Structuri interne ale motivatiei

Structuri interne ale motivatiei

Componentele motivatiei sunt cunoscute sub denumirea generica de factori motivationali, de motive sau trebuinte. Dintre aceste componente, in literatura de specialitate sunt mentionate: trebuinta, impulsul, dorinta, intentia, valenta, tendinta, aspiratia si interesul.

Trebuinta in forma sa activa, precizeaza P.Popescu-Neveanu este un act de semnalizare a modificarilor care intervin in sistemul organic si in sistemul personalitatii. Trebuinta semnalizeaza cerintele de reechilibrare sub forma unor stari si imbolduri specifice.

Psihologul american A.Maslow organizeaza trebuintele intr-o structura cunoscuta sub denumirea de piramida trebuintelor. Pornind de la baza cele 7 categorii de trebuinte ale piramidei sunt:

trebuinte fiziologice;

trebuinte de securitate;

trebuinte legate de apartenenta si dragoste;

trebuinte de apreciere si stima;

trebuinte estetice; trebuinte de cunoastere;

trebuinte de autoactualizare, de autorealizare si valorificare a potentialului propriu.

Impulsul consta in aparitia unei excitabilitati accentuate a centrilor nervosi corespunzatori, proces care este provocat de deficitul de substante din organism. De regula impulsul precede trebuinta, dar aceasta se realizeaza tocmai datorita aparitiei lui. Psihologic, impulsul este trait ca o stare de activare, de pregatire a actiunii.

Dorinta este expresia psihologica a trebuintei constientizate. In general, orienteaza individul spre scop, dar intre dorinta si scop se interpune un interval de timp, un ansamblu de mijloace. Oamenii pot controla voluntar selectia, implinirea sau reprimarea dorintelor.

O forma de manifestare a dorintei este intentia. Aceasta marcheaza orientarea motivului spre scopuri sau proiecte. Se refera la ceea ce subiectul doreste sa faca. Exista intentii imediate (de a procura un curs) si intentii pe termen lung ( de a termina facultatea).

O alta forma a dorintei este tendinta de a actiona. In acest caz intra in relatie obiectul catre care se orienteaza impulsul si valenta acestuia.

Valenta o reprezinta calitatea care o dobandeste obiectul in relatiile dinamice dintre organism si obiectele care intra in sfera satisfacerii trebuintelor. Valenta unui obiect este cu atat mai mare cu cat stimuleaza intr-o masura mai mare activitatea de satisfacere a unei anumite trebuinte.

Nu putem vorbi de existenta unor forte dinamice, motivationale, numai prin ele insele, ci totdeauna in relatie cu obiectele, rezultatele, situatiile care le satisfac si cerintele carora le corespund, reflectate in mintea omului sub forma de imagini, idei, convingeri, aspiratii, etc.

Trebuintele sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei motrice cele mai puternice reflectand, cel mai pregnant, echilibrul biopsihosocial al omului in conditiile solicitarilor me­diului extern. Ele semnalizeaza cerintele de reechilibrare in forma unor stari si imbolnaviri specifice. in functie de geneza si continutul lor, pot fi clasificate in :

→ trebuinte primare (innascute, cu rol de asigurare a integri­tatii fizice a organismului) Ele sunt comune pentru om si animal ; dar la om sunt modelate si instrumentate sociocultural

- trebuintele biologice sau organice (de foame, sete, sexuale) si

- trebuintele fiziologice sau functionale (de mis­care, relaxare -descarcare).

→ trebuinte secundare (formate in decursul vietii si cu rol de asigurare a integritatii psihice si sociale a individului). In categoria primelor se incadreaza :. Cea de a doua categorie cuprinde :

trebuinte materiale (de locuinta, confort, de unelte si instru­mente) ;

trebuinte spirituale (de cunoastere, estetice etice,  de realizare a propriei personalitati);

trebuintele sociale (de comunicare, anturaj si in­tegrare sociala, de cooperare etc).

Satisfacerea fireasca a trebuintelor se asociaza cu reducerea tensiu­nilor ; nesatisfacerea lor duce fie la dilatarea si exacerbarea acestora, fie la stingerea lor prin saturatie si reactie de aparare, insotita de perturbari caracteriale ; nesatisfacerea lor o perioada mai indelungata de timp pune in pericol existenta fizica si psihica a individului.

