Importanta jocului didactic in activitatea educatoarei - jocurile didactice intelectuale

Un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc la cea de invatare este jocul didactic. Jocul didactic poate fi vazut ca o faza intermediara si pregatitoare pentru copil in trecerea de la jocul liber la invatare. Jocul didactic este organizat si propus de educatoare. Aceasta urmareste realizarea unei sarcini didactice prin acceptarea de catre copil a unui joc in care se exerseaza un continut corespunzator cu respectiva sarcina didactica.

Jocurile didactice pot fi diverse. Jocurile de miscare organizate de educatoare sunt frecvente ca jocuri didactice cu reguli. Educatoarea poate propune un concurs de parcurgere a unor trasee identice de catre doi copii, obiectivul fiind dezvoltarea unei bune orientari a copiilor, iar sarcina fiind aceea de a depasi obstacolele cat mai rapid. Alteori, in jocul de miscare se impletesc jocul simbolic cu jocul cu reguli. Copiii pot forma un sir de "vulpi" si un sir de "rate" care incearca fiecare sa traga spre sine, peste o linie despartitoare cat mai multi "dusmani". Alte jocuri de miscare cu subiect simbolic cer perspicacitate si viteza de deplasare ca in cazul "vrabiutelor", care, la semnal incearca sa-si gaseasca repede un cuib pentru ca numarul de cuiburi e mai mic decat numarul de "vrabii". Unele jocuri pot exersa cate o miscare simpla, prin imitarea unor activitati cunoscute, de exemplu: "culege flori", "intinde rufe" sau succesiuni de miscari in jocuri cu text si cant care le cere sa mimeze miscari.

Jocurile didactice intelectuale pot fi si ele foarte diferite: jocuri senzoriale (de ghicire, de recunoastere a unui obiect cu ajutorul altui simt decat vazul); jocuri de analiza perceptiva vizuala (de reconstituire de imagini din bucatele, puzzle, loto cu diferite teme care cere sa se gaseasca imagini asemanatoare); jocuri logice (de comparare a pieselor geometrice dupa cele patru atribute -forma, marime, culoare, grosime si de analiza, descriere, clasificare a lor); jocuri gramaticale (de exemplu, pentru exprimarea corecta a formelor de singular si de plural); jocuri muzicale (de reproducere de ritmuri, de recunoastere de sunete); jocuri de constructii dupa model.

In lucrarea lui E. Geissler Mijloace de educatie¹, se fundamenteaza amplu si pozitiv functia pedagogica a jocului pe care o imparte in patru puncte de vedere:

a) jocul avand functia de mijloc instructiv, insotit de efecte educative;

Geissler, Erich, E., Mijloace de educatie, E.D.P., Bucuresti, 1977, pag.211-220.

b) jocul avand functia de mijloc educativ;

c) jocul -mijloc pedagogic-terapeutic;

d) jocul -mijloc formativ.

a) Elementele de joc incorporate in procesele instructive, pot motiva si stimula puternic procesul instructiv.

b) Jocul este un mijloc de educatie indirect. Cu ajutorul lui, copilul poate fi influentat prin intermediul situatiei ludice. Fiecare joc are un obiectiv al lui, de aici se deduce si structura jocului si, din aceasta, regulile jocului pe care, sub forma unei succesiuni ordonate, le gasim chiar in jocurile functionale. Rolul regulii este acela de a pastra structura si totodata desfasurarea jocului. Structura jocului este la randul ei, determinata de posibilitatile pe care le ofera obiectivul jocului. Cel care participa la joc se afla in fata acestor raporturi complexe si reciproce intre obiectivul, structura si regulile jocului. El trebuie sa accepte si sa realizeze ordinea structurala a jocului, fixata de reguli, altfel desfasurarea ordonata a jocului ar da gres. Laturii obiective determinate de obiectivul si de regulile jocului ii sunt necesare anumite aptitudini pentru joc. Astfel, de exemplu, inainte de a se putea juca cu mingea, copilul trebuie sa fie apt sa execute corect deprinderea motrica respectiva. Pe langa aptitudinea de a te conforma regulilor jocului, mai trebuie sa existe si vointa de a le realiza.. Acest lucru prezinta o importanta mai redusa in cazul cand jocurile individuale sunt determinate mai ales de placerea functionala; el devine insa o problema deosebita in momentul in care jocurile cu partener sau in grup ingradesc drepturile, distribuie roluri si impun subordonarea. Certurile, de obicei, foarte zgomotoase, privind interpretarea regulilor la jocurile de grup, ne demonstreaza ca acestea sunt tot timpul amenintate de conflicte si ca o structura ordonata a jocului presupune, cu necesitate, un comportament disciplinat.

