Didactica - teoria procesului de invatamant

DIDACTICA - TEORIA PROCESULUI DE INVATAMANT

1.1. Precizari conceptuale

Activitatea instructiv-educativa in unitatile scolare se desfasoara in cadrul procesului de invatamant. Acesta reprezinta forma cu cel mai inalt nivel de organizare a activitatii de formare a fiintei umane, fiind mijlocul principal prin care societatea educa si instruieste noile generatii.

Procesul de invatamant reprezinta ansamblul activitatilor organizate, dirijate si evaluate in cadrul unor institutii specializate, sub indrumarea cadrelor didactice, care sunt special pregatite in acest scop, in vederea realizarii unor obiective instructiv-educative. Cu studiul stiintific al acestui proces se ocupa o ramura distincta a pedagogiei denumita didactica sau teoria instruirii.

Didactica este una din ramurile principale ale stiintelor educatiei. Termenul de didactica provine din grecescul didaskein, care inseamna a invata pe altii. Introducerea lui in teoria si practica scolii o datoram in primul rand marelui pedagog ceh J.A. Comenius (1592-1670) prin lucrarea  'Didactica Magna' (1657) . In conceptia lui Comenius, didactica urma sa fie 'arta universala de a invata pe toti toate'. Continutul termenului de didactica includea tot ceea ce se referea la educatie si invatamant, la formarea personalitatii in general. Din aceasta cauza - arata Nicola I. - nu se putea opera o distinctie logica intre pedagogie si didactica, cele doua discipline substituindu-se reciproc, situatie intretinuta si de faptul ca deosebirea intre educatie, ca actiune practica si teoria asupra ei era destul de ambigua' (11, p.333). Treptat, organizarea si conducerea procesului de invatamant a devenit tot mai mult o problema de observatie sistematica, de explicatie stiintifica, didactica primind intelesul de: stiinta sau teorie a procesului de invatamant, teorie a predarii si invatarii la toate formele si pe toate treptele invatamantului, teoria conducerii procesului de predare-invatare sau teoria instruirii (4).

Cele mai importante probleme pe care le studiaza didactica, teorie a predarii /invatarii, ar putea fi sistematizate astfel:

Continutul procesului de invatamant. Este vorba de volumul si calitatea cunostintelor, criterii de selectare si ordonare a cunostintelor, metodologia intocmirii planurilor de invatamant, a programelor si manualelor scolare.

Tehnologia desfasurarii procesului de invatamant, care vizeaza principiile, metodele, mijloacele si formele de organizare folosite in procesul transmiterii /asimilarii cat mai eficiente a cunostintelor.

Asigurarea unui echilibru functional dintre predare /invatare. Ea vizeaza crearea conditiilor in care predarea favorizeaza aparitia unei atmosfere coparticipative intre profesor si elev, intre elevii insisi.

Evaluarea randamentului procesului de invatamant. Este vorba de masurarea si aprecierea progresului in activitatea de invatare, preocuparea pentru aplicarea unor procedee cat mai adecvate de evaluare a randamentului scolar si de perfectionare continua a tehnicilor folosite.

Conducerea actiunii didactice, relatia profesor-elevi. Vizeaza aspectele privind personalitatea institutorului/profesorului, rolul sau in procesul de invatamant, functiile celor doi poli (profesor-elev) in realizarea unei cooperari intre ei si a unui schimb reciproc de mesaje.

Domeniile mentionate ale didacticii reprezinta in acelasi timp si directii ale cercetarii stiintifice. Din acest motiv problematica didacticii este intr-o permanenta restructurare (13).

Didactica este deopotriva o stiinta explicativa, practica si normativa.

Ca teorie cu caracter explicativ, didactica isi propune ca, pornind de la sintetizarea datelor din propriile cercetari si a celor cu semnificatie pedagogica ale altor stiinte (psihologie, sociologie, teoria comunicarii, teoria informatiei, cibernetica, teoria conducerii stiintifice a activitatilor social-umane, praxiologie etc.), sa ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de invatamant, privind toate problemele implicate in organizarea si desfasurarea acestui proces. In preocuparile ei intra elaborarea bazelor teoretice ale legitatilor organizarii si conducerii cat mai eficiente a procesului de invatamant.

Didactica este insa cu precadere o stiinta practica aplicativa. Este o teorie a actiunii transformatoare, o teorie a procesului de construire de cunostinte, de formare de deprinderi, de noi conduite si competente, de modelare a personalitatii prin intermediul instruirii.

Didactica este si o teorie normativa (prescriptiva). Ea elaboreaza anu-mite reguli si recomandari, norme sau standarde privitoare la desfasurarea procesului de invatamant, stabileste conditii care se impun respectate pentru obtinerea rezultatelor proiectate. Indica experientele cele mai eficiente de organizare a invatarii /predarii, determina succesiunea optima de prezentare a materialului, ritmurile invatarii, sugereaza combinatii de metode si mijloace didactice eficiente etc. Evantaiul solutiilor pe care le propune este practic nelimitat, acoperind toate aspectele procesului de invatamant. Solutiile preconizate sunt eficiente numai in masura in care reprezinta rezultatul unor cercetari si reflexii stiintifice, avand un caracter prospectiv si inscriindu-se pe linia perfectionarii procesului de invatamant.