Motivele constituie reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate. Cand individul isi da seama de deficitul de substante nutritive din organism si se orienteaza spre inlaturarea lui, trebuinta s-a transformat deja in motiv. Nu toate motivele sunt insa constiente. Exista unele motive inconstiente al caror substrat nu este clar delimitat dar care indeplinesc un. rol important in activitate. Spre deosebire de trebuinta, care nu intotdeauna reuseste sa declanseze o actiune, motivul asigura efectua­rea comportamentelor corespunzatoare de satisfacere. Asadar, motivul poate fi definit ca fiind mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea. De aici decurg si cele doua segmente ale motivului : unul energizant si dinamogen, altul orientativ si directional. intre aceste doua segmente exista o foarte stransa interactiune, asa incat problema care se pune nu este aceea de a opta pentru unul sau altul dintre ele, ca fiind mai important, ci tocmai sustinerea lor reciproca. O orientare slab energizata este la fel de daunatoare ca si o energizare insuficient directionata-

Motivele sunt extrem de variate : individuale si sociale ; inferioare si superioare ; minore si majore ; egoiste si altruiste etc. Ele nu actioneaza independent unele de altele, ci interdependent formand, in structura per­sonalitatii, adevarate retele, configuratii sau constelatii de motive. Acest fapt explica, de altfel, varietatea enorma a comportamentelor noastre (de ce, de pilda, aceeasi stimulare pe unul il impinge spre actiune si pe altul nu). Interactiunea motivelor in situatii complexe de viata implica : actiuni de optare, de retinere a unor motive si de respingere a altora (daca un elev prefera sa-si faca lectiile inseamna ca implicit, renunta la joa­ca) ; actiuni de cooperare, de sustinere reciproca a motivelor fapt care duce la intarirea motivatiei (cand un elev invata pentru ca doreste sa stie, sa se afirme, sa-si multumeasca parintii etc, motivatia lui va fi mai pu­ternica decat daca actul lui de invatare va avea la baza doar un singur motiv) ; actiuni conflictuale ce conduc la aparitia unor stari tensionale care, daca sunt intense si prelungite se soldeaza cu efecte negative, cu in­stalarea unor complexe daunatoare personalitatii. Prevenirea sau elimi­narea conflictelor motivationale se poate face prin ordonarea si distantarea in timp a satisfacerii motivelor. Cand conflictul este extrem, motivele excluzandu-se reciproc, ca in tragediile antice, recomandabila este opta-rea pentru motivele cu valoare morala si sociala superioara.

Interesele reprezinta orientari selective, relativ stabile si active spre anumite domenii de activitate. Orientarile globale, nediferentiate, situative si fluctuante, oscilante, facultative nu pot fi considerate ca fiind interese ci, cel mult, un inceput de cristalizare a acestora. Daca un individ se apuca de multe activitati si nu finalizeaza corespunzator, nici una din­tre ele, inseamna ca el nu si a format inca interesele. Ele sunt tendinte, preferinte spirituale, atractii irezistibile ale individului centrate pe un obiect fizic, o persoana sau o activitate, fara a viza foloase materiale sau avantaje. Un autor le-a definit ca fiind "tendinta de a ne ocupa de anu­mite obiecte, de a ne placea anumite activitati'. Interesele sunt for­matiuni motivationale mai complexe decat trebuintele si motivele deoa­rece implica organizare, constanta si eficienta. in structura lor psihica intra elemente cognitive, afective si volitive. Orientarea spre o activitate presupune prezenta unor cunostinte, intrarea in functiune a activismului mintal, trairea ei ca o stare agreabila, care produce placere, dar care, totodata, impinge spre actiune, spre control, spre punerea in disponibi­litate a unor calitati ale vointei (hotararea, perseverenta etc).

