Optionalul in planul de invatamant

Capitolul 1

In ultimii 17 ani, Romania a trecut prin schimbari semnificative in educatie. Schimbarea atitudinii didactice in mediile scolare este greu de atins caci definirea si prevederea succesului educatiei este imprecisa.

Profesorii vor sa pregateasca cat mai bine generatiile viitoare, dar sunt foarte multe asteptari contradictorii. Societatea ar vrea ca toate esecurile si toate relele fundamentale sa le preia invatamantul. Atata timp cat a existat schimbarea educationala, nu au fost probleme in invatamant. Degeaba societatea foloseste multe abordari in incercarile ei de a se ocupa de problemele invatamantului, ele duc la confuzie. Datoria scolii este de a rezista presiunilor din exterior, ea trebuie sa asigure continuitate culturala, nu trebuie sa provoace schimbari culturale. Din cauza acestor schimbari, elevul nu mai intelege care e drumul de urmat, el nu este incurajat in a-si spune parerea despre profesori, despre eficienta muncii profesorilor.[1]

In scoala romaneasca nu exista un sistem de recompense pentru cadrele didactice care incearca sa introduca sau sa aplice inovatii; iar cei ce vor sa introduca aceste inovatii nu sunt mai bine platiti.

Schimbarea in educatie este facilitata de:

a)      mondializare

b)      globalizare[2]

Procesul mondializarii constituie unul dintre fenomenele cele mai controversate ale lumii actuale. Inteles, uneori, ca o cale de disparitie a particularitatilor si de impunere a unor modele generalizatoare, alteori, ca o miscare de unificare naturala a structurilor si modurilor de actiune, mondializarea a reverberat intr-un mod specific si la nivelul strategiilor de realizare a educatiei.

Globalizarea s-a desfasurat cel mai intens si mai stabil vreme de un mileniu si jumatate avand dimensiuni multicontinentale din epoca premoderna a omenirii ; ea aduce dupa sine o schimbare a raporturilor politico-economice si socio-culturale, pe linia recompunerii permanente a socialului, a fluidizarii acestuia in consens cu ultimele lui sensuri de evolutie.

Globalizarea presupune o translocatie a modelelor si proceselor, o disipare a acestora la scara intregii omeniri. Un eveniment produs punctual intr-un anumit spatiu va avea reverberatii unde nu te astepti.

Miscarea trepidanta ii obliga pe actori sa devina mai competitivi, mai eficienti, mai atenti la chemarile realitatii. In plan concret, mondializarea se traduce prin libera circulatie a capitalurilor, a bunurilor, a serviciilor si partial a indivizilor.

Mondializarea vine cu noi moduri de gestionare a diversitatii pe mai multe axe: individual-comunitar (suntem foarte diversi ca indivizi dar omogeni cand societatea solicita forme de agregare spre aceleasi valori), vechi-nou (activarea unor valori traditionale dar intr-o noua stilistica, eventual prin re-interpretare), local-international (prin activarea simultana atat a unor valori specifice mediului comunitar dar si ale unora preluate din alte culturi, deseori distante fizic si spiritual).

R. Robertson considera ca fenomenul globalizarii priveste patru elemente componente de baza, constitutive ale vietii sociale, intre care se stabilesc relatii multinivelare si inegal distributive: indivizii, societatile nationale, sistemul mondial al societatilor si umanitatea .

Elementele de mai sus precum si raporturile respective alcatuiesc, dupa autorul amintit, "conditia umana globala". Pentru ca lumea sa functioneze, trebuie acceptat, cel putin pentru prezent, autonomia relativa a celor patru componente dar si faptul ca celelalte trei conditioneaza pe a patra in mod inexorabil. Globalizarea inseamna interdependenta functionala si supunere relationala fata de obiective, actiuni, procese care par sa-i priveasca pe altii . Constatam, totusi, ca ce se intampla undeva in lume nu are cum sa nu antreneze efecte dintre cele mai consistente si concrete. Relativizarea poate insemna si construirea circumstantiala a obiectelor, proceselor, sensurilor.