c) Sub aspect pedagogic-terapeutic, jocul poate fi folosit in doua directii: in cazul deficientelor de evolutie si apoi, in cazul copiilor nevrotici. Terapia prin joc se raporteaza la efectul sau armonizator, jocul terapeutic fiind numit o "pace cu sine si cu ceilalti". Psihodrama si ludoterapia sunt doar doua directii de succes, fundamentate pe importanta jocului in viata oamenilor si valentele pozitive ale practicarii acestuia.

d) Pentru copilul care participa la joc, situatia de joc se transforma in joc din momentul in care o accepta, indiferent de la cine a pornit initiativa organizarii jocului. Jocul ramane joc, chiar si atunci cand efectele lui corespund unor anumite scopuri pedagogice.

Analiza: Probleme de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale Referat: Carticica anotimpurilor

Referitor la structura jocului didactic, acesta cuprinde urmatoarele elemente structurale: scopul, tema, regulile si elementele de joc.

Deoarece jocul didactic este o autentica situatie de invatare, scopul sau se stabileste de educatoare, in functie de obiectivele instructiv-educative ale programei de invatamant. Scopul jocului se realizeaza prin sarcina didactica pe care copilul trebuie sa o rezolve.

Tema jocului se alege in functie de obiectivele didactice, proiectul tematic si particularitatile de varsta ale copiilor participanti. Tema implica corelatie intre actiunile de joc si situatia concreta unde acesta se desfasoara.

Elementele de joc sunt exprimate prin actiunile care intretin atmosfera efervescenta a jocului si ii activizeaza pe copii, acestia indeplinind sarcinile jocului fara un efort constient.

Regulile jocului reprezinta reglementari de natura interna sau externa prin care actiunile copiilor sunt organizate si corelate unele cu altele.

Organizarea si desfasurarea jocurilor didactice presupune mai multe etape care faciliteaza indeplinirea obiectivelor propuse si rolul educatoarei.

Prima etapa este alegerea jocului. Educatoarea va selecta jocul in functie de obiectivele programei invatamantului preprimar, dar si de nivelul grupei de copii (varsta, dezvoltare, progrese realizate, aspecte de imbunatatit). Jocul didactic ales poate necesita utilizarea de material didactic, iar acesta trebuie sa indeplineasca cateva criterii generale: sa fie accesibil, adecvat varstei, sa fie atractiv, simplu si fara grad de risc. Poate fi cumparat din comert sau confectionat acasa ori la gradinita, dar nu trebuie sa uitam ca fundamentala nu este jucaria in sine, ci actiunea copilului cu ea, modul in care o foloseste. Este important ca prescolarul sa aplice abilitatile pe care le poseda sau sa-si dezvolte unele noi in cadrul jocului.

A doua etapa consta in pregatirea educatoarei in vederea organizarii jocului la grupa de prescolari. Aceasta presupune: sa planifice jocul; sa se familiarizeze cu continutul jocului; sa intocmeasca proiectul didactic; sa stabileasca mijloacele didactice necesare si materialul didactic adiacent; sa pregateasca sala de grupa in vederea desfasurarii jocului. De asemenea, educatoarea va avea in vedere mai multe variante de joc, sporind dificultatea sarcinii doar dupa ce a fost realizat un progres si, de fiecare data, inainte de a trece la utilizarea unor cunostinte noi, cele vechi vor fi reamintite. Educatoarea este libera sa adapteze si sa contribuie activ la modificarea structurii jocului.

Odata parcurse aceste etape, va organiza desfasurarea propriu-zisa a jocului, preluand rolul conducatorului de joc, ceea ce inseamna: sa organizezeze jocul didactic (sa aranjeze mobilierul, materialul demonstrativ si pe cel de lucru, copiii); sa asigure buna desfasurare a jocului didactic. Ea trebuie sa realizeze introducerea in activitate (pentru a crea copiilor dispozitia necesara), sa le capteze atentia prin cantec, ghicitori, scurte povestioare, element - surpriza. Cand materialul de joaca este complex, prezentarea acestuia de catre educatoare devine foarte importanta. Dupa ce interesul copiilor a fost suscitat, educatoarea are in vedere reactualizarea cunostintelor insusite anterior, enumerarea sarcinilor de indeplinit si apoi dirijarea invatarii impletite cu joc pentru atingerea obiectivelor stabilite. Astfel, intai  educatoarea va explica si demonstra jocul, apoi va realiza jocul de proba urmat de executarea jocului de catre copii, reluarea jocului cu cresterea gradului de dificultate, obtinerea performantei, evaluarea si incheierea jocului.

