Motivatie si performanta. Optimum motivational.

Motivatie si performanta . Optimum motivational

Motivatia nu trebuie considerata si interpretata in sine, ca un scop in sine, ci pusa in slujba obtinerii unor performante inalte. Performanta este un nivel superior de indeplinire a scopului. Din perspectiva diferitelor forme ale activitatii umane (joc, invatare, munca, creatie) ceea ce intereseaza este valoarea motivatiei si eficienta ei propulsiva. In acest context, problema relatiei dintre motivatie si performanta are nu doar o importanta teoretica, ci si una practica.

Relatia, dintre motivatie, mai corect spus, dintre intensitatea motivatiei si nivelul performantei este dependenta de complexitatea activitatii (sarcinii) pe care subiectul o are de indeplinit. Cercetarile psihologice au aratat ca in sarcinile simple (repetitive, rutiniere, cu comportamente automatizate, cu putine alternative de solutionare) pe masura ce creste intensitatea motivatiei, creste si nivelul perfor­mantei. In sarcinile complexe insa (creative, bogate in continut si in alternative de rezolvare) cresterea intensitatii motivatiei se asociaza, pana la un punct, cu cres­terea performantei dupa care aceasta din urma scade . Se intampla asa deoarece in sarcinile simple existand unul, maximum doua raspunsuri co­recte diferentierea lor se face cu usurinta, nefiind influentata negativ de cres­terea impulsului motivational. In sarcinile complexe, prezenta mai multor alter­native de actiune ingreuiaza actiunea impulsului motivational, intensitatea in cres­tere a acestuia fiind nefavorbila discriminarii, discernamantului si evaluarilor critice.

Eficienta activitatii depinde insa nu numai de relatia dintre intensitatea motivatiei si complexitatea sarcinii (care poate fi o sarcina de invatare, de munca sau de creatie), ci si de relatia dintre intensitatea motivatiei si gradul de difi­cultate al sarcinii cu care se confrunta individul. Cu cat intre marimea intensitatii motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii exista o mai mare corespondenta si adecvare, cu atat si eficienta activitatii va fi asigurata. in acest context, in psihologie a aparut ideea optimu­lui motivational, adica a unei inten­sitati optime a motivatiei care sa per­mita obtinerea unor performante inal­te sau cel putin a celor scontate.

De optimum motivational, putem vorbi in doua situatii :

► cand dificultatea sarcinii este perceputa (apreciata) corect de catre subiect. In acest caz, optimum moti­vational inseamna relatia de cores­pondenta, chiar de echivalenta intre marimile celor doua variabile. Daca dificultatea sarcinii este mare, inseam­na ca este nevoie de o intensitate mare a motivatiei pentru indeplinirea ei ; daca dificultatea sarcinii este medie, o motivatie de intensitate medie este suficienta pentru solutionarea ei etc. ;

► cand dificultatea sarcinii este perceputa (apreciata) incorect de catre su­biect, in acest caz ne confruntam cu doua situatii tipice : fie cu subaprecierea semnificatiei sau dificultatii sarcinii, fie cu supraaprecierea ei. Ca urmare, subiectul nu va fi capabil sa-si mobilizeze energiile si eforturile corespunza­toare indeplinirii sarcinii; Intr-un caz el va fi submotivat, va activa in con­ditiile unui deficit energetic, ceea ce va duce, in final, la nerealizarea sarcinii. In cel de al doilea caz, subiectul este supramotivat, activeaza in conditiile unui surplus energetic care l-ar putea dezorganiza, stresa ; i-ar putea cheltui resur­sele energetice chiar inainte de a se confrunta cu sarcina. Cand un elev trateaza cu usurinta sau supraestimeaza importanta unei teze sau a unui examen va ajunge la acelasi efect : esecul. In aceste conditii pentru a obtine un optimum motivational este necesara o usoara dezechilibrare intre intensitatea motivatiei si dificultatea sarcinii. De exemplu, daca dificultatea sarcinii este medie, dar este apreciata (incorect) ca fiind mare, atunci o intensitate medie a motivatiei este suficienta pentru realizarea ei (deci o usoara submotivare). Daca dificultatea sarcinii este medie dar este considerata (tot incorect) ca fiind mica, o intensitate medie a motivatiei este de ajuns (deci o usoara supramotivare). Optimum motivational se obtine prin actiunea asupra celor doua variabile care intra in joc : obisnuirea indivizilor de a percepe cat mai corect dificultatea sarcinii (prin atragerea atentiei asupra importantei ei, prin sublinierea momentelor ei mai grele etc.) sau prin manipularea intensitatii motivatiei in sensul cresterii sau scaderii ei (inducerea unor emotii puternice, de anxietate sau frica, ar putea creste intensitatea motivatiei ; anuntarea elevilor sau a subordonatilor ca in, curand va avea loc o inspectie a forurilor superioare se soldeaza cu acelasi efect)

In cadrul activitatii trebuie sa ne multumim nu cu orice fel de performanta, ci cu performante cat mai bune, cat mai inalte, care sa insemne nu doar o simpla realizare a personalitatii, ci o autodepasire a posibilitatilor ei. Stimulul motivational care impinge spre realizarea unor progrese si autodepasiri evidente poarta denumirea de nivel de aspiratie. Acesta trebuie raportat la posibilitatile si aptitu­dinile subiectului (un calificativ "Bine " va fi un nivel de aspiratie crescut pentru un elev slab, acceptabil, pentru unul mediocru, dar o deceptie, pentru unul bun). Pentru elevii slabi si mediocri, nivelurile de aspiratie relativ scazute reprezinta succes, in timp ce pentru cei cu aptitudini, un regres, ei vor regresa chiar si sub raportul valori­ficarii capacitatilor de care dispun. De aceea, este bine ca nivelul de aspiratie - pentru a avea un efect pozitiv - sa fie cu putin peste posibilitatile de moment. Nu trebuie uitat niciodata ca discrepanta prea mare dintre capacitati si aspiratii este periculoasa. La Fontaine spunea, intr-o fabula a sa, ca atunci cand o broasca isi   propune sa se umfle pentru a ajunge elefant sfarseste prin a plesni.