Mondializarea implica o dezvoltare bazata pe o dinamica a diferentierii si complexitatii actionale greu de anticipat si descris cu exactitate. Stabilitatea traditionala este afectata de noile insinuari ale globalizarii.

Sunt doua concepte de politici educationale pe care le-am dezvoltat in ultimii ani:

a)      conceptul de ciclu comprehensiv de schimbare educationala;

b)      conceptul de schimbare din dublu sens.

Schimbarile din educatie in ultimii 20-30 de ani, indiferent ca referinta se face spatial sau temporal, pe perioade mai scurte sau mai lugi de timp, arata ca schimbarile sistematice au loc in virtutea unor veritabile cicluri, mai mult sau mai putin comprehensive, de schimbare. Durata lor este in general de la cinci - sapte la noua ani. Prin ciclul comprehensiv de schimbare educationala se intelege un proces complex si de durata care acopera integral sau cel putin urmatorii pasi ai mutatiilor din cadrul unui sistem educational : analiza starii de fapt, dar si a nevoilor de viitor ale sistemului, identificarea punctelor care necesita interventii, dar si a ordinii de prioritati in adresarea acestora, planificarea, proiectarea si elaborarea - de preferinta - participativa a modelelor de schimbare, dezbaterea politica structurata asupra acestora, rafinarea modelelor, implementarea graduala, si, in fine, permanenta revizuire a modelelor avute in vedere, in termeni de procese, pana la identificarea nevoii de a porni la un nou ciclu.[6]

Pentru a scoate in evidenta ideea de "ciclu de schimbare" luam exemplu unor tari din fostul spatiu comunist: acolo primul ciclu de schimbare educationala a inceput in 1990-1991 si a tinut pana in 1997-1998, dovada ca ele se afla deja la inceputul celui de-al doilea ciclu de schimbare.

La noi, primul ciclu de schimbare a inceput abia in 1995, odata cu debutul Proiectului de reforma a invatamantului romanesc promovat de Guvernul Romaniei si Banca Mondiala si a fost prima incercare de reforma profunda si sistematica a unuia dintre cele mai rigide sectoare sociale din Romania. Ramanerea in urma a Romaniei se explica prin faptul ca debutul unui asemenea tip de schimbare a intarziat cu 5 ani (cu exact un ciclu 5-7 ani fata de alte tari).

Acest ciclu inceput in 1995 a dus la mutatii substantiale, schimbarile au avut loc in materie de politici educationale, curriculum, manuale scolare, evaluare, formare a personalului didactic[7].

In majoritatea tarilor (Ungaria, Slovenia, Polonia), primul ciclu de schimbare in educatia de dupa 1990 s-a centrat in principal pe elaborarea si dezvoltarea (de sus in jos) - intr-o maniera centralizata a unor sub-sisteme sectoriale relativ clare. Uneori solide si rezistente in timp.

La noi nu s-a facut exceptie de la aceasta regula. Pentru fiecare dintre sub-sectoare, a aparut dupa anii 1990 :

-un ansamblu conceptual relativ coerent care sa fundamenteze schimbarea ;

-o serie de aranjamente institutionale care sa fie capabile sa o si implementeze ;

-strategii de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung.

In momentul de fata, am putea spune ca Romania este cumva in pragul celui de-al doilea ciclu (in urma cu unul) ; evolutiile nu sunt cu mult diferite de ceea ce a fost in alte tari cu 5-7 ani in urma.

Potrivit datelor, in primul ciclu de schimbare, proportia dintre elaborarea modelelor de schimbare si implementarea lor este 75-80% la 20-25% ; in cel de-al doilea ciclu si al celor urmatoare, proportia se inverseaza in favoarea proceselor subordonate implementarii.

