Marketing
Caile de promovare a marketinguluiCaile de promovare a marketingului Procesul de maturizare rapida pe care l-a cunoscut marketingul concomitent in plan teoretic si practic, i-a permis atat extinderea ariei sale de aplicabilitate - dezvoltarea pe cale extensiva - cat si sporirea rolului sau in conducerea activitatii organizatiei - dezvoltarea pe cale intensiva. 1. Dezvoltarea extensiva Promovarea marketingului pe cale extensiva vizeaza pe de-o parte largirea sferei de actiune a acestuia in alte domenii, iar pe de alta cresterea numarului agentilor economici care sa-si desfasoare activitatea pe baza principiilor si tehnicilor de marketing. Dupa cum se stie, marketingul a aparut in domeniul bunurilor de consum: alimentare, detergenti, cosmetice; s-a extins la produse semidurabile: automobile, mobila, aparatura electronica, apoi la servicii de larga utilizare: banci, turism, la produse industriale destinate productiei: utilaje, echipamente, informatica, (J. Levendrie, D. Lindon - Mercator. Théorie et pratique du marketing, Paris, Dalloz. 1990 p. 7) iar in ultima perioada asistam la patrunderea marketingului in domenii in care activitatile desfasurate au scop nelucrativ, activitati non-profit. In ceea ce ccea ce priveste sporirea numarului intreprinderilor care implementeaza marketingul, aceasta se realizeaza treptat, pe masura ce concurenta devine tot mai dura si riscul tot mai evident, ceea ce obliga intreprinderea sa inteleaga ca succesul ei depinde de adaptarea productiei la cerintele pietii determinate in prealabil. Intre primele firme care au aplicat marketingul se afla General Electric, General Motors, Procter & Gamble, Coca - Cola. Mai recent marketingul patrunde in domeniul asigurarilor sociale, cel bursier, dar specialistii apreciaza ca pina la aplicarea lui eficienta mai este ceva timp. Se remarca o atractie a marketingului in randul prestatorilor de servicii profesionale: experti contabili, avocati, arhitecti, etc. care au capatat libertatea de a se concura si care folosesc pe scara larga metodele si tehnicile de marketing (Ph. Kotler - Managementul marketingului pag. 64-65). 2. Dezvoltarea intensiva Promovarea marketingului pe cale intensiva consta in modificarea opticii de desfasurare a activitatii intrepriderii, ea implica trecerea de la viziunea limitata la preocuparile de desfacere a produselor prin promovarea lor pe piata, la viziunea integratoare de marketing; de la utilizarea metodelor si tehnicilor simple, traditionale, la cele complexe, moderne, bazate pe tehnica computerizata; de la actiuni izolate, sporadice de promovare a produselor, la actiuni de ansamblu coordonate prin programe complexe subordonate unor strategii cu larg orizont.
Aceasta conduce la modificari esentiale in ceea ce priveste modul de organizare a activitatii intreprinderii, a activitatii de marketing reflectate in extinderea functiunilor de marketing, care, in faza incipienta, erau confundate cu vanzarea (distributia, publicitatea) si care in faza de marketing modern se constituie intr-un ansamblu de functii care constituie ceea ce astazi denumim marketing strategic (studierea pietii, elaborarea strategiei de comunicare), si marketing operational, (promovarea, distribuirea, marchandising, servicii post-vanzare). Toate aceste schimbari se reflecta in organigrama intreprinderii, in locul si rolul pe care marketingul le are in organizarea manageriala a intreprinderii. De mentionat, ca cele doua directii de promovare a marketingului se desfasoara simultan, ele nu se exclud, ci se presupun reciproc, se dinamizeaza prin efectul de propagare. Astfel, fenomenul de extindere este insotit in mod firesc de intensificare, iar aceasta - devenita caracteristica marketingului modern prin viziunea integratoare, sporirea complexitatii si calitatii tehnicilor si metodelor utilizate - nu exclude largirea in continuare a ariei marketingului si in alte domenii nelucrative, ca urmare a transformarilor care au loc in societatea contemporana. Desigur evolutia marketingului nu este lineara, implementarea sa fiind un proces de durata, ce se infaptuieste treptat, ca urmare a penetrarii lui atat pe orizontala cat si pe verticala, demonstrand universalitatea sa.
|