Indicatorii ai adaptarii scolare

Indicatorii ai adaptarii scolare

Coasan (1988) prezinta in urma studiilor desfasurate urmatorii indicatori specifici ai adaptarii scolare:

insusirea continutului invatamantului de catre elev, adica a ansamblului de cunostinte pe care acesta trebuie sa le dobandeasca din principalele domenii ale cunoasterii;

reusita scolara, considerata de majoritatea specialistilor drept cel mai important si mai relevant criteriu de evaluare al adaptarii scolare si anume calitatea rezultatelor scolare ale elevului. Ca observatie, intre reusita scolara si adaptare exista o corelatie puternica, semnificativa, insa inversul nu coreleaza in aceeasi masura (insucces scolar-inadaptare). Se poate vorbi despre cazuri de insucces scolar care nu sunt insa si cazuri de inadaptare.

indicatori relationali-valorici, precum:

o      integrarea in grup;

o      perceperea pozitiva a grupului scolar (clasa);

o      perceperea pozitiva a elevului de catre grup;

o      asimilarea unor valori corespunzatoare varstei;

indicatori comportamentali: conduita corespunzatoare.

Din analiza acestor indicatori se desprinde concluzia ca intotdeauna adaptarea scolara va corespunde unei situatii de randament scolar asociat cu conformarea la normele de conduita sociala.

Pornind de la definitia adaptarii scolare, la care adaugam particularitatile specifice activitatii instructiv educative, putem sa aratam ca adaptarea scolara este data de calitatea si eficienta realizarii concordantei relatiei dintre personalitatea elevului si cerintele scolare, concretizate intr-un rezultat favorabil al procesului de invatamant.

Un elev adaptat din punct de vedere scolar face fata cerintelor educative conform disponibilitatilor sale bio-psiho-sociale, in acord cu regulile pretinse de programa scolara. Cu alte cuvinte, acesta si-a insusit cu succes rolul si statusul de elev.

Daca adaptarea scolara reprezinta un deziderat major, vizat in cadrul oricarui sistem de invatamant, inadaptarea scolara este un fenomen de mare amploare, cu o cauzalitate si o etiologie multipla, ce se doreste limitat si pe cat posibil controlat. Astfel, pregatirea copilului pentru o buna adaptare la cerintele scolii se face inca din primii ani de viata ai copilului, in familie si la gradinita (grupa pregatitoare urmareste tocmai acest lucru), premergator, deci perioadei scolare. Problemele de inadaptare scolara nu sunt insa apanajul primului an de scolarizare. Desi intalnite inca de la intrarea in scoala, situatiile de inadaptare pot sa apara la orice varsta de-a lungul perioadei petrecute de elev in scoala, fiind insa mai frecvente la tranzitia de la o etapa de scolarizare la alta (clasa I, a V-a, a VIII-a etc.), deoarece aceste treceri necesita prin insasi natura lor, o readaptare a elevului, la noi cerinte educative, la un alt mod de organizare al procesului de invatamant etc.

In ceea ce priveste factorii cauzali care pot conduce la aparitia fenomenului de inadaptare, cercetarile din domeniu au dus la identificarea mai multor categorii de factori. T. Kulcsar, facand o clasificare a acestora ii imparte in felul urmator

1. Factori interni (care tin de individ)

o      factori intelectuali de forma inteligentei scolare, aceasta reprezentand gradul de adaptare la activitati de tip scolar;

o      factori nonintelectuali, ce tin de personalitatea copilului, de motivatie: nivel de aspiratie, stabilitate emotionala, incredere in sine, deprinderi, priceperi, atitudini, aptitudini, perseverenta, interes cognitiv etc.

Putem vorbi, deci, despre factori biologici si anume dezvoltarea normala a copilului, de rezistenta sa la solicitarile fizice si psihice, cat si despre factori ce tin de personalitate, care este prin insasi natura ei o conditie subiectiva. Din acest punct de vedere este inadaptat acel elev care nu obtine performantele scontate in concordanta cu nivelul sau de inteligenta (adaptarea scolara definindu-se in functie de inteligenta elevului.