Prin schimbarea in dublu sens se intelege o imbinare armonioasa si dinamica a demersurilor de schimbare educationala de tip top-down(sus-jos) si bottow-up(jos-sus), imbinare care se justifica prin natura fortelor de schimbare din sistem  ; de aici rezultand : centrul are rolul de a oferi cadre de referinta si mecanisme apropriate si coerente pentru elaborarea participativa a schimbarii educationale si pentru functionarea intregului proces, asigurand managementul si monitorizarea discreta a acestuia.

Termenul pedagogie a fost adesea contestat si inlocuit cu sintagme prin utilizarea carora s-a incercat sporirea densitatii epistemice a acestui domeniu teoretic.

Pedagogia a evoluat ca o disciplina autonoma din punct de vedere stiintific, in relatie cu numeroasele stiinte: cu psihologia, cu sociologia, cu stiintele politice si cu disciplinele normative: logica, etica si estetica. Afirmarea si evolutia unor stiinte ale educatiei, cum ar fi: psihologia pedagogica, sociologia educatiei, politica educatiei, constituie expresia comunicarii dintre pedagogie si alte discipline in cercetarea educatiei si in abordarea problemelor din acest domeniu.

Problematica lumii contemporane se caracterizeaza prin universalitate, globalitate, complexitate, caracter emergent, incorporand tendinte, fenomene, aspecte noi care apar in simultaneitate sau in succesiune in toate zonele lumii .

Educatia poate fi definita sub mai multe aspecte: un ansamblu de actiuni desfasurate in mod deliberat intr-o societate, in vederea transmiterii si formarii, la noile generatii, a experientei de munca si de viata, a cunostintelor, deprinderilor si valorilor acumulate de oameni pana in acel moment ; este obiectul de studiu specific pedagogiei; reprezinta o realitate foarte extinsa, este abordata si de alte stiinte socioumane.

Din perspectiva axiomatica educatia presupune valorificarea datelor istorice acumulate, interpretabile simultan ca fapte sociale care confirma evolutia cunoasterii stiintifice, si ca fenomene psihologice semnificative pentru intelegerea genezei conceptului aflat in studiu. Ca obiect de studiu specific pedagogiei educatia presupune avansarea unui concept pedagogic fundamental elaborat printr-un demers epistemologic coerent.

Referat: Proiect didactic - micii exploratori: joc didactic Proiect: Proiect didactic - jocurile copiilor primavara

Ioan Nicula defineste educatia ca fiind o "activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect actionand asupra unui obiect in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzator conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva".

Din perspectiva istorica educatia presupune definirea prealabila a momentelor inregistrate in procesul de constituire a pedagogiei ca stiinta autonoma, respectiv ca stiinta normala. De aici se disting trei etape de evolutie:

etapa preparadigmatica - educatia este analizata la nivel general;

etapa paradigmatica - consemneaza momentul constituirii pedagogiei ca stiinta normala;

etapa postparadigmatica - marcheaza "prima tentativa radicala de opozitie fundamentala fata de pedagogia esentei".

Din toate aceste definitii se desprind cateva caracteristici de baza ale educatiei:

-caracterul intentionat, in sensul in care educatia se desfasoara in mod constient, deliberat, potrivit unui scop dinainte stabilit;

-pregatirea omului pentru prezent, dar si pentru viitor, in raport cu idealul social si educational, cu cerintele societatii, dar si cu interesele celor implicati in procesul educativ;

-complexitatea si permanenta educatiei;obiectul educatiei il constituie toate componentele fiintei umane.

La noi in tara educatia indeplineste cateva functii principale: realizeaza "dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, formarea personalitatii autonome si creative"; asigura pregatirea resurselor umane, corespunzator cerintelor dezvoltarii economico-sociale a tarii, ale pietei muncii; pune la dispozitia tuturor oamenilor mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor neintrerupta, pe tot parcursul vietii; selectioneaza si transmite un sistem de valori materiale si spirituale.

Valul schimbarilor si a noutatilor care asalteaza viata umanitatii si a fiecarei colectivitati umane, a facut necesare nu numai strategii globale, internationale, ci si educatie pentru schimbare.

