Cadrul metodologic de elaborare a metodicilor

CADRUL METODOLOGIC DE ELABORARE A METODICILOR DE SPECIALITATE

Progresul social este conditionat, in mare masura, de capacitatea generatiilor de a-si transmite experienta si de a colabora la faurirea proiectelor. Realitatile sociale si politico-militare din Romania si din lume situeaza, astazi, organismul militar romanesc in ipostaza unui sistem radical primenit si in continua cautare pentru a-si optimiza functionalitatea astfel incat misiunea constitutionala si obiectivele sale specifice sa fie garantate si indeplinite cu efort minim.
Si daca randamentul procesului instructiv-educativ in plan social se exprima in progresul realizat de colectivitatea umana respectiva, pe scara activitatii instructiv-educative curente el capata alte dimensiuni si se cere a fi exprimat in termeni concreti. Nu este nevoie sa demonstram ca la acest nivel nu se pot trage concluzii intemeiate asupra succesului sau esecului actiunilor intreprinse fara un studiu sistematic realizat cu mijloace de control moderne, atat asupra mecanismelor actului instructiv-educativ, cat si asupra eficientei sale formative.
In acest context, metodicile - discipline stiintifice experimentale, normative si prospective totodata - isi sporesc rolul si sunt folosite tot mai mult in activitatea instructiv-educativa. Dar daca utilitatea metodicilor nu mai este contestata de nimeni, statutul lor - ca discipline teoretice autonome - este inca destul de disputat. De aceea, definirea obiectului Metodicii de specialitate se inscrie in sfera discutiilor generale, in si prin care metodicile isi delimiteaza obiectul.

I. Metodica - disciplina pedagogica

Definitia intalnita in dictionare, tratate de pedagogie si multe cursuri de metodica, situeaza metodica in sfera disciplinelor pedagogice.
In Dictionarul explicativ al limbii romane (1998) metodica este "parte a didacticii generale care studiaza principiile, metodele si formele de predare adaptate specificului fiecarui obiect de invatamant'.
In Dictionarul de pedagogie (1969) metodica reprezinta o "ramura a didacticii generale care studiaza metodele (inclusiv normele) procesului de predare, pentru profesori si de invatare, pentru elevi, la o anumita materie de invatamant'.
In Dictionarul de pedagogie (1964) se precizeaza "metodica predarii unui obiect - ramura a stiintelor pedagogice care reprezinta o teorie speciala a predarii sau o didactica speciala'.
Desigur in acceptiunea generala, orice metodica se ocupa de o anumita latura, de un anumit aspect, de un anumit moment al procesului instructiv-educativ si astfel se aseaza in sistemul stiintelor pedagogice care au in vedere problemele instruirii si educarii. La randul lor "stiintele pedagogice' ca subsistem pot fi articulate in sistemul stiintelor sociale. Si astfel, metodica fara indoiala poate fi socotita o stiinta sociala, chiar atunci cand se ocupa, spre exemplu, de predarea fizicii.
Cea mai mare importanta pentru constituirea metodicii ca stiinta o are didactica si stiinta care formeaza continutul obiectului de invatamant respectiv.
Fiind o teorie generala a procesului instructiv-educativ, didactica este totodata si baza teoretica a metodicii, care este o teorie particulara a acestuia. Ea serveste ca baza pentru fiecare metodica, atat prin metodologia ei cat si prin tezele teoretice generale.
Ceea ce este important pentru metodica predarii stiintei care constituie continutul disciplinei de invatamant sau instructie cu acelasi nume este faptul ca stiinta da continutul concret al obiectului respectiv, si prin aceasta determina continutul specific al metodicii respective, imprimandu-i trasaturi deosebite, caracteristice.
Includerea unei discipline stiintifice intr-o grupare nu poate fi decat conventionala, ea se impune insa din motive practice si isi are eficacitatea atata timp cat relatiile din interiorul sistemului sunt concepute dialectic, iar disciplinele, beneficiind de virtutile "intregului' isi pastreaza intreaga specificitate si autonomie. In cazul discutat, subsumarea metodicilor la sistemul stiintelor pedagogice se traduce, uneori, printr-o aplicare simplista si simplificatoare a principiilor, tezelor si normelor pedagogiei generale in invatarea unei anumite discipline. Uneori, metodica (grecescul methodos - drum, cale) se defineste drept didactica speciala, particulara. Definitia poate fi luata in considerare numai daca didactica este conceputa ca ansamblul preocuparilor pedagogice din zona vietii scolare propriu-zise, care se particularizeaza in fenomene fiecarui gen de activitate. De cele mai multe ori insa, metodica definita astfel este redusa la o disciplina de factura deductiva care se rezuma sa aplice principiile si regulile didacticii generale, la predarea unui obiect de invatamant, fara a tine seama de implicatiile educative specifice ale procesului. Ruperea artificiala a celor doua laturi ale actului formativ nu se sustine teoretic, argumentele pentru demonstrarea unitatii lor organice sunt unanim cunoscute si recunoscute. De aceea, pentru a evita interpretarile limitative, nu vom utiliza ca gen proxim didactica generala, ci vom defini metodica ca ramura a pedagogiei.
Acceptand faptul ca metodicile, in general, si deci si metodica de specialitate fac parte din sistemul stiintelor pedagogice, consemnam, implicit, si relatiile dintre metodica pe de o parte si pedagogia generala pe de alta parte, dintre metodica si alte discipline stiintifice din sistem. Relatiile care se stabilesc sunt multilaterale si complexe. Corelatia dintre disciplinele pedagogice se prezinta ca o retea multidimensionala in cadrul careia se definesc si se dezvolta stiintele particulare. In ciuda enormei diferentieri, a aparitiei de ramuri noi si ramuri intermediare, intregul sistem al stiintelor pedagogice ca si intreaga stiinta contemporana, are o unitate gnoseologica interna si progreseaza in dependenta directa sau mediata, de necesitatile practicii. Metodica, de pilda, beneficiaza de achizitiile tuturor stiintelor pedagogice si se inscrie in efortul creator comun cu propriile sale rezultate, cu timbrul sau specific.
Socotim, totodata, ca, desi pot fi incluse intr-o grupare, metodicule isi pot revendica legitim statutul de discipline de sine statatoare, a caror principala nota distinctiva este data de specificul cunostintelor cuprinse in obiectul disciplinei de instruire.

