Invatarea diferentiata - diferentierea vizeaza tehnologia didactica

O preocupare majora a fiecarui dascal - deschizator de drumuri - este cunoasterea reala a individualitatii elevilor cu care lucreaza, fapt care conduce la o individualizare a actiunilor pedagogice, la o tratare diferentiata a elevilor in functie de posibilitatile si inclinatiile lor.

Conceptia stiintifica privitoare la tratarea individuala a elevilor consta in cunoasterea gradului de evolutie a diferitelor procese psihice, a gradului de dezvoltare, a tipului de inteligenta caracteristica fiecarui copil, pentru a putea folosi mijloace adecvate in scopul dezvoltarii acesteia la nivelul standardelor scolare.

Diferentierea vizeaza tehnologia didactica, diferentierea sarcinilor de munca independenta in clasa sau acasa, stimularea initiativelor si intereselor personale ale elevilor.

Diferentierea continutului se realizeaza prin: trunchi comun, curriculum la decizia scolii, cursuri, activitati complementare celor din programul obligatoriu pentru toti, cursuri diferite ca nivel pentru aceeasi disciplina, activitate extracurriculara corelata cu cea scolara. Exemple de diferentieri de continut:

a) sistemul unitatilor capitalizate (credite): continutul e divizat in unitati care corespund unui semestru / an / ciclu. Anumite unitati sunt obligatorii, altele nu, din care elevul alege cele care ii convin. La sfarsitul perioadei de timp elevul sustine un examen care ii confera un numar de credite. Unitatile prevad:

- planul general = unitati indispensabile formarii de baza;

- planul special = unitati specifice continutului;

- planul cultural = unitati care imbogatesc universul cultural al elevului.

b) sistemul modular: continutul este divizat in subunitati bine structurate, cu relatii specifice intre ele. Fiecare modul cuprinde obiective exprimate in cunostinte, activitati, are variante ca ritm, nivel de dezvoltare, de recuperare, are probe de intrare (ce este nevoie sa stie), finale (ce trebuie sa stie) si intermediare (ce stie).

c) activitati extracurriculare: stim ca educatia se realizeaza in mod formal (activitate scolara), informal (experienta cotidiana), non-formal (periscolar). Edgar Faure spunea : « In vremea noastra se recunoaste imposibilitatea de a considera educatia ca un proces limitat in timp si spatiu. »

Diferentierea se realizeaza prin modul de organizare a activitatii scolare, a activitatii didactice si prin metodologia didactica aplicata. Distingem patru moduri de organizare a activitatii:

a) activitate colectiva, caracterizata prin transmiterea informatiei de la invatator catre elevi;

b) activitate pe grupe, in general omogene, constituite dupa un anumit criteriu;

c) activitate pe echipe, grupe eterogene, constituite dupa preferinta elevilor pentru o activitate;

d) activitate individuala, independenta.

Activitatea pe grupe:

- in constituirea grupelor numarul de elevi sa nu depaseasca 6-7, gruparea elevilor sa se realizeze dupa un criteriu (ex. natura activitatii) sau la libera alegere a elevilor si se stabilesc relatiile dintre membrii grupului (ex. coordonatorul poate fi un elev sau invatatorul);

- tipuri de activitati pentru grup: rezolvarea de probleme, lucrari practice, studiu de documente, proiecte, anchete;

- relatia invatator-elev se modifica astfel: invatatorul sprijina elevul, ii stabileste continuturile si materialele necesare, invatatorul pregateste activitatea, indruma in punctele cheie, dar NU conduce activitatea.

Jean Vial: « Activitatea in grup se caracterizeaza prin specificarea sarcinilor dupa motivatiile si capacitatile membrilor grupului, asigurarea unitatii continutului activitatii, coordonarea, convergenta efortului, existenta unui responsabil si a unui colectiv. »

Referat: Fisa - coloreaza mijloacele de locomotie Referat: Vis de iarna proiect didactic = Album cu imagini de iarna

Exemple de situatii in care se pot organiza activitati pe grupe: la limba romana, la exercitii de consolidare, la stiintele naturii, aplicatii in consolidare si recapitulare la orice disciplina.