Daca la inceputul secolului nostru "educatia noua" sau "scoala activa" anuntau vointa de inovare a invatamantului scolar, "noile educatii" sunt purtatoare de noi idei, obiective si mesaje.

Ce sunt "noile educatii"? De ce sunt necesare?

Noile educatii trebuie raportate la provocarile pe care educatia le resimte in societatea moderna si postmoderna ca urmare a unor factori determinati de natura politica, culturala, religioasa, politica.

Potrivit metodologiei sistematice, insasi studierea sistemului social se impune a fi abordata in relatie cu mediul inconjurator (ca stare prezenta si ca perspectiva a tendintelor dinamice care anticipeaza viitoarele evolutii). Acest lucru il explica aparitia si expansiunea noilor educatii; apoi necesitatea de a le integra ca un subsistem aparte in cadrul dimensiunilor generale ale educatiei; confirma si valorifica caracterul dinamic si deschis al acestora in conditiile societatii moderne si postmoderne, bazata pe cunoastere.

Noile educatii presupun introducerea mai pregnanta a dimensiunii internationala in educatia scolara, insa modalitatile folosite pentru introducerea acestora in curriculum-ul scolar s-ar putea sintetiza in: introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de educatie si in pregatirea profesorilor capabili sa predea astfel de discipline; crearea de module specifice in cadrul disciplinelor traditionale; tehnica aproche infusionnelle;

Tehnica de a asimila noile educatii este in crestere.

Dezvoltarea intr-o proportie geometrica a volumului de cunoastere in domeniul tehnologiei, culturii si stiintei impune o schimbare a paradigmei educationale actuale. Aceste schimbari pun la indoiala eficacitatea si relevanta sistemelor actuale de invatamanz care sunt centrate pe valori cunoscute, recurente, relativ fixe.

In zilele noastre scoala nu mai raspunde bine la sfidarile pe care le impun noile realitati; trebuie creata o fiinta capabila de autoperfectionare, de inflorire spirituala autoconsimtita si nu mai este suficienta doar o simpla formare. Pe langa a preda, a memoriza si a invata mai bine, mai este si altceva, adica: a invatsa invatarea! Trebuie o educatie permanenta, una "care dureaza tot timpul vietii, care debuteaza in scoala si pe care o urmeaza fiecare pe socoteala proprie in functie de interesele si dorinta sa" . Cele mai importante subiecte de prim rang ale unei formari autentice sunt: a sti sa te cultivi, sa-ti imbogatesti spiritul, sa-ti modelezi conduitele. Comenius spunea: "pentru fiecare om, viata sa este o scoala, de la leagan pana la mormant". De aici si ideea ca scoala este conceputa ca un continuu existential, dureaza toata viata, nu este limitata in timp.

Educatia trebuie sa fie anticipativa si prospectiva. "Consecintele economice si sociale ale revolutiei stiintifice si tehnologice obliga pe toti cei preocupati de a defini si aplica politicile educative scolare primare, secundare si post-secundare ca un element sau parte al unui proces permanent care incepe de la educatia prescolara si aduce in discutie nu invatamantul realizat de educator, ci achizitia cunostintelor si invatarea deprinderilor in cedrul vietii active. Ea presupune, de asemenea, o buna articulare a educatiei extrascolare cu alte activitati care se desfasoara in afara scolii".

Expansiunea topicii educatiei permanente se face prin:

-dezvoltarea economiei informatizate, ceea ce impune o transformare a abilitatilor in productie, comert;

-cresterea ratei participarii femeilor la activitatile producitve si impunerea unei noi diviziuni a activitatii pe principiul egalitatii si complementatii dintre sexe;

-impunerea si extinderea fenomenului "varsta a treia", deoarece populatia cu varsta peste 65 de ani   creste ca pondere, ceea ce face ca cererea de invatare post-initiala sa sporeasca;

-cresterea fara precedent a schimbarilor legate de viata;

-extinderea folosirii tehnologiei in munca si gospodarie ceea ce implica noi cunostinte si competente.[15]

Personalitatea este o constructie teoretica elaborata de psihologie in scopul intelegerii si explicarii a modalitatii de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care il numim persoana umana.