II. Metodica - pedagogia specialitatii

Istoria oricarei metodici este indiscutabil legata de istoria constituirii si dezvoltarii unei discipline de instruire, iar in ultima instanta de istoria constituirii intregului corp de cunostinte care poate servi ca obiect de predare. In virtutea raportarii lor la domenii distincte ale cunoasterii omenesti, diferitele metodici se deosebesc fundamental intre ele. Problematica metodicii de specialitate are putine puncte de contact cu problematica metodicii predarii chimiei, iar metodica predarii matematicii nu va putea utiliza schema logica a metodicii predarii biologiei. Deosebirile sunt determinate de specificul cognitiv, de functiile si de logica interna a disciplinei stiintifice. Metodicile se diferentiaza intre ele, pentru ca in cadrul disciplinelor respective exista probleme speciale, ritmuri deosebite de acumulare a cunostintelor si formare a deprinderilor, mijloace particulare de obtinere a informatiei si raporturi variate cu alte discipline. Continutul metodicilor este deci, determinat, in primul rand de continutul disciplinei respective, dar si de raportul cu alte discipline. Metodica de specialitate, in speta, este o disciplina complexa care pe langa problemele specifice, integreaza capacitati cognitive, psiho-motorii si afective dobandite la alte discipline. Ca urmare, continutul metodicii de specialitate prezinta trasaturi determinate in ultima instanta de particularitatile instruirii. Acest lucru se evidentiaza mai clar daca luam in considerare scopul final al metodicii - acela de a optimiza procesul instructiv-educativ.
In metodica, disciplina stiintifica cu caracter pronuntat aplicativ si normativ, putem distinge mai multe niveluri. Un nivel general, unde se formeaza sistemul central de categorii specifice, se stabilesc principalele raporturi cu pedagogia, psihologia, logica etc. si se evidentiaza legitatile. Un nivel particular, in care pe baza simbiozei cu disciplina stiintifica respectiva se realizeaza continutul principal al diferitelor metodici si, in sfarsit, nivelul la care se abordeaza problemele speciale ale subgrupurilor de cunostinte, nivel la care ritmul schimbarilor este mai rapid. Dinamica acestui nivel depinde de o serie de factori sociali si individuali, printre care citam: nivelul cultural si stiintific al macro si microgrupului social, felul motivatiei, deprinderile de munca intelectuala existente, stilul de lucru in grup si individual, starea fizica si psihica concreta a subiectilor, personalitatea celui care conduce procesul instructiv-educativ etc. De aceea "retetele' in materie de metodica au o sfera foarte restransa de aplicare, iar folosite fara discernamant pot duce la efecte nedorite chiar de cei care le elaboreaza. Totodata, ele nu stimuleaza capacitatea creatoare a unui educator si nici manifestarea deplina a personalitatii educatului. Desigur, indicatiile metodice isi au utilitatea - cum ar zice Moreno - "aici si acum (hit et hunc)', contribuind la solutionarea in mers a unei situatii. Pentru a trece in patrimoniul metodicii respective, asemenea indicatii trebuie sa fie validate prin cercetare si supuse unui demers teoretic. Metodica isi gaseste continutul prin investigarea disciplinei stiintifice respective din punctul de vedere al obiectivelor instructiv-educative.
Unii autori, pe buna dreptate, definesc metodica drept strategia cu ajutorul careia in procesul instruirii se dezvaluie continutul disciplinei date, insemnatatea ei pentru practica, raporturile ei cu alte discipline (stiinte), importanta ei educativa. Este indiscutabil faptul ca metodica isi gaseste ratiunea de-a fi numai in masura in care indeplineste sarcinilor specifice unui anumit domeniu de cunoastere stiintifica. Formularea si rezolvarea unor asemenea sarcini, mergand in pas cu evolutia procesului cunoasterii din domeniul respectiv, ramane o problema mereu actuala. Stadiile succesive ale procesului creeaza un nou sens si o noua semnificatie intregului corp de cunostinte, obligand la o permanenta redefinire a domeniului si a raporturilor sale cu alte domenii ale cunoasterii. Iar metodica, pentru a-si indeplini menirea, desfasoara o continua cercetare a domeniului specific respectiv, din perspectiva obiectivelor instructiv-educative generale. Metodica urmareste si traduce in termeni proprii miscarea din interiorul sistemului de cunostinte.