In afara de didactica generala, care studiaza procesul de invatamant in ceea ce are el esential si general, independent de obiectul de invatamant, s-au dezvoltat si didacticile speciale.

Didacticile speciale (metodicile) studiaza si orienteaza practica predarii /invatarii/evaluarii la diferite discipline de invatamant (metodica predarii limbii romane, metodica predarii matematicii, metodica predarii fizicii etc.).

Didacticile speciale (metodicile) sunt considerate teorii speciale ale procesului de invatamant. Intre didactica si metodica exista o stransa legatura, Didactica reprezinta baza teoretica a metodicilor si le orienteaza in descoperirea si rezolvarea problemelor specifice legate de predarea /asimilarea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor la o disciplina de invatamant.

Metodicile, ocupandu-se cu relatia de predare /invatare/evaluare intr-un camp de fenomene circumscrise de logica interna a obiectului de invatamant, ofera la randul lor material concret pentru generalizarile ce se elaboreaza in cadrul didacticii. In acest fel didacticile speciale, prin studiile intreprinse privind predarea fiecarei discipline, ajuta didactica generala sa-si aprofundeze cercetarile si sa ajunga la noi generalizari pe un fond bogat de date concrete.

De la aparitie pana in zilele noastre, didactica a parcurs trei etape distincte:

etapa didacticii traditionale, de tip magistrocentrist (sec.XVII-XIX); accent pe activitatea de predare; sursa principala a cunoasterii: perceptia; dirijarea autoritara a invatarii; elevul-obiect al educatiei, receptor de informatii; accent pe transmiterea de cunostinte gata elaborate, formatia livreasca.

etapa didacticii moderne, de tip psihocentrist sau sociocentrist (sf.sec.XIX - prima jum. a sec.XX); accent pe activitatea de predare /invatare; sursa principala a cunoasterii: actiunea determinata psihologic sau social; dirijarea psihologica sau sociala a invatarii; elevul obiect si subiect al educatiei care dobandeste cunostinte prin efort propriu; accent pe valentele formative si educative ale invatarii, cultivarea creativitatii, autonomiei intelectuale si spirituale.

etapa didacticii post-moderne, de tip curricular (a doua jum. a sec.XX); accent pe predare-invatare, evaluare; sursa principala a cunoasterii: actiunea determinata psihosocial si interiorizata deplin prin strategii adecvate; autodirijarea psihosociala a invatarii (8, p.98).

Pe langa conceptul de didactica, in literatura de specialitate s-a conturat si un alt concept si o noua disciplina academica (Teoria si metodologia curriculum-ului) care reprezinta o noua maniera de abordare a procesului instructiv-educativ.

Termenul curriculum provine din limba latina (plural curricula), unde insemna alergare, cursa. In sens figurat insemna mers al soarelui, al lunii, al vietii (curriculum vitae). Cu referire la educatie, curriculum, in acceptiunea traditionala (sec.XVII-XIX) reprezenta continutul educatiei /instruirii, un set de documente in care se obiectiveaza continutul invatarii (planul de invatamant, programa scolara, manualele scolare, ghiduri metodice).

In acceptiunea moderna, lansata in pedagogia sec. al XX de John Dewey, curriculum-ului initial, echivalent cu continutul invatarii, i s-au adaugat, pe rand:

—         obiectivele institutiei scolare, ciclului, profilului respectiv si ale procesului de invatare cu privire la elev;

—         experientele de invatare, atat cele oferite de scoala, cat si cele efectiv insusite, traite si interiorizate de elevi;

—         strategiile, metodele, mijloacele, formele de organizare, resurse materiale;

—         modalitati de evaluare a performantelor scolare;

—         programul de formare initiala si continua a personalului didactic.

In viziunea sa moderna, curriculum acopera aproape integral problematica didacticii generale. Pe de alta parte se constata ca si didactica, in viziunea ei actuala, poate fi interpretata la nivelul unei 'teorii a curriculum-ului' sau a unei 'metodologii generale' care reprezinta 'ansamblul de principii normative, reguli si procedee, aplicate in mod egal in toate situatiile care apar in cadrul procesului de instruire' (9, p.120).

Se poate afirma ca didactica si curriculum-ul (teoria instruirii si teoria curriculum-ului) reprezinta doua conceptii educationale care au evoluat diferit, dar au coexistat in lumea pedagogica emancipata.

In literatura pedagogica se vorbeste de didactica si curriculum ca despre doua maniere diferite de a concepe procesul instructiv-educativ (Ungureanu, D.), dar si de etapa didacticii postmoderne (Cristea, S.).