Pentru profesor, cunoasterea caracterului constituie un obiectiv care depaseste zona obiectivelor educatiei morale. Cunoasterea caracterului permite de fapt cunoasterea potentialului general al elevului. Iar calea cea mai eficienta o constituie analiza conduitei elevului in activitatea de invatare in mediul scolar si extrascolar dar si in alte ipostaze ( familie, grup de

prieteni etc.). Important este sa se observe masura in care conduita sau comportamentul elevului este orientat consecvent in directia atingerii unui scop.

Orice profesor poate contribui la cresterea valorii personale a altor oameni, poate influenta viata altora, iar pentru a se reusi acest lucru trebuie sa sa ieie in considerare urmatoarel sfaturi:

- asumarea obligatiei fata de ceilalti(a ajuta pe altii);

- increderea in oameni(a da incredere si speranta);

- accesibilitatea(a petrece mai mult timp cu oamenii pentru a prinde incredere in ei);

- ofertarea de ocazii(oferirea posibilitatilor suplimentare de a avea succes si sa se dzvolte);

- sprijinirea si optimizarea oamenilor de a ajunge la un nivel superior(atingerea scopurilor).[16]

Reusita, succesul, eficacitatea personala au ca determinant esential un inalt randament al educatiei, care, daca este atins de catre fiecare profesor, se considera ca reusita este asigurata.

Locul si rolul dascalului au fost apreciate si valorificate in stransa legatura cu efortul educativ realizat de-a lungul epocilor istorice, inca din zorii civilizatiei umane. Profilul profesorului a constituit una dintre directiile de analiza a specialistilor in educatie.

Clasa este un spatiu al interactiunii psihosociale in care e activata o suma intreaga de cunostinte, capacitati, aptitudini, ce antreneaza practic intreaga personalitate a fiecarui participant la tot ceea ce sa intampla aici.

Personalitatea cadrului didactic este una dintre cele mai complexe structuri psihologice, intemeindu-se pe un ansamblu de trasaturi interne, valori personale, motive, reprezentari, se dezvolta prin interactiune cu ceilalti intr-un context sociocultural si institutional specifc; in studiul profilului de personalitate al profesorului trebuie sa se urmareasca o abordare integrala, unitara, care sa imbine maniera structurala cu cea functionala.

Statutul cadrului didactic de reprezentant al stiintei, de mediator in construirea relatiei elev- stiinta, de agent al actiunilor educative cu caracter formativ si informativ, nu mai este suficient pentru a asigura eficienta actiunilor pedagogice.

Comportamentele fundamentale ale cadrului didactic in activitatea instructiv-educativa cu clasa de elevi sunt: planifica, organizeaza, comunica, conduce,coordoneaza, indruma, motiveaza,consilieaza, evalueaza. Toate acestea sunt de natura manageriala.

Formarea profesorilor ca educatori ai creativitatii impune ca ei sa dispuna de competente in acest sens. Predarea presupune ca profesorul sa mediteze intre elev si lumea care il inconjoara,

sa-l invete sa aiba initiativa, sa intreprinda mereu ceva, sa raspunda provocarilor epocii. Predarea libera va avea puternice efecte instructiv-educative si va fi in siguranta, munca didactica a viitorului.

Competentele pedagogice cuprind vointa si capacitatea de a experimenta si de a pune in practica diferite strategii, tactici, tehnici, in asa fel incat procesul de predare-invatare-evaluare sa corespunda fiecarui elev in parte, dar si intregului grup la un loc.

Formarea creativa se bazeaza pe calitatea comportamentelor profesorului, asumarea rolului de manager al clasei, a atitudinii fata de disciplina de invatamant pe care o preda. Formarea creativa impune si pentru creativitate promovarea comportamentelor stimulative si indepartarea celor inhibitive sau negative.