2. Factori externi

o      factorii de natura pedagogica ce intervin cauzal in aparitia fenomenului de inadaptare sunt:

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

o      forma de organizare a invatamantului. Analiza comparativa a formelor de organizare clasica cu cele alternative denota diferente adaptative, de competenta sociala ulterioara a elevilor.

o      metode si mijloace didactice, mai ales adecvarea acestora la copil si la tipul de personalitate a acestuia;

o      natura cerintelor scolare, mai ales sub aspectul cantitatii apar semne de intrebare: cat de mult i se poate cere unui elev care petrece 6-7, chiar 8 ore la scoala, astfel incat sa satisfaca si cerintele de calitate ale activitatii scolare;

o      factorii familiali: dintre care se remarca drept cei mai importanti:

o      nivelul educational-cultural al familiei. S-a avut in vedere ca mostenirea materiala, culturala a familiei, nivelul de aspiratii al parintilor relativ la copiii lor exprima, in primul rand, diferentele de reusita, deci si gradul de adaptare sau inadaptare scolara. Acelasi lucru reiese si din Raportul Plowden (1967) care sublinia din nou ca atitudinea parintilor fata de scoala si viitorul copiilor explica discrepantele intre reusitele elevilor, nu numai variabilele "obiective" precum: originea sociala, conditiile de viata, venitul, pregatirea scolara si calificarea profesionala a acestora.

o      colaborarea cu alti factori educativi si sociali. Aceasta devine necesara din dorinta de a uniformiza directiile de actiune asupra elevului, astfel incat acestea sa nu fie contradictorii

o      factorii sociali, se refera, in primul rand la:

o      sistemul de relatii extrafamiliale si extrascolare intre limitele caruia se desfasoara experienta de viata a elevului

o      influenta grupului de varsta, efectele acestuia asupra elevului.

Aceste categorii de factori interactioneaza in sisteme de relatii si corelatii, adevarate retele interconditionate, greu separabile, care pot conlucra pozitiv, favorizand o buna adaptare scolara, sau, din contra, negativ, determinand instalarea si mentinerea fenomenului de inadaptare.

3. Familia si esecul scolar al copiilor

Preintampinarea esecului scolar al copiilor - cu grave implicatii individuale si sociale, de la inadaptarea scolara pana la cea sociala si profesionala - reprezinta o preocupare cu caracter de continuitate a scolii.  Dar lupta impotriva acestui fenomen negativ, atat pentru copil cat si pentru societate, trebuie dusa si in familie - aceasta aparand, uneori, ca fiind ea insasi o sursa de factori generatori ai insuccesului scolar. Colaborarea permanenta cu scoala, informarea acesteia cu sinceritate, asupra cauzelor care au condus la insuccesul scolar, elaborarea unui plan comun de masuri, creeaza premizele necesare depasirii ramanerii in urma la invatatura. Ea se desavarseste prin sustinerea copilului de catre familie, prin ameliorarea conditiilor care au fost deficitare, prin stimularea lui morala.

Parintii constienti de importanta colaborarii cu scoala au toate sansele de prevenire si inlaturare a esecului scolar. Ridica insa dificultati serioase familiile ele insele problema, cu acestea urmand sa se puna in functie toate formele existente de colaborare intre scoala si familie, sa se stabileasca relatii cat mai stranse, de asa maniera incat elevul, acest "candidat la umanitate", sa depaseasca handicapul scolar si sa se reintegreze in fluxul normal al procesului de invatamant.

Debutand cu prima zi a copilului "Scoala de pe genunchii mamei" - cum o numea pedagogul elvetian Heinrich Pestalozzi - isi pune amprenta pe intreaga lui existenta. Dorind sa-si formeze cat mai bine copilul pentru viata, mama devine prima lui educatoare , cladindu-i fundamentul intregii dezvoltari ulterioare.