Rolul educatoarei in desfasurarea jocului didactic este important de subliniat. Ea trezeste curiozitatea copiilor, le mentine entuziasmul, le explica actiunile in mod clar, simplu, in succesiunea fireasca si precizeaza in mod repetat sarcinile copiilor.

Rolul deosebit de important al educatoarei trebuie inteles in contextul stabilirii obiectivelor in acord cu respectarea individualitatii copilului, a drepturilor acestuia, dar si constientizand imensa responsabilitate care decurge din a fi o figura centrala in devenirea copilului, a-i seconda dezvoltarea si a-i trezi interese. Ecaterina Vrasmas in lucrarea Educatia copilului prescolar spune ca jocul este activitatea preferata a copilului si, deci, este de dorit ca jocul liber sa fie folosit de catre educatoare pentru a se asigura ca cei ce il practica isi dezvolta toate abilitatile necesare. Pentru aceasta e necesar ca educatoarea sa se joace si sa comunice cu copilul. Intrucat educatoarea participa direct la jocurile copiilor, ea devine un partener direct al jocului lor.

In mod evident, fiecare copil este o lume, iar educatoarea poate nu se simte intotdeauna sigura in a trasa granita dintre obiectivele pe care ea stie ca trebuie sa le indeplineasca cu fiecare copil si posibilitatile acestuia. Educatoarea trebuie sa inteleaga faptul ca rezolvarea sarcinilor jocului nu constituie un examen pe care copilul "il trece", ci un exercitiu pe care il desfasoara. Prescolarul trebuie sa simta permanent ca are, in educatoare, un sprijin, un suport, mimica ei transmitand placerea interactiunii cu copilul si caldura contactului. Trebuie sa fim flexibili in raport cu copilul, iar acest lucru se manifesta in satisfacerea dorintelor copilului de a se implica in anumite momente si in alte jocuri spontane si libere. Educatoarea nu trebuie sa forteze un copil sa participe numai la jocuri didactice. In plus, fiecare are propriul sau ritm de dezvoltare, nu poate fi grabit. E adevarat ca uneori e important ca prescolarul sa fie stimulat de educatoare pentru a-si "forta" posibilitatile, fapt ce poate fi obtinut prin introducerea unor noi variante de joc cu grad de dificultate sporit si sprijinirea copilului in a rezolva sarcina de lucru.

Atractivitatea si eficienta jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a imbina o sarcina educativa accesibila copiilor, elementele de joc artificiale, nestimulative, ingreunand invatarea si plictisind copiii. Placerea cu care participa copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic. De altfel, acest lucru a fost subliniat si de Alexandru Gavenea: "Jocul este insa si un mijloc de dezvoltare si mentinere a capacitatii de adaptare a omului, ca orice actiune exploratorieJocurile copiilor devin metoda de instruire in cazul in care ele capata o organizare si se succed in ordinea implicata de logica cunoasterii si invatariiIn jocul didactic, divertismentul nu e un scop in sine, ci numai un mijloc de stimulare a energiilor cognitive".²

In joc evaluarea poate lua forma unei competitii, a unui concurs: se aplauda cei care au obtinut cele mai bune performante, se impart premii (sub forma de medalii, buline, stegulete) sau totul se sfarseste cu o "petrecere" generala sub forma jocului liber cu jucarii, cantece si ghicitori. Calauzita de cunostintele pe care le poseda, avand clar stabilite obiectivele si dispunand de experienta si de interes pentru tot ce face, educatoarea va sti sa gaseasca momentul adecvat pentru complicarea jocului, pentru terminarea lui sau etapa potrivita pentru a interveni in sprijinirea unui copil care are dificultati in indeplinirea sarcinii de lucru.

Oricum, dezvoltarea copilului spre maturitate, se intinde pe cea mai lunga perioada, deoarece omul are nevoie de timp mai indelungat fata de celelalte animale pentru a se putea adapta structurilor culturale specifice umanitatii.