Pentru a garanta si asigura fiecaruia o reusita in invatare si educatie trebuie sa se tina seama de anumite cai cum ar fi:

-determinarea datului ereditar, cu care natura l-a inzestrat pe fiecare, pentru a-l pune in valoare prin educatie. Profesorul intervine asupra fiintei umane, caracterizata prin trasaturi specifice personalitatii in formare.

-individualizarea formelor si metodelor, a strategiilor didactice, a ritmului propriu de invatare. In acest sens se vor utiliza strategii didactice axate pe: individualizarea instruirii; gruparea diferentiala; responsabilizarea in actul instruirii, cu sarcini diferentiate ca dificultate pentru cei cu aptitudini speciale; organizarea moderna curriculara; promovarea metodelor invatarii depline.

-diversificarea rutelor de pregatire, promovarea invatamantului modular, asigurarea unor standarde operationale care cuprind unitati si subunuitati de competenta.[17]

Pe parcursul acestui capitol, am incercat sa adaptam, in legatura cu mondializarea si globalizarea, o perspectiva tehnica, deci neutra axiologic.

Realitatea sociala a zilelor noastre i-a determinat pe specialistii in problemele educatiei sa accentueze ideea de scoala pentru diversitate ca o noua forma de organizare a scolii, scopul educatiei este acela de a delimita si sustine un spatiu cultural la care sa aiba acces toate persoanele, indiferent de rasa, sex, etc. In acest context, se impune o analiza detaliata asupra modului in care este receptata in scoala cultura diversitatii, depasirea neintelegerilor existente in gandirea cadrelor didactic cu privire la programul de integrare in scoala de masa a elevilor cu cerinte educative speciale .

Profesionistul in educatie este permanent preocupat sa isi amelioreze prestatia academica. Cunoasterea si constientizarea avantajelor si limitelor personale, identificarea potentialului de optimizare al propriului stil de predare ne poate ameliora simtitor prestatia didactica; un bun profesor este permanent preocupat de felul in care preda, de efectul actiunilor sale asupra personalitatii elevilor .

Formarea cadrelor didactice ramane unul dintre cele mai problematice paliere ale edificiului oricarui sistem de invatamat. Caracterul complex este antrenat de faptul ca acest subsistem este generator, dar si o rezultanta a calitatii procesului de invatamant. De calitatea sistemului si procesului de invatamant va depinde si calitatea pregatirii cadrelor didactice iesite din comun. Asupra importantei si statutului pregatirii profesionale a educatorilor se va reflecta mereu. E o meserie ce va ridica mereu probleme. Profesi'orul de azi trebuie sa arate altfel decat profesorul de ieri.

De aici s-a ajuns la doua intrebari fundamentale: ce se invata?, cum se invata?. Un lucru deloc intamplator, pentru ca ceea ce elevii invata si modul in care ei invata constituie impreuna inima insasi a invatamantului. Si este normal ca atentia sa se fi focalizat pe aceste componente (esenta-forma), ambele fiind decisive in constructia cunoasterii individuale.

In timp ce curriculum ne arata ce tipuri de cunostinte merita sa fie asimilate cu prioritate de-a lungul anilor de scoala, mtodologia didactica indica modul cum isi construiesc elevii cunostintele, modalitatile concrete de care ei se folosesc in acest scop. Dar si cum sunt indrumati si sprijiniti de catre personalul didactic sa inalte acest anevoios edificiu. Aceste din urma aspecte de ordin tehnic capata o semnificatie cu atat mai importanta in conditiile de astazi, cand elevii trebuie sa invete a invata intr-un nou mod; si cand, in mod corespunzator, cei de la catedra trebuie sa invete a preda imtr-un mod nou.

Educatia tinde sa devina o problema prioritara si toti cei care vad limpede evolutia fiintei umane, a fiintei rationale si a umanitatii, situeaza in centru educatia. Educatia, ca proces orientat spre implinirea spirituala a fiintei si a comunitatii, propune o desfasurare concreta, presupune participare, o cunoastere profunda a evolutiilor ce au avut loc in ultima perioada.