J. Deschamp a constatat ca exista diferente intre elevi de aceeasi varsta si capacitate intelectuala, fata de diferite sarcini de lucru. Astfel 13 minute este media diferentelor de timp intr-o sarcina de cautare a unor cuvinte intr-un dictionar, 2 minute 1/2 pentru exercitii usoare de adunare, pentru rezolvarea unor probleme de aritmetica, 11 minute.

E. Planchard spune ca in general "linia de conduita a profesorului este aceea de a-i frana pe aceia care se arata prea inteligenti, de a-i stimula pe cei care nu sunt destul de dezvoltati, pentru realizarea unor norme unice." Elevii difera din punct de vedere al aptitudinilor, a ritmului de invatare, a gradului de intelegere a fenomenelor (unii aprofundeaza, altii sunt superficiali), a capacitatii de invatare, a rezultatelor obtinute.

Pentru diferentierea prin metodologie este nevoie ca:

- elevii cu capacitate de invatare scazuta sa fie cuprinsi in activitati frontale, dar tratati individual;

- elevii cu dificultati accentuate ale capacitatii de invatare sa fie instruiti in grupe, dar cu teme diferentiate pentru activitatea independenta;

- elevii cu capacitate de invatare mai redusa sa fie inclusi in clase speciale;

Individualizarea prin munca independenta se poate realiza prin:

- teme individuale / acasa;

- munca personalizata, activitati cu continut diferentiat, realizata individual.

In mod obisnuit elevii lucreaza individual mai ales pentru fixarea si consolidarea cunostintelor, pentru aplicarea lor in practica, pentru formarea de priceperi si deprinderi, pentru exersarea unor operatii mintale, rezolvand exercitii si probleme, efectuand masuratori, desene, schite, compuneri. De multe ori activitatea individuala se organizeaza dandu-li-se elevilor spre rezolvare teme comune, invatatorul avand grija ca acestea sa fie variate, de dificultate crescanda, substantiale.

In ultimul timp un rol important il ocupa activitatea individuala pe grupe de nivel. In acest caz temele sunt alese astfel incat unele sa fie potrivite pentru elevii buni care n-au nevoie de explicatii suplimentare, altele pentru elevii cu nivel mediu, iar altele sa fie adecvate pentru elevii mai slabi, cu anumite goluri la obiectul respectiv, care au nevoie de mai multe indrumari, ajutor si control.

In organizarea individuala a procesului de invatamant, se poate ca temele ce se dau elevilor sa fie diferite de la un nivel la altul. Se spune ca invatamantul este individualizat sau personalizat. Este greu insa ca invatatorul sa dea teme de munca independenta adecvate posibilitatilor fiecarui elev in parte, de aceea se recurge la munca diferentiata pe grupe de nivel.

In cadrul unei lectii organizate frontal, invatatorul indruma si conduce activitatea tuturor elevilor din clasa. Acest mod de invatare asigura insusirea temeinica si sistematica a cunostintelor predate. Cadrul didactic, cunoscand dificultatile lectiei pe care o preda, moduleaza ritmul predarii, astfel incat elevii sa inteleaga si sa-si insuseasca noile cunostinte.

Tot in cadrul invatamantului frontal, elevii invata cum se folosesc instrumentele de munca intelectuala: cum sa se foloseasca de carti si dictionare, de atlase, diagrame, cum sa observe, sa analizeze si sa prezinte un obiect ori un fenomen, cum sa realizeze o schita, o harta, un experiment.

Invatamantul frontal mai are si insemnate efecte educative asupra elevilor. Transmiterea cunostintelor de catre invatator este insotita adesea de dezvoltarea sentimentelor, de formarea convingerilor si atitudinilor acestora. Mesajul transmis de invatator exprima si convingerile lui morale, le indica elevilor la care valori adera si pe care le respinge, ceea ce ii influenteaza si pe elevi.

Bibliografie:

Neacsu Ion - "Metode si tehnici de invatare eficienta" - Editura Militara, Bucuresti, 1990

Radu Ion - "Invatamantul diferentiat. Conceptii si strategii" - Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978

Jinga I., Negret I. - "Invatarea eficienta" - Editura Edilis, Bucuresti, 1994

Bontas Ioan - "Pedagogie" - Editura All, 1998

Rom. B. Iucu - "Instruirea scolara - Perspective teoretice si aplicative" - Editura Polirom , Iasi, 2001

Joita E. - "Eficienta instruirii" - Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999