupul vocal-instrumental "Vocile primaverii" al scolii "Dimitrie Cantemir" din Galati si orchestra de muzica populara a scolii "Tudor Pamfile" din Barlad. Urmatoarea intalnire a avut loc in luna mai la Barlad.

Revistele de folclor studiate direct de elevii in sedintele de cerc pe care le-am desfasurat la Biblioteca Judeteana "V.A. Urechia" au fost inca de la inceputul secolului trecut adevarate focare de cultura animate de invatatorii si preotii care isi luau in serios misiunea de luminatori spirituali. Aceste reviste atrageau atentia asupra importantei cautarii, culegerii si promovarii folclorului autentic. La Scoala Nr. 1 din Cavadinesti - Galati am gasit pastrata cu grija o intreaga colectie de reviste editate de primul invatator al satului, Ioan Petcu, care, alaturi de alti intelectuali ai satului au scos intre anii 1928-1933 revista "Colinda", publicatie in spiritul celei editate de N. Iorga, in care alaturi de memorii de razboi, figurau productii literare proprii, aspecte din istoria satului, dezbaterea ideii de civilizatie rurala, practic se evoca "sufletul satului". Existau, la acea data, abonati din randul satenilor la aceasta revista. Astazi, mai aflam sporadic despre asemenea evenimente (ex. Revista "Memoria etnografica" apare, inca, in Maramures)

Exista in prezent chiar denumiri de "facilitator comunitar", "agent de dezvoltare comunitara", "promotor comunitar". Se intelege ca ele includ si termenul "cultural". Un exemplu gasit de elevi pe internet il constituie Ansamblul folcloric ''Plaiuri Somesene'' din comuna Feldu, judetul Bistrita-Nasaud, care a distribuit partenerilor din strainatate un pliant cu obiceiuri si traditii locale, precum si un CD de prezentare a comunitatii, cu text in limbile romana si engleza. Inca din 2001 a incheiat parteneriate culturale cu localitatile Voreg St. Vincent din Franta si Lolleria din Spania.

Si invatarea pe baza de proiecte culturale se intalneste de la nivelul prescolar la cel postuniversitar in numeroase variante existente pe site-ul "didactic.ro_portalul profesorului modern". Un exemplu in domeniu il constituie amplul Project "The Club of Folktale and Creative Arts" al Fundatiei Tismana, premiat in 2005 in emisiunea TVR1 "Satul romanesc - sat european", care a concluzionat ca reformarea dimensiunilor culturale si dezvoltarea lor vor duce la deschiderea unui nou orizont economic: artizanatul si agroturismul, deci si la posibilitatea atragerii de fonduri prin cunoasterea si aplicarea modelului european de functionare a fundatiilor si a democratiei participative. In Programul de granturi pentru educatie, lista proiectelor finantate de M.E.C.T. (anexa A nr.1081/24.05.2007) cuprinde peste 30 de titluri despre: educatia pentru cunoasterea traditiilor, obiceiurilor, muzee sau cluburi scolare de etnografie si folclor, identitate nationala in diversitate europeana etc.

Universitatea de Stat din Moldova (Chisinau) propune, pe tema in discutie, lucrari interesante: "Insemnatatea educativa a folclorului" (N. Baiesu, 1980), "Cunoasterea si valorificarea traditiilor folclorului literar si implementarea lor in invatamantul primar" (M. Robu,1991), "Principiul etnocultural in invatamant" (Vl. Paslaru, 1983, N. Silistraru, 1997), "Traditiile culturale in continuitatea generatiilor" (V. Capcelea, 1998), etc. Le - am intalnit interpretate in teza de doctorat a Cezarei Gheorghita intitulata "Fundamente etnopedagogice si etnografice ale dezvoltarii capacitatilor creative la studenti" (2006).

CONCLUZII

Chiar daca perspectivele reformei nu au fost pe masura asteptarilor, noile aparitii in domeniul didacticii speciale au deschis directii de cercetare aplicate chiar de manualele alternative in realizarea modelului comunicativ-functional prevazut de programa.

Cursurile si publicatiile dedicate dezvoltarii gandirii critice se bazeaza pe strategii interactive, proiectarea personalizata a demersului didactic, diversificarea posibilitatilor de evaluare.

Completarea profilului moral al elevului se face si prin transformarea lui "a invata sa comunici" in "a comunica pentru a invata".

Aspectele educationale urmarite de cercetarea noastra sunt, in esenta, conceptia educationala folclorica si valentele educative ale eposului popular, ambele elemente dovedindu-se utile in egala masura istoricului literar, lingvistului si pedagogului ce se reunesc in personalitatea profesorului de limba romana.

Caracteristicile eposului folcloric se recunosc in constante semiotice, culturale, lingvistice si poetice intalnite in: estetica oralitatii, caracterul colectiv, traditional, anonim si sincretic.

In evolutiile conceptuale, un loc important il ocupa complementaritatea notiunilor de cultura populara si cultura carturareasca, scriitoriceasca, definirea eposului folcloric in proza sau in versuri.

Complexitatea genului presupune o obordare sistemica a celor patru specii studiate in scoala: basmul, balada, legenda si snoava.

Stadiul atins in cercetarea problemei este cel al perspectivei interdisciplinare, remarcarea specificitatii locale, completarea metodologiei studierii eposului folcloric cu analize si sinteze originale.