Raspunsurile educatiei se situeaza pe doua mari planuri: unul al largirii ariei si continuturilor educatiei si altul constituit din inovatiile in conceperea si efectuarea proceselor educative.

Contextele geopolitice, economice, culturale proprii ale Europei de astazi si din viitor prefigureaza o intensificare a schimburilor si transformarilor pe toate planurile. Europa contemporana nu mai poate fi inteleasa si tratata static, intr-o viziune inchisa, ci, in primul rand, prin prisma schimbarilor politice, sociale, culturale, economice, care par a fi singura constanta a lumii in care traim.

"Sistemul romanesc de invatamant este in perpetua "reforma" de 18 ani de zile. Pe de alta parte, scoala postdecembrista a coborat pe ultimele locuri intre sistemele europene de educatie. Aceasta realitate se datoreaza in primul rand faptului ca scoala continua sa nu fie centrata pe interesul elevului. Cei care detin decizia par sa traiasca intr-o realitate proprie, diferita de cea in care exista copiii, parintii, profesorii. Sunt elaborate programe, manuale, reglementari pentru oricine altcineva decat pentru elevii care ar trebui sa beneficieze de ele.

Modele de urmat exista in tarile Europei din care oficial facem parte - ceea ce lipseste este vointa de a le urma! Nimeni nu a dovedit, inca, vointa reala de a reforma, astfel incat "reforma" a devenit, in timp, un cuvant lipsit de continut. Semnalele (unele disperate) dinspre copii, parinti, profesori, raman fara ecou acolo sus, in turnul de fildes in care s-au izolat, comod, diriguitorii invatamantului romanesc.

Scoala trebuie sa se intoarca spre elev. Este ratiunea ei de a fi! Aceasta scoala este finantata de contribuabilul roman si are ca scop declarat educarea copiilor Romaniei. Cu toate acestea, copiii Romaniei nu primesc educatia egala la care au dreptul prin Constitutie, fiind supusi unui mecanism care le afecteaza sanatatea, echilibrul afectiv, chiar viitorul. Copiii si parintii, dar si profesorii care au ramas fideli misiunii nobile de a fi dascali, isi doresc ca scoala sa fie locul in care elevii devin mai buni, mai drepti, mai pregatiti pentru viata.

Ca parinti, avem obligatia sa veghem ca sistemul de invatamant, pe care il finantam, caruia ne incredintam copiii pentru a-i instrui si educa, sa le ofere tot ceea ce le datoreaza: educatie, informatie, afectiune, respect! Numai astfel ei vor aprecia, respecta si iubi scoala, la randul lor".

Imbunatatirea permanenta a materialului didactic , a evolutiei tehnologice , a dezvoltarii metodelor si mijloacelor didactice avand ca scop final calitatea si progresul procesului instructiv-educativ, informativ-formativ indreptat catre pregatirea elevilor nu a coincis intotdeauna cu interesul deosebit al educabililor din cauza mai multor factori pertubatori , nu neaparat malefici ale epocii contemporane tradusi intr-o oferta frapanta in toate domeniile care fascineaza si rapeste din timpul tinerilor provocand de cele mai multe ori cheltuieli si prea putine efecte aducatoare de profit.

Procesul de invatamant se desfasoara in sistemul: predat - tocit - ascultat - uitat. Atat programele scolare, cat si continutul manualelor nu permit profesorului libertatea de a-si construi orele asa cum ar dori. Sistemul romanesc de invatamant se bazeaza pe acumulare cantitativa, nu pe dezvoltarea de competente, nu stimuleaza in nici un fel creativitatea, abilitatile si curiozitatea copiilor. Materii precum biologia, chimia, fizica se predau si se invata la tabla - in scoala nu se mai fac experimente. Astfel incat, indiferent despre ce materie e vorba, elevul stie ca primeste o cantitate uriasa de informatie, de multe ori stufoasa, arida, greoaie, si se vede redus la un robot care trebuie sa memoreze cat mai mult. Atat programa cat si metodele de predare nu permit scolii sa fie un loc in care copilul sa vina cu bucurie, ci unul in care e supus presiunii continue si cerintelor neadecvate, necorelate cu varsta si dezvoltarea individuala.

