Istoricul interventiilor educationale asupra copiilor cu CES

Educatia speciala a copiilor cu CES a constituit primul pas in tratarea adecvata a problemelor pe care le pot avea copiii in dezvoltarea lor. Daca facem o prezentare istorica a procuparilor de educatie speciala, putem evidentia cinci faze

(Tuunainen, 1997):

Prima faza, a constat in identificarea problemelor si recunoasterea lor, precum si in infiintarea serviciilor si sprijinului special. Au aparut institutii in care au fost tratati copiii considerati ca diferiti din punctul de vedere al abilitatilor de viata. Primele institutii au fost create de ordinele religioase si organizatiile de caritate.

Faza a doua, a inceput atunci cand la nivel social s-a recunoscut responsabilitatea formala asupra sprijinirii copiilor cu CES. Acest lucru s-a exprimat in legislatie si in crearea unor servicii sociale speciale pentru a rezolva nevoile speciale ale unor copii.

Faza a treia, s-a evidentiat in perioada 1945-1970 si a fost caracterizata de expansiunea serviciilor de sprijin. Aceste servicii au devenit tot mai segregative, tot mai izolate de serviciile oferite copiilor fara probleme. Atat individul cat si problema lui, au fost exclusi din contextul social in care existau pana la semnalarea nevoilor speciale si s-au incercat solutii terapeutice intr-un mediu tot mai artificial, pe care diferitii specialisti il creau in acest sens. Aceasta tendinta, de a izola copilul cu nevoi speciale s-a manifeste la nivelul unor sisteme educationale cu intensitate, prin crearea institutiilor de sprijin, in afara comunitatii de viata a copilului si cat mai departe posibil (Ainscow, 1994). S-a dovedit insa, tot mai pregnant, ca izolarea structurilor si institutiilor de sprijin a fost discriminativa si potrivnica adaptarii pe termen lung a copiilor cu handicap la viata sociala..

Faza a patra a adus o schimbare de perspectiva (1970-1990). Au inceput sa fie operationale conceptele de individualizare, normalizare, integrare, adaptare la scoala obisnuita. Copiii cu CES au fost tot mai mult indrumati catre scoala obisnuita, ca si alti copii, primind sprijin suplimentar in acesta institutie, sau in alta, in afara programului scolar. Desi reuseste sa elimine izolarea caracteristica perioadelor anterioare, aceasta maniera de rezolvare a cerintelor speciale educationale nu s-a dovedit nici ea perfecta. Copiii nu sunt integrati total, tocmai pentru ca trebuie sa urmeze structuri de sprijin parale cu scoala obisnuita si ca astfel sunt separati de colegii lor. In plus, nu sunt de neglijat nici costurile mari a serviciilor de sprijin. Introducerea copiilor cu CES in scolile obisnuite, nu realizeaza total dezideratul integrarii.

Faza a cincea, in care ne aflam acum,  incepand cu anul 1990, este caracterizata de politicile incluziunii. Aceasta inseamna pentru copii cu CES, crearea unui mediu adecvat si adaptat, pentru a realiza raspunsuri potrivite  capacitatilor, nevoilor si potentialului de dezvoltare al tuturor copiilor. Dimensiunile acestei perioade, care caracterizeaza raspunsurile psihopedagogiei anilor nostrii, provin din mai multe argumente:

Analiza: Probleme de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale Referat: Carticica anotimpurilor

recunoasterea drepturilor copilului la educatie, participare, actiune, decizie si dezvoltare;

recunosterea limitelor modelului medical de rezolvare a CES ale copiilor;

focalizarea pe educatia pentru dezvoltare si pentru o viata cat mai sanatoasa individual si social;

depasirea modelului strict individual si individualist de tratare a CES, prin intelegerea importantei contextului social, cultural si economic, prin specificarea importantei organizarii mediului educational;

identificarea si recunosterea limitelor abordarii segregationiste a CES

extinderea diferentelor si distantelor intre copiii care sunt serviti de educatia speciala si cei care au nevoie sa fie sprijiniti in invatare;

cheltuielile mari pentru anumite forme de sprijin si nevoia de resurse care se face tot mai mult resimtita, la un numar tot mai mare de copii;

imaginea holistica, comprehensiva asupra copilului necesita o imagine holistica, comprehensiva asupra abordarii problemelor de educatie speciala.

Prin toata argumentatia de mai sus, actuala faza de dezvoltare a

educatiei cerintelor educative speciale, se apropie tot mai mult de interventia timpurie si de reconsiderarea politicilor educative inca de la varstele mici si schimbari operationale la nivelul institutiei scoalre si a curriculum-lui scolar.