Organizatia - natura organizatiilor

Organizatia - Natura organizatiilor

O prima privire asupra organizatiilor s-a realizat, in cele de pana acum, din perspectiva teoriei generale a sistemelor. Organizatiile au fost caracterizate drept sisteme sociale dinamice, deschise, capabile de autoreglare si autoinstruire. Totodata, au fost puse in evidenta subsistemele functionale ale organizatiei (de productie, de sustinere, de mentinere, de adaptare si de conducere).

Pe aceasta baza, definirea organizatiilor se impune a fi realizata prin reliefarea specialitatii umane a acestora. In esenta, o g a n i z a t i a  este un sistem social in care si prin care oamenii interactioneaza (coopereaza) pentru realizarea unor scopuri comune.

Altfel spus, organizatia implica o forma distincta de corelare intre oameni si scopuri, cat si intre oameni si structuri (in calitatea acestora din urma, de parte esentiala, definitorie a sistemelor).

Scopul organizational reprezinta insasi ratiunea construirii si existentei organizatiilor. Simpla existenta a scopului, extrem de necesara, nu este si suficienta. Afirmarea scopului, enuntarea sa, constructia unui scop, chiar realizabil, constituie doar un prim moment. Este importanta procedura de realizare, de implinire a scopului, in conditiile in care - repetam - simpla adunare a unui grup de oameni sub "acoperisul" unui scop comun nu garanteaza, in sine, atingerea scopului propus. Pentru aceasta, trebuie observat ca orice scop organizational este un scop general. Transformarea scopului general in rezultate practice finale presupune:

a) garantia existentei unor parti comune semnificative intre scopurile individuale, intre interesele si aspiratiile indivizilor care alcatuiesc organizatia; acest imperativ este aplicabil atat momentului de inceput al unei organizatii (atunci cand se constituie o organizatie noua), cat si momentelor ulterioare din viata organizatiei.

b) atat pe parcursul evolutiei unei organizatii si, mai ales, atunci cand organizatia isi modifica (total sau partial) scopul general, se impune ca membrii organizatiei sa participe la remodularea si redefinirea scopului organizational, drept conditie a pastrarii convergentei scopurilor individuale in cadrul scopului general;

c) Nu mai putin importante sunt modalitatile de realizare practica a corespondentei dintre scopul general si scopurile individuale, in acest sens fiind necesare:

- formularea scopului general, "traducerea" sa in forme accesibile indivizilor din organizatie; in acest mod, scopul general, pastrandu-si esenta, se multiplica in scopuri specifice, accesibile tuturor membrilor organizatiei (in ultima instanta, fiecaruia in parte);

- simultan, fiecare membru al organizatiei este confruntat cu necesitatea intelegerii si formularii adecvate a propriilor interese, a propriilor scopuri, drept baza pentru comunicare reala a scopurilor specifice si pentru o asumare constienta si responsabila a scopului general (intra si raman in organizatie numai acei indivizi care stiu foarte bine "ce vor", atat "ei", cat si "organizatia").

Relatia dintre oameni si scopuri este, dupa cum s-a vazut anterior esentiala, fara a se epuiza complexitatea si specificul organizatiei. Definitorii pentru organizatie sunt, simultan, relatiile oamenilor (interactiunea umana) si relatiile fiecarui om si ale tuturor impreuna cu structura de ansamblu a organizatiei (subsistemele si domeniile organizatiei, conducerea acesteia etc.)

Calitatea interactiunii umane este la fel de importanta precum scopul organizational. Dobandirea statutului de membru al organizatiei si asumarea in consecinta a scopului organizational nu garanteaza indeplinirea obiectivelor organizatiei, decat daca natura raporturilor interumane este modelata in aceasta directie, decat daca interactiunea umana imbraca forma cooperarii (evitandu-se si depasindu-se conflictele interumane). Interactiunea umana reprezinta fundamentul functionarii unei organizatii.

In acelasi timp, structura organizationala influenteaza decisiv natura interactiunii umane. Marimea organizatiei, numarul nivelurilor ierarhice (diferentierea pe verticala a organizatiei), numarul departamentelor, al subunitatilor functionale (diferentierea pe orizontala), complexitatea activitatii (diviziunea muncii, specializarea) isi pun amprenta asupra intregii activitati organizationale.

Analiza organizationala, necesara pentru cunoasterea si realizarea eficienta a activitatii organizatiilor, implica, in consecinta, studierea tuturor componentelor, pana acum scoase in relief, ale organizatiilor - oamenii, scopul, interactiunile umane, structura organizationala.