In sistemele europene de invatamant copiii nu se simt constransi sa vina la scoala, au cu profesorii o relatie fireasca, libera, exista intre ei si profesori comunicare, elevii nu sunt stresati, nu merg la scoala ingroziti de cantitatea de materie pe care o au de tocit ori de frica pe care le-o inspira un profesor atunci cand le da 2 sau 3 daca n-au stiut sa raspunda la o intrebare. In multe tari europene profesorii intra la ore fara catalog, procesul de invatamant se desfasoara sub forma unor discutii libere cu elevii, acestia nu sunt examinati prin 'scoatere la tabla si notare', ci printr-o evaluare continua a profesorului, cu metode proprii (de exemplu elevii care au o contributie constanta la discutii primesc un numar mai mare de puncte). Exista si in Romania profesori dedicati, care au redus mult distanta dintre catedra si banca elevului, dar nu exista o strategie generala clara pentru schimbare in aceasta directie. Schimbarea trebuie sa inceapa prin regandirea radicala a felului in care este elaborata programa scolara, a felului in care sunt concepute manualele si testele de evaluare, si mai ales din corelarea gradului de dificultate a programei, manualelor si testelor cu nivelul real de dezvoltare a copilului pe fiecare treapta scolara. Apoi, schimbarea ar trebui sa continue cu o regandire a relatiei profesor-elev, pe coordonatele unui nou tip de relatie, comunicare si intelegere, nu frica si presiune emotionala (ajungand pana la abuz emotional, psihologic si chiar fizic). Elevii trebuie incurajati sa vorbeasca liber, sa spuna ce gandesc, sa intre intr-un dialog in care primesc de la profesor cunostinte si isi mobilizeaza resursele intelectuale si emotionale pentru a-si insusi acele cunostinte. Intr-o astfel de relatie profesor - elev va exista in mod fundamental respect si afectiune de ambele parti .

Referinte bibliografice

Cerghit Ioan - Metode de invatamant, Editura Polirom, 2006

Cerghit Ioan, Lazar Vlasceanu - Curs de pedagogie, TUB, 1988

Cozma Teodor - O noua provocare pentru educatie: interculturalitatea, Editura Polirom, Iasi, 2001

Cristea Sorin - Curriculum pedagogic I, Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti, 2008

Cucos Constantin - Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998

Cucos Constantin - Timp si temporalitate in educatie. Elemente pentru un management al timpului scolar, Editura Polirom, Iasi, 2002

Curriculum si dezvoltare curriculara, Revista de pedagogie, nr. 3-4, 1990

Dumitru Ioan Alexandru - Dezvoltarea gandirii critice si invatarea eficienta, Editura de Vest, Timisoara, 2000

Gavenea Alexandru - Cunoasterea prin descoperire in invatamant, EDP, Bucuresti, 1975

Jinga Ioan, E. Istrate - Manual de pedagogie, Editura All Educational, Bucuresti, 2001

Neacsu Ioan - Metode si tehnici de invatare eficienta, Editura Militara, Bucuresti, 1990

Popescu Silvia - Managementul educational, Editura Roata, Bucuresti, 2004

Revista de pedagogie, 2007, 1-6

Soca Ioan - Managementul educational, Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti, 2007

Tarcovnicu Victor - Pedagogie generala, Facla, Timisoara, 1975

https://www.cedu.ro/pdf_cercetare/Schimbare%20in%20educatie.doc

https://www.didactic.ro/lectii-dirigentie-15-schimbarea-in-educatie-p11660-t3

https://www.didactic.ro/materiale-didactice/scoala-romaneasca-moderna-eseu