Conditia este ca influenta educativa benefica a mamei sa fie sustinuta prin exemple pozitive de ceilalti factori cu care copilul intra in contact, de ceilalti membrii ai familiei, de grupul de joaca, de scoala si institutiile extrascolare, de societate. Caci cea mai mica discontinuitate de vederi sau de conduita morala intalnita de copil intr-unul din aceste medii de viata este daunatoare pentru tinuta lui etica.

Intr-o familie in care parintii nu se inteleg, copilul incepe sa se framante, isi pune tot felul de intrebari carora nu le gaseste raspuns, isi simte sufletul incarcat, isi pierde increderea in ceea ce reprezenta pentru el dragostea, securitatea, linistea, nimic nu reuseste sa-i mai retina atentia sau sa-i trezeasca interesul. El frecventeaza in continuare scoala, dar e absent la ce se petrece in jurul lui. La lectii nu mai este atent, nu mai invata si, fireste, in aceste conditii este admonestat. Din acelasi motiv, al tensiunii familiale, fruntea copilului, senina la scoala (unde recunoasterea eforturilor sale si atmosfera creata de colegi ii produc o stare de relaxare si multumire), se incrunta cand vine vremea ca acesta sa plece acasa.

Conditiile tinand de starea economica precara a familiei (parinti cu salarii insuficiente, striviti de nesiguranta zilei de maine, chiar si a celei de azi, parinti care nu au continuitate in munca profesionala sau nu se pot incadra intr-un loc de munca) asociate cu factori tinand de o moralitate scazuta, conduc, de cele mai multe ori, la insucces sau chiar la abandon scolar si esuarea in conduite antisociale.

Incapacitatea de comunicare adecvata a parintilor cu copiii sau lipsa de interes a parintilor pot indeparta copilul de parinti. Daca parintele nu stie sa raspunda delicat si intelept incercarilor copilului de a si-l face confident si de a-i cere sfatul in probleme mai delicate, cele mai bune intentii ale lui sunt sortite esecului.

Un alt fenomen, este reprezentat de interesul excesiv al parintilor pentru buna pregatire a lectiilor de catre copil si are ca efect o continua stare de tensiune si oboseala, care influenteaza negativ munca lui scolara. Preocuparea parintilor pentru o situatie stralucita a copilului la invatatura, alimentata de orgoliul lor fara margini, ii determina pe parinti, sa constranga copilul la o munca scolara care il depaseste uneori si-i creeaza o continua stare de neliniste si tensiune. In aceasta situatie, copilul face eforturi disperate pentru a-si mentine pozitia de fruntas in clasa, vine la scoala cu inima stransa de teama sa nu ia o nota mai mica de 10, nu este pregatit sa-i infrunte nici cel mai mic esec.

Alti parinti, din dorinta de a-si pregati cat mai bine copiii pentru viata, le solicita prematur intelectul, rezultatul efortului lor fiind contrar celui scontat. Daca la cunostintele acumulate spontan se adauga cele oferite de parinti prin preparatori (cunostinte de balet, desen, muzica, una sau doua limbi moderne), constiinta acestor copii este suprasaturata de informatii. Plictisiti, obositi, surmenati, acesti copii nu vor mai putea satisface nici cele mai modeste aspiratii ale parintilor si ale societatii.

Prin contrast, exista parinti care nu acorda atentie pregatirii copilului pentru scoala. Unii, fiindca minimalizeaza dificultatile activitatii de studiu. Altii vad in copil un simplu ajutor in gospodarie. Supraaglomerat cu treburi casnice, copilul nu mai are timp pentru pregatirea lectiilor. De aici frica de a nu lua o nota mica, crisparea cu care se indreapta a doua zi spre scoala.

Sunt si copii care, in ciuda conditiilor potrivnice din familie, in dorinta de a invata, folosesc pentru studiu o parte din timpul necesar pentru odihna.

Necunoscand conditiile de studiu, profesorul ii admonesteaza sau chiar ii sanctioneaza cu o nota slaba. Copiii, nevazandu-si efortul rasplatit sau recunoscut, sufera.

