Jocul didactic

JOCUL DIDACTIC

Jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in care predomina actiunea didactica simulata. Aceasta actiune valorifica la nivelul instructiei finalitatile adaptative de tip recreativ proprii activitatii umane, in general, in anumite momente ale evolutiei sale ontogenetice, in mod special.

Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul prescolar si primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci directii de dezvoltare, orientate 'de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase; de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile; de la jocurile fara subiect spre cele cu subiect; de la sirul de episoade nelegate intre ele spre jocul cu subiect si cu desfasurare sistematica; de la reflectarea vietii personale si a ambiantei a-propiate, la reflectarea evenimentelor vietii sociale' ( Elkonin, D.B.. 1980. pag. 185).

Aceasta metoda dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care sunt subordonate scopului activitatii de predare-invatare-evaluare intr-o perspectiva pronuntat formativa. Modalitatile de realizare angajeaza urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice (vezi Cerghit, loan; Neacsu, Ioan. in Didactica, coordonator, Salade, Dumitru, 1982, pag.134.135):

dupa obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare (a mediului natural, social etc), jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoasterii interactive;

dupa continutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri tehnologice (de aplicatii, de constructii tehnice etc), jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice;

Instruirea/educatia diferentiata solicita activarea unor grupe: constituite pe criterii interne, dirijate in sens pedagogic, institutionalizate formal-nonformal in cadrul clasei, cu o marime normala de 3-8 membri, cu un statut in egala masura stabil si dinamic, a-daptabil la conditiile de schimbare proprii unui proiect dezvoltat la nivel curricular. in acest context, 'sunt mai indicate grupele neomogene - constituite din elevi cu nivelun diferite de inteligenta, de performanta, de aptitudini - fiinda ele sporesc coeziunea dintre elevi, ajuta la formarea unor relatii sociale mai trainice', stimuland cresterea randamentului scolar al fiecarui elev in parte (vezi Tircovnicu, Victor. 1981. pag. 172).

Eficienta invatamantului pe grupe depinde de calitatea urmatoarelor actiuni care trebuie angajate la nivelul unor strategii de diferentiere/individualizare a instruirii/educatiei:

pregatirea speciala a elevilor si a cadrelor didactice pentru tipul de corelatie su-biect-obiect, proiectabila si realizabila in contextul evocat;

alegerea adecvata a temelor, structurate in cadrul unor secvente cu o complexitate gradata (modul de studiu, capitol, subcapitol, grup de lectii), divizibile 'in mai multe subteme repartizate spre studiere la grupe diferite de elevi' (idem, pag. 178);

orientarea continutului activitatii pe grupe in directia unor teme comune si a u-nor teme diferentiate, raportabile la standardele de performanta stabilite in cadrul programelor scolare;

valorificarea bazei didactico-materiale a scolii pentru organizarea activitatii pe grupe.

dupa forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale; jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucisate;