Principiul integrarii teoriei cu practica

Principiul integrarii teoriei cu practica

Exprima, in esenta, cerinta ca ceea ce insuseste in procesul de invatamant sa fie valorificat in activitatile ulterioare, fie ca acestea sunt activitati de invatare, fie ca sunt activitati materiale, productive. Are in vedere ca ceea ce se invata din perspectiva unei aplicatii concrete, imediate sau de perspectiva este sustinut de o motivatie mai puternica si se insuseste mai temeinic.

Necesitatea acestui principiu rezulta din unitatea indisolubila care se stabileste intre teorie si practica in procesul cunoasterii, precum si din finalitatile actiunii educationale.

In baza acestui principiu, invatamantul nu poate sa ramana la stadiul de "teoretizari", ci trebuie sa realizeze aplicarea in forme variate a cunostintelor in practica. In cazul in care finalitatea invatarii nu se poate realiza imediat, elevii trebuie constientizati de importanta practica a unor cunostinte in contexte cat mai variate. In felul acesta practica, experienta de invatare intervin ca elemente importante in constituirea cunoasterii personale, prevenind teoretizarea exce-siva si formalismul. Insasi activitatea de invatare trebuie sa se constituie ca o activitate de cercetare, de aplicare constienta a teoriei in practica. Pe de o parte, cadrul didactic ii ajuta pe elevi sa reconstituie drumul descoperirilor stiintifice, oferindu-le modele de depistare a problemelor, de investigare a fenomenelor, de analiza si interpretare a datelor, de aplicare a lor in practica, iar pe de o parte, in acest proces ii familiarizeaza cu tehnicile de investigare si valorificare practica a informatiilor achizitionate.

Acest principiu impune ca activitatile practice in care sunt antrenati elevii sa mijloceasca o percepere vie a obiectelor si fenomenelor realitatii, sa favorizeze intelegerea, generalizarea, consolidarea cunostintelor, sa asigure putere operatorie informatiilor  teoretice, aplicabilitate in situatii noi, si in ace-lasi timp, sa le stimuleze curiozitatea, imaginatia, creativitatea, sa le cultive motivatia invatarii, sa le formeze deprinderi practice de munca, sa le dezvolte spiritul de disciplina, de respect fata de munca si produsele sale.

Imbinarea teoriei cu practica in procesul de invatamant se poate realiza pe doua directii principale (9, p.357):

a)     Folosirea cunostintelor asimilate pentru rezolvarea unor probleme, sarcini cu caracter teoretic. Avem in vedere aplicarea unor reguli, definitii, for-mule, algoritmi in rezolvarea de probleme, valorificarea unor cunostinte pentru intelegerea si explicarea unor date din alte domenii, prin realizarea unor mul-tiple conexiuni intra si interdisciplinare.

Termenul "gen" descrie constructia sociala a barbatilor si a femeilor si nedreptatile inerente la care sunt supusi in general. Este una dintre dimensiunile primare ale termenului "diversitate" descris mai devreme.

Cuvantul englez "gender"- Rom. "gen" nu este echivalentul conceptului de masculinitate si feminitate biologica, ci inseamna crearea sociala a ideii stereotipice de barbati si femei. "Genul" si "caracteristicile" corespunzatoare acestuia nu sunt innascute ci sunt asumate prin intermediul socializarii;  ele sunt schimbatoare.

Inca din anii '70, secolul XX, miscarea feminista critica determinismul biologic al rolurilor de gen si subliniaza constructivismul social, care creeaza o ierarhie bazata pe sexe, unde femeile sunt subordonate barbatilor. De aceea, determinsimul biologic este folosit pentru a mentine relatiile inechitabile de putere, sau mai bine zis, patriarhia.

Determinismul biologic include argumente care

b)     Desfasurarea unor activitati materiale, concrete pentru rezolvarea unor probleme care tin de aspectele practice ale vietii, prin valorificarea cu-nostintelor teoretice si a operatiilor intelectuale. Aici se includ lucrarile de laborator, pe lotul scolar, confectionarea unor obiecte in ateliere, cercuri, rezolvarea unor probleme economice, sociale, care-l ajuta pe elev sa treaca de la stadiul "de a sti" la cel de a "sti sa faca".