III. Caracterul experimental al metodicii

In prelungirea afirmatiei lui J. Piaget, potrivit careia didactica nu este deductibila direct din psihologie, ci ea se impune experimental, putem spune ca metodicile nu pot fi deduse nici din pedagogie si nici din specificul uneia sau alteia dintre discipline. Ele isi contureaza obiectul de studiu si continutul de probleme in abordarea permanenta a componentelor cognitive, afective si motivationale cu care se realizeaza procesul de insusire a anumitor cunostinte, se formeaza anumite deprinderi, se educa interes si pasiune pentru o anumita disciplina stiintifica. De aceea, ca strategie de insusire a unui anumit traseu al experientei umane, metodica nu are o problematica definitiva ci una vie, dinamica, plina de surprize si confruntari permanente. Metodica se sustine experimental. Prescriptiile sale indica, de fapt, experientele care prezinta cea mai mare eficacitate in sadirea inclinatiei pentru studiu, in general, si pentru insusirea unui anumit domeniu de cunostinte si deprinderi, in special. Cu tot caracterul ei prescriptiv si normativ, metodica ramane o teorie pedagogica in actiune, al carui scop este optimizarea procesului instructiv-educativ, in cazul nostru la instructia tactica cu subunitatile de artilerie, disciplina deosebit de complexa. De altfel, toate stiintele educatiei si instructiei sunt stiinte ale actiunii sociale practice.
Sublinierea caracterului experimental al metodicii vizeaza ideea ca la baza solutiilor formulate trebuie intotdeauna sa stea cunoasterea profunda a mecanismelor actului invatarii, a contextului socio-pedagogic in care aceasta are loc, a implicatiilor pe care le incumba. Ni se pare ca in etapa actuala indicatiile metodice de mare generalitate care nu se bazeaza pe studierea proceselor specifice implicate de metodica instructiei tactice cu subunitatile de artilerie, au o eficienta mica si, in general, se mentin la afirmatii de bun simt, corecte dar insuficiente pentru activitatea didactica nemijlocita.
Metodica este prescriptiva dar totodata prospectiva. Metodica formuleaza norme, dar le concepe in actiune, le defineste si le redefineste in raport cu noile realitati scolare si stiintifice. Ea isi sustine fiecare afirmatie cu demonstratii practice. Nimic nu poate fi mai daunator in activitatea didactica curenta decat rutina proclamata drept experienta si inovatia nemotivata stiintific.

Note bibliografice

[1] Cristea S., Pedagogie Generala. Managementul Educatiei, EDP, R.A., Bucuresti,1996
[2] Macavei E., Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, R. A., Bucuresti, 1997
[3] Pantin C. F. A., Raporturile dintre stiinte, Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1997