Conduita contradictorie a familiei in ceea ce priveste formularea exigentelor fata de munca scolara a copilului, manifestata fie prin divergente de conceptie in aceasta problema (intre cei doi parinti, intre parinti si  bunici, intre familie si scoala), fie printr-o reactie variabila a familiei fata de randamentul la invatatura al copilului, poate constitui un motiv de dezorientare a lui.

Daca un parinte acorda atentia cuvenita muncii lui scolare, iar celalalt nu, daca, in functie de dispozitie, ei iau atitudine sau nu fata de insuccesele sau ramanerile in urma la invatatura, copilul "profita" de "intelegerea" unui parinte sau bunic iar consecintele se vad in rezultatele scolare slabe.

Factori ai insuccesului scolar ce tin de relationarea cu profesorul

In procesul relationarii profesorului cu clasa de elevi, apar o serie de factori care, prin disfunctionalitatile pe care le produc, au o contributie importanta in determinarea manifestarii insuccesului scolar. Astfel, intrand la clasa, profesorul poate sa:

o      creeze, printr-o severitate excesiva, o stare de tensiune care aduce elevul ascultat in situatia de a nu fi in stare sa raspunda nici la cea mai banala intrebare.

o      lucreze numai cu elevii buni, abandonandu-i tocmai pe aceea care ar avea nevoie mai mult de ajutor si  stimulare.

o      este preocupat de anumite probleme personale, pe care nu reuseste sau nu vrea sa le "uite" cand paseste pragul scolii, stare de tensiune care se reflecta negativ in relatiile sale cu elevii.

Autoritatea gresit inteleasa a profesorului la lectii poate constitui un motiv de suferinta pentru elevi. Privirea aspra, tinuta rigida sunt de natura sa le creeze acestora stare de panica ce poate merge pana la groaza.

Alteori suferinta elevului se datoreaza lipsei de incredere a profesorului in capacitatea sa de munca si  in cuvantul sau.

De asemenea, neincrederea profesorului in capacitatea elevului de a se afirma intr-un anumit domeniu, pentru care acesta manifesta aptitudini, dar pe care el nu il ia in considerare, calificandu-l dupa rezultatele slabe obtinute la disciplina pe care o preda, este de natura sa-l descurajeze sau sa-l determine sa se indoiasca cu privire la realizarea proiectelor lui.

Lipsa de interes a profesorului fata de efectul cunostintelor predate - daca ele au fost sau nu intelese, daca au raspuns sau nu unor interese de cunoastere, daca au format sau nu convingeri, daca au dezvoltat sentimente - constituie o noua cauza a unui randament scolar scazut.

Invatamantul preponderent informativ, care cultiva memoria in defavoarea celorlalte procese de cunoastere, in special a spiritului creator, conduce la neglijarea celorlalte functii ale intelectului, dar si a celorlalte laturi ale personalitatii (vointa, afectivitatea), deformeaza caracterul.

Si lipsa de unitate in conduita profesorului poate constitui un motiv de nesiguranta si de dezorientare a elevilor.

Cand relatia profesor-elevi este una negativa, apar carente in viata scolara a copiilor, sunt panditi de pericolul dereglarilor psihice, al tulburarilor de conduita, al ramanerii in urma la invatatura si chiar al esecului scolar.

Indiferenti la ceea ce se petrece dincolo de aparente, pe unii profesori nu-i intereseaza trairile, sentimentele, atitudinile elevilor fata de obligatiile lor scolare sau extrascolare. Lipsa de interes pentru trairile elevului ii pune pe unii profesori in situatia de a nu putea stabili adevarata cauza a unui raspuns mai putin bun dat de acesta la lectie. Ei reactioneaza sanctionand cu nota mica randamentul scazut al elevului.

Raceala in relatiile dintre profesori si elevi este explicata de unii dintre scolari prin diferenta de mentalitate, ca urmare a faptului ca apartin nu atat unor generatii diferite, cat mai ales unor perioade istorice diferite (profesorii sunt crescuti si educati in perioada comunista, limitata in ceea ce priveste unele principii de educatie, iar elevii se formeaza intr-o societate democratica, cu vederi mult mai largi, atat asupra vietii cat si a relatiilor dintre oameni).