Exista interese generale si personale, pozitive si negative, profesionale si extraprofesionale (de timp liber). Cea mai raspandita clasificare este cea in functie de domeniul de activitate in care -se manifesta (tehnice, stiintifice, literar-artistice, sportive etc). Independent de domeniu, foarte importante sunt interesele creative caracterizate prin cautarea unor noi solutii, a unor procedee inventive, a unor proiecte originale. Prezenta lor intr-o activitate are efecte care faciliteaza inla­turarea barierelor, a trairilor penibile, a reactiilor de abandon. Cand un elev manifesta interes pentru un obiect de invatamant el poate invata peste limitele solicitate, traind veritabile satisfactii si obtinand rezultate bune. Paleta larga si variata a intereselor unei persoane este si un semn distinctiv al maturizarii sale, a existentei Eului sau.

Convingerile sunt idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care imping, impulsioneaza spre actiune. Nu orice idee care este o convingere, ci doar cea care reprezinta pentru individ o valoare, o certitudine subiectiva, care il ajuta sa stabileasca ceea ce este valabil, optim, necesar, sa distinga- intre bine si rau, frumos si urat, ade­var si minciuna. Asadar, sunt convingeri numai ideile-valoare care se contopesc cu trebuintele si dorintele individului, cu aspiratiile si nazuin­tele lui, cu trasaturile lui de personalitate. Ele isi au radacinile adanc infipte in afectivitatea insului, in emotiile, sentimentele si pasiunile sale. Mai mult decat atat ele se impun in comportament, il orienteaza perma­nent, de aceea sunt nu doar constant promovate, ci si virulent aparate, mai ales atunci cand sunt contrazise si atacate. In aceste imprejurari ele devin adevarate idei-forta. Convingerile intra in functiune in imprejurarile de alegere sau conflict valoric. Daca sunt foarte puternice, de ne­zdruncinat ele pot actiona chiar si impotriva instinctului de conservare. Multi oameni celebri, cum ar fi filosofii Giordano Bruno, Thomas Morus au murit pentru convingerile lor.

Idealurile reprezinta proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care ii ghideaza intreaga existenta. Ele reflecta si transfigureaza atat experienta proprie, cat si experienta semenilor devenind, in cele din urma, anticipari, generalizari si optimizari ale proiectului existential. Idealul nu reprezinta o simpla formula cognitiva de viata, preluata necri­tic din afara, prin imitatie, ci este plamadit de individ in functie de particularitatile lui proprii. Numai in felul acesta el se integreaza va­lorilor personalitatii, iar cu timpul devine o valoare personala, reusind, sa motiveze comportamentul. Cercetarile romanesti de psihologie au aratat ca in structura psihologica a idealului se includ trei elemente fundamentale : sensul si semnificatia vietii (directia spre care se orien­teaza o persoana definita in functie de modul de existenta sociala, cul­tura spirituala, valoare morala) ; scopul vietii (ca obiectiv al vietii, ca va­loare personala suprema ce prefigureaza destine, componenta intelectual-voluntara dar si axiologica a idealului); modelul de viata (ghidul pro­pus a fi urmat si atins, un fel de Eu ideal care calauzeste viata). Idealul (moral, filozofic, estetic, politic, existential etc), ca ceva ce nu exista, dar ar putea fi. ca motiv central al existentei, ca optiune valorica si programatica de viata, ca "stea calauzitoare' reprezinta o adevarata forta spirituala, decisiva pentru individ.

Conceptia despre lume si viata constituie o formatiune motivationala cognitiv-valorica de maxima generalitate, ce cuprinde ansamblul parerilor, ideilor, teoriilor despre om, natura, societate. Ideile si. teoriile din cadrul ei nu au doar o valoare de fapte de cunoastere, ci de con­vingeri. Ea reprezinta o structura motivationala globala cu rol strate­gic in raport cu orientarea comportamentului'. Formata sub incidenta conditiilor de viata, dar si a culturii si educatiei, fiind rezultanta ex­perientelor personale traite pe drumul sinuos si singular al vietii, ea reuneste cognitivul cu valoricul si se implineste in actiune. Existand conceptii stiintifice sau nestiintifice, realiste sau utopice (fanteziste), ma­terialiste sau idealiste, progresiste sau retrograde ea presupune intotdea­una optiunea valorica. De aceea, intre convingeri, idealuri si conceptia despre lume si viata exista o foarte stransa interdependenta, impreuna constituind un complex motivational de prim ordin al personalitatii.